Cuvinte dacice păstrate în limba română, în ordine alfabetică

Dintre ele, unele nu îşi găsesc definiţii decât prin explicaţiile unor oameni din
anumite regiuni şi în dicţionarele de arhaisme, altele şi-au pierdut de mult
vorbitori, însă cele mai multe sunt pronunţate zi de zi.
Doina, mămăliga, sâmbure, căciulă sau viezure sunt câteva din cuvintele româneşti
care au provenienţă din limba dacilor.
A: abeş,  Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac,
aldea, ameţi, amurg,  anina, aprig, argea, Argeş, arunca, azugă.
B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan,
balaur, beregată,  boare, bordei, bortă, brad, brânduşă, brânză, brâu, brusture,
bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan,  burtă, burtucă, burtuş, butuc, butură,
buză.
C: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocârlie,
ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, creţ, cruţa, cujbă, culbec, curma,
curpăn, cursă, custură,
D: darari, daş, dărâma, deh, deretica, descăţa, descurca, dezbăra, desghina,
dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău.
F: fărâmă.
G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont,
ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz,
gudura, guşă.
H: hojma.
I: iazmă, iele.
Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema.
J: jilţ.
L: leagăn, lepăda, lespede, leşina.
M: mal, maldac, mazăre, măceş, mădări, măgură, mălai, mămăligă, mărcat,
mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca, mânz, morman, mosoc, moş,
moţ, mugure, munună, murg, muşat.
N: năpârcă, năsărâmbă, niţel, noian.
O: ortoman.
P: păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea.
R: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, râmfă, rânză.
S/Ş: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână, străghiată, strepede,
strugure, strungă, sugruma, suguşa, şale, şiră, şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum,
scula, scurma, sâmbure, sâmvea, sarbăd, Sarmisegetuza.
T: tare, traistă, tulei,
Ţ: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă.
U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare.
V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol,
Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma, zimbru zârnă.

Cuvinte de origine autohtonă, geto-dacă

Fondul lexical cel mai vechi al limbii române este anteroman, moștenit din
limba strămoșilor geto-daci. Toate aceste cuvinte de origine autohtonă
reprezintă substratul limbii române și împreună formează vocabularul autohton.
Din acest fond lexical autohton s-au păstrat până astăzi aproximativ 160 de
cuvinte, dintre care cele mai folosite sunt:

 abur, baci, balaur, baltă, bordei, brad, brâu, bucura, buză, căciulă, cătun, copac, copil,
cruța, dărâma, droaie, fărâma, fluier, gard, ghimpe, ghioagă, grapă, groapă, grumaz, gușă,
jumătate, mazăre, măgură, mătură, mânz, moș, mugure, năpârcă, noian, păstaie, pârâu,
pururea, sarbăd, scăpare, sâmbure, sterp, strugure, șale, șopârlă, țap, țarc, urdă, vatră,
viezure, zgardă, zgâria

slav

 Da < слав. да
 a citi < слав. читать
 a iubi < слав. Любить
Cuvinte moștenite din latină

Cuvintele moștenite din latină reprezintă stratul limbii române și împreună formează fondul

esențial al limbi române. Cuvintele de origine latină au intrat în vocabularul limbii române
începând cu secolele II-VI, în etapa de formare a poporului român și a limbii române, dar și în
secolele următoare. Exemple de cuvinte de origine latină:
 denumiri ale părților corpului omenesc: cap, frunte, ochi, ureche, tâmplă, creier, păr, geană,
sprânceană, falcă, barbă, piept, umăr, braț, cot, mână, palmă, măsea, dinte, gură, limbă,
unghie, mușchi, genunchi, picior, pulpă, os, carne, piele, sânge, inimă, plămâni, ficat, deget,
călcâi etc.
 denumiri ale celor mai importante noțiuni din universul material al omului: casă, ușă, cheie,
masă, fereastră, treaptă, scaun, cuțit, lingură, oală, vas, ulcior, cuptor, foc, poartă, perete,
fântână, care, joc, secure, sapă, secera, cui, ac, ață, lână; a închide, a stinge, a frige, a arde,
a se culca, a dormi; țară, cer, lună, pământ, soare, stea, vânt, nori, ploaie, fulger, tunet, ger,
secetă, frig, cald, gheață, râu, vale, câmp, munte
 denumiri de alimente: pâine, sare, apă, lapte, unt, caș, carne, ceapă, untură, varză, legume,
miere, făină, vin, friptură
 cuvinte despre aspecte esențiale ale vieții: viață, moarte, ființă, om, femeie, fecior, fată, minte,
sete, foame, frate, nepot, soră, unchi
 cele mai importante verbe: a fi, avea, a crește, a lucra, a mânca, averea, a vedea, aș fi, aș
vedea, a întreba, răspunde, a înțelege, a pricepe, a face, a scrie, a învăța, a spune, a zice, a
fugii, aride, a cânta, a crede, asemăna, a culege, ara, a măcina, a cerne, a toarce, a țese, a
coase, a se spăla, a da, a putea, a vrea, a se îmbrăca etc.
 o serie de adjective: bun, rău, trist, frumos, cuminte, deștept, tânăr, bătrân, gros, gras, înalt,
subțire, lung, surd, orb, flămând, sătul, mut, dur, aspru; moale, tare, dulce, acru, amar etc.
 denumiri din domeniul vegetal: pom, floare, frunză, prun, măr, păr, cireș, nuc, fag,
mesteacăn, salcâm, plop, arin, carpen, frasin, fragă, mure, ghindă, alună, lemn, grâu, secară,
orz
 denumiri din domeniul animal: pui, găină, pasăre, albină, muscă, vrabie, lebădă, veveriță,
cal, bou, porc, câine, capră, ied, urs, vulpe, cerb, șoarece, vierme, șarpe, taur, berbec
 noțiuni de timp loc, mod: zi, noapte, seară, dimineață, amiază, ardei, ieri, lună, săptămâna,
mâine, azi, târziu, curând; toate anotimpurile (ianuarie, februarie, martie, …, decembrie) și
zilele săptămânii (luni, marți, …, duminică)
 denumirile unor culori: alb, negru, verde, roșu, vânătă, albastru
 adverbe folosite în mod curent: atunci, acum, când, încă, aici, acolo, sus, jos, aproape, afară,
bine, rău, ușor, greu, repede, mult, puțin, foarte