Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială

Specialitatea: Asistență Socială

Lucru individual
la disciplina de curs: „Psihologie generală”
Tema: „Relația și conexiunea dintre psihologie și asistență socială”

Elaborat: Sorbală Emiliana, gr. 1.9

Coordonator: Toma Natalia

Chișinău
2022
 Cuprins:

1. Ce este psihologia? ......................................................................... 3

2. Ce este asistența socială? ................................................................ 5
3. Conexiunea dintre psihologie și asistență socială ........................... 6
4. Exemplul 1 ...................................................................................... 8
5. Exemplul 2 ...................................................................................... 9
6. Psihodiagnostica ............................................................................. 12
7. Consilierea psihologică .................................................................. 13
8. Psihodrama ..................................................................................... 15
9. Bibliografie ..................................................................................... 17

2
 1. Ce este psihologia?
Psihologia (din limba greacă: ψυχή psyché = suflet + λόγος logos = știință) este
știința comportamentului uman. Astfel, psihologia este studiul funcțiilor și proceselor
mentale, a experiențelor interioare și subiective - precum gândurile, emoțiile,
conștiința, motivarea, percepția și personalitatea.

Psihologii adoptă diverse modalități în practica lor. De exemplu, psihologia

experimentală folosește metode științifice exacte în a studia cauzele și relațiile
reciproce ale proceselor psihice, de exemplu: percepția, învățarea, memoria,
motivația, sentimentele, personalitatea, comportamentul social și dezvoltarea
psihologică de-a lungul vieții. Psihologia aplică se ocupă cu formularea unor
programe bazate pe aceste studii, pentru a fi aplicate eficient în sfera socială sau
tehnică. Psihologia clinică este una dintre disciplinele psihologiei aplicate.

De la înființarea primului laborator experimental de psihologie de către Wilhelm

Wundt în 1879 la Universitatea din Lipsca (Leipzig), psihologia s-a separat treptat de
filozofie, din care provenea, pentru a deveni o specialitate de sine stătătoare cu o serie
de direcții și sub specialități, care dispun doar în parte de un limbaj comun.

Printre activitățile psihice, se pot distinge:

 Funcțiunile psihice: rezultatul activităților minții.

 Conținutul psihic sau de conștiință: elementul care, într-un moment determinat,
face obiectul unei funcțiuni psihice.
 Mecanismele psihice: procesele ce descriu cauzele specifice a activităților
minții (uneori considerate inconștiente).
 Sferele sau straturile psihice: un ansamblu de funcțiuni și mecanisme comune
psihice comune (de ex.: sfera afectivă, sfera cognitivă etc.).
 Tipul psihologic: ansamblul caracteristicilor individuale (intelectuale si
afective), care pot fi schematizate într-un mod abstr

Abordările psihologiei sunt:

3
 abordarea comportamentală – examinează modul în care mediul înconjurător
ne afectează comportamentul. Această abordare pune accent pe învățare și
formare de deprinderi și consideră că psihologii are trebui să studieze doar
comportamentul nu și modul de gândire al oamenilor, experiențele acestora,
deoarece comportamentul este singurul aspect pe care ceilalți oameni îl pot
vedea cu adevărat.
 abordarea cognitivă – studiul proceselor mentale. Psihologii consideră că dacă
vrem să înțelegem de ce oamenii acționează într-un anumit fel este necesar să
înțelegem felul în care gândesc, memorează și argumentează. Ei sunt interesați
de modul în care noi interpretăm și dăm sens lumii din jurul nostru.
 abordarea biologică – cercetează modul în care procesele fiziologice interne și
structura genetică ne influențează comportamentul.
 abordarea socială – studiază modul în care oamenii interacționează între ei.
Unii psihologi sociali accentuează factorii individuali implicați în
comportamentul social, unii sunt interesați de credințele și atitudinile sociale,
alții se ocupă de grupuri și de interacțiunile sociale.
 abordarea dezvoltării – modul în care oamenii se schimbă de-a lungul timpului
sub aspect emoțional, social și cognitiv.
 abordarea umanistă – se concentrează mai mult pe experiența individului decât
pe cea a oamenilor în general. Psihologii umaniști sunt preocupați în special de
dezvoltarea personală și de experiența subiectivă a oamenilor. Ei consideră
fiecare individ ca fiind unic și sunt interesați în a-i ajuta pe oameni să se
descopere și să-și utilizeze potențialul lor specific.

