Caracterizarea personajului Nică

Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române datorită operei sale
arhicunoscute Amintiri din copilărie. Măiestria sa se remarcă prin arta de a povesti cu mult haz și
într-un limbaj popular a întâmplărilor din viță. Amintiri din copilărie este una dintre principalele sale
opere, în care Creangă conform spuselor lui George Călinescu povestește copilăria copilului
universal, aceasta fiind vârsta fără de griji, în care jocul și năzdrăvaniile sunt îndeletnicirile de bază.
Opera a fost structurată pe capitole și scrisă de-a lungul mai multor ani, între 1881 și 1888, iar unele
părți au fost citit în fața cenaclului literar Junimea de la Iași. Cele 3 părți au fost publicate de revista
Convorbirii Literare, când autorul era în viață, iar cea de-a patra fiind neterminată după moartea
acestuia. Lucrarea se încadrează în specia genului epic- romanul, acesta având un caracter
memorialistic, în care se evocă tipologii de personaje. Titlul “Amintiri din copilărie este unul
sugestiv, care evocă copilăria, cea mai inocentă și frumoasă vîrstă din viața fiecărui om. Ea este un
basm fără sfîrșit, în care lumea înconjurătoare ne pare fascinantă și plină de aventuri. Copilăria este
un simbol al simplității naturale, al spontaneității, un simbol al nevinovăției și curăției. Prin acest
tilul autorul ne crește interesul față de conținul operei, întrucât amintirile copilăriei întotdeauna au
fost cele mai frumoase momente din viața unui om.

Tema predilectă a acestei opere este copilăria. Evocarea acesteia face scrierea lui Crenagă o lucrare
universală, întrucât fiecare din noi a avut parte de o copilărie. Deși, aceasta nu se poate manifesta în
același mod, totuși, ideea principală rămâne că amintirile din copilărie trezesc cititorului emoții
pozitive.

Personajul principal al acestei opere este Nică, prototipul copilului universal. Întrucât Amintiri din
copilărie este o autobiografie a lui Creangă, acesta apare în text sub numele lui Nică, fiind un
personaj real și individual. Nică provine de la numele Ion plus sufixul diminutival '-ică'.
Semnificația numelui Ion este specială, încărcată de spiritualitate. Originea acestui nume este
ebraică și ar însemna Dumnezeu a avut milă.

Prin prisma acestui personaj, autorul își reamintește de anii petrcuți la casa părintescă, în jurul
familiei. Este o retrospectivă a sinelui în etapa de creștere și dezvoltare pănă la maturitate.
Autobiografia lui Creangă ar putea fi interpretată ca drumul acestuia spre tot ceea ce-a fost odată,
spre copilăria ideală. Portretul lui Nică se conturează prin autocaracterizare, caracterizare directă de
către alte personaje, cea indirectă care rezultă din mediu în care trăiește personajul, acțiunile și
faptele săvârșite.
Portretul fizic al personajului nu este dezvoltat în operă, pe când cel moral abundă în trăsături
diverse ale caracterului.

În perioada copilăriei sale, autorul narator afirmă : “eram şi eu, un băiet prizărit, ruşinos şi fricos şi
de umbra mea”; „eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea
sa”. Aceste secvențe pot fi interpretate ca un simbol al inocenței și nevinovăției generate de această
vârstă lipsită de griji. Prezența copilului universal, amintirile căruia Creangă le povestește, este
susținută de următorul fragment eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii, de
când îi lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice. Astfel, Creangă generalizează trăsăturile
unui copil năzbâtios, neastîmpărat, lăsându-le cititorilor posibilitatea de a se regăsi în caracterul
personajului Nică. După cum afirmă autorul: „ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o
bucată de humă însuflețită din Humulești care nici frumos până la douzeci de ani, nici cuminte până
la treizeci și nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut”, putem spune că dragostea față de pămîntul
natal, de frumusețile acestuia este una eternă.

