Specializarea: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

Via Domnului, Isaia 5

Lucrare de seminar

Îndrumător
Lect.Univ.Dr. Student
Mihai Peto
Eusebiu Borca

Baia Mare
2022

1
 Cuprins
Introducere 2

I.Cântarea poporului celui iubit 4

II.Via Domnului 3

Concluzii 4

Bibliografie 5

2
 INTRODUCERE

În Isaia capitolul 5 este afirmată şi dovedită din nou starea de vinovăţie a poporului
Domnului şi este din nou anunţată judecată. Profeţia se încheie pe imaginea mâniei divine.
Acest fapt este într-un fel atipic în cartea Isaia în care majoritatea profeţiilor glisează spre
mântuirea finală a lui Israel. Deci cap.5 aduce o perspectivă nouă. În acelaşi timp este
important să analizăm ce elemente noi sunt asociate în acest capitol cu starea de vinovăţie şi
judecată a poporului lui Dumnezeu.
Via nu poate da vina pe pământ, pe soiul ei, pe lipsa de protecţie. Ea nu poate da vina
pe absolut nimic. Ea nu a rodit pentru că NU A VRUT să rodească, pentru că A ALES în
deplină cunoştinţă de cauză să NU rodească. Când analizăm istoria lui Israel descoperim
faptul că Domnul i-a pus la dispoziţie toate resursele de care avea nevoie ca să se încreadă în
El şi să păzească poruncile Domnului.

I. Cântarea poporului celui iubit

„Cânta-voi acum iubitului Meu cântarea celui iubit al Meu pentru via Mea. Iubitul
Meu avea o vie pe un deal înalt, în pământ roditor. „Poem de o remarcabilă frumusețe
artistică, alcătuit de Isaia cam pe la-începutul activității sale. Potrivit Sfinţilor Părinţi
(Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, ) Iubitul este Dumnezeu-Tatăl (în numele, dar Iubit se
cheamă şi Dumnezeu-Fiul, cât despre vie, numeroase sunt locurile din Biblie în care ea devine
metaforă pentru poporul Israel
Origen avea textul: o vie pe o coastă mănoasă. „Pe ce coastă? Pe Iisus Hristos”. Cât
despre vie: „Scriptura nu conteneşte a asemăna pretutindeni sufletele oamenilor cu viţa de
vie”.
Iar oda însăşi pentru via care s‐a pocăit  şi era odată iubită este o cântare, dar s‐a făcut
pentru cel care a rămas în păcat plângere şi vai, după  cum am învăţat în Iezechiel, că  în
aceeaşi carte au fost scrise un cântec, o plângere şi un vai. Şi cuvântul Domnului care chema
la viaţă veşnică şi la bucuria de bunurile cereşti era un cântec care îndemna sufletele la
mişcare ritmată şi armonioasă şi la lucrarea după  virtute.
II. Via Domnului
”Cu gard am îngrădit-o, şanţ am săpat împrejuru-i, viţă de soi am sădit într-însa, un
turn i-am zidit în mijloc şi-un loc am săpat pentru teasc; şi-am aşteptat să facă struguri, dar ea
a făcut scaieţi”

3
 Gard numește aici fie zidul, fie legea, fie purtarea lui de grijă.1
Scaieţi: „în ebraică: aguridă, înseamnă struguri sălbatici”. „Sfântul Chiril al
Alexandriei înțelege prin turn Templul, şi prin teasc, altarul de jertfa. Sfântul Vasile cel
Mare recurge la interpretarea tipologică: turnul este Templu, locul pentru teasc (prolenion)
este sinagoga evreilor, prototipul pentru lenos, teasc, adică pentru Biserica lui Hristos, unde se
prepară vinul cel de taină”. „Sfânta Scriptură totdeauna obişnuieşte să numească legea veche
gard. La vremea roadelor, via în loc să dea struguri dulci, face spini. Acest lucru reprezintă pe
poporul care i-a ucis pe profeți, s-au sufocat cu iubirea pentru plăceri și grijile vieții, și au
uitat de Dumnezeu.
„Asemuind poporul cu o vie, Domnul se plânge că se aşteptase ca ea să facă struguri,
şi a făcut aguridă. Iar aşa cum întregul popor este asemuit cu o vie, la fel şi credincioşii,
fiecare în parte, sunt asemuiţi cu butaşii, iar organele lor de procreare, cu lăstarii. Iar dacă
lăstarul viţei nu este crestat, el dă degrabă aguridă, în loc de struguri, şi rămâne necultivat”.
Cuvintele prevestesc Patimile Domnului: Am aşteptat să facă struguri: „am însetat şi am
aşteptat să-mi dea vin – iar a făcut spini - vezi cununa pe care o port în jurul capului Meu”. în
alt plan: „în sufletul care a fost lăsat nelucrat şi a fost părăsit dintr-o astfel de nepurtare de
grijă, ca urmare, în mod necesar, răsar spini şi ciulini”.
Sau: „Căci cunoaşterea adevărată a Unuia-Născutului a fost rodul luminării, ca un fel
de strugure ieşit din viţa înţelegerii omeneşti, şi nu, dimpotrivă, ca o neînţelepciune ce
împinge la rătăcirea politeistă, care răsare în noi ca un spin, mânând mintea spre moarte prin