4
 2. Ce este asistența socială?
Asistența socială (Social Work, în țările de limba engleză) desemnează un
ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate, servicii
specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităților cu probleme
speciale, aflate temporar în dificultate, care datorită unor motive de natură
economică, socio-culturală, biologică sau psihologică, nu au posibilitatea de a realiza
prin mijloace și eforturi proprii un mod normal, decent de viață.

Obiectivul asistenței sociale este de a-i ajuta pe acei ce au nevoie să obțină

condițiile necesare unei vieți decente, ajutându-i să-și dezvolte propriile capacități și
competențe pentru o mai pronunțată funcționare socială. Pus în serviciul unei cauze
demne, asistentul social trebuie să aibă în reprezentare permanentă interacțiune dintre
cei doi factori: individul și mediul lui de viață socio-economic, politic, cultural,
familial, moral etc, posedând cunoștințe atât despre dezvoltarea lui umană, despre
personalitatea lui, cât și contextul socio-cultural și moral în care trăiește.

Beneficiarii asistenței sociale sunt următoarele categorii:

 familiile sărace
 minorii delicvenți
 cuplurile dezorganizate
 șomerii
 tinerii neintegrați
 persoanele dependente de drog, alcool
 persoanele cu deficiențe de sănătate
 copiii care trăiesc într-un mediu familial social advers
 copiii abandonați, vagabonzi și instituționalizați
 persoanele bătrâne neajutorate
 persoanele care au suferit în urma calamităților naturale, sociale, persecuțiilor și
discriminărilor de orice tip

5
 persoanele infectate HIV etc.

Asistența socială oferă celor în nevoie posibilități de cunoaștere și de acces la

servicii specializate de protecție socială, îi orientează către înțelegerea și utilizarea
cadrului legislativ de protecție socială, mobilizează comunitatea, persoanele și
grupurile în dificultate de a influența activ politicile sociale.

3. Conexiunea dintre psihologie și asistență socială

Un asistent social are nevoie de un anumit nivel de alfabetizare psihologică
pentru îndeplinirea eficientă a sarcinilor sale profesionale legate de organizarea și
funcționarea serviciilor sociale.

Dacă se pleacă de la poziția că dintre funcțiile profesionale ale asistenților

sociali, cea mai importantă ar trebui să fie considerată acordarea de sprijin psihologic,
îndeplinirea unor funcții intermediare prin interacțiunea cu specialiști specifici
(psihologi, psihoterapeuți, psihiatri, profesori, sociologi, avocați, etc.), atunci
pregătirea psihologică ar trebui să includă studiul atât a tendințelor generale ale
manifestărilor mentale, cât și a celor speciale (în funcție de vârstă, sex, profesie,
statut social etc.).

Necesitatea unei competențe psihologice suficient de ridicate se datorează

faptului că un asistent social, în primul rând, trebuie să coopereze constant cu
psihologi profesioniști, psihoterapeuți și să găsească înțelegere reciprocă cu
aceștia; în al doilea rând, să distingem acele cazuri când o problemă psihologică sau
chiar psihiatrică este ascunsă sub „masca” unei probleme sociale și să îndrume
clientul către specialistul corespunzător; în al treilea rând, să poată oferi sprijin social
primar persoanelor aflate în nevoie; în al patrulea rând, comunicând constant cu
oameni împovărați cu probleme psihologice, el trebuie să stăpânească principiile
comunicării corecte din punct de vedere psihologic cu aceștia.

6
 În practica asistenței sociale, unul dintre locurile centrale aparține muncii
individuale cu clientul. Adesea, un asistent social se confruntă cu acțiunile eronate ale
oamenilor, confuzia lor, neputința, percepția dureroasă a celorlalți nu numai în situații
extreme, stresante, ci și în situații obișnuite.

