Bianca Maria Marcu

Editura Hyperion
Craiova 2016
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
MARCU, BIANCA MARIA
Confesiuni / Bianca Maria Marcu. - Craiova : Hyperion,
2016
ISBN 978-606-589-054-1

821.135.1-4
 Prefaţă

Fac parte din acea categorie de

oameni care scriu din suflet. Un suflet
ce a devenit o gară. Unii au venit,
alţii au plecat, puţini însă s-au
mutat în adâncurile mele. Dar toţi
mi-au umplut inima cu îmbrăţişări
după care tânjeam, cu iluzii calde, cu
euforie şi dezamăgire.
Pot părea doar nişte cuvinte
aruncate în zadar pe o foaie de jurnal
incoloră. Dar ştiu rostul cuvintelor.
Sunt o parte din sentimentele mele.
E felul meu de a trăi, de a mă
simţi umană în rândul muritorilor,
de a nu irosi ce nu mai pot să
agonisesc în mine.
Sunt puternică, căci la fiecare cădere
m-am ridicat, strângând în pumni
nisipul greşelilor mele. Trăiesc în
trecut, dar sunt pe aceeaşi lungime de
undă cu prezentul.

Despre mine ar fi multe de spus.

De ascuns.
De uitat.
De amintit.

Rămân doar un suflet plin de

gânduri, bogat în amintiri şi
împovărat de greşeli.
 1. Îmi îndes gândurile în
paharul cu vin ce mă
îndeamnă să răsfoiesc
atent, filă cu filă, jurnalul sufletului
meu.

Trăirile mă cutremură după

bunul lor plac. În mine zace trecutul.
Amintiri îndepărtate îmi inundă
mintea cu iluzii de mult apuse, cu
momente pe care nu le voi mai trăi
niciodată. E întuneric, dar cald în
sufletul meu. Tristeţea numără
amintirile frumoase şi îşi doreşte să
poată zâmbi. Compasiunea îşi citeşte
liniştită lista faptelor bune.

M-am regăsit.

1
 Gândul că nu am uitat vocea
tatălui meu mă linişteşte. Nu-mi mai
sunt străină. Figura unui suflet stins
mă sărută pe frunte în nopţile reci.
Are chipul obosit, dar şi-a păstrat
zâmbetul blând.

Îmi există în răsărit şi în apus,

oriunde şi oricând, în speranţă şi în
deznădejde. Îmi va exista iar şi iar,
până la dulcea îmbrăţişare a morţii.

2
3
 Realizez că am

2. trecut prin aproape

toate stările posibile.
Foaia e singura ce
mă ascultă şi acum pot doar să scriu
şi să-ţi arunc cuvintele în faţă.

Ce-ai iubit la mine? Ce te-a

făcut să îţi iroseşti timpul venerând
un suflet ca al meu?

Atitudinea mea ironică în faţa

vieţii? Superficialitatea care îmi
stăpâneşte caracterul? Modul meu de a
mă refugia în cele mai întunecate
gânduri? Sau poate pasiunea mea de a
complica lucrurile.

4
5
Mi-ai iubit problemele, amestecul
dintre ură şi iubire ce-mi umple
ochii, păcatele spălate în alcool? Nu
mai am nimic de pierdut. Am tras
fermoarul peste toate cuvintele. Acum
sunt eu cea superioară.

Am fost copil cândva şi te-am iubit

aşa cum credeam eu că se iubeşte,
sperând că sentimentele noastre o să
crească odată cu noi. Şi au crescut,
dar m-au întrecut. Parcă nu-mi mai
aparţin, parcă mă sufocă !

Străin e timpul în care ne-am iubit.

Tot ce simt pentru tine e mai străin

decât ai fost tu vreodată.

6
 Nu cred în
Dumnezeu, nici în
3. Allah, nu cred în
Budha. Nu cred că
există Dumnezei care ne privesc din
Ceruri, ne triază în credincioşi şi atei,
ne ucid visele, ne ard păcatele în iad,
ne răsplătesc cu raiuri pentru că am
respectat doar zece porunci.

Nu cred în Dumnezeu. Cred în

miracole. Cred că iubirea este singurul
miracol veritabil al acestei lumi. Nu
cred în divinitate, cred doar în
umanitate şi fatalitate.

Am pierdut oameni care se rugau

la Dumnezeul lor pentru o viaţă mai
bună, pentru o viaţă sănătoasă,

7
8
pentru fericire. Le-am plâns la
morminte, blestemându-le credinţa.

Rostim o rugăciune şi aşteptăm

ca din Ceruri un bărbos cu plete albe
să sufle peste noi binecuvântare.

Credinta ucide.

Ucide speranţa.

Ucide lupta.

9
 Moartea s-a
4. apropiat cu paşi
repezi.

Am simţit-o, dar m-am

agăţat de speranţe. Am privit
moartea duios, neputincioasă, cu
ochi de copil. Cutremurată fiind
de dispariţia altuia, mi-a
înceţoşat mintea propria stingere.
Am căutat viaţa sintetic, mi-am
retrăit copilăria din simţiri
descompuse, din fragmente. M-am
simţit atât de stingherită în faţa
morţii timpurii…

N-am apucat să-i spun unui

om drag cât de mult îl iubesc. Nu
ştie că ochii lui mă vor călăuzi în

10
viaţă şi că a luat cu el bucăţi din
sufletul meu. Nu îi mai pot vedea
zâmbetul de om bun ce într-o zi
ar fi putut schimba lumea.

