UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI COMUNICARE

Specializarea: SOCIOLOGIE
ANUL III, GRUPA I

SOCIOLOGIA FAMILIEI

Student: Elena-Denisa Anei

Brașov

2012-2013

1
 Structura referatului

1. Definirea conceptului de ”familie”

2. Teorii și perspective asupra familiei

3. Descrierea funcțiilor familiei

3.1. Funcția de socializare și de educare

3.2. Funcția de reproducere

3.3. Funcția economică

3.4 Funcția de reproducere socială

2
 Introducere

Familia a constituit de-a lungul timpului un reper de stabilitate în viețile indivizilor.

Ritmul accelerat al schimbărilor a făcut ca indivizii să amâne opțiunea relațiilor de durată,
dornici fiind, ca mai întâi, să-și realizeze un statut pe piața muncii.

Lucrarea de față, abordează părerea teoreticienilor asupra funcțiilor pe care le

îndeplinește sau ar trebui să le îndeplinească familia. De-a lungul timpului, familia a evoluat
de la modelul tradițional la familia modernă și postmodernă, care este dezbătută din prisma
mai multor perspective. Familia, deja face parte din categoria insituțiilor disputate,
controversate, atât pe plan moral, religios, etic, cât și pe plan științific.

Pentru copiii săi, familia poate fi privită ca un spațiu de trecere în care ei trebuie să fie
educați,trebuie să învețe să respecte, să dobândească valori culturale, să devină cetățeni
capabili să contribuie la binele comunității. Cu siguranță, nu toate familiile joacă aceste
roluri, iar din cauza aceasta, în viitor, copiii lor pot fi tratați inegal.

Așadar, vom observa pe parcursul acestei lucrări, cum a evoluat familia de-a lungul
timpului, câtă încredere i se acordă acestei insituții și care este locul pe care aceasta îl ocupă
în dezvoltarea individului.

3
 1. Definirea conceptului de ”familie”

Familia face parte din categoria realităților primare sau fundamentale, fiind o instituție
universal umană. Dacă familia tradițională reprezenta o instituție conservatoare, în care
sistemul valoric era puternic influențat de valorile religioase și se baza pe tradiții, obiceiuri,
pe stabilitate, în prezent familia nu mai este considerată instituția fundamentală pentru
supraviețuirea individului și reproducerea societății.

Familia pare tot mai integrată în dinamica societății, fiind totodată condiționată de
schimbările economice și sociale care au loc, influențând, la rândul ei, evoluția de ansamblu.
Familia este cea mai pură formă de manifestare a socialului uman, deoarece membrii ei
trăiesc într-o unitate colectivă.

Sociologii au încercat să redefinească termenul de ”familie”, existând multe păreri despre

cum ar trebui să fie sau nu o familie. Kari Moxnes definea familiile prin ”relațiile dintre
oameni, cum sunt cele dintre părinți, dintre părinți și copii, precum și relațiile dintre frați.
Familia înseamnă o instituție și o ideologie - ideologii despre relațiile dintre sexe, dragostea
maternă și intimitatea familiei. Familiile locuiesc în gospodării și sunt astfel responsabile de
producere, reproducere și consum, toate organizate în moduri diferite.” (Adina Băran-
Pescaru, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, 2004, pg. 12)

Familia a constituit de-a lungul timpului un reper de stabilitate în viețile indivizilor,

Carlfred Broderick considerând că această instituție va rezista mai mult decât orice sistem:
”Poate că nimic nu demonstrează mai puternic rezistența evolutivă a familiei decât recordul
său de supraviețuire în condiții în care politica socială dorea să o distrugă. A supraviețuit
celor mai cumplite războaie. Guvernele apar și dispar, într-adevăr, dar structura de bază a
familiei se perpetuează de la o generație la alta.” (Adina Băran-Pescaru, Familia azi. O
perspectivă sociopedagogică, 2004, pg. 13)

Recensământul canadian definea familia printr-un grup de persoane format dintr-o femeie și
un bărbat, cu sau fără copii sau sau printr-o persoană singură cu un anumit statut marital, cu
unul sau mai mulți copii, care împart aceași locuință.

