I.

Alimentaţia artificială

1. Definiţie. Scurt istoric.

Alimentaţia artificială reprezintă alimentaţia în primele 3-4 luni de viaţă cu un alt
fel de lapte decât laptele uman în cazul imposibilităţii efectuării alimentaţiei naturale.
Preparatul de lapte trebuie să asigure un aport adecvat de proteine, lipide, glucide,
minerale, oligoelemente şi vitamine într-o cantitate de apă corespunzătoare, care să
permită funcţiile metabolice şi excretorii normale, menţinerea homeostaziei şi a stării de
eutrofie. Laptele folosit trebuie să fie accesibil, economic şi steril.
Condiţiile pretinse de definiţia alimentaţiei artificiale au fost în mare parte realizate
la capătul unor eforturi de conlucrare organizată a pediatrilor şi nutriţioniştilor cu
tehnologia alimentară, astfel că, după multe decenii s-a ajuns la elaborarea unor
substituenţi ai laptelui uman.
Istoricul alimentaţiei artificiale începe odată cu omenirea, prin încercarea de a hrăni
sugari cu laptele diferitelor animale, în situaţiile (extrem de rare la început) când mamele
nu puteau alăpta. Cel mai frecvent folosit a fost laptele de vacă, însă administrarea lui ca
atare, nesterilizat şi cu compoziţie nemodificată, a determinat rezultate nesatisfăcătoare.
Ameliorări ale acestor rezultate au fost condiţionate de sterilizarea laptelui de vacă prin
fierbere şi modificarea proprietăţilor sale fizico-chimice prin: diluare, adăugarea
zahărului şi acidularea sa în scopul ameliorării digestiei.
Primele încercări pentru a obţine preparate de lapte care să substituie laptele uman
s-au făcut la începutul secolului, prin evaporarea laptelui, adăugarea de hidrocarbonate,
ulei vegetal, vitamine, săruri minerale. Ulterior, modificarea compoziţiei laptelui de vacă
prin procese industriale a condus la apariţia formelor semiecremate cu adaos de lactoză şi
uleiuri vegetale, formule cu proteine modificate cantitativ şi calitativ.
Tehnologia alimentară a depus toate eforturile pentru apropierea cât mai strânsă a
preparatelor elaborate de compoziţia laptelui uman şi odată realizat acest lucru, produsul
obţinut a fost etichetat „lapte umanizat”. Această denumire improprie (laptele de mamă
poate fi imitat dar nu egalat) a fost înlocuită în ultima vreme cu termenul mai
corespunzător de „lapte adaptat” care subînţelege efortul de modificare a compoziţiei
laptelui de vacă la funcţiile digestive ale sugarului mic.
Dacă rezultatele imediate ale alimentaţiei artificiale sunt notate ca bune, efectele pe
termen lung se cunosc foarte puţin.