Încerc să fug ore, zile,

săptămâni, ani… E de ajuns să
privesc o secundă înapoi şi
realizez că nu am ajuns prea
departe. Zâmbesc. Am rămas
măcar cu amintirea. E singura
moştenire veşnică pe care-o am.

Îmi lipseşti, tată…

11
12
 De câte ori n-am
5. aruncat mii de
sentimente, ca apoi să
aud sufletul urlând de durere?

Mi-am incinerat sentimentele.

Mi-am incinerat slăbiciunile şi
sufletul meu e o înflăcărare continuă.
Nu vreau să mă salvez. Vreau să arunc
tot ce simt, să uit cine sunt, de unde
am plecat şi unde am ajuns. Timpul
trece… Şi mă învaţă şi pe mine să
şterg, să trec cu vederea, să ard, să tai,
să destram…

Nu te mai vreau !

Sfârşitul ăsta — ciudat, când de

fapt nimic nu a început — doare cu

13
14
atât mai tare cu cât aduce o doză de
luciditate. Ameţeala care ne-a
absorbit acum doi ani avea o aură de
poveste. Astăzi, în limpezimea
gândurilor mele, văd tot — de la
micile imperfecţiuni la marile defecte.

Ştiu că nu mă pot îmbăta cu

dragoste şi apă rece. Vreau să îmi mut
existenţa din braţele tale.

Probabil îmi va fi greu să te pierd,

dar e cumplit să mă pierd pe mine
iubindu-te.

15
 Călătoresc tot mai
6. departe de tine şi nu
ştiu dacă trebuie să te
las în urmă sau să te
prind iar de mână… Ciudat, nu?

M-am despărţit de tine.

Ştiai?

E ultima noastră primavară. Eu

sunt vie, plină de visuri, frumoasă.
Îmi pierd puterile. Nu-mi permit. Te
vreau departe. Rămâi acolo! Tata m-a
învăţat să fiu mândră ca şi cum
lumea ar fi a mea. Merit mai mult !

Au fost doi ani frumoşi. Nu te-ntreba

de ce. Viaţa e prea frumoasă s-o
chinui cu întrebări. Trăieşte liniştit şi

16
17
plin de tine ! Vreau să dezleg vraja
asta şi să îţi dau drumul în lume. Tu
eşti frumos liber, la fel ca şi mine.

Pleacă!

Cine te va mai mângâia acum?

Tu? Îţi ajunge să te iubeşti? Ce te doare
cel mai tare? Lipsa iubirii, ştii bine !
Ce vei face de astăzi cu tine?

Te vei ascunde?

Te vei transforma?

Te vei întoarce pe dos?

Te vei răzbuna pe cele ce urmează

să-ţi cucerească inima ?

Nu ! Mă cauţi şi vrei s-o luăm de la

început.

18
 S-a făcut târziu, aşa-i?
7. Secundele nu bat pasul
pe loc. Timpul trece. Și
mă învaţă şi pe mine să cad în uitare.
Nu-mi ajunge timpul să mă îmbăt cu
iluzii deşarte, să fixez ţeluri, să mă
pierd în gânduri. N-am timp să pierd
timpul, n-am timp pentru lacrimi,
pentru durere.

Timpul nu aşteaptă să-l inviţi la

dans. Ţi se prelinge pe gene, îţi curge
pe gât şi câteodată mai poposeşte pe
umeri. Dar până să te ridici, se
schimbă intro-ul şi amintirile dispar.
Și timpul curge iar.

Timpul nu-i al nostru. Câteodată însă

îl simţim. Astăzi am simţit ardoare

19
20
în suflet. M-am liniştit sau m-am
resemnat? Miroase a tihnă, dar aerul
e greu de la atâta tensiune. Am relaţii
pasionale cu timpul. Mă dezbracă de
simţuri până la obsesie. M-a refuzat
de atâtea ori, încât încep să mă
gândesc dacă el are cu adevărat vreo
parteneră .

Moartea?

21
 8. Mă cauţi din raiuri cu
privirea ?

Cred că e ora două. Scriu pe ascuns,

din baie, stând jos, rezemată de uşă.
Mi-ai promis că te întorci într-o zi de
joi. Îţi aminteşti ? Aş vrea să te simt
lângă mine ca-n vremurile bune,
când vocea ta mă adormea. Vezi cum
îmi fierbe sufletul? Tremură emoţiile
şi ard amintirile. Nici nu ştii câte
războaie se duc în mine !

E ora două şi mi-e dor. Un dor

nebun de a-ţi vedea chipul, de a mă
cuibări la pieptul tău. Mă sting încet
ca focul ce-mi preface sufletul în
cenuşă. Moartea ta a fost o moarte în
doi. Aşa mi-a murit sufletul.

22
23
 Plouă şi plutesc în derivă. Îmi
place ploaia. Dar astăzi e una din
zilele când se abat asupra mea
furtuni necontenite. Îmi aud inima.
Bate puternic. Te caută ! Te caută ca o
nebună, încât cred că este a ta !

