SUPORT DE CURS

Politici Publice

Dr. Florin Bondar

1
 CUPRINS

1. Conceptul de politici publice .................................................................................................. 4

2. Definirea problemei ................................................................................................................ 7
3. Analiza stakeholderilor ......................................................................................................... 11
4. Identificare opțiunii şi alegerea variantei ............................................................................. 13
5. Analiza impactului ............................................................................................................... 16
6. Implementarea politicilor publice.........................................................................................24
7. Monitorizarea şi evaluarea politicilor ................................................................................... 25
8. Consultarea ........................................................................................................................... 28
9. Egalitatea de şanse ................................................................................................................ 32

Referințe .................................................................................................................................. 37

2
1. Definiții concepte:politici publice, planificare strategică

Politici publice – acţiuni întreprinse de autorităţi locale sau centrale cu scopul de a rezolva
probleme intrate pe agenda politică.

Politici publice – conform HG 870/2006, politicile publice reprezintă “totalitatea activităţilor

desfăşurate de administraţia publică centrală de specialitate, în scopul soluţionării problemelor de
politici publice identificate şi pentru asigurarea dezvoltărilor necesare într-un anumit domeniu”.

Documente de politici publice – documentele de politici publice, definite conform HG 870/2007

privind aprobarea Strategiei pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi
planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale, sunt propunerea de
politică publică, strategia şi planul.

Planificare strategică – procesul derulat în cadrul unei organizații care constă în definirea
strategiei sau a direcțiilor de acțiune ale acesteia. Planificarea strategică presupune luarea unor
decizii în ceea ce privește modul în care sunt alocate resursele în vederea atingerii obiectivelor
propuse. Procesul de planificare strategică se concretizează într-un plan strategic.

Putem vorbi de o politică publică atunci când autorităţile locale sau centrale încearcă să modifice
mediul economic, social sau cultural proiectând în acest scop un program coordonat de acţiuni.

1.1. Caracteristicile unei politici publice:

• Conţine un set de măsuri concrete

• Include decizii cu privire la resursele alocate, decizie ce se bazează în mare parte pe coerciţie
• Descrie un cadru general de acţiune şi de aceea este diferită de o măsură izolată
• De obicei implică mai multe categorii de stakeholderi
• Are scopuri şi obiective care sunt formulate în funcţie de anumite norme şi valori.

Principalele avantaje ale gândirii tip politică publică spre deosebire de cea normativă/legală sunt
următoarele:

1) Creşterea predictibilităţii impactului pe care îl au programele de politici publice;

2) Îmbunătăţirea calităţii politicilor guvernamentale printr-o mai bună coordonare între instituţii şi
printr-o mai mare implicare a acestora în viaţa socială;
3) Creşterea eficienţei în cazul procesului politicilor publice atât cu privire la rezultatele concrete
dar şi cu privire la posibilitatea identificării din timp a unor disfuncţionalităţi care ar putea afecta
aceste rezultate;
5) Creşterea implicării cetăţenilor şi a organizaţiilor societăţii civile în procesul de luare a
deciziilor.

Consiliul OECD a elaborat în anul 1995 prima listă de verificare la nivel internaţional referitoare la
calitatea procesului decizional. Lista de verificare continuă să fie folosită pe scară largă în statele
membre OECD şi în ţările în curs de dezvoltare, atât ca bază pentru dezvoltarea programelor de
formare cât şi pentru proiectarea ghidurilor pentru realizarea analizei de impact a reglementărilor. De
fapt, lista reprezintă o sinteză a etapelor principale ale procesului de elaborare a politicilor publice.

3
 1. Este problema definită corect?
Problema care urmează să fie rezolvată trebuie formulată precis, aducând dovezi care să sprijine
concluziile referitoare la natura şi dimensiunea problemei şi explicând cauzele apariţiei acestei
probleme (identificând motivaţiile entităţilor afectate).

2. Este justificată acţiunea guvernamentală?

Intervenţia guvernamentală trebuie să se bazeze pe dovezi explicite care să arate că aceasta este
justificată, având în vedere natura problemei, costurile şi beneficiile probabile ale acţiunii (bazate pe o
evaluarea realistă a eficacităţii administraţiei) şi mecanisme alternative pentru rezolvarea problemei.

3. Este reglementarea cea mai bună formă de acţiune guvernamentală?

Este nevoie de realizarea unei comparaţii informate, cât mai devreme în procesul de reglementare, a
tuturor instrumentelor posibile de politică publică – atât de reglementare cât şi de altă natură – luând în
considerare elemente relevante cum ar fi costurile, beneficiile, efectele distributive şi cerinţele
administrative.

4. Există o bază legală pentru emiterea unui act normativ?

Procesele de reglementare trebuie structurate în aşa fel încât toate deciziile de reglementare să respecte
cu stricteţe principiile statului de drept; acest lucru înseamnă că este obligatoriu ca toate reglementările
să fie autorizate prin acte normative de nivel superior, să fie consecvente cu obligaţiile legale
internaţionale şi să respecte principiile legale ale certitudinii, proporţionalităţii şi cerinţelor
procedurale aplicabile.

5. Care este nivelul administrativ adecvat pentru realizarea acestei acţiuni?

Este nevoie de identificarea celui mai adecvat nivel administrativ pentru acţiune sau, în cazul în care
sunt implicate mai multe niveluri, trebuie proiectate sisteme eficace de coordonare administrativă.

6. Beneficiile reglementării justifică costurile?

Trebuie estimate costurile şi beneficiile totale aşteptate ale fiecărei propuneri legislative şi ale
alternativelor fezabile, iar aceste estimări trebuie prezentate într-un format accesibil factorilor de
decizie. Costurile acţiunii guvernamentale trebuie să fie justificate de beneficiile acesteia, înainte de a
decide realizarea acţiunii.

7. Este transparentă distribuţia efectelor la nivelul societăţii?

În cazul în care valorile distributive şi echitatea socială sunt afectate de intervenţia guvernamentală,
trebuie prezentată clar distribuţia pe grupuri sociale a costurilor şi beneficiilor reglementării.

8. Reglementarea este clară, consecventă, uşor de înţeles şi accesibilă utilizatorilor?

Trebuie verificat dacă regulile vor fi înţelese de actorii afectaţi şi în acest sens trebuie luate măsuri
pentru a asigura un text şi o structură a reglementării cât mai clare cu putinţă.

9. Au avut toate părţile interesate ocazia să îşi exprime părerile?

Reglementările trebuie să fie elaborate în mod deschis şi transparent, cu proceduri adecvate pentru
consultarea reală şi la timp a părţilor interesate, cum sunt patronatele şi sindicate afectate, diferite
grupuri de interes sau alte niveluri ale administraţiei publice.

10. Cum va fi asigurată respectarea reglementării?

Trebuie evaluate motivaţiile şi instituţiile prin intermediul cărora reglementările vor fi puse în aplicare
şi trebuie elaborate strategii pro-active de implementare care utilizează optim structurile existente.

1.2. Etape
Procesul politicilor publice include următoarele etape:

4
 1. Stabilirea agendei
În această etapă diferite probleme ajung în atenţia factorilor de decizie. Actorii politici decid
problemele care vor intra pe agenda politică.

2. Definirea problemei
După ce problema este identificată şi face obiectul atenţiei factorilor de decizie sunt identificate
scopuri şi obiective menite să conducă la rezolvarea acesteia.

3. Identificare alternativelor şi alegerea soluţiei

În această etapă sunt identificate mai multe posibile soluţii. Acestea sunt evaluate în funcţie de
anumite criterii şi, eventual, pe baza unor analize, urmând să fie aleasă soluţia cea mai potrivită
pentru problema de politici publice.

4. Implementarea politicii
Implementarea presupune dezvoltarea unui plan de acţiuni şi punerea acestuia în aplicare.

5. Monitorizarea şi evaluarea politicilor publice

Rolul acestor activităţi este acela de a determina eficienţa şi eficacitatea unei politici precum şi
acela de a o ajusta în funcţie de evoluţia implementării şi rezultatele intermediare.

Figura 1. Ciclul politicilor publice

Stabilirea
agendei

Monitorizarea şi Definirea
evaluarea problemei

Implementarea Identificarea
politicilor alternativelor şi
publice alegerea soluţiei

Acest circuit reprezintă un model teoretic. Nu toate politicile parcurg in realitate toate etapele
descrise mai sus. De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că există un flux permanent de
probleme. De multe ori se întâmpla ca în decursul etapei de implementare să fie identificate noi
probleme care vor fi ulterior supuse întregului circuit. Sau se întâmplă ca după etapa evaluării o
parte dintre etape să fie reluate folosindu-se alte metode de atingere a rezultatelor prevăzute iniţial.

5
Cu toate acestea, parcurgerea tuturor etapelor prevăzute se poate dovedi de folos mai ales în cazul
politicilor de amploare, a problemelor complexe care presupun analize mai amănunţite.

1.3. Stabilirea agendei se referă la modul în care problemele devin o prioritate pentru
autorităţi.

Cine stabileşte agenda?

Perspectiva pluralistă – presupune că procesul de luare a deciziilor de către guverne este împărţit în
mai multe arene distincte şi cei care au putere într-una din aceste arene nu au, in mod necesar,
această putere şi în cadrul celorlalte. Această perspectivă presupune că procesul de luare a deciziilor
este cumva similar cu piaţa şi regulile ei, existând un număr de interese aflate în competiţie pentru
putere şi influenţă chiar şi în cadrul unei singure arene. Acest tip de abordare se întâlneşte în special
în Statele Unite ale Americii.

Perspectiva elitistă – presupune existenţa unei “elite” care domină procesul de luare a deciziilor în
domeniul politicilor publice. Cu alte cuvinte, aceleaşi interese existente în societate câştigă în mod
constant. Potrivit acestei perspective agenda nu reprezintă o competiţie între grupuri cu o putere
relativ egală ci mai degrabă folosirea sistematică a puterii elitelor pentru a decide care probleme vor
fi luate în considerare de către sistemul politic.

Perspectiva tehnocrată – presupune că sursa problemelor care intră pe agenda politică nu o

reprezintă mediul grupurilor de interese ci autoritatea publică în sine. Conform acestei perspective
rolul principal revine elitelor specializate din cadrul instituţiilor guvernamentale. Competiţia se
desfăşoară, prin urmare, în interiorul guvernului, între diferite agenţii guvernamentale iar obiectul
său îl reprezintă promovarea unor pachete de legi sau bugetul şi de aceea politicile ajung să se
situeze destul de departe de problemele reale ale societăţii.

