UNIVERSITATEA STEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

PROGRAM DE STUDII: CONTROLUL ȘI EXPERTIZA
PRODUSELOR ALIMENTARE

Biologia, clasificarea si caracterul bolilor plantelor

Cadru didactic: Student:

dr. ing. Gontariu Ioan Ciobanu Petrisor

Biologia bolilor plantelor

In cazul plantelor, prin conceptul de boala se intelege orice anomalie (abatere) sesizata in raport
cu fenotipul asteptat, cauzata de actiunea microorganismelor, respectiv virusuri, bacterii,
fitoplasme sau ciuperci. Mai exact, termenul de boala se refera la orice tulburare a echilibrului
functional (fiziologic), dar si structural (anatomo-morfologic) ce afecteaza dezvoltarea normala a
plantei si care conduce la scaderi cantitative si calitative ale recoltei.
Diagnosticarea afectiunilor plantelor produse de agentii de daunare trebuie efectuata la fiecare
vizita in camp, gradina sau spatiu protejat. Un diagnostic corect si timpuriu aduce avantaje mari
agriculturilor, in primul rand pentru mentinerea biodiversitatii, dar si pentru eficienta economica.
Conform Societatii Americane de Fitopatologie, pierderile provocate de bolile si daunatorii
plantelor sunt intre 15-30%.
Recunoasterea aspectului sanatos al plantelor
Este important sa cunoastem aspectul normal al speciilor de plante pe care le investigam. Fiecare
specie de plante are particularitati de crestere (culori, ritm si modificari morfologice de crestere).
Daca nu stim la ce sa ne asteptam de la planta, nu putem recunoaste cand ceva nu este in regula.
Planta are, in mod normal, frunze noi, care pot fi galbene sau rosii si devin de culoare verde mai
inchis pe masura ce frunzisul imbatraneste. Multi arbusti ornamentali au fost dezvoltati si
comercializati pentru valoarea ornamentala a unei noi cresteri atat de viu colorate. Aceste plante
sunt foarte apreciate pentru aceasta coloratie. Cu toate acestea, daca un individ nu stie ca aceasta
coloratie este aspectul normal al plantei, poate crede ca planta este bolnava. Este important sa
stim care este aspectul normal al unei plante inainte de a decide ca exista o problema.
 Clasificarea şi caracterul bolilor plantelor

După natura cauzei care le produc, bolile plantelor se împart în două mari categorii:

1. boli de natură neinfecţioasă (neparazitare sau fiziologice);

2. boli de natură infecţioasă.

Bolile neinfecţioase se datorează acţiunii nefavorabile a factorilor de mediu. În această categorie

de boli intră vătămările cauzate de frig (geruri), de exces de căldură (opăriri, arsuri), de exces şi
lipsă de umiditate, de lipsă sau exces de lumină (etiolarea), ca şi cele cauzate de carenţa sau
pletora diferitelor elemente din sol. Tot în această categorie se încadrează bolile datorate
compoziţiei anormale a atmosferei (excesul sau lipsa de anhidră carbonică, carenţa în oxigen,
excesul de substanţe toxice ca: sulf, clor, arsenic, prafuri inerte etc., provocate de noxele
industriale.

Bolile infecţioase sunt provocate de diferiţi agenţi patogeni. După natura agentului patogen,
bolile parazitare se împart în:

1. viroze – boli produse de virusuri;

2. bacterioze – boli cauzate de bacterii;
3. micoze – boli provocate de ciuperci;
4. antofitoze – boli produse de antofite (plante cu flori).

Bolile plantelor au mai fost grupate şi după alte criterii şi anume: după modul de evoluţie şi
durata bolii, după viteza de propagare a agentului patogen şi extinderea bolii, după planta-gazdă,
după răspândirea agentului patogen în plantă, după organul atacat, după vârsta plantei, după
simptomele produse etc.

După modul cum evoluează boala şi durata procesului patologic, se distinge două categorii de
boli: boli acute şi boli cronice.

În cazul bolilor acute, procesul patologic se desfăşoară rapid, ducând în scurtă vreme la
distrugerea organului sau a plantei atacate (cum este, de exemplu, putregaiul cenuşiu al boabelor
de struguri – produs de ciuperca Plasmopara viticola sau putrezirea plăntuţelor din răsadniţe
cauzate de ciuperca Pythium debaryanum).

Bolile cronice, spre deosebire de cele acute, au o evoluţie lentă, de lungă durată (putând să
dureze chiar mai mulţi ani), în care timp, planta se debilitează treptat. O astfel de boală este
cancerul bacterian al pomilor produs de bacteria Agrobacterium radiobacter pv.tumefaciens sau
putregaiul alb al rădăcinilor viţei de vie provocat de ciuperca Rosellinia necatrix etc.
Apariţia şi dezvoltarea bolilor la plante este determinată de coexistenţa a trei factori sau
condiţii: 1. plantă-gazdă 2. agent patogen 3. mediu extern Răspândirea şi transmiterea agenţilor
patogeni se realizează pe mai multe căi care pot fi: directe şi indirecte.