2. Comparaţie între laptele matern şi laptele de vacă

Laptele de vacă nemodificat se deosebeşte net de laptele uman din punct de vedere
biochimic şi biotrofic, fiind adaptat speciei respective şi necorespunzând nevoilor şi
posibilităţilor de digestie ale sugarului.
Principalele deosebiri decurg din studiul compoziţiei laptelui de vacă.
- apa – cantitatea de apă şi reziduu uscat este aproximativ egală în cele două tipuri
de lapte
 - valoarea calorică variază uşor, fiind în jur de 67 calorii/100ml pentru ambele
varietăţi
- proteinele. Există diferenţe calitative şi cantitative între proteinele celor două
tipuri de lapte. Laptele uman conţine numai 0,9-1,5 g proteine/100 ml. faţă de 3,3
g în laptele de vacă. Această diferenţă este datorată conţinutului în cazeină de 6
ori mai mare în laptele de vacă. Proteinele laptelui uman sunt formate în procent
de aproximativ 70% de proteine serice (lactalbumine şi lactoglobuline) şi numai
30% cazeină; proporţia în laptele de vacă inversează la 18:82. Conţinutul scăzut
de lactoferină şi lizozim în laptele de vacă a fost corelat cu frecvenţa tulburărilor
gastro-intestinale la sugarul alimentat artificial.
- hidrocarbonate. Laptele uman conţine 6,5-7 g/100 ml lactoză, iar laptele de vacă
aproximativ 4,5 g/100 ml. Din punct de vedere biochimic, în laptele de vacă
predomină izomerul alfa care dă o toleranţă digestivă mai puţin bună şi
favorizează dezvoltarea unei flore intestinale patogene.
- lipidele. Conţinutul în lipide este aproximativ egal, însă există diferenţe calitative
importante. În laptele de vacă predomină A.G.S. în proporţie de 74% faţă de
A.G.N. = 24% - raport 3/1. Acidul linoleic şi arahidonic se găseşte în cantităţi
minime. Acizii graşi volatili cu proprietăţi iritative asupra mucoasei intestinale
(acid butiric, capric, caproic şi caprilic) formează 9% din totalul grăsimilor
laptelui de vacă (numai 1,3% din lipidele laptelui uman).
La sugarul născut la termen, coeficientul de absorbţie a grăsimilor din laptele de
vacă este de aproximativ 70-80% datorită conţinutului crescut de acid stearic şi a poziţiei
„la întâmplare” pe care o ocupă acidul palmitic în molecula de glicerol. Astfel, excreţia
de grăsimi prin materii fecale, care poate ajunge la sugarul normal hrănit cu lapte de vacă
până la 23-36% din lipidele ingerate, reprezintă o pierdere calorică de 12-18% din aportul
total. În plus, acidul palmitic se combină cu calciul formând compuşi insolubili care se
elimină determinând astfel şi o pierdere de calciu. Nou-născutul prematur sau debilitat,
hrănit cu lapte de vacă poate avea steatoree prin scăderea coeficientului de absorbţie la
70-75%.
- sărurile minerale. Laptele de vacă conţine mult mai multe săruri minerale decât
laptele uman exceptând fierul şi cuprul; conţinutul total al mineralelor în laptele
de vacă este de 0,7-0,75 g %, iar cel al laptelui uman 0,15-0,25 g %. Laptele de
vacă nu conţine fier suficient; fierul din laptele matern, deşi puţin, poate fi
suficient pentru copil deoarece se absoarbe mai bine şi în cursul primelor 4 luni de
viaţă fierul înmagazinat în timpul vieţii fetale compensează deficitul din lapte.
Laptele de vacă conţine de 6 ori mai mult fosfor şi de 4 mai mult sodiu şi calciu
decât laptele uman. Sodiul reprezintă elementul cel mai viu discutat pentru efectele
negative imediate, nou-născutul şi sugarul mic având o incapacitate specifică de a elimina
sodiul în tubul renal, dar şi efectele tardive în relaţie cu hipertensiunea arterială la
adolescent şi adult. Calciul şi fosforul sunt în raport necorespunzător nevoilor sugarului,
favorizând apariţia rahitismului.
Cantitatea mare de minerale din laptele de vacă contribuie, alături de proteine, la
realizarea unei osmolarităţi crescute a laptelui, considerată factor favorizant în patogenia
ischemiei mezenterice din enterita necrozantă neo-natală.
- vitaminele liposolubile şi hidrosolubile sunt bine reprezentate în laptele de vacă.
Conţinutul lor prezintă oscilaţii în funcţie de anotimp. Laptele de vacă ca şi
 laptele uman este bogat în vitaminele complexului B şi vitamina A. Nevoile de
vitamina D, E şi C nu sunt asigurate.
- valoarea biotrofică a laptelui de vacă (anticorpi, imunoglobuline) este nulă.
- conţinutul microbian. Fiind un aliment caracteristic speciei bovine, laptele de
vacă conţine o floră microbiană saprofită abundentă şi este un bun mediu de
cultură pentru germeni ca fenomen de adaptare la procesul fiziologic de digestie
pentru specia respectivă. În condiţii igienice de recoltare şi manipulare, laptele de
vacă conţine 5000-50.000 germeni/ml. Laptele de vacă conţine germeni saprofiţi
sau de putrefacţie şi poate conţine şi germeni patogeni care pot transmite la copil
o serie de boli.

*
* *

Faţă de multiplele aspecte morbide cunoscute sau aflate în studiu – tulburări

metabolice prin maladaptare, anemie feriprivă, pierderi de sânge pe cale digestivă, alergia
la laptele de vacă, intoleranţa la lactoză, etc., – pe care le poate genera alimentaţia nou-
născutului şi sugarului cu lapte de vacă, Comitetul de Nutriţie al Academiei Americane
de Pediatrie nu recomandă introducerea laptelui de vacă în alimentaţia copilului înainte
de vârsta de 1 an. Folosirea lui se face la sugarul cu alimentaţie diversificată dacă 1/3 din
valoarea calorică a dietei este asigurată cu alimente solide, cuprinzând cereale, vegetale,
fructe şi alte produse.