Îngere, îţi semăn atât de mult….

Viaţa mi te-am făcut mormânt, iar eu
mi te-am făcut altar.

Simt cum mi se scurge fericirea

printre degete…

Dacă vreodată voi uita de mine, să nu

mă uiţi tu !

24
 9. Am omorât
aşteptându-te
timpul,
pe tine.
Am simţit cum mi se
scurge lent printre degete şi mă seacă
de puteri.

De astăzi liniştea se plimbă prin

sufletul meu. Nu mă mai pierd în
ochii tăi căprui, cuvintele tale îmi
par reci şi necunoscute, vocea ta nu
mă mai atinge. Sunt liberă, căci uşa
sufletului meu s-a închis. Și câtă
căldură găsesc acum în mine… Vreau
să îmi leg destinul de singurătate. Să
împart cu ea aceleaşi visuri, aceleaşi
gânduri. Iubirea nu moare. Se
transformă. Nu ştiu în ce se
transformă iubirea mea pentru tine,

25
26
dar ştiu că vreau să te doară. Simt
nevoia să îţi fac rău. Vreau să îmi
cauţi mirosul în oricare alta, să simţi
că m-ai pierdut. Vreau să te văd
bătând de multe ori la uşa care ţi se
va-nchide în nas.

E prea târziu pentru noi.

Eu nu mai am ce să-ţi ofer, tu nu

mai ai ce să îmi dai.

27
 Golurile din mine le
10. umplu cu frânturi de
amintiri. Cu tine. Mă
afund în trecut, pierzându-mă
ireversibil pe mine însămi.

Mi-am rătăcit eul în tine. Mă

caut. Îmi caut sinele deznădăjduită,
desculţă prin rămăşiţe de gânduri. Îmi
ascult inima ore întregi. Sună
murdar, tată… Îmi simt întreaga viaţă
într-o singură bătaie înfundată.

Viaţa mea o piesă de teatru cu

actori grăbiţi şi străini, replici seci şi
public rece. Nu ţi s-a făcut milă de
mine. M-ai lăsat aici, printre
muritori, să-mi joc rolul până la
capăt.

28
29
 Unde eşti, îngere ?

Din ce raiuri mă veghezi?

Mă izbesc brusc de universul

meu. Mă sperie ideea că m-am jucat
cu mine în tot acest timp. Mă
răscoleşte o furtună. Vocea ta îmi
răsună ca un ecou al vremurilor
vechi. Azi nu mai pot să-ţi vorbesc,
dar îţi scriu… Oricare e realitatea
vieţii mele, tu încă îmi alergi prin
vene.

E tangoul meu cu trecutul.

Aş renunţa la orice să-mi împart

aerul cu tine din când în când !

30
 11. Dragul meu,

Te-am întâlnit astăzi, pe un 12

octombrie călduros. Mi-au tremurat
picioarele când te-am văzut. Te-am
privit în ochi. Doi ochi verzi, calzi,
blajini. Mi-a trecut un fior prin spate
şi m-am blocat. M-am îndrăgostit! Îmi
e teamă că deja m-ai cucerit. Mi s-a
cutrenurat toată existenţa. Între un
zâmbet, o privire şi rostirea numelor
noastre s-a schimbat tot universul
meu. Aş putea aştepta eternitatea,
strânsă la piept, piezându-mă în
parfumul tău.

Parcă te ştiu de-o viaţă…

31
32
 Iubesc mult începuturile. Sunt
învelite într-o senzaţie stranie : mereu
aceeaşi, mereu alta. Începutul nostru
are aromă de cafea. E un drum pe
care pornesc cu mintea limpede şi
sufletul senin.

Pentru mine eşti primăvară.

O primăvară cu nume de toamnă :

Octombrie.

33
 12.
În urmă cu treizeci de
minute mă pierdeam
între cele două perne şi
privirea îmi era aţintită în tavan.
Acum sunt pe o şosea ce pare să
nu se mai termine. Sper să nu fiu
recunoscută. Îmi car gândurile cu
mine, doar ca să le aşez pe foaie.

Plouă. Ascult. Stropii grei mă

caută. Plouă şi-n gânduri. Furtuna
îmi ţâşneşte din adâncuri. Mă tem de
orice : de tine, de gânduri, de picături
de ploaie, de mine. Infinitul se
transformă în secunde. Pierd noţiunea
timpului. Îmi fac inima scrum din

34
35
simţiri pierdute. Bucăţi de suflet şi
doleanţe stau să-mi cadă printre
degete. Mă străbat fiori reci ca vântul
de decembrie.

Subconştientul nu tace. O voce

îmi tot repetă: « E drumul tău spre
fericire. Intră-ţi în fire! ». Oare? Să
nu fie drumul meu spre iadul
sentimentelor mele, spre pierzanie?
Parcă îmi e frică de iubire. Fericirea
mă aşteaptă. Trebuie doar să mă las
purtată de mâna unui chip blând cu
ochii verzi.

Trăiesc simţind parfumul

nedumeririi ca un pictor orb ce
pictează un trandafir după mirosul
său.