Adesea, persoanele care nu își pot rezolva problemele din cauza condiției lor
fizice (vârstnici, singuri, bolnavi, handicapați) au nevoie de ajutorul unui asistent
social. Ei, de regulă, au și tendințe deosebite în sfera psihicului: agresivitate, depresie,
autism etc.

În plus, la asistența socială apelează persoanele care nu știu cum sau nu știu să
aleagă o cale prin care să-și rezolve problemele, își găsesc puterea de a-și realiza
intențiile. Obiectul activității unui asistent social îl constituie și persoanele care se
află într-o stare de spirit alterată (dar în limitele normei), unde cel mai adesea rolul
principal revine componentei psihologice.

O relație specială între psihologie și asistență socială poate fi urmărită în faptul

că ambele domenii științifice de cunoaștere sunt de natură aplicată, practică. Mai
mult, ambele științe au un obiect comun de influență - o persoană. Se știe că o
persoană nu numai că acționează ca obiect al relațiilor sociale, ci este și subiectul
lor. În același timp, se formează diferite strategii de viață. Fiind obiect al acţiunii
sociale, individul ocupă o poziţie socială şi personală pasivă. Din punct de vedere
psihologic, aceasta se manifestă ca dorință de determinism al strategiei de viață,
diligență, refuz de a lua decizii independente, predominanța stereotipurilor
comportamentale, rigiditatea gândirii, existența monoparametrică și
externalitatea. Activitate autentică, tendințe spre auto-dezvoltare, autoactualizare,
interioritate, intenție,

Slăbirea subiectivității personale, individuale, pune o persoană într-un anumit tip

de dependență și interferează cu capacitatea sa de autoapărare, de auto-
îmbunătățire. Există o serie de probleme asociate cu capacitatea de a-și realiza
subiectivitatea. Prin urmare, unul dintre obiectivele principale atât ale psihologiei, cât

7
și ale asistenței sociale este de a crea condiții pentru manifestarea vitalității și
subiectivității sociale, de a ajuta o persoană care dorește să se schimbe, să rezolve
problemele care îi împiedică dezvoltarea. Acest lucru se poate face în multe
moduri. Problemele legate de aspectele practice ale psihologiei și asistenței sociale
sunt în acest caz în centrul atenției. 

În primul rând, apar întrebări: Ce loc ar trebui să ocupe psihologia aplicată în

sistemul de asistență socială cu populația? Ce funcții îndeplinește? Ce asistență oferă
un asistent social în exercițiu? Importanța cunoștințelor psihologice pentru asistența
socială va fi luată în considerare în următoarele două exemple.

4. Exemplul 1
În asistența socială, de multe ori trebuie să avem de-a face cu persoane și
grupuri discriminate social care se consideră pe nedrept dezavantajate (persoane cu
dizabilități, familii numeroase, refugiați, șomeri, bătrâni singuri, delincvenți,
dependenți de droguri etc.). Lucrul cu astfel de grupuri este foarte dificil și nu
întotdeauna de succes. Dar deținerea de către asistentul social a informațiilor
psihologice poate facilita acest lucru.

De obicei, grupurile discriminate social se comportă stereotip - au în principal

două linii de comportament. Prima dintre ele se caracterizează printr-o creștere a
conflictului în relațiile interpersonale, o slăbire a legăturilor intra-grup, o devalorizare
a valorilor intra-grup, o nemulțumire generală față de grup și o dorință de a-l
părăsi. Al doilea este legat de consolidarea solidarității și coeziunii intra-grup,
întărirea legăturilor interpersonale, creșterea satisfacției față de apartenența la un
grup, străduința de a se ridica deasupra altor grupuri și oameni.

Ambele linii de comportament sunt distructive. Un asistent social care știe că va

avea de-a face cu grupuri discriminate social trebuie să fie pregătit pentru
manifestarea inevitabilă a complexului de caracteristici socio-psihologice distructive

8
descrise mai sus. În același timp, este necesar să înțelegem de ce există consecințe
atât de contradictorii ale nedreptății sociale. O analiză a tuturor strategiilor posibile
pentru activitatea grupurilor defavorizate social pentru a obține o identitate socială
pozitivă oferă următoarele tipuri posibile de strategii: mobilitate individuală,
creativitate socială, rivalitate socială (competitivitate).

