SOLUŢIILE UNOR COMPUŞI CHIMICI CU UTILIZARE PRACTICĂ

Studiul chimiei prezintă interes atât din punct de vedere teoretic, cât şi aplicativ.
În sfera aplicaţiilor practice, chimia contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a sănătăţii
omului prin sinteza unor substanţe noi şi prin fabricarea acestora în condiţii avantajoase.
Soluţia este un amestec omogen între două sau mai multe substanţe, dispersate molecular sau
ionic unele în altele, între care nu au loc reacţii chimice.
Soluţia nu este un compus chimic ci un tip unic de amestec.
Compusul chimic are o compoziţie unică în timp ce compoziţia soluţiilor poate varia în limite
largi, iar în cazul substanţelor total miscibile (apa-alcool etilic), nelimitat.
Soluţiile pot fi obţinute prin dizolvarea solidelor în lichide (s-l), a lichidelor în alte lichide (l-l) sau
a gazelor în lichide (g-l).În orice soluţie se disting două componente:

1 – substanţă dizolvată numită şi dizolvat, solvat, solvit sau solut;

2 – dizolvantul sau solventul, în masa căruia este dispersat în mod uniform solutul.
În cazul sistemului l-l, componentul care se află în proporţia cea mai mare se consideră
solvent.(exemplu soluţia de alcool si apa)
Soluţiile lichide în care apa este solvent sunt numite soluţii apoase iar soluţiile lichide în care
apa nu
este solvent sunt numite soluţii neapoase.
Concentraţia unei soluţii se poate exprima prin:
- concentraţia procentuală de masă: grame de solut la 100g soluţie :

c% = (masa de substanţă dizolvată)/(masa de soluţie) ·100 sau c% =md/ms*100

ms = md + mH2O, daca solventul este apa

- concentraţie procentuală volumetrică: grame de solut la 100ml soluţie ;
- concentraţie molară sau molaritate: moli de solut la 1l soluţie (O soluţie 1/10 molară sau 0,1
m
conţine 0,1 moli solut la 1 l soluţie) ;
- concentraţie normală sau normalitate: echivalenţi chimici de solut la 1l soluţie (O soluţie 1/10
normală sau 0,1 n de HCl în apă conţine 0,1 echivalenţi de ioni hidrogen într-un litru de
soluţie) ;

- Concentraţia per milion (ppm)

Acest mod de exprimare a concentraţiei este folosit pentru soluţiile foarte diluate. Cel mai
mult se foloseşte această concentraţie la exprimarea rezultatelor analizei diverselor ape
naturale sau
industriale precum şi la soluţiile cu uz farmaceutic.
Miligramul este a milioana parte dintr-un kilogram (1 mg = 10-6
kg). Exprimarea concentraţiei
 ca miligrame de dizolvat pe un 1kg de soluţie sau miligrame de dizolvat per 1L soluţie se
numeşte
părţi per milion (ppm). Deci, părţi per milion (ppm) reprezintă miligrame per kilogram (mg/kg)
sau
micrograme per gram (µg/g) sau miligrame per litru (mg/L).
Deoarece astfel de soluţii sunt foarte diluate se consideră că densitatea acestora este ρ 1
g/cm³ şi ca
urmare 1 kg soluţie = 1L soluţie. De aceea putem considera :
ppm=md/Vs
unde: Vs = volumul soluţiei în L sau Kg; (ρs 1 g/cm³)
md = masa de substanţă dizolvată în mg; exemplu: o soluţie de 100cm3
ce conţine 0,005g carbonat de calciu are o concentraţie 50 ppm sau
50mg/l soluţie.
Soluţii ale unor compuşi chimici utilizate în practica de zi cu zi
a) Soluţia de bicarbonat de sodiu