3. Modificările aduse laptelui de vacă.

Metodele clasice care au deschis calea adaptării compoziţiei laptelui de vacă la
funcţiile digestive ale sugarului, au fost diluarea şi zahararea.
Diluarea laptelui efectuată cu apă sau mai modern mucilagiu sau apă de orez,
reduce cantitatea de proteine şi de săruri minerale şi în consecinţă se obţine scăderea
osmolarităţii laptelui.
Adaosul de hidrocarbonate completează deficitul de lactoză existent în lapte,
accentuat prin diluare şi creşte valoarea calorică redusă de asemenea prin procesul de
diluare. Cel mai frecvent sunt folosite zahărul, în concentraţia de 5% şi făina de orez
(M.O. 2%, 3%, 5%).
În condiţiile pregătirii casnice, erorile de diluţie a laptelui de vacă în raport cu
vârsta (1/2 în primele 2 săptămâni, 2/3 până la 3 luni, 3/4 până la 4 luni) şi de îndulcire în
concentraţii incorecte pot deveni factori de risc pentru un aport inadecvat de principii
nutritive.
A doua măsură practicată în scopul creşterii digestibilităţii laptelui de vacă a fost
acidularea cu dispersarea cheagului de cazeină prin folosirea acidului lactic, citric, tartric.
Pe lângă efectul de precipitare a cazeinei în grunji fini, care oferă o suprafaţă mare de
digestie, i se atribuie laptelui acidulat efecte stimulative ale secreţiei biliare şi pancreatice
şi efecte bacteriostatice.
O nouă etapă cu rezultate superioare în alimentaţia artificială a reprezentat-o
fabricarea pulberii de lapte prin procedee industriale, de sterilizare prin fierbere sau
uperizare (3 sec la 150°C) urmată de concentrare în vid prin evaporare şi desicare prin
pierderea apei în proporţie de 90%. Se obţine astfel laptele praf integral prin
resuspendarea căruia se obţine un lapte ce respectă compoziţia laptelui de vacă.
Procesele tehnologice au permis, de-a lungul vremii producerea de modificări ale
compoziţiei laptelui de vacă, astfel încât compoziţia sa să fie cât mai apropiată de
compoziţia laptelui uman şi adaptată toleranţei digestive a sugarului.
Modificările aduse laptelui de vacă în scopul adaptării compoziţiei lui la
posibilităţile de digestie şi absorbţie ale sugarului cuprind:
- deshidratarea cu transformarea în lapte praf pe cale termică, prin care se obţine
sterilizarea şi unele transformări fizico-chimice, care îi facilitează digestia
- reducerea conţinutului de proteine, electroliţi şi a presiunii osmotice
- ameliorarea calitativă a proteinelor şi aminoacizilor
- adaosul de glucide
- înlocuirea parţială a lipidelor cu uleiuri vegetale
- adaosul de vitamine şi oligoelemente.
Preparatele industriale rezultate din prelucrarea industrială a laptelui de vacă,
folosite în alimentaţia sugarului, poartă denumirea în codul internaţional de
comercializare de substituenţi de lapte matern sau formule de lapte. Pentru majoritatea
formulelor de lapte se folosesc proteinele din laptele de vacă cu modelul „cazeinos”
(raport albumine/cazeina = 20/80) sau cu modelul „albuminos” (raport albumine/cazeina
= 60/40 sau 80/20).
Unele formule de lapte au proteine din soia, mai puţin folosite în practică în
alimentaţia sugarului sănătos.

4. Produse (formule) de lapte praf

Conform reglementărilor internaţionale, produsele de lapte praf destinate sugarilor
se clasifică în două grupe:
a. preparate de început (preparate de prima vârstă), se adresează sugarilor în
primele 4-6 luni de vârstă, dar care se pot administra până la vârsta de 1 an, alături de alte
alimente. Ele asigură nevoile nutriţionale minime ale sugarului în primele 4 luni.
- preparate adaptate – au o compoziţie cât mai apropiată de a laptelui uman şi
corespund nevoilor sugarului născut la termen. Se caracterizează prin:
- reducerea cantităţii de proteine (14-17 g/l) şi scăderea importantă a proporţiei
de cazeină astfel încât raportul albumină/cazeină se apropie de cel din laptele
uman. Conţinutul de aminoacizi esenţiali este îmbunătăţit.
- modificarea compoziţiei lipidelor prin adaos de ulei vegetal.
- îmbogăţirea cantitativă cu lactoză (67-79 g/l).
- scăderea globală a sărurilor minerale, care împreună cu reducerea cantităţii de
proteine optimizează osmolaritatea (sub 400 mOsm/1).
- suplimentarea cu fier şi adaos de oligoelemente şi vitamine.
Cu toate îmbunătăţirile aduse, laptele praf adaptat prezintă încă unele dezavantaje:
- nivelul proteinelor şi sărurilor minerale depăşeşte laptele uman
- diluarea cazeinei cu lactoser demineralizat creşte cantitativ rolul alergizant al
beta-lacto-globulinei.
- adaosul de uleiuri vegetale aduce o cantitate crescută de fitosteroli cu
consecinţe încă neprecizate.
 - hipomineralizarea determină, după vârsta de 20 săptămâni, o hiponatremie
generatoare de hiperaldosteronism.
- absorbţia fierului este mai mică decât în cazul alimentaţiei la sân.
- ambalajele sub formă de pungi de material plastic, staniol sau cutii de tablă,
prezintă risc de toxicitate.

Preparate industriale de lapte, adaptate

PRODUSU CONCENT PRO GRĂ LACTO SĂRURI MINERALE VAL.
L RAŢIE T. S. ZĂ CAL.
% G/L G/L G/L /L
Total Na K Ca P Fe
Humana O x
15 23 33 86 4 0,2 0,8 0,5 0,4 0,05 730
Humana I 14 18 37 72 3,8 0,3 0,9 0,5 0,5 0,03 710
Humana II 14 14 42 73 3,4 0,4 0,8 0,5 0,5 0,12 750
Similac 13 17 34 67 3,8 0,2 0,7 0,6 0,6 670
Materna O x
14,5 20 36 86 4 730
x) Preparate pentru prematuri.

