DETALIEREA TEMELOR PENTRU EXAMENUL DE TITULARIZARE

METODICA

1. Curriculum pentru educația timpurie–structură, principii și valori fundamentale;

plan de învățământ, metodologia de aplicare a planului de învățământ,
domenii de dezvoltare, domenii experiențiale,
activități de învățare,
organizarea și amenajarea spațiului educational
și rolul centrelor de interes/ariilor de stimulare

Curriculumul este considerat “unul dintre conceptele cheie ale pedagogiei contemporane” .
Curriculumul reprezintă ansamblul coerent de conținuturi, metode de învățare și metode de evaluare
a performanțelor școlare, organizat în vederea atingerii unor obiective determinate.
În sens restrâns, curriculum reprezintă ansamblul documentelor de tip reglator sau de altă natură, în
cadrul cărora se consemnează experiențele de învățare.
Conţinutul învăţământului preuniversitar este asigurat prin Curriculumul naţional. 
Conform Legii învățământului, curriculumul naţional este ansamblul coerent al planurilor-cadru de
învăţământ, al programelor şcolare şi al manualelor şcolare din învăţământul preuniversitar.
Curriculum Național este format din nouă segmente:
- curriculum-nucleu –reprezintă aproximativ 65-70 % din Curriculum-ul Naţional (trunchi comun)
- curriculum la decizia şcolii –reprezintă aproximativ 30-35 % din Curriculum-ul Naţional
Prima instituţie de învăţământ cu care copiii intră în contact este grădiniţa – instituţia menită să
ocrotească şi să facă educaţia copiilor aflaţi la vârsta copilăriei mijlocii (3-6/7 ani).
Intr-o viziune noua, impusa de cadrul reformator al invatamantului in momentul actual, planul de
invatamant inclus in Curriculum-ul pentru educatie timpurie prezinta o abordare sistemica, in vederea
asigurarii continuitatii in cadrul aceluiasi ciclu curricular, a interdependentei dintre disciplinele scolare si
categoriile de activitati (arii curriculare) si, totodata, a deschiderii spre module optionale de instruire.
Noul plan de invatamant are o structura pe doua niveluri de varsta si, in contextul unei invatari
centrate pe copil, incurajeaza abandonarea eterogenitatea (constituirea grupelor pe sistemul cronologic). De
asemenea, acesta prezinta o constructie diferita, in functie de tipul de program al gradinitei si o delimitare
pe tipuri de activitati de invatare:
- Activitati pe domenii experientiale,
- Jocuri si activitati didactice alese
- Activitati de dezvoltare personala.
 La baza curriculumului pentru învățământul preșcolar stau următoarele principii fundamentate:
 Principiul educaţiei centrate pe copil (cunoașterea, respectarea şi valorizarea unicităţii copilului, a
nevoilor, trebuinţelor şi caracteristicilor acestuia);
 Principiul respectării drepturilor copilului (dreptul la educaţie, dreptul la liberă exprimare etc.);
 Principiul învăţării active (crearea de experienţe de învăţare în care copilul participă activ si poate
alege și influența modul de desfășurare a activității);
 Principiul dezvoltării integrate (printr-o abordare integrată a activităţilor,
multidisciplinară/interdisciplinară);
 Principiul interculturalităţii (cunoaşterea, recunoaşterea şi respectarea valorilor naţionale şi ale
celorlalte etnii);
 Principiul echităţii şi nondiscriminării (dezvoltarea unui curriculum care să asigure, în egală
măsură, oportunităţi de dezvoltare tuturor copiilor, indiferent de gen, etnie, religie sau statut socio-
economic);
 Principiul educaţiei ca interacţiune dintre educatori şi copil (dependenţa rezultatelor educaţiei de
ambele părţi participante în proces, atât de individualitatea copilului, cât şi de personalitatea educatorului/
părintelui).
Elaborarea prezentului curriculum pentru învăţământul preşcolar prefigurează patru mari tendinţe
de schimbare:
1. Diversificarea strategiilor de predare-învăţare-evaluare, cu accent deosebit pe:
a) Metodele activ-participative, care încurajează plasarea copilului în situaţia de a explora şi de a
deveni independent.
b) Jocul ca: formă fundamentală de activitate în copilăria timpurie şi formă de învăţare cu
importanţă decisivă pentru dezvoltarea şi educaţia copilului.
c) Evaluare care ar trebui să urmărească progresul copilului în raport cu el însuşi şi mai puţin
raportarea la norme de grup (relative). O evaluare eficientă este bazată pe observare sistematică în timpul
diferitelor momente ale programului zilnic, dialogul cu părinţii, portofoliul copilului, fişe etc.
2. Mediul educaţional trebuie să permită dezvoltarea liberă a copilului şi să pună în evidenţă
dimensiunea interculturală şi pe cea a incluziunii sociale.
Mediul trebuie astfel pregătit încât să permită copiilor o explorare activă şi interacţiuni variate cu
materialele, cu ceilalţi copii şi cu adultul (adulţii)
3. Rolul familiei în aplicarea prezentului curriculum este acela de partener. Părinţii ar trebui să
cunoască şi participe în mod activ la educaţia copiilor lor desfăşurată în grădiniţă. Implicarea familiei nu se
rezumă la participarea financiară, ci şi la participarea în luarea deciziilor legate de educaţia copiilor, la
prezenţa lor în sala de grupă în timpul activităţilor şi la participarea efectivă la aceste activităţi şi, în general,
la viaţa grădiniţei şi la toate activităţile şi manifestările în care aceasta se implică.
 4. Totodată, curriculumul pentru învăţământul preşcolar promovează conceptul de dezvoltare
globală a copilului, considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii - pregătirea copilului pentru şcoală
şi pentru viaţă trebuie să aibă în vedere nu doar competenţele academice, ci în aceeaşi măsură, capacităţi,
deprinderi, atitudini ce ţin de dezvoltarea socio-emoţională,dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea fizică .
Structural, prezentul curriculum aduce în atenţia cadrelor didactice următoarele
componente: finalităţile, conţinuturile, timpul de instruire şi sugestii privind strategiile de
instruire şi de evaluare pe nivelurile de vârstă.
Finalitățile educației timpurii, vizează o serie de aspecte, care se constituie în premise ale
competențelor-cheie formate, dezvoltate și diversificate, pe traseul școlarizării ulterioare:
 Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de
trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.
 Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe,
deprinderi, atitudini si conduite noi;
 Încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor si experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare;

 Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine
pozitive;
 Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare la intrarea
în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.
Întrucât finalităţile educaţiei în perioada timpurie (de la naştere la 6/7 ani) vizează dezvoltarea
globală a copilului, obiectivele cadru şi de referinţă ale prezentului curriculum sunt formulate pe domenii
experienţiale ţinându-se cont de reperele stabilite de domeniile de dezvoltare.
În acest sens, domeniile experienţiale devin instrumente de atingere a unor obiective si, în acelaşi
timp, instrumente de măsură pentru dezvoltarea copilului, în contextul în care ele indică deprinderi,
capacităţi, abilităţi, conţinuturi specifice domeniilor de dezvoltare.
În ceea ce priveşte finalităţile, gradiniţa de copii urmăreşte pe tot parcursul ariilor şi al ciclurilor sale
curriculare, atingerea următoarelor două obiective de maximă generalitate, derivate din structura idealului
educaţiei („formarea personalităţii autonome şi creative”):
a) Dezvoltarea psihică şi fizică normală a copiilor, în conformitate cu ritmul propriu de
dezvoltare a acestora, dar şi cu trebuinţele, activitate specifică vârstei preşcolare, situată între 3-6/7
ani;
b) Socializarea copilului preşcolar şi pregătirea acestuia pentru debutul şcolarităţii – la nivel
intelectual, afectiv-motivaţional şi psihomotor.
Noul curriculum preşcolar prefigurează două mari tendinţe de schimbare în interiorul sistemului
preşcolar: acestea vizează crearea unui mediu educaţional adecvat, în vederea stimulării continue a învăţării
spontane a copilului, accentuează ideea de folosire a contextului ludic şi a învăţării active în stimularea rutei
individuale a învăţării.
Noul curriculum preşcolar se orientează asupra folosirii metodei proiectelor tematice de grup,
selectate, proiectate şi elaborate cu ajutorul copilului, în care brainstorming-ul, lucrul în echipă şi acţiunea
directă a copilului cu mediul sunt mijloacele de bază ale procesului de predare-învăţare.
În proiectarea curriculară actuală conţinuturile sunt considerate mijloace prin care se vizează
atingerea obiectivelor curriculare: cadru, de referinţă şi operaţionale propuse drept intermediari în procesul
de formare şi dezvoltare la copii a unui sistem de competenţe educaţionale, intelectuale/cognitive,
psihomotorii, afectiv-atitudinale, de comunicare şi relaţionare socială, de luare a deciziilor, de asumare a
riscurilor, de adoptare a unor soluţii personale, a atitudinilor şi comportamentelor celor care se educă.
Planul de invatamant permite parcurgerea interdisciplinara, integrata a continuturilor propuse si
asigura libertate cadrului didactic in planificarea activitatii zilnice cu prescolarii.
Intr-un demers coerent al centrarii demersurilor educationale pe copil, noul curriculum scoate in
evidenta relatia biunivoca continut-metoda si pune un accent deosebit pe rolul educatoarei in procesul de
activizare a functiilor mintale constructive si creative ale copiilor, pe realizarea unei „dialectici pedagogice”
in care copiii si educatoarea se afla intr o interactiune si acomodare reciproca, subtila si continua.
De asemenea, ea insista pe:
- Ideea conform careia cadru didactic joaca rolul de persoana resursa, care informeaza
prescolarul si ii faciliteaza acestuia accesul la informatii, care diagnosticheaza dificultatile
copilului si care il sprijina si orienteaza fara a-l contrazice sau eticheta, care lucreaza
individual sau in grupuri mici cu prescolarii, respectand ritmul lor propriu;
- Dechiderea gradinitei catre exterior, catre comunitate si, in acest context considera ca
invatarea realizata de la persoane din afara institutiei este la fe de valoroasa precum cea de la
cadrul didactic;
- Utilizarea in mod cat mai flexibil a spatiului, mobilierului si a materialelor si echipamentelor
specifice.
Unul dintre obiectivele concrete ale reformei invatamantului prescolar este reevaluarea
continuturilor, a programelor scolare si compatibilizarea acestora cu programele moderne ale altor tari,
convertindu-l intr-un invatamant in esenta creativ.
Programa si planul de invatamant permit parcurgerea modulara si interdisciplinara a continuturilor.
Ele sunt structurate pe doua niveluri: 3-5 ani unde accentul cade indeosebi pe socializarea copilului si
obtinerea treptata a autonomiei personale, si intervalui 5-7 ani, unde accentul se va deplasa spre pregatirea
pentru scoala si pentru viata sociala.
Progresul pedagogiei prescolare este influentat si de pedagogiile alternative in care activitatea este o
problema centrala in proiectarea dezvoltarii persoanei. Traditia si inovatia se intrepatrund in sprijinul unei
cat mai adecvate reforme a continuturilor.
 Ideea centrala a continutului este accentuarea caracterului sau formativ, educativ, renuntarea la
retinerea mecanica, formala a informatiilor si accentuarea formarii deprinderilor de munca intelectuala, de
organizare si sistemantizare a cunostiintelor, priceperilor si deprinderilor, astfel incat ele sa produca noi
cunostiinte, sa influenteze asimilarea altora si sa poata fi aplicate in practica fara dificultati.
Abordarea inter-pluri, si transdisciplanara in organizarea continuturilor pe arii curriculare si pe
teme mari faciliteaza transferurile de cunostinte, de priceperi si capacitati, astfel incat ele devin operationale,
strategice, usor de utilizat.
Activitatile alese, optionalele si extinderile raspund principiului invatarii conform propriei motivatii
si a liberei alegeri, in ritmul propriu al fiecarui copil, in timp ce activitatile comune asigura „un minim de
cultura generala” accesibil si necesar tuturor copiilor. Se mai vorbeste si de „ curriculum de baza”, trunchi
comun, in sensul ca vizeaza obiectivele generale pentru toti copiii ce termina gradinita, in timp ce celelalte
sunt „curriculum la alegere” fie pentru gradinita respectiva (la latitudinea consiliului de administratie), fie
pentru categorii distincte de copii (la solicitarea parintilor). Programarea activitatilor saptamanale se face pe
teme, subiecte abordate multidisciplinar, la mai multe activitati distincte.
In situatii speciale, de exemplu, pentru copii cu nevoi speciale de educatie, se vorbeste de
„curriculum diferentiat si personalizat”, destinat fiecarui copil in parte, elaborat dupa o examinare si
cunoastere specifica a dificultatilor de abordare a continutului. Pentru acesti copii se preconizeaza programe
speciale, educatori de sprijin, specialisti in educatie speciala, materiale didactice auxiliare si forme distincte
de evaluare si recuperare a ramanerilor in urma
Domeniile experienţiale sunt:
Domenii Continutul domeniului experiential
experienţiale

Domeniul Acoperă stăpânirea exprimării orale şi scrise, ca şi abilitatea de a înţelege

limbă şi comunicarea verbală şi scrisă. Se apreciază că prin ascultare şi exprimare în situaţii de
comunicare – grup, preşcolarii devin capabili să exploreze experienţele altor persoane şi să-şi extindă
DLC astfel propriul repertoriu de experienţe semnificative. Se urmăreşte ca aceştia să
vorbească cu încredere, clar şi fluent, utilizând modalităţi de exprimare adecvate pentru
diferite categorii de auditoriu.

Domeniul Include atât abordarea domeniului matematic prin intermediul experienţelor

ştiinţe – DŞ practice cât şi înţelegerea naturii, ca fiind modificabilă de fiinţele umane cu care se află
în interacţiune

Domeniul om Include omul, modul lui de viaţă, relaţiile cu alţi oameni, relaţiile cu mediul social,
şi societate – ca si modalităţile în care acţiunile umane influenţează evenimentele. Domeniul are o
DOS extindere şi către contexte curriculare care privesc tehnologia, în sensul abordării
capacităţilor umane de a controla evenimentele şi de a ordona mediul.
 Domenii Continutul domeniului experiential
experienţiale

Domeniul Acoperă coordonarea şi controlul mişcărilor corporale, mobilitatea generală şi

psihomotric – rezistenţa fizică, abilităţile motorii şi de manipulare de fineţe, ca şi elemente de
DPM cunoaştere, legate mai ales de anatomia si fiziologia omului. Activităţile prin care
preşcolarii pot fi puşi în contact cu acest domeniu sunt activităţile care implică mişcare
corporală, competiţii între indivizi sau grupuri, având ca obiect abilităţi psihomotorii,
ca şi activităţile care pot avea drept rezultat o mai bună supleţe, forţă, rezistenţă sau
ţinuta.
Domeniul Acoperă abilităţile de a răspunde emoţional şi intelectual la experienţe perceptive,
estetic şi creativ – sensibilitatea faţă de diferitele niveluri de manifestare a calităţii, aprecierea frumosului
DEC şi a adecvării la scop sau utilizare.

Domeniile de dezvoltare sunt diviziuni convenţionale, necesare din raţiuni pedagogice, pentru
asigurarea dezvoltării depline, complexe şi pentru observarea evoluţiei copilului. Între toate domeniile de
dezvoltare există dependenţe şi interdependenţe, astfel că fiecare achiziţie dintr-un domeniu influenţează
semnificativ progresele copilului în celelalte domenii.
Domeniile de dezvoltare sunt:
A. DOMENIUL Dezvoltarea fizică, sănătate şi igienă personală – cuprinde o gamă largă de
deprinderi şi abilităţi (de la mişcări largi, cum sunt săritul, alergarea, până la mişcări fine de tipul realizării
desenelor sau modelarea), dar şi coordonarea, dezvoltarea senzorială, alături de cunoştinţe şi practici
referitoare la îngrijire şi igienă personală, nutriţie, practici de menţinerea sănătăţii şi securităţii personale.
Dimensiuni ale domeniului:
Dezvoltare fizică:
Dezvoltarea motricităţii grosiere
Dezvoltarea motricităţii fine
Dezvoltarea senzorio-motorie

Sănătate şi igienă personală:

Promovarea sănătăţii şi nutriţiei
Promovarea îngrijirii şi igienei personale
Promovarea practicilor privind securitatea personală

B. DOMENIUL Dezvoltarea socio-emoţională – vizează debutul vieţii sociale a copilului,

capacitatea lui de a stabili şi menţine interacţiuni cu adulţi si copii. Interacţiunile sociale mediază modul în
care copiii se privesc pe ei înşişi si lumea din jur. Dezvoltarea emoţională vizează îndeosebi capacitatea
copiilor de a-şi percepe şi exprima emoţiile, de a înţelege şi a răspunde emoţiilor celorlalţi, precum şi
dezvoltarea conceptului de sine, crucial pentru acest domeniu. În strânsă corelaţie cu conceptul de sine se
dezvoltă imaginea despre sine a copilului, care influenţează decisiv procesul de învăţare.
 Dimensiuni ale domeniului:
Dezvoltare socială:
Dezvoltarea abilităţilor de interacţiune cu adulţii
Dezvoltarea abilităţilor de interacţiune cu copiii de vârstă apropiată
Acceptarea şi respectarea diversităţii
Dezvoltarea comportamentelor prosociale

Dezvoltare emoţională:
Dezvoltarea conceptului de sine
Dezvoltarea controlului emoţional
Dezvoltarea expresivităţii emoţionale

C. DOMENIUL Dezvoltarea limbajului şi a comunicării – vizează dezvoltarea limbajului (sub

aspectele vocabularului, gramaticii, sintaxei, dar şi a înţelegerii semnificaţiei mesajelor), a comunicării
(cuprinzând abilităţi de ascultare, comunicare orală si scrisă, nonverbală si verbală) şi preachiziţiile pentru
scris-citit şi însoţeşte dezvoltarea în fiecare dintre celelalte domenii.
Dimensiuni ale domeniului:
Dezvoltarea limbajului şi a comunicării:
Dezvoltarea capacităţii de ascultare si înţelegere (comunicare receptivă)
Dezvoltarea capacităţii de vorbire şi comunicare (comunicare expresivă)

Dezvoltarea premiselor citirii şi scrierii:

Participarea la experienţe cu cartea; cunoaşterea şi aprecierea cărţii
Dezvoltarea capacităţii de discriminare fonetică; asocierea sunet-literă
Conştientizarea mesajului vorbit/scris
Însuşirea deprinderilor de scris; folosirea scrisului pentru transmiterea unui mesaj

D. DOMENIUL Dezvoltarea cognitivă – a fost definită în termenii abilităţii copilului de a înţelege

relaţiile dintre obiecte, fenomene, evenimente şi persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice. Domeniul
include abilităţile de gândire logică şi rezolvare de probleme, cunoştinţe elementare matematice ale copilului
şi cele referitoare la lume şi mediul înconjurător.
Dimensiuni ale domeniului:
Dezvoltarea gândirii logice şi rezolvarea de probleme
Cunoştinţe şi deprinderi elementare matematice, cunoaşterea şi înţelegerea lumii:
 Reprezentări matematice elementare (numere, reprezentări numerice, operaţii, concepte de spaţiu,
forme geometrice, înţelegerea modelelor, măsurare)
Cunoaşterea şi înţelegerea lumii (lumea vie, Pământul, Spaţiul, metode ştiinţifice).

E. DOMENIUL Capacităţi şi atitudini în învăţare – se referă la modul în care copilul se implică

într-o activitate de învăţare, modul în care abordează sarcinile şi contextele de învăţare, precum şi la
atitudinea sa în interacţiunea cu mediul şi persoanele din jur, în afara deprinderilor şi abilităţilor menţionate
în cadrul celorlalte domenii de dezvoltare.
Dimensiuni ale domeniului:
Curiozitate şi interes
Iniţiativă
Persistenţă în activitate
Creativitate

Obiectivele cadru sunt formulate în termeni de generalitate şi exprimă competenţele care trebuie
dezvoltate pe durata învăţământului preşcolar pe cele cinci domenii experienţiale.
Obiectivele de referinţă, precum şi exemplele de comportament, ca exprimări explicite rezultatelor
învăţării (conceptelor, cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor, dar şi ale competenţelor vizate) sunt
fromulate pentru fiecare temă şi fiecare domeniu experienţial în parte. În formularea acestora s-a ţinut cont
de:
posibilităţile, interesele şi nevoile copilului preşcolar, precum şi respectarea ritmului propriu al
acestuia;
corelarea fiecărei noi experienţe de învăţare cu precedentele;
încurajarea iniţiativei şi participarea copilului preşcolar la stabilirea obiectivelor, selecţia
conţinuturilor şi a modalităţilor de evaluare;
încurajarea învăţării independente prin oferirea de ocazii pentru a-şi construi cunoaşterea (atât în
instituţia de învăţământ cât şi în afara acesteia), precum şi a lucrului în grupuri mici pe centre de activitate
(arii de stimulare) şi, pe cât posibil, în grupuri cu o componenţă eterogenă; stimularea autoreflecţiei,
autoevaluării, autoreglării comportamentului de învăţare.
Este bine să subliniem faptul că, obiectivele de referinţă, comportamentele selectate pentru cele
şase teme curriculare integratoare, precum şi sugestiile de conţinuturi sunt orientativ aşezate şi constituie
mai degrabă un suport pentru cadrele didactice.
Întrucât finalităţile educaţiei în perioada timpurie (de la naştere la 6/7 ani) vizează dezvoltarea
globală a copilului, obiectivele cadru şi de referinţă ale prezentului curriculum sunt formulate pe domenii
experienţiale .
 Cele 6 TEME ANUALE

Nr Denumire temă Descrierea temei

crt.

1. O explorare a naturii umane, a convingerilor si valorilor noastre, a

corpului uman, a stării de sănătate proprii si a familiilor noastre, a
CINE SUNT/ prietenilor, comunităţilor şi culturilor cu care venim în contact (materială,
SUNTEM? fizică, sufletească, culturală şi spirituală), a drepturilor şi a responsabilităţilor
noastre, a ceea ce înseamnă să fii om)

2. O explorare a lumii fizice şi materiale, a universului apropiat sau

îndepărtat, a relaţiei cauză – efect, a fenomenelor naturale şi a celor produse
CÂND, CUM ŞI de om, a anotimpurilor, a domeniului ştiinţei şi tehnologiei)
DE CE SE
INTÂMPLĂ?

3. CUM ESTE, A O explorare a Sistemului solar, a evoluţiei vieţii pe Pământ, cu

FOST ŞI VA FI identificarea factorilor care întreţin viaţa, a problemelor lumii contemporane:
AICI PE poluarea, încălzirea globală, suprapopularea etc.
PĂMÂNT?
O explorare a orientării noastre în spaţiu şi timp, a istoriilor noastre
personale, a istoriei şi geografiei din perspectivă locală şi globală, a
căminelor şi a călătoriilor noastre, a descoperirilor, explorărilor, a
contribuţiei indivizilor şi a civilizaţiilor la evoluţia noastră)

4. CUM O explorare a modalităţilor în care comunitatea / individul îşi planifică şi

PLANIFICAM / organizează activităţile, precum şi a universului produselor muncii şi,
ORGANIZAM O implicit, a drumului pe care acestea îl parcurg.
ACTIVITATE?
O incursiune în lumea sistemelor şi a comunităţilor umane, a
fenomenelor de utilizare / neutilizare a forţei de munca şi a impactului
acestora asupra evoluţiei comunităţilor umane, în contextul formării unor
capacităţi antreprenoriale)

5. CU CE SI CUM O explorare a felurilor în care ne descoperim şi ne exprimăm ideile,

EXPRIMAM sentimentele, convingerile si valorile, îndeosebi prin limbaj şi prin arte.
CEEA CE
SIMŢIM? O incursiune în lumea patrimoniului cultural naţional şi universal).

6. CE ŞI CUM O explorare a drepturilor şi a responsabilităţilor noastre, a gândurilor şi

VREAU SĂ FIU? năzuinţelor noastre de dezvoltare personală.
 Nr Denumire temă Descrierea temei

crt.

O incursiune în universul muncii, a naturii şi a valorii sociale a acesteia.

O incursiune în lumea meseriilor, a activităţii umane in genere, în

vederea descoperirii aptitudinilor şi abilităţilor proprii, a propriei valori şi a
încurajării stimei de sine).

Obiective operationale – reprezinta finalitati ce se urmareste a fi atinse la sfarsitul unei

activitati de invatare si descriu comportamentul pe care prescolarul/elevul trebuie sa il detina la sfarsitul
activitatii.. Sunt formulare de catre cadrul didactic pentru fiecare activitate de invatare in parte, in
concordanta cu obiectivele de referinta.

In formularea unui obiectiv operational trebuie sa respectam urmatorii pasi (dupa R.F. Mager in Ezechil,
Paisi – Lazarescu, 2011, p.89):

 stabilirea verbului de actiune : sa + verb de actiune

(sa identifice, sa enumere, sa defineasca, sa descrie, sa clasifice, sa deseneze, sa rezolve, sa demonstreze,
sa recunoasca, sa scrie, sa aseze, sa ordoneze, sa sa explice, sa compuna, etc)
 stabilirea conditiilor in care se realizeaza actiunea
 formularea criteriilor de evaluare a comportamentului elevului

-prin specificarea unui nr. minim de raspunsuri corecte;

-prin precizarea limitei maxime de timp;

-prin precizarea unor conditii estetice (frumos, ingrijit, lizibil, cursiv, ritmic etc.)

Planul de învățământ
Planul de învăţământ este un document oficial, obligatoriu in care sunt prevazute, pentru fiecare an
scolar, disciplinele de invatamant si numarul de ore aferent fiecarei discipline.
Acest document are caracter reglator-strategic şi reflectă filosofia şi politica educaţională a
sistemului de învăţământ naţional.
Importanţa planului de învăţământ este demonstrată prin efectele sale asupra tuturor celorlalte
componente ale sistemului şi procesului de învăţământ
Documentul se prezintă sub formă schematică, cuprinzând toate activităţile de învățare pentru fiecare
grupă şi nivel de vârstă, numărul de ore aferente săptămânal fiecărei categorii/ fiecărui tip de activități.
Planul de învăţământ, ca şi domeniile experienţiale, permite parcurgerea interdisciplinară, integrată a
conţinuturilor propuse şi asigură libertate cadrului didactic în planificarea activităţii zilnice cu preşcolarii.

