Scrisoarea a III-a

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu , pe numele sau Mihai Emminovici , s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie
1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie
de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din
Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi.
O prietenie extraordinară rămasă în istoria literaturii s-a legat intre el și Creanga . S-au
întâlnit în toamna lui 1874 pe ulițele Iaşului, şi de atunci încolo nimeni nu mai văzu pe Eminescu
fără Creangă şi pe Creangă fără Eminescu. Se sfătuiau împreună, îşi citeau unul altuia poveştile ori
poeziile. Discutau despre cărțile citite şi despre câte se întâmplă în lume.
Printre scrierile lui Eminescu putem remarca urmatoareale : Luceafarul , La mijloc de codru
și multe altele. Dar cele mai întâlnite în literatura scolara sunt Luceafarul și Scrisoarea a III-a.
Poezia reprezintă o pagină de istorie a noului stat infinţat, Ţara Românească, şi a
domnitorului Mircea cel Bătrân în lupta sa cu Sultanul Baiazid. Opera incepe cu descrierea
sultanului şi a visului său de mărire, de a cuceri toate continentele. Râuri, munţi, popoare după
popoare vor deveni ale lui şi vor face ca imperiul să devină tot mai mare şi mai mare.
Sultanul debarcă cu miile de ieniceri şi spahii şi se îndreaptă spre Rovine pentru a-l întânli pe
Mircea. Un sol de pace vine la Baiazid şi îi spune că domnul Ţări Româneşti ar dori să îi vorbească.
Un bătrânel simplu se apropie de sultan şi se prezintă cerându-i să renunţe la gândul său de a
cuceri teritoriile româneşti. Sultanul supărat şi indignat de cutezanţa bătrânului începe să-i descrie
domnitorului puterea pe o are, cuceririle pe care le-a făcut şi cum a ajuns să se împiedice de un
moşneag.
Bătrânul umil îi spune sultanului că de multe secole mulţi au încercat să-i cotropească dar au
ajuns o apă şi un pământ. El se bazează pe prietenia codrului şi a râului şi că nu luptă decât pentru
a-şi apăra pământul.
Domnitorul pleacă şi de la marginile pădurii încep să apară coifuri şi suliţi lucitoare. Câmpul
începe să se umple de ambele părţi şi lupta începe. Însuşi Mircea luptă vitejeşte împrăştiind şi
risipind armata otomană care îngrozită fuge care încotro.
La apusul soarelui voievodul se aşează şi îi scrie o scrisoare domniţei sale. Îi spune că e
sănătos şi că aşteaptă răspuns de la ea.
Ultima parte descrie prezentul în care poetul trăieşte şi care nu e nici pe departe la fel de
glorios ca trecutul. Poetul evocă birurile asupritoare, legile strâmbe, desfrâul şi feluritele neamuri
străine propăşite în ţara noastră şi care afirma ca sunt mari patrioţi. După aşa zisele studii la Paris
tinerii noştri se întorc plini de ifose făcând neamul românesc de ruşine. Poetul aşteaptă venirea lui
Vlad Ţepeş pentru a face dreptate.