CURSUL 9

Descrierea structurii şi rolului biologic al principalelor

grupe de hormoni endocrini
Hormoni tiroidieni- Iodotironinele a-tri iodo tironina b-tetra iodo
tironina
Acţiunile biologice ale iodotironinelor • Tetraiodotironina (T4) şi
triiodotironina (T3) • reglează procese metabolice fundamentale ale
tuturor ţesuturilor, fiind esenţiale pentru viaţa organismului uman;
controleaza metabolismul oxidativ prin care se generează energie
pentru sistemul biologic.
• acţiunea somatotropă constă în creşterea şi dezvoltarea organismului
ca urmare a stimulării biosintezei proteice;
• acţiunea catabolică reglează procesele mobilizatoare de energie din
organism prin stimularea proceselor oxido-reductive, cuplarea oxidării
cu fosforilarea, activarea pompei de sodiu şi potasiu membranare;
• acţiune trofică stimuleaza biosinteza proteinelor, lipoproteinelor şi
adenilat ciclazei.
Calcitonina • Hormon tiroidian care inhibă creşterea concentraţiilor
plasmatice de Ca2+ şi PO4 3- , acţionează asupra ţesutului osos
inhibând resorbţia osoasă, favorizează translaţia ionilor fosfat din
lichidul extracelular în lichidul periosteal şi în osteocit.
• efectul său hipocalcemiant este foarte rapid şi de scurtă durată.
Hormoni paratiroidieni • Glandele paratiroide elaborează şi secretă
hormonul paratiroidian (PTH) • hormon hipercalcemiant • creşte
concentraţia ionilor de calciu eliberaţi din oase. Acţiunea sa se
manifestă la nivelul diferenţierii celulelor osoase (osteoblaşti,
osteoclaşti, osteocite), având ca rezultat resorbţia osului, degradarea
matricei organice si solubilizarea substanţei minerale, cu eliberarea
Ca2+ şi PO34- în fluidul extracelular. • scade excreţia renala de
calciu. Creşte resorbţia Ca2+ până la 100% şi inhibă reabsorbţia
ionului fosfat (acţiune fosfaturică). • promoveaza absorbţia intestinala
a calciului • hormon din grupul II, având ca mesager secund AMPc
Hormoni medulosuprarenali • Medulosuprarenalele eliberează în
sânge adrenalina (80% din secreţia totală) şi noradrenalina.
• Noradrenalina îndeplineşte funcţia de neurotransmiţător la nivelul
terminaţiilor nervilor post-ganglionari simpatici (terminaţii
adrenergice).
• Catecolaminele au roluri importante în adaptarea organismului la
agresiuni interne sau externe, fizice sau psihice (frig, emoţii, anoxie,
hipoglicemie).
• Adrenalina mediază următoarele efecte metabolice: cresterea
consumului de oxigen, creşterea sintezei de ATP, creşterea
temperaturii.
• În ţesutul muscular intensifica eliberarea glucozei din glicogen şi
sinteza glucozei din precursori neglucidici, având ca rezultat creşterea
glicemiei. De asemenea, inhiba secretia de insulina, avand ca efect tot
cresterea glicemiei.
Catecolamine-structuri Nor-adrenalina -Adrenalina
Hormonii corticosuprarenali • Cortexul suprarenalei este alcătuit din
trei zone distincte histologic:
• stratul exterior (zona glomerulosa)-produce mineralcorticoizii
• stratul median (zona fasciculata)- produce hormoni glucocorticoizi
şi androgeni
• stratul intern (zona reticularis).
Hormonii glucocorticoizi Cortisolul-steroid C21, exercită acţiuni
antagoniste cu ale insulinei, mai ales în perioadele de foame şi de
solicitări susţinute, stimulează gluconeogeneza la nivel hepatic,
accelerează catabolismul proteic in muschii striati, scade numărul
leucocitelor şi alterează funcţiile mediatoare şi efectoare ale acestor
celule având astfel o acţiune antinflamatoare, inhibă proliferarea
fibroblastelor şi fosfolipaza A2 întrerupând producţia de
prostaglandine şi leucotriene, manifestând astfel un efect
antitrombotic. Receptorul pentru cortisol este prezent in aproape toate
celulele şi acest hormon influenţează un număr foarte mare de
procese.
Hormonii mineralcorticoizi Aldosterona determină retenţia ionilor
de Na+ şi promovează eliminarea renală a H+, K+ şi NH4. Retenţia
Na+ antrenează şi retenţia apei. Reglează transportul electroliţilor prin
celulele epiteliale de la nivelul glandelor salivare şi sudoripare şi din
intestin. La nivelul tubilor renali favorizează transportul transcelular
de sodiu din lumenul tubilor în spaţiul interstiţial. Induce sinteza unor
proteine care alcătuiesc canalele de sodiu din membrana apicală şi a
unor proteine mitocondriale şi favorizează sinteza de ATP, necesar
scoaterii sodiului din celulă.