Primul grup de strategii este tipic pentru persoanele care încearcă să crească
prestigiul social datorită capacităților lor personale (abilități, șanse, înșelăciune
etc.). Al doilea este legat de modificarea criteriilor de evaluare socială. Al treilea
include atât forme pașnice, democratice, cât și agresive de rivalitate, care adesea duc
la cataclisme sociale. Dar cel mai important este că toate tipurile de comportament nu
pot fi însoțite de acțiuni active până când ilegalitatea diferențelor de statut devine
evidentă, evidentă, atunci apare și devine mai puternic un sentiment de nedreptate.

Pe baza datelor psihologice, în asistența socială se poate alege calea atenuării

tensiunii, a eliminării prealabile a nedreptății obiective împotriva grupurilor asuprite
sau a acordării inevitabilelor diferențe de statut de natură juridică legitimă.

5. Exemplul 2
Importanța cunoștințelor psihologice pentru asistența socială poate fi luată în
considerare pe exemplul interacțiunii unui asistent social cu persoane care s-au
sinucis sau încearcă să se sinucidă, clienți sinucigași. În calitate de asistent social,
adevăratul comportament suicidar ar trebui să fie distins de variante similare de
autovătămare și încercări de șantaj demonstrative, al căror scop nu este de a-și lua
viața, ci de a demonstra această intenție. Mai mult, ar trebui să ținem cont de faptul că
de multe ori o astfel de demonstrație se termină cu moartea din cauza nerespectării
circumstanțelor reale.

Cauzele actelor suicidare pot fi obstacole de nedepășit pentru individ și au o

conotație emoțională negativă pronunțată (pierderi, dezamăgiri, resentimente, trădare,

9
calcule greșite, conflicte, diferite ca forță și semnificație subiectivă pentru individ, ca
bruscă, durată și recurență).

Descrierea acestui fenomen în categoriile psihologie arată că o persoană decide

să-și ia viața sub influența anumitor circumstanțe atunci când, în primul rând,
existența sa își pierde sensul; în al doilea rând, există o reevaluare a vieții și a morții:
tot ceea ce ține o persoană pe Pământ este învins; în al treilea rând, cea mai severă
lovitură cade asupra valorilor morale ale individului; și, în sfârșit, adoptarea unei
decizii suicidare este un act de manifestare a unei alegeri morale și psihologice,
atunci când un anumit sens se vede în motivația pentru sinucidere, sensul vieții este
mutat în sensul morții (inversare). Este inversiunea care „lansează mecanismul
comportamental al plecării voluntare din viață”.

Sub aspect moral și psihologic, în luarea unei decizii cu privire la un act

suicidar, un rol important revine proprietăților asociate subiectivității individuale și
sociale. Cu pozițiile de „protest”, „chemare” sau „evitare” și motivația
corespunzătoare de a se lipsi de viață, persoana transferă responsabilitatea morală
asupra altor persoane; în postura de „autopedepsire” responsabilitatea este acceptată
pe deplin de individ; în postura de „refuz” se atribuie „soartei”. Decizia sinucigașă, în
condițiile crizei psihologice a personalității, este rezultatul unei interacțiuni complexe
a factorilor conștiinței individuale și sociale.

Cele de mai sus indică faptul că, pentru a evidenția persoanele și grupurile cu
risc suicidar în asistența socială, doar caracteristicile socio-demografice formale nu
sunt suficiente. Este nevoie de un set de caracteristici de fond, socio-etice, morale și
psihologice ale forțelor vitale și spațiului de viață atât al indivizilor, cât și al
comunității sociale, care să indice vulnerabilitatea acestora.