Din mărturisiile proprii: „ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la
ce poate să le aducă ziua de mâine”, putem deduce că Nică nu avea nici o grijă, responsabilitățile
fiin pe umerii părinților săi. Însăși copilăria presupune vârsta în care nu suntem capabili să ne
asumăm responsabilitățile pentru faptele săvârșite, astfel, prin aceste cuvinte autorul exprimă o idee
valabilă pentru orice copil la o vârstă fragedă a copilăriei. Portretul moral al lui Nică prinde contur
într-o varietate de condiții de viață. Uneori, acesta este caracterizat de către alte personaje cu
duioșie, alteori cu negativitate. Smaranda, mama sa îl caracterizează ca fiind copil cu părul bălan,
care prin zâmbetul său către soare poate îndrepta vremea. Ideea sugerată de această secvență este
imensa dragoste maternă față de odrasla sa. De către tatăl său, Nică este caracterizat ca fiind o
tigoare de băiet, cobăit şi leneş, astfel Ștefan al Smarandei nu credea în Nică ar fi putut să devină
popă, întrucât nici treburile de pe afară nu le făcea. Întămplarea sa la cireșe cu mătușa Mărioara care
îl numește tâlhar, precum și peripețiile sale cu pupăza din tei sau La scăldat, îl caracterizează ca un
copil neastâmpărat, plin de viață și energie. Acțiunile întreprinse de personaj îi mai dezvăluie și
astfel de trăsături ca sociabilitatea. Nică avea foarte mulți prieteni, precum Zharia lui Gâtlan,
Trăsnea, Ion Mogorogea, împreună cu care a avut o serie de peripeții. Deasemenea, am mai putea
spune că personajul este un contemplator al tradițiilor și obiceiurilor, întrucât obișnuia să meargă cu
copii din sat cu uratul. O altă trăsătură a lui Nică este faptul că acesta nu își asculta părinții. Spre
exemplu, atunci când mama sa l-a rugat să o ajute cu treburile de pe lângă casă, caci era foarte
obosită, Nică s-a furișat din casă și a plecat la scăldat. Smaranda uneori își exprima dragostea și grija
într-un limbaj violent, totuși, nu putem nega faptul că năzuința sa de a-l face pe Nică popă cu orice
preț, dă dovadă de dragostea maternă imensă, astfel, relațiile dintre cei doi fiin una pozitivă. Deși
Nică făcea multe năzdrăvănii fără a se gândi la careva consecințe, uneori, era îngrijorat să nu fie
făcut de rușine în fața tovarășilor săi, precum și a fetelor frumușele din sat. În susținerea acestei idei
vine următoarea secvență de text: “Mă rog, mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem, de n-aveai
chip să scoţi obrazul în lume de ruşine”. Astfel, în sat Nică era cunoscut pentru poznele sale. În
opera, personajul lui Nică evoluează, astfel, atestăm trecerea la o perioadă de adolescență, surprinsă
în partea a IV-a a operei. Prezentat în ipostaza unui tânăr adolescent, accentuăm o nouă trăsătură a
caracaterului său, aceasta fiind sensibilitatea. Când venise timpul să plece la seminarul de la Socola
la insistența mamei sale, urmând să își facă cariera de preot, Nică întâmpină greutatea de a se
despărți de casa sa natală, de părinții cei dragi, de locuri copilăriei fericite, menționând: “cum nu se
dă pruncul dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mă dam eu dus din humuleşti în toamna anului
1855”. Dragostea sa față de locurile pitorești se urmărește de-a lungul întregei opera, descriind
portretele naturii și frumusețile înconjurătoare ale satului natal, Humulești fiind un univers
paradisiac, în care personajul și-a petrecut copilăria. Mândria față de baștină izbucnește nestăvilită
când Creangă afirmă: „Și apoi Humuleștii și pe vremea aceea nu erau numai așa un sat de oameni
fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și
unul, cu flăcăi voinici și fete mândre… cu biserică frumoasă și niște preoți și poporâni ca aceia, de
făceau mare cinste satului lor.” Limbajul personajului este influențat de mediul în care trăiește,
astfel, Creangă fiin dintr-o familie de țărani, folosea zicători, diverse expresii fraziologice și
regionalism, astfel crându-I portretul unui copil simplu de la țară.

Așadar, rolul lui Nică în conturarea mesajului textului este unul essential. Mmesajul acestei opere se
rezumă la faptul că copilărea și casa părintească sunt o parte importantă din viața omului, iar când
vine timpul să ne despărțim de locurile dragi sufletului devenim mult mai sensibili și emoționali.
Astfel, Nică- tipul copilului universal ne aduce aminte de fericita perioadă a copilăriei, în care grijile
sunt ceva străin prentru noi. Obseravția lui George Călinescu: “ “În Amintirile lui Creanga este
simbolizat destinul oricărui copil: de a face bucuria şi supărarea părinţilor şi de a o lua şi el pe-
ncetul pe acelaşi drum pe care l-au luat şi-l vor lua toţi” sugerează ideea copilului universal, a cărui
copilărie este plină de peripeții și năzdrăvanii. Personajul lui Nică vine în contradicție cu cu
personajul principal din opera „Hronicul și cântecul vârstelor” de Lucian Blaga. Este un roman
autobiografic în care eroul principal este însuși scriitorul, a fost un copil respectuos și bine educat,
care s-a remarcat mereu la școală prin rezultatele și răspunsurile deosebite. Însă, între aceste două
personaje putem observa o similitudine și anume aceea că prin intermediul lor se evocă copilăria a
doi autori din literature romînă. Personal, personajul lui Nică mi-a lăsat impresii bune, portretul
acestuia fiind zugrăvit prin procesul de formare și evoluție spiritual.