Dijmarescu Andreea 521C-Tema 2-Conventia de la Berna din 1866

Conventia de la Berna are ca domeniu de aplicabilitate protectia operelor si garantarea

drepturilor autorilor lor.
Istoric vorbind, autorii operelor s-au confruntat cu probleme majore in obtinerea protectiei
operelor lor de-a lungul timpului,pana la constituirea conventiei de la Berna din 1886.Este
cunoscut faptul ca problemele nu se limiteaza doar la tarile sarace sau in curs de dezvoltare ci si
la tarile dezvoltate.Practic,toate natiunile lumii se luptau sa gaseasca o rezolvare,o solutie.
La 1886, cele mai multe tari, aveau doar cateva decenii de cand aveau legi nationale pentru
protectia operelor literare si artistice.Desigur,Regatul Unit,o tara dezvoltata,a adoptat primele
reglementari moderne privind drepturile de autor inca din 1709(“Actul annei”),dar era destul de
limitat initial numai la carti iar in urmatoarea suta de ani s-au extins la alte categorii de de
lucrari,incluzand gravuri,sculpturi si opere dramatice.
O situatie asemanatoare era si in toate tarile europene, adica nu exista o recunoastere a
drepturilor de autor,iar singura protectie era cea data prin acordarea de avantaje sau monopoluri
pentru tiparirea cartilor.Din pacate,aceste avantaje erau acordate mai mult editurilor si mai putini
autorilor.
Ca un specific, Franta dupa revolutia din 1791,a acordat un drept exclusiv de interpretare publica
autorilor de opere dramatice si muzicale pentru cinci ani de la moartea lor.
In 1793, o a doua lege, a acordat, in limbajul de astazi ,”un drept de reproducere exclusiva”.
Dupa Revolutia Franceza,conceptul de drept de autor s-a extins si in alte tari europene,in special
in Belgia,Tarile de Jos si statele italiene.Desigur,nici Germania nu a ramas pasiva,adoptand legi
ale dreptului de autor,mai ales dupa ce dezvoltarea Sfantului Imperiu Roman,a facut sa inceteze
privilegiile,imperiale acordate unor state.Problematica dreptului de autor,era constientizata in
preajma anului 1886,inclusive in noile tari unite,Italia si Germania.In afara Europei,in Statele
Unite exista o lege a drepturilor de autor din 1971 care intr-un fel sau altul,se regasea si in alte
sapte state din America Latina.
In aceeasi perioada, alte tari ca Grecia,Turcia,Bulgaria,protejau partial drepturile autorilor,uneori
incidental prin dispozitiile legii civile,penale,sau de presa.
Multe din aceste legi erau sub influenta celor franceze din 1791 si 1793,dar aplicarea lor a fost
abordata diferit in diferite tari.Majoritatea legilor,au extins protectia la o serie de productii cu
caracter literar si artistic,inclusiv lucrari destinate prezentarii publice cum ar fi opere muzicale si
dramatice.Doar cateva tari,au fost preocupate de protejarea lucrarilor arhitecturale,orale si
coregrafice.Protectia operelor fotografice, a fost si mai putin abordata la acea vreme.In ceea ce
priveste durata protectiei ,existau cel putin doua abordari in tari din America Latina(Guatemala si
Mexic),protectia era perpetua,in timp ce in celelalte tari ,protectia era limitata in timp. Si acest
gen de abordare era diferit de la o tara la alta,cuprinzand viata autorului, dar si o perioada fixa
dupa moartea lui:50 de ani pentru Franta,80 de ani pentru Spania,5-10 ani in alte tari si 40 de ani
de la publicare dupa care alti 40 de ani de plata a unei redevente obligatorii catre autor.
Aceste legi timpurii,nu au dus la protejarea unor drepturi in totalitate si punctele de vedere,au
fost variate.Principalele drepturi recunoscute,au fost cele de reproducere si de performanta
publica.
Dreptul de a face traduceri a avut recunoasteri in moduri diferite, si o durata mai scurta indeosebi
ale autorilor straini.
In preajma anului 1886,aparea tot mai clar ca se impune o dimensiune internationala pentru
protectia drepturilor de autor,mai ales ca operele literare si artistice si compozitiile muzicale nu
au granite nici atunci cand sunt traduse intr-o alta limba,pentru a se bucura de apreciere intr-o
alta tara.Din pacate,dupa recunoasterea necesitatii protectiei autorilor prin legislatii
nationale,aceste lucrari au ramas mai departe expuse la copiere si exploatate in alte tari,prin ceea
ce se cheama in mod obisnuit “piraterie”.Pirateria a caracterizat mult timp viata sociala si cultura
europeana,chiar si dupa adoptarea legislatiilor nationale.Aici putem aminti pozitionarea unor tari
fata de piraterie,ele fiind gata sa-si protejeze proprii autori,dar nu considerau ca este nedrept si
imoral sa fie copiate operele autoriilor straini.Alte tari au afirmat direct ca pirateria este necesara
nevoilor educationale si scociale,reducand preturile cartilor pentru cetatenii lor.
Astfel de practici au afectat in secolul XVΙΙΙ autorii englezi,Regatul Unit,fiind victima pirateriei
irlandeze.Dupa anul 1800,cand Regatul Unit s-a intregit cu Irlanda,lucrurile nu s-au rezolvat
pentru ca editurile din Statele Unite au devenit o amenintare serioasa,
De asemenea,autorii francezi au avut de suferit de la piratii din Olanda,Elvetia,Germania si mai
ales din Belgia.Bruxelles-ul a fost un centru al piratarii cartilor franceze,fapt care a dus la
tensiuni majore,intre cele doua tari si pirateria a fost intensa intre diferitele state germane si
italiene.Evocand faptul ca prin piraterie interesul public a fost avantajat avand copii mai
ieftine,unele tari dornice de cunoastere si iluminare,au trecut cu usurinta peste obligatia protectiei
autorilor straini,uneori chiar in ciuda unor acorduri bilaterale.
A fost si cazul Statelor Unite care au refuzat vadit protejarea operelor straine de-a lungul
secolului XΙX-lea.Acordurile bilaterale,au avut si lucruri bune,dar au creat si mari probleme intre
semnatari:uneori un autor trebuie sa respecte formalitatile ambelor state;durata multor conventii
era incerta,deoarece erau legate de alte tratate de comert si daca acestea din urma ar fi fost
anulate,atunci si protectia drepturilor de autor ar fi cazut;inserarea clauzelor natiunii celei mai
favorizate si altele.Era clar ca se impunea o uniformitate in protectia pe care un autor se astepta
sa o primeasca in alte tari decat tara lui.Despre nevoia unei legi universale a drepturilor de
autor,incepea sa se vorbeasca tot mai mult(vicontele Simson in Camera Franceza a Colegilor si
Lamartine in Camera Deputatilor)Punctele lor de vedere se regasesc in rezolutiile Congresului
privind proprietatea literara si artistica,reunit la Bruxelles in 1958.Rezolutia Congresului cu
tendinta universalista,prefigura multe dintre prevederile atat ale conventiilor bilaterale,cat si a
Conventiei de la Berna.In 1875,s-a tinut un important congres literar international la Paris,prilej
cu care s-a propus guvernului francez sa convoace o conferinta internationala pentru a formula
o” conventie uniforma pentru reglementarea utilizarii proprietatii literare”, propunere repetata in
acelasi an la un congres artistic international. Cu acest prilej,s-a infiintat Asociatia literara
internationala,cu urmatoarele obiective:
1.Protejarea pricipiilor proprietatii literare.
2.Organizarea relatiilor regulate intre societatile literare si scriitori tuturor natiunilor.
3.Initierea tuturor intreprinderilor care au un caracter literar international.
Primul presedinte a fost Victor Hugo, iar membri au fost selectati din peste 20 de tari.Aceasta
constructie a jucat un rol important in toate demersurile viitoare privind dreptul de autor.Peste 5
ani asociatia s-a extins pentru a include si artisti,cu numele ”Asociatia Literara si Artistica
internationala” (cunoscuta sub numele de A.L.A.I).
A.L.A. I ii apartine meritul de a fi initiatorul reuniunilor si negocierilor care au condus la
formarea Uniunii de la Berna.Aceasta a fost si obiectivul explicit al infiintarii noului organism.
Dupa mai multe conferinte si bineinteles negocieri, la 6 septembrie 1886,a avut loc conferinta
finala de la Berna.Atunci,cu 10 semnatari(Germania,Belgia,Spania,Franta,Regatul
Unit,Haiti,Italia,Liberia,Elvetia,Tunisia) si 2 observatori(Japonia si Statele Unite) a luat fiinta
conventia de la Berna.
Conventia de la Berna, pentru protectia operelor literare si artistice,se ocupa deci de protectia
operelor si drepturilor autorilor lor.
Esenta Conventiei de la Berna, constituia prevederea conform careia fiecare din tarile
contractante asigura protectia automata pentru lucrarile publicate pentru prima data in alte tari
semnatare ale Conventiei si pentru lucrarile nepublicate ale caror autori sunt cetateni sau
rezidenti in astfel de tari. Conventia de la Berna a suferit in timp asa cum este si normal,o serie
de completari si revizuiri astfel:o prima revizuire la Paris in 1886 si apoi la Berlin in
1908.Conventia a fost finalizata la Berna in 1914 si din nou revizuita la Roma in 1928,apoi la
Bruxelles in 1948,la Stockholm in 1967si la Paris in 1971 si a fost modificata in 1979.Conventia
de la Berna pentru protectia operelor si drepturilor autorilor,are ca baza trei principii si contine
o serie de dispozitii care determina protectia minima care trebuie acordata,precum si dispozitii
speciale disponibile tarilor in curs de dezvoltare care doresc sa le foloseasca.
1.In rezumat cele 3 principii care guverneaza Conventia sunt:
a) Principiul “Tratamentului National” lucrarile originare din unul din statele semnatare,
trebuie sa aiba aceeasi protectie in fiecare dintre celelalte state semnatare,ca aceasta din
urma acorda lucrarilor propriilor cetateni.
b) Principiul protectiei “automate”, adica protectia nu trebuie sa fie conditionata de
respectarea oricarei formalitati.
c)Principiul “independentei” protectiei,potrivit caruia,protectia este independenta de
existenta acesteia in tara de origine a lucrarii.Ca o exceptie de la acest principiu,daca un stat
semnatar prevede un termen mai lung de protectie decat minimul prevazut de Conventie si
lucrarea inceteaza sa mai fie protejata in tara de origine,protectia oferita de Conventie poate fi
refuzata odata cu incetarea protectiei in tara de origine.
2.Conventia de la Berna stabileste si niste standarde minime de protectie care se refera la
lucrarile si drepturile ce trebuie protejate si la durata protectiei:
a) Referitor la operele care trebuie protejate, se includ “orice productie din domeniul
literar,stiintific si artistic,indiferent de modul sau forma exprimarii sale”(Art 2(1) din
Conventie)
b) Cu anumite rezerve, exista limitari sau exceptii permise,urmatoarele fiind drepturile care
trebuie recunoscute ca drepturi exclusive de autorizare:
-dreptul de a traduce.
-dreptul de a face adaptari si aranjamente ale lucrarii.
-dreptul de a canta in opere publice, dramatice,dramatico-muzicale si muzicale;
-dreptul de a recita opere literare in public.
-dreptul de a comunica publicului interpretarea unor astfel de lucrari.
-dreptul de a difuza (cu posibilitatea ca un stat semnatar sa prevada un simplu drept la o
remuneratie echitabila, in locul unui drept de autorizare);
-dreptul de a face reproduceri in orice mod sau forma (cu posibilitatea ca un stat semnatar sa
permita.In anumite situatii speciale,se pot face reproduceri fara autorizatie sub conditia ca
reproducerea sa nu intre in conflict cu exploatarea normala a operei si sa nu prejudicieze in mod
nejustificat interesele legitime ale autorului.Exista si posibilitatea ca un stat semnatar sa ofere o
remuneratie echitabila in cazul inregistrarilor sonore ale operelor muzicale);
-dreptul de a folosi opera ca baza pentru o opera audiovizuala si dreptul de a reproduce,
distribui,interpreta in public sau de a comunica publicului acea opera audiovizuala.Conventia de
la Berna,prevede si drepturi morale adica dreptul autorului de a revendica opera si dreptul de a
obiecta la orice modificare,mutilare,deformare sau alta modificare,care ar aduce prejudicii
onoarei sau reputatiei autorului.
c) Referitor la durata protectiei, Conventia stabileste ca regula generala, sfarsitul celui de-al
50-lea an dupa moartea autorului .Cu toate acestea Conventia prevede unele exceptii :
- termenul de 50 de ani curge de la data punerii in mod legal la dispozitia publicului, in situatia
operelor anonime sau pseudonime;
-daca pseudonimul nu este contestat sau se dezvaluie in cei 50 de ani, se va aplica regula
generala referitoare la durata protectiei de 50 de ani dupa moartea sa;
-pentru operele cinematografice, termenul de protectie de 50 de ani curge de la lansare sau
punerea la dispozitia publicului,dupa caz.Operele de arta aplicata si lucrarile fotografice se
incadreaza in acelasi sistem de protectie exceptat.
3.Conventia de la Berna,permite unele limitari si exceptii referitoare la drepturile economice ale
autorilor.Aceste limitari,numite uzual”utilizari gratuite”,apar pentru utilizarea operelor protejate
fara autorizarea autorului si fara plata compensatorie.Conventia face aceste referiri la art.9
alin.2(reproducerea in anumite cazuri speciale),art.10(citate si utilizarea lucrarilor cu titlu
ilustrativ in scopuri didactice),10 bis(reproducerea articolelor de ziar sau articole similar si
utilizarea lucrarilor in scopul raportari evenimentelor curente) si art 11 bis(3) (inregistrari
efemere in scopuri
de difuzare). Conventia permite tarilor in curs de dezvoltare sa implementeze licente non-
voluntare pentru traducerea si reproducerea operelor in anumite cazuri,in legatura cu activitatile
educationale.In aceste cazuri,legea stabileste cuantumul remuneratiei autorului operei.
Clauzele finale ale Conventiei de la Berna, ar putea fi clasificate in trei categorii:
-clauzele privind instituirea si functionarea Uniunii de la Berna: Asambleea,Biroul
International,Comitetul Executiv al Asambleei,functiile directorului general privind
administrarea uniunii,bugetul uniunii;
-clauze referitoare la dispozitiile finale si tranzitori: revizuirea,ratificarea,rezervele
Conventiei,solutionarea diferendelor privitoare la interpretarea Conventiei;
-clauzele suplimentare: facilitati,exceptii,prevederi speciale pentru tarile in curs de dezvoltare;
Daca in anii ’50 ai sec XX,Conventia de la Berna era unica reglementatoare internationala a
dreptului de autor si a drepturilor conexe,dupa aceasta data lucrurile s-au schimbat
semnificativ.In 1952 a fost semnata Conventia Mondiala cu privire la dreptul de autor,in anii ’90
a fost adoptat acordul TRIPS (drepturile de proprietate intelectuala legata de comert),tratatul
OMPI(organizatie care a devenit organizatie a O.N.U) cu domeniul de aplicare proprietatea
intelectuala in domeniul digital si al internetului.In Europa a aparut o noua uniune
interguvernamentala -Uniunea Europeana care prin Directive reglementeaza dreptul de autor si
proprietate intelectuala.
Cu toate acestea Conventia de la Berna constituie baza sistemului international de protectie a
dreptului de autor. Nu exista un alt organism care sa poata concura cu Conventia,nici dupa
numarul de membri,nici dupa nivelul de protectie,nici dupa importanta.
Desigur,sunt si critici la adresa conventiei si acestea se refera la faptul ca desi a lasat intentionat
sa fie revizuita in mod regulat,pentru a tine pasul cu evolutiile sociale si tehnologice,dupa 1971
nu a mai avut o revizuire de fond.Aceasta inseamna ca regulile au fost stabilite inainte de
adoptarea extinsa a tehnologiilor digitale si a internetului.Numarul mare de semnatari si
nivelurile diferite de dezvoltare,fac dificila actualizarea ei pentru a reflecta mai bine realitatiile
lumii digitale.In 2018,profesorul Sam Ricketson(Universitatea din Melbourne si panel member al
OMPI)a sustinut ca”visezi daca crezi ca o revizuire ulterioara va fi
realista”.Deasemenea”membrii Bernei nu pot crea cu usurinta noi tratate privind drepturile de
autor pentru a aborda realitatiile lumii digitale,deoarece Conventia de la Berna interzice si
tratatele care sunt incompatibile cu preceptele sale”.Denuntarea sau indepartarea de tratat nu este
o optiune realista pentru majoritatea natiuniilor,deoarece apartenenta la Berna este o conditie
prealabila pentru aderarea la Organizatia Mondiala a Comertului(OMC).
Cu toate acestea, departe de a fi universala in drepturile de autor,faptul ca a fost realizata in
termen de 30 de ani de la congresul de la Bruxelles inseamna o realizare considerabila.De atunci
Conventia de la Berna a crescut foarte mult in calitatea sa de membru si a facut progrese
semnificative in ceea ce inseamna protectia internationala a autorilor de opere.

Bibliografie:
1.Conventia de la Berna pentru protectia operelor literare si artistice din 9 septembrie 1886.
2.Legea numarul 8 privind drepturile de autor si drepturile convexe din 14 martie 1996
3.Lazar, V.infractiuni contra drepturilor de proprietate intelectuala.Studii
juridice,Bucuresti:Editura all back,1999-165p.
https://cyber.harvard.edu/copyrightforlibrarians/Berne_Convention
https://itlaw.wikia.org/wiki/
Berne_Convention_for_the_Protection_of_Literary_and_Artistic_Works
https://abounaja.com/blogs/berne-convention
https://www.britannica.com/topic/Berne-Convention