În cartea ”The family in cross cultural perspective” William Stephens definea familia ca
fiind: ”uniunea sexuală legitimată social, începută printr-un anunț public și care implică ideea

4
de permanență; presupune un contract de căsătorie, mai mult sau mai puțin explicit, care
specifică drepturi și obligații reciproce între soți și viitorii lor copii.” (Adina Băran-Pescaru,
Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, 2004, pg.14)

Deși mai sus am enumerat definiții ale unor autori diverși, cea mai cunoscută definiție a
familiei este cea a lui Murdock. Conform spuselor acestuia, instituția familiei este ”un grup
social caracterizat printr-o locuință comună, cooperare economică și reproducere. Include
adulți de ambele sexe, cel puțin doi dintre aceștia întreținând relații sexuale aprobate social, și
unul sau mai mulți copii, proprii sau adoptați.” (Adina Băran-Pescaru, Familia azi. O
perspectivă sociopedagogică, 2004, pg. 13)

Observăm, însă, că această definiție nu permite cuprinderea în sfera familiei a unor modele
incomplete ale structurii familiale generate de societatea modernă și post-modernă. Aceste
modele incomplete fac referire la: familiile monoparentale, uniunile libere, familiile fără
descendenți etc.

Conform dicționarului de sociologie rurală, până în secolul al XVIII-lea, în cadrul

familiei nu exista preocuparea legată de limitarea nașterilor copiilor, deoarece copii însemnau
în trecut forța de muncă. Odată cu trecerea timpului, apar preocupările individualiste, precum
nevoia de putere, dorința de sociabilitate, dorința de îmbogățire.

Interacționismul simbolic era de părere că indivizii reacționează în funcție de semnificațiile

atribuite lucrurilor înconjurătoare, iar pentru a înțelege comportamentul social, cercetătorii
erau obligați să perceapă aceste semnificații. Familia poate fi considerată o unitate de
personalități aflate în interacțiune, rolurile fiind constituite ca urmare a negocierilor care se
realizează în interiorul ei.

”Familia este o entitate dinamică în cadrul căreia oamenii își modelează continuu relațiile
și construiesc o existență de grup. Din punctul de vedere al interacționismului simbolic,
căsătoria implică un proces de redefinire, de restructurare simbolică permanentă. Soții își
redefinesc reprezentările despre ei înșiși, despre viața lor cotidiană, despre experiepriența lor
trecută și despre viitor. Raporturile cu rudele, cu prietenii și colegii sunt redefinite în conses
cu așteptările partenerului. Nașterea copiilor impune o nouă remodelare a relațiilor dintre
parteneri. Întreaga viziune asupra lumii suferă transformări. Cuplul construiește o biografie
comună, cu o memorie coordonată în comun.” (Raluca Popescu, Introducere în sociologia
familiei, 2009, pg. 24)

5
 2.1. Teorii și perspective asupra familiei

Sintagma ”funcțiile familiei” se referă la rolul îndeplinit de familie, ca celulă de bază a

societății, în perpetuarea speciei umane, în formarea, educarea generațiilor tinere, în
asigurarea nevoilor morale și materiale pe care le au membrii săi în momentul incapacității
lor de muncă.

Cercetătorul Shirley Zimmerman de la Insistutul canadian pentru familie Vanier, a elaborat o

listă a funcțiilor ce stau la baza insituției familiei:

 Prima funcție o reprezintă ”susținerea fizică și grija față de membrii familiei”, care
face referire la capacitatea membrilor de a-și procura hrană, îmbrăcăminte, de a avea
un adăpost care să îi protejeze pe copii, adulți și pe bătrâni.
 A doua funcție, ”creșterea numărului de membrii prin naștere sau adopție”, subliniază
faptul că societatea depinde de reproducere, iar acest fenomen se realizează în
majoritatea cazurilor în interiorul unei familii. Așadar societatea renaște prin familie.
 Încă de la vârste fragede, familiile își educa copii pentru viața de om adult. În primii
ani de viață, minorii achiziționează principalele elemente ale propriei culturi,
elemente care îl fac capabil să trăiască în societate. Așadar, se realizează ”socializarea
copiilor pentru rolurile de adulți.”
 O altă funcție pe care ne-o sugerează cercetătorul este cea a ”controlului social al
membrilor”, referindu-se la faptul că în majoritatea familiilor indivizii sunt lăudați
pentru comportamentele și valorile pozitive și criticați pentru cele negative.
 ”Păstrarea moralității și a motivației de a face performanță în familie și în alte
grupuri” este funcția pe care familia o exercită cu scopul de a menține indivizii
împreună, permițându-i societății să funcționeze.
 Familiile se pot întreține singure prin ”producerea și consumul de bunuri și servicii”.
Acestea joacă un rol important pentru economia națională, deoarece se străduiesc să
răspundă nevoilor membrilor societății.

Funcționaliștii Coleman și Cressey considerau că: ”nicio altă insitutție socială nu mai
este responsabilă de desfășurarea la fel de multor funcții”, ceea ce face ca familia să fie

6
”unitatea de bază a societății”. (Raluca Popescu, Introducere în sociologia familiei, 2009, pg.
21)

Conform perspectivei structural-funcționaliste, familia poate fi considerată un sistem finalist,

care are influențe asupra societății, însă la rândul ei este supusă aceluiași proces. Teoria
sistemică plasează explicațiile fenomenelor de la nivelul familiei la nivelul structurii și al
funcțiilor, al relațiilor dintre sisteme și subsisteme, nu la nivelul indivizilor.

La fel ca și alte insituții sociale, familia trebuie să realizeze anumite funcții precum:

 Reproducerea, care asigură perpetuarea comunităților sau a societăților;

 Socializarea copiilor, adică transmiterea modelelor culturale dominante în societate;
 Îngrijire, protecție și sprijin emoțional, oferit copiilor, bătrânilor, persoanelor bolnave;
 Conferirea unui status prin intermediul relațiilor de rudenie și a altor relații de grup;
 Reglementarea comportamentului sexual.

La fel ca majoritatea fenomenelor umane care au fost analizate de către sociologul

Talcott Parsons și familia a fost integrată viziunii funcționaliste. A considera familia o
unitate funcțională înseamnă a o subordona unei alte unități superioare, care în cazul de față
nu poate fi decât societatea.

Conform acestui sociolog, la nivelul familiei există două cerințe funcționale: ”o funcție
expresivă, în vedererea îndeplinirii nevoilor de dezvoltare și a celor emoționale, și o funcție
instrumentală care asigură o bună funcționare a cerințelor economice și o distribuire cât mai
bună a resurselor.” (Raluca Popescu, Introducere în sociologia familiei, 2009, pg. 23)

Antropologul George Murdock a subliniat faptul că familia nucleară este universală. Ea

permite realizarea a patru funcții fundamentale pentru viața socială umană: ”funcția sexuală și
reproductivă (fără de care societatea s-ar stinge), economică (fără de care viața ar înceta) și
educațională (fără de care cultura s-ar sfârși)”. (Raluca Popescu, Introducere în sociologia
familiei, 2009, pg. 22)

Adepții teoriei conflictului pecepeau familia ca pe un sistem de reglementări conflictuale

permanente, în care unii membrii beneficiază mai mult decât alții. ”Pentru Marx și Engels,
familia este o unitate socială ce reproduce la scară redusă conflictele dintre clasele sociale.
Familia este prima formă de antagonism de clasă în care bunăstarea unui grup este derivată
din represiunea și mizeria celuilalt grup, putându-se explica în acest fel și dezorganizarea

7
accentuată a familiilor sărace.” (Raluca Popescu, Introducere în sociologia familiei, 2009, pg.
24)

Așadar, adepții teoriei conflictului sunt de părere că familia este organizată sub forma unui
sistem care îndeplinește anumite funcții, acestea fiind menținute datorită faptului că membrii
familiei sunt călăuziți de interese și valori comune, menținându-se ordinea și buna
funcționare. În momentul în care interesele nu mai corespund sau indivizii se orientează după
un alt sistem de valori, atunci se ajunge la apariția conflictului. Conflictul nu înseamnă
întotdeauna o scindare sau o ruptură care se produce în interiorul familiei, ci de multe ori
duce la încercări de mediere sau negociere între membrii familiei.