Importanța cunoștințelor psihologice pentru asistența socială este sporită datorită

necesității organizării muncii cu caracter preventiv (avertisment, profilactic): cu
adolescenți și tineri care se caracterizează prin comportament antisocial (huliganism,
furturi mărunte, furturi de mașini, dependență de droguri) ; persoane

10
sinucigașe; persoane predispuse la frecvente „stări psihice de criză” etc. În aceste
cazuri, sprijinul social este predominant de natura muncii psihosociale individuale. În
toată această activitate, asistentul social trebuie să știe ce schimbări au loc atât la
indivizi, cât și la familiile în care trăiesc și cum să atenueze impactul unor astfel de
schimbări.

Aceste grupuri au nevoie de sprijin social și psihologic, exprimat sub diferite

forme: asistență materială, obținerea unei profesii, facilitarea adaptării sociale și
psihologice la noile condiții, ameliorarea tensiunii psihice, stresului etc. În literatura
psihologică și sociologică, sunt cele mai probabile grupuri de persoanele care se
confruntă cu dificultăți în perioada de adaptare, identificați adolescenți, vârstnici și
femei. Competența psihologică specială în asistență socială necesită activități cu așa-
numita populație strămutată. Această categorie este nouă pentru țara noastră
(refugiați, migranți). În special, migranții, de ex. persoanele care își schimbă locul de
reședință, plecând temporar pentru muncă sezonieră sau alte activități speciale, ca
categorie de populație, au următoarele caracteristici generale: izolarea de locuințe și
un stil de viață particular,

Sprijinul psihologic al asistenței sociale este de asemenea important în sensul că,

în ciuda scăderii participării publicului la asistența socială, care se observă în prezent,
cele mai bune tradiții de caritate, filantropie, voluntariat și alte forme de participare la
soarta oamenilor nevoiași, care au fost atât de bogați în țara noastră, încep să reînvie,
țara noastră este în trecut. Cu alte cuvinte, odată cu organizarea asistenței sociale
profesionale speciale, asistența socială voluntară (publică) câștigă amploare. Această
tendință este tipică pentru multe țări civilizate.

Pentru practica asistenței sociale, următoarele domenii sunt de o importanță

deosebită:

 psihodiagnostica,
 consilierea psihologică,
 utilizarea tehnicilor, metodelor și tehnicilor de interacțiune psihologică cu clientul.

11
12
 6. Psihodiagnostica
Psihodiagnostica este o ramură a cunoștințelor mentale asociată cu formularea
unui diagnostic psihologic. Psihodiagnostica modernă înțelege termenul „diagnostic
psihologic” nu numai ca stabilirea oricărei abateri de la funcționarea sau dezvoltarea
psihologică normală, ci și ca determinarea stării mentale a unui anumit obiect
(individ, familie, grup), a uneia sau a alteia funcții sau procese mentale într-un
persoană anume. De exemplu, se poate realiza un diagnostic al nivelului de
dezvoltare mentală a unui preșcolar, psihodiagnostic al inteligenței, atenție voluntară,
memorie pe termen scurt și lung, accentuări de caracter, tip de temperament etc.

Colectarea informațiilor despre client este recomandată a fi efectuată folosind

una dintre tehnicile - modelul în cinci pași descris de E. Ivy. De asemenea, este util
de observat unele expresii (expresii faciale, pantomime, postură, mișcări), prin care se
poate înțelege experiențele adevărate, starea unei persoane, și nu le evalua doar prin
cuvintele sale. S-a stabilit că manifestările non-verbale din comunicare sunt cele care
semnalează cel mai corect sentimentele adevărate, și nu ostentative, ale unui
partener. Rezultatele observațiilor ar trebui analizate conform unei scheme
speciale. În plus, în psihodiagnostică există metode speciale: teste, chestionare,
proceduri proiective. Observând necesitatea profesionalismului în utilizarea și
interpretarea rezultatelor, experții acordă atenție următoarelor avantaje ale acestor
tehnici:

 permit colectarea informațiilor de diagnostic într-un timp relativ scurt;

 oferă informații nu despre o persoană în general, ci despre una sau alta dintre
trăsăturile sale (inteligență, anxietate, simțul umorului etc.);
 informația vine într-o formă adecvată pentru compararea calitativă și cantitativă a
unui individ cu alte persoane;

Informațiile obținute cu ajutorul tehnicilor de psihodiagnostic sunt utile în ceea

ce privește alegerea mijloacelor de intervenție, precum și prezicerea dezvoltării,
comunicării și eficacității unei anumite activități a unui individ.
13
 Asistentul social, folosind proceduri simple de psihodiagnostic în practica sa
pentru a obține o caracterizare cât mai completă și obiectivă a clientului, dacă este
cazul, îl îndrumă către un psiholog profesionist. 

