Toamna în opera scriitorilor români

A venit și toamna, anotimpul frunzelor pictate în nuanțe roșiatice,

castanii și galbene. Frunze care se desprind, parcă din înaltul cerului și
învăluie pământul ca o mantie, și strălucesc la soare ca niște monede de
aur. Toamna e anotimpul culorilor. Frumusețea toamnei nu a lăsat
indiferent niciun suflet de artist, fie el poet, pictor sau compozitor.

Toamna în poezia "Emoție de toamnă" de Nichita Stănescu este un

moment critic pentru sufletul său, pentru iubirea sădită în inima sa. În
aceste clipe de slăbiciune se teme, este neîncrezător,are în vedere
posibilitatea existentă sa fie învăluită de o "frunză de pelin", umplută
de amărăciune, lipsită de dulceața iubirii împărtășite. Din câte se pare,
sentimentele sale reflectă asupra naturii, frunzele copacilor uscându-se
odată cu inima sa.

Printr-o scurtă descriere a peisajului de toamnă, George Bacovia

redă starea dificilă în care a ajuns și cât de mult a fost cuprins de
singurătate în poezia "Monosilab de toamnă". Eul liric descrie toamna
ca un anotimp al melancoliei și al tristețe-i."Frunze de metal" și "lemnul
mut" sugerează expresiv singurătatea eului liric și redă un peisaj simplu
monoton.

Poezia "Ce te legeni ..." de Mihai Eminescu își exprimă în mod direct
sentimentele de dragoste pentru natură, starea de melancolie
provocată de scurgerea timpului. Eul liric ilustrează imaginea și
sentimentele codrului, aflat la sfârșitul anotimpului toamna, așteptând
cu tristețe apropiata iarnă.

Personal, iubesc toamna pentru că totul în jur devine mohorât și

ruginiu, toată natura se pregătește să întâmpine iarna și fulgii de
zăpadă care vor cădea încurând. Toamna este o zână bună a belșugului
și culorilor