intermediul amăgirilor”2

Acest verset ridică o mulţime de întrebări: De ce Isaia Îl numeşte pe Domnul

Preaiubitul Lui tocmai în acest context? De ce este vorba despre o CÂNTARE şi nu doar
despre un mesaj sau o profeţie? Cântarea are rolul de a sensibiliza şi de a exprima mai bine
trăirile sufleteşti. Poate prin această cântare Dumnezeu Îşi exprimă jalea, durerea şi în acelaşi
timp drama poporului Său. Nu este o cântare de bucurie, ci mai degrabă una de jale. Se pare
că Isaia în vedeniile Sale la un moment dat a primit din partea Domnului un mesaj diferit,
nou. Acesta era sub forma unui cântec, a unei melodii care a sensibilizat inima profetului, prin
intermediul căreia a putut explora şi mai bine durerea şi dezamăgirea Domnului faţă de

1
Ioan Gură de Aur, Sfântul,Comentariu la Isaia -Omili la Ozia, tarducere Laura Enache,Editura
Doxologia,Iași,2013,p.104.
2
Ioan Sorin Usca,Pr, Vechiul Testament în tâlcuirea sfinților părinți Isaia,Editura Christiana,București,p.37

4
poporul Său. Şi apoi Isaia ar fi putut să transmită această cântare şi poporului Domnului cu
acelaşi scop. În schimb Isaia simte în primul rând nevoia să cânte această cântare în auzul
autorului. Oare de ce? La această întrebare ne-ar putea ajuta faptul că aici el nu Îl mai
numeşte pe Iahve Domnul, ci Preaiubitul meu. Această expresie accentuează dragostea
profetului faţă de Domnul şi apropierea inimii profetului de inima Domnului.
Această expresie este specifică unei alte cărţi, şi anume Cântării Cântărilor. Acolo se
repetă cel mai des această expresie dar are în vedere dragostea Sunamitei faţă de un păstor
drag inimii ei. Isaia ne sugerează că dragostea şi comuniunea din relaţia de cuplu se pot regăsi
într-o dimensiune spirituală în relaţia cu Domnul.

Şi-acum, tu, omule din Iuda şi voi, cei ce locuiţi în Ierusalim, judecaţi voi între Mine
şi via Mea:„Iisus îi va pune chiar El pe lucrători (iudei) să judece, adresându-le, practic,
aceeaşi întrebare (cf. Matei 21,40)
Şi-acum vă voi spune ce-am să fac Eu cu via Mea: Îi voi lua gardul, şi ea va fi
pustiită; îi voi surpa zidul, şi ea va fi gata de călcat în picioare. Din astfel de locuri „nu trebuie
să socotim că Dumnezeu este autorul chinurilor celor prigoniţi - aceasta nu se poate gândi, ci
trebuie să fim încredinţaţi că Dumnezeu nu opreşte pe cei ce prigonesc şi că întrebuinţează
spre bine cele puse la cale cu îndrăznire de cei potrivnici”3
Acum Scriptura ameninţă să dărâme gardul, adică să îndepărteze întreaga pază a lui
Israel.  Şi, pentru că prin îngeri a fost dată  Legea în mâna mijlocitorului, se spune, poate în
pildă, că va îndepărta paza îngerilor, care veghează hotarele Israelului.4
Căci via Domnului Atottiitorului e casa Iui Israel şi omul din Iuda e tânăra ei odraslă
iubită; am aşteptat să facă judecată şi ea nelegiuire a făcut, şi nu dreptate, ci ţipăt de groază.
„Când veţi pune odată capăt, bogaţilor, nebuneştilor voastre lăcomii? Nu cumva socotiţi că
sunteţi singuri pe lume?„Spune-mi, dacă aştepţi învierea şi răsplata, pentru ce atunci te dai
atâta în vânt pentru slava din lumea aceasta? Spune-mi,pentru ce te frămânţi în fiecare zi ca să
aduni bani mai mulţi decât nisipul, ca să cumperi ogoare, case şi băi, adesea din jaf şi
lăcomie?” Că toate acestea au ajuns în auzul Domnului Atotţiitorului; că, deşi multe case se
vor face, multe case şi frumoase se vor pustii şi locuitori într-însele nu vor fi.5