În prezent principalele surse ale agendei politice din România sunt:

• UE;
• Societate (ex: serviciile de urgență, poziția față de plantele modificate genetic, etc);
• Guvernul.

2. Definirea problemei

Definirea problemei reprezintă cea mai importantă etapă din cadrul ciclului politicilor publice
deoarece dacă problema nu este bine definită sunt puţine şanse ca ea sa fie bine rezolvată. Tipul de
politică ce va fi concepută depinde mult de natura problemei, daca ea e internă sau externă, dacă e
vorba de o situaţie nouă sau de consecinţa unei alte politici, dacă problema este de amploare sau
mai limitată, etc.
Comisia Europeană consideră de definirea problemei înseamnă găsirea răspunsurilor la următoarele
întrebări:
• Care este situaţia sau problema care necesită o acţiune?
• Care sunt cauzele fundamentale ale problemei?

6
 • De ce este aceasta o problemă?
• Cine este afectat, în ce mod şi în ce măsură?
• Cum ar evolua problema dacă nu am face nimic? Scenariile trebuie să ia în considerare
acţiunile deja întreprinse sau planificate la nivelul UE, al statelor membre sau al altor actori.
O problemă de politici publice poate fi definită ca o situaţie care determină o stare de insatisfacţie
şi care solicită în mod necesar intervenţia guvernamentală. Ex: deșertificarea, abandonul școlar în
mediul rural, traficul, morbiditatea, etc.
Nu orice problema devine obiectul unei politici publice. Acest lucru se întâmplă în următoarele
condiţii:
• O situaţie devine o problemă când este privită ca atare, când este formulată şi prezentată
astfel autorităţilor. Acest lucru se întâmplă frecvent în cazul propunerilor prezentate
parlamentarilor
• O situaţie devine o problemă şi atunci când se identifică cu un anumit domeniu al acţiunii
guvernamentale, iar acest lucru face ca o soluţie să fie mai uşor de identificat decât în alte
cazuri.
Wildavsky1spune că autorităţile au tendinţa ca mai degrabă să ignore o problemă dacă aceasta nu
vine şi cu o soluţie. Dezastrele naturale nu pot fi considerate probleme datorită impredictibilităţii
lor dar pagubele provocate de acestea pot fi asimilate problemelor de politici publice şi trebuie să
fie abordate cu ajutorul unor programe de politici publice.

Principalele întrebări care necesită răspuns astfel încât problema să fie cât mai bine definită sunt:
• Problema este reală?
• Ce a generat existenţa acestei probleme?
• Care sunt dimensiunile şi diferitele aspecte ale problemei?
• Care sunt consecinţele în cazul în care problema nu este abordată în nici un fel?
• Cine este afectat de problemă? Care sunt interesele fiecărei părţi implicate?

Instrumente:

• Identificarea problemei;
• Stabilirea factorilor majori implicaţi (min. 3-4 factori);
• Pentru multe politici publice, factorii standard pot fi: instituţionali, procedurali, bazaţi pe
competenţe şi resurse;
• Identificarea posibilelor cauze pentru fiecare factor (în cazul factorilor complecşi, este
recomandabil să fie împărţiţi în sub-cauze);
• Analiza diagramei “os de peşte” şi realizarea altor etape necesare pentru detalierea
corespunzătoare a cauzei;
• Formularea paşilor necesari / soluţiile problemei.

1
Wildavski, Aaron, Budgeting – A comparative Theory of the Budgetary Process, Boston, 1975

7
 Arborele problemei
Problema este … (definirea efectului final care se doreşte a fi eliminat)
• Deoarece …. (cauza primară) – putem să o rezolvăm?
 Deoarece …. (cauza secundară) – putem să o rezolvăm?
- Deoarece … (cauza terţiară) – putem să o rezolvăm?
 Deoarece …. (cauza secundară) – putem să o rezolvăm?
- Deoarece … (cauza terţiară) – putem să o rezolvăm?

Definirea problemei – politica managerilor publici (micro)

Absenţa unor responsabilităţi Plasarea MP se realizează Principiile de stabilire a

clare pentru MP în funcţie de ofertă salariilor nu sunt
comunicate clar

Deficienţele modelului STS

(MP
nu sunt corelate complet)

Instrumente limitate pentru Plasarea managerilor publici Crearea posturilor/poziţiilor de

MP
oportunităţi de carieră nu este bine definită
nu este corelată direct cu nevoile
sistemului administraţiei publice.

Probleme legate de sistemul administraţiei publice

Lipsa oportunităţilor Inconsecvenţe privind Nu sunt definite nevoile

pentru carieră stimulentele

Lipsa unei viziuni

Cultura din administraţia

Sistemul administraţiei publică nu susţine
publice este prea birocratic schimbarea

Sursa: INA, Schema Tinerilor Profesioniști

8
Stabilirea scopului şi obiectivelor politicii
După ce există suficiente informaţii despre problema de politici publice următorul pas este de a
stabili scopul şi obiectivele politicii menite să o rezolve. Ce anume se consideră că trebuie
schimbat în situaţia actuală astfel încât lucrurile să se îmbunătăţească considerabil, eventual
problema să fie rezolvată?

Scopul politicii reprezintă o descriere generală şi abstractă cu privire la calităţile dorite în condiţia
umană şi în mediul social.

Exemple de scopuri:
• Scopul unui program pentru copii abuzaţi este acela de a opri abuzurile împotriva copiilor
prea tineri pentru a se putea apăra
• Scopul unei părţi a Programului de Securitate Socială (Old Age and Survivors Insurance
(OASI) este acela de a asigura condiţiile necesare pentru ca cetăţenii să aibă venituri
suficiente atunci când nu mai pot munci.

Obiectivele unei politici reprezintă modalităţi specifice şi operaţionale de a atinge scopul propus.

Exemple de obiective:
• Construirea a 2 adăposturi pentru femeile victime ale violenţei domestice până în 2006
• Creşterea exportului de grâu cu 10% până în 2014

Ierarhia obiectivelor
Nivelul Descriere
obiectivului
Obiective • Acestea sunt scopuri majore pe termen lung la a căror atingere va
generale contribui politica publică.
• Din acest motiv, reprezintă legătura cu cadrul existent de politici
publice.
• Aceste obiective trebuie să determine factorii de decizie să ia în
considerare întreaga gamă de politici existente cu obiective similare
sau identice.
• Sunt legate de indicatorii de impact.
Obiective • Acestea se referă la domeniul specific şi natura particulară a
specifice intervenţiei de politică publică.
• Definirea acestor obiective este un pas esenţial în analiza de impact,
deoarece acestea stabilesc ce urmăreşte în mod concret intervenţia
publică.
• Corespund indicatorilor de rezultat final.
Obiective • Acestea sunt obiectivele definite din punct de vedere al livrabilelor
operaţionale sau obiectelor acţiunilor.
• Obiectivele operaţionale variază considerabil în funcţie de tipul
politicii publice analizate.
• Trebuie exprimate în aşa fel încât să fie strâns legate de indicatorii de
rezultat imediat.

9
 Diferenţa dintre scopuri şi obiective

• Este foarte important să înţelegem că atunci când descriem scopul unei politici descriem
locul unde vrem să ajungem în timp ce atunci când descriem obiectivele descriem
modalităţile prin care ajungem în locul respectiv.
• Scopurile sunt generale şi abstracte în timp ce obiectivele sunt specifice şi concrete
• Scopurile şi obiectivele au meniri diferite:
 Obiectivele sunt esenţiale pentru că:
- Stabilesc rezultatul operaţional către care se îndreaptă politica respectivă. Presupune
luarea unor decizii despre detalii, probleme zilnice cum ar fi stabilirea unor
cheltuieli, angajări, etc.
- Programele nu pot fi evaluate din punctul de vedere al eficacităţii daca nu există
realizări parţiale concrete şi măsurabile.
 Un rol important al rolului programelor este acela de a stabili o legătură între
acţiunile concrete descrise mai sus şi sursele de documentare constând în legislaţie,
decizii de natură juridică, etc.

În funcţie de dimensiunea unei politici pentru fiecare obiectiv pot fi descrise sub-obiective.

3. Analiza stakeholderilor

În propunerea de politică publică trebuie identificaţi principalii factori interesaţi care trebuie
implicaţi în procesul de consultare, iar aceştia trebuie să cuprindă o plajă largă mai degrabă decât un
grup restrâns. Procesul de consultare nu trebuie să excludă niciodată actori care au un interes
legitim.

Un proces de consultare bun atrage opiniile tuturor factorilor care au un interes semnificativ,
informaţii relevante şi un rol în implementarea politicii publice.
Un proces de consultare slab permite doar accesul factorilor interesaţi dominanţi, puternici şi
influenţi.

Cu cât procesul de consultare se apropie mai mult de ideea de lobby, cu atât rezultatele obţinute vor
fi mai inadecvate pentru selectarea celei mai bune soluţii din punct de vedere al raportului cost-
eficacitate.

Stakeholder – un individ sau un grup care poate influenţa o anumită politică sau care este afectat de
aceasta.

De ce avem nevoie de o analiză a stakeholderilor?

• Este bine să cunoaştem toţi actorii implicaţi şi să încercăm să stabilim posibilul impact şi în
funcţie de aceştia
• Este bine să ştim cine ne poate ajuta şi cine ar putea afecta implementarea unei politici
• Diferiţi stakeholderi ne pot ajuta să identificăm soluţii pentru o problemă şi, de asemenea,
trebuie să fie consultaţi cu privire la soluţiile ce vor fi adoptate.

Criterii pentru stabilirea impactului/relevanţei unui stakeholder:

10
 1. Dacă un actor sau un grup se află în poziţia de a dăuna sau slăbi puterea factorilor de decizie
în implementarea unei politici. Ex: producătorii industriali, în special în statele aflate în curs
de dezvoltare se opun în mod frecvent reformelor care favorizează o economie îndreptată
mai mult spre export. Dacă stakeholderii au putere economică au, în general, posibilitatea de
a influenţa politicile adoptate.
2. Dacă prezenţa stakeholderilor înseamnă un beneficiu net sau are posibilitatea de a întări
implementarea unei politici. Ex: dacă un grup pune la dispoziţie resurse care facilitează
intrarea pe o nouă piaţă, atunci ar trebui luat în considerare.
3. Dacă un grup are puterea de a influenţa direcţia sau activităţile organizaţiei care trebuie să
implementeze politica respectivă. Consumatorii sunt stakeholderi importanţi pentru toate
politicile care au legătură cu furnizarea de servicii.

