Sunteți pe pagina 1din 5

Comentariu literar

Morometii
Romanul corespunde realismului prin prezentarea obiectivă a faptelor de către un narator obiectiv, omnipresent şi
omniscient, prin aspectul social al prezentării vieţii rurale interbelice, prin crearea unei tipologii determinate istoric
şi social

Marin Preda, important romancier posbelic, se impune în literatură ca o adevarată conştiinţă, ca un autor care a
rezistat în epoca ameninţată de cenzura comunistă, prin romanele sale care certifică rezistenţa prin cultură a
autorului lor.

Scriitorul roman Marin Preda s-a nascut pe 5 august 1922 la Silistea-Gumesti, judetul Teleorman si se stinge din
viata pe 16 mai 1980 la Mogosoaia.

Tema o constituie destrămarea unei familii de ţărani din satul Siliştea-Gumeşti din Câmpia Dunării, în perioada de
dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

Romanul are mai multe niveluri de interpretare: poate fi roman de dragoste, din perspectica cuplului Polina-Birică,
dar şi roman al formării unei personalităţi, prin evoluţia lui Niculae.

Romanul incepe simbolic cu aşezarea acţiunii sub semnul unui timp ingăduitor, tolerant, care avea “nesfârşită
răbdare cu oamenii”. In ceea ce priveşte spaţiul intâmplărilor, acesta este satul Siliştea-Gumeşti din Câmpia Dunării.

Acţiunea volumului I este cuprinsă în trei mari secvenţe epice. Cea dintâi începe într-o sâmbătă seara şi continuă
până în după-amiaza zilei următoare, aspecte precum dragostea dintre Polina şi Birică, foamea achizitivă de pământ
a lui Tudor Bălosu şi fiul său, Victor, boala lui Vasile Boţoghină, ţăran suferind de ftizie, pus pe neaşteptate in faţa
destinului ireversibil, răzvrătirea lui Tugurlan, spiritul distructiv al Guicăi, sora lui Ilie Moromete, realităţile rurale

A doua mare secvenţă epică surprinde satul în febra secerişului. Oamenii treieră şi macină îndată spre a gusta din
pâinea noii recolte.

Ultima secvenţă infăţişează conflictul direct dintre Ilie Moromete şi fiii săi.

In primul rand, textul/ fragmentul.................. Este organizat sub forma unei naratiuni, cu un narator:

a) omniscient si omniprezent care controlează acțiunea personajelor și reda fapte în mod obiectiv

b) personaj, care se implica direct în activitatea personajelor

Indicii spațio-temporali înfățișează spațiul(.....) si timpul(......) în care se petrece acțiunea.

Astfel, opera Moromeții este o opera epică deoarece respecta toate particularitățile acesteia.

Marin Preda a fost unul dintre cei mai importanți romancieri români din perioada postbelică. Dincolo de marele său
talent, Marin Preda a fost un intelectual lucid, conștient de urmările nefaste ale ideologiei comuniste asupra
literaturii

Naratorul este obiectiv, relatează la persoana a III-a, iar viziunea sa se completează cu cea a naratorilor reflectori.
Ca tehnici de compoziţie, Marin Preda utilizează tehnica decupajului şi naraţiunea lentă.

În ceea ce priveşte stilul, textul se remarcă prin oralitate, prin îmbinarea stilului direct şi cu cel indirect liber, cu rolul
ambiguizării vocii narative şi al prezentării gândurilor personajelor.
Primul roman scris de Marin Preda, Morometii, este alcatuit din doua volume, publicate la doisprezece ani distanta:
in 1955, volumul I, iar in 1967, volumul al II-lea. Desi modalitatea artistica si problematica celor doua volume difera,
romanul este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului romanesc intr-o perioada de criza, in preajma celui de-
al doilea razboi mondial.

Primul volum este structurat in trei parti, cu o actiune concentrata, care se desfasoara pe parcursul verii, cu trei ani
inaintea izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial. Prima parte, de sambata seara pana duminica noaptea, contine
scene care ilustreaza monografic viata rurala: cina, taierea salcamului, intalnirea duminicala din poiana lui locan.

Partea a doua se deruleaza pe parcursul a doua saptamani, incepand cu plecarea lui Achim cu oile, la Bucuresti.

Partea a treia, de la seceris pana la sfarsitul verii, se incheie cu fuga feciorilor. Fiecare parte incepe cu o prezentare
de ansamblu, scena memorabila: masa, prispa si secerisul. Simetria compozitionala este data de cele doua referiri
la tema timpului, in primul si in ultimul paragraf al volumului. La inceput, aparent ingaduitor, timpul era foarte
rabdator cu oamenii; viata se scurgea fara conflicte mari, pentru ca enuntul din finalul volumului, timpul nu mai
avea rabdare, sa modifice imaginea timpului, care devine necrutator si intolerant.

Ilie Moromete este un om rațional în ceea ce privește atitudinea lui față de pământ. Spre deosebire de Ion a lui
Rebreanu, care era dominat de instinctul de posesiune, Moromete nu este sclavul îmbogățirii, ci pământul
constituie pentru el simbolul libertății materiale și spirituale, idee mărturisită de el în finalul romanului :”Domnule,
eu am dus totdeauna o viață independentă”. Ilie Moromete este primul țăran filozof din literatura română.
Relevantă pentru această trăsătură este scena ploii, când Moromete ud până la piele, cugetă și exprimă o adevărată
filozofie de viață printr-un monolog interior, analizând condiția țăranului în lume, precum și relația dintre tată și
copii. Dezamăgit de etica sa paternă, rănit de fiii săi mai mari în autoritatea de tată, se consolează spunându-și sieși
că și-a făcut datoria de părinte, ținându-le pământul până în momentul de față, deși ei au fugit ca niște trădători
nevrând să-l muncească. Grija lui pentru educația copiilor răzbate cu tristețe la suprafață, și, deși niciodată nu s-a
arătat iubitor cu ei, este limpede că le-a dorit întotdeauna binele, vrând să facă din ei oameni. Disimularea este
trăsătura definitorie a firii lui Ilie Moromete, evidentă în majoritatea scenelor din roman. Scena dintre Tudor Bălosu
și Moromete este semnificativă pentru firea sucită a eroului. La întrebarea lui Bălosu dacă s-a hotărât să-i vândă
salcâmul, Moromete se gândește că e posibil să-l vândă, însă îi răspunde altceva, și anume, că la noapte o să plouă
și că o să facă o grămadă de bani, subînțelegăndu-se că s-ar putea să scape astfel de datorii, decât să taie salcâmul.
Ironia ascuțită, inteligența ieșită din comun și spiritul jucăuș, felul său de a face haz de necaz, conturează un
personaj aparte între țăranii literaturii române, stând mai aproape de realitate decât de ficțiune. Tehnica amânării
este un alt concept al filozofiei de viață a lui Ilie Moromete, el încercând să tărăgăneze orice decizie sau atitudine
care nu-i convenea. Scena cu Jupuitu este magistral construită de prozator, atmosfera, tensiunea, iritarea celorlalți
fiind înadins provocată de Moromete pentru a se răzbuna pe cei care nu înțeleg greutățile bietului țăran. Mai întâi
Moromete intră în curte, trece pe lângă prispă fără să se uite la cei doi, se întoarce cu spatele la agent, se răstește la
Paraschiv care nu se vede nicăieri, apoi se rotește brusc pe călcâie și strigă „N-am!” – totul desfășurându-se sub
privire uluite, năucite ale agenților. Calm apoi se caută prin buzunarele flanelei, de unde scoate praf de tutun, se
uită urât la omul care-l însoțea pe Jupuitu și i se adresează supărat și poruncitor „- Dă-mi, mă, o țigară!” Plăcerea de
a vorbi este o pasiune pentru țăranul mucalit, care profită de orice întâlnire cu câte cineva pentru a sta la taclale,
deși singurul cu care putea vorbi cu adevărat era prietenul său, Cocoșilă, cu care pierdea ceasuri întregi, spre
supărarea Catrinei.

Tema predilectă a operei lui Marin Preda este cea rurală, reprezentată de satul românesc din Câmpia Dunării,
ilustrat prin familie, ţărănime şi drama ei istorică, satul supus zguduitoarelor prefaceri ale istoriei, relaţia individului
cu istoria, dragostea, comunicarea umană, demnitatea.

Romanul Moromeții are ca temă satul și țăranul în perioada dintre cele două războaie mondiale. Scriitorul caută să
găsească un răspuns la problema dacă mica proprietate țărănească poate rezista la presiunile relațiilor de producție
capitaliste.
Romanul Moromeţii a aparut in doua volume, primul fiind publicat in 1955, iar cel de-al doilea in 1967, fiind nu
numai un punct de reper in proza postbelica, ci si o reprezentare de exceptie a satului traditional romanesc din
Campia Dunareana, in perioada interbelica si postbelica. Romanul este de factura realista pentru ca zugraveste
veridic si obiectiv realitatea unei epoci care sta sub semnul unor evenimente istorice importante.

Roman obiectiv, realist, cu tematică tradițională, „Moromeții” este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui
Marin Preda. Primul volum a apărut în 1955, iar cel de-al doilea, abia doisprezece ani mai târziu, în 1967.

Acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe planuri narative. Planul central urmărește destinul lui Ilie
Moromete ca lider al familiei sale, al cărei nume se regăsește și în titlul romanului. În jurul lui Ilie Moromete și al
familiei acestuia se coagulează întreaga acțiune. Acest plan cuprinde discuțiile în familie, cititului ziarelor duminica
în poiana lui Iocan, scena tăierii salcâmului (moment semnificativ, întrucât simbolizează sacrificarea sufletului
țăranului român), călătoria pentru vânzarea cerealelor. Acesta include și plecarea lui Achim la București cu oile,
precum și fuga fraților săi.

Perspectiva narativă reprezintă unghiul din care este relatată acțiunea unei opere epice. Naratorul se definește
drept o instanță fictivă dintr-o operă literară, care îndeplinește funcția unui purtător de cuvânt al autorului. Poziția
acestuia față de faptele petrecute se deduce din prezența sau absența comentariilor referitoare la acțiune și
personaje. În romanul „Moromeții”, perspectiva narativă este obiectivă, iar întâmplările sunt relatate prin utilizarea
de verbe și pronume la persoana a treia. Naratorul este omniscient și omniprezent, expunând faptele în mod
obiectiv

Sursa de inspiratie o constituie lumea e*terioara constiintei" viataunei comunitati rurale si a unei familii apartinand
acestei comunitati

Timpul este cronologic, iar actiunea are loc prin succesiunea evenimentelor

Existenta retrospectivei, a naratorului-martor si a realismului psihologic sunt elemente moderne

SCENA TĂIERII SALCÂMULUI (PARTEA I, CAPITOLUL XII)

 Momentul tăierii salcâmului poate fi socotit “începutul sfârşitului “.

 Salcâmul, cu coroana lui stufoasă , străjuia partea aceea a satului, simbol al stabilităţii şi trăiniciei: “Acum totul se
făcuse mic, grădina, caii, Moromete însuşi arătau bicisnici”.

 Scena cinei simboliza solidaritatea familiei. Tăierea salcâmului sugerează începutul declinului familiei Moromete.

 Preda stabileşte o relaţie directă între bocetul femeilor şi momentul tăierii salcâmului, moment care dobândeşte
conotaţii funebre.

 Rotirea ciorilor accentuează sugestiile rău prevestitoare. Ilie îl taie înainte de răsăritul soarelui.

 Dramatismul întâmplării este atenuat de umor. La întrebarea de ce să taie salcâmul , Ilie răspunde: “ Intr-adins
(…), ca să se mire proştii”.

 Tăierea şi vinderea salcâmului este primul semn al declinului familiei Moromete.

Serbarea școlara: - Îl plasează în centru pe Niculae, un copil pe care ceilalți nu-l înțeleg și-l privesc ca pe un ciudat
din cauza faptului că-i place școala. În sat se obișnuia să fie frecventate cursurile doar până când copilul învață să
scrie și să citească; copiii aveau de mici responsabilitățile lor în familie și mergeau la școală dacă nu aveau treabă și
dacă părintii aveau cu ce să le cumpere haine și rechizite. La serbarea școlară tatăl ajunge întâmplător și va fi uluit
de faptul că Nicolae nu doar a trecut clasa, ci si a luat premiul I la băieți. Este momentul în care tatăl își va lua mai în
serios copilul dar convins cu adevărat să-l dea la școală mai departe va fi după ce preotul și învățătorul îi bat la
poartă pentru a discuta.

Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului, aceasta fiind un țăran liber și, în același
timp, unul de mijloc cu o avere care să-i asigure un trai decent lui și familiei sale. Totodată, este văzut ca o
autoritate locală, un punct de reper în colectivitatea rurală, dovadă fiind întâlnirile din poiana lui Iocan, la care este
așteptat în fiecare duminică pentru a citi ziarul și pentru a dezbate pe teme politice. Funcția de consilier comunal îi
conferă, inițial, imaginea de tată autoritar în familia sa, însă aceasta se risipește pe parcursul primului volum, dat
fiind conflictul pe care îl are cu fiii săi cei mari. În comparație cu Moromete, Catrina, cea de-a doua sa soție,
reprezintă tipologia femeii simple, bine ancorate în mediul rural. Aceasta își asumă rolul casnic, specific oricărei
femei în epoca respectivă, considerată fără putere de influență în societate.

Relația dintre Catrina și Moromete evoluează înspre o stare conflictuală ce degenerează în ură. Căsătoria dintre cei
doi nu se dovedește a fi un mijloc de a crea echilibru, ci din contră, scoate la iveală acele trăsături și atitudini
specifice celor două personalități diferite, ce contrastează puternic, ducând la incompatibilitate. Această relație
conflictuală se face simțită încă de la începutul operei, însă o lungă perioadă de timp conflictul este în stare latentă,
prilej cu care se evidențiază grija Catrinei față de zbuciumul sufletesc al soțului.

Autor

Scriitorul Marin Preda face parte din perioada postbelica a literaturii romane, opera sa literara imbinand viziunea
realista a lumii cu cea moderna. Scriitor complex, in romane valorifica atat lumea de tip antebelic in spatiul rural cat
si in cel citadin. Dintre operele sale se remarca “Viata ca o prada”, “Cel mai iubit dintre pamanteni” sau
“Morometii”, opera complexa publicata in 2 volume si bazata pe viata scriitorului.

Opera literara “Morometii” este publicata in doua volume, volumul 1 in 1955 si volumul al 2-lea in 1967, diferenta
de 12 ani dintre cele doua volume nu schimba cu nimic stilul elaborarii narative, iar evenimentele curg fluent unele
din celelalte.

In prin plan se afla Morometii, o familie numeroasa, macinata de nemultumiri mocnite. Taran mijlocas, Ilie
Moromete incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui trai modest, pamanturile familiei sale, pentru a-l transmite
apoi baietilor. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nila si Achim isi doresc independenta economica. Ei se
simt nedreptatiti pentr ca, dupa moartea mamei lor, Iliei Moromete s-a recasatorit cu alta femeie, Catrina, si ca are
inca trei copii: Tita, Ilinca si Niculae. Indemnati de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclita Guica, ce trei baieti pun
la cale un plan distructiv.

Ei intentioneaza sa plece la Bucuresti fara stirea familiei pentru a-si face un rost. In acest scop, ei vor sa ia oile
cumparate printr-un imprumut la banca si al caror lapte constituie principala hrana a familiei si caii, indispensabili
pentru munca la camp. Prin vanzarea oilor si a cailor ar obtine un capital pentru a incepe viata la oras. Datoria la
banca nefiind achitata, planul celor trei baieti urmeaza o grea lovitura familiei. Achim ii propune tatalui sa-l lase sa
plece cu oile la Bucuresti, sa le pasca in marginea orasului si sa vanda laptele si branza la un pret mai bun in
capitala.

Moromete se lasa convins de utilitatea acestui plan, amana achitarea datoriei la banca si vinde o parte din lotul
familiei pentru a-si putea plati impozitul pe pamant (“foncierea”). Insa, Achim vinde oile la Bucuresti si asteapta
venirea fratilor. Dupa amanarile generate de refuzul lui Nila de a-si lasa tatal singur in preajma secerisului, cei doi
fug cu caii si o parte din zestrea surirlor. Moromete este nevoit sa vanda din nou o parte din pamant pentru a-si
reface gospodaria pentru a plati foncierea, rata la banca si taxele de scolarizare ale lui Niculae

Ca urmare a celor evidentiate si argumentate, opera literara “Morometii” de Marin Preda este un roman realist
social obiectiv, oferind o imagine ampla asupra conceptiei scriitorului despre lumea rurala inainte si dupa cel de-al
doilea Razboi Mondial.

RELAŢIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE: CATRINA ŞI ILIE MOROMETE


Prezentarea situaţiei iniţiale a celor două personaje

În centrul romanului sunt plasaţi Moromeţii, o familie hibridă de ţărani dintr-un sat de câmpie, puşi faţă în faţă cu
schimbările politice ale epocii, resimţite mai ales în volumul al II-lea. Prima scenă din roman prezintă revenirea
membrilor familiei de la câmp, dar relaţiile dintre personaje sunt conturate abia în capitolul al IV-lea al primei părţi,
în scena cinei. Copiii din cele două căsătorii se aşază la masă pe laturi opuse, anticipându-se astfel conflictul dintre
Paraschiv, Nilă şi Achim, pe de o parte, Ilinca şi Tita pe de altă parte. Scena este dominată de autoritatea paternă a
lui Ilie Moromete, care îşi adjudecă poziţia de pater familiae prin „locul său pe pragul celei de-a doua odăi, de pe
care stăpânea cu privirea pe fiecare”. Autoritatea lui se va evidenţia în multe scene de familie din roman, culminând
cu cea a bătăii lui Paraschiv şi Nilă, punct culminant al crizei paternităţii rănite. Discuţia de la masa la care se
mănâncă simplu constă în replici tăioase, batjocoritoare, ironice sau tensionate, dar băieţii cei mari ating totuşi un
subiect sensibil: plecarea lui Achim cu oile la Bucureşti, pe care Moromete o priveşte, deocamdată, cu neîncredere.
Dacă Moromete ilustrează condiţia ţăranului copleşit de grijile zilei de mâine, Catrina este reprezentativă pentru
condiţia femeii în mediul rural din perioada dintre cele două războaie mondiale. Prin caracterizare directă făcută de
narator, statutul Catrinei este precizat în scena cinei: mamă a patru copii, trei cu Ilie Moromete (Ilinca, Tita, Niculae)
şi o fată dintr-o căsătorie anterioară, Alboaica, rămasă la părinţii primului soţ, mort de apă la plamâni în urma
războiului. De la acest fost soţ Catrina a moştenit pământul din care a vândut o bucată în timpul căsătoriei cu Ilie
Moromete, acesta promiţându-i că va trece pe numele ei casa. „Jumătate întoarsă spre crătiţele ei”, Catrina apare
în scena cinei ca fiind femeia copleşită de treburile casei, dispreţuită de fiii vitregi, ironizată de soţ.

Relaţiile dintre cei doi soţi se prefigurează tot la începutul romanului: conflictul Ilie-Catrina are la bază pe de o parte
refuzul sau amânarea lui Ilie Moromete de a pune în practică această promisiune, pe de altă parte părerile opuse
referitoare la şcolarizarea lui Niculae. Catrina intuieşte asemănarea de structură interioară a mezinului cu cea a lui
Ilie. Discuţiile lor pe această temă amintesc de cele ale Smarandei Creangă cu Ştefan a Petrei: în timp ce mama
susţine nevoia de carte a copilului, tatăl o consideră o cheltuială greu suportabilă.

S-ar putea să vă placă și