Steroizii sintetici utilizaţi in terapie • Sunt echivalenţi sintetici cu
afinitate similară pentru receptorul specific al hormonului natural.
• Au efect toxic ridicat, probabil datorită sporirii toleranţei
organismului la chimioterapie.
• prednisolonul • dexametazona-induce efecte similare hormonilor
glucocorticoizi la doze mici
• betametazona • triamcinolonul- competitor în testarea receptorilor
pentru glucocorticoizi
Hormoni sexuali • Hormonii sexuali masculini sunt sintetizaţi în
celulele interstiţiale din testicul sau in cortexul suprarenalelor.
Pricipalul androgen este testosterona, un steroid C19
• Hormonii ovarieni sunt încadraţi conform structurii chimice şi
acţiunii biologice în două grupe: estrogeni şi progestine (hormoni
progestativi).
• Hormonii estrogeni sunt steroizi C18, cu caracter slab acid. Ei sunt
17  estradiolul şi estrona.
• Hormonul progestativ principal este progesterona, un steroid C21
• Hormonii sexuali fac parte din grupul I de hormoni, cu receptor
intracelular si acţiune directă la nivelul ADN nuclear.
 Testosterona Testosterona este principalul hormon masculin sintetiza
t în celulele interstiţiale din testicul . Alţi steroizi C19
(dehidroepiandrosterona,androstenidona , androstenidol), produşi în
cortexul suprarenalei, intermediari în sinteza testosteronei sau rezultaţi
prin transformări ale hormonilor circulanţi au de asemenea activitate
androgenică . Controlează procesele fundamentale necesare
dezvoltării şi funcţionării organelor sexuale masculine, apariţiei şi
întreţinerii caracterelor sexuale secundare, spermatogenezei .
Stimulează sinteza proteică, conducând la dezvoltarea oaselor şi
musculaturii scheletice şi au acţiune deosebit de puternică la pubertate
. Hormoni estrogeni 17-beta-estradiol este sintetizat la nivelul
ovarelor
• controlează dezvoltarea aparatului reproducător feminin, apariţia şi
menţinerea caracterelor sexuale secundare, reglează ciclul ovarian.
• La femei, nivelul estrogenului se modifica de-a lungul vietii, pornind
din adolescenta, avand o variatie ciclica in perioada fertila si
descrescand la menopauza. Desi este indispensabil bunei functionari a
organismului, o cantitate prea mare de estrogen este asociat cu unele
forme de cancer.
Progestine Progesterona pregateste fecundarea, sustine si participa
la crestera si dezvoltarea embrionului. Gestatia, unele caracteristici ale
comportamentului feminin, secretia celorlati hormoni feminini sunt
controlate de progesterona. Este supranumita hormonul gestatiei
deoarece pregateste ovulul pentru fecundatie si mentine sarcina.
Estrogenii şi progesterona acţionează fie sinergic, fie antagonist.
Aplicaţii în terapie ale hormonilor sexuali
Progestinele sintetice • utilizate ca substanţe active in formele
farmaceutice cu administrare orală • acţiune contraceptivă • în terapia
hormonală de substituţie • în tratamentul unor forme de cancer • au
acţiune biologică mult amplificată faţă de hormonii naturali.
Antihormoni steroizi • Tamoxifenul antiestrogen utilizat pe scară
largă ca adjuvant în terapia cancerului mamar. Are şi efect de
stabilizare a conţinutului mineral osos şi efect hipocolesterolemiant.
 • Acetatul de ciproteron antiandrogen utilizat in terapia cancerului
de prostata
• Flutamida, un alt antiandrogen, este utilizată pentru blocarea legării
dihidrotestosteronului de receptorii săi specifici, în terapia cancerului
de prostată.
Hormoni ai pancreasului endocrin Pancreasul endocrin cuprinde
patru tipuri de celule secretoare (A, B, D, F) care secretă fiecare câte
un hormon.
• Celulele A secretă glucagon.
• Celulele B secretă insulină.
• Celulele D secretă somatostatină.
• celulele F secretă polipeptidul pancreatic.
Insulina Insulina este o proteină mică, cu masa moleculară de 5 734
Da, cuprinzând 51 resturi de aminoacizi. Este alcătuită din două
lanţuri polipeptidice: A (21 resturi de aminoacizi) şi B (30 resturi de
aminoacizi), legate prin două punţi disulfidice (A7-B7 şi A20-B19).
Pe lângă acestea mai există o a treia legătura disulfhidrică în interiorul
lanţului A (CysA6-CysA11). În pancreas insulina formează cu ionii de
Zn2+ agregate (dimeri, trimeri, hexameri) din care scindează în
monomeri activi biologic.