Analiza stakeholderilor se axează pe două elemente importante:

• Interesul pe care îl manifestă în anumite politici publice
• Cantitatea şi tipul de resurse pe care le pot mobiliza astfel încât să influenţeze
rezultatele unei anumite politici.

Analiza stakeholderilor este utilă atât în etapa de formulare a politicilor cât şi în cea de
implementare. În decursul etapei de formulare analiza permite conceperea politicilor astfel încât
adoptarea şi implementarea să se petreacă în condiţii cât mai bune şi fără contestări ulterioare. În
decursul etapei de implementare analiza facilitează implicarea fiecărui grup în funcţie de
contribuţiile pe care le pot aduce punerii în aplicare a politicii.

Matricea stakeholderilor (Lindenberg şi Crosby)

Matricea prevede mijloace de estimare a importanţei şi impactului potenţial al diferitelor grupuri
de interese într-o anumită problemă de politici publice. Principalii factori care sunt luaţi în
considerare sunt:
• Grupurile de interese
• Tipul şi nivelul resurselor pe care le posedă
• Capacitatea de a mobiliza aceste resurse
• Poziţia grupului în legătură cu politica discutată

Interesul Poziţia grupului

Capacitatea de a
grupului în Resurse asupra
Grup mobiliza
politica disponibile problemei
resursele
respectivă respective
Estimarea O sumă a Estimarea Estimarea
Denumirea gradului de resurselor modului în care poziţiei grupului
grupului interes pe car e îl deţinute de grupul poate asupra problemei
are gupul (poate grupurile de mobiliza
fi de la foarte interese. (Ex: resursele. (Poate fi pro sau
ridicat la foarte informaţii de contra, pozitivă
scăzut) natură financiară, (Poate fi evaluat sau negativă sau
status, de la foarte se pot utiliza
De asemenea tot legitimitate, ridicat la foarte indicatori
aici se poate coerciţie) scăzut sau se pot cantitativi +5, -5,
menţiona care utiliza indicatori etc.)
sunt interesele cantitativi +5, -5,
respective etc.)

11
Tipuri de resurse pe care stakeholderii le pot deţine:

• Financiare şi materiale
De exemplu este util de ştiut dacă grupurile au resurse financiare pentru a mobiliza o campanie
de lobby sau advocacy în favoarea sau împotriva unei anumite politici
• Acces la sau control asupra unor informaţii importante
Poate grupul să pună la dispoziţie cunoştinţe sau informaţii relevante? Deţine informaţii cruciale
pentru conceperea unei politici sau pentru implementare acesteia? Expertiza este în acelaşi timp
la fel de importantă.
• Status sau poziţie socială
Prestigiul sau statutul unui anumit stakeholder poate fi o garanţie că politica va primi sprijinul
necesar astfel încât să îşi poată atinge obiectivele.
• Coerciţia
Sindicatele se manifestă în mod tipic prin încetarea activităţii dacă revendicările nu le sunt
satisfăcute.

4. Identificare opțiuni şi alegerea soluţiei

Opțiunile de politici publice – o modalitate posibilă de rezolvare a problemei de politici publice.

Trebuie menţionat în primul rând faptul că este aproape imposibil de găsit o soluţie care să
satisfacă toate grupurile care au un interes în rezolvarea problemei într-un mod sau altul. O opţiune
de politici publice care este considerată pozitivă de către un anumit grup poate genera insatisfacţii
pentru altul. În acelaşi timp, o politică ce presupune costuri financiare rezonabile poate determina
costuri foarte mari pentru mediul înconjurător. De aceea, scopul este de a găsi cea mai bună soluţie
şi nu pe cea perfectă.

Întotdeauna status-quo (menţinerea situaţiei actuale) poate fi o soluţie. Efectele unei asemenea
opţiuni sunt limitate dar ea este de preferat atunci când instituţia nu este pregătită (financiar,
logistic, etc) pentru implementarea unei alte opţiuni sau o altă opţiune satisfăcătoare nu este
identificată. De asemenea, uneori, o combinaţie între două sau mai multe soluţii poate reprezenta
cheia rezolvării problemei de politici publice.

Această listă iniţială de opţiuni poate fi apoi filtrată printr-o evaluare inițială a posibilelor impacturi
pentru a obţine o listă mai scurtă de obiective care să fie analizate detaliat:

• Începeţi cu o listă extinsă, dar credibilă de opţiuni posibile;

• Evitaţi să prezentaţi doar opţiunea statu-quo, opţiunea „extremă” şi opţiunea “preferată” sau
să prezentaţi doar acţiuni complementare;
• Restrângeţi lista de opţiuni printr-o identificare a constrângerilor tehnice şi de altă natură şi
prin evaluarea acestora din punct de vedere al eficacităţii, eficienţei şi coerenţei cu alte
obiective generale ale politicilor europene şi naţionale;
• Explicaţi clar motivele pentru excluderea anumitor opţiuni din faza următoare de analiză
detaliată;
• Dacă este relevant, specificaţi diferenţele între opţiuni din două puncte de vedere:
 opţiuni pentru conţinutul intervenţiei;

12
  opţiuni pentru tipul intervenţiei (alegerea instrumentului de implementare);
• Analizaţi în detaliu opţiunile rămase.

O propunere de politică publică nu poate cuprinde o analiză serioasă a fiecărei opţiuni posibile. O
regulă utilă de selecţie este acea de a analiza, pe lângă opţiunea „nicio politică publică”, cel puţin
patru tipuri generale de variante:

• Legislaţie prescriptivă – aceasta stabileşte cerinţe detaliate pentru modul în care trebuie să
se comporte părţile afectate astfel încât să respecte prevederile legale;
• Reglementare orientată spre performanţă – aceasta stabileşte ţinte de performanţă şi permite
părţilor afectate să hotărască cum să atingă aceste ţinte, schimbând alţi parametrii cum ar fi
excepţiile pentru activităţi cu risc scăzut;
• Stimulente economice – acestea pot include modificări ale tarifelor sau impozitelor;
• Accesul la informaţii sau alte forme de creştere a puterii utilizatorilor, în cazurile în care
lipsa informaţiilor este o cauză secundară a problemei

Cum pot fi generate alternativele?

• În interiorul organizaţiei: brainstorming, discuţii, tehnica Delphy
• Consultări cu persoane, grupuri interesate. Acest lucru nu numai că va creşte transparenţa
instituţiei respective dar reprezintă o sursă foarte bună de informaţii
• Studierea modului în care alţii au rezolvat probleme similare

Cum alegem între diferite opţiuni? – Fiecare alternativă este evaluată în funcţie de anumite
criterii relevante pentru politica în cauză, evaluarea urmând să stea la baza alegerii celei mai bune
opţiuni.
Conceperea criteriilor este foarte importantă, utilă pentru a compara, măsura şi selecta între diverse
opţiuni. Cele mai utilizate criterii sunt:
• Eficienţa – raportul între costuri şi rezultate
• Eficacitatea – în ce măsură obiectivele stabilite iniţial au fost atinse în urma implementării
unei anumite politici
• Fezabilitate politică şi administrativă – cât de simplu este de obţinut acordul actorilor
politici pentru o anumită opţiune şi cât de uşor este de implementat ulterior.

Alte criterii pot fi utilizate în funcţie de tipul de problemă aflat în discuţie. Iată câteva exemple:
• Stabilitate – în ce măsură obiectivele politicii vor fi sustenabile indiferent de posibile
disfuncţionalităţi de pe parcursul implementării
• Certitudine – care este posibilitatea ca politica să funcţioneze în orice condiţii
• Flexibilitate – dacă opţiunea poate servi mai multe obiective sau dacă poate fi ajustată pe
parcurs
• Comunicabilitate – dacă opţiunea este uşor de înţeles de către ceilalţi
• Reversibilitate – cât de simplă va fi reîntoarcerea la situaţia anterioară în cazul în care
implementarea opţiunii eşuează, etc.

Când este vorba de politici de amploare sau de politici care au un impact major asupra anumitor
grupuri de beneficiari sau care, dimpotrivă, ar putea dăuna foarte mult, se recomandă folosirea
unor analize mai complexe precum:
• Analiza cost-beneficiu
• Analiza de risc (mai ales în cazul politicilor de sănătate)

13
 • Studii de caz (implementarea unor opţiuni pilot), etc.

Este important ca criteriile folosite sa fie nu numai denumite dar şi definite. De exemplu, echitatea
poate fi înţeleasă în mai multe moduri. Dacă avem un tort pe care îl împărţim unei clase de elevi
putem face acest lucru în mai multe feluri: putem împărţi în mod egal tortul la numărul de elevi
existent (egalitate), putem pune tortul în mijloc şi să îi lăsăm pe ei să îşi ia câte o felie (şanse
egale), oferim cu prioritate celor ai căror părinţi au venituri scăzute (sprijin pentru cei mai puţin
avantajaţi). Pentru a evita astfel de confuzii se recomandă o definire foarte clară şi cât mai
amănunţită a criteriilor folosite. Nu trebuie să pornim de la ideea că ceilalţi înţeleg exact acelaşi
lucru.
După evaluarea fiecărei alternative, cea mai bună dintre acestea ar trebui selectată. O singură
alternativă poate fi evaluată potrivit mai multor criterii anterior menţionate. Mai jos este prezentat
un model simplu de a selecta între diverse opţiuni. Pe rânduri sunt prezentate diferitele opţiuni, în
timp ce pe coloane sunt enumerate criteriile. Fiecare opţiune primeşte o notă în funcţie de fiecare
criteriu de evaluare, este efectuat un total şi alternativa cu cel mai mare scor va fi selectată. Notele
pot fi acordate pe o scală de la 1 la 5.
De exemplu, dacă dorim să îmbunătăţim serviciile de sănătate din spitale putem alege o soluţie pe
baza următorului model:
După ce este aleasă o anumită soluţie se recomandă efectuarea unor analize aprofundate pentru a
determina impactul foarte precis al politicii, riscuri, beneficii, etc.
Există anumite constrângeri atunci când evaluăm diferite alternative:
• Timp
• Resurse financiare
• Informaţii disponibile limitate
• Expertiză limitată, etc.

5. Analiza impactului

În această etapă trebuie adresate o serie de întrebări cheie:

• Ce tipuri de impact trebuie evaluate? (Aceasta este atât o întrebare analitică, cât şi una
practică şi mai ales politică)

• Impact economic
• Impact social
• Impact asupra mediului înconjurător

• Ce criterii de decizie trebuie satisfăcute? (ex.: eficiență, eficacitate, complexitate, etc.)

• Ce tip de metode analitice trebuie utilizate? (ex. metoda cost-beneficiu, cost-eficacitate,
cost-eficiență, etc.)

