Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Nuvela „Moara cu noroc” creată de Ioan Slavici este o operă emblematică pentru
perioada marilor clasici care se remarcă printr-o unitate a procesului de dezvoltare datorat
junimii și lui Titu Maiorescu. Momentul junimist în literatura română se remarcă prin
aducerea în prim plan a marilor clasici: Mihai Eminescu, poetul, Ion Creangă, povestitorul,
Ioan Slavici, nuvelist și Ion Luca Caragiale, dramaturgul. Ei alcătuiesc cele 4 coloane de
lumină ale literaturii române care începe să fie în corcondanță cu evoluția artistică
europeană.
Opera lui Ioan Slavici se încadrează în realismul clasic care a apărut în secolul al XIX-
lea și care continuă în forme specifice până astăzi. Realismul refuză idealizarea trecutului și
se ocupă cu subiecte din viața contemporană sau din trecutul foarte apropiat. Trăsăturile
specifice curentului sunt reprezentarea veridică a realității, obiectivitate, prezența
personajelor tipice, preocupare pentru social, atitudine critică față de societate.
„Moara cu noroc” este a nuvelă psihologică în care realitatea fizică și sufletească a
personajelor este analizată în amănunt, sunt dezvoltate gândurile și existența eroilor.
Nuvela a apărut în anul 1881 în volumul „Novele din popor”. În concepția lui Ioan Slavici arta
trebuie să aibă un caracter moralzator. Pledoaria pentru un echilibru moral, înțelepciune,
iubire de oameni și măsură în toate străbate întreaga creație a lui Slavici. Abaterile de la
acestea atrag eșecul moral.
Perspectiva narativă este obiectivă, deoarece naratorul este detașat, omniscient și
omniprezent. Iar întâmplările sunt relatate la persoana a III-a.
Nuvela are ca titlu „Moara cu noroc” care este considerat o ironie deoarece moara
este cu ghinion. Este alcătuită din 17 capitole iar subiectul are un incipit și un final alcătuite
din cuvintele bătrânei. Incipit: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu
bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Finalul: „Știam eu că nu are să iasă bine; dar
așa le-a fost dat”.
Tema nuvelei prezintă consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire în condițiile
pătrunderii relațiilor capitaliste în satul transilvănean. Spațiul acțiunii este un loc numit
„Moara cu noroc”, în vestul Transilvaniei. Timpul acțiunii este între Sfântul Gheorghe și până
la Paștele din anul următor.
Ghiță se mută cu familia sa în locul numit „Moara cu noroc” pentru că el era cizmarul
satului și s-a săturat să repare cizmele oamenilor. Moara cu noroc era la o răscruce de
drumuri, un loc bun pentru comerț. Soția sa, Ana, era „tânără și frumoasă”și îl iubea pe
bărbatul ei „înalt și spător”. La început erau fericiți. Problemele au început atunci când la
han a venit Lică Sămădăul, un simbol al răului care era șeful porcariilor. Lică îi cere lui Ghiță
să-l informeze despre tot ce se întâmplă în acel loc. Ghiță înțelege că nu îl poate refuza. El se
duce la oraș, își cumpără două pistoale apoi îl ia de slugă pe Marți „un ungur înalt ca bradul”
și doi căței. Ghiță dorește să rămână numai 3 ani la cârciuma și apoi să se întoarcă în sat să
deschidă un atelier unde să repare cizmele oamenilor. Apariția lui Lică Sămădăul tulbură
liniștea familiei. Ioan Slavici face portretul fizic al Sămădăului: „Lică era un om de 36 de ani,
înalt, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele împreunate la mijloc”. Încet
încet Ghiță se amestecă în afacerile necinstite ale lui Lică. El se înstrăinează de soția sa și de
copii, devine agitat și nervos.
O scenă semnificativă este aceea când după jefuirea arendașului și după uciderea
unei femei și a unui copil, are loc un proces la Oradea. Acolo Ghiță depune mărturie falsă și
astfel au fost condamnați pe viață doi oameni Buză-Ruptă și Săilă Boaru. În urma acestui
proces Ghiță se simte foarte vinovat și îi spune soției cu lacrimi în ochi: „Iartă-mă, Anno.
Iartă-mă cel puțin tu căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe fața pământului”. Apoi le spune
copiilor: „Sărmanilor mici copii, voi nu mai aveți un tată cinstit. Tatăl vostru este un ticălos”.
Ioan Slavici realizează o analiză psihologică profundă, frământările interioare ale lui
Ghiță. Personajul principal oscilează între dorința de a rămâne om cinstit și dorința de a se
îmbogăți alături de Lică.
O altă scenă semnificativă este Duminica de Paște când Ghiță ajunge pe ultima
treaptă a degradării morale. Bătrâna a plecat cu copii la niște rude din Ineu. Ana a rămas la
han cu Lică Sămădăul, iar Ghiță a plecat în oraș să îl aducă pe jandarmul Pintea și să îl prindă
pe Lică. Ghiță își aruncă soția în brațele Sămădăului, Ana i se dăruiește lui Lică.
Deznodământul nuvelei este tragic, Ghiță o ucide pe Ana, el este omorât de Răuți, omul lui
Lică, iar Sămădăul se sinucide, și-a izbit capul de trunchiul unui copac. Moara a fost cuprinsă
de flăcări. Toate personajele care au avut legătură cu banii au fost pedepsite cu moartea.
Finalul nuvelei este reprezentat ca și incipitul de cuvintele bătrânei care stătea copiii pe o
piatră și plângea: „Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat.