Grupă sanguină

Termenul de grupă sanguină (sau grup sanguin) este folosit atat pentru a caracteriza
sângele unui individ în funcție de prezența sau absența unui antigen pe suprafața eritrocitelor
acestuia. Majoritatea antigenelor de grup sanguin sunt de natură glicoproteică, oarecum stabile
din punct de vedere genetic, unele fiind întâlnite la mai multe specii de mamifere în forme
identice. Această trăsătură a lor poate fi invocată drept argument în favoarea unității lumii vii.

Deși aceste antigene sunt prezente și pe leucocite (nu și pe trombocite), în mod curent se
consideră că doar eritrocitele prezintă importanță pentru stabilirea grupelor sanguine.

Datorită faptului că reacția antigen-anticorp la care participă antigenele de grup sanguin și

anticorpii lor specifici este una de aglutinare (se soldează cu aglutinarea hematiilor) antigenele
se mai numesc și aglutinogene, iar anticorpii și aglutinine.

În practica medicală curentă prezintă importanță sistemele AB0 și Rh. Restul sistemelor de
antigene sunt utilizate în medicina legală, aplicațile lor cele mai importante fiind în stabilirea
paternității și în diferite anchete de filiație, însă în prezent aceste proceduri tind să fie înlocuite
de către analiza ADN.

Importanța grupelor sanguine rezidă în indicarea compatibilității sau incompatibilității dintre

donator și primitor în cazul transfuziilor. Teoretic, compatibilitatea reprezintă situația în care
întâlnirea antigenului de pe hematii cu anticorpi specifici este exclusă.

Cuprins

1 Istoric

2 Sistemul AB0

2.1 Aglutinogenele sistemului AB0

2.2 Aglutininele sistemului AB0

2.3 Genetica sistemului AB0

2.3.1 Fenotipul Bombay

2.3.2 Frecvența alelelor și fenotipurilor AB0

2.4 Subgrupe AB0

3 Sistemul Rh

3.1 Genetica sistemului Rh

3.1.1 Frecvența fenotipurilor Rh

4 Frecvența integrată a grupelor AB0/Rh

5 Compatibilitate

6 Alte sisteme

7 Vezi și

8 Note

9 Bibliografie

10 Legături externe

Istoric

Austriacul Karl Landsteiner[1] este considerat descoperitorul sistemului AB0, el primind în 1930
Premiul Nobel pentru aceasta. Totuși, cehul Jan Janský a descris și el același sistem în 1907, se
pare, printr-o activitate independentă de cea a lui Landsteiner. Grupa AB (IV) a fost descrisă tot
în 1907 de către Decastrello și Sturli.

Landsteiner și Alexander S. Wiener au descoperit și celălat sistem important de antigene,

Rhesus (Rh), în 1937 (rezultate publicate în 1940).[2]

Sistemul AB0

Sistemul AB0 se bazează pe existența a două aglutinogene, notate A și B, și a două aglutinine

specifice: α (anti A) și respectiv β (anti B). Landsteiner a observat o regulă a excluziunii
reciproce, concretizată în faptul că indivizii care prezintă pe eritrocite un aglutinogen nu au
niciodată în plasmă aglutinina omoloagă. Un individ poate dispune de unul, ambele sau de nici
unul din aglutinogene. Întotdeauna există aglutinine corespunzătoare aglutinogenului care
lipsește, iar când sunt prezente atât A cât și B, nu vor exista aglutinine. Astfel, există 4 grupe
principale în sistemul AB0:

Grupa

(Landsteiner) Grupa
(Janský) Aglutinogen

(antigen) Aglutinine

(anticorpi)

O I nu are α și β

A II A β

B III B α

AB IV A și B nu are

Aglutinogenele sistemului AB0

1. Un substrat mucopolizaharidic de bază este modificat, sub acțiunea unei gene H, prin
adăugarea unei molecule de L-Fucoză, rezultând substanța H, sau antigenul H, comun pentru A
și B. Este important de menționat faptul că substratul mucopolizaharidic are structură comună
cu cea a unui antigen specific pneumococului. De fapt gena H codifică o glicoziltransferază,
neapărat necesară pentru a sinteza atât A cât și B.

2. Dacă în genotip există gena A, atunci aceasta determină și ea sinteza unei glicoziltransferaze,
care va determina atașarea la substanța H a unui rest de N-acetil-galactozamină, rezultând astfel
antigenul A.

3. Dacă în genotip există gena B, ea determină sinteza unei glicoziltransferaze care atașează la
substanța H un rest de D-Galactoză, rezultând antigenul B.

4. Dacă genotipul cuprinde atât gena A cât și gena B, relația dintre ele este de codominanță,
fenotipul rezultant prezentând ambele aglutinogene, în cantități aproximativ egale, adică grupa
sanguină AB.

Aglutininele sistemului AB0

Sunt anticorpi (gamaglobuline, imunoglobuline) cu structură și origine obișnuite, din clasele IgM
și IgG. Cea mai mare parte sunt IgM, netraversând bariera placentară. Mai sunt numite și
hemaglutinine sau izohemaglutinine.

Titrul lor este aproape nul la naștere, devenind detectabili la vârsta de aproximativ 6 luni. Cresc
apoi în ritm constant până la 8-10 ani, când ajung la titrul ce se va menține pe tot parcursul
vieții adulte. Scad la bătrânețe, dar nu dispar.

Este încă incertă calea prin care un organism care nu a luat niciodată contact cu antigenele de
grup AB0 ajunge să sintetizeze acești anticorpi.

Genetica sistemului AB0

Trei alele sunt implicate în determinismul genetic al sistemului AB0: IA (sau A), IB (sau B) și i.
Relațiile funcționale dintre ele sunt următoarele:

IA și IB sunt codominante, adică atunci când există amândouă caracterul rezultat este
intermediar, deoarece ambele gene funcționează în paralel.

IA și IB sunt dominante față de i, adică atunci când i există în genotip alături de IA sau IB va
apărea caracterul corespunzător lui IA sau respectiv lui IB

Alela i mai este notată și I0 sau 0. Ea este nefuncțională, adică nu codifică sinteza niciunei
glicoziltransferaze. Genotipul ii corespunde grupei 0 și se caracterizează prin prezența pe
hematii a antigenului H, nemodificat. Locusul alelelor menționate este situat pe cromozomul 9,
brațul lung, banda 3, subbanda 4 (9q34).