Beneficiile sunt clasificate în evaluările de impact în trei categorii de bază:

14
 • Beneficii economice care pot fi valorificate pe piaţă. Acestea pot fi exprimate monetar în
lei/an sau valoare actuală netă pe mai mulţi ani. Exemple pot fi: productivitate crescută
datorită unor tehnologii agricole mai inovatve, consum redus de energie datorită
standardele de eficienţă a combustibilului.

• Beneficii ne-economice în domeniul social sau ecologic care pot fi cuantificate. Acestea ar
trebui prezentate în unităţi măsurabile. Exemple pot fi: numărul de cazuri de boală evitate,
numărul de specii salvate de la dispariţie. Aceste tipuri de beneficii ar trebui prezentate în
termeni clari, cuantificabili („25% mai puţine culturi afectate”) mai degrabă decât în mod
general („siguranţă şi sănătate îmbunătăţită pentru populaţia rurală României”).

• Beneficii ne-economice care nu pot fi cuantificate (justiţie socială, valoarea unei specii
salvate de la dispariţie pentru ecosistem). Aceste beneficii generale sunt subiective şi sunt
rareori prezentate într-o evaluare de impact.

Unităţile de măsură folosite pot fi de tipul:

• număr de copaci salvaţi

• număr de cazuri de îmbolnăviri prevenite
• valoarea economiilor realizate prin reducerea numărului de fraude
• % din emisiile poluante prevenite

Aceste unităţi de măsură vă permit să comparaţi beneficiile fiecărei opţiuni. Atunci nu este posibilă
exprimarea în termeni cantitativi, impactul trebuie descris cât mai precis posibil, cu accent pe
efectul final al opţiunii analizate

Costuri:

• costuri administrative şi alte costuri operaționale (ex. costurile pentru înființarea unei
companii privite conform regulilor impuse de autoritățile publice);
• costuri de capital, (ex. achiziţionarea de noi echipamente).

Impacturi:

Impacturi economice Întrebări cheie

Funcţionarea pieţei şi • Ce impact (pozitiv sau negativ) are opţiunea asupra liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor,
concurenţei capitalului şi forţei de muncă?
• Opţiunea va duce la reducerea posibilităţii de alegere a consumatorilor sau la creşterea
preţurilor prin scăderea concurenţei, la crearea de bariere pentru noii furnizori, la
facilitarea comportamentului anti-competitiv sau la apariţia monopolurilor, segmentării
pieţei, etc.?

Competitivitate, fluxuri • Ce impact are opţiunea asupra poziţiei competitive a firmelor româneşti? Are vreun impact
comerciale şi asupra productivităţii?
investiţionale • Ce impact are opţiunea asupra barierelor comerciale?
• Are vreun efect asupra fluxurilor investiţionale (inclusiv relocarea activităţilor
economice)?

Costuri de funcţionare şi • Vor fi impuse costuri suplimentare de ajustare, conformitate sau tranzacţie asupra
desfăşurarea afacerilor companiilor?

15
(IMM-uri) • Cum afectează opţiunea costul sau disponibilitatea resurselor esenţiale (materie primă,
echipamente, forţă de muncă, energie, etc.)?
• Afectează accesul la finanţare?
• Afectează ciclul de investiţii?
• Presupune retragerea anumitor produse de pe piaţă? Este limitat sau interzis marketingul
anumitor produse?
• Sunt introduse reguli mai stricte pentru desfăşurarea afacerilor în anumite domenii?
• Duce la deschiderea sau închiderea anumitor companii?
• Există produse sau companii care sunt tratate diferit de altele într-o situaţia comparabilă?

Sarcini administrative • Opţiunea afectează natura obligaţiilor de informare impuse mediului de afaceri (de
asupra mediului de afaceri exemplu, tipul de date solicitate, frecvenţa de raportare, complexitatea procesului de
transmitere a datelor, etc.)?
• Care este impactul acestor sarcini asupra IMM-urilor în special?

Autorităţi publice • Are opţiunea consecinţe bugetare pentru autorităţile publice de la diferite niveluri
administrative (naţional, regional, local), atât imediat cât şi pe termen lung?
• Introduce sarcini administrative suplimentare pentru instituţiile publice?
• Este necesară crearea unor autorităţi noi sau restructurarea celor existente?

Drepturi de proprietate • Sunt afectate drepturile de proprietate (bunuri imobile, bunuri mobile, bunuri
tangibile/intangibile )? Este limitată achiziţionarea, vânzarea sau utilizarea drepturilor de
proprietate?
• Există posibilitatea desproprietăririi?

Inovare şi cercetare • Opţiunea stimulează sau împiedică cercetarea şi dezvoltarea?

• Facilitează introducerea şi diseminarea noilor metode de producţie, tehnologii sau produse?
• Afectează drepturile de proprietate intelectuală (patente, mărci înregistrate, copyright, alte
drepturi)?
• Promovează sau limitează cercetarea academică sau industrială?
• Promovează creşterea productivităţii sau utilizarea eficientă a resurselor?

Consumatori şi gospodării • Opţiunea afectează preţurile plătite de consumatori?

• Are impact asupra calităţii şi/sau disponibilităţii bunurilor/serviciilor sau asupra încrederii
consumatorilor?
• Afectează informarea şi protecţia consumatorilor?
• Are consecinţe semnificative pentru situaţia financiară a indivizilor/ gospodăriilor, imediat
sau pe termen lung?
• Afectează protecţia economică a familiei şi copilului?

Regiuni sau sectoare • Opţiunea are efecte semnificative asupra anumitor sectoare economice?
specifice • Va exista un impact specific asupra anumitor regiuni, de exemplu în ceea ce priveşte
crearea sau pierderea de locuri de muncă?
• Există o regiune sau un sector care va fi afectat în mod disproporţionat?

Mediul macroeconomic • Are opţiunea consecinţe generale pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă?
• Cum contribuie opţiunea la îmbunătăţirea condiţiilor pentru investiţii şi la buna funcţionare
a pieţelor?
• Există un impact direct asupra stabilităţii macroeconomice?
Sursa: European Commission, Impact Assessment Guidelines, SEC(2009) 92 of 15 January 2009

Impacturi sociale Întrebări cheie

Ocuparea forţei de muncă • Opţiunea facilitează crearea de noi locuri de muncă?

şi piaţa muncii • Are efect direct sau indirect asupra pierderii de locuri de muncă?

16
 • Are consecințe negative specifice pentru anumite profesii, grupuri de angajaţi sau liber
profesionişti (persoane fizice autorizate să desfășoare activităţi economice)?
• Afectează anumite grupuri de vârstă?
• Afectează cererea de forţă de muncă?
• Are impact asupra funcţionării pieţei muncii?
• Are impact asupra echilibrului între viaţa privată, familie şi viaţa profesională?

Standarde şi drepturi • Opţiunea are impact asupra calităţii locurilor de muncă?

referitoare la calitatea • Afectează accesul angajaţilor sau şomerilor la formare profesională şi vocaţională?
locurilor de muncă • Afectează sănătatea, siguranţa sau demnitatea angajaţilor?
• Există efecte directe sau indirecte asupra drepturilor şi obligaţiilor existente ale angajaţilor,
în special în ceea ce priveşte informarea şi consultarea şi protecţia împotriva concedierii?
• Afectează protecţia tinerilor la locul de muncă?
• Afectează direct sau indirect drepturile şi obligaţiile angajatorilor?
• Respectă standardele minime de muncă ale UE?
• Opţiunea facilitează sau limitează restructurarea, adaptarea la schimbări şi utilizarea
inovaţiilor tehnologice la locul de muncă?

Incluziunea socială şi • Opţiunea afectează accesul pe piaţa muncii sau ieşirea de pe piaţa muncii?
protecţia grupurilor • Conduce direct sau indirect la creşterea egalităţii sau inegalităţii?
dezavantajate • Afectează accesul egal la bunuri şi servicii?
• Afectează accesul la servicii la plasare sau servicii de interes economic general?
• Contribuie la informarea publicului în legătură cu o anumită problemă?
• Are impact mai mare asupra anumitor grupuri sau persoane (de exemplu, persoanele cele
mai vulnerabile sau cu risc crescut de sărăcie, copii, femei, bătrâni, persoane cu dizabilităţi,
şomeri, minorităţi etnice sau religioase, azilanţi), companii sau alte organizaţii (de exemplu
biserici) sau localităţi mai mult decât asupra altora?

Egalitatea de şanse între • Opţiunea afectează principiul nediscriminării, tratamentului şi şanselor egale pentru toţi?
femei şi bărbaţi, echitate • Are opţiunea un impact diferit asupra femeilor decât asupra bărbaţilor?
şi nediscriminare • Promovează creşterea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi?
• Implică direct orice diferenţă de tratament între grupuri sau persoane pe criterii de sex,
origine rasială sau etnică, religie, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală? Poate duce la
discriminare indirectă?

Indivizi, viaţa privată şi • Opţiunea impune cerinţe administrative suplimentare asupra persoanelor sau creşterea
de familie, protecţia complexităţii administrative?
datelor personale • Afectează intimitatea persoanelor (inclusiv locuinţa sau comunicaţiile)?
• Afectează dreptul la libertate al indivizilor?
• Afectează viaţa de familie sau protecţia legală, economică sau socială a familiei?
• Afectează drepturile copilului?
• Opţiunea implică procesarea datelor personale sau accesul persoanelor afectate la datele
personale?

Buna guvernare, • Opţiunea are efect asupra implicării factorilor afectaţi în procesele decizionale la nivelul
participare, administraţie administraţiei publice?
publică, accesul la • Sunt toţi actorii trataţi egal, cu respectarea diversităţii acestora? Opţiunea are impact asupra
justiţie, mass media şi diversităţii culturale sau lingvistice?
etică • Afectează autonomia partenerilor sociali în domeniile de competenţă ale acestora? De
exemplu, afectează dreptul la negociere colectivă sau dreptul de a iniţia acţiuni colective?
• Implementarea măsurii propuse afectează instituţiile şi autorităţile publice, de exemplu prin
sporirea responsabilităţilor acestora?
• Afectează accesul persoanelor la justiţie?
• Prevedere dreptul de contestaţie înainte de a ajunge în instanţă?
• Contribuie la informarea publicului în legătură cu un anumit aspect? Afectează accesul la
informaţiile de interes public?
• Afectează partidele politice sau organizaţiile nonguvernamentale?
• Afectează mass media, pluralismul presei sau libertatea de exprimare?

17
 • Ridică probleme etice sau bio-etice (clonare, utilizarea corpului uman în scopuri
patrimoniale, cercetare/testare genetică, etc.)?