Indicaţii
Humana O – alimentaţia prematurilor până la atingerea greutăţii de 3000 g.
Humana I – alimentaţia sugarilor până la 2 luni şi aproximativ 4500 g.
Humana II – alimentaţia sugarilor după vârsta de 2 luni până la înţărcare.
Similac – alimentaţia artificială şi mixtă a sugarilor de la naştere.

Contraindicaţii
- realimentarea în BDA din cauza conţinutului ridicat în lactoză,
- în alimentaţia sugarilor cu distrofie gradul II sau III din cauza cantităţii mici de
proteine.

- preparate semiadaptate
Parţial modificate, cantitativ şi calitativ în sensul apropierii de compoziţia laptelui
matern, preparatele semiadaptate au un conţinut proteic şi de săruri minerale mai mic
decât laptele de vacă, adaos de ulei vegetal, vitaminele şi alte hidrocarbonate decât
lactoză. Proteinele au o valoare biologică mai mică prin conţinut mai scăzut de
aminoacizi.

b. preparate de continuare (lapte de vârsta a II-a) – sunt destinate sugarilor după

vârsta de 4-6 luni până la 12 luni, compoziţia lor fiind intermediară între a laptelui de
vacă şi a laptelui adaptat. Ele se folosesc ca parte a unei alimentaţii diversificate,
corespunzând particularităţilor fiziologice ale acestei vârste. Maturarea enzimelor
digestive şi a capacităţii de concentrare a rinichilor, permite o compoziţie mai largă a
acestor preparate. De asemenea, riscul de intoleranţă prin betalactoglobulină este redus,
deoarece aceasta este în cantitate mică.
Ex: Nan 2, Humana Iim, Novalac 2, Hipp 2, Milumil 2, Similac 2, Topfer Bio
2( cu probiotice).
 c.Formule delactozate / hipolactozate- au indicatii in diareea acuta
sau cronica cu intoleranta la lactoza, in sindroamul de malabsorbtie si distrofia grd. III cu
intoleranta la lactoza.
Ex: Nan fara lactoza, Milupa HN 25, Humana HN prebiotic.
d.Formule speciale pentru prematuri:- au un continut proteic mai crescut decat
in formulele de start ( 1,8-2,4 g/100ml), calciul si fosforul este in cantitate dubla si au
supliment de taurina si vitamine .

Ex: Prenan ( Nestle), Pre- Aptamil ( Milupa), Humana Pre ( Humana), Nutrilon
premium ( Nutricia), Similac Special Care 24 ( Abbot Ross).
Concentratia crescuta de proteine, minerale si vitamine asigura un ritm adecvat de
crestere pentru un organism cu capacitate redusa de absorbtie si cu limite de a tolera
cantitati mici de lichid.

e.Formule speciale : delactozate si hipoalergenice. Sursa de proteine: hidrolizat

proteic.
Indicatii: diaree acuta si cronica, sindroame de malabsorbtie (fibroza chistica,
celiachie, sindrom de intestin scurt, B. Chron); alergii la proteinele laptelui de vaca.
Ex: Alfare ( Nestle), Nutramigen, Pregestemil, Hipp HA, Milupa HA1, Milupa
HA2, Pepti Junior.

f.Formule speciale : delactozate si hipoalergenice. Sursa de proteine: soia.

Ex: Alsoy ( Nestle), Nutricare Soia, Nutrilon- Soya, Isomil, Humana S.L.
Indicatii: - Intoleranta secundara la lactoza; alergia sau intoleranta la proteinele
laptelui de vaca; galactozemia.
Aceste formule sunt total lipsite de lactoza, contin proteine vegetale (soia) iar sursa
de glucide este reprezentata de polimerii de glucoza, dextrinmaltoza si sucroza care sunt
usor de absorbit.

5. Tehnica alimentaţiei artificiale

Tehnica alimentaţiei artificiale include spălarea şi sterilizarea tuturor ustensilelor în
care se prepară şi cu care se administrează laptele.
Introducerea laptelui praf se face în cantităţi mici, progresiv crescânde, completând
nevoia de lichide cu soluţie de glucoza 5%. Laptele se prepară înaintea fiecărei mese şi se
administrează din biberon, încălzit la 37°C. Sugarul se ţine în poziţie semi-şezândă iar
biberonul se ţine oblic, astfel încât gâtul şi tetina să fie pline pentru a limita aerofagia.
Durata alimentaţiei variază cu raţia şi cu vigoarea sugarului. După terminarea mesei,
sugarul se ţine în poziţie verticală până eructează aerul înghiţit, apoi în decubit lateral.

