PROIECTAREA, ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA

ACTIVITĂŢILOR DE POVESTIRE ÎN GRĂDINIŢĂ

Povestirea, cu statut de activitate obligatorie, frontală sau pe grupuri,

comună sau în cadrul activităţilor şi jocurilor alese, ocupă un loc important
pentru că este un mijloc de transmitere orală a unor texte cu conţinut practic,
ştiinţific-realist ori fantastic, de comunicare şi expresie cu scopul de a realiza
obiectivele educaţionale.
Dată fiind importanţa instructiv-educativă şi formativă a activităţilor de
povestire, sub cele două forme (povestirea educatoarei şi povestirile copiilor)
se vor avea în vedere câteva din criteriile ce trebuie respectate în proiectarea
lor:
 alegerea unui conţinut accesibil şi bine structurat metodic;
 existenţa unui raport permanent între obiectivele propuse şi
modalităţile de realizare a acestora;
 accesibilizarea cuvintelor şi expresiilor noi, prin folosirea
sinonimiei sau a materialului intuitiv, explicativ
 asigurarea unei atmosfere propice receptării poveştii ( fond
muzical, bandă magnetică, imagini);
 optarea pentru un final optimist, constructiv;
 gradarea accesibilităţii textelor de la o grupă la alta, de la o
activitate la alta, pentru a asigura receptarea la nivelul dezvoltării
particularităţilor de vârstă sau individuale ale copiilor;
Deoarece povestirea are cel mai accentuat rol educativ, în
desfăşurarea activităţilor educatoarea va mai urmări:
 audierea atentă a textului,
 reţinerea momentelor principale;
 repovestirea, de către copii, a conţinutului povestirii în ordinea
cronologică a acţiunii;
 alcătuirea unor enunţuri despre personaje;
  răspunsuri corecte la întrebările privind subiectul poveştii sau
caracterizarea personajelor;
 înţelegerea şi sesizarea mesajului moral, artistic, etc;
 crearea unor poveşti pe teme diverse, la alegerea copiilor sau la
propunerea educatoarei;
 stabilirea unor relaţii între diferite poveşti sau personaje.
Actuala programă oferă educatoarelor libertate de selecţie a textelor, ca
urmare şi o largă posibilitate de proiectare şi determinare a obiectivelor, deci şi
a modalităţilor de concretizare a acestor obiective în diverse solicitări adecvate
vârstei şi necesităţilor copiilor.
Copiilor le sunt accesibile, încă de la grupa mică, atât poveştile realiste
cât şi cele fantastice, respectiv poveştile şi basmele – fireşte dacă ele sunt
accesibile nivelului de înţelegere specific vârstei.
Tematica povestirilor este variată şi reflectă viaţa copiilor, a adulţilor,
lumea animalelor. Cele mai multe povestiri din repertoriul vârstei preşcolare
au subiecte din lumea animalelor, surprinzând prin modul de existenţă al
acestora, ele devenind personaje – simbol, purtătoare de virtuţi şi defecte
omeneşti, de unde şi observaţiile de ordin realist – social şi satiric al autorilor
(lupul este simbolul lăcomiei, vulpea al vicleniei, ursul al minţii greoaie,
iepurele al fricii, etc).
La grupele mici, se recomandă poveşti şi basme scurte, simple, într-un
limbaj accesibil, cu intercalarea unor cântecele („Capra cu trei iezi”, „Punguţa
cu doi bani”), cu puţine episoade, care pot fi uşor ilustrate sau vizionate.
Treptat, se trece la povestiri mai ample, cu numeroase episoade, cu eroi
complecşi, care fac atât fapte bune cât şi fapte rele, pentru nuanţarea trăirilor
morale ( „Albă ca Zăpada”, „Lebedele”, „Prâslea cel voinic şi merele de aur”).
Nu doar cantitatea de informaţie este importantă, ci şi modul de redare,
stilul literar îngrijit, explicarea cuvintelor noi, utilizarea unor figuri de stil care să
trezească simţul estetic.
Activitatea de povestire nu ridică probleme organizatorice speciale. Este
suficient să se asigure ascultarea poveştii într-o poziţie relaxantă, să se elimine
din câmpul vizual al copiilor orice ar putea să le distragă atenţia (jucării,
persoane, altă activitate) şi să se găsească momentul cel mai potrivit din zi ,