36
 « - Îmi place că mă

13. asculţi.
- Eu te ascult şi când
taci… »
Mirosul tău liniştitor îmi gâdilă
simţurile, mă ademeneşte. Mângâierile
tale blânde îmi dezlipesc buzele roşii
într-un zâmbet cald. Sufletul se lasă
cuprins de o beatitudine a trăirilor,
fără să opună rezistenţă. Mă ameninţă
uneori gândul că n-aş putea să te
păstrez. Nu vreau să te pierd. Doar tu
îmi inunzi visele în liniştea nopţii.
Aşa e când îţi găseşti sufletul pereche.
Îţi dezlegi aripile şi zbori spre fericire.

Începe să miroasă în mine.

Simt cum sufletul îmi miroase deja a
iubire.

37
38
 14. Pot să jur că nu
avem nevoie unul de
celălalt. Putem trăi la fel ca şi până
acum, pe drumuri paralele şi străine.
Tocmai aici stă ascuns secretul. Putem
unul fără altul, dar totuşi alegem să
fim împreună.

Alegem să ne rostim cuvinte

frumoase, să ne încredinţăm
sentimente sincere, să începem să ne
iubim, ca şi când niciodată nimeni
nu ne-ar fi rănit, ca şi cum am fi la
început de viaţă, fără amintiri şi
regrete.

Vreau doar să-mi aşez sentimentele

în adâncul sufletului tău.

39
40
 Îmi vibrează pulsul după cum
respiri. Îmi atingi sufletul în zeci de
mii de feluri. Îmi tai respiraţia ori de
câte ori imaginea ta îmi invadează
retina.

Vreau să îmi port visele prin

mintea ta, să-mi etalez sufletul şi să
îl flutur prin faţa ochilor tăi ca pe un
evantai în toiul verii.

Prinde-mă de mână şi nu-mi da voie

niciodată să plec !

41
 15.
Aprilie rece. Strada
umedă miroase a linişte.
Ochii lui verzi : primăvară la fiecare
privire. Bucle castanii, miros de
parfum, vin roşu, beatitudine şi o
lume redusă la doi.
Vântul adie încet. Îşi întoarce
privirea şi mă găseşte lângă el.
Îngroapă zâmbetul lui în inima mea.
Îmi surâde şi vorbeşte despre nimicuri.
E liniştea ce o aşteptam de mult timp.

- Te iubesc !
- Știi câtă semnificaţie are
verbul « a iubi » ?
- Nu, dar o simt.

42
43
 Tată,

16. m-ai învăţat să fiu

sinceră, fiindcă doar
oamenii slabi nu pot înfrunta
adevărul şi orice bărbat iubeşte să
aibă la braţ o femeie dureros de
sinceră. M-ai îndemnat să-mi port
trupul asortat cu sufletul,etalându-mi
cu demnitate caracterul. Mi-ai
insuflat cu tărie credinţa că trebuie să
nu depind vreodată de bărbatul de
lângă mine. Astfel am ajuns să fac
alegeri responsabil şi asumat. Mi-ai
arătat valoarea încrederii şi a
prieteniei. M-ai dăscălit şi mi-ai
explicat cu multă răbdare că nu
merită să calc în picioare sufletul

44
45
nimănui, căci oamenii au nevoie de
respect şi afecţiune. M-ai învăţat să
pun preţ pe ceea ce este omul, nu pe
ceea ce are, fără să aştept ceva în
schimb. Tot tu, îngere, m-ai sfătuit să
nu îmi vând vreodată trupul şi
sufletul pe bani, pentru că, dacă îmi
ascut mintea, îi pot obţine cu
uşurinţă. Mi-ai explicat în
nenumărate rânduri că trebuie să îmi
păstrez cu sfinţenie demnitatea, căci
imaginea odată pierdută este greu de
recâştigat.

Înainte de toate, m-ai învăţat să fiu

om.

Acum că mă priveşti de sus, eşti

mândru de ceea ce am devenit ?

46
 Dansăm ore în şir în
17. aerul încărcat de
beatitudine, sinceri şi
pierduţi printre strângeri de mână.
Dezbracă-mă de simţuri ! Simte-mi
trupul cald ! Eşti precum orgoliul
meu. Îmi faci bine. Mireasma ta mă
ademeneşte şi-mi arată drumul spre
fericire. Îmi pun sufletul în palma ta,
trăind în extaz şi gânduri curate. Nu
ştiu mereu să descriu iubirea şi
liniştea aşa de bine ca furtuna ce-mi
hrăneşte sufletul. Însă astăzi ştiu , mai
mult ca oricând, că tu eşti acel om la
care vreau să mă întorc acasă, seară
de seară.

Rămâi aici până când eternitatea sau

uitarea te vor scoate din sufletul meu !

47
48
 E marţi.

18. O căldură dogoritoare

îmbată natura. Pe
banca asta veche timpul poposeşte.

Mă uit în ochii lui. El mă sărută pe

frunte şi mângâie părul meu
nearanjat. Mă prinde brusc de mână
şi, cu paşi repezi, uşori, grăbiţi,
traversăm parcul. O dată. Încă o dată.
Și-ncă o dată. Mă opresc din când în
când, lăsându-l să mă tragă după el.
Se opreşte şi el. Îmi sărută mâna şi
îngenunchează. Printre lacrimi mi se
derulează în cap filmul unei relaţii
corecte, demne, calde. Nu avem nevoie
de cuvinte. Ne pierdem în priviri.