6. Stabilirea raţiei în alimentaţia artificială

Raţia sugarului alimentat artificial trebuie să asigure nevoile calorice şi de principii
nutritive care se cuvin la greutate sa, respectând concentraţia laptelui, corespunzătoare
vârstei. Se alege o formulă de lapte corespunzătoare vârstei şi se verifică acoperirea
nevoilor energetice. Alegerea preparatului de lapte face în ordine: lapte adaptat, lapte
parţial adaptat, lapte modificat şi în mod excepţional – lapte convenţional.
La stabilirea raţiei, folosim criteriile enunţate la aprecierea raţiei în alimentaţia
naturală, având în vedere următoarele reguli:
- raţia stabilită să asigure nevoile calorice cu un surplus de 10 cal/kg/zi pentru
acoperirea energiei necesare efortului secretor digestiv suplimentar
- cantitatea de lapte să nu depăşească 700 ml în 24 ore, iar aportul de lichide să fie
de maximum 1000 ml/zi, indiferent de greutatea sugarului
- la schimbarea preparatului de lapte sau la creşterea concentraţiei, noul preparat
se va introduce în cantităţi progresiv crescânde
- la sugarul alimentat artificial, se va prefera o schemă regulată de alimentaţie,
astfel: 7 mese pe zi în prima lună, 6 în a doua şi a 3-a şi 5 mese pe zi din luna a
4-a cu un interval de 3-4 ore între mese şi o pauză nocturnă de 6-8 ore, şi
asigurând 120 kcal/kg/zi în primele 2 luni, 110 kcal/kg/zi în perioada 2-6 luni şi
180-160 ml/kg/zi lichide în trimestrul I şi 160-150 ml/kg/zi în trimestrul II.
Aportul alimentar de lapte se suplimentează cu vitamina C 30 mg/zi sub formă
medicamentoasă sau sucuri de fructe, cu vitamina D 500-1000 U.I./zi, iar după vârsta de
4 luni cu fier 1 mg/kg/zi.

7. Incidenţe în alimentaţia artificială

Incidenţele în alimentaţia artificială sunt în general severe şi cu repercusiuni asupra
dezvoltării sugarului.
- anorexia este consecinţa compoziţiei uniforme a lipidelor în cursul mesei. Ea
impune mărirea intervalului dintre mese şi eventual administrarea unui lapte
acidulat
- subalimentaţia – apare când raţia sau concentraţia preparatului este
necorespunzătoare pentru vârsta şi greutatea sugarului. Se verifică şi se
corectează raţia sau concentraţia laptelui
- supraalimentaţia este consecinţa raţiei sau concentraţiei prea mari a laptelui
praf. Obezitatea se întâlneşte la sugarii alimentaţi cu formule hiperosmolare,
care determină senzaţia de sete prin deturnarea apei; sugarul este temperat cu o
cantitate suplimentară de lapte
- colicile abdominale – se manifestă prin crize de plâns, agitaţie, frecarea
picioarelor în cursul sau după alimentaţie. Au o incidenţă de 10-40%, iar vârsta
medie de apariţie este de 3-4 săptămâni
- intoleranţa la laptele de vacă – mai frecvent la proteinele laptelui de vacă, este
un incident rar, dar cu un tablou clinic dramatic. Mecanismul patogenic este
alergic, cu formare de anticorpi faţă de una sau mai multe fracţiuni proteice ale
laptelui. Betalactoglobulina este fracţiunea cea mai antigenică.

8. Rezultatele alimentaţiei artificiale

Cu toate îmbunătăţirile aduse prin adaptarea laptelui de vacă, rezultatele
alimentaţiei artificiale rămân inferioare celor ale alimentaţiei naturale.
 Curba ponderală a sugarilor alimentaţi artificial, este neregulat ascendentă, iar
scaunele sunt chitoase, cu reacţie alcalină şi cu un conţinut mare de săpunuri şi săruri
minerale.
Infecţiile sunt mai frecvente datorită lipsei factorilor de apărare imunologică în
lapte şi posibilităţii de contaminare a laptelui în cursul preparării sau administrării.
Pe plan biochimic, la un aport proteic cantitativ egal, sugarii alimentaţi cu lapte
adaptat, prezintă un nivel seric şi urinar superior de citrulină, glicină, lizină, etc. faţă de
cei alimentaţi cu lapte de mamă; acest exces de aminoacizi duce la creşterea acumulării
lor în ficat şi creier. Sistemele de sinteză proteică ale ficatului şi creierului răspund la
creşterea aminoacidemiei, asigurând protecţia organelor până la o anumită concentraţia
limită.
Hipernatremia, datorată conţinutului mare de sodiu în lapte, este un factor
favorizant al hipertensiunii arteriale la adult, iar ateroscleroza se corelează cu conţinutul
de lipide şi raportul dintre zinc şi cupru în laptele de vacă.
Sugarii alimentaţi artificial, la care nu s-a făcut profilaxia cu vitamina D, calciu şi
fier, vor prezenta anemie şi rahitism.

