Expresionismul (fr. expressionisme, germ.

Expressionismus) Termenul a apărut iniţial în Franţa în

domeniul artelor plastice, de unde a fost preluat ulterior de către manifestele mişcărilor literare din
Germania. S-a afirmat în calitate de curent artistic şi literar între anii 1910 şi 1925 iniţial în
Germania şi Austria, apoi în alte ţări europene. Fiind unul din cele mai importante curente ale
avangardei, el reprezintă o reacţie la criza din preajma şi de după Primul Război Mondial.
Fundamentele teoretice ale expresionismului se constituie din filozofia lui Nietzsche şi psihanaliza
lui Freud.
Trăsături:
- manifestă atitudine critică faţă de naturalism şi impresionism considerate forme de artă burgheză;
-anularea vechilor dogme ale realismului care nu fac nimic altceva decat sa surprinda realitatile
factice, logice ale vietii, in favoarea cautarii unei realitati spirituale
- declară libertatea absolută a conştiinţei sensibile, a spiritului uman care nu pot fi înăbuşite de
tehnocraţie, război, alţi factori depersonalizatori ai omului;
-Se pune accent pe detașarea de trup, pe spiritualitate, pe renunțarea la valorile materialismului
cotidian
- face apel la salvarea valenţelor(insusiri,valori,) sufleteşti ale omului, promovarea omului „pur”,
sensibil, la căutarea şi ilustrarea relaţiilor transcendente între om şi univers, om şi divinitate –
valoare supremă;
- consideră arta o modalitate de exteriorizare a fiinţei profunde, a esenţei omului, a menirii sale;
 - revine la lumea misterelor ancestrale, la mit, la trecut, la legendă, considerate surse primare de
teme, conflicte, subiecte;
- îndeamnă la cultivarea intuiţiei şi caută posibilitatea cunoaşterii prin apel la psihanaliză şi
sondarea subconştientului.
-permanenta nevoie de absolut, aspiratia spre ideal
-cautarea originalului, , a ineditului
-reintoarcerea la primordial, la origini, la universul mitic
-tragismul existential surprins si depasit odata ce fiinta reuseste sa atinga absolutul, prin
spiritualizarea trairilor, acestea devenind cosmice, metafizice( privitor la metafizică; care nu poate
fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității)
-Exacerbarea eului ( intensificarea, accentuarea, exagerarea sentimentelor, durerilor,pasiunilor)
categorii estetice cultivate: fantasticul, , grotescul, miticul, magical,macabrul(Care se referă la
moarte sau la morți (. mortuar, funerar), care sugerează ideea de moarte (. funebru, lugubru); .
înfiorător, sinistru.
Specii preferenţiale: piesa mitologică, drama de idei, meditaţia, pastelul cu valoare filosofică ş.
Teme specifice: , ţipătul, disperarea , golul, absenţa, neantul, moartea, disoluţia eului, tristetea si
nelinistea metafizica , natura halucinanta
Limbajul: exploziv, violent, şocant, plin de vitalitate, patos
. Particularităţi ale stilului: apel frecvent la simbol, utilizarea sintagmelor metaforice inedite,
prezenţa invocaţiilor şi a interogaţiilor retorice, a laitmotivului etc
. Reprezentanţi (literatura universală): Gottfried Benn, Georg Trakl, Georg Heym, Reinhard Sorge,
Bertold Brecht ş. a.
Reprezentanţi (literatura română): L. Blaga (în poezie, în teatru: Meşterul Manole, Zamolxe,
Tulburarea apelor, Arca lui Noe), I. Barbu (Riga Crypto şi Iapona Enigel), elemente expresioniste se
atestă şi la V. Voiculescu, A. Maniu, A. Cotruş, I. Vinea, T. Arghezi ş. a.
Expresionismul (fr. expressionisme, germ. Expressionismus)
Termenul a apărut iniţial în Franţa în domeniul artelor plastice,
de unde a fost preluat ulterior de către manifestele mişcărilor
literare din Germania. S-a afirmat în calitate de curent artistic şi
literar între anii 1910 şi 1925 iniţial în Germania şi Austria, apoi
în alte ţări europene. Fiind unul din cele mai importante
curente ale avangardei, el reprezintă o reacţie la criza din
preajma şi de după Primul Război Mondial. Fundamentele
teoretice ale expresionismului se constituie din filozofia lui
Nietzsche şi psihanaliza lui Freud.
Trăsături:
- manifestă atitudine critică faţă de naturalism şi impresionism
considerate forme de artă burgheză;
-anularea vechilor dogme ale realismului care nu fac nimic
altceva decat sa surprinda realitatile factice, logice ale vietii, in
favoarea cautarii unei realitati spirituale
- declară libertatea absolută a conştiinţei sensibile, a spiritului
uman care nu pot fi înăbuşite de tehnocraţie, război, alţi factori
depersonalizatori ai omului;
-Se pune accent pe detașarea de trup, pe spiritualitate, pe
renunțarea la valorile materialismului cotidian
- face apel la salvarea valenţelor(insusiri,valori,) sufleteşti ale
omului, promovarea omului „pur”, sensibil, la căutarea şi
ilustrarea relaţiilor transcendente între om şi univers, om şi
divinitate – valoare supremă;
- consideră arta o modalitate de exteriorizare a fiinţei
profunde, a esenţei omului, a menirii sale;
 - revine la lumea misterelor ancestrale, la mit, la trecut, la
legendă, considerate surse primare de teme, conflicte,
subiecte;
- îndeamnă la cultivarea intuiţiei şi caută posibilitatea
cunoaşterii prin apel la psihanaliză şi sondarea
subconştientului.
-permanenta nevoie de absolut, aspiratia spre ideal
-cautarea originalului, , a ineditului
-reintoarcerea la primordial, la origini, la universul mitic
-tragismul existential surprins si depasit odata ce fiinta reuseste
sa atinga absolutul, prin spiritualizarea trairilor, acestea
devenind cosmice, metafizice( privitor la metafizică; care nu
poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul
realității)
-Exacerbarea eului ( intensificarea, accentuarea, exagerarea
sentimentelor, durerilor,pasiunilor)
categorii estetice cultivate: fantasticul, , grotescul, miticul,
magical,macabrul(Care se referă la moarte sau la morți (.
mortuar, funerar), care sugerează ideea de moarte (. funebru,
lugubru); . înfiorător, sinistru.
Specii preferenţiale: piesa mitologică, drama de idei,
meditaţia, pastelul cu valoare filosofică ş.
Teme specifice: , ţipătul, disperarea , golul, absenţa, neantul,
moartea, disoluţia eului, tristetea si nelinistea metafizica ,
natura halucinanta
Limbajul: exploziv, violent, şocant, plin de vitalitate, patos
. Particularităţi ale stilului: apel frecvent la simbol, utilizarea
sintagmelor metaforice inedite, prezenţa invocaţiilor şi a
interogaţiilor retorice, a laitmotivului etc
. Reprezentanţi (literatura universală): Gottfried Benn, Georg
Trakl, Georg Heym, Reinhard Sorge, Bertold Brecht ş. a.
Reprezentanţi (literatura română): L. Blaga (în poezie, în
teatru: Meşterul Manole, Zamolxe, Tulburarea apelor, Arca lui
Noe), I. Barbu (Riga Crypto şi Iapona Enigel), elemente
expresioniste se atestă şi la V. Voiculescu, A. Maniu, A. Cotruş,
I. Vinea, T. Arghezi ş. a.