49
50
 Murmurul vocii tremurânde îmi
pictează sufletul în culorile iubirii .
Inelul îmi ajunge pe degetul firav,
măsurându-mi speranţele.

- Da ! Vreau să fiu lângă tine

până ce moartea ne va zâmbi ! Vreau
să fiu soţia ta !

Voi trece prin viaţă cu tine în suflet.

Oamenii şi destinul nu vor reuşi
nicicând să ne îndepărteze.

51
 Deschide-mi rochia
19. şi las-o să cadă de
pe mine.

Cuprinde-mă în braţe şi sărută-mă pe

umăr. Dezbracă-mă de haine, de
frici, de închipuirile care mă apasă.

Vreau să-ţi vorbesc. Adu vinul ! E un

alt prilej special.

Mai întâi, vreau să ştiu dacă eşti

fericit şi împăcat cu tine… şi mai apoi
cu mine. Ai tot ce vrei de la viaţă ?
Sunt lucruri pe care vreau să ţi le
împărtăşesc. Atingerile nu fac o femeie
pe deplin fericită. Știi de ce mai este
nevoie ? De sinceritate, respect,
protecţie, preţuire, sprijin. Iar tu mi le
oferi în întregime.

52
53
 Nu vreau să fiu doar mama
copiilor tăi. Vreau să cauţi fericirea,
ţinându-te de mâna mea. Îţi sunt
confidentă, iubită, amantă. Sunt mai
mult decât umărul pe care plângi.
Sunt simţirea ce-ţi cutreieră sufletul
clipă de clipă. Sunt încrederea de care
ai atâta nevoie. Sunt pielea pe care
buzele tale o venerează, altarul
dorinţelor tale. Sunt şoaptele revărsate
înlăuntrul tău ce te fac să tresari.

Bucata de suflet de care nu te vei lipsi

niciodată sunt eu.

54
 A venit momentul să
20. îţi mulţumesc.

Te vei mira, dar nu

mai simt tristeţea. Mi-ai curăţat
sufletul şi m-ai făcut să prind aripi.
Încet, încet mi-ai liniştit trăirile. Am
pace, fericire, echilibru.

Tu eşti totul —mica mea lume,

colţul meu de rai. Te-am făcut parte
din mine. Te ştiu pe de rost ca pe o
poezie eminesciană. Te-ai înrădăcinat
adânc în mine. Te găsesc nopţile
printre gânduri şi soapte.

Mulţumesc că împart cu tine cei

mai frumoşi ani din viaţa mea . Îţi
mulţumesc pentru toate zâmbetele pe

55
56
care mi le dăruieşti, pentru zilele în
care mă ascund la pieptul tău, pentru
momentele în care respiri prin mine
şi trăieşti prin visele mele.

Gândeşti şi asta-mi place; mai mult,

îmi place cum gândeşti. Nu doar
vorbeşti, comunici. Nu doar
străluceşti, luminezi. Nu doar
încălzeşti, rămâi.

57
 Mă prinzi de mână

21. când plonjez în

necunoscut.

Îmi hrăneşti nebunia şi-mi

cureţi gândurile. Îmi îmbraci în
ritmuri aparte sufletul meu stins.
Încerc să mă descarc, aruncând în
zadar cuvinte pe o foaie albă, dar
găsesc liniştea doar atunci când mâna
ta se pierde în părul meu dezordonat.
Am mâinile reci, însă tu — furtună
de sentimente — îmi faci sângele să
fiarbă.

Te privesc în ochi şi îţi înţeleg

fiecare sclipire. Tu te uiţi la mine
cum râd ca un copil, lăsând în urmă

58
59
valuri de parfum. În mâinile tale
fiinţa mea e dominată de simţire. Eşti
lumina întunericului meu. Eclipsezi
grijile într-un suflet uscat de iluzii.
Eşti marea ce-mi spală păcatele şi-mi
redă speranţa. Gândul că ţi-am intrat
în suflet mă linişteşte. Stai exact în
faţa mea, la o atingere distanţă. Și
dragostea ne ascultă cadenţele
înfundate ale inimii.

Semănaţi. Îţi calc pe suflet,

spunându-ţi că uneori iubesc la tine
amintirea tatălui meu ?

60
 Destinul m-a făcut să
22. cunosc două tipologi
de bărbaţi : cei
puternici şi cei slabi.

Cel slab mi-a luat obrajii în

palme, m-a privit pătrunzător şi m-a
minţit. Mi-a predat lecţii de viaţă,
mi-a încredinţat abisul sufletului
său, mi-a mulţumit şi a plecat cu paşi
repezi, fără să privească peste umăr
înapoi.

Cel puternic m-a învăţat să nu

îmi tremure genunchii când
sentimentele mă cuprind, să privesc
mereu viaţa cu ochi de învingătoare
când oamenii nu mai au nevoie de

61
62
mine şi să nu am nevoie de ei, nici
măcar atunci când singurătatea
începe să mă trădeze.

Am furat de la ei arta de a învinge,

chiar şi atunci când sunt în postura
de rănit, în plin război cu mine.