II. Alimentaţia mixtă

1. Definiţie. Indicaţii
Alimentaţia mixtă este alimentaţia cu lapte de femeie la care se adaugă un preparat
de lapte de vacă în primele 4 luni de viaţă.
Se recurge la alimentaţia mixtă în următoarele situaţii:
- hipogalactia maternă reală, verificată prin proba suptului efectuată timp de 24
ore şi care nu se corectează după înlăturarea cauzelor
- când mama şi-a reluat activitatea profesională, lipsind la 1-2 mese
- la prematuri şi sugari cu distrofie, care necesită cantităţi sporite de proteine.

2. Tehnica alimentaţiei mixte

Se pot folosi două metode:
a. metoda complementară: copilul va fi pus să sugă la ambii sâni şi se va
completa raţia alimentară cu un preparat de lapte praf. Metoda se foloseşte în caz
de hipogalactie precum şi la prematuri şi sugarii distrofici. Această metodă este
fiziologică, menţine stimulul secreţiei lactate prin suptul regulat cu evacuarea
completă a glandelor mamare şi oferă ameliorarea digestiei laptelui de vacă prin
aportul de enzime (mai ales lipaze) prin laptele de femeie.
b. metoda alternativă: se practică prin alternarea supturilor cu unele mese de lapte
praf când mama lipseşte de acasă. Metoda are dezavantajul realizării unor
distanţe mari între supturi, care determină stagnarea laptelui în sân şi diminuarea
secreţiei lactate.
Este recomandat ca laptele praf să fie administrat cu linguriţa, administrarea sa din
biberon prezentând riscul înţărcării spontane chiar şi prin folosirea tetinelor cu orificiu
mic.

3. Stabilirea raţiei în alimentaţia mixtă

 Raţia alimentară trebuie să asigure nevoile de lichide şi energetice corespunzătoare
sugarului, iar laptele praf să fie în concentraţie corespunzătoare vârstei.
Rezultatele alimentaţiei mixte sunt superioare celor ale alimentaţiei artificiale şi
apropiate de cele ale alimentaţiei naturale. Ele sunt dependente de cantitatea de lapte de
femeie din cadrul raţiei. O creştere bună se obţine dacă laptele praf reprezintă maximum
1/3 din raţia sugarului.

III. Diversificarea alimentaţiei sugarului

1. Definiţie
Diversificarea alimentaţiei sugarului înseamnă trecerea de la alimentaţia exclusiv
lactată, la un regim alimentar variat în care, alături de lapte, sugarul primeşte şi alte
alimente, de consistenţa solidă sau semilichidă.
Diversificarea constă de fapt în înlocuirea progresivă a laptelui cu alte alimente
nelactate. Ea se desfăşoară simultan cu ablactarea.
Diversificarea este motivată de faptul că laptele nu mai poate asigura în totalitate
nevoile nutritive ale sugarului după vârsta de 4 luni. În plus, alimentele solide favorizează
dezvoltarea musculaturii orale, masticaţia şi stimulează vorbirea. Alimentele variate
contribuie la dezvoltarea simţului gustativ şi olfactiv al sugarului.

2. Principii generale şi recomandări de diversificare a alimentaţiei

• Vârsta la care se începe diversificarea este foarte controversată, în funcţie de
cunoştinţele de etapă şi de considerente legate de individualitatea sugarului. Ca o
concluzie a observaţiilor, în legătură cu vârsta potrivită pentru introducerea
alimentelor solide, se poate spune ca avantajele diversificării alimentaţiei se

menţin dacă momentul ales este de 5-6 luni la sugarul alimentat exclusiv la sân
sau artificial cu formule adaptate pt. sugari si 4-4 ½ luni la sugarul alimentat cu
lapte praf convenţional sau lapte de vacă.

Reguli de diversificare a alimentatiei:

- introducerea unui aliment nou se face numai la sugarul sănătos, cu funcţia
digestivă perfect echilibrată
- alegerea primului aliment solid se individualizează în funcţie de particularităţile
de dezvoltare ale sugarului. La cei cu dezvoltare ponderală bună se începe cu
supa de legume sau piureul de fructe, iar la sugarii cu greutate sub normele de
vârstă se prefera făinosul cu lapte
- valoarea calorică a preparatului folosit trebuie să fie apropiată de a laptelui
înlocuit (aproximativ 65 kcal/100 g)
- introducerea alimentului nou se face progresiv câte 20-30 g pe zi la o masă de
lapte care se reduce proporţional până la înlocuire (principiul progresivităţii).
Administrarea noului aliment se face numai cu linguriţa.
- se recomandă introducerea unui singur aliment pe săptămâna (principiul
selectivităţii). Combinaţii de mai multe alimente se pot face numai după ce s-a
testat toleranţa pentru fiecare în parte
 - la apariţia tulburărilor digestive (vărsături, scaune, diareice), se întrerupe
alimentaţia cu preparatul în cauză şi se reia după câteva zile de la normalizarea
tranzitului intestinal
- nu se recomandă forţarea copilului să consume întreaga cantitate oferită. Acest
lucru predispune la anorexia de opoziţie
- nu trebuie stimulată obişnuinţa pentru gustul dulce. De aceea, polizaharidele
(amidonul) au prioritate faţă de zahăr
- generalizarea unui aliment care este primit cu plăcere la toate mesele (de
exemplu, făinosul cu lapte) constituie o greşeală care perturbă echilibrul
nutriţional al sugarului
- apa fiartă şi răcită poate fi necesară după mese bogate în proteine şi/sau
electroliţi. Se administrează cu linguriţa sau cu ceaşca
- începând de la vârsta de 7-8 luni, trebuie încurajată autoalimentarea care începe
cu prehensiunea unui biscuit sau a unei bucăţi de pâine pe care învaţă să o
mănânce. La 9 luni, sugarul este capabil să ţină cana din care bea, la 10 luni
începe să folosească linguriţa
- cel mai bun criteriu pentru aprecierea succesului în alimentaţia diversificată este
urmărirea curbelor de creştere şi dezvoltarea. Succesul este strâns legat de
atitudinea, pregătirea şi educaţia mamei de care depind cantitatea, calitatea şi
modalitatea de a alimenta copilul. În confruntarea cu personalitatea sugarului,
este bine ca tandreţea mamei să se exteriorizeze între limitele răbdării şi ale
fermităţii.

3. Alimente folosite în diversificare

Alimentele folosite în diversificarea alimentaţiei sugarului sunt: legumele, fructele,
cerealele, carnea, oul şi produsele lactate.
Legumele sunt alimente vegetale cu conţinut hidric de 85-90%, conţinut de glucide
sub formă de amidon, zaharoză, glucoză şi fructoză, fibre alimentare, săruri minerale şi
vitamine. Sunt hipocalorice şi au un conţinut redus de proteine şi lipide. Cele mai
întrebuinţate în alimentaţia sugarului sunt morcovii, cartofii, pătrunjelul, spanacul,
dovleceii, tomatele, ardeiul gras, fasolea verde. Se administrează sub formă de supă sau
piure. Supa clară poate fi primul aliment de diversificare. Pe parcurs, se va îmbogăţi cu 1-
3% făinos şi ulei vegetal şi se pot adăuga şi legumele fin pasate. Piureul, preparat din
amestec de legume fierte şi mixate, îmbogăţit cu unt şi lapte se asociază sau înlocuieşte
supa de la 5 luni.
Fructele au valoare energetică mică, conţinut hidric mare (80%) sunt bogate în
vitamine şi săruri minerale şi un conţinut variabil de pectine, glucoză, fructoză, zaharoză
şi amidon. Se administrează sub formă de sucuri, piureuri şi compoturi. Sucul de fructe se
administrează între mese, de la 6-8 săptămâni fără să reprezinte aliment de diversificare.
Piureul de mere coapte sau crude poate înlocui o masă de lapte după vârsta de 5 luni. Se
poate alterna cu piure de piersici sau banane, asociat sau nu cu biscuite pasat.
Făinurile de cereale (porumb, orez, grâu) au o valoare energetică mare, sunt
bogate în amidon şi unele vitamine. Au o valoare biologică mică datorită dezechilibrului
dintre acizii aminaţi care le limitează utilizarea. Conţin acid fitic care fixează mineralele
în fitaţi insolubili ce se elimină prin scaun.
 Produsele industriale de făinuri instant, prezintă o predigestie a amidonului.
Făinurile de cereale se introduc în alimentaţia sugarului sub formă de fierturi în lapte de
la vârsta de 4-6 luni.
Carnea are un conţinut mare de proteine, echilibrate în aminoacizi, conţine
aminoacizi esenţiali, săruri minerale, vitamine, o cantitate variabilă de lipide, iar
glucidele sunt în cantitate redusă.
Carnea slabă de pui şi vită se introduce în diversificarea alimentaţiei de la vârsta de
5 luni sub formă fiartă şi fin fragmentată în cantitate de 20-30 g/zi încorporată în piureul
de legume, de 3-4 ori pe săptămână. La 6 luni se poate administra carnea de peşte alb
oceanic.
Carnea de porc, oaie şi mezelurile nu sunt recomandate sugarilor, fiind greu
digerabile şi având un conţinut mare de lipide naturale.
Ficatul conţine proteine, aminoacizi esenţiali, săruri minerale, glicogen şi vitamine.
Ficatul de pui sau de vită se recomandă la vârsta de 12 luni, alternativ cu zilele când
primeşte carne, încorporat în piureul de legume. Ficatul se fierbe si se pasează prin sită
sau se mixează. Cantitatea pe zi nu va depăşi 30 g.
Creierul conţine cantităţi importante de fosfolipide, colesterol, unele vitamine şi
săruri minerale. Se recomandă creierul de vită fiert şi pasat 20 g în piureul de legume
după vârsta de 10 luni o singură dată pe săptămână.
Oul este un aliment complet, conţine proteine cu valoare nutritivă mare, lipide sub
formă emulsionată, vitamine şi săruri minerale. Oul de găină se fierbe tare timp de 10
minute. Se administrează numai gălbenuşul de la vârsta de 6 luni, începând cu 1/4 şi
crescând progresiv până la un gălbenuş întreg inclus în piure de două ori pe săptămână.
Gălbenuşul crud sau fiert moale nu se recomandă sugarilor ca şi albuşul care produce
reacţii anafilactice.
Brânza de vaci este un aliment bogat în cazeina predigerată, săruri minerale
insolubile, mai ales calciu, are conţinut variabil de lipide, vitamine, iar lactoza este în
cantitate mică. Brânza proaspătă de vaci se foloseşte de la vârsta de 5 luni, pasată, în
amestec cu orezul pasat sau cu piureul de legume, înlocuind carnea, iar de la vârsta de 8-9
luni în amestec cu mămăliga şi în budinci. Brânzeturile fermentate se recomandă după
vârsta de un an.
Iaurtul preparat prin fermentarea naturală a laptelui de vacă se recomandă de la
vârsta de 7 luni cu adaos de zahăr 5% sau biscuiţi fărâmaţi.

4. Produse industriale pentru diversificarea alimentaţiei sugarului

Produsele alimentare prelucrate industrial, destinate alimentaţiei diversificate au la
bază legumele, fructele, făinurile în amestec cu carnea, peştele, laptele şi oul. Ele
reprezintă avantajul unei compoziţii determinate în raport cu nevoile sugarului; au o
digestibilitate bună; sunt conservate şi securizate bacteriologic; oferă economie de timp
mamei şi posibilitate de stocare.
Produsele industriale se prezintă sub formă de creme, fin omogenizate,
comercializate în borcănele sau sub formă de pulbere instant care se reconstituie în apă.
Există piureuri de fructe cu orez, piureuri de legume cu carne de vită sau peşte, fin
fragmentate sau sub formă de mici particule recomandate după vârsta de 9 luni pentru
stimularea masticaţiei.
 IV.Alimentaţia copilului mic
Alimentaţia copilului mic trebuie adaptată particularităţilor morfo-fiziologice ale
vârstei. După vârsta de 1 an, copilul prezintă un salt calitativ în dezvoltarea sa. El
prezintă dentiţia tranzitorie care îi permite masticaţia, simţul gustativ este dezvoltat,
activitatea enzimatică digestivă maturată şi necesită o alimentaţie variată. În această
perioadă, se dezvoltă preferinţele alimentare şi se fixează unele obiceiuri alimentare
pentru toată viaţa.
- nevoile energetice şi nutritive sunt încă mari, mai ales în perioada 1-2 ani,
datorită ritmului accelerat de creştere şi activităţii motorii. Nevoile calorice sunt
de 90 kcal/kg/zi cu oscilaţii în raport cu activitatea motorie, iar nevoile de
lichide sunt de 90-100 ml/kg/zi. Raţia calorică este acoperită în proporţie de
15% de proteine, 35% de lipide şi 50% de glucide
- raţia de proteine de 2 g/kg/zi sau 1,4 g/100 kcal este asigurată de laptele de vacă
care nu va depăşi 500 ml/zi, câte un ou întreg la 2-3 zile şi 30-50 g carne de
pasare, vită, peşte, creier sau ficat de 3-4 ori pe săptămână, alături de proteinele
vegetale
- lipidele în raţie de 4-5 g/kg/zi, se dau sub formă de unt, smântână, uleiuri
vegetale şi margarină, în care predomina acizii graşi nesaturaţi, iar colesterolul
să fie limitat
- necesarul de glucide - 12 g/kg/zi, trebuie să fie asigurat de pâine, paste făinoase,
orez, fructe, legume şi produse zaharoase
- fibrele alimentare cu rol în peristaltismul intestinal, nu trebuie să lipsească din
regimul alimentar al anteprescolarului
- legumele obişnuite la această vârstă (cartofi, rădăcinoase, fasole verde, mazăre,
conopidă, dovlecei, spanac, tomate) se dau în cantitate de 200-300 g/zi. La
vârsta de 1-2 ani, legumele se preferă sub forme de supe-cremă şi piureuri, iar
după 2 ani, ca soteuri şi salate
- fructele fac parte din alimentaţia zilnică, sub formă de sucuri, piureuri,
compoturi sau ca fructe întregi.
Alimentaţia copilului mic trebuie să fie cât mai variată, estetic prezentată, iar
meniul să fie în funcţie de gradul de dezvoltare şi preferinţele copilului.
Numărul de mese va fi de 5 pe zi, din care 3 mese principale şi 2 gustări.
Copilul mic trebuie învăţat să se autoalimenteze şi va fi supravegheat pentru
obişnuirea cu deprinderi civilizate şi corecte.