În același timp, utilizarea competentă a testării extinde orizonturile psihologului

și asistentului social. Cu toate acestea, deseori concentrarea pe rezolvarea
problemelor evidente, evidente, duce la uitarea cu ce tip de client au de-a face. Modul
în care psihologul și asistentul social îl percep pe client îi afectează adesea
judecata. Testele sunt o modalitate bună de a evita părtinirea. Ele fac posibilă
evaluarea situației într-un mod echilibrat.

7. Consilierea psihologică
Consilierea psihologică a populației este un nou tip de activitate practică a
psihologilor autohtoni, iar până acum, din păcate, se dezvoltă la o scară destul de
modestă, deși în multe țări străine din Europa, America, Asia, o rețea de
municipalități, orașe, raionale (comunale), consultatii psihologice locale functioneaza
de multi ani.care au implicatii practice semnificative.

Se obișnuiește să se facă distincția între consilierea psihologică și

psihoterapie. Consiliere – asistarea persoanelor sănătoase din punct de vedere mintal
pentru a-și atinge obiectivele, organizarea mai eficientă a comportamentului. Un
psiholog consilier poate ajuta o persoană să se privească ca din exterior, să-și dea
seama de problemele pe care nu le controlează, să-și schimbe atitudinile față de
ceilalți și să își ajusteze comportamentul în conformitate cu acestea etc.

Psihoterapia este un proces pe termen lung de transformare a personalității,

caracterizat prin schimbări profunde în structura sa. Este adesea exprimată opinia că
psihoterapia este o muncă cu o personalitate patologică. Dar, în practică, conceptele
de psihoterapie și consiliere psihologică se îmbină. Psihologii consilieri au uneori
multe întâlniri cu clienții și lucrează mai profund decât psihoterapeuții.

14
 Consilierea psihologică se efectuează dacă:

1. natura necazului nu constă în procesele dureroase din corpul uman, ci în

caracteristicile personalității sale, specificul situației de viață și natura
relațiilor cu ceilalți;
2. căutând ajutor și obiectiv nu este, și subiectiv nu se recunoaște ca fiind
bolnav.

În acest sens, se modifică și conținutul termenului de „reabilitare” - dintr-un

concept pur medical se transformă într-unul psihologic, plin de conținut psihologic -
reabilitarea este considerată ca un complex de influențe variate mediate prin
personalitatea clientului.

Interacțiunea unui asistent social cu un psiholog consilier este foarte strânsă - de

fapt, aceasta este activitatea lor comună. În ea sunt combinate, coordonate, dezvoltate
punctele de vedere ale specialiștilor, care determină practica lor tehnologică.

Este necesar să evidențiem importanța în practica asistenței sociale a anumitor

metode și tehnici psihologice. Psihologia prezintă oportunități mari de utilizare a
diferitelor metode de influențare a unei persoane în asistența socială. Există o serie de
modele psihologice care oferă nu numai prevederi metodologice și teoretice, ci și
diverse tehnologii. Unele dintre ele (de exemplu, psihosinteza, terapia gestalt, analiza
tranzacțională, conceptele bioenergetice orientate spre corp) sunt foarte psihologice.

Alegerea fundamentelor și tehnicilor psihologice în asistența socială depinde în

mare măsură de competența și experiența specialistului. Pe lângă cele de mai sus,
putem oferi metode tehnologice suplimentare care pot fi utilizate atât în asistență
socială de grup, cât și individuală: psihodrama și muzica ca mijloc de influență
psihologică.