Intervalul Categorii de activităţi de Nr.de activităţi Nr.ore/tură,

de vârstă învăţare din norma cadrului
/săptămână didactic, dedicate
ON OP/ categoriilor de
 * OS*
activităţi din planul
37 – 60 Activităţi pe domenii 7 +7 de învăţământ
2h x 5 zile =
luni experienţiale 10h

(3,1 – 5 Jocuri si activităţi didactice 10 +5 1,5h x 5 zile =

ani) alese 7,5h

Activităţi de dezvoltare 5 + 10 1,5h x 5 zile =

personală 7,5h

TOTAL 22 + 22 25 h

61 – 72 Activităţi pe domenii 10 + 10 3h x 5 zile =

luni experienţiale 15h

(5,1 - Jocuri si activităţi didactice 10 +5 1h x 5 zile = 5h

6ani) alese

Activităţi de dezvoltare 6 + 11 1h x 5 zile = 5h

personală

TOTAL 26 + 26 25 h

Pentru grupele de vârstă cuprinse în intervalul 3-5 ani, categoriile de activităţi desfăşurate cu copiii
vor viza îndeosebi socializarea copilului (colaborare, cooperare, negociere, luarea deciziilor în comun etc.)
şi obţinerea treptată a unei autonomii personale, iar pentru grupele de vârstă cuprinse în intervalul 5-7
ani, accentul se va deplasa spre pregătirea pentru şcoală şi pentru viaţa socială a acestuia.
Numărul de activităţi zilnice desfăşurate cu copiii variază în funcţie de tipul de program ales de
părinţi (program normal – 5 ore sau program prelungit – 10 ore), iar numărul de activităţi dintr-o săptămână
variază în funcţie de nivelul de vârstă al copiilor (respectiv: 3 - 5 ani şi 5 - 6/7 ani). Totodată, pentru nivelul
3 -5 ani, unde sunt numai 7 activităţi integrate sau pe discipline se recomandă alternarea activităţilor
artistico-plastice şi de educaţie muzicală sau a acestora cu activităţile practice.
Noul plan de învăţământ are o structură pe patru niveluri de vârstă și vizează activități de învățare
ce se desfășoară cu întreaga grupă de copii sau pe grupuri mici, în decursul unei zile/săptămâni.
De asemenea, acesta prezintă o construcţie diferită, în funcţie de vârstă şi o delimitare pe tipuri de
activităţi de învăţare: Activităţi pe domenii experienţiale, jocuri şi activităţi didactice alese şi activităţi de
dezvoltare personală.
 PROGRAM ZILNIC

Pentru grupe cu program normal

Repere Jocuri şi activităţi didactice Activităţi pe Activităţi de dezvoltare personală

orare alese domenii
experienţiale

8,00 – Jocuri şi activităţi didactice Rutină: Primirea copiilor (deprinderi

9,00 alese specifice)
-

Rutină: Întâlnirea de dimineaţă (15

minute)

Rutină şi tranziţie: Ne pregătim pentru

Activităţi pe activităţi (deprinderi de igienă individuală şi
domenii colectivă, deprinderi de ordine şi disciplină,
9,00 – experienţiale
11,30 deprinderi de autoservire)

Rutină: Gustarea (deprinderi specifice)

- Activitate opţională (singura de acest tip la

nivelul I şi ambele –în zile diferite - la nivel II)

Rutină şi tranziţie: În aer liber!

11,30 – (deprinderi de igienă individuală şi colectivă,
13,00 deprinderi de ordine şi disciplină, deprinderi
Jocuri şi activităţi didactice
alese de autoservire)

13,00 - - Rutină: Plecarea acasă (deprinderi

specifice)
 CATEGORII DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE SPECIFICE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
PREŞCOLAR
Activităţile de învăţare reprezintă un ansamblu de acţiuni cu caracter planificat, sistematic,
metodic, intensiv, organizate şi conduse de cadrul didactic, în scopul atingerii finalităţilor prevăzute în
curriculum. Desfăşurarea acestora necesită coordonarea eforturilor comune ale celor trei parteneri ai
procesului de predare-învăţare-evaluare, respectiv: cadre didactice, părinţi, copii, dar şi a colaboratorilor şi
partenerilor educaţionali din comunitate a căror implicare este la fel de importantă.
Activităţile de învăţare se desfăşoară fie cu întreaga grupă de copii, fie pe grupuri mici sau
individual. Ele pot lua forma activităţilor pe discipline sau integrate, a activităţilor liber-alese sau a celor de
dezvoltare personală.
Dintre mijloacele de realizare utilizate putem aminti: jocul liber, discuţiile libere, jocul didactic,
povestirea, exerciţiile cu material individual, experimentele, construcţiile, lectura după imagini, observarea,
convorbirea, povestirile create de copii, memorizările, precum şi alte mijloace, specifice didacticii, în funcţie
de nevoile educaţionale ale copiilor.

Metodologia de aplicare a planului de învățământ

Categoriile/Tipurile de activităţi de învăţare prezente în acest plan de învăţământ sunt:
(i) la nivel antepreșcolar – Activități tematice, Rutine și tranziții, Jocuri și activități liber-
alese
(ii) la nivel preșcolar - Activităţi pe domenii experiențiale (care pot fi activităţi integrate sau
pe discipline), Jocuri şi activităţi liber-alese şi Activităţi pentru dezvoltare personală.
Activitățile tematice –AT (nivel antepreșcolar) sunt:
 Jocul (mijloace de realizare: jocul cu jucăria, joc simbolic, joc senzorial, joc de construcție,
joc didactic, joc cu nisip și apă, jocul imitativ etc.),
 Activități artistice și de îndemânare (mijloace de realizare: desen, pictură, modelaj, activități
practice și gospodărești),
 Activități de muzică și mișcare (mijloace de realizare: audiții, jocuri muzicale, jocuri cu text
și cânt, jocuri cu instrumente de percuție, cântecele, exerciții euritmice),
 Activități de creație și de comunicare (mijloace de realizare: povestiri, memorizări, lucrul cu
cartea, citire de imagini, jocuri de cuvinte, jocuri verbal-imitative, exerciții onomatopeice),
 Activități de cunoaștere (mijloace de realizare: observări, lecturi după imagini, activități
matematice cu jucării și obiecte concrete, convorbiri cu și fără suport intuitiv, jocuri
didactice, microexperimente)
 Activități în aer liber (mijloace de realizare: plimbări, jocuri la nisipar, jocuri și întreceri
sportive, utilizarea aparatelor de joacă adecvate vârstei).
La nivel preșcolar, activitățile de învățare sunt:
 1. Activităţi pe domenii experienţiale – ADE

 Activităţi didactice pe discipline de învăţământ

Domenii experienţiale Activităţi de învăţare

Domeniul limbă şi comunicare – DLC Activităţi de educarea limbajului

Domeniul ştiinţe – DŞ Activităţi matematice

Activităţi de cunoaşterea mediului

Domeniul om şi societate – DOS Activităţi de educaţie pentru societate

Activităţi practice

Domeniul psihomotric – DPM Activităţi de educaţie fizică

Domeniul estetic şi creativ – DEC Activităţi de educaţie muzicală

Activităţi artistico – plastice

Nr. crt. Categorii de activităţi de învăţare Abrevieri

1 Activităţi de învăţare ADE

- activităţi integrate;
- activităţi monodisciplinare.
2 Jocuri şi activităţi didactice alese ALA

3 Activităţi de dezvoltare personală ADP

Tipuri de activităţi didactice de învăţare

(după sarcina didactică)
Tipul de activitate Atribute
didactică
Activitate didactică  secvenţele didactice în care educatoarea comunică noi cunoştinţe deţin ponderea
de predare – învăţare cea mai mare în activitate comparativ cu celelalte secvenţe;
de noi cunoştinţe  copiii îşi însuşesc cunoştinţe noi;
 se formează şi se dezvoltă capacităţi instrumental - operaţionale, comportamente
noi;
Activitate didactică  secvenţele didactice de activitate independentă a copiilor are ponderea cea mai
de formare a mare comparativ cu celelalte secvenţe;
deprinderilor şi  educatoarea are rolul de a preciza temele, de a descrie şi explica etapele şi de a
priceperilor demonstra modelul de realizare a activităţii;
intelectuale / practice
Activitate didactică  sarcina didactică dominantă este fixarea / consolidarea, aprofundarea şi aplicarea
de consolidare a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite anterior, prin repetarea şi sistematizarea lor pe
cunoştinţelor şi baza activităţii independente a elevilor;
deprinderilor  scopul este atât lărgirea ariei de cunoştinţe cât şi aprofundarea şi fixarea
cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor precum şi acoperirea lacunelor, corectarea
 confuziile şi neînţelegerile prin explicaţii suplimentare;
Activitate didactică  sarcina didactică o reprezintă, pe lângă consolidarea cunoştinţelor, deprinderilor
de recapitulare şi şi priceperilor şi ordonarea, sistematizarea, completarea şi transferul conţinuturilor
sistematizare a cuprinse în mai multe activităţi anterioare (sunt numite activităţi de sinteză sau
cunoştinţelor, activităţi finale);
deprinderilor şi  se realizează printr-o abordare interdisciplinară şi transdisciplinară care va
priceperilor favoriza coerenţa conţinuturilor;
Activitate didactică  sarcina didactică oferă posibilitatea realizării unui feed-back constând în
de evaluare a identificarea măsurii în care au fost realizate obiectivele propuse;
cunoştinţelor,  oferă posibilitatea identificării modificărilor produse la nivelul cunoştinţelor,
deprinderilor şi priceperilor şi deprinderilor;
priceperilor

Categorii de activităţi didactice pe domenii experienţiale

Nr. Discipline de Categorii de activităţii didactice / Varianta de realizare

crt. învăţământ
1 Activităţi de educarea  Povestirea;
limbajului  Lectura educatoarei;
 Jocul didactic;
 Jocul – exerciţiu;
 Convorbirea;
 Memorizarea;
 Lectura după imagini;
2. Activităţi matematice  Activităţi pe bază de exerciţii;
 Jocul didactic;
 Jocul logico – matematic.
3. Activităţi de cunoaşterea  Observare;
mediului  Lectura după imagini;
 Lectura educatoarei;
 Convorbire;
 Joc didactic.
4 Activităţi de educaţie  Povestire;
pentru societate  Lectura după imagini;
 Memorizare;
 Joc didactic;
 Joc de rol.
5. Activităţi practice  Activităţi pe bază de exerciţii.
6 Activităţi de educaţie  Activităţi pe bază de exerciţii;
fizică  Joc de mişcare;
7 Activităţi de educaţie  Activităţi pe bază de exerciţii;
muzicală  Joc muzical;
 Joc cu cântec şi mişcare;
 Audiţii;
8 Activităţi artistico –  Desen;
plastice  Pictură;
 Modelaj.

 Activităţi integrate
  sunt activităţi de învăţare care fac să interrelaţioneze diverse elemente pentru a constitui un
tot armonios, de nivel superior, pentru a aduce părţi separate într-un întreg unitar, funcţional,
armonios;1
 la nivel curricular integrarea presupune eliminarea barierelor dintre obiectele de studiu prin
punerea în relaţie a acestora (cu scopul de a evita izolarea lor tradiţională) şi stabilirea de relaţii de
convergenţă între cunoştinţele, capacităţile, competenţele, atitudinile, valorile ce aparţin unei
discipline şcolare distincte;
 pornind de la experienţa de viaţă şi de la cunoştinţele anterioare însuşite din diferite domenii
ale cunoaşterii copiii / elevii au posibilitatea prin rezolvarea de „probleme” cu care să confruntă să
interpreteze, să reflecteze asupra conţinuturile învăţării;
 integrarea se poate realiza la nivel multi / pluridisciplinar şi la nivel transdisciplinar
(presupune dezvoltarea personală, integrală a copiilor / elevilor, centrarea pe viaţa reală, pe
problemele semnificative, aşa cum apar ele în context cotidian
 la nivelul curriculumului preşcolar integrarea poate îngloba toate activităţile care se
desfăşoară pe parcursul unei zile, activităţile liber alese (ALA) şi activităţile pe domenii experienţiale
(ADE) dintr-o zi, activităţile pe domenii experienţiale (ADE) dintr-o zi sau activitatea de bază este o
anumită activitate didactică dintr-un domeniu experienţial (ADE) în care sunt înglobate elemente din
mai multe domenii experienţiale (DE), indiferent de programul zilei.

2. Jocuri şi activităţi didactice alese - ALA

 se desfăşoară pe zone (sectoare, centre, arii de stimulare);
 Biblioteca; Colţul căsuţei / Joc de rol; Construcţii; Jocuri de manipulare; Ştiinţă; Arte;
Informatică; Nisip şi apă etc.
 au ca sarcină didactică atât socializarea progresivă a copilului cât şi cunoaşterea de către
acesta a lumii fizice şi a mediului social şi cultural, a limbajului matematic, a comunicării orale şi
scrise;
 se desfăşoară în grupuri mici, în perechi sau chiar individual, fie în etapa I (dimineaţa, înainte
de începerea activităţilor pe discipline sau a activităţilor integrate), fie în etapa a III – a (în intervalul
de timp de după activităţile de învăţare pe domnii experienţiale), fie în etapa a IV- a (în cazul
programului prelungit în etapa de după relaxare);
 în unele cazuri ele pot să facă parte din activităţile integrate.
3. Activităţi de dezvoltare personală – ADP
 Rutinele – sunt activităţi care se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabilite, cu
aproape aceleaşi conţinuturi (sosirea copilului în grădiniţă; întâlnirea de dimineaţă; micul dejun; igiena;
masa de prânz; somnul, periada de relaxare de după – amiază; gustările; plecarea); întâlnirea de
dimineaţă vizează: autocunoaşterea, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, managementul învăţării prin
joc, dezvoltarea empatiei, luarea deciziilor, medierea conflictelor);
 Tranziţiile – marchează trecerea de la o activitate de învăţare la alta prin activităţi
desfăşurate în mers ritmat, a unei activităţ desfăşurate pe muzică sau în ritmul unor recitări, a unor
frământări de limbă, a unor jocuri cu text şi cântec cunoscute de copii;
 Activităţi opţionale – sunt alese de părinţi din oferta educaţională prezentată de
unitatea de învăţământ la începutul anului şcolar;
 pot fi desfăşurate de către educatoare sau de un profesor specialist în colaborare cu
educatoarea;
 pentru grupa de vârstă 3 – 5 ani se poate desfăşura cel mult un opţional pe săptamână,
iar pentru grupa de vârstă 5 – 7 ani cel mult două opţionale;

4.Activităţi recuperatorii pe domenii de învăţare, activităţi recreative, activităţi de cultivare şi

dezvoltare a înclinaţiilor

1
Învăţarea integrată nu trebuie confundată cu educaţia incluzivă care presupune integrarea copiilor /elevilor cu CES (cerinţe educative
speciale) în activitatea şcolară obligatorie (Ciolan, L., 2008)
 - sunt activităţi de învăţare care respectă ritmul propriu de învăţare al copilului şi aptitudinile
acestora;
- ele sunt corelate cu tema săptamânii / tema proiectului şi cu celelalte activităţi din programul
zilei.
Conform curriculumului pentru educația timpurie, durata activităţilor poate varia, în funcţie de
particularităţile copiilor şi, implicit, de interesul manifestat de grupul de copii/copil pentru acestea, de
conţinutul activităţilor, precum şi în funcţie de maniera de desfăşurare.
Conform prevederilor în vigoare, activitățile de învățare pe domenii experiențiale alternează cu
pauze de 10-15 minute pentru copii (pauzele pot fi alocate jocului liber, jocurilor de mișcare, exercițiilor
fizice, unei tranziții, unei rutine).
Numărul de ore pentru activităţi zilnice, precum și numărul de activități dintr-o săptămână
desfăşurate cu copiii variază în funcţie de tipul de program ales de părinţi (program normal – 5 ore sau
program prelungit/săptămânal – 10 ore) și în funcţie de intervalul de vârstă al copiilor.
Activităţile extracurriculare organizate de grădiniţa au conţinut cultural, artistic, spiritual,
ştiinţific, tehnico-aplicativ, sportiv sau sunt simple activităţi de joc sau de participare la viaţa şi activitatea
comunităţii locale.
Excursiile şi taberele şcolare contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre frumuseţile
ţării, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul din natură, artă, cultură. Prin excursii, copiii cunosc
locul natal în care au trăit, muncit şi luptat înaintaşii lor învăţând astfel să-şi iubească ţara, cu trecutul şi
prezentul ei. Prin excursii copiii pot cunoaşte realizările oamenilor, locurile unde s-au născut, au trăit şi au
creat opere de artă scriitori şi artişti.
Serbările reprezintă un necesar izvor de satisfacţie, bucurii, creează buna dispoziţie.
Serbările pot lua forme variate, de la solemna evocare istorică la un vesel carnaval. La pregătirea şi
realizarea serbărilor, copiii participă cu însufleţire şi dăruire, din dorinţa de a oferi spectatorilor momente de
ţinută estetică, distracţie, satisfacţie, făcându-le viaţa mai frumoasă, mai plină de sens.
-Ziua mamei, Ziua copilului, Sfârşit de an.
- Serbări cu caracter istoric, cultural, comemorativ si religios: Ziua recoltei, Sf. Nicolae, Crăciun,
Paşti, 1 Decembrie, 24 Ianuarie, Ziua lui Eminescu, Ziua Europei, Carnaval;
Serbarea este modalitatea eficientă de cultivare a înclinaţiilor artistice ale copiilor contribuind la
dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor.
Vizionările şi spectacolele constituie o altă formă de activitate extracurriculară în grădiniţe, prin
care copilul face cunoştinţă cu lumea minunată a artei.
Deşi această formă de activitate îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul de spectator,
valoarea ei deosebită rezidă în faptul că ea constituie o sursa inepuizabilă de impresii puternice, precum şi în
faptul că apelează, permanent, la afectivitatea copilului.
Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de învăţare, la
dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor preşcolarilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului lor liber.
 Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu însufleţire
şi dăruire, la astfel de activităţi.

Organizarea şi amenajarea spaţiului educaţional şi rolul ariilor de stimulare

Spaţiul amenajat pe arii de stimulare ajută copiii să-şi dezvolte personalitatea prin faptul că le lasă
posibilitatea de a alege singuri unde, cu ce, cu cine şi cât se joacă, îşi asumă responsabilităţi pentru alegerile
făcute. Alegând singuri şi asumându-şi responsabilitatea deciziei, copiii devin independenţi, capabili să se
descurce singuri, încrezători în propriile forţe ceea ce duce la formarea unei imagini de sine pozitive.
Ariile sunt spaţii educative care stimulează dezvoltarea copiilor prin propunerile de joc pe care le
oferă acestora. Este important ca ariile să fie aranjate astfel încât să exprime ordine şi siguranţă pentru copil.
Ordinea este un element de bază dar care nu trebuie exagerat. Aşadar, jocurile şi jucăriile trebuie să fie
ordonate dar accesibile copiilor care vor învăţa să le aranjeze la locul lor după ce le-au folosit. De asemenea,
un joc început nu se întrerupe iar o construcţie neterminată nu se descompune, pentru că valoarea produsului
propriu este mai importantă pentru copii decât ordinea în sine.

Ariile sunt o altă amenajare a spaţiului, prin împărţirea lui în spaţii diferite, cu scopuri de cunoaştere
şi dezvoltare experienţială a copilului, o altă aşezare a jocurilor şi jucăriilor în sală, o altă antrenare în joc şi
activitate a copiilor după reguli în care se stimulează motivaţia internă şi respectul de sine. 

Tipuri de centre/arii/sectoare

1. Construcţii cu cuburi (un covor şi un raft în care sunt aşezate cuburi de diferite mărimi şi
forme).
Este o zonă consacrată cuburilor mari, cu ajutorul cărora copilul poate realiza diferite construcţii pe
covor, implicând imaginaţia şi spiritul său creator, exersând mişcările largi şi cele fine.
2. Joc de rol/imaginaţie/aria casei (o casă mică din carton sau lemn, cu obiecte de mărimea
copiilor, ustensile şi mobilier, truse diferite pentru dramatizare, costume, măşti etc.).
Este locul în care copiii desfăşoară activităţi casnice şi exersează diferite roluri sociale. Îşi dezvoltă
deprinderi de cooperare, de comunicare, de limbaj, de manipulare a obiectelor de uz casnic, îşi exersează
imaginaţia, învaţă să se exprime artistic.
3. Zona senzorială/nisip şi apă (un vas mare cu nisip şi un lighean cu apă, diferite forme cu
care se pot juca).
Este zona care stimulează fantezia şi imaginaţia copilului. Acesta îşi dezvoltă capacitatea tactil –
kinestezică, îşi dezvoltă musculatura şi îşi îmbunătăţeşte coordonarea senzorio - motorie.          
4. Joc de masă (măsuţă şi raft în care se găsesc jucării mici şi jocuri de masă). Este o zonă în
care copilul capătă achiziţii în toate domeniile: cognitiv, socio – afectiv, fizic.
5. Biblioteca/zona liniştită/colţul cărţii şi al poveştii (rafturi cu cărţi, caiete, instrumente de
scris, imagini pe teme diferite, măsuţă).
 Această zonă are două mari roluri în grădiniţă:
a. Să apropie copilul de carte şi de simbolurile limbajului;
b. Să ajute copilul să se echilibreze, să se odihnească în anumite momente.
În acest sector, copiii fac cunoştinţă în mod organizat cu cartea şi cuvântul. Ei învaţă ce reprezintă
ea, care este valoarea ei şi cum trebuie să o folosească. Cu cât copiii se vor apropia mai repede şi mai
adecvat de cuvântul scris din cărţi, vor reuşi să descifreze mai repede scrisul şi cititul în perioada şcolară.
6. Arte plastice (acuarele, guaşe, tempera, hârtie albă şi colorată, lipici, aţă, măsuţă şi raft în
care sunt aşezate în ordine toate materialele).
În această zonă copiii realizează activităţi de desen, dactilopictură, activităţi practice, colaje. Este o
zonă liniştită, simplă, care trezeşte imaginaţia şi spiritul creator al copilului.
7. Ştiinţa/colţul naturii vii (plante, mici animale de casă, acvariu cu peştişori, seminţe, vase
pentru experienţe, etc.). Aici este locul unde copiii îşi asumă diferite responsabilităţi, realizează mici
experienţe sub îndrumarea educatoarei, fac diferite observaţii.
Pentru o bună desfăşurare a activităţilor în cadrul ariilor de stimulare, educatoarea împreună cu copiii
stabilesc la începutul anului, atunci când sunt prezentate centrele şi materialele corespunzătoare, nişte reguli
care trebuie respectate de către copii.
În organizarea spaţiului educaţional se va ţine seama de următoarele cerinţe :
-Împărţirea sălii de grupă în zone, în funcţie de diferitele tipuri de activităţi
-Existenţa a cel puţin două zone delimitate în sala de grupă : Biblioteca şi Colţul păpuşii
-Stabilirea locului şi a materialelor necesare pentru realizarea centrului tematic
-Realizarea unui centru (a unei zone) pentru Ştiinţă ar putea rezolva problema centrului tematic.
-Aşezarea materialelor la vedere, în rafturi plasate la nivelul copilului
-Asigurarea accesului liber al copilului la aceste materiale
-Alegerea materialelor în funcţie de vârsta şi interesele copiilor din grupă
-Sortarea periodică a materialelor
-Introducerea treptată a materialelor noi
În concluzie, educatoarea va acorda o atenţie deosebită :
- modului în care decorează sala de grupă, urmărind ca fiecare obiect, fiecare imagine să transmită
ceva copilului sau să-l pună în situaţia de a cerceta, de a face predicţii în legătură cu o temă de interes.
- dotării bibliotecii şi a altor zone din clasă cu materiale adecvate vârstei şi obiectivelor propuse.
Cărţile, ziarele, revistele, jocurile cu imagini şi imaginile pe care copiii le vor găsi aici îi vor ajuta să
descopere diferenţele de detaliu dintre anumite obiecte şi să selecteze caracteristicile acestora.
- caracteristicilor estetice şi metodice ale mijloacelor vizuale expuse sau prezentate copiilor. Acestea
vor avea o dimensiune adecvată momentului şi obiectivului propus; culorile, forma şi realizarea artistică se
vor armoniza, oferind copilului încântarea pe care o provoacă orice lucru despre care se poate spune că este
frumos
 - regulile de folosire a materialelor puse la dispoziţia copiilor în zonele sau colţurile clasei, îndeosebi
a cărţilor, jocurilor, imaginilor pe care aceştia le mânuiesc mai des.
Reuşita desfăşurării jocurilor şi a activităţilor liber-alese depinde, în mare măsură, de modul în care
este organizat şi conceput mediul educaţional. Acesta trebuie să stimuleze copilul, să-l ajute să se orienteze,
să-l invite la acţiune.
Materialele care se vor regăsi zilnic în zonele/centrele/colţurile deschise nu trebuie să fie aleatorii, ci
atent alese, în strânsă corelare cu tema săptămânii sau cu tema proiectului aflat în derulare. Astfel, dacă este
vorba de activităţi desfăşurate în sala de grupă, cadrul didactic va acorda o atenţie deosebită organizării
spaţiului în centre, cum ar fi: Biblioteca, Colţul căsuţei/Joc de rol, Construcţii, Ştiinţă, Arte, Nisip şi apă şi
altele. Organizarea acestor centre se va face ţinând cont de resursele materiale, de spaţiul existent şi de
nivelul de vârstă al copiilor.
În funcţie de spaţiul disponibil, cadrul didactic poate deschide toate centrele sau cel puţin două centre
de activitate, în care pregăteşte zilnic „oferta” pentru copii, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea să aleagă
locul de învăţare şi joc în funcţie de disponibilitate şi nevoi. Copiii trebuie să se bucure de mobilitate şi de
libertatea de opţiune.
Tema Jocurilor şi activităţilor liber-alese poate fi dată sub o formă generică şi comună tuturor
centrelor deschise sau se pot stabili teme diferite pentru fiecare centru de activitate, aspect ce rămâne la
latitudinea cadrului didactic. În ambele situaţii, tema şi conţinutul acestor activităţi se realizează simultan,
corelându-se cu celelalte activităţi din programul zilei şi cu tema proiectului aflat în derulare, având în
atenţie atingerea obiectivelor planificate.
Pentru jocurile şi activităţile alese desfăşurate în alte spații decât spațiului obișnuit al grupei
(outdoor), o atenţie specială va fi acordată atât organizării şi amenajării curţii de joc, cât şi siguranţei pe care
o oferă copiilor spaţiul respectiv şi dotările existente. De asemenea, în funcție de spațiul ales pentru
desfășurarea activităților outdoor, care poate fi și în afara instituției (parc, crâng, pădure, pajiște, fermă,
gospodăria bunicilor etc.), va fi acordată atenția cuvenită adecvării jocului și explorării la condițiile oferite
de acesta.
În programul zilnic este obligatoriu să existe cel puţin o activitate sau un moment/secvenţă de
mişcare (joc de mişcare cu text şi cânt, activitate de educaţie fizică, moment de înviorare, întreceri sau trasee
sportive, plimbare în aer liber etc.).
Totodată, cadrul didactic va avea în vedere expunerea copiilor la factorii de mediu, ca o condiţie
pentru menţinerea stării de sănătate şi de călire a organismului şi va scoate copiii în aer liber cel puţin o dată
pe zi, indiferent de anotimp.

