Secolul XX reprezinta perioada din istoria omenirii in care principiile legate de democratie si

respectarea drepturilor omului s-au impus intr-o mare parte a lumii. Acelasi veac insa, a cunoscut si
nerespectarea drepturilor omului si instaurarea regimurilor totalitare. In perioada interbelica s-a afirmat
o noua forma de organizare social-politica, numita totalitarism. Preluand experienta Primului Razboi
Mondial si a evenimentelor din Rusia, totalitarismul s-a impus treptat in Europa, ajungand la maturitate
in preajma anului 1940.

Exista doua tipuri de ideologii totalitare in Europa interbelica : cele de extrema dreapta
(fascismul, nazismul) si cele de extrema stanga (comunismul). Ideologiile de extrema dreapta s-au
impus treptat in Italia si Germania, preluand puterea deplina si avand consecinte devastatoare. Astfel,
fascismul s-a instaurat in Italia si a imbracat o forma corporatista. Acesta preconiza organizarea statului
in corporatii, iar in plan politic urmarea inlocuirea Parlamentului cu o Adunare a delegatiilor. Italia a fost
unul dintre statele nemultumite de prevederile tratatului de la Paris din urma Primului Razboi Mondial
deoarece nu i-au fost retrocedate teritoriile promise in vederea realizarii idealului national. Tara era
amenintata de marea criza economica, cat si de stanga socialista, deja instaurata in Rusia, care ameninta
cu impunerea dictaturii proletariatului. Astfel, burghezia, pentru a rezolva probleme societatii, a optat
pentru alegerea Partidului National Fascist la guvernarea tarii.

In urma Marsului asupra Romei de la 29 octombrie 1922, Benito Mussolini a fost ales prim-
ministru. In timp, el a reusit sa detina puterea deplina, proclamandu-se « Il duce », promovandu-se
astfel cultul personalitatii. Principala caracteristica a acestei ideologii este nationalismul exacerbat. Se
punea accent pe nationalism si pe restaurarea onoarei nationale. Aceste premise porneau tot de la
nemultumirile legate de tratatul de pace din 1919. Se dorea redarea in sufletul italienilor a mandriei de a
fi urmasi ai Romei.

Germania a fost acaparata de ideologia national-socialista (nazista). Aceasta ideologie a fost

fundamentata de Adolf Hitler in lucrarea « Mein Kampf ». Hitler considera sistemul parlamentar
democratic incapabil de a rezolva problemele sociale si economice, sustinand dictatura unui singur
partid, condus de un lider, care sa supuna natiunea in numele binelui general. Germania considera ca in
urma tratatului de la Paris i s-a impus un dictat deoarece era nevoita sa preia falimentul statelor
participante la razboi. Profund influentata de marea criza economica, la alegerile parlamentare din
Germania, 1932, a reusit sa-si asigure majoritatea Partidul National Socialist al Muncitorilor Germani
condus de Adolf Hitler. Acesta a fost numit cancelar. Dupa moartea presedintelui, in 1934, Hitler a
preluat si atributiile acestuia proclamandu-se « Fuhrer ». Principala caracteristica care a stat la baza
acestei ideologii este rasismul. Hitler considera evreii vinovati de toate problemele societatii si de aceea
sustinea eliminarea lor prin exterminare. A fost promovata teoria raselor conform careia germanii
reprezinta rasa superioara, iar evreii, negri si slavii rasele inferioare care trebuiau eliminate. In acest
sens, a fost promovata ascensiunea germana si crearea unui imperiu.

In ceea ce priveste Europa de sud-est, Romania interbelica a stat sub semnul luptei dintre
democratie si totalitarism. Dupa perioada glorioasa din timpul regelui Ferdinand, a urmat epoca lui Carol
al II-lea marcata de noi principii care amenintau sa destabilizeze echilibrul. La alegerile parlamentare din
1937, niciun partid politic nu a reusit sa-si asigure majoritatea. Regele Carol al II-lea care dorea sa
instaureze un regim de guvernare personala a facut demersurile in acest sens si va elabora o noua
constitutie pentru a legitima noile principii. Aceasta a avut la baza doctrina corporatismului si critica
regimului de partide. A fost redactata de Istrate Micescu si votata la 29 februarie 1938.
 Constitutia de la 1938 nu mai emana de la natiune, ci de la puterea executiva. Era desfiintat
principiul democratic al separarii puterilor in stat, iar intreaga putere era concentrata in numele regelui
care devenea capul statului. Conform articolului 30, puterea executiva era detinuta de domn si
exercitata prin guvernul sau, puterea legislative era detinuta tot de domn, fiind singurul care avea drept
de initiative legistlativa. Regele numea si revoca majoritatea senatorilor, iar Parlamentul dobandea un
rol decorativ. Astfel, Romania a devenit o monarhie autoritara in care regale nu numai ca domnea, dar si
guverna.