Soluţia de bicarbonat de sodiu este utilizată la reducerea acidităţii stomacale sub forma de
pansament
gastric. În cazul înţepăturilor de insecte poate fi utilizat un amestec de soluţie de bicarbonat de
sodiu
şi carbonat de zinc (loţiune).
b) Soluţia de clorură de sodiu
Soluţia de clorură de sodiu de concentraţie 0,83% se utilizează în medicină, ca ser fiziologic.
Saramura, o soluţie concentrată de NaCl este utilizată drept conservant.
Îndepărtarea petelor proaspete de bere poate fi făcută cu o soluţie de clorură de sodiu obţinută
prin
dizolvarea a 2 g NaCl în 100 ml apă.
c) Soluţia de piatră vânătă
Este folosită la obţinerea de zeamă bordeleză (în amestec cu varul stins), utilizată în agricultură.
d) Soluţia de hidroxid de sodiu
Se foloseşte în industria săpunului, a fibrelor artificiale, la rafinarea uleiurilor minerale, a
grăsimilor şi a uleiurilor vegetale.
e) Soluţia de hidroxid de calciu
Se foloseşte în construcţii (var, mortar), ca dezinfectant, insecticid şi în industria zahărului.
Soluţia de hidroxid de calciu are o acţiune alcalinizantă slabă, se utilizează intern in afecţiuni gastrice
(infiltraţii ale mucoasei gastrointestinale, antidiareic sau pentru combaterea hiperacidităţii, asociat cu
alte substanţe active).
f) Soluţia de alcool etilic
Se foloseşte în alimentaţia pentru prepararea băuturilor spirtoase.
Alcoolul etilic este folosit în farmacii la prepararea tincturii de iod (I2, alcool, KI) si a alcoolului
medicinal.
g ) Soluţia de clorură de calciu 50%
Clorura de calciu este folosita in medicina, în terapia cu calciu, ca hemostatic uterin, în
alergie, prurit sau intoxicaţii.
h) Soluţia diluată de peroxid de hidrogen H2O2(apa oxigenata)
Soluţia diluată de peroxid de hidrogen se foloseşte ca dezinfectant şi decolorant. Este eficace
în curăţirea rănilor;
 Prezintă acţiune de distrugere a cheagurilor sanguine de aceea se foloseşte la dezlipirea
pansamentelor şi la curăţirea ulceraţiilor şi abceselor;
În concentraţie 30% sub denumirea de perhidrol este utilizată în cosmetică ca decolorant.
i) Soluţia Fehling, soluţie de sulfat de cupru, tartrat de potasiu şi hidroxid de sodiu, se utilizează
pentru determinarea glucozei în urină.

j )Soluţia de formol este soluţia 10%de formaldehidă în apă,folosită ca dezinfectant sau pentru a
păstra produsele biologice.
k) Soluţia de tinctură de iod este o soluţie de 12% iod în alcool, utilizată pentru dezinfectarea
rănilor, ca antiseptic sau antimicotic.

EXPERIMENTE CHIMICE HAZLII

Pomul lui Saturn
Tăiaţi dintr-o bucată de tablă de zinc o siluetă de arbore cu 2-3 crengi. Atârnaţi aceasta siluetă
într-un pahar, cu o sârmă subţire. Umpleţi paharul cu o soluţie de acetat bazic de plumb („apă de
plumb‖).
După câtva timp, in funcţie de concentraţia soluţiei, zincul se va acoperi cu un strat buretos
de plumb.
Ecuaţia reacţiei care a avut loc este:
Pb(CH3 COO)2 + Zn = Zn(CH 3 COO)2 + Pb
Experimentul se numeşte ―pomul lui Saturn‖ deoarece în trecut plumbul era considerat
metalul lui Saturn.
Uite-o, nu-i
Se diluează cu apă 2-3 picături de tinctură de iod, până ce soluţia devine gălbuie. Se face apoi
o soluţie apoasă de amidon (scrobeală, se poate folosi praf de budincă). Se toarnă soluţia de iod peste
cea de amidon. La răcire ea reapare.
Acest procedeu este folosit atât la recunoaşterea iodului,cât şi a amidonului.
Bilele năzdrăvane
Luaţi o sticla de lapte de un litru, puneţi în ea apă până la jumătate şi adăugaţi bicarbonat de
sodiu. Astupaţi sticla cu un dop prin care trece coada unei pâlnii de sticlă. Turnaţi în pâlnie o ceşcuţă
de oţet, apoi puneţi în pâlnie câteva bobiţe de lemn de soc, de plută sau de polistiren. Dioxidul de
carbon format în sticlă va arunca bobiţele în sus, făcându-le să joace, de parcă ar fi năzdrăvane.
Ecuaţia reacţiei care a avut loc este:
CH3COOH + NaHCO3 = CH3COONa + H2CO3
Acidul carbonic se descompune în apă şi dioxid de carbon:
H2CO3 = H2 + CO2