2. Proiectarea didactică –specificul proiectării didactice în grădiniță:lectura personalizată a programei

pentru educația timpurie,
planificare tematică anuală, planificare calendaristică săptămânală,
proiecte tematice, proiect de activitate didactică
 (temă, scop, obiective operaționale, evenimente didactice)

Proiectarea didactică reprezintă un act de gândire anticipativă asupra demersului didactic, fiind o
proiectare pe termen scurt a instrucției și educației.
Calitatea ei depinde de:
- Calitatea proiectării anuale, semestriale și de proiectarea sistemului de lecții;
- Calitatea și eficiența activităților didactice rezultate din transpunerea în practică a proiectelor
lecțiilor anterioare;
- Calitatea vieții școlare care îi motivează și educatori și elevi.
Proiectarea didactică reprezintă „procesul de anticipare a paşilor ce urmează a fi parcurşi în
realizarea activităţii didactice”, presupunând o analiză a componentelor curriculum-ului (finalităţi,
conţinuturi, strategii, evaluare) şi elaborarea unei ipoteze de lucru.
Pentru o proiectare didactică eficientă, se vor urmări:
- utilizarea expresiilor de genul: la sfârșitul lecției, TOȚI elevii vor fi capabili să...;
- utilizarea unor formulări verbale care exprimă comportamente observabile, măsurabile;
- evitarea expresiilor generale (a ști, a cunoaște, a înțelege) și cele care trimit la comportamente
inobservabile (a simți, a iubi, a dori);
- combinarea diferitelor metode, mijloace și materiale sau chiar crearea unora noi, in vederea
atingerii obiectivelor operaționale stabilite.
Funcțiile proiectării didactice:
 funcția de anticipare – proiectarea se definește ca un ansamblu de operații de anticipare a
desfășurării procesului instructiv-educativ;
 funcția de orientare (obiectivele sunt criterii de referință ce orientează proiectarea);
 funcția de organizare – proiectarea didactică este un proces complex de operații de planificare
a instruirii;
 funcția de dirijare – arată posibilitățile de acțiune, strategia de realizare a activității instructiv-
educative;
 funcția de reglare, autoreglare – raportarea rezultatelor finale la obiective, controlul, reglarea,
autoreglarea proceselor pedagogice;
 funcția de decizie – prin raportarea rezultatelor elevilor la obiectivele formulate, educatorul
apreciază funcționalitatea și eficiența strategiilor utilizate și adoptă măsurile ce se impun (fie
menținerea strategiei, fie înlocuirea acesteia cu alta);
 funcția de inovare – educatorul este cel care produce schimbarea concepției referitoare la
conținutul programelor și metodelor de predare.
Etapele proiectării didactice sunt conturate de răspunsurile la 4 întrebări esențiale:
- ce voi face?
 - Cu ce voi face?
- Cum voi face?
- Cum voi ști dacă ceea ce trebuia făcut a fost făcut?
În baza acestor răspunsuri, principalele etape ale proiectării didactice pot fi:
 Definirea obiectivelor și a sistemului de referință spațio-temporal;
 Stabilirea resurselor umane, materiale și didactice;
 Determinarea conținuturilor (teme, subteme, ritmul de parcurgere a fiecăreia și gradul de
aprofundare a informațiilor, în funcție de capacitățile elevilor) - ordonarea logică a
conținuturilor;
 Stabilirea strategiei didactice – selectarea celor mai potrivite mijloace, metode, materiale
didactice și forme de organizare (în funcție de tipul de activitate, obiectivele operaționale și
gradul de dezvoltare și personalitatea elevilor);
 Stabilirea criteriilor de evaluare.
Nivelurile proiectării didactice cuprind:
1. proiecte elaborate pe: ciclu, an, semestru, săptămână
În funcție de perioada de timp există proiectare globală și eșalonată.
Proiectarea cadrului didactic se concretizează în:
- proiectarea anuală, proiectarea unității de învățare;
- proiectarea la nivelul unei activități/lecții.
Proiectarea unei disciplice pentru un semestru se realizează prin planificatea eșalonată pe lecții și
date temporale exacte de predare a materiei respective. Documentul orientativ este programa școlară.
Proiectarea unei lecții este activitatea de identificare a secvențelor instrucționale ce se derulează într-
un timp determinat, de obicei, o oră școlară. Documentul care ordonează momentele lecției se numește, după
caz: proiect didactic sau pedagogic, proiect de lecție.
2. proiectarea elaborată pe:
- arii curriculare;
- disciplină;
- Temă;
- subiect.
Proiectarea didactică presupune:
- lectura/studiul programei;
- Planificarea calendaristică;
- Proiectarea secvențială a unității de învățare;
- Proiectul unei activități/lecții.
Lectura/studiul programei:
 Programa se citește pe orizontală, în următoare succesiune: obiective cadru, obiective de referință,
activități de învățare, conținuturi, evaluare.
În demersul său, cadrul didactic trebuie să aibă în vedere faptul că fiecărui obiectiv cadru îi sunt
asociate mai multe obiective de referință. Pentru realizarea obiectivelor de referință se pot realiza mai multe
tipuri de activități. Unele dintre activitățile posibile sunt recomandate în programă. Cadrul didactic poate
opta pentru folosirea acestor activități sau poate construi/gândi activități proprii.
Lectura personalizară a programei exprimă dreptul profesorului de a lua decizii asupra modalităților
pe care le consideră optime în creşterea calității procesului de învățământ, respectiv răspunderea personală
pentru a asigura elevilor un parcurs şcolar individualizat, în funcție de contextul educațional.
În învăţământul preşcolar, proiectarea demersului didactic se realizează prin următoarele acţiuni:
 proiectarea activităţii anuale (întocmirea planificării calendaristice anuale);
 proiectarea activităţii semestriale (întocmirea planificării calendaristice semestriale);
 proiectarea conţinuturilor săptămânale (întocmirea planificării săptămânale a proiectului
tematic sau tema săptămânii);
 proiectarea unei activităţi didactice (întocmirea proiectului de activitate didactică);

a) Planificarea calendaristică
Structură didactică deschisă şi flexibilă, caracterizată prin:
 unitate tematică;
 desfăşurare sistematică şi continuă pe o perioadă de timp;
 formarea unui comportament specific, prin integrarea unor obiective de referință/competențe
specifice;
 finalizată prin evaluare.
Se materializează în planificarea proiectelor tematice pentru cele 6 teme anuale de studiu şi a
conţinuturilor ce vor fi asociate acestora.
Din perspectivă curriculară, planificarea calendaristică nu este un document, ci un instrument de
interpretare personală a programei. Este parte integrantă din proiecatere, ca activitate de roganizare a
conținuturilor.
Unitatea de învățare este elementul generator al planificării calendaristice.
Elaborarea planificării calendaristice parcurge următoarele etape:
- citirea atentă a programei;
- stabilirea succesiunii de parcurgere a conținuturilor;
- corelarea fiecărui conținut în parte cu obiectivele de referință vizate;
- verificarea concordanței dintre transferul educațional propus de educator și oferta de resurse
didactice de care dispune(ghiduri, metodici, îndrumătoare)
 - alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare conținut, în concordanță cu obiectivele de
referință vizate.
Se poate opta pentru următoarea schemă:
Nr. Unitatea de Obiective de referință Nr de ore Săptămâna Observații
Crt. învățare vizate

Sau ( +exemplu)
Tema ..........
Subtema ...................
Ziua Categoria de activitate Obiective prioritare Tema Activități alese
urmărite
Educație pentru societate

Sau exemplu planificare anuală (grupa mică)

Educație pt. Societate
Grupa mică
Obiective Cadru:
O1 –
O2 -
Obiective de referință:
OR1
OR2
Exemple de comportamente:
C1 – să cunoască persoanele din mediul apropiat;
C2 – să cunoască normele necesare integrării în viața socială;
C3 – să manifeste spirit de echipă
C4 – să cunoască și să aplice reguli de igienă personală
Desfăsurarea acțiunii:
Nr. Crt. Unitatea de învățare Comportamente Conținuturi Nr. Activități
1. Identitatea moral- C1, C10 Propria persoană în raport 3
civică cu ceilalți
Mediul de proveniență

Proiectarea secvențială a unității de învățare

 Unitatea de învățare poate parcurge una sau mai multe activități. Alocarea timpului afectat unei
unități de învățare se face prin planificare anuală.
O unitate de învățare are următoarele caracteristici:
- este coerentă din punct de vedere al competențelor vizate;
- este unitară din punct de vedere al conținutului tematic;
- se desfășoară conținuu pe o perioadă de timp;
- se finalizează prin evaluare.
Etapele planificării unității de învățare:
1. stabilirea obiectivelor/competențelor ( de ce voi face?)
2. identificarea și selectarea conținuturilor (ce voi face?)
3. analiza resurselor ( cu ce voi face?)
4. stabilirea activităților de învățare (cum voi face?)
5. stabilirea instrumentelor de evaluare (cât s-a realizat?)
Pentru planificarea unității de învățare se poate face următoarea rubricație:
Nr. Conținut științific Obiective de Activități de Strategii Evaluare
Crt. referință învățare didactice

Exemplu proiectare unitate de învățare:

SubTema: Drepturile copilului
1. conținuturi
iunie- dreptul la pace
octombrie – dreptul la identitate – joc didactic cine sunt eu
2. forme de organizare a activității: individual, frontal, pe grupuri;
3. material didactic
4. metode și procedee
5. resurse de timp
6. evaluare: observare sistemică, chestionare orală, fise individuale
7. forme de evaluare: frontală, individuală
8. tip de evaluare: orală, scrisă, practic-aplicativă.
Proiect de activitate didactică
Proiectarea lecţiei reprezintă o verigă importantă în ansamblul proiectării întregului demers didactic.
Lecţia reprezintă forma fundamentală de organizare a procesului de instruire, fiind de fapt o înlănţuire de
evenimente, momente, menite să realizeze succesiunea clară şi precisă aactului educaţional.
Proiectarea unei lecţii este operaţia de identificare a secvenţelor instrucţionale ce se derulează în
cadrul unui timp determinat, de obicei, o oră şcolară.
 Proiectarea lecției este o activitate obligatorie pentru profesorii debutanți ce cuprinde:
 încadrarea leției,
 activității didactice în sistemul de lecții/activități;
 stabilirea obiectivelor operaționale (concrete);
 selectarea, prelucrarea şi adecvarea conținutului;
 elaborarea strategiei didactice;
 stabilirea metodologiei de evaluare/ autoevaluare.
Proiectarea lecției tradiționale este formată din două părți: cea introductivă și cea detaliată.
Proiectarea unei lecţii implică următoarele demersuri de bază:
-formularea obiectivelor;
-selectarea şi analiza conţinuturilor
 -identificarea resurselor (umane, materiale, temporale, didactice);
-stabilirea strategiilor didactice - presupune precizarea metodelor, mijloacelor de învăţământ şi
formelor de organizare a activităţii elevilor;
-elaborarea instrumentelor de evaluare.
Indiferent de capacitatea care se învaţă, într -o activitate de învăţare se organizează o seriede
evenimente care acţionează asupra elevilor ajutându-i să atingă obiectivul propus. Aceste evenimente,
numite evenimente ale instruirii se parcurg în următoarea ordine:
- momentul organizatoric
- captarea atenției
- anuntarea temei
- realizarea continutului
- obtinerea performantei
- incheierea activittății.
O schema a proiectării unei activități va cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele elemente:
EVENIMENTUL Conţinut știintific Metode si procedee EVALUAREA
instructiv - didactice
DIDACTIC educativ

Proiectarea unei lecţii se finalizează cu elaborarea proiectului de lecţie.

În literatura de specialit ate sunt prezentate diferite modele de proiecte de lecţii, toatevizând aceleaşi
aspecte de bază.
Cadrul didactic va opta pentru acel model pe care-l consideră mai util şi eficient.
Când proiectăm o activitate didactică (integrată), vom realiza un singur proiect şi vom preciza :
Unitatea de invăţământ,
Grupa,
Educatoarea,
 Tema activităţii (integrate);
Scopul activităţii:
Obiective operaţionale
Strategii didactice;(metode, tehnici, material didactic)
Forme şi tehnici de evaluare:
Categoriile de activităţi de învăţare abordate: ( Activităţi pe domenii experienţiale, Jocuri şi activităţi
didactice alese, Activităţi de dezvoltare personală);
Bibliografie:
Scenariul didactic: - se va descrie în cuvinte simple modul de desfăşurare a activităţii integrate pe
parcursul intregii zile sau a segmentului de timp ales. Cuprinde fiecare verigă a activităţii ce se va
desfăşura : întâlnirea de dimineaţă, activitatile pe grupuri mici, frontale, jocurile, tranziţiile şi evaluarea zilei,
într-o înlănţuire logică.

Planificarea tematica

Predarea tematică se concretizează printr-o planificare pe termen lung sau scurt care reflectă relaţiile
dintre tema propusă, domeniile de cunoaştere şi centrele de cunoaştere. Această planificare trebuie să fie
flexibilă, deschisă, adaptării la evenimentele speciale şi presupune capacitatea educatoarei de adaptare la
schimbările care pot interveni, determinate de interesele copiilor.

3. Organizarea activităţilor de învăţare în educaţia timpurie (tipuri, importanţă, specific, organizare,

desfăşurare, evaluare): activităţi pe domenii experienţiale, jocuri şi activităţi didactice alese, activităţi de
dezvoltare personală, activităţi integrate, activităţi transdisciplinare, activităţi opţionale, activităţi
extraşcolare, activităţi extracurriculare, curriculum ascuns, mediul educaţional, ambianţa psiho-
relaţională, modalităţi de organizare a grupei, modele de aranjare spaţială a grupei, grupa combinată;

CATEGORII DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE SPECIFICE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR

Învățarea este un fenomen complex, dinamic evolutiv cu un conținut bogat și cu o largă sferă de
cuprindere.
Învățarea apare ca o activitate îndreptată spre scopuri de cunoaștere a unor informații, reguli, legi,
principii, având o funcționalitate informativă și un rol formativ.
Învățarea școlară este o formă tipică de învățare umană. Ea este definită ca o activitate :
 Sistematică
 Organizată, orientată în direcția asimilării de cunoștințe și a formării structurale
 Instituționalizată
  Specifică tinerei generații
Învățarea școlară vizează obiective precise ce implică:
 Proiectare și anticipare
 Dirijare
 Control și precizie
 Caracteristici ale învățării școlare:
 Organizată sub îndrumarea educatorilor, în cadru instituționalizat;
 Demers conștient ce presupune stabilirea anticipată a scopului și mobilizarea voluntară a
efortului
 Caracter gradual,
 Caracter secvențial
 Caracter informativ-formativ
Procesul de învățare încearcă să provoace o schimbare în timp, în spațiul și în forma experienței trăite
de individ: psihomotrice, acționale, deoarece numai o experiență nouă poate genera o nouă învățare.
Accepțiunile date conceptului de învățare sun cunoscute sub două denumiri:
- Învățarea ca proces
- Învățarea ca produs.
Ca proces, învăţarea implică o serie de componente psihice, diferite
de la un copil la altul. Aceasta implică crearea situaţiilor de învăţare care să determine o participare activă a
copilului în procesul de învăţare prin interacţiuni directe.
Învăţаrеа еstе асţiunеа еlеvului, rеаlizаtă iniţiаl în mоd dirijаt, са еfесt dirесt аl instruirii рrоiесtаtă
dе рrоfеsоr lа difеritе nivеluri dе соmреtеnţă реdаgоgiсă. Învăţаrеа şсоlаră рrеsuрunе dоbândirеа unоr
сunоştinţе, dерrindеri şi strаtеgii соnfоrm оbiесtivеlоr inсlusе în саdrul рrоgrаmеlоr şсоlаrе, “trаdusе” dе
рrоfеsоr lа nivеlul fiесărеi асtivităţi didасtiсе (lесţiе еtс.).
Ca produs, apare ca un ansamblu de rezultate noi, produse de activitatea procesuală și se referă la:
cunoștințe, priceperi, noțiuni, modalități de gândire, atitudini și comportamente.
Cа асtivitаtе рsihiсă fundаmеntаlă, рrорriе оmului, învăţаrеа аrе о finаlitаtе аdарtаtivă rеаlizаbilă în
mеdiul şсоlаr рrin асţiunilе dirijаtе dе рrоfеsоr реntru аsimilаrеа, intеriоrizаrеа şi vаlоrifiсаrеа mаtеriеi
şсоlаrе, рrоiесtаtă ре disсiрlinе şсоlаrе, mоdulе dе studiu, сарitоlе, subсарitоlе, gruрuri dе lесţii, tеmе şi
subiесtе dе lесţiе еtс.
Conținuturile învățării și ale predării sunt regăsite în manualele școlare, aplicate prin metode și
mijloace adecvate pentru atingerea scopurilor reglementate în curriculumul pentru învățământul preșcolar.
Tipurile de invatare au fost clasificate pe baza mai multor criterii:
- in functie de analizatorul care participa la invatare, distingem: invatare vizuala, auditiva, verbo-
motorie, olfactiva, gustativa si kinestezica. Cea mai eficienta este cea combinata;
- dupa eficienta, invatarea poate fi: receptiv-reproductiva, inteligibila si creativa;
 - dupa modul de organizare a materialului de invatare, distingem: invatare programata, euristica,
algoritmica, prin modelare si rezolvare de probleme, prin descoperirea inductiva, deductiva si analogica;
- dupa operatiile si mecanismele gandirii: invatare prin observare, imitare, prin conditionare reflexa,
conditionare operanta, prin identificare.
Forme ale invatarii:
- invatare spontana, neorganizata, care se petrece in familie, in grupurile de joaca etc.;
- invatare sistematica ce se realizeaza in special in scoli ori in cadrul diferitelor strategii de instruire.
Principalele tipuri de invatare sunt (R. Gagne):
• invatarea de semnale;
• invatarea stimul-raspuns;
• invatare de tipul inlantuirilor;
• invatarea asociativa-verbala;
• invatarea prin discriminare;
• invatarea notiunilor;
• invatarea de reguli sau de principii;
• invatarea sociala și prin conflict.
Invatarea spontana (sau invatare sociala) este neorganizata , are loc in familie, in grupul de
joaca, in timpul exercitarii profesiei.Invatarea spontana este indeosebi o invatare sociala. In cadrul
acestei forme de invatare are loc in special dezvolarea afectivitatii, formarea sentimentelor si a
vointei. Invatarea sistematica e realizata in scoala sau in diferite strategii de instruire. Efectele
invatarii sistematice se resimt in planul dezvoltarii intelectuale si mai putin in planul motivatiei, al
valorilor, al sentimentelor. Latura afectiva se dezvolta mult in cadrul invatare sociale.
Nivele de invatare:
1 - Invatarea senzoriomotorie
  2 - Invatarea prin receptare
3 -  Invatarea prin descoperire
  4 - Invatarea logica
5 - Invatarea mecanica
6 - Invatarea creatoare
Nivelele determina o clasifiscare:
-învatare latenta, neintetionata;
-învatarea hipnotica;
-învatarea constienta

Tipuri de învățare:
- Învățarea diferențiată și personalizată;
 - Învățarea prin cooperare;
Teoria inteligenţelor multiple formulată de Gardner argumentează ceea ce se constată, de altfel, în
viaţa cotidiană: avem stiluri de învăţare distincte, ceea ce solicită o abordare diferită, individualizată, pe
durata întregului proces de educaţie şi formare.
Învăţarea individualizată poate fi definită ca acţiune a cadrului didactic în direcţia proiectării şi
realizării activităţii didactice/ educative în funcţie de particularităţile biopsihosocioculturale ale fiecărui
copil. Aceasta se realizează prin individualizarea obiectivelor, a mijloacelor de învăţământ şi a metodelor de
predare – învăţare – evaluare – autoevaluare (Cristea, S., 2002).

Educaţia integrată este o modalitate nouă, o strategie modernă, iar conceptul de activitate integrată se
refera la o activitate în care se abordează metoda în predarea, învăţarea cunoştinţelor îmbinând diverse
domenii de formare a comportamentelor şi abilităţilor preşcolarităţii.
Educaţia integrală permite realizarea tematicii astfel încât copiii acumulează informaţii îşi satisfac
interesele, participă prin implicare atât efectivă cât şi afectiva prin antrenarea unor surse cât mai variate, prin
prezentarea conţinutului cu ajutorul experienţelor diverse, exersării tuturor analizatorilor, al învăţării prin
descoperire.
Activităţile integrate sunt cele prezente în planificarea calendaristica, proiectate conform planului de
învăţământ, orarului aferent nivelului de vârstă, susţinute de experienţa cadrului didactic.
Scenariul educatoarei îi orientează pe copii să opteze pentru diverse centre care oferă posibilitatea
alegerii domeniilor de învăţare şi a materialelor. Varietatea acestora încurajează copiii să manifeste, să
observe, să gândească, să exprime idei, să interpreteze date, să facă predicţii, să-şi asume responsabilităţi şi
roluri în microgrupul din care fac parte.

Învăţarea prin cooperare

A învăţa să cooperezi reprezintă o competenţă socială indispensabilă în lumea actuală şi care trebuie
iniţiată de la cele mai fragede vârste. Indiferent de sintagma preferată – fie învăţarea prin cooperare,
colaborare, învăţare colaborativă – avem în vedere aceeaşi realitate, adică o situaţie de învăţare în care copiii
lucrează împreună, învaţă unii de la alţii şi se ajută unii pe alţii.
În acest fel, prin interacţiunile din interiorul grupului îşi îmbunătăţesc atât performanţele proprii, cât
şi ale celorlalţi membri ai grupului. Rezultatele cercetărilor arată că acei copii care au avut ocazia să înveţe
prin cooperare, învaţă mai repede şi mai bine, reţin mai uşor şi privesc cu mai multă plăcere învăţarea
şcolară.
Invatarea se desfasoara pe baza unui sistem de actiuni si operatii diferentiate de la elev la elev, in
functie de nivelul dezvoltarii psihice al fiecaruia si de continutul situatiilor de instruire (lectii si alte activitati
didactice). Elevul invata si se dezvolta intelectual, actionand. Actiunile externe cu obiectele, printr-un proces
de analiza, comparatie, sinteza si generalizare, proces dirijat de profesor, se transforma pe plan mintal in
operatii intelectuale, in scheme de gandire. este vorba de o aspiratie spre integrare sociala, o dorinta de
afiliere.

Tipuri de activităţi didactice de învăţare

(după sarcina didactică)

Tipul de activitate Atribute

didactică
Activitate didactică de  secvenţele didactice în care educatoarea comunică noi cunoştinţe
predare – învăţare de noi deţin ponderea cea mai mare în activitate comparativ cu celelalte
cunoştinţe secvenţe;
 copiii îşi însuşesc cunoştinţe noi;
 se formează şi se dezvoltă capacităţi instrumental -
operaţionale, comportamente noi;
Activitate didactică de  secvenţele didactice de activitate independentă a copiilor are
formare a deprinderilor şi ponderea cea mai mare comparativ cu celelalte secvenţe;
priceperilor intelectuale /  educatoarea are rolul de a preciza temele, de a descrie şi explica
practice etapele şi de a demonstra modelul de realizare a activităţii;
Activitate didactică de  sarcina didactică dominantă este fixarea / consolidarea,
consolidare a cunoştinţelor aprofundarea şi aplicarea cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite
şi deprinderilor anterior, prin repetarea şi sistematizarea lor pe baza activităţii
independente a elevilor;
 scopul este atât lărgirea ariei de cunoştinţe cât şi aprofundarea şi
fixarea cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor precum şi
acoperirea lacunelor, corectarea confuziile şi neînţelegerile prin
explicaţii suplimentare;
Activitate didactică de  sarcina didactică o reprezintă, pe lângă consolidarea
recapitulare şi cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor şi ordonarea,
sistematizare a sistematizarea, completarea şi transferul conţinuturilor cuprinse în
cunoştinţelor, mai multe activităţi anterioare (sunt numite activităţi de sinteză sau
deprinderilor şi activităţi finale);
priceperilor  se realizează printr-o abordare interdisciplinară şi
transdisciplinară care va favoriza coerenţa conţinuturilor;
Activitate didactică de  sarcina didactică oferă posibilitatea realizării unui feed-back
evaluare a cunoştinţelor, constând în identificarea măsurii în care au fost realizate obiectivele
deprinderilor şi propuse;
priceperilor  oferă posibilitatea identificării modificărilor produse la nivelul
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
Activitatea de predare-învăţare (dobândire de cunoştiinţe)
Sarcină didactică dominantă: comunicarea şi însuşirea / dobândirea de cunoştinţe noi. Pe baza
acestora se urmăreşte dezvoltarea psihică a elevului.
Structură organizatorică orientativă:
1. Organizarea învăţării – pregătirea clasei pentru activitate;
2. Reactualizarea cunoştinţelor anterioare–realizarea conexiunii cu lecţia/lecţiile anterioară(e) care
prezintă cunoştinţe necesare asimilării celor ce vor fi predate în lecţia nouă;
3. Captarea atenţiei – trezirea interesului elevilor pentru subiectul lecţiei ce urmează a se desfăşura;
 4. Enunţarea subiectului şi a obiectivelor – informarea elevului, printr-un limbaj adecvat înţelegerii
sale, despre sarcinile ce urmează să le îndeplinească pe parcursul lecţiei;
5. Predarea noului conţinut – secvenţa majoră a lecţiei (răspunde sarcinii dominante şi ocupă cea mai
mare parte a resursei timp), presupunând prezentarea conţinutului ştiinţific ce face obiectul lecţiei.
6. Intensificarea retenţiei – presupune diverse modalităţi de fixare a noilor cunoştinţe: exerciţii,
problematizării, aplicaţii practice, crearea unor situaţii de transfer etc.;
7. Încheierea activităţii (Aprecieri) – formularea unor judecăţi de valoare asupra modului de
desfăşurare a lecţiei şi a modului de implicare a elevilor. În această secvenţă se pot da şi indicaţii pentru
realizarea temelor sau pentru continuarea învăţării acasă.
Activităţile de formare de priceperi şi deprinderi
Sarcină didactică dominantă: realizarea unor activităţi independente cu scopul de a forma anumite
priceperi şi deprinderi de muncă intelectuală sau nu.
Structură organizatorică orientativă:
1. organizarea învăţării;
2. anunţarea obiectivelor şi a subiectului lecţiei;
3. reactualizarea cunoştinţelor anterioare;
4. demonstrarea modului de executare;
5. dirijarea învăţării (secvenţa majoră);
6. analiza rezultatelor şi aprecieri.
Activităţi de consolidare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor
Sarcină didactică dominantă: fixarea şi consolidarea cunoştinţelor dobândite anterior.
Structură organizatorică orientativă:
1. organizarea învăţării;
2. captarea atenţiei;
3. anunţarea obiectivelor şi a subiectului lecţiei;
4. reactualizarea cunoştinţelor anterioare (aici secvenţa majorăîn care se pune în aplicare proiectul
de recapitulare);
5. intensificarea retenţiei;
6. încheierea activităţii (aprecieri).