8
 3. Descrierea funcțiilor familiei

Familia este cadrul cel mai important al funcțiilor care îi permit individului să devină o
ființă socială. Acesate funcții pe care le îndeplinește familia sunt obiectul unei strategii
complexe: socializarea a copiilor, educarea și școlarizarea lor, întemeierea a unui loc numit
”acasă”, câștigarea salariului care joacă un rol foarte important în întreținerea familiei.

Însă, dincolo de aceste strategii de socializare, de educare, rezidențiale și profesionale,

familia rămâne cu siguranță spațiul în care membrii comunică, se susțin unii pe alții, își
transmit cunoștiințe, bunuri, toate acestea conducând la formarea bazei pentru continuitatea
generațiilor.

3.1. Funcția de socializare și de educare

Potrivit lui G. Rocher socializarea este definită ca: ”procesul prin care persoana umană
învață și interiorizează elementele socioculturale ale mediului său, le integrează în structura
personalității, sub influența experiențelor și agenților sociali semnificativi și, prin aceasta, se
adaptează mediului social în care trebuie să trăiască.” (Carmen Furtună, Sociologie generală,
2007, pg. 141)

După spusele lui A. Percheron a face parte dintr-o familie înseamnă ”să participi la o anumită
rețea de relații afective, să aparții unui grup social, să împarți o istorie, să locuiești într-un
anumit loc.” (Carmen Furtună, Sociologie generală, 2007, pg. 152) Așadar, familia este
primul mediu cu care copilul i-a contact, iar în cadrul ei i se structurează și personalitatea
celui mic.

”Familia reprezintă cea mai importantă << curea de transmisie>> a normelor culturale din
generație în generație.” spunea Robert Merton. ( Elisabeta Stănciulescu, Sociologia educației
familiale, 2002, pg. 59)

Prin intermediul familiei copilul este integrat social, căci aceasta îi transmite un nume, îl
inserează într-un neam, stabilindu-i o identitate socială primară.

9
Funcția de socializare poate fi împărțită în câteva subfuncții:

 Subfuncția integral formativă se referă la momentul în care copilul începe să pună tot
felul de întrebări, fiind ghidat de curiozitate și de dorința de cunoaștere. Astfel, acesta
își dezvoltă o serie de aptitudini, deprinderi și priceperi.
 Subfuncția psiho-morală este influențată de modelele de conduită ale părinților și de
climatul educativ, în cadrul căruia sunt exercitate influențele educaționale.
 Subfuncțiile social-integrative fac referire la faptul că normele și valorile sociale ale
unui individ sunt influențate de modelele educaționale pe care le-a primit de-a lungul
timpului.
 Subfuncția cultural-formativă implică asimilarea culturii mediului de viață, facând-o
pe aceasta parte din modul propriu de gândire. Atunci când cultura este interiorizată,
nu se mai pune problema pertinenței gesturilor sale și se crează impresia că aceasta
reprezintă singura modalitate normală de comportare.

În secolul al XIX-lea, în societatea rurală erau condiții grele de viață pentru cei mici.
Dacă reușeau să supraviețuiască la naștere, nou-născuții erau înfășați cîteva luni, hrăniți cu
terciuri și dați în grija fraților mai mari. Pe parcurs, copilul era socializat atât în grupul
părinților, cât și în cel al bunicilor, raporturile cu adulții fiind câteodată marcate de rigoare.
De multe ori, copii erau mai atașați de bunici, decât de părinți, cei dintâi fiind mai iertători la
poznele celor mici, devenind un fel de complici ai acestora.