Răspândirea directă este transmiterea agentului patogen de la o generaţie a plantei gazdă la

generaţia următoare (de la un ciclu de vegetaţie la cel următor), care se realizează nemijlocit,
adică fără a fi necesară intervenţia unor factori intermediari. În transmiterea directă se încadrează
toate formele de transmitere cuprinse în sfera termenului de răspândire autonomă. Se pot distinge
trei feluri de transmiteri: transmitere germinativă (prin sămânţă), vegetativă şi
independentă. Fiecare din primele două sunt la rândul lor, de două feluri: intramatricală
(endofită, endogenă) şi extramatricală (epigenă, epifită, exogenă) sau aderentă, după cum agentul
patogen se găseşte în interiorul organului utilizat la înmulţire sau pe suprafaţa acestuia.

Producerea în cantităţi mari a materialului infecţios.

Una dintre însuşirile agenţilor patogeni, îndeosebi a ciupercilor, care caracterizează adaptarea lor
la răspândirea anemochoră, este capacitatea de a produce un număr foarte mare de germeni sau
unităţi de propagare, numite şi propagule. Răspândirea anemochoră este caracterizată, într-o
măsură mult mai mare decât celelalte moduri de diseminare, printro risipă de spori, cea mai mare
parte din potenţialul infecţios transportat pe calea aerului fiind pierdută ca urmare a faptului că
nu are posibilitatea să cadă pe plantele gazdă şi să le infecteze. Se produc de asemenea pierderi
mari prin aceea că sporii sunt răspândiţi într-un moment nepotrivit, ajungând în regiunile
respective prea devreme (înainte de semănatul plantei-gazdă sau când culturile sunt încă
acoperite de zăpadă) sau prea târziu (după recoltarea plantei). Sunt cazuri, când plantele sunt
expuse infecţiei numai un timp foarte scurt (ex. plantele de grâu şi orz în cazul infecţiei Ustilago
tritici, respectiv Ustilago nuda).

Curenţii de aer implicaţi în transportul aerian al materialului de infecţie

Mişcările aerului sunt forţele fizice care intervin la ridicarea şi transportul aerian al propagulelor
şi la căderea şi depunerea lor pe plantele-gazdă.
Din punctul de vedere al direcţiei în care acţionează, mişcările aerului sunt de două feluri:
orizontale şi verticale.

În primul caz, schimbul maselor de aer se face pe orizontală, în al doilea are loc un schimb
vertical al acestora. În acest din urmă caz, mişcarea aerului se produce în cele două sensuri:
ascendent şi descendent.

Răspândirea agenţilor patogeni cu ajutorul apei

Răspândirea prin apă, numită şi hidrochoră sau hidrofilă, cuprinde toate acele cazuri în care apa
serveşte ca vehicul de transportare a agenţilor patogeni la distanţe mai mari sau mai mici. În
diseminarea propagulelor agenţilor patogeni se ia în considerare apa ce provine din ploi, atât
aceea care se scurge de pe frunzele superioare pe cele inferioare ale plantelor, cât şi aceea care se
scurge la suprafaţa terenurilor înclinate sau formează mici băltoace în microdepresiunile solului
sau se infiltrează până la organele subterane ale plantelor, apa din lacuri sau apa curgătoare din
pârâiaşe, râuri şi fluvii care se foloseşte la irigarea terenurilor cultivate sau care se revarsă peste
terenurile joase, provocând inundaţii temporare.

Manifestarea bolii

Apariţia primelor reacţii vizibile la exteriorul plantei (a primelor simptome) marchează sfârşitul
perioadei de incubaţie şi începutul celei de-a treia faze – manifestarea bolii. În cursul acestei
faze, simptomele bolii, ca expresie a modificărilor fiziologice şi anatomo-morfologice, se
modifică mereu pe măsură ce boala evoluează, această fază terminându-se cu scoaterea din
funcţie sau cu distrugerea ţesutului ori a organului atacat sau cu moartea întregii plante. De
aceea, din punct de vedere practic, pentru punerea diagnosticului unei boli este necesar să
cunoaştem şi să luăm în considerare diferitele faze consecutive prin care trece ea.

Apariţia şi evoluţia simptomelor

Dacă prima fază a bolii – infecţia – constituie premisa bolii infecţioase, iar a doua fază –
incubaţia – faza premergătoare, ascunsă, asimptomatică a îmbolnăvirii, manifestarea exterioară
prin simptome macroscopice este ultima etapă a procesului patologic, în care simptomele, care
caracterizează boala, apar într-o anumită succesiune şi cu o anumită intensitate care
caracterizează cursul bolii.

Bibliografie
 https://www.sanatateaplantelor.ro/diagnosticarea-bolilor-si-
daunatorilor-plantelor/
 https://www.marcoser.ro/consultanta/boli-daunatori-si-
probleme-in-culturile-legumicole/combaterea-integrata-a-
bolilor-si-daunatorilor/
 https://agrimanet.ro/clasificarea-si-caracterul-bolilor-
plantelor/
 https://icdpp.ro/books/combaterea-biologica-a-bolilor-
plantelor-cultivate/