Activităţi de evaluare
Sarcină didactică dominantă: controlul şi evaluarea. Această sarcină didactică vizează verificarea
modului de înţelegere a informaţiilor şi de operare a educabilului cu acestea.
În urma realizării unei lecţii de evaluare se pot identifica:
• calitatea procesului didactic desfăşurat anterior – cu incidenţe directe asupra modului de
planificarea a procesului ce urmează a fi desfăşurat;
 • constatarea nivelului de pregătire al educabililor – care poate duce la acordarea unui calificativ
sau a unei note, pe lângă incidenţa amintită mai sus.
Structură organizatorică orientativă :
1. organizarea învăţării;
2. anunţarea obiectivelor şi a subiectului lecţiei;
3. evaluarea propriu -zisă;
4. încheierea activităţii.
Activităţi didactice desfăşurate în grădiniță (în afara clasei)
 Activităţi desfăşurate de colectivul didactic al grădiniței:
jocuri şi concursuri şcolare;
serbări şcolare;
întâlniri cu personalităţi din diverse domenii.
Activităţi organizate de instituţii înafara şcolii:
 acţiuni de educaţie sanitară, rutieră etc.
 vizionări de spectacole etc.
Activităţi desfăşurate în afara şcolii(extraşcolare)
• activităţi cultural – distractive;
• vizionări de spectacole, filme tematice etc.
• excursii şi drumeţii;
• emisiuni radio şi TV etc.
Aceste activităţi pot fi organizate în trei momente diferite:
1. la începutul unei teme sau capitol din programa şcolară –având rol introductiv, de a familiarize
educabilul cu tema ce urmează a fi dezbătută în clasă;
2. în prelungirea lecţiei – cu rol de consolidare sau / şi aplicare a cunoştinţelor însuşite prin
procesul didactic desfăşurat la clasă;
3. finale sau de încheiere – pentru îmbogăţirea şi valorificarea cunoştinţelor însuşite în lecţie.

Jocuri și activități liber alese

Jocul este instrumentul central al educației timpurii.
Conceptul de joc liber este fundamental pentru curriculumul actual, iar când spunem joc liber ne
referim la jocul care este iniţiat de copil în centrele de interes/activitate. În jocul liber copilul decide ce se
joacă, cu ce se joacă şi cu cine se joacă.

Jocuri şi activităţi didactice alese

Nr. ZONA Jocuri şi activităţi didactice alese

crt. (sector, centru,
 arie de stimulare)
1 Biblioteca
2 Ştiinţă
3 Construcţii
4 Jocuri de
manipulare
(jocuri de masă)
5 Artă
6 Nisip şi apă
7 Jocuri de rol
Lectură după imagini;
Repovestire;
Povestire creată de copii;
Audiţie (poveşti, cântece etc.);
Jocuri didactice de identificare a literelor şi cifrelor;
Exerciţii grafice;
Jocuri concurs;etc.
Jocuri senzoriale (Spune ce ai gustat etc.)
Jocuri intelectuale; jocuri logico – matematice;
Convorbiri libere problematizante (Dacă astăzi ninge; dacă faci focul, etc.);
Observarea unor experimente simple (evaporarea, topirea, amestecarea etc.)
Jocuri de construcţie ( Mozaic, Lego, Vitocomb, Rotodisc etc.)
Puzzle, Lego, Domino, jocuri cu imagini, jocuri cu materiale a căror utilizare
contribuie la formarea deprinderilor practice – de îmbinare, triere, clasificare,
punere în corespondenţă – precum şi la dezvoltarea percepţiilor de culoare,
mărime, formă etc.
Pictură sau desen din imaginaţie;
Modelaj;
Audiţii muzicale;
Vizionări filme pentru copii, desene animate, spectacole pentru copii etc.
Dactilopictură;
Jocuri ritmico – melodice de mişcare;Colaje;
Confecţionarea unor lucrări din hârtie, materiale din natură, materiale textile
etc.
Construcţii din nisip umed şi apă;
La magazin, la şcoală, În vacanţă, De-a poştaşul, Dramatizări, etc.

Activităţi de dezvoltare personală – ADP

Activităţile de dezvoltare personală includ rutinele, tranziţiile, activităţile din perioada după-amiezii
şi activităţile opţionale.
 Rutinele – sunt activităţi care se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabilite, cu
aproape aceleaşi conţinuturi (sosirea copilului în grădiniţă; întâlnirea de dimineaţă; micul dejun; igiena;
masa de prânz; somnul, periada de relaxare de după – amiază; gustările; plecarea); întâlnirea de dimineaţă
vizează: autocunoaşterea, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, managementul învăţării prin joc,
dezvoltarea empatiei, luarea deciziilor, medierea conflictelor);7
Exemple de rutine sunt:
 Rutinele de igienă: spălatul pe dinţi, pe mâini, duşul, pieptănatul părului, îmbrăcarea
 Rutinele de la plecarea din casă: terminarea activităţilor din casă, schimbarea în hainele de mers
afară, pregătirea lucrurilor, plecarea de acasă.
 Rutinele de curăţenie: strângerea jucăriilor, strângerea lucrurilor personale, ordinea în cameră,
strângerea hainelor.
 Rutinele de masă: pregătirea pentru masă, comportamentul din timpul mesei, strângerea mesei.
 Rutinele din afara casei: plecarea de la locurile de joacă, schimbarea activităţilor (mers din parc
acasă, mers la magazin şi plecarea de acolo etc.)
  Rutinele de dinaintea somnului: pregătirea pentru somn, îmbrăcarea în pijamale, rutina de adormire

Rolul rutinelor este doar în momentele din zi care presupun schimbări, agitaţie, imprevizibil şi
neplăcere.Spre deosebire de adulţi, care pot gestiona aceste momente, copiii trăiesc într-o altfel de realitate.
De aceea,  rutinele au rolul de a transforma activităţile imprevizibile, neplăcute şi greu de controlat în
activităţi previzibile, ordonate şi plăcute. 

 Tranziţiile – marchează trecerea de la o activitate de învăţare la alta prin activităţi

desfăşurate în mers ritmat, a unei activităţ desfăşurate pe muzică sau în ritmul unor recitări, a unor
frământări de limbă, a unor jocuri cu text şi cântec cunoscute de copii;
Programul zilnic al grădiniţei cuprinde jocurile şi activităţile didactice alese (ALA), activităţi pe
domenii experienţiale (ADE) şi activităţi de dezvoltare personala (ADP). După fiecare astfel de activitate,
se realizează tranzițiile, pentru ca trecerea de la o activitate la alta să fie mai ușoară pentru copil.
Acestea pot lua forma unor cantecele, poezii, numărători, jocuri cu text şi cânt, ghicitori, povestioare
etc. Astfel se acoperă momentele libere şi se realizează legătura cu urmatoarea activitate într-un mod plăcut
copiilor.Tranziţiile trebuie să ocupe un loc obligatoriu în cadrul scenariului didactic şi au rolul de a stimula,
relaxa şi deconecta preşcolarul pregătindu-l, totodata, pentru activitatea următoare.
Alegerea tranziţiilor, momentul folosirii lor , tipul lor, depinde de mai mulţi factori. Pentru a folosi
într-un mod constructiv aceste tranziţii educatoarea trebuie să cunoască, în primul rând, dinamica grupului
de preşcolari, să adapteze tranziţiile la nivelul de vârstă , la tema proiectului propus sau tema activităţii dar
toate acestea depind şi de creativitatea educatoarei şi nu în ultimul rând de tactul pedagogic.
Când educatoarea proiectează scenariul unei activităţi didactice, tranziţiile vor fi mentionate clar în
proiectul didactic, însă de multe ori, situaţiile neprevăzute determină educatoarea să improvizeze. În astfel
de momente, tranziţiile vin în ajutorul cadrului didactic, şi chiar dacă activitatea următoare pare
neinteresantă pentru preşcolari, folosirea unei tranziţii la momentul potrivit, reuşeşte să stimuleze
curiozitatea acestora şi se realizează astfel legătura cu noua activitate şi totodata pregătirea grupei pentru
aceasta.
Un alt rol pe care tranziţiile reuşesc să-l exercite este cel de a linişti grupul de preşcolari. Sunt
momente pe parcursul desfăşurării programului din grădiniţă când copiii devin prea gălăgioşi şi îşi pierd
atenţia. Captarea atenţiei şi trezirea curiozităţii copiilor în astfel de situaţii devine o adevărată provocare
pentru cadrul didactic iar folosirea unor tranziţii sub formă de cântelele sau poezii liniştitoare, la momentul
potrivit, vor  trezi din nou interesul pentru activitate.
De asemenea ,atunci când se trece la o rutină (ne spălăm pe mâini, mergem la baie, copiii ies în
curtea grădiniţei, se pregătesc pentru plecarea acasă etc.), tranziţiile sunt cele mai potrivite pentru a pregăti
desfăşurarea acestor rutine.
Exemple de posibile tranziţii:
PREGĂTIREA PENTRU MASĂ
1. Jucăriile adunăm,                Mâinile ni le spălăm,
   Vasele le aranjăm,                La masă ne aşezăm
  Sala noi o pregătim,              Poftă bună, mulţumim,
 Şi la masă noi pornim.            Şi mâncarea o servim.
( versurile se cântă pe meoldia  cântecului „Bate vântul frunzele”)

2.   1, 2, 3, 4,                                                   9, 10, 11, 12,

    Toţi de grabă ne-adunăm,                           Către baie ne-ndreptăm,
   5, 6, 7, 8,                                                      13, 14, 15, 16,
   În perechi noi ne grupăm.                            Mâinile ni le spălăm.

PREGĂTIREA PENTRU SOMN

1. Ora 1 a sosit, noi ne punem la dormit,
    Pijamaua o – mbrăcăm,
    Hainele le ordonăm,
    Capul pe perna – l culcăm,
    Pe Moş Ene îl chemăm.

TREZIRE
1. Ne-mbrăcăm, ne-mbrăcăm,                        
    Hainele de grabă pe noi le luăm,
    Pijamaua jos o dăm,
   Plapuma o aranjăm.
   Ne-mbrăcăm, ne-mbrăcăm,                         
  Hainele de grabă pe noi le luăm,
(versurile se intonează pe melodia cântecului „Ne jucăm cu degetele”)

PREGĂTIREA PENTRU ACTIVITĂŢI

1.  Astăzi noi vom număra,                             2. Cel mai mult, aici la grădi,
    Şi mulţimi noi vom forma.                              Noi am vrea să ne jucăm,
   Cu jetoanele lucrăm,                                       Dar trebuie să şi lucrăm.
   În perechi le aşezăm.                                       La măsute ne-aşezăm,
                                                                          În caiete completăm
                                                                          Cu creionul desenăm.
 3. 1, 2, 1, 2,
Câte doi în pas vioi.
Braţele le ridicăm,
Mâinile le fluturăm.
Stânga, dreapta 1, 2,
Faceţi şi voi ca şi noi.

Regulile grupei pot lua forma tranziţiilor. Mijlocul cel mai potrivit pentru a-i deprinde pe copii cu
aceste reguli este folosirea unor imagini potrivite dar şi poeziile ăi cântecelele care să conţină aceste reguli.
Astfel atunci când este timpul pentru o rutină  se poate indica copiilor imaginea potrivită şi sugestivă prin
care copiii vor fi pregătiţi pentru ceea ce va urma şi se vor putea folosi poezioare sau cântecele prin care se
descrie o regula a grupei care se referă la igiena necesară înainte de a manca sau la respectarea linistii,
înainte de a incepe o activitate corespunzatoare ( povestirea sau lectura educatoarei, realizate la DLC), de
asemenea când este timpul plecării se poate folosi ca şi tranziţie o poezie , regulă a grupei , care sugereaza
apropierea acestui moment si comportamentul dezirabil.

 Activităţi opţionale – sunt alese de părinţi din oferta educaţională prezentată de

unitatea de învăţământ la începutul anului şcolar;
 pot fi desfăşurate de către educatoare sau de un profesor specialist în colaborare cu
educatoarea;
 pentru grupa de vârstă 3 – 5 ani se poate desfăşura cel mult un opţional pe săptamână,
iar pentru grupa de vârstă 5 – 7 ani cel mult două opţionale;
Activităţi recuperatorii pe domenii de învăţare, activităţi recreative, activităţi de cultivare şi
dezvoltare a înclinaţiilor
- sunt activităţi de învăţare care respectă ritmul propriu de învăţare al
copilului şi aptitudinile acestora;
- ele sunt corelate cu tema săptamânii / tema proiectului şi cu celelalte
activităţi din programul zilei.

Construirea mediului educaţional în grădiniţă

Grupa de copii reprezintă o formaţiune psiho-socială. Ea este structurată dupa criteriul

particularităţilor de vârstă ale componenţilor sai (prescolarii)
Grupa de prescolari are urmatoarele caracteristici
 - are un numar de indivizi care se afla in interactiune;
- educatoarea desfasoara activitati organizate in scop comun intregii grupe
- fiecare copil indeplineste roluri comune grupului, dar si individualizate;
- copiii relationeaza fiind implicati in activitati comune;
- grupa utilizeaza o serie de resurse in comun;
- implicarea intr-o activitate comuna dezvolta in timp norme si valori care reglementeaza
comportarea comuna;
Pozitia educatoarei este foarte importanta. Educatoarea trebuie privita din interiorul grupului.
Ea este singurul adult intr-un grup de copi, reprezentand lumea adultilor. Ea este cea care formuleaza
judecati de valoare si este un model pentru cei mici. Educatoarea este privita ca un conducator al grupului ,
ea nu este numai un simplu transmitator de cunostinte sau organizator, ci si un manager al grupei de
prescolari.
Exista 2 perspective de abordare a grupei de prescolari:
- perspectiva didactica
- perspectiva psihosociala
Din perspectiva didactica, grupa de prescolari este studiata dupa gradul de implicare si dirijare a
educatoarei in raport cu activitatea copilului :
- Activitatile comune implica cel mai mare grad de dirijare din partea educatoarei, fie ca activitatea
se desfasoara frontal, pe grupuri sau individual.
- In cadrul activitatilor dirijate se pune accent pe participarea tuturor copiilor. Organizarea si
realizarea acestor activitati presupune o conducere, o indrumare permanenta si un control din partea
educatoarei.
Din perspectiva psihosociala grupa de prescolari este studiata sub aspectul socializarii copiilor, in
vederea dezvoltarii comportamentului social si a personalitatii acestora. Gradinita este aceea care permite o
largire a campului relational al copilului. Viata si activitatea in grupa de prescolari presupune interactiunea
acestora, formarea fiecaruia pentru a fi capabil sa participe la viata grupului. Aceasta inseamna dezvoltarea
si antrenarea abilitatilor psihologice de adaptare si de integrare, de participare si a aptitudinilor creative a
copiilor.
Profesorul Romiță Iucu a prezentat 5 dimensiuni necesare în cadrul asigurării unui management
eficient al clasei de elevi și anume:
dimensiunea ergonomica (ce se refera la trei aspecte importante din punct de vedere al
managementului grupei: dispunerea mobilierului, vizibilitatea si pavoazarea salii de grupa);
dimensiunea psihologica (este reprezentata de cunoasterea , respectarea si exploatarea
particularitatilor individuale ale prescolarilor);
dimensiunea sociala (are in vedere functionarea grupei ca microgrup social, care se
caracterizeaza prin parametrii :extensie, interactiune, scopuri comune, structura, compozitie, coeziune);
 dimensiunea normativa (se refera la ansamblul de norme si reguli care reglementeaza
desfasurarea activitatii in gradinita de copii);
dimensiunea operationala (se refera la perceptia membrilor grupului fata de norme,
traducerea in comportament a acestora);
dimensiunea inovatoare-creativa ( se refera la adoptarea unor decizii care presupun
schimbarea).
. O grupă de preșcolari este formată din personalități diferite puse în același loc și în același moment
al dezvoltării școlare. Având personalități diferite, copiii trebuie învățați să se completeze unii pe ceilalți
astfel încât colectivitatea în care activează să comporte trăsătura numită sinalitate.
Mediul din grădiniţă influenţează modul de manifestare a comportamentului.
Unele comportamente apar doar Într-un anumit mediu. Mediul comunică un anumit mesaj (de exemplu, dacă e
parc, e loc de joacă) şi favorizează un anumit com portament.
Controlul mediului favorizează apariţia unui comportament deja Învăţat.
Referitor la ambianța psiho-relațională, rolul educatorului este esențial. Rolul învăţătorului este
acela de a încerca, printr-o apreciere corectă şi o tratare diferenţiată, să-i aducă pe toţi copiii grupei la acelaşi
nivel în ceea ce priveşte posibilitatea fiecărui copil de a aprecia propriile sale acţiuni şi pe ale celor din jur în
raport cu anumite reguli, norme.
Posibilităţi de a realiza acest lucru sunt nenumărate, practic nu există nici un moment al programului
şcolii care să nu permită realizarea acestui obiectiv.
Există multe metode prin care copiii pot să înveţe sau să capete anumite deprinderi, de aceea devine
foarte important ca rolul profesorului să fie unul precis și foarte bine organizat, astfel încât interesul copiilor
să fie îndreptat spre descoperire și cunoaștere, pentru a căute informații noi și pentru a utiliza aceste
informații pentru a rezolva anumite probleme.
Elevul trebuie să își exercite obligaţiile de elev nu numai din necesitate şi constrângere, ci şi din
considerente morale, motivaţia fiind trebuinţa de afirmare, satisfacţia realizării şi exprimării de sine.
Mediul social al grupei , motivarea sociala a invatarii, climatul de lucru ,
lectia ca forma de organizare a procesului de invatamant , sunt componente ale unui proces social.
Rezultatele sunt dependente de performantele grupului, de aprecierile celorlalti, de afirmarea unor lideri, de
climatul educational si moral al grupului, de indeplinirea rolului de lider al educatoarei in grupa.
În cadrul interacţiunilor sociale (copii - adulţi, copii - copii), copiii Îşi dezvoltă
anumite abilităţi de relaţionare şi Învaţă noi comportamente precum cel de a asculta
opţiunile celuilalt, de a-şi aştepta rândul etc. Modalităţile prin care educatoarea se poate
implica În dezvoltarea abilităţilor sociale ale copilului, care sunt parte integrantă a
relaţiilor interpersonale, sunt de a ghida comportamentul copilului În anumite situaţii
sociale (de exemplu, În situaţia de a chema un copil pentru a se j uca Împreună) şi de a-i
oferi copilului oportunităţi de exersare a abilităţilor sociale.
 În plus, copiii Învaţă cum să interpreteze o anumită situaţie socială (de exemplu,
reţinerea unui copil de a colabora cu colegii), pe baza reacţiilor pe care ceila lţi le exprimă
referitor la situaţia dată.
În opinia lui Okon, aplicarea unor forme diferențiate de organizare în cadrul procesului instructiv
reprezintă condiția imperativă de pregătire a elevului pentru a face față situațiilor neprevăzute ale vieții. În
același timp, formele de organizare diverse creează formarea capacităților de socializare, iar lipsa oricăror
activități colective are efect negativ asupra dezvoltării sociale a copilului.
Putem spune asftel, că în cadrul procesului instructiv-educativ, organizarea prezintă trei forme de
activitate și anume:
- activitate frontală care este realizată cu toată clasa
- activitatea realizată pe grupe de elevi
- activitatea individuală
Activitatea frontală este realizată de către educator și are ca scop participarea activă a tuturor
copiilor. Învăţătorul este cel care coordonează toată activitatea și cel care propune temele de studiu, iar
această formă de organizare colectivă este folosită în principal pentru reactualizarea cunoștiințelor, dar și
pentru captarea mai ușoară a lucrurilor noi sau la fixarea cunoștiințelor acumulate deja.
În cadrul acestei activități, metoda didactică folosită este conversația, iar avantajele acestei forme de
activitate constau în creșterea stimei de sine și a încrederii dar și la dezvoltarea comunicării orale. Însă,
activitatea frontală are și dezavantaje, deoarece nu toți copii participă activ la desfășurarea lecției, motivele
fiind diferite, începând cu numărul prea mare al elevilor din clasă și până la diferențele de personalitate, de
inteligență sau de aptitudini.
Activitatea pe grupe de elevi reprezintă îmbinarea capacităților și aptitudinilor individuale cu
aptitudinile și inteligența grupului, această formă contribuind la dezvoltarea socială și a spiritului de echipă,
precum și la dezvoltarea relațiilor între membrii echipei.
Activitatea de grup se dovedeşte a fi eficientă nu numai în vederea realizării unor condiţii mai bune
ale formării intelectuale, dar şi pentru realizarea obiectivelor de educaţie socială şi morală.
Cooperarea în cadrul activităţilor de grup răspunde exigenţelor sociale de formare (dobândirea
competenţelor de relaţionare şi de comunicare). Activitatea de grup poate fi organizată nu numai în vederea
realizării celor mai bune condiţii ale formării intelectuale, ci şi pentru scopuri de educaţie morală şi socială.
Contribuţia în cadrul activităţilor de grup la dezvoltarea personalităţii elevilor, sub aspect moral şi
social, ar putea fi sintetizată astfel:
- favorizează formarea trăsăturilor pozitive de caracter şi personalitate iniţiativă, principialitate,
cooperare, spirit critic şi autocritic, respect reciproc.
- elevii au ocazia să-şi cunoască mai bine aptitudinile, calităţile intelectuale şi morale, de voinţă şi
caracter.
 - permit manifestarea şi consolidarea calităţilor morale: colegialitate, sinceritate, onestitate,
modestie, altruism.
- formează trăsături morale pozitive ale comportamentului elevilor: solidaritate, perseverenţă,
responsabilitate, etc.
- Îmbogăţesc experienţa socială a elevilor, obişnuindu-i să gândească prin reciprocitate, să ţină
seama de opiniile celorlalţi.
În cadrul formării grupului, cele mai importante criterii de organizare sunt cele legate de nivelul de
pregătire sau de aptitudinile fiecărui elev, ori, de ce nu de alte criterii cum ar fi culoarea ochilor sau a
părului, culoarea preferată etc.
Desfășurarea activității pe grupe de elevi presupune parcurgerea mai multor etape cum ar fi:
- stabilirea temelor și obiectivelor de îndeplinit
- împărțirea echipelor și stabilirea sarcinilor fiecărei echipe
- rezolvarea temei propuse și discutarea rezultatelor obținute completarea de către dascăl cu
sugestii și corecturi, după caz. ( Dumitru.G., 2004, p. 175)
Activitatea independentă are drept scop executarea sarcinilor stabilite în mod individual, de fiecare
elev în parte, fără coordonarea educatorului. În cadrul acestei activități sunt dezvoltate capacitatea de
memorare și concentrare, dar și inițiativa și creativitatea. Astfel, încrederea în forțele proprii crește, copilul
putând să-și stabilească singur dorințele și prioritățile.
Sarcinile propuse de dascăl pot fi unice sau diferențiate, adaptate în funcție de capacitatea și
pregătirea fiecăruia. Această activitate permite cel mai bine stabilirea gradului de diferențiere a inteligenței
fiecărui elev, astfel cei cu potențial mai mare vor avea de rezolvat sarcini care să le stimuleze capacitățile
intelectuale și să le dezvolte creativitatea, iar cei cu dificultăți în rezolvarea temelor propuse vor primi
sarcini mai puțin complicate, astfel încât să aibă rezultate pozitive care sa-i determine să-și dorească mai
mult.
Cadrul didactic trebuie să găsească modalităţile cele mai eficiente de evaluare, să comunice
imediat rezultatele obţinute la evaluările formative, dezvoltând motivaţia elevilor pentru învăţătură. Cadrul
didactic trebuie să promoveze învăţarea eficientă – participativă, activă şi creativă.
Cele trei forme de desfăşurare a activităţii didactice sunt complementare şi se pot desfăşura
concomitent, în funcţie de obiectivele şi conţinutul didactic.
În România, cele mai utilizate forme de organizare a grupei de preșcolari sunt organizarea pe centre
de interes și organizarea pe grupe de elevi.
Ambianţa în care copilul îşi trăieşte direct experienţa de viaţă prin situaţiile de viaţă prilejuite în
scopul învăţării se referă şi la climatul socio-afectiv.
Iată care sunt caracteristicile care l-ar putea convinge pe copilul care vede prima data sala de grupă
să facă primii paşi:
• spaţiu larg, luminos, aerisit, curat;
 • culori vesele, calde, îmbinate armonios;
• spaţiul delimitat, dând impresia multor universuri ce aşteaptă să fie descoperite;
• mobilier dimensionat specific vârstei preşcolare, dotat cu o varietate de materiale şi jucării la
îndemână;
• existenţa altor copii care interacţionează;
• o educatoare zâmbitoare, primitoare, prietenoasă;
• posibilitatea prezenţei/ rămânerii în sală pentru un timp, a unui membru al familiei.
Organizarea spaţiului educativ prin delimitarea Centrelor oferă atât părinţilor, cât şi educatorului
oportunitatea de a-i observa mai bine pe copii în intracţiunea lor cu materialele, cu alţi copii sau cu adulţii
din clasă.
În organizarea pe Centre a spaţiului educativ, educatorul va asigura:
 securitatea şi protecţia copiilor;
 confortul prin mobilier, canapele, pernuţe;
 existenţa unui spaţiu suficient studiului şi întâlnirii cu alţi copii;
 existenţa unui material adecvat situaţiilor de învăţare;
 poziţionarea adecvată a Centrelor, respectând reguli specifice.
Centrele de interes sunt: Biblioteca, Ştiinţe, Arte, Construcţii, Joc de rol/ Colţul păpuşii, Nisip şi apă.
Fiecărui centru de interes îi revine un colț al sălii de clasă. De asemenea, în sala de grupă, trebuie să
existe colţuri de joacă dotate cu materiale şi jucării specifice activităţilor  pe care copiii le vor desfăşura:
colţul Construcţii, colţul Bibliotecă, colţul Căsuţa păpuşii, colţul Artă.
Zona pentru activitate va fi prevăzută şi cu un spaţiu liniştit şi confortabil pentru odihnă, în care sunt
aşezate salteluţe sau pernuţe moi pe care copiii se pot aşeza pentru odihnă. Acest spaţiu poate fi amplasat
lângă un colţ considerat mai liniştit, cum ar fi colţul Bibliotecă. Trebuie să existe lumină suficientă.
  La colţul Bibliotecă este aşezat un raft fără colţuri ascuţite ori cuie ce ies înafară, pe care sunt
aşezate cărţi cu imagini, cărţi cu poveşti, jetoane ilustrate, casetofon, casete, diapozitive,etc. Cărţile trebuie
schimbate des pentru a menţine interesul copiilor. Tot la acest colţ pe o măsuţă este aşezat un televizor, un
calculator pentru a oferi copiilor prilejul de a viziona desene animate, CD-uri cu poveşti, jocuri. La această
vârstă, copiii au preferinţe pentru unele povestiri şi cer să le fie repetate. Sunt atraşi de imaginile viu colorate,
devin sensibili la muzică, la ritm, la melodie, la cântece pentru copii, la jocurile muzicale. Le place să cânte
şi să danseze. Colţul Bibliotecă fiind dotat cu casetofon sau combină muzicală, dă posibilitatea copiilor de a
audia jocuri muzicale şi cântece pentru copii.
Colţul Construcţii este, adesea, spaţiul cel mai frecventat de copii. Jocul de construcţii
oferă posibilităţi multiple de dezvoltare a copilului. Acest colţ trebuie plasat într-un loc îndepărtat de zona
liniştită, pentru a nu deranja. Materialele vor fi dispuse în cutii rotunjite la colţuri sau rafturi, pe categorii:
cuburi, figuri geometrice, Lego, maşinuţe, animale mici de jucărie, siluete realizate din imagini decupate din
reviste, lipite pe carton suficient de tare pentru a fi aşezate înpicioare, scăriţe, cutiuţe.
 Spaţiul trebuie să fie suficient de mare pentru ca cei mici să aibă loc să-şi împrăştie cuburile, podeaua
să fie acoperită cu mochetă sau covor, deoarece copiii vor sta mai mult pe jos, şi în acelaşi timp, pentru a
diminua zgomotul cuburilor care vor cădea. Trebuie protejat de paravane sau rafturile care-l delimitează de alte
colţuri, pentru a nu exista pericolul ca ceea ce au construit copiii, să fie dărâmat din greşeală de alţii care trec
pe acolo.Pentru a le stimula jocul, pe peretele acestui colţ sunt aşezate ilustraţii de clădiri, sate, oraşe, etc.
Educatoarea trebuie să interacţioneze cu copiii mici fără a interveni în joc, stimulându-i şi
îmbogăţindu-le jocul. Jocul de construcţii satisface dorinţele imediate ale copiilor şi le sugerează printre
altele, imaginea clară a vieţii oamenilor. Ei se transpun imaginar în constructori,vânzători şi cumpărători de
materiale de construcţii, şoferi,etc.
Copiii trebuie încurajaţi să vorbească despre construcţiile lor pe măsură ce le ridică. În
activităţile de construcţii limbajul şi acţiunea fuzionează. Jucându-se cu cuburile, copilul mic se dezvoltă
afectiv, fizic, cognitiv şi din punct de vedere al limbajului.
Colţul Căsuţa păpuşii oferă prilejul copiilor de a explora diferite roluri, adesea roluri de adulţi
sau persoane care sunt importante în viaţa lor. Jocul de rol îşi are sursa în imaginaţia copiilor. Adulţii pot
încuraja un joc de rol bogat confecţionând şi păstrând la îndemână echipamente speciale care sunt, înesenţă,
cutii (truse) umplute cu diferite obiecte pe care copiii le vor utiliza jucându-se de-adoctorul, de-a poştaşul,
de-a mecanicul, de-a vânzătorul, de-a frizerul, etc.
Materialele confecţionate trebuie să reflecte viaţa comunităţii în care trăim. Mare parte din mobila
colţului păpuşii poate fi făcută din cutii sau lădiţe. Vasele de bucătărie pot fi confecţionate din tărtăcuţe, coji
de nuci. Dintr-o bucată de carton şi nişte resturi de material, am confecţionat o ,,fereastră” pe care am agăţat-
o de perete în colţul păpuşii. Pe carton se poate desena un soare vesel, iar resturile de material ţinând loc de
perdea.
Pentru unele activități, copiii pot să aducă pălării, haine de bebeluşi pentru păpuşi, boneţele, etc.
Pietricelele rotunde pot deveni uşor cartofi sau ouă, o rogojină pe podea devine un pat minunat, iar o cutie
de plastic a constituit un leagăn potrivit pentru o păpuşă.
Colţul Artă oferă posibilitatea copiilor să exprime ce gândesc, să simtă şi să vadă lumea şi astfel îşi
pot exprima şi potenţialul creator. Majoritatea copiilor iubesc activităţile de acest gen. Rolul cel mai
important al educatoarei este să asigure un mediu, o atmosferă care încurajează şi sprijină potenţialul de
exprimare creatoare al copilului.
Spaţiul acestui colţ trebuie să fie suficient pentru copiii care lucrează, astfel încât să nu se
stânjenească, să nu existe senzaţia de înghesuială. Trebuie să fie ales în aşa fel, încât lumina să vină din
partea stângă şi să nu fie o zonă de trecere, pentru a nu fi deranjaţi micuţii artişti.
Este dotat cu scăunele, mese, tablă, rafturi la care copiii pot ajunge, pe care sunt aşezate materialele: caiete,
blocuri de desen, acuarele, culori, plastilină, planşete, cretă colorată,lipici, hârtie glasată, creponată, pensule,
păhărele pentru apă,creioane, staniol, pastă de dinţi.
 Pe pereţi sunt amenajate locuri pentru expunerea lucrărilor copiilor la nivelul privirii lor. Copiii care
desfăşoară activitate în acest spaţiu, pentru a-şi proteja hainele de pete, îmbracă şorţuri, confecţionate chiar
din plastic.
Copiii trebuie lăsaţi să lucreze liber. O plimbare în natură dă copiilor un imbold pentru a vorbi, a
reprezenta prin desen ceea ce văd.
Pe tot parcursul activităţii, copiii trebuie să fie supravegheaţi, iar dotarea spaţiilor se face ţinând
seama de vârstă şi dezvoltarea fizică a copiilor.
Aparatele de încălzire vor fi izolate pentru a preveni accidentele.
Spaţiul pentru desfăşurarea activităţilor în aer liber va asigura dezvoltarea, învăţarea activă a
copilului şi promovarea stării de sănătate, fără risc de accidente şi îmbolnăviri.
Spaţiul de joacă este prevăzut cu nisipar, tobogane, echipamente pentru căţărat. Vor fi îndepărtate obiectele
ascuţite, materialele murdare, plantele toxice crescute pe locul de joacă.
Mediul de joacă trebuie să fie flexibil, să încurajeze copiii la mişcare, să le dea ocazia de a face
alegeri, de a explora fiecare lucru .Spaţiul pentru activităţile incluse în rutina zilnică va fi amenajat la
intrarea în sala de grupă, unde vor fi dulapurile individuale, mese şi scaune pentru servirea mesei, pătuţuri.
Modele de aranjare spaţială a grupei de copii (cerc, semicerc, clasă etc.)
Aranjarea şcolară clasică este o aranjare utilă pentru strategiile expositive; este bună pentru
instruirea tradiţională. Dezavantaje: copiii sunt, de regulă, mai pasivi .
Aranjare in cerc, fară mese : dispar mesele ce funcţionează ca nişte bariere; acest tip de aşezare duce
la crearea unei atmosfere de dialog .
Aranjare in semicerc : educatorul are posibilitatea de a interactiona cu toti copiii;
Dezavantaje : necesită mult loc, iar în cazul în care se distribuie scaune şi în partea inferioară a
potcoavei, cei ce le vor ocupa nu se mai pot vedea , distanţele mari între participanţi.
Invatamantul prescolar se organizeaza, de regula, pe grupe constituite dupa criteriul de varsta al