Sănătate şi siguranţă • Opţiunea afectează sănătatea şi siguranţa persoanelor sau grupurilor, inclusiv speranţa de
publică viaţă, mortalitatea şi morbiditatea, prin impactul asupra mediului socio-economic (mediul
de lucru, venituri, educaţie, ocupare, nutriţie)?
• Opţiunea creşte sau reduce probabilitatea riscurilor mortale datorate substanţelor dăunătoare
mediului înconjurător?
• Afectează sănătatea datorită schimbărilor nivelului zgomotului, calităţii solului, aerului, apei
sau solului?
• Va afecta sănătatea datorită schimbărilor în consumul de energie sau în gestionarea
deşeurilor?
• Afectează factorii de sănătate legaţi de stilul de viaţă, cum ar fi dieta, activitatea fizică,
fumatul, consumul de alcool sau droguri?
• Există efecte specifice asupra unor grupuri de risc (determinate de vârstă, sex, dizabilităţi,
mobilitate, regiune, etc.)?

Infracţionalitate, terorism • Opţiunea are un efect asupra securităţii, infracţionalităţii, terorismului?

şi securitate • Afectează opţiunea şansele de depistare a infractorilor sau câştigurile potenţiale ale acestora
din infracţiuni?
• Există posibilitatea ca opţiunea să ducă creşterea numărului de infracţiuni?
• Afectează capacitatea de asigurare a ordinii şi siguranței publice?
• Are impact asupra intereselor de securitate?
• Are impact asupra dreptului la libertate şi siguranţă, dreptului la un proces corect şi
dreptului la apărare?
• Afectează drepturile victimelor şi ale martorilor?

Accesul şi efectele asupra • Opţiunea are efecte asupra serviciilor din punct de vedere al calităţii şi accesului egal?
protecţiei sociale, • Are efect asupra educaţiei şi mobilităţii lucrătorilor?
sănătăţii şi educaţiei • Afectează accesul persoanelor la educaţie publică/privată sau formare vocaţională şi
profesională continuă?
• Afectează furnizarea serviciilor transfrontaliere şi cooperarea în zonele de frontieră?
• Opţiunea are impact asupra finanţării, organizării sau accesului la servicii sociale, de
sănătate şi îngrijire?
• Afectează universităţile şi autonomia universitară?

Cultură • Are opţiunea impact asupra conservării patrimoniului cultural?

• Afectează diversitatea culturală?
• Există efecte asupra participării cetăţenilor la manifestări culturale sau asupra accesului lor
la resurse culturale?

Impacturi ecologice Întrebări cheie

Schimbări climatice • Opţiunea afectează emisia în atmosferă a gazelor cu efect de seră (de exemplu dioxid de carbon,
metan, etc.)?
• Opţiunea afectează emisia de substanţe nocive pentru statul de ozon (CFC, HCFC, etc.)?
• Există un impact asupra capacităţii umane de adaptare la schimbările climatice?

Transport şi energie • Opţiunea va determina creşterea/scăderea nevoii/consumului de energie şi carburanţi?

• Afectează intensitatea energetică a activităţilor economice?
• Afectează mixul actual de combustibili (între fosil, gaz, nuclear şi regenerabil) utilizat în
producţia de energie?
• Va duce la creşterea sau scăderea cererii pentru transport (de pasageri sau marfă) sau va
influenţa repartizarea modală a transportului?
• Generează creşterea sau scăderea emisiilor produse de vehicule?

18
Calitatea aerului • Opţiunea are efect asupra emisiilor de poluanţi acizi, eutrofici, fotochimici sau dăunători care
pot afecta sănătatea umană, distruge recolte sau clădiri sau deteriora mediul (solul, apele)?

Biodiversitate, flora, • Opţiunea reduce numărul de specii/varietăţi/rase (reduce diversitatea biologică) sau creşte
faună şi peisaje numărul de specii (promovează conservarea)?
• Afectează specii protejate sau ameninţate sau habitatele acestora sau regiuni sensibile din punct
de vedere ecologic?
• Împarte peisajul în zone mai mici sau afectează în alt mod rutele de migraţiune, coridoarele
ecologice sau zonele de conservare?
• Afectează valoarea turistică a peisajelor protejate?

Calitatea apei şi resursele • Opţiunea determină creşterea sau scăderea calităţii şi cantităţii apei dulci şi subterane?
de apă • Duce la creşterea sau scăderea calităţii apei în zonele litorale şi marine (de exemplu, deversări
de substanţe poluante)?
• Afectează resursele de apă potabilă?

Calitatea solului şi • Opţiunea afectează acidificarea, contaminarea sau salinitatea solului şi rata de eroziune a
resursele de sol solului?
• Contribuie la pierderea solului disponibil (de exemplu, prin lucrări de construcţii) sau la
extinderea solului utilizabil (de exemplu, prin decontaminare)?

Utilizarea terenurilor • Opţiunea are efectul de a introduce terenuri noi în utilizare pentru prima dată?
• Afectează în vreun mod terenurile desemnate sensibile din punct de vedere ecologic? Duce la
vreo schimbare în utilizarea terenurilor (de exemplu, schimbarea împărţirii între rural şi urban
sau modificarea tipului de agricultură practicată)?

Resurse regenerabile sau • Opţiunea afectează utilizarea resurselor regenerabile (de ex, peştele) şi conduce la o utilizare
neregenerabile mai intensivă decât ritmul de regenerare ?
• Reduce sau creşte utilizarea resurselor neregenerabile (apă subterană, minerale,etc.)?

Consecinţele ecologice • Opţiunea determină o producţie şi un consum mai sustenabil?

ale mediului de afaceri şi
consumatorilor
• Opţiunea schimbă preţurile relative ale produselor ecologice şi neecologice?
• Promovează sau restricționează bunurile şi serviciile ecologice/ neecologice prin schimbări ale
regulilor referitoare la investiţiile de capital, împrumuturi, asigurări etc.?
• Întreprinderile sunt încurajate să devină mai poluante/mai puţin poluante prin schimbări în
modul în care funcţionează?

Generarea şi reciclarea • Opţiunea afectează producţia de deşeuri (solide, urbane, agricole, industriale, miniere,
deşeurilor radioactive sau toxice) sau modul de tratare, depozitare sau reciclare a deşeurilor?

Probabilitatea şi • Opţiunea afectează probabilitatea prevenirii incendiilor, exploziilor, accidentelor sau emisiilor
dimensiunea riscurilor de accidentale?
mediu • Afectează riscul diseminării neautorizate sau neintenţionate de organisme modificate genetic
sau străine?

Protecţia animalelor • Există un impact asupra sănătăţii animalelor?

• Opţiunea afectează protecţia animalelor (tratamentul uman al animalelor)?
• Afectează siguranţa alimentelor destinate animalelor?

În termeni generali, următoarele criterii trebuie folosite pentru compararea opţiunilor şi explicarea
aplicabilităţii acestora:

• eficacitatea opţiunii, adică în ce măsură aceasta duce la îndeplinirea obiectivelor;

• eficienţa opţiunii, adică în ce măsură obiectivele pot fi atinse cu resursele disponibile sau cu
cel mai mic cost (raportul cost-eficacitate);
• coerenţa opţiunii cu obiectivele, strategiile şi priorităţile generale ale guvernului şi măsura în
care aceasta poate limita costurile de oportunitate în domeniul economic, social şi ecologic.

19
Dintre cele mai utilizate tehnici pentru compararea opţiunilor, amintim:

• Analiza Cost-Beneficiu (ACB)

• Analiza Cost-Eficacitate (ACE)
• Analiza Multicriterială (AMC)

Ghidul cuprinde şi o scurtă menţiune despre tehnici suplimentare cum ar fi Analiza Costului de
Conformitate (ACC) şi Analiza Risc-Risc (ARR).

Analiza Cost Beneficiu rezultă din formula:

ACB = Beneficii – Costuri

O procedură ACB completă se realizează în următorii paşi:

1. Analizarea tipurilor de factori interesaţi şi sectoarelor care vor fi afectate de opţiunile de
politică publică sau de posibilele combinaţii de opţiuni;
2. Cuantificarea factorilor afectaţi – câte întreprinderi, câte IMM-uri, câte sectoare economice
etc.;
3. Identificarea costurilor şi beneficiilor pentru fiecare categorie de actori;
4. Cuantificarea şi exprimarea în termeni monetari a costurilor şi beneficiilor;
5. Identificarea fluxurilor de numerar pentru costuri şi beneficii în perioada implementării
politicii publice, aplicarea ratei standard de actualizare şi calcularea valorii actualizate nete
şi a ratei interne de rentabilitate a diferitelor opţiuni;
6. Adunarea tuturor beneficiilor şi costurilor aşteptate şi calcularea beneficiilor nete (valoarea
opţiunii de politică publică);
7. Evidenţierea marjelor de eroare sau a incertitudinilor care trebuie luate în considerare la
compararea opţiunilor.

Analiza Cost – Eficacitte

ACE rezultă din formula

ACE = Cost / Efecte - unde efectele sunt exprimate în unităţi de măsură (cum ar fi numărul de vieţi
salvate).

ACE trebuie utilizată când iniţiativa publică are un obiectiv fix (un nivel specificat sau o ţintă clară,
care trebuie atinsă până la o dată stabilită). Astfel, este recomandat să apelaţi la procedura ACE
când a fost definit deja un set clar de obiective şi întrebarea este care ar fi cea mai bună modalitate
de obţinere a rezultatelor specificate.

ACE este o alternativă la analiza cost-beneficiu pentru situaţiile în care este dificil să alocăm o
valoare monetară beneficiilor. Analiza cost eficacitate are ca rezultat o ierarhie a opţiunilor de
reglementare pe baza „costului pe unitate de eficacitate”.

Abordarea propusă:
1. Prezentați o estimare generală a costului intervenției propuse;
2. Arătați cum se justifică acest cost pentru îndeplinirea obiectivelor (chiar dacă în cele din
urmă aceasta este o decizie politică);

20
 3. Verificați dacă aceleași rezultate pot fi atinse cu costuri mai mici sau dacă pot fi obținute
rezultate mai multe sau mai bune la același cost, utilizând o abordare diferită sau alte
instrumente;
4. Prezentați opțiunile cele mai eficiente sau cu cel mai bun raport eficacitate/cost.

