Nicolae Grigorescu

Stefan Ionescu
Clasa a X-a A
Viata
Nicolae Grigorescu s-a născut în ziua de 15 mai 1838 în satul
Pitaru din Județul Dâmbovița, în familia lui Ion și al Ruxandrei
Grigorescu.

La vârsta de doar zece ani, Nicolae Grigorescu a intrat ca ucenic

de iconar în atelierul lui Anton Chladek pentru o perioadă de doi
ani. Nicolae s-a inspirat din miniaturile executate de către
maestrul său și a păstrat maniera plină de farmec, ușoară și
delicată.
 Grigorescu a lucrat câteva luni de zile în
atelierul lui Sébastien Cornu ,după a alții și în
atelierul lui Charles Gleyre. La Paris fiind,
Nicolae Grigorescu a fost preocupat nu numai
de motivul legendei lui Dragoș Vodă, ci și de
reprezentarea sentimentului național.

Autoportret(1863)

Dragoș și zimbrul
Opere
Tematica religioasă
Realizările din domeniul picturii religioase sunt: icoanele și
prăznicarele icoanele de la Mănăstirea Căldărușani, icoana Sfântului
Spiridon de la biserica Alexa din București, picturile murale de la Mănăstirea
Zamfira.
Grigorescu a căutat să găsească o formulă adecvată de aplicare a
clasicismului în iconografia tradițională, urmând drumul înaintașilor săi în
această direcție.
Peisaje la Barbizon
Pitorescul satului Barbizon, care avea vedere spre pădurea
maiestuoasă de la Fontainebleau precum și spre câmpie, putea
oferi elementele picturale necesare: bălțile și copacii falnici,
luminișurile și stâncile masive

Interior de curte Căruță sub umbrar în pădure

la Barbizon (1866) Apus de soare la Barbizon din perioada 1866
(1863-1866)
Atacul de la Smârdan
Atacul de la Smârdan este o pictură de mari
dimensiuni, realizată de pictorul român
Nicolae Grigorescu în perioada 1878-1885.
Lucrarea a fost comandată de Primăria
București în anul 1878, contractul de execuție
prevăzând realizarea sa într-un termen de trei
ani de zile.
Prin dimensiunile sale, Atacul de la Smârdan este unic în arta românească,
ridicându-se la nivelul reputației pe care pictorul o avea în România. Nimeni
înaintea lui, nici măcar Theodor Aman, nu a încercat să facă o asemenea lucrare
de o așa mare importanță. Tabloul este impresionant prin senzația de mișcare pe
care o redă în raport cu monumentalitatea și dimensiunile lui. Imaginea înfățișată
este de un puternic dramatism, ea având în primul plan două leșuri în mărime
naturală: un turc care zace pe spate în zăpadă cu mâinile întinse, simbolizând
renunțarea, și în dreapta lui un român căzut cu mâinile încleștate pe pușcă. Pe
lângă aceștia trec în fugă infanteriștii români cu baioneta la armă, într-o avântată
poziție de atac. Atitudinea soldatului din prim-plan este reluată la fiecare soldat
român, fapt care amplifică motivul inițial ca într-o simfonie, sporind astfel efectul
eroic de ansamblu. Capelele căzute în zăpadă, flacăra exploziilor, cenușiul
mantalelor, sumbrul cer hibernal și roșul fesurilor, întregesc atmosfera pâcloasă
și plumburie a câmpului din zorii dimineții de 13 ianuarie 1878.