copiilor. In situatii specifice, se pot organiza grupe combinate cuprinzand copii de niveluri diferite de
varsta si de dezvoltare.
În grupele mixte de copii, jocul liber ocupă un loc important. Aici copiii pot învăța de exemplu să
fie atenți unii cu ceilalți, să rezolve conflicte și dobândesc abilitatea de a construi relații pe propria
răspundere.
În vederea proiectării activităţilor la o grupă combinată se ia în calcul, în primul rând, nivelul de
dezvoltare psihomotrică a copiilor din care este constituită grupa. După evaluarea iniţială, fiecare
educatoare, în funcţie de vârsta copiilor care predomină la grupă, îşi face planificarea.
Activităţile pot avea mijloace de realizare comune şi obiective diferenţiate (Ex: Mare, mijlocie,
mică-DŞ-Cunoaşterea mediului, DEC-Educaţie muzicală, DLC, DOS, DPM) sau pot fi activităţi diferite
realizate prin mijloace diferite (Ex: Mare-DŞ-Matematică, Mijlocie-activitate independentă, Mică-DEC-
activitate plastică).

4. Jocul în educaţia timpurie: definirea jocului şi specificul lui în preşcolaritate. Relaţia joc/ dezvoltare/
învăţare, joc – joacă, jucărie, joc de rol, joc didactic, joc senzorial, joc de construcţie, joc de mişcare,
joc muzical, joc de masă, joc logic, jocul în aer liber. (specificul fiecăruia la vârsta preşcolară,
funcţiile, cerinţele şi condiţiile de aplicare);

Jocul este o activitate fundamental umană, încă din antichitate și până în prezent. De la naștere,
copilul învață să se joace pentru că trebuie să își însușească abilitatea de a trăi.
Jocul este o activitatea specific umană, dominantă în copilarie, prin care omul îşi satisface nevoile
imediat, dupa propriile dorinţe, acţionand conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-o crease.
Jocul reprezintă o formă de manifestare întâlnită la copiii tuturor popoarelor lumii, încă din cele mai
vechi timpuri. El este esenţa şi raţiunea de a fi a copilăriei.
Nicio altă activitate nu are atâta răsunet în sufletul copilului ca jocul (John Locke).
"Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, o activitate de tip fundamental cu rol
hotărâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproducerea vieții reale într-o modalitate proprie
copilului, ca rezultat al interacțiunii dintre factorii bio-psiho-sociali." (Romanescu, 2017, pag. 7)
Ioan Cerghiţ relevă că prin el „copilul imaginează, rejoacă o lume reală în scopul de a cunoaşte mai
bine, de a-şi lărgi orizontul de cunoaştere, de a-şi forma anumite deprinderi”.(Cerghit, 1977, pag. 166)
În fiecare perioadă, fiecare joc prezintă un interes și răspunde unei nevoi specifice.
Jocul didactic este o activitate de învățare ridijată, dar și o metodă didactică.
Jocul didactic se caracterizează printr-o structură specifică (el Îmbină organic jocul
cu instruirea), deosebită de celelalte activităţi care se derulează În grădiniţă .
Jocul didactic este apreciat drept unul dintre cele mai accesibile şi mai eficiente mijloace
instructiv-educative folosite la vârsta preşcolară .
Indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul informativ al
procedului de învăţământ, cât şi aspectul formativ a acestuia.
Jocul didactic este o activitate de învățare dirijată, dar și o metodă didactică. Jocul îmbină elemental
instructive-educatic cu cel distractiv. În jocul didactic sunt implicate următoarele procese psihice:
- gândirea cu operațiile ei: analiza, sinteza, comparatia, generalizarea;
- memoria
- atenția și spiritul de observație;
- voința
- imaginația
 - limbajul.
La vârsta preşcolară, o importantă modalitate de dezvoltare a abilităţilor
sociale o reprezintă jocul. O parte importantă a jocului o reprezintă jocul de rol care
presupune situarea copiilor În condiţii de manifestare a unor roluri. În cadrul jocului de
rol, copiii au ocazia să-şi exerseze abilităţile sociale esenţiale, precum să coopereze cu
ceilalţi, adaptându-şi comportamentele la răspunsurile celorlalţi, să fie toleranţi faţă de
ceilalţi, să accepte că nu toate lucrurile decurg după cum doresc ei În activitatea de grup,
să răspundă adecvat celorlalţi, referitor la ceea ce Însemnă rolul asumat, să-i ajute pe
ceilalţi şi să accepte să fie ajutaţi.
Componentele de bază ale jocului didactic sunt următoarele:
 scopul didactic;
 sarcina didactică;
 elementele de joc;
 conţin utul jocului didactic;
 regulile jocului didactic;
 materialul didactic utilizat;
 acţiunea de joc.
Conținutul, sarcina didactică, regulile și acțiunile de joc (ghicire, surpriză, mișcare) conferă jocului
didactic un caracter specific, înlesnind rezolvarea problemelor puse copiilor.
Conținutul jocului didactic poate avea o tematică variată : omul și viața socială (corpul omenesc,
activitate în familie și în societate, comportamente, jucării, alimente, profesii), natura (anotimpuri, animale,
plante, fenomene ale naturii), limbajul (jocuri de exersare a vorbirii), exersarea capacităților și a proceselor
psihice.
In grădinița de copii, se pot desfășura :
- jocuri cu material didactic
- jocuri fără material didactic.
Jocul didactic poate fi organizat ca activitate obligatorie sau ca o metodă în structura altei activități.
Selectarea jocului se realizează în funcție de obiectivele propuse și de caracteristicile grupei de copii. În
concordanță cu acestea este ales și materialul didactic, care trebuie să fie accesibil, adecvat conținutului
jocului, simplu, atractiv și cu o valoarea artistică.
Conform lui Piaget, jocul are următoarele două funcții:
- funcția de adaptare a copilului la realitate – prin joc, copilul învață diferite situații din viață,
comportamente, aptitudini și deprinderi necesare în diferite activități.
- funcția de socializare.
Ursula Șchiopu împarte funcțiile jocului în următoarele categorii:
1. funcții esențiale:
  funcția de cunoaștere,
 funcția normativ-educativă;
 funcția stimulativă a mișcării
2. funcții secundare:
 echilibrarea
 tonifierea
 compensația
3. funcții marginale: funcția terapeutică.

RELAŢIA JOC-ÎNVATARE-DEZVOLTARE

Jocul, creația și învățarea sunt formele prin care se manifestă activitatea umană. La vârsta copilăriei,
jocul este principala activitate. După intrarea în școală, acesta este înlocuit de învățare. Totuși, omul nu
încetează niciodată să se joace, fiind cea mai eficientă metodă de recreere, de a petrece timpul cu cei
apropiați sau de a exersa diferite abilități.
Jocul nu dispare din activitatea individului pe măsură ce înaintează în vârstă, ci își modifcă ponderea
temporală sau cadrul.
Pentru copil, jocul este principala cale de dezvoltare, de cunoaștere a realității, de interrelaționare și
de adaptare. Este prima formă de învățare, facilitând trecerea spre învățarea din mediul școlar. Preșcolarul
are nevoie de sprijin pentru a își orienta jocul (aceasta este sarcina educatoarei).
Copilul se joacă singuri, în perechi, în grupuri.
In activitățile comune, copiii învață să socializeze, jucându-se un grup sau, după necesitate,
individual.
La vârsta preșcolară, jocul didactic este utilizat de către educator pentru a consolida și verifica
nivelul de cunoștințe predate elevilor. Prin utilizarea sa, copiii își imbogățesc sfera de cunoștințe.
Jocul didactic are o componentă formativă și una informativă.
Jocul antrenează o gamă largă de stimuli. Caracterul formativ al acestuia constă în :
- exersarea și perfecționarea senzațiilor și percepțiilor;
- antrenarea memoriei;
- exersarea imaginației și atenției;
- dezvoltarea gândirii;
- exersarea limbajului.
Jocul are și o valoare educativă:
- influențează comportamentul copiilor;
- se realizează o formă de socializare a relațiilor.
 Jocul activează la copiii funcţii mintale şi motrice:
 Funcţia principală este realizarea eului, manifestarea personalităţii;
 Funcţiile secundare au rolul de divertisment, de element odihnitor, relaxator.
Jocul este o formă de manifestare a copilului şi agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor şi
tradiţiilor de la ogeneraţie la alta. În joc copilul se detaşează de la realitatea obiectivă, se transpune într-o
lume creată de fantazia şi imaginaţia sa.
Învăţarea este indisolubil legată de joc. Treptat, elementele de joc încep să cedeze tot mai mult locul
elementelor de învăţare.
Jocul este subordonat învăţării exercitând o influenţă deosebită asupra dezvoltării psihice a
copilului.
Dacă la vârsta preşcolară, jocul reprezintă activitatea principală a copilului, la vârsta şcolară mică,
jocul este o formă accesibilă de învăţare activă, participativă.
Definită ca proces învăţarea este o succesiune de operaţii, acţiuni şi/sau stări interne, conştiente
care conduc la transformări psihice şi/sau comportamentale, în scopul unei adaptări eficiente.
Corelaţia dintre joc şi învăţare este condiţionată de nivelul general de dezvoltare psihică a copiilor.
Prin îmbinarea elementelor de învăţare cu cele de joc, copilul îşi însuşeşte unele cunoştinţe şi face primii
paşi în direcţia formării deprinderilor de muncă intelectuală.
Jocul didactic face parte integrantă din procesul învățării. Învățarea propriu-zisă prin joc facilitează
actul de învățare. Eleméntele de joc încorporate în procesul instruirii au calitatea de a motiva și stimula
elevii, mai ales în proma etapă a învățării.
Datorită elementului de atractivitate, elevii un simt efortul depus în învățare, fiind motivați de dorința
de a câștiga întrecerea.
Învățarea bazată pe joc este eficientă, însă, doar dacă jocul este conceput în corelație cu obiectivele
urmărite de lecție. Fiecare joc trebuie să aibă o sarcină didactică bine stabilită și clar formulată, pentru a
asegura elementul distractiv care creează destindere și îi determină pe elevi să se implice în actul învățării.
În grădiniță, jocul reprezintă modalitatea cea mai importantă prin care copilul primește informații, iar
învățarea este considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenței. Prin joc, copilul trece lent,
recreativ spre activitatea intelectuală.
Jocul didactic îmbină armonios funcțiile și sarcinile specifice jocului și pe cele specifice învățării,
exercitând o influență formativ-educativă asupra copilului în vederea pregătirii lui pentru școală și pentru
viață.
Există, însă, și câteva diferențe între joc și învățare:
- Jocul este însoțit întotdeauna de plăcere și răspunde intereselor imediate ale copilului, iar
învățarea îi apare copilului ca fiind ceva impus, din exterior, fără a răspunde unor interese
imediate;
 - Jocul oferă un câmp liber manifestării și spontaneității, pe când învățarea îi apare copilului ca o
constrângere, impusă de o autoritate externă;
- Prin structura sa psihologică, jocul este motivat intrinsec, pe când învățarea este motivată
extrinsec.

De aceea, în învățământul preșcolar, se realizează o îmbinare armonioasă între activitatea de învățare și joc,
sub directa îndrumare a educatorului. Prin folosirea jocului didactic, le stimulăm copiilor efortul susținut și ăi
determinăm să lucreze cu plăcere, cu interes. Jocul didactic are un efect educativ evident: cultivă încrederea în forțele
proprii, spiritul de răspundere, de colaborare, dezvoltă imaginația, gândirea și atenția, dezvoltă gândirea creatoare,
formează personalitatea copilului.
În concluzie, jocul reprezintă principalul mijloc de instruire și educare a copiilor, în special în perioada
preșcolarității, dar și în perioada școlarității mici și chiar în perioada adolescenței.
Jocul este un element de sprijin în educație, în special atunci când este investit cu finalități programate de
dezvoltare a potențialului psiho-motric și socio-afectiv al personalității.

Joc-joacă

Activitatea ludică a copilului se manifestă prin consumul de energie ce are ca principal obiectiv, pe
lângă acumularea de noi cunoștințe, dezvoltarea proceselor psihice.
Între joc și joacă există o distincție considerabilă, după cum observa Paul Codrea: jocul este o
inventie culturala instaurata pe baza unui acord socio-comunicativ, joaca este o manifestare spontana,
înradacinata în mecanismele biologice inconstiente, expresia unui instinct al juisarii, pe care-l întâlnim, sub
forme elementare, si în lumea animală.
Și filozoful Sorin Vieru operează o distincție asemănătoare între joc-joacă, și anume: Jocul este un
lucru foarte serios, e o categorie situationala de viata. 
Joaca este, dimpotriva, varianta copilareasca, sau lipsita de tensiune existentiala, a jocului. S-ar
putea spune ca e jocul de-a jocul. Joaca este jocul lipsit de perspectiva intentionala, de adâncime.
Jocul constituie, în esenţă,principala modalitate de formare şi dezvoltare a capacităţilor psihice ale
copilului. Experienţa acţională pe care o dobandeşte copilul jucându-se se reflactă asupra dezvoltării sale
psihice prin:
- achiziţia unor competenţe socio-emoţionale adecvate;
- activarea şi optimizarea potenţialului intelectual
- activarea şi optimizarea potenţialului fizic
Joaca, în schimb, este o forma de manifestare intalnita la copii, care incearca sa scape de rutina cu
ajutorul imaginatiei. Acestia incalca toate regulile impuse de ratiune, de natura, de tot ceea ce este realizabil,
prin crearea unor personaje supranaturale pe care le comanda sau in locul carora se pun chiar ei, impunand
viziunea lor despre viata. 
 Joaca cu prieteni imaginari este doar o fază a jocului obișuit, o etapă ce precedă jocurile organizate.
Este o joacă de-a ceva (de-a mama, de-a învățătorul, de-a polițistul). Copilul se adresează sieși, ca și cum ar
fi un părinte, un professor, polițist. Aceasta este forma cea mai simplă de a fi altcineva pentru sine însuși.
Joaca este, deci, prima obiectivare a sinelui, adică prima formă prin care un individ devine obiect
pentru sine însuși. dacă contrastăm joaca cu situația dintr-un joc organizat, putem sesiza diferența esențială
care apare, astfel, pentru copilul care, angajându-se într-un joc, trebuie să fie pregătit să intre în atitudinea
oricui este implicat în acest joc.
În timp ce jocul este o activitate organizată, cu reguli și un scop bine definit, joaca este o activitate
liberă, spontană, nedirijată, ce presupune descarcare de energie, spirit de imitatie, imaginatie, creativitate,
nevoia de plasmuire aunei alte realitati.
Joaca este parte componentă a jocului, iar relația dintre cele două noțiuni este de o importanță aparte,
căci indică relația dintre spontaneitatea copilului când se joacă și asumarea unor reguli ale jocului, pe care să
le respecte pe toată durata lui. Prin urmare, jocul reprezintă trecerea de la un system non-determinat la unul
determinat.
În viziunea lui Mead, copilul învață norme și reguli fundamentale pentru dezvoltarea sa ca individ în
cadrul unei societăți prin cele trei situații de bază: joaca, jocul și comunicarea.
Jocul și, implicit joaca, au următoarele valenţe formative:

 Dezvoltă spiritul de observaţie şi de investigaţie al copilului;

 Dezvoltă gândirea logică, creativă şi flexibilă;

 Cultivă imaginaţia;

 Dezvoltă memoria;

 Formează conduita morală.

Joaca este o parte integrată a jocului, care contribuie la dezvoltarea imaginației, creativității, voinței
și atenției. Este spontană și voluntară, neprovocată sau controlată de altcineva. Însă, acesteia îi lipsesc
scopul, conținutul și regulile, elemente specifice jocului.
 Jocul reflecă o anumită tendință a omului spre socializare. Atât copiii, cât și adulții folosesc jocul și
joaca pentru a învăța să se autoînțeleagă și să înțeleagă lumea din jur. Pentru copii, joaca este, în prima etapă
de viață, esența înțelegerii lumii naturale, apoi joaca se transformă în joc și stă la baza înțelegerii
conceptelor matematice, alfabetizării și a dobândirii de aptitudini sociale și emoționale.
Pentru adulți, jocul practic și reflectarea duc la dezvoltarea personală și îi ajută pe aceștia să
înțeleagă modul în care se joacă și învață copiii.
Jucăria

Printre mijloacele folosite în activitatea cu copilul, jucăria ocupă un loc important, ea fiind necesară
pentru a face acţiunile copiilor reale: „şoferul” are nevoie de un „ automobil” , „aviatorul” – de un „avion” .
Toate acestea sunt legate de o particularitate psihologică interesantă şi anume aceea că trăirile celor antrenaţi
în joc sunt întotdeauna adevărate, sincere, acţiunile lor sunt reale.
Menirea fundamentală a jucăriei este aceea de a oferi copilului posibilitatea să acţioneze,
exprimându-şi ideile şi sentimentele. Jucăriile reuşite îl stimulează pe copil să gândească, ridică în faţa lui
diferite probleme şi acest fapt contribuie la dezvoltarea proceselor cognitive.
Rolul educativ general al jucăriilor este atât de a antrena mişcările, exersează organele de simţ, dar
ele au şi altă valoare, dezvoltă gândirea, operaţiile prematematice (grupare, seriere, clasificare etc.), relaţiile
cauzale şi spaţiale dintre obiecte şi multe alte cunoştinţe, deprinderi şi capacităţi.
Jucăriile se pot împărţi în mai multe categorii:
 Jucării distractive,
 Jucării muzicale,
 Jucării tehnice,
 Jucării teatrale.
La copiii de 3-4 ani importante sunt jucăriile, păpuşile, accesoriile de menaj, jucăriile mobile,
containerele, diversele obiecte care înlocuiesc în mod avantajos jucăriile (cutii, sticluţe de plastic, dopuri,
etc.). Toate acestea permit copilului să stabilească anumite raporturi dobândind, prin participarea întregului
corp, experienţe cu privire la: greutăţi, volume, culoare, mărime, formă, rezistenţa materialelor, se
familiarizează cu noţiunea de echilibru.
Jucărille ca şi materialele didactice, reprezintă instrumente care utilizate corespunzător, în contextul
oportun, pot contribui semnificativ la dezvoltarea copiilor şi la atingerea obiectivelor propuse prin
curriculum.
De exemplu, pentru vârsta 3-5 ani, în jocul „Straiele împărăteşti” se pot pune la dispoziţia copiilor
cartoane pe care s-au desenat hăinuţe diferite, cu contururi diferite pe care copiii şi le pot alege pentru a le
decora. Sau se poate organiza o activitate de gospodărie, în cadrul cărora copiii văd, miros, gustă, pipăie
diverse fructe sau legume şi pot identifica diferite calităţi ale lor şi pot afla despre beneficiile lor în cadrul
unui program sănătos de alimentaţie.
La grupe de 5-6/7 ani, rolul educatoarei este şi acela de a antrena copilul să perceapă raporturi între
mărimi, greutăţi, volume, distanţe, poziţii şi direcţii şi acela de a-l implica pe copil în rezolvarea de situaţii
problematice. Exemplu: se pot organiza experimente în cadrul colţului de Nisip şi apă pentru a explora
fenomenul plutirii corpurilor.
Sau se pot realiza experimente privind rostogolirea obiectelor pe suprafeţe înclinate pentru a observa
relaţia dintre greutate, unghiul de înclinaţie şi distanţa parcursă prin rostogolire.
Sau cu prilejul unei excursii în anotimpul toamna se pot realiza grămezi de frunze mari şi grămezi cu
frunze mici. Se pot formula probleme de tipul: „Nu ştiu ce să mă fac, pentru că am plecat la piaţă şi fără să-
mi dau seama am cheltuit toţi banii, dar nu am cumpărat mâncare pentru pisicuţa mea. Dacă mă duc acasă şi
mă întorc, se închide magazinul. Ce mă sfătuiţi să fac?”

Jocul didactic

Jocul didactic este un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi
bucuria, urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, morală, tehnică şi fizică a copilului. Prin joc, copilul
învaţă cu plăcere, devine interesat faţă de activitatea ce se desfăşoară, cei timizi devin mai volubili, mai
activi.
Jocul conduce la a se exprima, a-și clarifica gândirea, a-și justifica alegerea, a argumenta și a-și
perfecționa limbajul.
Prin joc, elevul dobândește metode de lucru, simțul ordinii, înlănțuirea logică. Numeroase jocuri
solicită cunoștințe și deprinderi care constituie obiectul însuși al predării/învățării (aritmetică, geometrie,
vocabular, sintaxă, istorie, georgrafie)." (Nebunu, note de curs, 2018, pag. 31)
Scopul jocului pedagogic este un obiectiv clar identificat, în care plăcerea intrinsecă este rapid
orientată spre forme de reușită pe care le putem numi performanțe.
În jocul pedagogic plăcerea se identifică cu efortul învățării.
Valoare activităţilor de joc este apreciată după capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil să se
integreze în mediul natural şi social şi pentru a întelege lumea înconjurătoare.
Respectând regulile jocului copilul îşi interiorizează reguli şi norme de comportare, învaţă
conţinuturi,dezvoltă emoţii şi încredere în sine.
Prin intermediul jocului, copilul dobândește deprinderi, își formează priceperi și obișnuințe și își
activează potențialul creativ.
Principala funcție a jocurilor didactice este cea educativă care, prin adaptarea jocurilor și regulilor
sale la scopurile educative urmărite, contribuie semnificativ la formarea personalității copiilor.
Funcțiile jocului, ca metodă de învățământ, se pot structura astfel:
Funcția cognitivă –" traduce în act de învățare acțiunea proiectată de învățător în plan mintal,
transformând în experiențe de învățare, obiectivele prestabilite de ordin cognitive.
Funcția formativ-educativă – contribuie la realizarea obiectivelor din sfera operatorie și cea
latitudinală. Sunt exersate funcțiile psihice și fizice ale copilului și se formează deprinderi intelectuale,
aptitudini, capacități și comportamente.
Funcția operațională – se referă la modalitatea de execuție a activităților și favorizează atingerea
obiectivelor stabilite
Funcția motivațională – stimulează curiozitatea, captează atenția și trezește interesul copilului,
dorința de cunoaștere, de organizare a forțelor intelectuale ale elevilor.
 Funcția normativă – permite educatorului să dirijeze, să corecteze și să regleze acțiunea instructive-
educativă.
Funcția organizatorică – permite o bună planificare a timpului educatorului și educatului.
Fiind o activitate dirijată, dar și o metodă didactică, jocul didactic îndeplinește funcțiile de bază ale
metodelor didactice.
Elementele de bază ale jocului didactic sunt (Neagu, Petrovici, 2000, pag. 95-97):
- Scopul didactic
- Sarcina didactică;
- Conținuturi;
- Regulile jocului;
- Materialul didactic;
- Elementul de joc.
Scopul didactic se stabilește în funcție de cerințele programei școlare pentru clasa respectivă,
convertite în finalități funcționale de joc. Scopul jocului trebuie să fie formulat clar și concis și să reflecte
problemele specific impuse de realizarea jocului (de natură cognitivă, de natură formativă, analiză,
generalizare, abstractizare).
Sarcina didactică reprezintă elementul propriu-zis de instruire, referindu-se la ceea ce trebuie elevii
să facă în timpul jocului, pentru a atinge scopul propus.
"Sarcina didactică se paote regăsi sub forma unor probleme de gândire, de recunoaștere, de
reconstituire, denumite, comparație sau de ghicire. Jocurile didactice propuse pot avea același conținut,
acestea dobândind un alt caracter, datorită sarcinilor didactice pe care le au de rezolvat, de fiecare dată
altele." (Kelemen, 2010, pag. 329 )
"Conținuturile cuprind cunoștințe anterioare ale copiilor însușite în cadrul activităților comune cu
întreaga grupă, cunoștințe ce se referă la om, plante, animale, anotimpuri, reprezentări matematice, despre
societate." (Kelemen, 2010, pag. 329 )
Regulile jocului au rolul de a arăta copiilor cum să se joace sau cum să rezolve problema respectivă.
Practic, regulile le spun copiilor cum să participe la activitatea respectivă, dar au și o funcție reglatoare
asupra relațiilor dintre copii. Ele trebuie să fie formulate clar, corect, concis pentru a fi înțelese de toți
participanții la joc.
Orice joc didactic trebuie să aibă cel puțin două reguli: prima regulă se referă la sarcina didactică, iar
a doua are rol organizatoric (precizează momentul începerii jocului, ordinea desfășurării și momentul
finalizării).
"Acceptarea și respectarea regulilor jocului îl determină pe copil să participe la efortul comun al
grupului din care face parte, să-și subordoneze interesele individuale celor ale colectivului." (Romanescu,
2017, pag. 34)
 Materialul didactic trebuie să fie corespunzător pentru a contribui efectiv la reușita jocului.
Profesorul îl alege din timp și îl pregătește înaintea începerii jocului.
Materialul didactic poate să fie variat:
 jetoane cu desene,
 figure geometrice,
 fișe de observație,
 bilețele în boluri,
 ghicitori,
 rebusuri.
Elementul de joc este stabilit în raport cu cerințele și sarcinile didactice ale jocului. Un joc didactic
poate conține mai multe elemente (întrecere individuală sau pe echipe, cooperare, recompense, penalizări
pentru abaterea de la regulile jocului, încurajări, aprecieri verbale).
Jocul didactic cuprinde următoarele momente (Kelemen, 2010, pag. 329 ):
 Introducerea în joc;
 Executarea jocului;
 Complicarea jocului;
 Încheierea jocului.

Jocul de rol/dramatizarea

Jocul de rol este o metoda activa de predare-invatare, bazata pe simularea unor functii, relatii,
activitati, fenomene, sisteme etc. Elevii devin 'actori' ai vietii sociale pentru care se pregatesc. Avand in
vedere faptul ca ei vor ocupa in societate anumite pozitii sau statusuri profesionale, culturale, stiintifice etc.,
este util sa 'joace' rolurile corespunzatoare acestora, adica sa-si formeze anumite competente, abilitati,
atitudini, convingeri etc.
Finalitatile  vizate prin jocul de rol sunt urmatoarele:
 facilitarea insertiei sociale a indivizilor, gratie interpretarii unor roluri specifice;
 formarea si modelarea comportamentala, cu verificarea corectitudinii comportamentelor deja
formate, validarea celor invatate corect si invalidarea celor eronate; invatarea anumitor
moduri cognitive si afectiv-atitudinale;.
 dezvoltarea capacitatii empatice;
 formarea spiritului de rezolvare a situatiilor problematice, dificile;
 perfectionarea aptitudinilor de activitate in grup.
Jocul de rol presupune o pregătire prealabilă şi anume, transpunerea subiectului, care trebuie bine
cunoscut de către toţi partenerii, înţeles şi redat cu fidelitate.
 Jocul dramatizare are ca sursă tematică lumea mijlocită a poveştii, basmului, filmului, teatrului, dar
şi realitatea cotidiană. În cadrul acestor jocuri copiii au intervenţie personală.
Etapele realizării jocului de rol:
- identificarea situației interumane
- modelarea situației și proiectarea scenariului
- alegerea partenerilor și explicarea sarcinilor jocului
- învățarea individuală a rolului de către fiecare participant.
Metoda jocul de rol se bazeaza pe idea ca se poate invata nu numai din experienta directa ci si din
cea simulate.A simula este similar cu a mima ,a te preface ,a imita a reproduce in mod fictive
situatii,actiuni,fapte.Copiii pot onvata despre ei insisi,despre persoanele si lumea din jur intr-o maniera
placuta si atragatoare.
Stimularea prin joc de rol duce la cresterea gradului de adaptabilitate si la ameliorarea relatiilor
dintre copii, dezvoltand gandirea critica ,capacitatea de exprimare sip e cea empatica.De exemplu ,in cadrul
unui joc de rol despre furt ,jucand rolul victimei ,copilul poate intelege ce simte o persoana atunci cand este
victima unui delict.
Exista mai multe variante ,dintre care:
Jocul cu rol prescris ,dat prin scenario ,participantii primesc cazul si descrierea rolurilor si le
interpreteaza ca atare.
Jocul de rol improvizat ,creat de cel care interpreteaza ,se porneste de la o situatie data si fiecare
participant trebuie sa-si dezvolte rolul.
Avantajele utilizării unui astfel de rol:
- încurajează creativitatea și imaginația
- sprijină dezvoltarea socială și emoțională
- îmbunătățește competențele lingvistice și de comunicare

- dezvoltă abilități de gândire, învățare și rezolvare a unor probleme

Primul pas in realizarea jocurilor de rol si a dramatizarii se poate face foarte timpuriu, chiar de la
grupa mica. Educatoarea va avea insa grija sa nu transforme o activitate placuta, bazata pe spontaneitate si
motivatie preponderat afectiva, intr-una plictisitoare, tensionata, plina de „indicatii regizorale”. Obectivul
principal al acestora trebuie sa fie, nu atat respectarea textului de baza, cat educarea capacitatii copiilor de a-
si exprima liber trairile, ideile, chiar daca o fac utilizand texte gata construite.

Jocul senzorial

Reprezintă un set de jocuri ce stimulează atenţia copiilor, spiritul de observaţie şi inteligenţa motorie
şi cel mai important aspect anticiparea. Jocul senzorial este o modalitate prin care copilul isi exerseaza
simturile, exploreaza, dar in acelasi timp, dezvolta o personalitate sanatoasa, neconstransa sau incorsetata
intre anumite reguli care din acest punct de vedere sunt absolut nejustificate.
Jocurile senzoriale dezvoltă capacități senzoriale. Dar au un rol deosebit, sunt specifice grupurilor
mici și clasa I. Au un rol în antrenarea copiilor într-o activitate, dezvoltarea capacității de atenție, reacție,
relaționare cu ceilalți și capacității de investigare.
Jocurile senzoriale se împart în:
 Jocuri pentru dezvoltarea olfactivă, chimestezică auditivă, vizuală: Ghici ce ai gustat? Ce s-a
auzit – dezvoltarea gustului, capacității de analiză și sinteză, generalizarea;
 Jocuri pentru dezvoltarea activității senzoriale: Cine te-a strigat - contribuie la
cunoașterea/autocunoasterea: glasului, numelor, recunoașterea pers, analiza, sinteza,
capacitatea copilului de integrare în grup.
Jocul senzorial dezvoltă abilitățile motorii și cognitive.
Jocurile senzoriale conduc la:
* dezvoltarea sensibilitatii auditive;

*   dezvoltarea sensibilitatii tactile si chinestezice;

*   dezvoltarea sensibilitatii vizuale;

*   dezvoltarea sensibilitatii gustativ - olfactive.

Jocurile senzoriale sunt o activitate fundamentală pentru dezvoltarea limbajului și comunicării. În

acest sens contribuie la:
- Dezvoltarea comunicării orale
- Îmbogățirea vocabularului
- Exprimare corect gramaticală
- Abordarea vocalelor pasive și introducerea lor în vocabularul activ.
Jocurile senzoriale sunt mijlocul de realizare a inteligenței copilului, a perspicacității copilului. Ele
sunt foarte importante pentru dezvoltarea relațiilor de tipul copil-copil, copil-adult.
Jocurile senzoriale se pot desfășura în Colțul Nisip și apa, iar materialele ce pot fi utilizate sunt
variate: pastele colorate și de forme diferite, mălaiul, nisipul kinetic, panglicile sau amidonul și gelatin,
coșul kinetic (contine nisip, orez, făină, boabe de porumb).

Jocul de construcţii
Este un joc de creație.
Reprezintă activitatea prin care copilul exersează multe deprinderi şi capacităţi care contribuie
îndeosebi la dezvoltarea sa cognitivă şi a musculaturii fine.
 Jocul de construcţie implică acţiunea de construire (adică elemente evidente de activitate
asemănătoare muncii), precum şi unele cunoştinţe şi abilităţi tehnice, ceea ce îi conferă, de asemenea, un
anumit specific în raport cu celelalte jocuri de creaţie care nu cuprind astfel de elemente.
Prin construcţie copilul sortează, grupează, asociază, realizează corespondenţe, stabileşte raporturi
între obiecte (de mărime, de lungime, de greutate, de volum, relaţii spaţiale, raporturi cauzale etc.),
organizează sau pune în valoare spaţiul (prin intermediul diferitelor materiale şi forme), îngrădirea spaţiului,
separarea, acoperirea lui.
Copilul construieşte cu cele mai diferite materiale din natură: piatră, nuiele, zăpadă, lemn (deşeuri),
lut, bucăţi de cărămidă, cuburi de lemn.
Jocul de construcție dezvoltă:
- Imaginația
- Elementul de creație prin simboluri
- Relaționarea
- Comunicarea
- Îmbogățește latura exprimării orale

Chiar de la 2 ani, copilul își poate folosi piesele și cele necesare jocului de construcții. Cunoaște
jocurile senzoriale și suprapune piesele. La 3 ani, începe să construiască la nivel plan. Totul se face prin
învățare experimentală.
Jocul de construcţie trece de la manipularea materialului de construcţie cu eventuale încercări şi
reuşite de suprapuneri, specifică la 3 ani, la realizarea unor construcţii sofisticate din cuburi, combino şi
lego.
Subiectele acestor construcţii pot fi propuse de adulţi sau sunt alese de copii în funcţie de interese, de
aspecte ce i-au impresionat în momente anterioare jocului, sau pot fi sugerate de natura materialelor
utilizate. Uneori, jocurile de construcţii oferă şi „modele" sugestie pe care copiii le ignoră la 3-4 ani,
încearcă să le rezolve, din ce în ce mai performant pe la 5 ani iar către 6 ani încearcă să le depăşească.
Jocul de construcţie este întâlnit în două ipostaze: a) corelat cu celelalte jocuri de creaţie şi b) de sine
stătător.
În prima ipostază, el îndeplineşte funcţii auxiliare. Copilul se imaginează a fi constructor pentru a
făuri, în raport cu jocul ales, obiectele ce-i sunt necesare şi care îi permit să se transpună mai veridic în
mediul social pe care vrea să-l reflecte.
În cea de a doua ipostază, ca joc de sine stătător, jocul de construcţie are ca mobil plăcerea
inepuizabilă a copilului de a se erija în constructor, de a meşteri cu mijloacele ce îi stau la îndemână variate
edificii, maşini, vapoare, avioane, rachete, etc care îi stârnesc de timpuriu curiozitatea şi admiraţia.
 Preşcolarii folosesc în jocurile lor o gamă bogată de materiale de construcţie, fiecare dintre ele
presupunând modalităţi de lucru şi utilizări inedite. În funcţie de varietatea acestor materiale putem distinge
câteva tipuri de jocuri de construcţii cu frecvenţă mai mare în grădiniţă:
- jocuri de construcţie cu forme geometrice şi cuburi din lemn;
- jocuri de construcţie cu materiale plastice (lego, etc.);
- jocuri de construcţie cu nisip;
- jocuri de construcţie cu mozaic;
- jocuri de construcţie cu gheaţă colorată şi cu zăpadă;
- jocuri de construcţie cu materiale mărunte din natură şi diferite materiale refolosibile.
În pregătirea jocului de construcţie, cadrul didactic trebuie să aleagă şi să pună la dispoziţia copiilor
cele mai potrivite jucării şi materiale, în funcţie de nivelul grupei la care lucrează, ţinând seama de
posibilităţile reale ale copiilor de a reprezenta şi de a realiza o construcţie, de a mânui un material şi de a-l
aşeza în ordine după întrebuinţare.
De exemplu, la grupa mică pot fi evitate materialele complexe care necesită o participare intelectuală
mai mare decât cea la care se pot angaja preşcolarii de 3 – 4 ani şi sunt mai puţin recomandabile materialele
mărunte care cer o manipulare fină, copiii de la grupa mică neavând dezvoltată musculatura mică a mâinii,
existând şi posibilitatea unor accidente nedorite produse prin ingerarea pieselor mici.
La acest nivel de vârstă se recomandă materialele de construcţii care pot fi uşor manevrate de către
copii, cu ajutorul cărora ei pot realiza construcţii variate şi accesibile şi care să le ofere satisfacţia aşteptată
primind o utilitate imediată în joc. Se recomandă în acest sens formele geometrice de lemn sau material
plastic, cuburi de diferite mărimi şi din diferite materiale, seturi lego şi alte materiale care se găsesc în
comerţ şi care nu prezintă niciun fel de pericol pentru copiii de grupă mică. Tot la această grupă accesorii
precum lopăţele, site, găletuşe, forme variate din plastic stimulează mult primele construcţii în nisip.
Pentru celelalte grupe de preşcolari se recomandă un sortiment mai larg de materiale de construcţii şi
pot fi incluse şi materialele mărunte pentru construcţiile plane iar pentru nisip pot fi adăugate diverse alte
jucării cu ajutorul cărora construcţiile în nisip să devină mai complexe.
În organizarea jocurilor de construcţie cadrul didactic acordă copiilor un sprijin larg şi diferenţiat, în
funcţie de trăsăturile lor de vârstă şi individuale, de particularitatea temelor alese, de componenţa grupului
de copii şi de felul în care se desfăşoară jocul – indvidual sau în grup. Atenţia cadrului didactic va fi
îndreptată spre alegerea temei de joc în funcţie de tema săptămânală planificată dar şi de dorinţele copiilor,
elaborarea unui plan după care va decurge jocul şi selecţionarea materialelor de construcţie necesare.
La grupa mică, copiii trebuie mai întâi să înveţe să mânuiască materialele simple de construcţie şi să
respecte locul de desfăşurare a acestora. La 3-4 ani, construiesc turnuri şi formează diferite şiruri, jocul
desfăsurându-se în mare parte în mod individual. O particularitate specifică grupei mici este bucuria de a
dărâma construcţiile, în majoritatea cazurilor cu foarte mare zgomot. În acele momente, intervenţia cadrului
didactic trebuie să fie promptă, prin impunerea anumitor reguli menite să evite conflictele ce pot să apară, de
exemplu atunci când în mod voit sau accidental, un copil răstoarnă construcţia altui copil.
Spre deosebire de preşcolarii mici, cei mijlocii pot fi deprinşi, treptat, să-şi organizeze singuri
jocurile (stabilind, în prealabil, tema acestora) distribuindu-şi între ei sarcinile atunci când jocul se
desfăşoară în grup şi selecţionând materialele de care au nevoie. Cadrul didactic poate să insiste, încă de la
începutul anului şcolar, în stabilirea de comun acord a regulilor şi limitelor specifice jocurilor desfăşurate în
grup.
La grupele mari copiii sunt capabili să lucreze în echipă, utilizând materiale mai multe şi diverse,
pentru dezvoltarea temei distribuindu-şi între ei rolurile astfel încât să obţină finalitatea acesteia.

Jocurile dinamice/de mişcare

Mişcarea este recunoscută că prim factor al formării intelectuale corespunzătoare acopiilor.

Prin gimnastică de înviorare şi jocurile de mişcare pe care le realizăm în fiecare zi în grădiniţă,
copilul îşi antrenează potenţialul energetic şi motor de care dispune şi în acelaşi timp îi satisfacem
necesitatea de a practică exerciţii fizice pentru menţinerea unui tonus sănătos.
La grupa mare, când copiii deja stăpânesc deprinderi motrice diverse, organizăm parcursuri
aplicative prin concursuri pe echipe. Acestea dezvltă:
- trăsături pozitive de voinţă şi caracter,
- corectitudine,
- perseverenţă,
- curaj,
- orientare în spaţiu,
- disciplină.
Jocurile de mişcare, în comparaţie cu alte exerciţii fizice prezintă avantajul participării unui număr
mare de copii, într-un spaţiu restrâns şi al angrenării în egală măsură a băieţilor şi fetelor în cadrul unor
grupe mixte.
Jocurile de mişcare răspund nevoii de mişcare proprii prescolarului şi şcolarului mic. Ele includ o
mare varietate de mişcări, executate în diferite poziţii, în condiţii care se schimbă neîncetat, cu solicitare
musculară diferită. Ele satisfac nevoia de mişcare, întreţin funcţiile organice, ascut simţurile, dezvoltă
sociabilitatea articulaţiilor, îi obişnuiesc pe copii să ia decizii rapide şi să fie răspunzători pentru acţiunile
lor.
În jocurile de miscare există perioade de odihnă care le permit participanţilor să facă faţă cu mai
multă uşurinţă eforturilor, ceea ce influenteaza pozitiv starea generală a organismului. Întrecerea
între parteneri îi atrage în mod deosebit pe copii, contribuind la creşterea eficienţei lecţiei.
 Jocul de mişcare se deosebeşte de celelalte mijloace ale educaţiei fizice prin particularităţile sale
specifice şi anume
- permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice de
baza sau specifice, a calităţilor motrice, precum şi a însuşirilor şi deprinderilor morale
- jocului îi este specifică activitatea în colectiv, ce presupune cooperare, colaborare
cu partenerii de joc, armonizarea intereselor, a motivelor, acţiunilor şi eforturilor personale cu ce
le ale colectivului, 
- acceptarea şi recunoaşterea liderului, asumarea unor responsabilităţi, 
- atitudine critică şi autocritica
- jocul de mişcare permite manifestarea iniţiativei şi independenţei în acţiuni
- au că element caracteristic de desfăşurare întrecerea, competitivitatea, care impun existenţa unui
fond de deprinderi şi calităţi motrice temeinic consolidate
- jocurile nu permit o dozare precisă şi nici reglementare strictă a execuţiilor tehnice.
În cadrul activităţilor de educaţie fizică, jocul de mişcare are următoarele sarcini:
 dezvoltarea fizică generală şi întărirea sănătăţii
 dezvoltarea siritului de echipa şi a calităţilor morale şi de voinţă.
În momentul alegerii jocului de mişcare în cadrul activităţii de educaţie fizică, trebuie avute învedere
următoarele cerinţe:
- jocurile să aibă reguli simple, să fie accesibile, să nu pericliteze corectă însuşire a unor deprinderi
- în întrecerile şi jocurile pe echipe, să se acorde fiecărui copil, pe rând rolul de conducător.
Această măsură are darul să-l mobilizeze, constituind în acelaşi timp o recompensă pentru activitatea
desfăşurată
- întrecerile şi jocurile să prezinte dificultăţi sporite de la o etapă la altă, pentru a dezvolta
capacitatea de adaptare psihomotorie.
Literatura de specialitate enumera jocurile: „Broasca şi barza", „Pisica şi vrăbiile", „Lupul şi oile"
etc.,. De asemenea, viaţa adulţilor, în special profesiile dinamice sunt reflectate de jocurile de mişcare. Sunt
cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloţii", „Poliţiştii", „Extratereştrii" etc.
Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop exersarea
unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiţie imprimat. Din această
categorie fac parte: Şotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede? etc.
Pe măsură ce se înaintează către vârsta şcolară mică, jocurile de mişcare cu subiect vor câştiga în
complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai complicate. Acest tip de
jocuri este, în general preluat de la generaţiile anterioare (ca subiecte şi tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare
generaţie realizează uneori prelucrări şi adaptări specifice.
 Jocul muzical

Jocul muzical se organizează sub formă de activitate vie prin cânt, audiție, mișcări ritmice, creație,
citit/scris muzical.
În joc, elevul se descătușează, dă libertate trăirilor interioare, gândurilor, imaginației, își formează
capacități practice.
Jocurile didactice muzicale, pot fi:
 melodice;
 ritmice;
 psiho-motrice - cu miscari sugerate de textul cantecului, miscari de dans pe cantec sau auditie
(jocuri-dans);
 pentru insusirea elementelor de expresie, de formare a competentelor legate de intensitatea
sunetelor si tempo-uri;
 pentru diferentierea timbrelor;
 pentru formarea deprinderilor armonico-polifonice (cu roluri sau sub forma de intrebare si
raspuns);
 de formare a deprinderii de audiere;
 de formare a deprinderii de a canta in colectiv;
 jocuri de cultura vocala;
 de creatie.
Jocurile didactice muzicale pot fi axate pe cantece si piese instrumentale, pe auditii sau pe exercitii.
Acţiunea jocurilor muzicale reiese atât din conţinutul textului literar al cântecelor, din expresivitatea
melodiilor, cât şi din forţa sugestivă a elementului muzical.
Jocurile muzicale contribuie la:
 dezvoltarea auzului muzical si a vocii copiilor
 dezvoltarea dragostei si a interesului pentru muzica
 dezvoltarea simtului ritmic .
Insuşirea jocului muzical axat pe cântec implică trei etape distincte: 
-reactualizarea cântecului ales pentru joc;
-demonstrarea sau explicarea jocului; 
-executarea în colectiv.
Orice cantec poate deveni joc prin formularea unor sarcini, cum ar fi:
• interpretarea cu solist, pe roluri, in dialog, pe grupe de copii;
• marcarea timpilor prin utilizarea de instrumente muzicale, de batai din palme, de pasi de
dans;
• interpretarea cu acompaniament muzical;
 • executarea unor miscari sugerate de text sau de mersul liniei melodice;
• alternarea executiei cu auditia interioara.
G. Aldea, stabileste urmatoarele conditii pentru ca un joc muzical sa devina joc didactic muzical:
 sa vizeze un obiectiv al educatiei muzicale;
 sa foloseasca un continut muzical accesibil, atractiv si recreativ;
 sa foloseasca reguli de joc cunoscute anticipat de catre elevi.
In insusirea jocului muzical cu suport pe cantec este necesar sa se parcurga urmatoarele etape:
Educatoare Copii
- dirijeaza reactualizarea cantecului; -executa cantecul;
-anunta titlul jocului, demonstreaza, explica -observa, receptioneaza, analizeaza si
sau stabileste cu copiii miscarile; stabilesc miscari;
-executa concomitent cu elevii; -executa in colectiv, ajutati de institutor;
-urmareste corectitudinea. -executa independent.

Jocul de masă

Jocurile de masă în general îi pun pe copii în situaţii problematice, ducând spre o dezvoltare a
atenţiei , memoriei vizuale, agilităţii şi mai cu a seama a gândirii. Prin jocul cu mozaicul copiii, pot găsi
poziţiile corespunzătoare fiecărei piese, în  funcţie de culoare, formă geometrică, poziţie  spaţială. Copilul cu
plăcere, plasează fiecare piesă corespunzător, obţinând astfel imaginea dorită.Dezvoltă copiilor spiritul de
echipă, ei fiind încâtaţi de munca în echipă, iar produsul obţinut este mereu unul impecabil.
Tot în cadrul jocurilor de masă putem vorbi de jocul dominoului, prin intermediul căruia copiii
selectează piesa corespunzătoare şirului, fie că este una iconică , oferind o imagine, fie că este una deductivă
, oferind copiilor grupe de  buline, petale,etc. Dezvoltă şi acest joc siritul de echipă, de comperiţie, munca în
perechi şi mai cu seamă atenţia situativă.
Jocurile de masă nu se folosesc întotdeauna la masă
Pot fi: jocuri în bucăţele (puzzle), cartonaşe decusut pe ele, mărgele de înşirat, jocuri şi mici articole
pe care copiilor le place să le adune;
Aceste pot fi folosite de copii pe masă sau pe podea, jucându-se singuri sau împreună cu alte
persoane.
Manipulând aceste jocuri, copiii îşi dezvoltă:
-coordonarea ochi-mână;
 -musculatura mică;
 -capacitatea de discriminare vizuală;
 -deprinderi de îmbinare, triere, aşezare în ordine, clasificare, numărare, punere în corespondenţă;
 -percepţiile despre culoare, mărime, formă;
  -sociabilitatea (jucându-se împreună cu alţi copii, învăţând să respecte reguli simple de joc); 
-capacitatea de a rezolva probleme;
-sentimentul de bucurie la realizarea unei sarcini.
La aceste jocuri trebuie să se pună accentul pe cooperarea dintre copii şi nu pe concurenţă,
competiţie
Exemple de astfel de jocuri pot fi: domino, loto, jocuri de cărţi.

Jocul logic
Constituie una dintre modalitatile de realizare a unui invatamant activ. Are un rol cu preponderenta
formativ, jocul logic dezvolta gandirea, inteligenta si spiritul de observatie al copiilor.
Prin manuirea materialului didactic in gradinita,copii invata sa formeze multimi de obiecte,
descopera proprietatile lor caracteristice, stabileste relatiile dintre acestea si efectueaza operatii cu ele.
In cadrul jocurilor logico-matematice, copii sunt familiarizati cu unele notiuni despre multimi si
relatii. Atunci cand rezolva exercitii de gandire logica pe multimi concrete de figuri geometrice, ei
dobandesc pregatirea necesara pentru intelegerea numarului natural si a operatiilor cu numere naturale, pe
baza multimilor si a operatiilor cu multimi. In felul acesta, se desfasoara exercitii de clasificare, comparare
si ordonare a multimilor de obiecte.
• Jocurile logice constituie una dintre modalităţile de realizare a unui învăţământ activ care,
abordând un rol dinamic intuiţiei, pune accent pe acţiunea copilului asupra obiectelor înseşi.
• Manipularea obiectelor conduce mai rapid şi mai eficient la formarea percepţiilor, accelerând
astfel formarea structurilor operatorii ale gândirii.
• Valoarea formativă a jocurilor logice sporeşte cu atât mai mult cu cât educatoarea dă curs
liber principiilor de bază care le călăuzeşte:

– Rolul copilului nu se reduce la contemplarea situaţie in care a fost pus; el reflectează asupra
acestei situaţii, îşi imaginează singur diferite variante posibile de rezolvare, îşi confruntă propriile păreri cu
cele ale colegilor;
– Copilul “studiază” diversele variante care duc la rezolvare, alegând-o pe cea mai avantajoasă
şi creează pe baza ei unele noi alternative de rezolvare, pe care caută să le formeze corect ;
– Copilul are libertatea deplină în alegerea variantelor de rezolvare ; el trebuie să motiveze
alegerea sa, arătând în faţa colegilor avantajele pe care le prezintă,
– În timpul jocului s-ar putea face şi unele greşeli, acesta e un lucru perfect normal. Copilul
învaţă foarte multe lucruri corectându-şi propriile greşeli: dacă nu poate el, îl vor ajuta colegii sau
educatoarea care vine cu sugestii .
 – În desfăşurarea jocurilor esenţială este activitatea conştientă de continuă căutare, de
descoperire a soluţiilor. Verbalizarea acţiunilor, exprimarea rezultatelor obţinute, deşi sunt importante nu se
situează în acelaşi plan cu însăşi activitatea.

Exemple de jocurilor logice

1) jocuri libere constructive
2) jocuri pentru construirea mulţimilor
3) jocuri de aranjare a pieselor în tablou
4) jocuri de diferenţe
5) jocuri cu cercuri
6) jocuri de formare a perechilor
7) jocuri de transformări
8 ) jocuri cu mulţimi echivalent
Jocul logic este un prim pas spre intelegerea unor notiuni care vor constitui, mai tarziu, baza
transmiterii unor elemente mult mai complexe si vor dezvolta capacitatea de lucru individual si de
autoevaluare.
Jocul în aer liber
Jocul in aer liber are un rol crucial in dezvoltarea armonioasa si sanatoasa a copilului.
Educaţia fizică în grădiniţa de copii îmbracă forme diferite. Cele mai importante sunt
următoarele: activităţile obligatorii, gimnastica de dimineaţa, plimbările şi alte forme de activitate.
Sintetizând efectele jocului de mişcare putem afirma că ele dezvoltă forţa , viteza, îndemânarea
şi perseverenţa, desăvârşesc pregătirea fizică şi întăresc sănătatea.
S-ar putea aduce argumentul că acelaşi rol îl îndeplinesc activităţile de educaţie fizică şcolară şi
extraşcolară.
Jocurile în aer liber dezvoltă:
- trăsături pozitive de voinţă şi caracter,
- corectitudine,
- perseverenţă,
- curaj,
- orientare în spaţiu,
- disciplină.
Trebuie subliniat însă faptul că în unele jocuri desfășurate îna er liber se manifestă nu numai
trăsături pozitive de caracter. Concomitent cu acestea se dezvăluie şi cele negative. Astfel, lipsa de interes
coexistă cu egoismul, modestia cu orgoliul nemăsurat, onestitatea cu viclenia. Jocul în sine nu cultivă
însuşiri negative, uneori însă le scoate la iveală şi le accentuează.
 Printre principalele jocuri practicate în aer liber amintesc „Şotronul”, „Zarurile”, „Baba oarba”, De-a
prinselea”, pe care copiii de toate vârstele le îndrăgesc .
Interesul copiilor pentru jocurile în aer liber este foarte mare la această vârstă.
Practicarea jocului în aer liber se împleteşte armonios cu factorii naturali de mediu de
preocupările educaţionale ale omului din totdeauna.
Jocul organizat în mijlocul naturii, departe de praful srtăzilor este folosit ca un mijloc de
dezvoltare fizică armonioasă. Copilul trebuie învăţat să-şi petreacă mult timp în aer, să se bucure de soare,
lumină, apă.
Jocurile se pot adapta în funcţie de mediu, bază materială şi anotimp. Ele se pot desfăşura pe perechi,
în grupuri restânse sau lărgite.
Sunt incontestabile avantajele activităţii în aer liber faţă de cea desfăşurată în interior.
Pe timp friguros, activitatea de educaţie fizică se desfăşoară afară dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
- temperatura aerului să nu coboare sub -10 grade
- să nu fie precipitaţii puternice (ploaie, ninsoare)
- să nu fie vânt puternic (viteza sub 5 metri / secundă)
- umiditatea aerului să fie cuprinsă între 35-65%
- să nu existe nebulozitate şi poluare a aerului.
Pentru a avea eficienţă, activitatea de educaţie fizică, este necesară o pregătire treptată a copiilor în
asemenea condiţii şi să dispună de echipament adecvat.
Pot fi abordate teme din toate calităţile motrice (mai puţin viteza de deplasare dacă este zăpadă şi
forţa în regim de rezistenţă). De asemenea pot fi teme din deprinderi sau priceperi motrice pentru
consolidare sau perfecţionare.
Nu se recomandă teme de verificare; folosirea procedeelor metodice verbale şi intuitive de instruire
este nesemnificativă în contextul predominării exersării de către copii.

5. Modalităţi specifice de realizare a activităţilor didactice în educaţia timpurie: memorizare,

convorbire, povestire şi repovestire, lectura după imagini, joc didactic, exerciţiu cu material
 individual, joc-exerciţiu, joc de rol, joc logico-metematic, joc cu text şi cânt, joc muzical, joc de
mişcare, joc de creaţie, lectura educatoarei, dramatizare, audiţie, pictură, desen, modelaj, colaj;

Povestirea

Povestirile educatoarei sunt activităţi de expunere orală a conţinutului unor texte literare cu caracter realist,
ştiinţific sau fantastic menite să rezolve sarcinile educaţiei multilaterale realizată în învăţământul preşcolar, iar
caracterul lor preponderant descriptiv şi chiar explicativ constituie un mijloc valoros de realizare a sarcinilor
didactice.
Cu ajutorul povestirii, educatoarea rea lizează apropierea copiilor de cele mai variate aspecte de viaţă şi
domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi evenimente care nu pot fi cunoscute prin experienţa directă .
Povestirile/lecturile educatoarei pot fi grupate în funcţie de sarcina didactică urmărită sau de natura
textului literar folosit.
În funcţie de sarcina didactică, povestirile sunt organizate în diferite momente ale zilei ca activităţi de
comunicare, fixare sau verificare a cunoştinţelor în cadrul activităţilor comune fie ca activităţi de recapitulare şi
sistematizare a cunoştinţelor a bordate într-o manieră interdisciplinară care va favoriza coerenţa conţinuturilor.
În funcţie de natura textului l iterar folosit, povestirile/lecturile pot fi : povestirirealiste/ explicative, legende,
fabule.
Caracteristici
-limbaj metaforic *utilizeaza figuri de stil)
-are valente educative si estetice;
-este adaptata particularitatilor de varsta si individuale ale copiilor;
-utilizeaza materiale ilustrative si sugestive;
-utilizeaza o intonatie corespunzatoare menita sa faciliteze intelegerea informatiilor transmise si
trezirea interesului copiilor.
Ca metoda utilizeaza procedee precum: explicatia, conversatia, descrierea, demonstratia.
Exemplu: In povestirea Fata babei si fata mosneagului, educatoarea intrerupe povestirea pentru a
caracteriza un personaj, a face o comparatie sau pt a explica un cuvant necunoscut.
Avantaje:
-dezvolta imaginatia, limbajul, memoria si atentia;
-prin caracterul actiunilor povestite poate fi utilizata in reglarea morala a comportamentului copiilor;
-contribuie la dezvoltarea motivatiei, imaginatiei si a disponibilitatii pentru invatare.
În organizarea şi desfăşurarea povestirilor trebuie să se ţină seama de următoarele:
 conţinuturile activităţilor de povestire trebuie alese în concordanţă cu obiectivele cadru şi
obiectivele de referinţă, să înfăţişeze aspecte cât mai apropiate de experienţa copiilor, să aibă valenţe
educative şi estetice;
 studierea anterioară a textului literar de povestit şi adaptarea acestuia la particularităţile de vârstă
şi individuale ale copiilor;
  alcătuirea planului povestirii: succesiunea episoadelor şi identificarea personajelor şi trăsăturilor
acestora;
 pregătirea materialelor didactice (imagini – planşe, tablouri, jetoane - machete, figurine, siluete,
jucării, marionete, înregistrări audio sau video etc.);
 expunerea conţinutului trebuie să fie clară şi accesibilă copiilor, să fie expresivă (modularea
vocii, schimbarea ritmului vorbirii şi a intonaţiei, respectarea pauzelor, mimică şi gesticulaţie adecvate,
repetiţii etc.) pentru a menţine treaz interesul copiilor şi pentru a asigura motivaţia învăţării.
Structura unei activităţi pe bază de povestire

Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii

realizare (momentele) activităţii
didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a locului de desfăşurare a activităţii, a

materialului didactic necesar.

Captarea atenţiei Ghicitori, versuri cunoscute de copii pentru crearea interesului

de receptare a poveştii.

Enunţarea obiectivelor şi Prin intermediul unui „personaj” (o jucărie, o marionetă, o

a titlului poveştii înregistrare audio sau video, etc.) se comunică titlul poveştii şi
obiectivele activităţii (ce vor trebui să remarce şi să reţină
după ce vor audia povestea).

Reactualizarea Includerea poveştii într-o serie de poveşti cunoscute de copii.

cunoştinţelor anterioare
Reamintirea unor personaje.(se pot utiliza imagini, măşti,
înregistrări audio, video etc.).

Povestirea Dirijarea învăţării Expunerea poveştii de către educatoare (se utilizează suport
educatoarei intuitiv adecvat – imagini cu scene semnificative din poveste).

Obţinerea performanţei Copiii expun, la început cu ajutorul educatorului, conţinutul

şi asigurarea transferului poveştii. Se va urmării conţinutul logic al poveştii, distincţia
între personajele pozitive şi cele negative şi acţiunea acestora
etc.

Asigurarea conexiunii Aprecieri privind însuşirea conţinutului povestirii.

inverse şi evaluarea

Retenţia Se precizează titlul povestirii şi ideea principală a acesteia.

Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a locului de desfăşurare a activităţii,

material didactic necesar.

Captarea atenţiei Ghicitori, versuri cunoscute de copii pentru crearea interesului

de receptare a poveştii

Enunţarea obiectivelor şi Se comunică obiectele activităţii şi se reactualizează titlul

a titlului povestirii poveştii care urmează a fi povestite de copii

Dirijarea învăţării şi Pe baza unui material ilustrativ, la început cu sprijinul

reactualizarea educatorului, copii prezintă conţinutul poveştii (se va avea
cunoştinţelor anterioare grijă să se evite detaliile, amănuntele, aspectele
nesemnificative chiar dacă au impresionat);
 Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii
realizare (momentele) activităţii
didactice

Repovestire Pentru fiecare secvenţă a poveştii va fi antrenat un copil, alţi

copii pot însă să aducă completări semnificative.

Obţinerea performanţei Copiii vor povesti fără ajutor, iar cei mari şi fără suport
şi asigurarea transferului intuitiv. Li se poate sugera să schimbe titlul poveştii, finalul
acesteia, să elimine sau să adauge personaje.

Asigurarea conexiunii Aprecieri asupra calităţii răspunsurilor.

inverse şi evaluarea

Retenţia Se revine asupra titlului poveştii şi altor poveşti cu conţinut

asemănător.

Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a locului de desfăşurare a activităţii,

material didactic necesar.

Captarea atenţiei Trezirea dorinţei copiilor de a povesti prin prezentarea unor

„personaje care doresc să - i asculte”.

Povestire creată de Enunţarea scopului şi a Se precizează felul activităţii şi sarcinile ce le revin copiilor.
copii obiectivelor

Reactualizarea Prezentarea unor personaje din mai multe poveşti cunoscute,

cunoştinţelor anterioare din care copii să recunoască şi să selecteze pe acelea care
corespund temei anunţate; lectura unui fragment pe care copiii
să-l recunoască; prezentarea unor ilustraţii etc.

Dirijarea învăţării Expunerea povestirii – model de către educatoare care trebuie

să fie scurtă, concisă, fără detalii, clară şi expresivă, exprimată
într-o formă plăcută pentru a crea o stare afectivă pozitivă.

Iniţierea unei conversaţii asupra conţinutului povestirii, pentru

a sublinia ceea ce este esenţial şi specific faptelor ce urmează
a fi povestite.

Expunerea povestirii de către copii, pe fragmente, la început

respectând modelul educatoarei, apoi desprinzându-se de
acesta.

Educatorul intervine atunci când cel care povesteşte se pierde

în amănunte neesenţiale, manifestă tendinţa de a prelungi
expunerea sau deviază de la tema propusă.

Obţinerea performanţei Povestirea integrală în care se va urmării ca povestirile create

să respecte o anumită structură (introducere, intrigă,
deznodământ).

Toţi copiii vor fi solicitaţi să povestească, fie întreaga poveste,

fie anumite secvenţe.

Asigurarea transferului Schimbarea titlului povestirii; adăugarea de personaje;

mimarea unor acţiuni caracteristice personajelor etc.
 Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii
realizare (momentele) activităţii
didactice

Asigurarea conexiunii Aprecieri asupra respectării cerinţelor unei povestiri şi sunt

inverse şi evaluarea nominalizate cele mai frumoase povestiri.

Retenţia Se fixează principalele momente ale povestirii.

Joc didactic

In prescolaritate reprezinta tipul fundamental de activitate, forma de activitate ce sustine in cel mai
inalt grad dezvoltarea psihica prin antrenare psihomotorie, senzoriala, intelectuala si afectiva”
Ca metoda jocul didactic consta in simularea unor actiuni, fapte, imbinand spontanul cu imaginarul,
elementele de joc cu cele de invatare, pentru a transpune o activitate reala intr-o activitate destina, placuta.
Avantaje:
-ofera un cadru prielnic pentru invatarea activa stimuland initiativa si creativitatea copiilor;
-obiectivele educationale vor fi mai bine realizate prin intermediul jocului, deoarece prin insasi
natura sa jocul cuprinde o motivatie intrinseca mobilizand resursele psihice ale copiilor;
-se asimileaza cunostinte noi si se dezvolta comportamente;
-se dezvolta capacitatea de exprimare verbala;
-se intensifica trairile afective si implicarea emotiionala a copiilor;
-este un mijloc eficiente de activizare a intregii grupe de copiii, dezvoltand relatiile intercolegiale si
de grup.;
-faciliteaza insertia sociala a copiilor
Indiferent de varianta utilizată în demersul didactic al jocului didactic trebuie să se asigure:
 organizarea bazei materiale a jocului;
 precizarea conţinutului şi sarcinilor jocului;
 stabilirea regulilor jocului, explicarea şi demonstrarea lor;
 stabilirea etapelor jocului (acţiunile de joc) şi demonstrarea lor ;
 controlul rezolvării independente şi corecte a sarcinilor jocului şi a respectării regulilor de joc;
 aprecierea finală a desfăşurării jocurilor şi a rezultatelor obţinute ;
 eventuale îndrumări pentru continuarea jocului în alte împrejurări şi pentru imaginarea unor
variante ale jocului .

Structura unei activităţi pe bază de joc didactic

Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii
realizare (momentele) activităţii
didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a locului de desfăşurare a jocului pentru

activitate;

Asigurarea unei atmosfere prielnice de joc prin trezirea interesului

Jocuri pentru joc.
didactice
orale Captarea atenţiei Introducerea în joc, sub formă de surpriză, prin intermediul unui
personaj îndrăgit de copii, prin interpretarea unui cântec adecvat,
prin audierea unui cântec, o scurtă povestire, o ghicitoare, versuri
cunoscute etc.

Enunţarea obiectivelor şi a Precizarea obiectivelor (cu accent pe obiectivele cognitive) şi titlul

titlului jocului jocului; Prezentarea modului de organizare şi desfăşurare a
jocului.

Reactualizarea cunoştinţelor Exerciţii – joc de reactualizare a cunoştinţelor ce vor fi utilizate în

anterioare joc;

Scurtă conversaţie de reactualizare a cunoştinţelor şi

deprinderilor.

Explicarea şi demonstrarea sarcinilor şi regulilor jocului;

Dirijarea învăţării Se insistă pe sarcina didactică, elementele de joc şi pe regulile

jocului, se precizează criteriilor de reuşită;

Executarea jocului demonstrativ (de către educator, de către

educator împreună cu copiii, sau către câţiva copii) utilizând
elementele specifice jocului didactic (întrecerea, mişcarea,
mânuirea jetoanelor, aplauzele etc.);

Executarea jocului de probă ( de către toţi copiii).

Obţinerea performanţei şi Executarea jocului de către copii, individual sau în echipe (la
asigurarea transferului început educatorul poate fi conducătorul jocului);

Complicarea jocului prin stabilirea unor noi obiective şi /sau prin

introducerea de noi reguli.

Asigurarea conexiunii Aprecierea modului de realizare a sarcinilor prin raportare la

inverse şi evaluarea obiectivul de referinţă propus

Retenţia Se fac precizări asupra cunoştinţelor însuşite în joc.

Jocuri Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a materialului didactic utilizat de fiecare copil şi
didactice a locului de desfăşurare a jocului.
exerciţiu cu
material Captarea atenţiei Introducerea în joc prin intermediul unui personaj îndrăgit de copii.
demonstrati
v / distributiv Reactualizarea cunoştinţelor Prezentarea şi intuirea materialului demonstrativ şi distributiv.
anterioare

Enunţarea obiectivelor şi a Precizarea obiectivelor (cu accent pe obiectivele cognitive) şi titlul

titlului jocului jocului;

Prezentarea modului de organizare şi desfăşurare a jocului.

Dirijarea învăţării Exerciţii – joc de reactualizare a cunoştinţelor cu ajutorul

Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii
realizare (momentele) activităţii
didactice

materialului demonstrativ.

Jocuri Obţinerea performanţei Explicarea regulilor jocului;

didactice
exerciţiu cu Precizarea criteriilor de reuşită;
material
Executarea jocului demonstrativ (de către educator, de către
demonstrati
educator împreună cu copiii sau către câţiva copii);
v / distributiv
Executarea jocului de probă ( de către toţi copiii).

Asigurarea transferului Executarea jocului de către copii, individual sau în echipe (la
început educatorul poate fi conducătorul jocului);

Complicarea jocului prin stabilirea unor noi obiective şi /sau prin

introducerea de noi reguli.

Asigurarea conexiunii Aprecierea modului de realizare a sarcinilor prin raportare la

inverse şi evaluarea obiectivul de referinţă propus.

Retenţia Se fac precizări asupra cunoştinţelor însuşite în joc.

Jocul de rol:- presupune simularea unor activitati, fenomene, comportamente astefel incat
participantii devin actori ai vietii sociale pentru care se pregatesc.
Rolurile din cadrul acestui tip de joc sunt de fapt sarcini de invatare.
Avantaje:
-faciliteaza insertia sociala;
-formeaza repede ssi corect anumite atitudini, comportamente;
-pune in evidenta modeul corect, incorect de comportament intr-o situatie data;
-se dezvolta capacitatea de empatie;
-asigura un control eficient al achizitiilor si conduitelor(partenerii de joc te sanctioneaza rapid daca
gresesti)

Jocul motric
au la bază acţiuni motrice mai simple sau mai complexe dirijate de anumite reguli, prin care se
consolidează deprinderile motrice de bază (mers, alergarea, aruncarea, prinderea, săritura, căţărarea,
echilibrul), se dezvoltă calităţile motrice (viteza, forţa, rezistenţa) şi stări emoţionale pozitive.
Jocul de mişcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a mişcării. El se va
păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-şi motivaţia interioară.
 La vârsta preşcolară mişcările încep să fie încadrate într-un anume context care reflectă fragmente
din viaţa reală, în special din viaţa „celor care nu cuvântă". Literatura de specialitate enumera jocurile
„Broasca şi barza", „Pisica şi vrăbiile", „Lupul şi oile" etc., în grădiniţă sau în grupul de joacă se reiau sub
forma jocurilor de mişcare conflicte arhicunoscute din filmele de desene animate; astfel, personaje ca Tom şi
Jerry, Chip şi Dale reînvie cu ajutorul copiilor. De asemenea, viaţa adulţilor, în special profesiile dinamice
sunt reflectate de jocurile de mişcare. Sunt cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloţii", „Poliţiştii",
„Extratereştrii" etc.
Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop exersarea
unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiţie imprimat. Din această
categorie fac parte: Şotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede? etc.
Pe măsură ce se înaintează către vârsta şcolară mică, jocurile de mişcare cu subiect vor câştiga în
complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai complicate. Acest tip de
jocuri este, în general preluat de la generaţiile anterioare (ca subiecte şi tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare
generaţie realizează uneori prelucrări şi adaptări specifice.

Conversaţia
 este denumită şi convorbire, discuţie, dialog didactic, metoda interogativă;
 constă în dialogul didactic între educator şi elevi, în care educatorul formulează succesiv întrebări
pentru a stimula elevii să-şi însuşească cunoştinţele noi sau să fixeze, sistematizeze şi evalueze
cunoştinţele pe care le au.
 forme ale conversaţiei:
- conversaţia euristică - conversaţia utilizată cu scopul însuşirii de cunoştinţe noi;
- conversaţia de reactualizare - conversaţia realizată cu scopul reactualizării şi introducerii în tema
nouă;
- conversaţia de fixare - conversaţia utilizată în vederea fixării, sistematizării cunoştinţelor însuşite;
conversaţia de verificare - conversaţia utilizată pentru verificarea orală a cunoştinţelor.

Avantaje:
-solicita inteligenta productive, spontaneitatea;
-devolta gandirea logica.
Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de convorbire presupune:
 planificarea la intervale optime de timp;
 stabilirea tematicii convorbirii şi a variantei de realizare în funcţie de particularităţile de vârstă şi
individuale ale copiilor;
 elaborarea planului convorbirii (principalele aspecte ce vor fi dezvoltate), fie sub forma unor idei
principale, fir chiar sub forma întrebărilor;
  alegerea procedeelor şi a mijloacelor care să asigure participarea activă a tuturor copiilor pe tot
parcursul activităţii;
 întrebările trebuie să aibă un conţinut accesibil, să fie în strânsă legătură cu tema, să vizeze ceea
ce este esenţial, să ţină seama de cunoştinţele anterioare ale copiilor, să pornească de la experienţa de viaţă
a acestora, formularea să fie simplă, clară, precisă şi corectă (ştiinţific şi gramatical);
 întrebările trebuie adresate întregii grupe, numindu-se apoi copilul care va răspunde;
 răspunsurile trebuie să fie în concordanţă cu conţinutul întrebării, să fie formulate clar, precis,
corect din punct de vedere gramatical, să nu repete răspunsurile anterioare ale colegilor,
 copiii trebuie obişnuiţi să răspundă individual, pe rând (nu în cor) şi nu trebuie întrerupţi;
 corectarea greşelilor se va face în funcţie de felul acestora ( confuzii, inexactitate, pronunţare
greşită, exprimare incorectă din punct de vedere gramatical, lipsa de coerenţă a răspunsurilor etc.) şi de
particularităţile individuale ale copiilor;
Sarcinile de bază ale convorbirilor sunt:
• să realizeze o sistematizare a cunoştinţelor dobândite prin repetarea lor, într-o structură nouă;
• să formeze capacitatea copiilor de a-şi verifica şi ordona reprezentările şi cunoştinţele despre
lumea reală după criterii noi date de educatoare, prin intermediul întrebărilor;
• să contribuie în mod direct la creşterea calitativă a posibilităţii de exprimare corectă a copiilor, care
trebuie să descrie, să analizeze, să compare, să explice; vorbirea Închegată logic;
• să ajute la forma rea unui complex de deprinderi de exprimare corectă, necesare copilului atât În
conversaţia uzuală cât şi În activitatea şcolară;
• să asigure dezvoltarea intensă a gândirii În u rma analizelor, sintezelor şi a comparaţiilor făcute, a
sistematizărilor şi genera lizărilor.
Participarea copiilor la convorbire necesită un efort cognitiv susţinut, constând în:
• concentra rea atenţiei pentru a recepta mesajul ( pentru a Înţelege Întrebarea);
• selectarea cunoştinţelor pentru a formula răspunsul corespunzător;
• selectarea mijloacelor lingvistice care concură la formularea răspunsurilor corecte;
• efectuarea genera lizări lor necesare pe bază de analiză, sinteză, comparare şi abstractizare, astfel
dezvoltându-se gândirea copiilor;
• se realizează şi se consolidează reprezentări ştiinţifice şi morale, se formează sentimente şi atitudini
morale;
• prin modul de desfăşurare a convorbirii se creează condiţiile exersării unor deprinderi de
comportament civilizat În colectivitate, se formează calităţi morale ca politeţea, stăpânirea de sine, curajul,
spiritul de cooperare, prietenia, etc.;
• prilejuieşte afirmarea opiniei personale, a părerilor proprii, dezvoltarea atenţiei voluntare.
Eficienţa convorbirii este condiţionată de:
• planificarea activităţii din timp;
 • alegerea temei, care trebuie să fie accesibilă, atractivă, să corespundă intereselor şi preferinţelor
copiilor;
• crearea u nor diverse situaţii de viaţă care să accentueze caracterul formativ;
• elaborarea unui plan de Întrebări adecvat temei;
Convorbirile se pot clasifica astfel:
După scopul didactic:
• convorbiri pentru fixarea cunoştinţelor, realizate după anumite evenimente: o observare, o plimbare
În parc, o excursie, etc.;
• convorbiri pentru sistematizarea cunoştinţelor, când tema permite sistematizări şi generalizări;
• convorbiri pentru verificarea cunoştinţelor.
După tematică:
• tematică referitoare la natură : anotimpuri, animale, plante, etc.;
• teme din viaţa cotidiană: comportarea copilului la grădiniţă, În familie, În societate etc.;
• teme referitoare la viaţa socială, care sunt interesante şi captivante pentru copii.
Structura unei activităţi pe bază de convorbire
Evenimentele Conţinutul activităţii
(momentele) activităţii
didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a convorbirii

Captarea atenţiei Introducerea în activitate se realizează printr-o ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire,
imagini, înregistrări audio sau video etc. după care urmează un comentariu referitor la
subiectul convorbirii;

Enunţarea obiectivelor Se precizează tema convorbirii, sarcinile didactice şi obiectivele activităţii;

şi a temei convorbirii
Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la activitate;

Reactualizarea Se pot reaminti alte convorbiri pe aceeaşi temă;

cunoştinţelor anterioare
Tema pusă în discuţie este încadrată într-un sistem;

Dirijarea învăţării Orientarea convorbirii prin intermediul întrebărilor care gravitează în jurul unei întrebări
principale, fie pentru transmiterea de noi cunoştinţe, fie pentru sistematizarea, fixarea
sau evaluarea lor; Dacă copiii nu surprind esenţialul se intervine cu întrebări ajutătoare,
suplimentare;

Obţinerea performanţei Sunt solicitaţi şi copiii să pună întrebări la care pot să răspundă colegii sau educatorul;
şi asigurarea
transferului Se desprind concluzii parţiale şi concluzia finală, dacă este posibil una generalizatoare;

Realizarea unor clasificări, a unor comparaţii etc.