Tipurile de costuri care trebuie luate în considerare:

• Costuri financiare directe (plăți către beneficiari sau terți) din bugetul național,
bugetul UE sau alte fonduri publice;
• Costuri administrative pentru autoritățile publice (de exemplu, asistență externă sub
forma studiilor de fezabilitate sau de evaluare, costuri IT etc.);
• Resurse umane necesare pentru gestionarea intervenției;

Analiza Multicriterială

Bazată pe o matrice a performanțelor sau a beneficiilor în care performanțele opțiunilor sunt

măsurate în funcție de diferite criterii. Analiza multicriterială este o metodologie de evaluare care
ia în considerare mai multe obiective prin atribuirea unei ponderi pentru fiecare obiectiv
măsurabil 2. Adeseori, aceasta poate lua în considerare obiectivele decidentului politic cu impact
major asupra beneficiarilor finali: impact asupra mediului, echitate, oportunități egale.

1. Identificarea obiectivului;
2. Identificarea opțiunilor pentru atingerea obiectivului;
3. Stabilirea criteriilor care vor fi folosite pentru compararea opțiunilor (aceste
criterii trebuie să fie măsurabile, cel puțin din punct de vedere calitativ);
4. Alocarea ponderilor pentru fiecare criteriu pentru a reflecta importanța relativă a
criteriului în luarea deciziei; aceasta se poate realiza utilizând tehnici
participative, principii etice, principii tehnice sau o procedură interactivă cu
factorii de decizie;
5. Alocarea unui scor pentru cât de bine îndeplinește fiecare opțiune fiecare criteriu;
scorul trebuie acordat în funcție de scenariul de referință;
6. Ierarhizarea opțiunilor prin combinarea scorurilor și ponderilor alocate pentru
fiecare criteriu;
7. Realizarea analizei de senzitivitate.

Compararea opțiunilor:

Opțiu Sinteza beneficiilor Sinteza costurilor principale Compararea

ni principale beneficiilor și
costurilor –
identificarea celei
mai bune opțiuni
Opțiunea 1: Costul mașinilor noi rămâne Va duce la o rată de deces mult mai mare Opțiunea are cel
Nicio schimbare neschimbat decât în alte țări. 1800 de persoane pe an vor mai mic cost, dar
deceda în accidente rata mortalității va fi
mult mai mare decât
în celelalte țări din
regiune
Opțiunea 2: Această soluţie va duce la salvarea a Costul maşinilor noi va creşte, în total Beneficiile sunt
Obligativitatea 1.800 de vieţi pe an şi la evitarea a costurile se ridică la 60 de milioane de lei/an. foarte mari în

2 Ghid pentru Analiza Cost beneficiu pentru proiectele de investiții finanțate din FEDR și ISPA

21
centurii de 15.000 de accidente grave. Costurile Persoanele cu venituri mici vor continua să comparaţie cu
siguranță pentru de spitalizare vor scădea cu 15 conducă maşini mai vechi şi vor fi supuse costurile. Această
toți pasagerii milioane de lei/an. Aceasta este o unui risc mai mare de accident. opţiune pare a avea
soluţie comună în majoritatea statelor un bun raport
UE şi este acceptată ca o soluţie beneficii-cost.
eficace.
Opțiunea 3: Beneficiile nu sunt semnificative Costul campaniei, suportat de Guvern este de Costurile sunt mari
Lansarea unei dacă soluţia nu este însoţită şi de 5 milioane de lei. în comparaţie cu
campanii de schimbări legale. beneficiile dacă
educare publică această soluţie este
pentru implementată izolat.
promovarea
purtării
centurilor de
siguranţă.
Sursa: Jacobs & Associates, 2010

6. Implementarea politicilor publice

După ce a fost luată decizia în legătură cu cea mai bună soluţie următorul pas este de a o
implementa. Anterior etapei de implementare este foarte important:
• Să se definească clar şi să existe aceeaşi înţelegere în legătură cu scopul şi obiectivele
politicii
• Să se disponibilizeze resursele necesare
• Să se stabilească toate detaliile logistice şi operaţionale
• Să se asigure o bună comunicare şi cooperare între toţi actorii implicaţi.

Instrumentele politicilor
Unul dintre cele mai importante criterii pentru a distinge între principalele instrumente ale
politicilor este măsura în care intervine statul. Potrivit acestei clasificări avem următoarele tipuri de
instrumente:

Familia şi comunitatea

Voluntare Organizaţiile non-profit

(intervenţie redusă a statului)

Piaţa

Consiliere şi informare

Mixte
(intervenţie medie a statului) Subvenţii

Achiziţii publice şi drepturi de proprietate

22
 Taxe

Reglementări
Obligatorii
(intervenţie ridicată a statului)
Companii publice

Furnizare directă de servicii

Ce factori trebuie să luăm în considerare atunci când alegem între diferite tipuri de instrumente?
1. Caracteristicile instrumentelor (resurse implicate, grupuri ţintă, risc politic, constrângeri)
2. Modalitatea în care politicile sunt concepute şi implementate într-o anumită regiune
(ex: SUA este mai dispusă să descentralizeze servicii în timp ce Franţa desfăşoară activităţi
mai centralizate în general)
3. Cultura organizaţională a ong-urilor care au un rol în implementarea politcilor
4. Contextul problemei de politici publice (actori implicaţi, activităţi necesare, etc.)
5. Preferinţele factorilor de decizie (legate de pregătirea lor, de afilierea politică şi
instituţională, valori şi credinţe)

Toate aceste elemente reprezintă informaţii deosebit de importante atunci când se ia o decizie între
diferite instrumente dar, uneori, ele pot fi privite şi drept constrângeri).

Planul de acţiune este conceput în momentul în care soluţiile care se regăsesc în acte normative
(sau nu) sunt transpune în acţiuni administrative concrete. Se recomandă ca echipa tehnică
(personalul specializat din cadrul instituţiilor publice însărcinate cu implementarea) să includă în
planul de acţiune următoarele elemente:

• Principale acţiuni necesare implementării;

• Termene limită de realizare a acţiunilor;
• Distribuţia sarcinilor între diverse instituţii;
• Rezultatele intermediare ale activităţilor şi termenele până la care vor fi realizate;
• Riscuri pe care le implică diverse activităţi (posibile întârzieri sau alte dificultăţi ce pot
apărea pe parcursul implementării);
• Diferite instrumente tehnice ce vor fi utilizate pentru obţinerea rezultatelor preconizate
(ex: acte normative de adoptat);
• Cheltuieli estimate necesare desfăşurării activităţilor propuse;
• Rapoarte şi vizite ce vor fi efectuate de autorităţile decidente de la nivel central (dacă e
cazul).

Când putem spune că implementarea unei politici s-a încheiat? După ce planul de acţiuni este pus
în practică, în termeni de rezultate nu numai de acţiuni, atunci se poate declara încheiată politica
respectivă. Dar, în realitate, implementarea este finalizată numai când scopul şi obiectivele
iniţial prevăzute au fost atinse. Dacă procesul de monitorizare şi evaluarea intermediară oferă
elemente care sugerează că obiectivele nu au fost atinse sau acest lucru nu se poate întâmpla doar

23
 prin activităţile prevăzute, o ajustare a politicii ar trebui făcută. Uneori se întâmplă ca finalizarea
politicii să fie o decizie strict politică.

De asemenea, se poate întâmpla, in practică, ca politica să continue chiar dacă obiectivele au fost
atinse din dorinţa instituţiilor şi funcţionarilor de a păstra avantajele obţinute ca rezultat al politicii
(acest lucru se întâmplă adesea în cazul instituţiilor care au fost create cu un scop foarte bine
definit – agenţia pentru privatizare, de exemplu)

7. Monitorizarea şi evaluarea politicilor

Rolul activităţilor de monitorizare şi evaluare este acela de a determina eficienţa şi eficacitatea

unei politici publice. Evaluarea de la finalul implementării va stabili în ce măsură scopul şi
obiectivele iniţial stabilite au fost atinse. Monitorizarea şi evaluarea au, de asemenea, un rol esenţial
în ajustarea politicilor pe parcursul desfăşurării lor.

Monitorizarea – activitatea de colectare de informaţii în legătură cu modul în care este

implementată politica

Evaluarea – formularea unor concluzii pe baza rapoartelor de monitorizare şi a analizelor

suplimentare care stabilesc, în special, impactul politicilor asupra grupurilor ţintă.

Monitorizarea şi evaluarea trebuie să vizeze următoarele aspecte:

• Modificări instituţionale ca urmare a implementării
• Modificări în situaţia grupurilor ţintă
• Costuri
• Cum au fost desfăşurate activităţile şi dacă există întârzieri şi de ce
• Concordanţa rezultatelor cu obiectivele stabilite iniţial

Beneficiile monitorizării politicilor de reformă nu se limitează numai la nivelul managementului

agenţiei şi raportării. Procesul de monitorizare poate fi folosit ca un catalizator care menţine
reforma pe „calea dreaptă” în sensul în care ceea ce se monitorizează înseamnă că se şi face. Poate
contribui de asemenea la creşterea legitimităţii şi asigurarea responsabilizării celor implicaţi precum
şi a sustenabilităţii politicii.

Planul de acţiune constituie un element de bază în desfăşurarea activităţilor de monitorizare.

Este foarte important ca în momentul formulării să se definească o serie de evenimente importante

(milestone events) în procesul de reformă. Acest lucru facilitează împărţirea politicii pe mai multe
componente importante care sunt mai uşor de înţeles şi de abordat.

De asemenea se recomandă implicarea partenerilor şi celorlalţi stakeholderi în această etapă

pentru a profita de experienţa şi expertiza pe care aceştia le deţin. În acest sens se pot organiza
focus grupuri, ateliere de lucru, mese rotunde, etc.

24
Indicatori de monitorizare

Înainte de a începe proiectarea sistemului de monitorizare și evaluare, trebuie să dezvoltăm un set

de indicatori cheie de progres pentru fiecare din obiectivele majore ale politicii publice.

Indicatorii trebuie să aibă un scop clar, adică să măsoare gradul în care politica a fost implementată
adecvat și obiectivele au fost atinse. Un alt factor important în alegerea indicatorilor este ușurința cu
care pot fi colectate datele.

Pentru a asigura utilizarea corespunzătoare a indicatorilor de performanță, aceștia trebuie să fie:

• Relevanți (strâns legați de obiective);
• Cu impact imediat (mustrări, sancțiuni administrative și financiare);
• Acceptați (atât de personalul care se ocupă de implementare, cât și de factorii interesați);
• În număr mic și ușor de monitorizat (colectarea datelor trebuie să aibă un cost cât mai
scăzut);
• Obiective, ușor de interpretat și dificil de manipulat.