• principalul hormon cu acţiune hipoglicemiantă.
• controlează procesele fundamentale de stocare şi mobilizare a
rezervelor energetice
• permite adaptarea metabolismului de la starea de post la starea de
nutriţie
• are rol major pentru organismele care se hrănesc intermitent şi e mai
puţin importantă la celelalte
• hormonul care domină faza anabolică a metabolismului
• in perioadele de alimentatie favorizează depozitarea excesului
caloric sub formă de lipide, glicogen, proteine.
• mediază transportul transmembranar de glucoză în adipocite, celule
musculare, alte tipuri de celule
. • favorizează toate căile de utilizare a glucozei în muşchi, ficat, ţesut
adipos
• are acţiune mitogenă specifică factorilor de creştere, influenţează
creşterea fetală, diferenţierile celulare, regenerarea ţesuturilor.
• Toate ţesuturile cuprind receptorul insulinic şi sunt apte să răspundă
la mesajele acestui hormon.
Glucagonul Este un polipeptid cu 29 resturi de aminoacizi.
• Hormonul antagonist insulinei. • acţiune hiperglicemiantă care se
exercită mai ales la nivel hepatic • induce gluconeogeneza. • nu
influenţează metabolismul glucidic din muşchi.
Energetica biochimică. Compuşi stocatori de energie şi compuşi
stocatori de potenţial reducător în organism
Aplicarea principiilor termodinamicii la organismele vii În condiţii de
presiune şi temperatură constante relaţia dintre bilanţul energiei libere
(ΔG) şi bilanţul entropiei (ΔS) într-un sistem se exprimă matematic
prin relaţia: Dacă ΔG este negativă, reacţia (transformarea) are loc
spontan, cu pierdere de energie liberă (este exergonică). În cazul în
care ΔG este pozitivă reacţia (transformarea) se produce numai dacă
se poate capta energie liberă din exterior (este endergonică). Dacă
sistemul se află în echilibru, iar schimbul său de energie cu exteriorul
este nul.
Reactii cuplate Pentru ca reacţiile endergonice să poată avea loc,
sistemul biologic recurge la cuplarea acestora cu reacţiile exergonice,
care pot furniza energie. Acest principiu de funcţionare al sistemelor
vii, reprezintă singurul mod prin care energia chimică poate fi
transferată de la o reacţie la alta în condiţii izoterme (exceptând
fenomenul de fluorescenţă, neutilizat de sistemele vii). În practică un
proces endergonic nu se poate desfăşura fără unul exergonic cuplat,
cele două procese alcătuind un sistem pentru care bilanţul energetic
trebuie să fie exergonic în mod obligatoriu.
Definitia metabolismului Reacţiile exergonice, în general de
descompunere şi oxidare a moleculelor – combustibil sunt denumite
generic reacţii catabolice. Reacţiile de sinteză a biomoleculelor, care
se produc cu consum de energie sunt denumite generic reacţii
anbolice. Combinarea sincronizată dintre aceste două tipuri de reacţii,
catabolice şi anabolice constituie metabolismul.
Molecule stocatoare de energie În celula vie heterotrofă principalul
compus stocator şi distribuitor de energie, universal, este adenozin
trifosfatul (ATP). La hidroliza ATP se eliberează o mare cantitate de
energie. În urma hidrolizei rezultă adenozin difosfat(ADP) şi
ortofosfat(Pa). ATP este sintetizat şi consumat în celulă în mod
continuu. Într-o celulă obişnuită o moleculă de ATP este consumată în
maximum 1 minut de la sinteza sa. Un organism uman în stare de
repaus consumă 40 kg. ATP în 24 ore. În cazul unui efort fizic intens,
rata de utilizare a ATP poate creşte la 0,5 kg/min.
Mişcare, transport activ prin membrană, biosinteză, amplificarea
semnalelor .
În organismul uman există trei surse majore generatoare de legături
fosfat macroergice:
• fosforilarea oxidativă, cea mai mare sursă de legături fosfat
macroergice a organismului în care energia liberă utilizată provine
prin oxidarea în trepte a moleculei de O2;
• glicoliza, procesul de descompunere al glucozei cu finalizarea
anaerobă sau aerobă;
• ciclul acizilor tricarboxilici, prin care se generează atât o legătură
fosfat macroergică, în mod direct, cât şi potenţial reducător. În
concluzie, ATP acţionează ca o „sursă de curent” pentru celula vie,
transferând energia liberă rezultată din procesele catabolice către
procesele cu potenţial energetic mai scăzut. ATP nu este numai un
rezervor de energie chimică, ci este în primul rând un transmiţător sau,
mai bine zis, un transportor de energie.