63
 Încredere, iubire,
23. speranţă, gânduri
despre noi.

Ai intrat în viaţa mea la

începutul unui octombrie călduros.
Nu ştiam că te voi purta în gând
pentru totdeauna. Am în ce să cred.
Iubirea noastră este revanşa mea în
faţa vieţii. Inima ta mi-e adăpost.

Eşti nelipsit din gândurile mele. Îmi

place să cred că îţi încălzesc sufletul,
că sunt zâmbetul care-ţi dă încredere.

Te iubesc pentru că râzi des,

pentru paradisul ascuns în ochii tăi,
pentru tandreţe şi răbdare. Îmi place
atât de mult ideea să am grijă de tine
toată viaţa!

64
65
Tunetele mă fac să tresar. Îmi găsesc
liniştea în braţele tale înfăşurate în
jurul meu.

Ascultă toamna!

Noi doi nu vom fi nicicând străini.

Nu cu atâtea trăiri aşezate între noi.

66
 24. Când simt cum mă
copleşeşte realitatea,
mă afund în propria mea lume şi
încep să aştern totul pe foaie. Moartea
mi-a furat inocenţa şi mi-a înlocuit
surâsul cu o privire sumbră. Nu-mi
mai e fragedă ca odinioară.

Când prezentul doare, îmi

amăgesc venele să plângă îngrozite, să
se asfixieze lent, să-mi sfâşie pielea
asta uscată din care îmi răsună
suferinţa.

Îmi amăgesc ochii să-şi tragă

draperiile groase şi să verse în suflet
lacrimile grele. Sufletul miroase când

67
68
se pierde, când nu ştie ce să facă cu
viaţa lui. Miroase a frică, a întristare.

De-aş putea păcăli şi timpul…

L-aş convinge să-mi dea înapoi
sufletul trupului rece şi mort.

Uneori scriu până la extenuare, până

ce mi se abureşte retina, până ce
mâna îmi tremură de durere şi
gândurile nu mai curg.

Mă opresc când sufletul îmi ajunge la

secetă.

69
 Într-un ameţitor
25. barbut al atingerilor,
îţi simt răsuflarea
fierbinte şi transpir. Transpir prin
fiecare por uscat de trăiri.

O atingere fină la lobul urechii,

un sărut pe obraz, altul pe gât şi ne
pierdem printre dorinţe. Buzele
noastre flămânde se caută. Trupurile
ne sunt mistuite de căldura sufletelor.
Vreau cu ajutorul mâinilor să îmi
gravez în minte şi în suflet fiecare
trăsătură a ta, fiecare cută a pielii.
Îmi doresc cu ardoare să îmi rămână
adânc în suflet fiecare cuvânt pe care
mi-l spui, fiecare sărut, fiecare
atingere, fiecare fior…

70
71
 Eu am şters de fiecare dată
lacrimile de care nu spui nimănui,
ţi-am simţit tristeţea cuibărită în
suflet, lipsa şi prezenţa în mine. Am
simţit cum respiraţia ta îmi gâdilă
gâtul şi mâinile ţi se împletesc suav cu
degetele mele. Am ascultat cu sufletul
durerea-ţi apăsătoare şi te-am
mângâiat. Undeva la graniţa dintre
divin şi erotic s-au ridicat temeliile
lumii noastre.

Oamenii îşi îmbrăţişează trupurile,

privirile sau vârfurile degetelor.

Noi ne îmbrăţişăm inimile.

72
 26. E şaten. Ochii verzi,
iubitori, frumoşi,
pătrunzători.

Are 24 de ani şi un zâmbet ce

mă îmbată. Bea vin roşu sec şi mă
priveşte cald. E artist, cumva.
Desenează în sufletul meu. Îmi ştie
cele mai profunde gânduri. Îmi
mângâie simţurile, şoptindu-mi la
ureche. Emană iubire la fiecare
mişcare. Mă face să-mi las trupul şi să
mă cuibăresc ca o pecete pe inima lui.
Mă iubeşte fără temeri şi jumătăţi de
măsură. Ne creştem unul pe celălalt,
îmbătaţi de gândul unei eternităţi
împreună.

73
 Recunosc.

Îmi văd viitorul în braţele tatălui

copiilor mei.

74
27.
Hai să iertăm.

Hai să trăim pentru noi.

Hai să iubim şi să nu ne mai

lamentăm.

Hai să păşim printre gânduri încâlcite

şi priviri goale.

Hai să ne pierdem în nopţile albe şi să

ne contopim trupurile, sufletele,
trăirile.

Hai să modelăm o lume nouă doar

după visele noastre.

Hai să ne rătăcim răsuflarea şi să o

găsim la răsărit.

75
Hai să trecem prin viaţă, ţinându-ne
în mână mâna.

Hai să construim o existenţă lipsită de

neînţelegeri şi răzbunări.

Hai !

Adu-mă înapoi şi adună tot ce ai

rătăcit din mine ! Lasă-mă să adorm
pe umărul tău şi îmbrăţisează-mă de
fiecare dată când mă pierd de tine !

Vreau să simt cum te hrăneşti din

mine zilnic, cum îţi curg prin vene şi
îţi intru uşor în inimă.

În suflet.

76
77
 28. Suntem o familie.