În societatea burgheză, situația se schimbă. Cuplurile preferă să aibă mai puțini copii, dar cu
o stare mai bună de sănătate și cu o educație mai bună. Tatăl rămâne liderul familiei, fiind
preocupat și de educarea copiilor, cărora le trasează direcții principale, iar mamele devin
responsabile de aspectul cotidian al relației cu copii. Copilul era crescut cu rigoare, fără
tandrețe, principiile educației având la bază autoritatea și controlul.

În ”Sociologia educației familiale” Elisabeta Stănciulescu afirma că funcția educativă a

familiei este de dată recentă. Conform spuselor sale, părinții erau cvasi-indiferenți față de
proprii copii, pe care îi plasau unor instanțe externe, precum doicile. Familia nu trebuia să-și
educe copii pentru a-i transforma în ființe sociale, ei se nășteau în societate întrucât
aparțineau unei familii.

Edward Shorter susține că grija și dragostea maternă pentru sugari, așa cum sunt astăzi
înțelese, erau absente în societățile tradiționale: ”Mamele bune sunt o inovație a modernității.

10
În societățile tradiționale, mamele erau indiferente față de dezvoltarea și fericirea copiilor lor
mai mici de doi ani. În societatea modernă, ele pun bunăstarea sugarului mai presus de orice.”
(Elisabeta Stănciulescu, Sociologia educației familiale, 2002, pg. 33)

Ph. Aries a susținut că sentimentul familiei și cel al copilăriei s-au construit treptat, pe
măsura apariției și a dezvoltării societății industriale. Încetul cu încetul, copilul devine
centrul familiei sale, familia patrimonială este înlocuită cu familia centrată pe copil, viața
cotidiană gravitând în jurul femeii, căreia îi revine sarcina educării pruncului.

Dacă în trecut, copilul era considerat bun al familiei, în sânul căreia era socializat,
modernitatea aduce o schimbare radicală în cadrul instituțiilor familiale prin implementarea
învățământului obligatoriu. Școala este cea care invadează căminul familiei, devenind pentru
burgezi un nou partener.

Multe lucrări în domeniul sociologiei familiei au demostrat că rolurile insituționale familiale

sunt văzute ca fiind complementare, cu atât mai mult în cazul școlii, când părinții se arată
interesați de destinul școlar al copilului. Reușita școlară nu depinde doar de ”moștenirea
culturală”, ci și de mediul social.

Așadar, familia este o microsocietate care joacă un rol important în socializarea și

educarea copiilor și, deși evoluează permanent, importanța ei rămâne totuși de necontestat.

11
 3.2. Funcția de reproducere

Este considerată funcția primară a instituției familiei, datorită necesității de dezvoltare a

societății pe plan global. Deși mulți autori din sociologia americană fac distincția între funcția
de reproducere și cea sexuală, la nivel familial cele două funcții se contopesc.

Teoriile clasice nu acceptă ca sexualitatatea să devină o insituție fundamentală, așa cum se

întâmplă în America, considerându-se că instinctele pe care le avem pot fi dominate de
ambiție și voință morală.

Pentru o femeie, căsătoria înseamna abandonarea casei părintești în favoarea mutării

împreună cu viitorul ei soț. În trecut, nunta reprezenta ceremonia pentru inițiarea fetei în noua
familie, ceremonia fiind desfășurată în prezența rudelor. Rolul pe care îl avea proaspăta
nevastă era de a fi mamă, iar pentru a fi garantată fecundidatea, fata trebuia să fie virgină în
momentul unirii cu soțul ei.