Iarnă la comandă
În 3-4 capsule de porţelan introduceţi naftalină (sau acid benzoic) şi încălziţi-le uşor pe o
sticlă de azbest. Fixaţi deasupra capsulelor o machetă (sau un desen) reprezentând un peisaj de iarnă
sau crenguţe. După un timp, se vor obţine foiţe fine de naftalină pe machetă, conferindu-i un aspect
deosebit.
Experimentul se bazează pe proprietatea naftalinei şi a acidului benzoic de a sublima.
Oul scafandru
Într-un pahar puneţi acid clorhidric diluat (se poate folosi şi oţet). Introduceţi un ou în pahar,
astfel încât să fie complet acoperit cu acid. După câteva minute, se observă că oul este acoperit cu
bule de gaz. Când s-a produs destul gaz, oul se va ridica la suprafaţă. Atunci când oul ajunge la
suprafaţă, bulele de gaz se sparg iar oul se scufundă din nou. Procesul se repetă de mai multe ori,
până când se consumă tot carbonatul de calciu din coaja oului.
 Ecuaţia reacţiei care a avut loc este:
CaCO3 + 2HCL = CaCl2 + H2CO3
sau:
CaCO3 + 2CH3COOH = (CH3COO) 2Ca + H2CO3
Iar acidul carbonic se descompune, depunându-se pe ou, în reacţia:
H2CO3 = H2O + CO2

EXPERIMENTE SPECTACULOASE
POMUL DIANEI
Într-o soluţie de azotat de argint se pune o picătură de mercur. Imediat începe dezlocuirea
argintului din combinaţie, el amalgamându-se cu restul de mercur, formând ace lungi, strălucitoare.
2AgNO3 + Hg = 2Ag + Hg(NO3)2
ARICIUL METALIC
Într-un pahar, cu o soluţie de clorură de staniu II, se atârnă cu o sârmă de fier, o mică granulă
de zinc metalic. Zincul scoate din combinaţie staniul, acesta depunându-se pe granulă sub formă de
ace strălucitoare.
SnCl2 + Zn = ZnCl2 + Sn

,,VEZUVIU’’ ÎN LABORATOR
Un experiment spectaculos care ne demonstrează reactivitatea zincului este următorul: pe o
placă de azbest se amestecă bine 5-6 g de pulbere de zinc cu aceeaşi cantitate de azotat de amoniu.
Ambele substanţe trebuie să fie umede. Din amestec facem o grămăjoară, iar deasupra grămăjoarei
punem puţină clorură de amoniu pe care o amestecăm în vârf. Facem o mică gropiţă în grămăjoară şi
în acest ,,crater‖ punem 1-2 picături de apă. În câteva secunde, zincul se aprinde şi străluceşte cu o
flacără albă-albăstruie, însoţită de un nor de fum alb. Avem în faţă un ,,Vezuviu‖ în miniatură.
CERNEALA INCOLORĂ
Pe o foaie de hârtie albă, scrieţi un text, cu o peniţă nouă, muiată într-o soluţie apoasă de
clorură de cobalt II. Când se va usca, textul va deveni invizibil. Va apare acest text colorat albastru
atunci când hârtia este încălzită. Pentru a-l face să dispară din nou, este suficient să suflaţi de câteva
ori asupra foii de hârtie. Acest schimb de culori se datorează sării hidratate (compusul de culoare
roză-pală), respectiv sării anhidre (compusul de culoare albastră).