Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cea mai frecventă situație clinică întâlnită la pacienții adulți este edentația parțială. În
cursul evoluției apar modificări ale dentiției primare, cu transformări asupra morfologiei
dentare prin abraziune, implantării prin parodontopatii, alterarea integrității cauzată de
apariția cariilor dentare simple si mai ales complicate, ce pot evolua cu pierderea unor
dinți și migrarea vecinilor și antagoniștilor [1].
Atunci când se realizează o extracție, chiar și a unui singur dinte, se instalează starea
de edentație ce se caracterizează prin întreruperea continuității arcadei dentare, astfel
rezultând un spațiu ce poartă denumirea de breșă edentată, care este o tremă
patologică. Ulterior, dispare raportul dintre dinți prin punctele de contact și relația de
ocluzie, blocul funcțional reprezentat de arcadele dentare se rupe, iar daca tratamentul
protetic nu este realizat imediat dupa instalarea edentației, va fi antrenată disfuncția
ocluzală prin migrarea dinților vecini și a antagoniștilor. Suplimentar, apar modificări ale
parodonțiului dinților ce au suferit migrări, prin lărgirea spațiului alveolodentar, în special
în zona de colet, cu formarea de pungi gingivale patologice [1].
Foarte important de reținut este faptul că în urma edentației parțiale apare disfuncția
ocluzală, ce pune probleme mult mai mari, dinții migrați ajungând ei înșiși în situația de a
fi extrași [1].
Atunci când este vorba de lipsa dinților frontali, de-o parte și de alta a liniei mediane,
breșa edentată se va numi edentație de clasa a IV-a, după clasificarea lui Kennedy, sau
edentație intercalată anterioară [1].
Fig 2. Pacient ce prezintă o edentație clasa IV-a, Kennedy, prin lipsa dinților 11-˃23 [5].
1. Cauze dobândite:
-caria dentară și complicațiile ei;
-parodontopatiile;
-disfuncția ocluzală;
-supurațiile maxilarelor;
-traumatismele care determină fractura dinților frontali;
-traumatimsele care determină fractura maxilarelor din zonele anterioare, ce necesită
extracția dinților din focarele de fractură;
-tumorile benigne și maligne.
1. Cauze congenitale:
-andonția parțială;
-dinții incluși.
Simptomatologie:
Edentația frontală determină următoarele simptome:
1. Locale:
-tulburări fizionomice;
-tulburări fonetice;
-dificultăți de masticație, mai puțin importante decât în cazul lipsei dinților din zonele
laterale.
2. Generale:
-tulburări psihice, datorită aspectului fizic și dificultății de socializare;
-tulburări gastro-intestinale (rareori) [1].
1. Tulburări masticatorii:
Indiferent de forma edentației, este principala tulburare ce se instalează, astfel prin
absența dinților frontali, va deveni dificilă segmentarea alimentelor. Capacitatea de
prelucrare bucală a alimentelor se reduce favorizând apariția tulburărilor digestive de
tipul gastritelor, ulcerului gastro-duodenal etc. Prin aceste tulburări este diminuată
absorbția substanțelor nutritive manifestate prin scăderi în greutate și stări de anemie [1].
2. Tulburări fizionomice:
Odată cu pierderea dinților frontali, pacienții capătă un aspect neplăcut, care îi obligă
sa recurgă la anumite gesturi pentru a ascunde defectul în timpul conversației sau atunci
când zâmbesc, devin rezervați, jenați, evitând anturajul [1].
3. Tulburări fonetice:
În urma pierderii dinților din zona frontală sunt antrenate grave tulburări fonetice. În
special, dinții frontali superiori au un rol determinant în exprimarea sunetelor, rezultate în
urma raportului limbii cu fețele palatinale ale acestor dinți. Cu cât lipsesc mai mulți dinți
din grupul frontal, cu atât mai accentuate vor fi tulburările fonetice [1].