Pot să simt liniştea.

În casa noastră miroase a iubire.

Te înveleşti cu parfumul meu, în

timp ce soarele se furişează prin
draperiile lungi. Secundele se scurg.
Dormitorul în care ne dormim viaţa
e atât de plin de noi. Nici nu ai idee
câte gânduri îmi trec prin minte
când te privesc, cum mă văd păşind
spre tine în rochie albă, câţi copii
visez să ne umple casa, cum aştept să
întâmpinăm moartea cu degetele
mâinilor împletite. Timpul se scurge
uşor când ne ascundem în cearşafuri

78
şi mă acoperi cu sărutări. Îţi vindec
toate rănile atunci când mă simţi.

Îţi ştiu sufletul pe de rost. Pot

cuceri universul, dacă simt raiul
braţelor tale. Zâmbetul tău de
dimineaţă îmi mângâie retina, e
primul care mă face să-ţi dăruiesc
inima mea.

Tu eşti ultimul meu început.

Un etern început.

79
29. Credeam că dependenţele
de orice natură mă fac să
bat pasul pe loc.

Dar viaţa m-a învăţat că nu găseşti o

mână de ajutor doar la încheietura
braţului tău. Oamenii din jurul meu
îmi fac viaţa.

E lung drumul până în sufletul

meu. Unii au călcat cu grijă pragul,
alţii l-au murdărit.

Mi-a plăcut întotdeauna să

strâng în sufletul meu oameni
minunaţi. M-am acoperit cu
sinceritatea şi tandreţea lor. Inima
mea e plină de paşii celor ce au trecut

80
prin ea. Le admir puterea de a face
parte din viaţa mea. Merită mai mult
decât le ofer. Am realizat că nu am
fost niciodată singură. Unii mi-au
trăit durerea chiar şi după ce am
plecat din viaţa lor.

Îmi doresc să ne pierdem în

păienjenişul anilor împreună.

Vă mulţumesc pentru voi!

81
 N-am uitat, nici după
30. atâta timp, cum m-am
îndrăgostit de tine.
Te-am văzut prima oară înconjurat
de oameni, într-un loc atât de
cunoscut mie. Te-am văzut fugitiv şi
m-am gândit la tine zile întregi.

De atunci mă trezesc gândindu-mă

la tine.

Nu mă lăsa vreodată să iubesc o

amintire ! Încurajează-mă mereu şi
împărtăşeşte-mi trăirile ! Simte-mi
suspinele şi şterge lacrimile ce îmi
inundă ochii ! Împarte-ţi cu mine
minutele dimineţii ! Păstrează-ţi
privirea caldă şi fă-mi sufletul să

82
83
tânjească după tine ! Fă-mă să uit
de timp şi de griji ! Învaţă-mă să
trăiesc fără aşteptări, credinţe, reguli
sau limite ! Mângâie-mi cicatricele
şi nu-mi răscoli trecutul !

Umple-mi sufletul cu amintiri şi jur

că am să te iubesc dincolo de
moarte !

84
 Prima zapadă aduce

31. mereu după

gustul vinului fiert şi
sine

zeci de amintiri.
Derulează-ţi întreaga viaţă în faţa
ochilor asemeni unui film mut !
Îngheaţă timpul şi agaţă gândurile de
fulgii în cădere…

Hai să muşcăm din Decembrie ca

dintr-o tartă cu căpşune, să-mi pun
nasul rece pe gâtul tău cald şi să te
ascunzi în braţele mele. Caută tot ce
îţi lipseşte şi cântă-mi o melodie
scurtă. Ascunde-mă, duminicile
trezite târziu, în mintea ta !
E timpul lui Decembrie, firav…

85
86
 Miroase a iarnă afară , a ceai
cald cu scorţişoară, a colinde. Dansul
fulgilor mari ne alungă în
aşternuturi.

Închin un pahar de vin nouă ! Îţi

mângâi uşor tâmplele şi simt cum un
zâmbet ţi se naşte pe buzele moi.

87
 Mă lupt cu deciziile
32. morale din viaţa mea.
Aş vrea linişte şi
echilibru… Mintea mi se destramă
uşor. Mi se descompune sufletul. Mă
descompun cu fiecare om ce iese din
viaţa mea. Mă afund în remuşcări.
Mi-e dor de braţele în care mă
ascundeam de griji şi temeri. Viaţa
îmi e străpunsă de îndoieli. Jonglez
cu stările duale din mine.

Furie.

Confuzie.

Haos.

Resemnare.

Linişte.

88
89
 Mi-a plăcut mereu să cred că
sunt puternică. Le-am încercat pe
toate — lacrimi, uitare, zâmbete,
rătăcire, fugă. Îmi adun gândurile pe
o foaie. Nu mai tresar, nici nu mai
plâng.

Mă ridic şi privesc în oglindă.

Văd ochii tatălui meu şi zâmbesc

mândră !