15
 8. Psihodrama
Psihodrama este o metodă dezvoltată în anii '20. D. Moreno. În ea, unei
persoane i se oferă rolul unui erou într-un joc, al cărui conținut se bazează pe
problemele sale. El are ocazia deplină de a-și exprima liber sentimentele în diferite
tipuri de improvizații, în care alți oameni („actori”) joacă rolul personajelor
principale din viața reală. Scopul psihodramei este de a ajuta clientul să dezvăluie
cele mai profunde experiențe într-o formă mult mai vie și mai eficientă decât
metodele bazate pe descrierea verbală a emoțiilor.

Psihodrama este o metodă de lucru în grup care vizează activarea emoțiilor

tuturor participanților. De obicei, în timpul unei discuții verbale despre o problemă,
unul dintre membrii grupului are nevoia de a „trăi” din nou un anumit episod de viață
cu toate detaliile. Acest participant intră în cerc și îi implică treptat pe membrii
grupului în „performanța lui”. Dar o astfel de opțiune „spontană” poate să nu aibă
întotdeauna succes, așa că D. Moreno a dezvoltat o schemă pentru psihodrama
„controlată”:

1. regizor (psiholog special pregătit, psihoterapeut) conduce jocul în direcția corectă;

2. protagonist - personajul principal al dramei, a cărui problemă este „jucată”;
3. jucători auxiliari - partenerii de joc, care joacă orice rol, sunt desemnați de regizor
sau protagonist;
4. telespectatori - alți membri ai grupului rămași fără rol (s-ar putea sa nu fie);
5. scena - organizarea spațiala a acțiunii psihodramatice, un fel de epicentru al
jocului, care poate fi localizat oriunde unde se află participanții: în clasă, teren,
apartament, tabără de tineret; cu toate acestea, „aranjarea” scenei este o parte
importantă a psihodramei.

În psihodramă se disting trei etape: încălzirea, acțiunea și schimbul de

sentimente, în organizarea cărora se folosesc și tehnici speciale. În prima etapă,
regizorul trebuie să aleagă cu pricepere un protagonist cu o problemă care este cea
mai relevantă pentru grupul în ansamblu. În aceeași etapă, protagonistul este introdus
16
în situația de viață care se va juca, participanții iau în considerare roluri, se analizează
acțiunile etc. La a doua etapă a psihodramei se pune în scenă evenimentul. În a treia
etapă, participanții își împărtășesc sentimentele și experiențele. Această fază de
integrare a protagonistului și a grupului este necesară pentru ca fiecare participant să-
și ia la iveală propriul material pentru psihodramă.

Potrivit lui D. Moreno, psihodrama este o metodă care ajută o persoană

sănătoasă să-și rezolve problemele. În psihodramă au fost dezvoltate multe tehnici,
care sunt utilizate pe scară largă în terapia Gestalt, analiza tranzacțională etc. Aceste
tehnici sunt: inversarea rolurilor, duplicarea, reflectarea în oglindă, monologul,
„întoarce-i spatele”, „statuia”, „visele” , „culturism psihodramatic”, „cerc de
presiune”, „judecata”, etc.

17
 9. Bibliografie
 Burmenskaya G. V., Karabanova O. A., Liders A. G. “Consiliere psihologică de
vârstă”, Moscova, 1990.
 Ivy E., Ivy M. B., Saimen L. D. “Consiliere și psihoterapie. O combinație de metode
teoretice și practice” Novosibirsk, 1992.
 Ageev B. C. “Relația grupurilor cu statut social inegal și consecințele psihologice ale
nedreptății” ,1990.
 Bulgaru, M, „Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale”, Editura Centrul
Poligr. Al USM, Chișinău, 2003
 4.Bulgaru, M, Dilion, M, „Concepte fundamentale ale asistenței sociale”, Chișinău,
2000
 5.Enache, R, Giurgiu, L, „Psihologia generală cu aplicații în asistență socială”,
Editura Universitară, București, 2017
 Goian, C, „Deprinderi în asistența socială”, Editura Institutul European, Iași, 2004

18