4. Modificări dento-parodontale:
Edentațiile uni- și pluridentare favorizează migrările dentare în plan sagital și vertical,
generând dizarmonii ocluzale. Starea de sănătate a parodonțiului este influențată de
apariția migrărilor, la fel ca și de suprasolicitarea dinților restanți, cu atîât mai intens cu
cât numărul lor este mai redus [1].
Pierderea dinților frontali, reprezintă o situație clinică în care punțile dentare se pot
folosi cu succes. Se indică utilizarea lucrărilor ceramice sau din zirconiu, datorită
pretențiilor estetoce ridicate [2].
Atunci când s-a ales ca metodă de tratament, inchiderea breșei edentate printr-o
punte clasică, se ia in calcul faptul ca sunt necesare intervenții asupra dinților vecini.
Această soluție de protezare este considerată ca fiind de elecție, în situația în care
edentația este mărginită, de-o parte și de alta, de către cei doi canini. Astfel, puntea
dentară va avea ca dinți stâlpi, cei doi canini, corpul de punte substituind grupul incisiv. În
acest caz, se ia în considerare legea lui Ante, care susține că suprafața parodontală a
stâlpilor trebuie sa fie cel puțin egală sau mai mare decât suprafața parodontală a dinților
de înlocuit [3].
În schimb, în cazul punților pe implanturi se elimină inconvenientul șlefuirii dinților
stâlpi. Punțile pe implanturi se realizează în funcție de dimensiunea breșei edentate,
astfel se pot insera de la 2 la 6 implanturi endoosoase. Acest tratament protetic necesită
existența unui spațiu vertical pentru toate componentele implantului, schema de ocluzie
are ca indicație suportarea solicitărilor de către implanturi și dinți [3].
În situația de față, solicitările ocluzale trebuie distribuite bilateral, la nivelul dinților
naturali sau restaurați, din zonele laterale, astfel se va reduce riscul suprasolicitării punții
pe implanturi. Ghidajul anterior nu trebuie sa fie excesiv, acest deziderat testându-se cu
ajutorul hârtiei de articulație [3].
Lungimea breșei edentate orientează către numărul de implanturi inserate, astfel dacă
lipses toți cei 4 incisivi inferiori, aceștia vor fi substituiti printr-o punte fin 4 elemente,
ancorată pe 2 implanturi. În cazul edentației superioare a întregului grup incisiv, aceasta
se poate proteza cu ajutorul unei punți ancorate pe 3 implanturi, sau daca dentiția
prezinta spațieri, sunt necesare 4 implanturi [3].
Fie că punțile sunt ancorate pe dinți stâlpi naturali sau pe implanturi, cerințele estetice
sunt maxime, datorită localizării edentației. Trebuie sa se țină cont de forma, culoarea și
dimnesiunea dinților artificiali, astfel încât lucrarea protetică să se integreze perfect în
ansamblul anatomo-funcțional al cavității bucale. Un alt aspect foarte important este
reprezentat de linia coletelor,care trebuie sa fie la acelasi nivel cu al dinților naturali.
Fig 4. Vedere palatinală a unei proteze scheletate ce protezează o edentație clasa IV-a
[7].
Bibliografie
1. https://www.chirurgie-orala.ro/articole/protetica/edentatia-partiala-cauze-si-complicatii/
2. https://www.infodentis.com/punte-dentara/edentatia.php
3. Protetică dentară. Simona Andreea Sandu. Mihaela Păuna. Editura Cermaprint.
București, România.
4. https://www.infodentis.com/images-eng/kennedy_class_4.jpg
5. https://encrypted-tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcRKSYzk-
fmg1cwHVdUHBE3vINYhIqPw1H9PVA&usqp=CAU
6. https://encrypted-tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcRKSYzk-
fmg1cwHVdUHBE3vINYhIqPw1H9PVA&usqp=CAU
7. https://encryptedtbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcSBLa6qDFtDSXcddJFCi-
Po5jUDonDvtiJA2g&usqp=CAU