De asemenea, este util să facem diferența între indicatorii de input (resurse), de output (rezultate
imediate) și de impact (rezultate finale), conform tabelului de mai jos:

25
Tipuri de indicatori
Nivelul Tipul indicatorului Definiţie Exemple
obiectivului
Indicatori de resurse Furnizează informaţii referitoare la mijloacele Execuţia bugetului anual;
financiare, umane, materiale, organizaţionale sau Nr. de persoane care lucrează pentru
legale necesare pentru implementarea politicii implementare;
publice Etc.
Obiectiv Indicatori de rezultat Se referă la livrabilele obţinute în urma Km de autostradă construiţi;
operaţional imediat implementării programului Nr. de IMM-uri care beneficiază de
consultanţă;
Nr. de locuri de formare/ calificare asigurate.
Obiectiv Indicatori de rezultat final Reprezintă efectele imediate ale programului asupra Timpul redus de aşteptare;
specific beneficiarilor sau factorilor afectaţi direct Calificări obţinute de beneficiarii formării;
Satisfacţia companiilor care au beneficiat de
servicii publice
Obiectiv Indicatori de impact Reprezintă consecinţele programului dincolo de a) Rata de ocupare a beneficiarilor
general interacţiunea directă şi imediată cu beneficiarii sau calificării după 12 luni; rata de
factorii afectaţi. Includ impactul pe termen mediu închidere a firmelor create cu sprijinul
asupra: programului după 5 ani;
a) Beneficiarilor sau factorilor afectaţi direct; b) Impactul asupra furnizorilor sau
b) Persoane sau organizaţii cărora programul nu subcontractorilor firmelor asistate;
li se adresează direct; c) Numărul de locuri de muncă desfiinţate
c) Efecte neintenţionate. după interzicerea unui produs.
Indicatori de context Se referă la întregul teritoriu, întreaga populaţia sau Numărul de locuri de muncă în sectorul
categorie de populaţie, fără a face distincţia între cei turistic;
care au fost afectaţi de program şi cei care nu au fost. Gradul de conectare la internet a judeţului x;
Rata şomajului în judeţul y.
Sursa: European Commission, Impact Assessment Guidelines, SEC(2009) 92 of 15 January 2009, Annex 13.1.

26
Caracteristicile unui indicator:

• Util
• Simplu
• Fezabil
• Obiectiv
• Specific
• Etic

Pentru desfăşurarea activităţilor de monitorizare şi evaluare pot fi folosite următoarele surse:

• Documente, materiale rezultate în urma implementării politicii
• Interviuri, sondaje de opinie, studii de caz
• Rapoarte elaborate de organizaţii publice şi private precum şi de organizaţii internaţionale
• Monitorizarea de presă

Principalele instituţii care trebuie să desfăşoare activităţile de monitorizare şi evaluare sunt cele
implicate în implementarea politicii dar este foarte important, mai ales în cazul evaluării, ca
această responsabilitate să fie delegată sau împărţită cu organizaţiile societăţii civile, asociaţii
profesionale, think tankuri, etc. Acest lucru stimulează procesul de reformă, contribuie la
creşterea transparenţei politicilor şi a gradului de responsabilizare a instituţiilor implicate.

8. Consultarea

Consultarea cu instituțiile publice/consultarea inter-ministerială

În conformitate cu prevederile HG 750/2005, consultarea interministerială se desfăşoară în mod

normal prin intermediul consiliilor responsabile pentru anumite probleme de politică publică.
Activitatea consiliilor interministeriale permanente este reglementată prin HG 750/2005 privind
constituirea consiliilor interministeriale permanente. Fiecare consiliu are în responsabilitate un
domeniu de politici publice (ex. afaceri interne, politici sociale, afaceri europene, administrație
publică) și asigură coordonarea implementării politicilor din domeniul său de competență.

Consultarea cu societatea civilă

Participarea cetăţenilor la luarea deciziilor publice este reglementată print-o serie de acte
normative care se referă la:

Accesul la informaţiile publice (obligatoriu/la cerere)

- Prevederile Art.31 din Constituție referitoare la accesul liber al cetăţenilor la

informaţiile publice;
- Legea 544/2001 referitoare la accesul la informaţiile publice stabileşte modalităţile
de acces şi termenele limită pentru furnizarea de către instituţiile publice a
informaţiilor relevante la cerere.

27
Consultarea publică (a cetăţenilor) – dezbateri publice, consultare, referendum, participarea activă
a cetăţenilor, parteneriate

- Prevederile art. 68 din Constituție referitoare la natura publică a dezbaterilor

Parlamentului;
- Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică stabileşte
termenele şi condiţiile pentru asigurarea accesului cetăţenilor la deciziile de interes
public;
- Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 reglementează participarea
publică la procesele decizionale ale autorităţilor administraţiei locale;
- Legea141/2004 pentru modificarea legii 215/2001 introduce o nouă prevedere
referitoare la iniţiativele cetăţenilor pentru noi acte normative.
- HG 775/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare,
monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central reglementează
procesul de formulare a politicilor publice, în cadrul căruia ministerele iniţiatoare
de propuneri de politici publice trebuie să desfăşoare consultări cu factorii
interesaţi;
- HG 1361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a
proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului reglementează procesul
de elaborare a actelor normative şi stabileşte formatul pentru informaţiile obţinute
în timpul procesului de consultare. Astfel, procesul de consultare este considerat
parte integrantă a evaluării impactului reglementărilor.

Consultarea poate fi demarată în orice moment. Cu toate acestea, există constrângeri obiective de
care trebuie să ţinem seama în gestionarea procesului de elaborare a politicii publice. Acestea
includ constrângeri de ordin bugetar, limite de timp, asigurarea confidenţialităţii, etc.

De asemenea, este important să definim ce dorim să obţinem în urma procesului de consultare,

deoarece adesea acest lucru determină momentul (şi forma) consultării. Consultarea poate facilita
generarea de idei noi (brainstorming), colectarea datelor factuale, rafinarea şi validarea
informaţiilor existente.

Pentru asigurarea consultărilor preliminare cu structurile asociative ale autorităților administrației

publice locale, autoritățile publice inițiatoare au obligația transmiterii proiectelor de acte
normative președinților structurilor asociative, în conformitate cu dispozițiile HG 521/2005
privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităților administrației publice
locale la elaborarea proiectelor de acte normative.

Pentru asigurarea consultărilor preliminare cu partenerii sociali, autoritățile publice inițiatoare au

obligația să supună proiectele de acte normative cu caracter economico-social analizei comisiilor
de dialog social, constituite în cadrul acestora în conformitate cu prevederile HG 369/2009 privind
constituirea și funcționarea comisiilor de dialog social la nivelul administrației publice centrale și
la nivel teritorial.

Pentru consultarea pe marginea politicilor publice după ce propunerea a fost realizată, HG

561/2009 menționează: “În procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritățile
publice inițiatoare au obligația să respecte regulile procedurale aplicabile pentru asigurarea
transparenței decizionale, prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în
administrația publică.”

28
Recomandări OECD cu privire la consultare
• Procesul de consultare trebuie să înceapă devreme.
• Consultările trebuie susținute pe toată perioada de realizarea a politicii publice și să nu fie
îndreptate către un singur eveniment de consultare.
• Experții sau cei care se ocupă de realizarea politicilor publice trebuie să știe, să identifice
cele mai relevante grupuri sau persoane pentru participarea la procesul de consultare.
• Consultările ar trebui să fie transparente. Informațiile legate de consultări ar trebui
publicate în presă și pe site-urile de specialitate.

Advocacy - a apăra/sprijini un principiu sau un punct de vedere (general/al unei organizaţii) în

faţa unei instituţii guvernamentale sau a legiuitorului. Înainte de demararea procesului de
advocacy, cetăţenii şi ONG consideră că nu au putere de decizie, deci că nu pot determina
schimbarea.

Lobby – promovarea unor interese individuale, de grup sau ale unei organizaţii care la un
moment dat pot deveni interese generale prin influenţarea politicilor publice, a instituţiilor
guvernamentale sau legiuitorului.

9. Egalitatea de şanse

Egalitatea între femei şi bărbaţi este un drept fundamental, o valoare comună a UE, şi o
condiţie necesară pentru realizarea obiectivelor UE de creştere economică, ocuparea forţei de
muncă şi a coeziunii sociale. Cu toate că inegalităţile încă există, în prezent UE a făcut progrese
semnificative în ultimele decenii în realizarea egalităţii între femei şi bărbaţi. Aceasta este – în
principal – datorită legislaţiei de tratament egal, integrarea dimensiunii egalităţii de gen şi
măsurile specifice pentru avansarea femeilor; Aceste aspecte vizează accesul la ocuparea forţei
de muncă, egalitatea salarială, protecţia maternităţii, concediul parental, de asigurări sociale şi

29
profesionale, securitatea socială, sarcina probei în cazurile de discriminare şi de auto-ocupare a
forţei de muncă.
Principiul egalităţii de şanse intre femei si bărbaţi a început sa fie transpus in legislaţia şi în
politicile UE, urmărindu-se reglementarea vieţii sociale a Statelor Membre din perspective
economice. Astfel, egalitatea între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii s-a dovedit de importanţă
crucială în spaţiul comunitar, plasând problematica egalităţii de şanse în centrul Strategiei
Europene pentru Ocupare. Strategia Comunitara urmăreşte să combine integrarea perspective de
gen în toate politicile şi programele Comunităţii Europene concomitent (complementar) cu
promovarea acţiunilor specifice în favoarea femeilor.
În plus faţă de dispoziţiile legale referitoare la egalitatea de tratament dintre bărbaţi şi femei,
legislaţia UE anti-discriminare a fost înlocuita de asigurarea unui nivel minim de protecţie şi un
tratament egal pentru toată lumea de viaţă şi de muncă în Europa. Aceste legi sunt proiectate
pentru a asigura un tratament egal, indiferent de:
− rasă sau origine etnică
− religie si credinţă
− dizabilităţi
− orientare sexuală
− vârstă.
Aceste legi au scopul de a asigura egalitatea de tratament, în multe aspecte legate de viaţa de zi
cu zi - de la locul de muncă, care acoperă probleme de educaţie, asistenţă medicală şi de acces la
bunuri şi servicii.
Ca si cetăţeni cu drepturi depline, persoanele cu handicap au drepturi egale şi au dreptul la
demnitate, egalitate de tratament, de viaţă independenta şi de participarea deplină în societate.
Activarea persoanelor cu handicap de a beneficia de aceste drepturi este principalul scop al UE
de strategie pe termen lung pentru includerea lor activă. Până în 2010, Comisia Europeană
doreşte să vadă îmbunătăţiri în perspectivele de ocupare a forţei de muncă, accesibilitatea şi de
viaţă independentă. Persoane cu handicap sunt implicate în proces, pe baza principiului
european: "Nimic despre persoane cu handicap fără persoane cu handicap".
UE promovează incluziunea activă şi participarea deplină a persoanelor cu handicap în societate,
în acord cu abordarea europeana a drepturilor omului referitoare la problemele de handicap.
Drepturile persoanelor cu handicap este o problemă şi nu o problemă de discreţie.
Fondul Social European (FSE) este o sursă importantă de finanţare pentru activităţi destinate
dezvoltării capacităţii de ocupare a forţei de muncă şi a resurselor umane. Este folosit ca o
completare pentru politicile introduse în scopul realizării obiectivului de a promova
oportunităţile de ocupare a forţei de muncă pentru toţi cetăţenii, în cadrul unei societăţi incluzive.
Scopul principal al FSE este acela de a sprijini măsurile care previn şi combat şomajul, care
contribuie la dezvoltarea resurselor umane şi prevăd integrarea socială pe piaţa muncii, astfel
încât să promoveze un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, egalitate de şanse pentru femei şi
bărbaţi, dezvoltare durabilă şi coeziune economică şi socială. În mod special, trebuie să sprijine
măsurile luate în conformitate cu Strategia Europeană şi Liniile Directoare privind Ocuparea
Forţei de Muncă.