3
Ibidem p.39
4
Vasile cel Mare, Sfântul, Comentariu la cartea profetului Isaia, în colecția Psb vol. II, Ed. Basilica,2020,p.165,
5
Ibidem p.43

5
 Concluzii

Versetele 1-6 vorbesc despre pedepsele trimise asupra lui Israel (de fapt, se vorbeşte
despre Iuda, care e, însă, parte al lui Israel). La fel vor veni pedepse asupra celor care, făcân-
du-se minţi văzătoare de Dumnezeu, slăbesc apoi legătura lor cu Creatorul: „Căci cel care-şi
închipuie că a ajuns la capătul din urmă al virtuţii nu va mai întreba de cauza din care izvorăsc
virtuţile, ci va circumscrie puterea dorinţei lor numai în sine, păgubindu-se însuşi de condiţia
mântuirii sale, adică de Dumnezeu. Dar cel ce-şi simte sărăcia sa naturală în ceea ce priveşte
virtuţile, nu va înceta să alerge cu grabă spre Cel ce poate împlini lipsa sa. Cu dreptate vine
deci pedeapsa peste mintea care se înalţă în cugetările sale. Iar această pedeapsă constă în
părăsirea ei, sau în îngăduinţa ce o dă Dumnezeu.
Prin urmare via domnului după cum am relatat mai sus e nu a putut da rodul său după
soiul său, poporul fiind asemănat cu o vie ce nu a dat struguri după rod.
„Orice viţă care n-aduce roadă, vierul o taie şi în foc o aruncă“, a zis Mântuitorul (Ioan
15, 2 ). „Spini Mi-a făcut via Mea – zice Domnul – şi acum voi spune vouă ce voi face viei
Mele: Lua-voi gardul ei şi va fi de jaf şi va fi spre călcare când voi surpa şanţul ei… şi vor
creşte într-însa spini ca într-o ţelină“ (Isaia 5, 4-6). Grozavă osândă, cumplită judecată! O,
Doamne, nu Te grăbi cu această osândă, căci şi via vieţii noastre – şi a mea – este plină de
spini; gardul ei s-a stricat şi „fiarele sălbaticelor patimi au intrat într-însa“ (Ps. 79, 14). Mai
îngăduie-mi, Doamne, să-mi sap din nou via vieţii mele. Ajută-mă, Tu, Doamne, să o fac
iarăşi roditoare de fapte bune. „Dumnezeul puterilor, întoarce-Te iar, caută din cer şi
cercetează via“ (Ps. 79, 15) vieţii mele, căci fără de Tine nu pot face nimic, sunt un zid gata să
cadă şi un gard gata să se surpe“ (Ps. 61, 3), fără ajutorul Tău.

6
 Bibliografie
Biblia sau Sfânta Scriptură,EIBMBOR,2015
Ioan Gură de Aur, Sfântul,Comentariu la Isaia -Omili la Ozia, tarducere Laura
Enache,Editura Doxologia,Iași,2013
Vasile cel Mare, Sfântul, Comentariu la cartea profetului Isaia, în colecția Psb vol. II,
Ed. Basilica,2020.
Ioan Sorin Usca,Pr, Vechiul Testament în tâlcuirea sfinților părinți Isaia,Editura
Christiana,București