”În Bethenal Green, familia care o are pe mamă în centrul său este caracteristică universului
familial muncitoresc: când o fată se căsătorește și mai ales când renunță la slujbă pentru a
avea copii, ea se întoarce în lumea femeilor și a mamei sale.” (Martine Segalen, Sociologia
familiei, 2011, pg. 326)

În societatea românească tradițională, în momentul întemeierii unei noi familii se

întemeiază și o nouă gospodărie, de care femeia va avea grijă în viitor. Și în tradiția noastră
femeia era considerată supusa bărbatului, care devenea odată cu ceremonia nupțială, capul
familiei. El avea chiar dreptul de a-și pedepsi nevasta în cazul în care greșea, iar prin
pedeapsă putem înțelege chiar folosirea violenței. Vechile coduri de drept cutumiar atestau
faptul că bărbatului i se acorda libertatea de a-și pedepsi soția atunci când aceasta greșea.

Cu excepția câtorva zile de lăuzie care urmau după naștere, femeia era într-o activitate
continuă, fiind aptă atât să-și educe copii, cât și să îngrijească casa, animalele și pământul.

Conform legii atracției: ”Către unirea sexuală tind întotdeauna un bărbat deplin și o
femeie deplină, tipuri ideale care se găsesc distribuite în proporții diferite la doi indivizi
diferiți. Conform acestei teorii, un individ posedă atâta caracter masculin cât caracter
feminine îi lipsește, astfel că, împreună, cele două proporții formează un întreg.” (Corina
Bistriceanu, Sociologia familiei, pg. 74)
12
 Dacă în trecut căsătoria tradițională le ajuta pe fete să se stabilizeze în viață, în prezent
acesta nu le mai folosește la nimic, din moment în care și-au dobândit autonomia în privința
sexualității, a maternității și a muncii.
Din cauza emancipării femeii, a creșterii ei pe piața muncii și în contextul numeroaselor
schimbări care au avut loc de-a lungul timpului, tot mai multe cupluri amână momentul
nașterii unui copil sau chiar renunță la el. Scăderea fertilității sub nivelul de înlocuire a
generațiilor reprezintă probabil cea mai mare problemă. S-a constatat că în România valoarea
cea mai scăzută a fertilității a fost înregistrată în anul 2002 (1,26), fiind într-o ușoară creștere
în următorii ani.
În momentul actual, funcția de reproducere biologic este influențată de o serie de factori:
vârsta soției, sănătatea partenerilor, utilizarea mijloacelor contraceptive, dorința de a avea un
copil etc.
O importanță majoră asupra acestui subiect a avut-o și Biserica, prin impunerea
concepției sale în legătură cu fertilitatea, sterilitatea, avortul și a mijloacelor de contracepție.
În Vechiul Testament, sterilitatea este considerată o nenorocire, și de multe ori un blestem
împotriva celor care nu respectă poruncile divine.
Opusă sterilității este fecunditatea care este considerată darul lui Dumnezeu, care
recompensează femeia pentru consecințele păcatului originar.
”Voința divină, capabilă să le înfrângă pe amândouă, dar dispusă să o corecteze doar pe cea
dintâi, poate aduce fertilitatea acolo unde firea(natura) s-a dovedit stearpă.” (Corina
Bistriceanu, Sociologia familiei, pg.169)

13
 3.3. Funcția economică

Funcția economică este determinată de necesitatea asigurării condițiilor materiale

necesare vieții de familie, a creșterii și educării familiei. În cadrul ei există trei dimensiuni:
dimensiunea productivă, administrativă și cea profesională.
Dimensiunea productivă se referă la faptul că procurarea mijloacelor de subzistență pentru
membrii familiei a fost realizată mai bine în familia tradițională decât în cadrul celei
moderne. Pe atunci, în bucătăria familiei se produceau alimentele, băuturile, în ateliere erau
confecționate articole de îmbrăcat și încălțat, toate necesare membrilor familiei erau chiar
realizate prin voința și experiența acestora. Așadar, familia tradițională putea exista autonom,
fără a fi dependentă de alte forme de organizare social.
În trecut, funcția administrativă îi revenea de cele mai multe ori femeii, care gestiona
resursele în funcție de priorități. Încă din timpul copilăriei, familia îi pregătea pe copii pentru
viitoarea lor viață de muncitori. Transmiterea din generaţie în generaţie, de la părinţi la copii
a ocupaţiei avea la bază identitatea condiţiilor de muncă pe durate foarte mari de timp.
Dacă în trecut, statul acasă era tradus prin munca și procurare pentru producerea hranei
în cadrul domestic, acum toți membrii familiei sunt orientați către câștig, ajungând să devină
dependenți de instituțiile economice externe.
În cadrul familiei tradiționale se realiză o diviziune a muncilor, funcțiile specifice fiind
împărțite în funcție de gen, vârstă, sex, capacități. Cea mai epuizantă muncă fizică era făcută
de bărbați, munca femeilor și a tinerilor fiind mai puțin dificilă.
Dorindu-și independență și egalitate în drepturi, femeile luptă pentru emanciparea lor, iar
în cele din urmă acestea invadează piața muncii alături de bărbați. Începând cu cel de-al
Doilea Război Mondial, femeile au dobândit un nivel al studiilor echivalent cu cel al
bărbațiilor, preluând o parte a sarcinilor pe care le aveau bărbații în industrie.
În anul 1980, atunci când a început dezvoltarea locurilor de muncă pentru femei, s-a realizat
o anchetă care își păstrează și astăzi actualitatea și care arată felul în care viața profesională
se articulează cu viața domestică în jurul legăturii dintre mamă și fiică. Chiar dacă mama este
angajată, fiica poate conta pe sprijinul ei zilnic. ”Contribuția bărbatului la treburile casei este
mult mai puțin importantă în raport cu această coloană vertebrală feminină care susține
corpul domestic.” (Martine Segalen, Sociologia familiei, pg. 328)

14
Jean-Pierre Terrail a identificat un fenomen care demonstrează rolul mamei în procesul de
emancipare al femeilor muncitoare: bunica rămâne acasă, mama este anjajată necalificat, iar
fiica va obține un serviciu calificat.
Astăzi, deşi familiile, prin membrii lor, sunt interesate să câştige mult mai mult decât
necesarul subzistenţei, ele reuşesc să ofere mult mai puţină securitate materială acestora.
Cauzele acestei slăbiciuni sunt precaritatea patrimoniului (bunuri mobile, uşor de
tranzacţionat, uşor de pierdut), inexistenţa unor rezerve strategice înăuntrul familiei și
dependenţa de instituţii economice externe.
Funcția economică a familiei se manifestă azi preponderent prin administrarea unui buget
comun şi prin exercitarea, tot mai restrânsă, a proprietăţii comune asupra unor bunuri.

3.4. Funcția de reproducere socială a persoanei

Prima formă de fixare a identității individuale este oferirea unui patronim, moștenit, în
majoritatea societăților europene, pe linie paternă. Dacă asigurarea de către familie a unui
cadru afectiv securizant dă posibilitatea constituirii unei personalități armonioase a
individului, iar deprinderea valorilor și normelor de bază prin educația familială determină
conformitatea indivizilor față de un modelul cultural dominant, evoluția identității sociale a
membrilor familiei depinde de construirea unui model familial solid, a unui reper identitar
puternic. De asemenea, statutul social al familiei și identitatea familială constituie rampa de
lansare a identității de status a individului.
Unul dintre cele mai importante simboluri care definesc tipul familial și tipul personal al
fiecărui membru este numele. Numele a fost unul dintre însemnele distinctive ale celor mai
importante organizări familiale ale Antichității. Numele putea consacra o rudenie ce o
depășea pe cea naturală și putea fi atribuit și sclavilor, nu doar fiilor legitimi. Dacă doi
oameni se înrudeau și ajungeau să poarte același nume era interzis să se căsătorească sau să-și
declare război.

Dacă la început numele neamului din care făcea parte un individ era foarte important, după a
urmat o evoluție. În creștinism, numele de botez a devenit un important semn identitar.
Botezul facea separarea dintre lumea profană în care trăiește omul necredincios și lumea

15
purificată, plină de credință și lumină. Numele de botez este cel care identifică o persoană în
această lume și nu numele familiei după trup.