30
Egalitatea de şanse în legislaţia naţională şi comunitară
Potrivit prevederilor OUG nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalităţii de tratament
între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi
servicii, prin principiul egalităţii de tratament se înţelege că nu va exista nicio discriminare
directă bazată pe criteriul de sex, inclusiv aplicarea unui tratament mai puţin favorabil femeilor
pe motive de sarcină şi maternitate şi că nu va exista nicio discriminare indirectă bazată pe
criteriul de sex.
În sensul Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi,
republicată, prin egalitate de şanse între femei şi bărbaţi se înţelege luarea în considerare a
capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi, respectiv,
feminin şi tratamentul egal al acestora.
În art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1081/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului
privind Fondul Social European şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1784/1999 se
stipulează faptul că Statele Membre se asigură că programele operaţionale cuprind o descriere a
modului în care se încurajează egalitatea între bărbaţi şi femei şi egalitatea de şanse în
elaborarea, punerea în aplicare, supravegherea şi evaluarea programelor operaţionale. Statele
Membre încurajează o participare echilibrată a femeilor şi bărbaţilor la gestionarea şi executarea
programelor operaţionale la nivel local, regional şi naţional, după caz. Regulamentul (CE) nr.
1083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de
Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, prin art. 16 privitor la egalitatea între bărbaţi şi femei şi
nediscriminarea, prevede că Statele membre şi Comisia asigură promovarea egalităţii între
bărbaţi şi femei şi integrarea principiului de egalitate de şanse în domeniul respectiv în fiecare
dintre diferitele etape ale aplicării Fondurilor. Statele membre şi Comisia iau măsurile adecvate
pentru prevenirea oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, religie sau
convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală în fiecare dintre diferitele etape ale aplicării
Fondurilor şi în special în ceea ce priveşte accesul la Fonduri. În special, accesibilitatea
persoanelor handicapate este unul dintre criteriile care trebuie respectate la definirea
operaţiunilor co-finanţate din Fonduri şi de care trebuie să se ţină seama în fiecare dintre
diferitele etape ale aplicării Fondurilor.
Art. 21 alin. (1) din Carta UE privind Drepturile fundamentale statuează că orice discriminare
bazată pe orice criteriu precum sex, rasă, culoare, etnie sau origine socială, trăsături genetice,
limbă, religie sau credinţă, opinie politică sau de altă natură, apartenenţă la o minoritate
naţională, proprietate, naştere, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală este interzisă.

Egalitatea de şanse – concept european

Numeroase acte legislative europene sunt dedicate egalităţii între femei şi bărbaţi. Este vorba,
mai ales, de dispoziţii cuprinse în tratate şi de directive privind accesul la locurile de muncă,
plata egală, protecţia maternităţii, concediul pentru creşterea copilului, securitatea socială şi
regimurile profesionale de securitate socială, sarcina probei în cazuri de discriminare şi
activităţile independente. Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie reprezintă un alt element
cheie.

Strategia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (2010-2015)

Strategia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi reprezintă programul de lucru al
Comisiei în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2010-2015.

31
Aceasta urmează abordarea dublă a iniţiativelor specifice şi integrarea egalităţii de şanse între
femei şi bărbaţi în cadrul tuturor politicilor şi activităţilor UE („abordarea integrată a
perspectivei de gen”) care a devenit marca distinctivă a activităţii UE de promovare a egalităţii
de şanse între femei şi bărbaţi.

Situaţia femeilor şi bărbaţilor în UE

Care este situaţia în UE când vine vorba despre egalitatea între femei şi bărbaţi? Progresele
realizate în acest domeniu sunt evaluate în fiecare an şi prezentate într-un raport privind
egalitatea între femei şi bărbaţi. Iată câteva exemple:
• Numărul femeilor încadrate în muncă este în creştere, dar rămâne inferior celui al
bărbaţilor, chiar dacă majoritatea studenţilor şi absolvenţilor de universitate sunt femei.
• Femeile continuă să câştige, în medie, cu 17.8% mai puţin decât bărbaţii pentru fiecare oră
lucrată, iar această cifră se menţine la un nivel stabil.
• Femeile sunt încă slab reprezentate în funcţii de decizie politică şi economică, deşi, în
ultimul deceniu, a crescut numărul celor care ocupă astfel de posturi.
• Responsabilităţile familiale sunt încă inegal repartizate între femei şi bărbaţi.
• Riscul sărăciei este mai mare în cazul femeilor decât în cel al bărbaţilor.
• Femeile sunt principalele victime ale violenţei bazate pe criterii de sex. De asemenea,
femeile şi fetele sunt mai vulnerabile la traficul de fiinţe umane.

8.3. Finanţare comunitară

PROGRESS (2007-2013) este un program financiar menit să sprijine promovarea şi integrarea

eficientă a principiului egalităţii între femei şi bărbaţi în toate politicile UE. Fondul social
european este o altă modalitate de promovare a principiului amintit.

Institutul european pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi

Institutul european pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi îşi propune să ofere expertiză,
să difuzeze informaţii şi să sensibilizeze cetăţenii faţă de egalitatea de şanse între femei şi
bărbaţi.

Reţeaua pentru promovarea femeilor în funcţii de conducere

În iunie 2008, a fost lansată Reţeaua europeană pentru promovarea femeilor în funcţii de
conducere în politică şi economie. Reţeaua constituie o platformă la nivel european destinată
schimbului de bune practici şi de strategii de succes menite să asigure o reprezentare echilibrată
a femeilor şi bărbaţilor în posturi de conducere.

Comitetul consultativ pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi

Comitetul consultativ pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi sprijină Comisia în
formularea şi punerea în aplicare a măsurilor UE menite să promoveze egalitatea de şanse între
femei şi bărbaţi. Comitetul încurajează schimburile de experienţă, politici şi bune practici între
statele membre şi diferitele părţi implicate. În acest scop, Comitetul transmite Comisiei avize
privind diverse aspecte relevante pentru promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în

32
UE. Comitetul este alcătuit din reprezentanţi ai statelor membre, ai partenerilor sociali la nivel
comunitar şi ai organizaţiilor neguvernamentale.
Comitetul a fost constituit în 1981, în baza Deciziei Comisiei 82/43/CEE.

Legislație

1. HG 158/2008 pentru aprobarea Componentei de programare bugetară

2. HG 369/2009 privind constituirea și funcționarea comisiilor de dialog social la nivelul
administrației publice centrale și la nivel teritorial
3. HG 521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor
administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative
4. HG 750/2005 privind activitatea consiliilor interministeriale
5. HG 775/2005 pentru elaborarea Regulamentului privind procedurile de elaborare,
monitorizare şi evaluare a politicilor publice.
6. HG 870/2006, privind „Strategia pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare
şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale”
7. HG 1361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de
acte normative supuse aprobării Guvernului
8. HG 1807/2007 pentru aprobarea Componentei de management, Secretariatul General al
Guvernului
9. Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică stabileşte
termenele şi condiţiile pentru asigurarea accesului cetăţenilor la deciziile de interes public
10. Legea 141/2004 pentru modificarea legii 215/2001 introduce o nouă prevedere referitoare
la iniţiativele cetăţenilor pentru noi acte normative
11. Legea 215/2001 privind reglementarea participării publice la procesele decizionale ale
autorităţilor administraţiei locale
12. Legea 544/2001 referitoare la accesul la informaţiile publice stabileşte modalităţile de
acces şi termenele limită pentru furnizarea de către instituţiile publice a informaţiilor
relevante la cerere.

33
Referințe

1. A Guide to Regulation, Australia, 1998

2. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
3. Declaraţia Consiliului OECD, 1995
4. The Guide: The evaluation of socio-economic development, 2003. Tavistock Institute
5. European Commission, Impact Assessment on the proposed rail noise abatment measures,
SEC(2008) 2203
6. European Commission, Impact Assessment on the proposed reform of the postal internal
market, SEC(2006) 1291/2
7. European Commission, Impact Assessment Guidelines, SEC(2009) 92 of 15 January 2009
8. Ghid pentru Analiza Cost-Beneficiu pentru proiectele de investiții finanțate din FEDR și
ISPA
9. Impact assessment: an international perspective (2010), Jacobs Scott, Jacobs & Associates,
2010
10. Current trends in regulatory impact analysis: mainstreaming RIA into policy-making,
Jacobs & Associates, 2006
11. OECD, Lista de verificare a procesului decizional legislativ
12. Directiva UE 97/13 referitoare la Cadrul comun pentru autorizaţii generale şi licenţe
individuale în domeniul serviciilor de telecomunicații

Surse interne

1. Planul Strategic al MAI pentru perioada 2010 – 2013

2. Documentul Cadru de Implementare a POCA
3. Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1081/2006 privind Fondul
Social European
4. Regulamentul de organizare si funcţionare al UPP aprobat prin OMAI nr. 283 din
18.11.2009
5. Unitatea de Politici Publice/Direcția Generală Anticorupție, “Creşterea transparenţei şi
integrităţii în administraţia publică - Prevenirea si combaterea corupţiei la nivelul
administraţiei publice locale 2011-2015”
6. Secretariatul General al Guvernului, „Manual și metodologie pentru studii de impact în
domeniul sănătății”, noiembrie 2009

34