pentru copii, aceştia să nu fie nici prea obosiţi şi nici prea agitaţi, după o altă
activitate care să-i epuizeze fizic sau intelectual.
Expunerea poveştii se va face după ce copiii şi-au ocupat locul pe
scăunele şi educatoarea s-a asigurat că sunt pregătiţi să asculte povestea.
Desfăşurarea activităţii - de obicei, înainte de expunerea propriu-zisă a
poveştii se face introducerea în activitate, adică o pregătire prealabilă a copiilor.
În aceste situaţii, după anunţarea temei, educatoarea va angaja cu copiii o
conversaţie pregătitoare, actualizând anumite cunoştinţe ale copiilor, care să-i
ajute la înţelegerea conţinutului sau mesajului, folosind şi material intuitiv, fie
vizual, fie sonor. De exemplu în cadrul povestirii de la grupa mijlocie, „Ciripel
cel lacom”, este necesar să se actualizeze cunoştinţele copiilor despre
fenomenele specifice anotimpului iarna (schimbarea şi răcirea vremii,
comportamentul animalelor iarna, etc.) Întrebări ca: Ce mănâncă păsările
iarna?, De ce?, Ce păsări n-au plecat în ţările calde? Ce fac celelalte animale?
Cum se numeşte mulţimea de păsări în zbor? Introducerea copiilor în temă,
uşurează perceperea şi înţelegerea textului. În paralel se pot folosi imagini,
altele decât cele din poveste, se pot interpreta onomatopee, cântece cu
conţinut de iarnă, etc. După ce se consumă acest moment de pregătire a grupei
şi captarea atenţiei copiilor se anunţă titlul poveştii şi se trece la expunere.
Expunerea trebuie să fie plastică, expresivă, clară. Pentru a marca
momentele psihologice şi a intensifica trăirile afective ale copiilor se vor face
pauze de efect, însoţite de un ton special obţinut prin modelarea vocii, ritmul şi
intensitatea în redarea anumitor fragmente care exprimă agitaţie, suspans,
acţiune intensă. Modelându-şi vocea, educatoarea imită vorbirea prefăcută a
lupului din „Capra cu trei iezi” sau a vulpii şi a iepuraşului din „Coliba
iepuraşului”. Folosirea atentă a pauzelor, determinate de semnele de
punctuaţie, de sensul logic al propoziţiei sau de diferite stări, face ca povestea
să fie urmărită mai uşor şi cu interes de copii.
 Limbajul nonverbal face şi el parte din povestire. Mimica şi gesturile,
vin să întărească mijloacele verbale sau să sublinieze diferite situaţii,
contribuie la stabilirea unei legături mai puternice între educatoare şi copil şi
mai ales asigură perceperea afectivă şi conştientă a textului.
Astfel povestirea va marca nu doar intelectul copilului ci şi sensibilităţi
morale şi afective. O lectură indiferentă, un ton monoton sau chiar exagerarea
acţionează negativ asupra copiilor, ei îşi pierd răbdarea, îşi găsesc alte
ocupaţii, vorbesc, etc.
Încheierea activităţii – în această etapă se pot iniţia:
 discuţii libere cu copiii în legătură cu povestea ascultată (ce le-a
plăcut mai mult din poveste, de ce le-a plăcut, care sunt personajele care i-au
impresionat cel mai mult şi de ce, etc);
 prezentarea unor imagini cu scenele şi personajele principale din
poveste, unde copiii să recunoască personajele;
 reproducerea unor onomatopee sau mişcări imitative (să
mormăie, să ciripească, să sară ca iepuraşul, să zboare, etc.)
O povestire atractivă este urmărită cu interes de copii, le sensibilizează
sentimentele, incită la analiză şi comparaţii.
Copilul te lasă să pătrunzi în lumea lui numai dacă ştii să alegi ceea ce
lui poate să-i placă. El se implică în aşa măsură în desfăşurarea acţiunii încât
reuşeşte o dedublare a trăirilor sale: el este, în acelaşi timp, cel ce ascultă
povestea, dar şi cel care luptă cu zmeul, alături de Făt Frumos sau de alt
personaj pozitiv.

BIBLIOGRAFIE

Damşa , I., Toma-Damşa, M., Ivănuş, Z, Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasa
I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
Ezechil, L., Păiş, Lăzărescu, M., Laborator preşcolar, Editura V şi I, Integral, Bucureşti, 2001
* * * Programa activităţilor instructiv educative în grădiniţa de copii, Editura V &
Integral, 2000