Prin intermediul schimburilor descendente se realizează transmiterea familială.

Succesiunea generațiilor contribuie la menținerea statutului social, însă ea este determinată și
de contextele economice, care nu sunt întotdeauna favorabile.

În anul 1973, Raymond Boudon observa că: ”Inegalitatea șanselor școlare și socioprofesional
este, alături de inegalitățile economice, singura formă de inegalitate care nu pare să fie
afectată într-un mod sensibil de dezvoltarea societăților industriale. Un fiu de muncitor va
avea cu siguranță un nivel de viață superior tatălui său. Dar schimbările privind accesul la
învățământul superior nu vor fi deloc mai bune decât în cazul generației tatălui său, iar
șansele de intrare într-o categorie socială superioară celei tatălui său vor fi similare cu acelea
pe care le-a avut tatăl său.” (Martine Segalen, Sociologia familiei, pg. 345)

Locul ocupat de orice persoană în societate este, mai întâi, determinat de originea sa, de
apartenența la o familie și apoi ,odată cu dezvoltarea individului, devine rezultatul eforturilor
personale, statutului material, competențelor sale și a altor trăsături ”achiziționate”.

Așadar, indiferent de familia din care facem parte, ea este cea care ne lansează în societate,
urmând apoi, ca prin propriile noastre forțe să ne ocupăm locul pe care credem că îl merităm.

16
 Concluzii

Familia este o insituție fundamentală în societate, a cărei importanță nu o putem contesta.

Chiar dacă mulți încearcă să evite căsătoria, ea nu este o insituție învechită, ba din contră,
mulți oameni își doresc stabilitate și optează pentru întemeierea unei familii parcurgând toate
etapele a acesteia.

În România, atașamentul față de familie a rămas foarte ridicat, acesta ocupând un loc
important în ierarhia de valori, fiind și domeniul care continuă să le ofere indivizilor cea mai
mare satisfacție.

Odată ancorat într-o relație stabilă, iubirea trebuie dublată de solidaritatea dintre parteneri, de
încredere, resprect, înțelegere reciprocă. Așadar, fidelitatea rămâne unul dintre principiile pe
care orice partener le impune într-o relație.

Formarea unei familii atrage după sine crearea unor responsabilități față de membrii, mai
ales atunci când se nasc copiii. Părinții trebuie să fie apți să le ofere celor mici un cămin
stabil, o educație cât mai bună, o poziție în societate, iubire și înțelegere. În interiorul familiei
copiii vor învăța să socializeze, să-ți respecte aproapele, vor fi înscriși într-un model cultural.

În familie, copilul este și martorul modului ăn care adulții se cmportă între ei. El învață pe
parcursul observării comportamentului lor, o serie de valori, precum respectul, toleranța. Tot
în familia sa, copilul învață și ce se așteaptă de la el ca băiat sau ca fată, învățând rolurile
corespunzătoare unuia sau altuia dintre sexe.

În concluzie, familia reprezintă atât căminul care ne oferă iubire, înțelegere, sprijin în
momente grele, dar și insituția care ne formează ca indivizi sociali, pregătindu-ne pentru viață
de adulți.

17
 Bibliografie

1. Bistriceanu, Corina, Sociologia familiei, Editura Fundației ”Romania de Mâine”,

București, 2005.

2. Băran-Pescaru, Adriana, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, Editura Aramis,

București, 2004.

3. Furtună, Carmen, Sociologie Generală, Editura Fundației ”Romania de Mâine”, București,

2007.

4. Popescu, Raluca, Introducere în sociologia familiei, Editura Poliron, Iași, 2009.

5. Segalen, Martine, Sociologia familiei, Editura Polirom, Iași, 2011.

6. Stănciulescu, Elisabeta, Sociologia educației familiale, Editura Polirom, Iași, 2002.

18