Blaga - BIOGRAFIE - Comentariu

Geneza poeziei urca pana la anul 1925, cand Blaga publica o prima varianta in
“Gandirea”, sub titlul Biografia mea pentru un prieten. Pana la editia critica de Poezii
din 1942, Biografie a suferit cateva modificari si a fost inclusa in volumul Lauda
somnului (1929).

E prima poezie a volumului si a ramas un text definitoriu pentru identitatea artistica a

poetului. Semnificatiile trebuie asezate in relatie cu acelea ale etapei si contextului
creator. Lauda somnului a fost definitivat in 1928, inscriindu-se in a doua etapa a
creatiei blagiene, acea “varsta simbolica” marcata de “ruptura ontologica” intre eu si
cosmos, pierderea dimensiunii paradisiace si sentimentul instrainarii.

1.
Tema poeziei este universul, destinul omului, cunoașterea şi necunoscutul.
Cunoașterea și necunoașterea (“lumina” şi “umbra”), iadul și raiul (“muntele cu crini”),
toate acestea sunt marcate de contradicțiile universului eului liric.

2. 
Poezia poate fi inclusă în curentul literar – Expresionism, fiind un apel de salvare a
omului, a valorilor sufletești. Se observă întoarcerea spre etern.
Se pune accent pe detașarea de trup, pe spiritualitate, pe renunțarea la valorile
materialismului cotidian.
Strămoșii noștri, cunoșteau mai multe ca noi și erau apropiați mai mult
de transcendență (partea de dincolo a lumii reale) - ceea ce încearcă să readucă
Blaga în actualitate, prin cultivarea curiozității față de latura imaterială a vieții, față de
ceea ce ar conta cu adevarat.
Mai târziu, Grigore Vieru a lansat și el un apel tinerilor în poezia ”Legământ”: ”Ci
să nu închideţi cartea. Ca pe recile-mi pleoape. S-o lăsaţi aşa deschisă, Ca băiatul meu
ori fata. Să citească mai departe. Ce n-a reuşit nici tata” - o dedicație geniului
eminescian, care la fel, stăruia asupra înaltelor valori spirituale și morale. 
Mesaj similar - sensibilizarea și revenirea generațiilor actuale, către rădăcini
(strămoși), către esență, în fine ... către sacru. 

3.
Titlul. Cuvântul ”biografie” e folosit la figurat, este o definire, o punere în-imagini
artistice a stărilor, a frământărilor poetice în raport cu existenta și creația. Titlul nu
trebuie înțeles în modul direct, ci ca un simbol cu mai multe conotații.
Deși poezia se intitulează “Biografie”, ceea ce sugerează consemnarea amănuntelor
bine știute, textul insistă asupra necunoscutului din viata poetului (“Unde şi cînd m-
am ivit în lumină, nu ştiu / din umbră mă ispitesc singur să cred/ că lumea este o
cântare / Străin zâmbind, vrăjit suind/ în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare”).
4.
Biografie e un poem orfic despre cântărețul care însuflețește lucrurile cu glasul, lira,
cuvântul său. În vraja luminii cosmice şi a cântecului universal, eul străbate calea
ascensională a desăvârșirii. Fiinţă atemporală, el vine dintr-un neştiut tărîm al
adîncului: “Unde şi cînd m-am ivit înlumină nu ştiu, / din umbră mă ispitesc singur să
cred / că lumea e o cîntare”. Lumea - lumină spre care suie vrăjit e totuşi tărîmul în
care chemarea orfică înlesneşte întîlnirea cântării şi a cuvintelor stinse în magia
poeziei. Aici împlinindu-se, tentînd către “dezmărginire”, cîntăreţul îşi
cercetează“puterile” orfice: “Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind, / câteodată
iubesc lucruri cari nu-mi răspund”.

5.
Chiar din primele două versuri, eul liric a folosit ca mijloc de exprimare antonimia
dintre lumină şi umbră. În acest context lumina este semnul împlinirii, al cunoașterii
poetice, iar umbra simbolizează destinul uman, misterios, limitele cunoașterii
raționale, necunoscutul. Prin contradicțiile universului, eului liric se dedublează
(“străin zîmbind”, “ma-mplinesc”). Aici sensul împlinirii este cunoașterea poetică a
lumii prin proiectarea ideilor eului.

Metafora din prima strofa( “Lumea e o cantare”) situează figura umană în două sfere
diferite: în sfera Binelui şi în cea a Răului. Sfera Binelui aparţine paradisului, raiului,
muntelui cu crini, iar sfera Răului aparţine unui plan opus Binelui şi anume iadului(“
coperişele iadului”). Dar lumea este o cîntare pentru că în diversitatea ei fascinanţă
există o armonie unificatoare. Cîntecul reprezintă o prelungire în lumea
tăcerii originare fiindcă numai în el se regăseşte echilibrul şi armonia.

6.
Strofa a doua descrie universul interior al eului, ca unul închis; meditativ incercînd
să sondeze necunoscutul(“ Seara se-ntamplă mulcom s-ascult/ în mine cum se
revarsă / poveştile sîngelui uitat de mult”). Seara se asociaza cu reîntoarcerea spre
sine şi spre strămoşi, concentrînd spaţiul (“ în cercul aceleiaşi vetre”) şi timpul (o
durată temporală este parcursă în acest “ schimb de taine cu strămoşi”), iar “ziua”
devine simbol al “risipei pe sine” (“ziua trăiesc împrăştiat ca furtuna”). Tot în această
strofă sunt şi alte simboluri: pîinea (ca simbol al hranei spirituale ce reprezintă
amintirea originilor) şi luna (simbol al trasformării, al visului)(“ Binecuvînt pînea şi
luna”)

7.
motive literare:

 în prima strofă desprindem motivul luminii, a umbrei, a străinului, a împlinirii, a

vorbelor, a vânturilor, a iadului, a muntelui cu crini, motivul vetrei şi cel a
strămoșilor.
  în stofa a doua descoperim motivul norodului, a serii, a sîngelui, a pîinii, a lunii.
 în strofa a treia sînt aşa motive ca : motivul cuvintelor, a cîntecului, a tăcerii, a
somnului lumii şimotivul stelei

8. 
”Biografie” de Lucian Blaga este o artă poetică modernă pentru că interesul
autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice la relaţia poet-lume. Eul liric
participă și încearcă să-l introducă și pe cititor în actul autocunoașterii.

9.
Concluzii. Ca prezenţă modernistă vom sublinia marea problemă a cunoaşterii ce
implică conexiuni cu filosofia şi mitologia, dar şi cultivarea temelor luminii, umbrii,
efemerității vieții, a vieții şi a morţii şi motivul raiului şi iadului. Singura prezenţă
tradiționalistă e tema cultului înaintaşilor. "Biografie" de Lucian Blaga este o artă
poetiă deoarece capătă valoare emblematică pentru viziunea asupra lumii. Poetul (eul
liric) vede lumea ca "o cântare" prin lumină spre umbră. Totodată eul liric simte
legătura cu înaintașii, cu strămoșii într-o manieră magică, aproape de teoria
reîncarnării dinreligia budistă ("Seara se-ntâmplă molcom s-ascult / în mine cum se
tot revarsă / poveștile sângelui uitat de mult").