90
 Mă-nvârt într-un

33. paradis
Mă
al
posedă
gândurilor.
adieri
necunoscute de apă sărată. Soarele
darnic îmi atinge umerii. Se răsucesc
în aerul cald fire de fericire. Iubesc
marea. Altfel decât ceilalţi. Când mă
tulbură o furtună, îmi las sufletul să
se izbească de ţărm. Mă întorc fugind
spre tine şi văd cum îmi zâmbeşti.
Îmi pierd temerile prin nisipul
înţepător abia atunci când îţi
desfaci braţele tandre şi mă cuprinzi.
Îmi răpeşti aerul de fiecare dată când
mă cauţi cu privirea.

91
92
Tresar, simţindu-ţi respiraţia în
ureche. Îmi cos hainele din sărutările
tale. Îmi înec toate grijile în adâncul
tău. Mă plimbi pe valurile iubirii şi
îmi potoleşti setea de tine.

Eu.

Tu.

Noi.

O plajă pustie.

Întreabă Universul !

Știe că pluteşti mereu prin gândurile

mele.

93
 Afirm cu tărie că firea
34. umană îmi displace.
Cât de superficiali şi
nepăsători sunt oamenii ! Trăiesc în
frici şi se nasc din ele. Trec mereu cu
pleoapele strânse şi unite prin
răscurcile vieţii într-o apatie
absolută. Deşi oamenii par să fie
unicaţi , exact aşa cum le şi place să
creadă , se aseamănă enorm.

Sunt într-un fel de cafenea,

locul meu de suflet, şi abuzez încă o
data de deliciul meu social acceptat :
studiez oamenii. Ea zâmbeşte sfios,
râde la glumele lui, îi analizează
fiecare mişcare. El, stăpân pe sine,

94
95
interesat, cu simţul umorului, atent
îmbrăcat, o măsoară din priviri.
Fumul din ţigara ce arde singură
transformă secundele în eternitate. Le
simt tensiunea, atracţia, sau poate
vreau eu să cred că există una.
Controlează timpul. Se bucură de ea,
de felul în care îl priveşte, îi simte
căldura corpului lipit de el.

Ce roluri interesante jucăm la primele

întâlniri !

96
 35. Se ridică uşor din pat
şi mă priveşte. « Nu e
loc mai bun decât sufletul tău », zic.
Am intrat într-un soi de rutină. Se
aşază iar lângă mine, pe canapeaua
roasă de timp. Lumina ce intră prin
jaluzele opreşte timpul în loc, iar noi
amorţim. Amorţim şi privim
spectacolul fascinaţi.

Pun piesa pe repeat. El urmăreşte

cu privirea liniile trupului meu
conturate de umbre de lumină. Inima
parcă îmi coboară în stomac,
bătându-mi tare. Cei 4 pereți şi
căldura din cameră îmi fac pielea să
lucească uşor. Respiraţia lui caldă
îmi mângâie trupul, buzele sale

97
98
presar săruturi peste pielea mea fină,
iar adierile şoptite parcă completează
decorul. Îmi place când pielea lui se
lipeşte de a mea. Spectacolul ăsta îmi
dă fiori. Iar eu îl văd din nou şi din
nou şi din nou...

Da.

Mă pierd în contemplare, alcool şi

muzică.

Nu-i place să beau. Revin la el.

Nu schiţează niciun gest. Privirea îi e
fixată în ochii mei. Timpul încă stă
în loc.

Deschid ochii. E beznă. Mă ridic

din pat. « Nu e loc mai bun decât
sufletul tău », îmi spun. Mă uit în
jur: linişte. Canapeaua roasă de timp
găzduieşte doar trupul meu.

99
 36. Frânturi de fericire
mi-au scăpat mereu
printre degete. Tu mi-ai strâns
pumnul.

Mi-ai promis că voi privi

sclipirea ochilor tăi până când
moartea ţi-i va închide. Mi-ai promis
că vom cunoaşte eternitatea printre
îmbrăţişări suave. Îmi aleargă prin
minte cuvintele care-mi jurau că sunt
femeia vieţii tale. Le dau crezare abia
acum când distanţa ne desparte. Ne
desparte trupurile, căci sufletele
noastre încă dansează valsul iubirii.
Ochii mei, amestec de reverie şi
realitate, nu se mai răsfaţă cu surâsul

100
tău, dar amintirea lui îmi gâdilă
simţirile. Paradoxal ! Te simt mai
aproape ca oricând.

Mă macină dorul de tine. Mă

arde şi mă renaşte. Număr clipele care
mă despart de braţele tale calde. Vocea
ta mă face să tresar şi îmi opreşte
lacrimile reci.

Și inima ta speră, mă cheamă

neîncetat. Buzele tale mă caută
asiduu, mâna ta duce dorul pielii
mele.

Aşteaptă-mă !… aşa cum ne-am

promis.

101
Mă scriu uneori, când bucuriile şi
mâhnirile mă năpăstuiesc.

102
103
 Ilustraţii

 Copertă și pagină de titlu : Pinterest/artlinedrawing

 Copertă verso : Ionescu Roberta

 Pagină
14/ 17/ 20 : Blanka Biernet

 Pagină
50/ 74 : Monica Barengo

 Pagină
3/ 5/ 8/ 12/ 23/ 26/ 29 / 32/
35/ 38/ 40/ 43/ 45/ 48/ 53/
56/ 59/ 62/ 65/ 68/ 71/ 77/
83/ 86/ 89/ 92/ 95/ 98/ 103 : Pinterest/artlinedrawing

104