Asigurarea conexiunii Formularea unor aprecieri asupra modului cum s-au implicat în activitate;
inverse şi evaluarea

Retenţia Repetări ale principalelor aspecte care stau la baza concluziilor;

 Memorizare

Activităţile de memorizare au o mare importanţă instructiv-educativă, constând în educarea

intelectuală, formarea unor sentimente morale şi estetice şi dezvoltarea unor procese psihice ca : memoria,
imaginaţia şi gândirea .
Învăţând şi recitând versuri, copiii descoperă cuvinte cu sensuri noi, îşi Însuşesc expresii literare, figure
poetice care le colorează şi le nuanţează vocabularul. Treptat, copiii Învaţă să înţeleagă mesajul poeziei, să recite
expresiv poezia, să respecte pauzele gramaticale, logice şi psihologice marcate de punctuaţie, de sensul propoziţiei sau
al frazei ritmate.
Activităţile de memorizare se Împart, după sa rcina didactică urmărită, În :
- activităţi de predare, prin care educatoarea face cunoscut copiilor, textul poeziei şi procedează la
învăţarea lui de către copii;
- activităţi de repetare, cu ajutorul cărora se asigură Însuşirea temeinică a poeziilor predate şi se
consolidează deprinderea de a le reproduce conştient şi expresiv;
- activităţi de verificare prin ca re se urmăreşte să se aprecieze exactitatea reproducerii şi d u rata
păstrării în memorie a poeziilor învăţate.
În proiectarea şi organizarea activităţilor de memorare („învăţare pe de rost”) a poeziilor trebuie să
respecte următoarele cerinţe pedagogice:
 pentru realizarea accesibilităţii textelor, atât din punct de vedere al conţinutului cât şi din punct
de vedere al realizării artistice, selectarea poeziilor şi planificarea lor să se realizeze în funcţie de
particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, de mediul din care provin copii, de interesul
acestora;

 analizarea de către educator din timp a conţinutului poeziei pentru a se orienta în pregătirea
conţinutului de idei exprimat de versuri şi mai ales în alegerea modalităţilor de predare;

 formarea deprinderii copiilor de a recita expresiv versurile memorate, cu respectarea pauzelor

impuse de cerinţele de ordin gramatical, logic şi psihologic;

 trebuie să se ţină seama de specificul memoriei la vârsta preşcolară – caracterul concret – intuitiv
al memoriei, marea ei plasticitate, capacitatea şi uşurinţa cu care copilul memorează, păstrează şi
reproduce ceea ce îl impresionează, absenţa procedeelor de memorare;

 în recitarea de către copii a poeziei se va urmării pronunţia corectă, fidelitatea reproducerii,

gradul de expresivitate şi de înţelegere a conţinutului poeziei.

Activitatea de predare a unei poeziicuprinde mai multe momente:

• introducerea copiilor în tema activităţii – convornirea introductivă;
• familiarizarea copiilor cu conţinutul poeziei – o scurtă povestire a poeziei, in care să le prezinte
conținutul poeziei și le explică sensul cuvintelor noi – se poate realize și prin ilustratii cu momente sau
fragmente ale poeziei;
 • recitarea model a poeziei de către educatoare - Trebuie să recite rar şi expresiv, cu respectarea
pauzelor, cu o intonaţie şi o mimică adecvate; recitarea model trebuie să pună în valoare atât
conţinutul, cât şi frumuseţea artistică a poeziei.;
• delimitarea strofelor, fragmentarea în unităţi logice şi învăţarea pe părţi - În funcţie de
conţinutul poeziei, de numărul strofelor, învăţarea poeziei se poate realiza pe fragmente
sau în întregime (global).
• repetarea fiecărei strofe împreună cu copiii,
• reproducerea poeziei de către copii - Recitarea poeziei (o singură dată) de către Întreaga grupă; sau de
către câtiva copii selectati;
• consolidarea memorizării prin organizarea unui concurs pe grupe/strofe
• Încheierea activităţii.
Structura unei activităţi didactice de memorizare
Evenimentele Conţinutul activităţii
(momentele)activităţii
didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii;

aşezarea copiilor în mod corespunzător – în semicerc; organizarea
materialului didactic necesar activităţii;

Captarea atenţiei Introducerea în activitate se realizează printr-un element surpriză - o

ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire, imagini, înregistrări audio sau
video etc.

Enunţarea obiectivelor şi a Se comunică titlul şi autorul poeziei, sarcinile didactice şi obiectivele

titlului poeziei activităţii;

Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la activitate;

Reactualizarea cunoştinţelor Realizarea unei scurte convorbiri pregătitoare, a unor poezii care au
anterioare aceeaşi tematică prin care se reactualizează reprezentările copiilor, îi
pregăteşte pentru desfăşurarea activităţii, îi familiarizează cu conţinutul
de idei al poeziei, cu sentimentele exprimate;

Dirijarea învăţării O primă recitare model a poeziei de către educator;

A doua recitare model – de aprofundare – a poeziei este urmată de

sublinierea, printr-o scurtă convorbire sau expunere narativă a
conţinutului principal al poeziei;

Obţinerea performanţei şi Repetarea globală (dacă poezia este scurtă) sau pe fragmente, unităţi
asigurarea transferului logice (nu în toate cazurile strofe) individual, de către fiecare copil a
versurilor, la început cu ajutorul educatorului apoi singur;

Recitarea colectivă – în grupuri mici şi cu întreaga grupă;

Repetarea unor poezii cu aceeaşi temă însuşite anterior;

Redarea prin mişcări imitative, prin onomatopee sau prin desen a

conţinutului de idei al poeziei;
 Lectura după imagini

În lectura după imagini primează analiza, descrierea şi mai ales interpretarea datelor, a acţiunilor
înfăţişate în ilustraţii, În special, tablouri. Prin intermediul lecturilor după imagini, copiii reuşesc să se
familiarizeze cu diferite aspecte ale mediului mai Îndepărtat şi pe care nu le-au cunoscut
pe cale directă.

Rolul şi importanţa lecturilor după imagini decurg din Însăşi valoarea instructive-educativă pe care o are
materialul ilustrativ în viaţa copilului preşcolar. Aşa cum adultul citeşte textul scris, copilul citeşte imaginea, adică
primeşte un mesaj, se exprimă pe baza lui, comunică.

Organizarea şi desfăşurarea lecturii după imagini este necesar să se acţioneze în următoarele direcţii:

 să se realizeze, pe baza analizei şi sintezei, perceperea sistematică a imaginilor, desprinzându-se

conţinutul tematic;
 să se precizeze şi să se corecteze procesul intuirii independente, ajutându-i pe copii să realizez
generalizări;
 să se precizez şi să se activizeze vocabularul copiilor, să li se formeze deprinderi de exprimare
corectă, coerentă şi expresivă;
 materialul intuitiv trebuie să fie accesibil, atractiv şi să trezească interesul copiilor, imaginile să fie
clare, să se asigure vizibilitate pentru toţi copiii şi să aibă valoare estetică;
 din perspectiva scopului didactic suportul intuitiv trebuie să asigure formarea unor reprezentări
corecte, să contribuie la exersarea capacităţii de comunicare orală prin prezentarea unor acţiuni
sugestive şi a unor relaţii dintre personaje, să aibă dimensiuni corespunzătoare pentru a permite
perceperea fără dificultăţi a imaginii;
 nu trebuie folosite multe imagini pentru a nu distrage atenţia copiilor;
 în prealabil educatorul trebuie să studieze imaginile pentru a alcătui planul de întrebări şi planul de
idei la care se vrea să se ajungă;
Pentru eficientizarea lecturilor după imagini se recomandă ca i maginile alese să fie de dimensiuni
mai mari, pentru ca elementele tabloului să fie văzute şi analizate fără dificultate de către copii; de
asemenea, acestea trebuie expuse În aşa fel Încât să asigure o bună vizibilitate pentru toţi participanţii la
activitate. Imaginile utilizate trebuie să corespundă, prin conţin ut şi calitate, intereselor de cunoaştere ale
copiilor, şi a nume:
• să respecte adevărul ştiinţific;
• să corespundă vârstei, din punct de vedere al conţinutului;
• să pună În evidenţă elementul principal;
• să posede suficiente detalii pentru a forma reprezentări corecte şi complete despre problema
studiată;
• să ofere o imagine clară asupra real ităţii pe care o prezintă;
• să faciliteze transmiterea mesajului prin elementele care o compun;
• să stârnească atenţia prin calităţi estetice deosebite (colorit, proporţia elementelor, aşezarea În
tablou, etc).
 Structura unei activităţi didactice de lectură după imagini
Evenimentele Conţinutul activităţii
(momentele)activităţii
didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii, pregătirea şi

aşezarea materialului intuitiv în mod corespunzător; aşezarea copiilor în mod
corespunzător;

Captarea atenţiei Introducerea în activitate se realizează printr-un element surpriză - o ghicitoare, o

poezie, o scurtă povestire, imagini, înregistrări audio sau video etc.

Enunţarea obiectivelor şi a Se precizează tema activităţii, sarcinile didactice şi obiectivele activităţii;

temei lecturii
Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la activitate;

Reactualizarea cunoştinţelor Realizarea unei convorbiri pregătitoare prin care se reactualizează reprezentările
anterioare copiilor şi-i pregăteşte pentru desfăşurarea activităţii;

Prezentarea globală a imaginilor pentru a-i familiariza pe copii cu conţinutul

imaginilor;

Dirijarea învăţării Perceperea / intuirea imaginilor prin analiza, descrierea, interpretarea acestora printr-
o conversaţie dintre educator şi copii;

Li se cere copiilor, în primul rând, să enumere elementele compoziţionale observate

de ei în mod spontan şi contemplativ, iar apoi se analizează grupul compoziţional
central, căruia i se subordonează logic, celelalte;

Observare

Principala sarcină a observării este de a rea liza perceperea activă şi sistematică a obiectelor şi fenomenelor
lumii reale, sub Îndrumarea educatoarei . Activitatea de observare este cea mai importantă sursă de impresii pe care
copiii le acumulează şi le valorifică În Întreaga lor viaţă. Aceste impresii şi cunoştinţe vor constitui punctul de
plecare al Întregului proces organizat de cunoaştere, de mai târziu.

Pentru reuşita unei activităţi de observare trebuie să se respecte următoarele cerinţe pedagogice:
 Structura activităţii de observare să aibă în vedere: locul unde se desfăşoară, felul materialului
utilizat, cunoştinţele cu care copiii vor fi familiarizaţi, nivelul capacităţilor perceptive şi al gândirii ce
trebuie atins;
 Observările vizează cele două domenii ale realităţii: natura (omul, animale, plante, fenomene ale
naturii, peisaje etc.)şi viaţa socială (obiecte, activităţi, relaţii dintre oameni, instituţii, locuri natale etc.)
 Selecţionarea cu discernământ a informaţiilor noi, a vocabularului corespunzător, a modalităţilor
de explicare a acestora;
 Alegerea metodelor şi procedeelor astfel încât observarea să favorizeze acţiunea cu obiectele,
cunoaşterea activă a realităţii de către toţi copiii.
 Observarea, prin compa raţie cu alte forme de rea lizare a activităţii din grădiniţă, este definită de
câteva trăsături caracteristice:
• este punctul de plecare În procesul de cunoaştere a realităţii;
• este activitatea cu funcţie dominantă de comunicare şi asimilare de noi cunoştinţe;
• constituie o modalitate eficientă de Îndrumare a percepţiei copiilor de către educatoare;
• reprezintă o sursă principală de impresii şi reprezentări care vor fi reluate apoi în a lte activităţi-
povestiri, jocuri didactice, convorbiri, etc. sau restructurate în manifestările creatoare ale copiilor.
Etapele principale ale unei activităţi clasice de observare sunt:
• prezentarea obiectului de observat;
• perceperea liberă a obiectului, exprimarea impresiilor imediate asupra obiectului prezentat;
• perceperea sistematică a obiectului pe baza unui plan de Întrebări, desprinderea părţilor
componente;
• sintezele, generalizările simple asupra celor observate, reconstituirea întregului pe plan mintal În
vederea elaborării reprezentării sau noţiunii corespunzătoare.
Structura unei activităţi didactice de observare
Evenimentele (momentele)activităţii Conţinutul activităţii
didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii;

aşezarea copiilor în mod corespunzător – în semicerc; organizarea
materialului didactic necesar activităţii;

Captarea atenţiei Introducerea în activitate se realizează printr-un element surpriză - o

ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire, imagini, înregistrări audio sau
video etc.

Enunţarea obiectivelor şi a temei Se precizează subiectul observării, sarcinile didactice şi obiectivele

observării activităţii;

Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la activitate

(mai ales dacă se desfăşoară în afara grădiniţei);

Reactualizarea cunoştinţelor anterioare Familiarizarea copiilor cu obiectul observării prin perceperea globală a
şi prezentarea obiectului observării acestuia şi prin identificarea obiectelor care fac parte din aceeaşi
categorie.

Dirijarea învăţării Perceperea / intuirea materialului de observat (real sau substitut al

acestuia) prin analiza, descrierea, interpretarea acestora printr-o
conversaţie dintre educator şi copii;

Efectuarea unor acţiuni simple de investigare, la început, libere apoi

sistematice, pe baza unui plan de întrebări, prin treceri de la detalii la
esenţial, de la părţile componente la întreg, de la structura exterioară la
însuşirile caracteristice şi invers.
 Evenimentele (momentele)activităţii Conţinutul activităţii
didactice

Obţinerea performanţei şi asigurarea Educatoarea împreună cu copiii formulează concluzii parţiale şi

transferului concluzii sintetizatoare;

Asigurarea conexiunii inverse şi Completarea unor fişe de evaluare;

evaluarea
Formularea unor aprecieri asupra modului cum s-au implicat în
activitate, asupra capacităţii copiilor de a expune cu cuvinte proprii
rezultatele observărilor;

Retenţia Repetări ale principalelor aspecte care stau la baza concluziilor;

Fixarea cunoştinţelor prin stabilirea utilităţii obiectului observat.

Variante ale observărilor

Criteriul Felul observărilor

Intenţionalitate Planificate

Neplanificate (ocazionale)

Locul de desfăşurare Observări în mediul natural – plimbări, vizite, excursii

Observări în mediul special organizat

Gruparea copiilor Individuale

În grupuri mici

Cu întreaga grupă

Durată De scurtă durată

De lungă durată

După materialul utilizat Natural – prezentat fie în cadrul lui natural, fie într-un spaţiu
special amenajat

Confecţionat (substitute ale realităţii) – mulaje, machete, modele

obiectuale, tablouri, ilustraţii, planşe, fotografii etc.

În cazul observării unui animal, momentul de plecare ÎI va constitui apropierea copilului de

animalul adus În sala de grupă, fixarea unor cerinţe de comportare astfel încât perceperea acestuia să aibă
loc În condiţii cât mai bune. Partea principală a activităţii, În cazul unui animal viu, va consta În urmărirea
principalelor acţiuni ale acestuia, însoţită de verbalizarea lor, respectiv descrierea lor. Aceasta se finalizează
cu fixarea principalelor trăsături ale animalului observat, efectua rea u nor generalizări simple.
În cazul unui mulaj sau a unui animal împăiat, perceperea sistematică a părţilor componente şi
deducerea funcţiilor, a acţiunilor acestora, reprezintă partea centrală a activităţii. Specific acestui gen de
observări este acţiunea colectivă de percepere, determinată de existenţa unui singur exemplar.
 Observarea plantelor sau a unor părţi ale acestora, favorizează o cercetare mai amănunţită a
materialului pe baza acţiunilor proprii, astfel de observări desfăşurânduse, în majoritatea cazurilor, cu
material individual. Momentul principal al unei astfel de observări îI constituie acţiunea directă cu
materialul primit, pe baza căreia copiii pot să deducă unele caracteristici.
În general, o astfel de activitate va cuprinde:
• familiarizarea cu aspectul exterior a l plantei, intuirea ei În ansamblu şi a principalelor părţi
componente;
• efectuarea u nor acţiuni simple de investigare prin intermediul cărora se desprind Însuşirile
principale;
• sistematizarea constatărilor făcute, elaborarea unor concluzii simple.
În cazul observării unor obiecte din mediul ambiant, a unor elemente sau fenomene naturale,
accentul trebuie să cadă pe Însuşirea unor tehnici simple de investigare a lumii materiale, pe aplicarea
acestora În vederea perceperii ei multilaterale.
În observările alimentelor sau ale unor materii prime (lemn, bumbac) se pot organiza exerciţii
senzoriale grupate În funcţie de analizatorii antrenaţi. În aceste cazuri, structura activităţii se stabileşte
În funcţie de analizatorii antrenaţi şi cuprinde o primă parte În care se urmăreşte cercetarea materialului de
observat pri n intermediul diferiţilor analizatori, iar În a doua parte acţiuni cu caracter aplicativ.
Observarea vieţii sociale, a activităţilor oamenilor impune o structură aparte. În primul rând se va
realiza familiariza rea cu locul observării şi stabilirea unor relaţii simple cu persoanele implicate; apoi,
perceperea organizată a acţiunilor, materialelor, În funcţie de diferite criterii (aşeza rea În spaţiu a lucrurilor,
succesiunea operaţiilor, specificul proceselor ce au loc); În ultima parte se vor organiza discuţii libere cu
persoanele observate (oameni care m uncesc În magazin, cabinet, atelier), realizându-se lărgirea relaţiilor.
La grupele mici sugeră m ca analiza să Înceapă cu aspecte legate de colorit, dimensiune şi forma
lucrurilor, respectiv, cu Însuşirile exterioare, mai ales În caz ul plantelor şi al obiectelor; părţile
componente urmând s ă fie percepute în funcţie de aceste Însuşiri. La grupa mare, s e acordă Întâietate
structurii exterioare şi , în funcţie de aceasta, s e diferenţiază Însuşirile Întregului şi ale părţilor.

Activitate pe bază de exerciţii – de formare de deprinderi intelectuale /practice

Exerciţiul contribuie, În cea mai mare măsură, la formarea deprinderilor și priceperilor. Aplicarea în
practică a tuturor cunoştinţelor însuşite, legate de realitatea înconjurătoare sau materialele de lucru se face
prin exerciţiu. Este metoda cu cea mai mare pondere în activităţile de formare a deprinderilor practic-
gospodăreşti. În urma executării, educatoarea face verificarea, dar şi evaluarea măsurii În care preşcolarii
aplică În mod conştient cunoştinţele însuşite (corectitudinea execuţiei procedeelor
tehnice, corectitudinea succesiunii lor).
 Realizarea prin exerciţii a activităţilor didactice impune cu necesitate respectarea unor condiţii
pedagogice:

 Alegerea exerciţiilor trebuie să asigure acţiunea cu material didactic după model şi apoi individual;
 Să se asigure manipularea de către fiecare copil a materialului didactic individual (distributiv),
conform unor sarcini precis şi corect formulate de către educator;
 Să se asigure gradarea efortului intelectual în cadrul aceleaşi activităţi, de la o secvenţă la alta şi de la
o grupă la alta;
 Să se asigure o structură variată de activităţi, prin combinarea de exerciţii, care să sprijine realizarea
obiectivelor propuse;
 Pentru a realiza funcţionalitatea cunoştinţelor trebuie să se realizeze corelaţii interdisciplinare;
 După fiecare exerciţiu trebuie să se evidenţieze rezultatele acţiunii şi explicarea soluţiei găsite, a
procedeului folosit;
 Să se utilizeze un limbaj adecvat, pe care copiii să şi-l însuşească treptat şi integral;
 Mijloacele didactice (demonstrative şi individuale) trebuie pregătite din timp conform obiectivelor
activităţii
Structura unei activităţi pe bază de exerciţiu

Evenimentele (momentele) Conţinutul activităţii

activităţii didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii, pregătirea şi

aşezarea materialului didactic – demonstrativ şi distributiv (individual); aşezarea
copiilor în mod corespunzător;

Captarea atenţiei Prezentarea materialului didactic prin intermediul elementelor ludice (personaj,
jucărie etc.), de către educatoare cu ajutorul copiilor;

Enunţarea obiectivelor şi a Se comunică obiectivele activităţii şi se fac precizări privind modul de desfăşurare
temei a acesteia şi de utilizare a unor materiale didactice;

Reactualizarea cunoştinţelor Se realizează 1- 2 exerciţii semidirijate de educatoare cu material demonstrativ,

anterioare realizate de copii ce au ca scop reactualizarea unor cunoştinţe anterioare ce
urmează a fi valorificate în activitate;

Educatorul verifică corectitudinea realizării şi dacă este cazul se fac precizări şi se

repetă exerciţiile pentru o execuţie corectă;

Dirijarea învăţării Demonstrarea şi explicarea noului conţinut de către educator cu ajutorul copiilor
prin exerciţii;

Se acordă atenţie întăririi prin verbalizare a acţiunilor efectuate şi utilizarea

terminologiei specifice;

Se fac precizări privind realizarea corectă a acţiunilor, succesiunea acestora;

Obţinerea performanţei şi Executarea unui sistem diversificat de exerciţii de către copii; se acordă sprijin
asigurarea transferului copiilor ce întâmpină greutăţi; în cazul unor greşeli tipice se repetă exerciţiile
demonstrative; se verifică corectitudinea soluţiilor;
 Evenimentele (momentele) Conţinutul activităţii
activităţii didactice

Se fac precizări privind noţiunile noi (terminologie, mod de lucru);

Se urmăreşte formarea unor deprinderi de autocorectare;

Se realizează şi exerciţii cu caracter aplicativ cu materiale diferite;

Asigurarea conexiunii Se realizează sarcini de rezolvare individuală (pe fişe de lucru); se analizează
inverse şi evaluarea modul de rezolvare a sarcinilor, se corectează eventualele greşeli;

Se fac aprecieri individuale şi autoaprecieri prin raportare la obiective.

Retenţia Se fixează tema

Variante ale activităţii pe bază de exerciţiu

VARIANTE EVENIMENTELE (MOMENTELE) ACTIVITĂŢII

Moment Enunţarea Reactualizarea Dirijarea învăţării Obţinerea Evaluarea şi

organizatoric obiectivelor şi cunoştinţelor performanţei şi retenţia
Captarea a titlului anterioare - lectura textului asigurarea - se fac
atenţiei cântecului - intonarea unor de către transferului precizări
cântece îndrăgite educator sau - scurtă convorbire asupra
de copii audierea unei pentru a asigura realizării
Activităţi
înregistrări; înţelegerea sarcinilor
de educaţie
- explicarea mesajului; didactice
muzicală
cuvintelor - repetarea
necunoscute; cântecului
- intonarea individual şi în
cântecului de grup, pe
către fragmente şi în
educatoare în întregime.
întregime şi
apoi pe
fragmente;
- intonarea
cântecului de
către copii – cu
întreaga grupă
şi apoi pe
grupuri mici.

Moment Enunţarea Reactualizarea Dirijarea învăţării Obţinerea Evaluarea şi

organizatoric obiectivelor şi cunoştinţelor performanţei şi retenţia
Activităţi de Captarea a temei anterioare - prezentarea asigurarea - expunerea
educaţie atenţiei plastice - elemente de lucrării model şi transferului lucrărilor şi
artistico – limbaj plastic intuirea - executarea motivarea
plastică acesteia de lucrării de către aprecierilor
către copii; copii sub realizate de
- prezentarea îndrumarea către copii.
modului de educatoarei;
lucru;
- exerciţii de
încălzire a
mâinilor;
Activităţi Moment Enunţarea Reactualizarea Dirijarea învăţării Obţinerea Evaluarea şi
practice organizatoric obiectivelor şi cunoştinţelor performanţei şi retenţia
Captarea a temei anterioare - prezentarea şi asigurarea feed- - amenajarea
atenţiei - se vor - intuirea şi intuirea lucrării back-ului unei expoziţii
specifica familiarizarea cu model; - realizarea cu lucrările
criteriile de materialelor cu - prezentarea lucrării de către copiilor;
apreciere a care se va lucra. etapelor pe copii (individual - motivarea
lucrărilor care trebuie să sau în perechi, aprecierilor
 VARIANTE EVENIMENTELE (MOMENTELE) ACTIVITĂŢII

le parcurgă în grupuri); asupra

realizarea - se urmăreşte realizării
lucrării; modul de lucru, lucrărilor.
- exerciţii de respectarea
încălzire a etapelor de
mâinilor realizare a
(degetelor); lucrării, poziţia
corectă etc.
Organizarea Pregătirea Influenţarea Dirijarea învăţării Obţinerea Evaluarea şi
colectivului organismului selectivă a şi asigurarea feed performanţei retenţia
Activităţi de de copii pentru efort aparatului – back-ului - aprecieri şi
educaţie - variante de locomotor - consolidarea recomandări
fizică mers, variante - demonstrarea prin exerciţii a
de alergare. şi explicarea deprinderilor
exerciţiilor; motrice;
- executarea - dezvoltarea
exerciţiilor de calităţilor
probă şi motrice
corectarea - exerciţii pentru
greşelilor; revenirea
organismului
după efort.

Activitatea practică:
Reprezintă un ansamblu de acţiuni cu caracter practic, conştient şi sistematic executate de elevi (cu
ajutorul educatorului) în scopul aplicării unor cunoştinţe, înţelegerii sau consolidării acestora, verificării şi
corectării lor, precum şi al însuşirii unor priceperi şi deprinderi aplicative.
Exerciţiul
Este o metodă ce are la bază acţiuni motrice şi intelectuale efectuate în
mod conştient şi repetat, în scopul formării de priceperi şi deprinderi, automatizării şi
interiorizării unor modalităţi de lucru de natură motrică sau mintală.
Lectura activa
 este o formă de lectură care prin informaţiile comunicate pune în mişcare gândirea şi
imaginaţia elevilor, incită la asociaţii de imagini şi idei, la reflecţii şi trăiri emotive, la analize şi evaluări, la
retrospecţii şi anticipaţii; o formă de realizare a lecturii este citirea explicativă, care se bazează pe analiza
unitară şi simultană a conţinutului şi a formei artistice de prezentare a acestuia.
Modelarea:
 presupune utilizarea unor modele construite pe baza caracteristicilor esenţiale ale originalului
cu scopul de a descrie şi esenţializa un ansamblu existenţial imposibil de cercetat în realitate;
 modelul este o simplificare, o schematizare, o aproximare a realităţii, cu scopul de a facilita
reprezentarea a ceea ce nu este direct observabil în procesele şi fenomenele realităţii; descrie sau reproduce
acele însuşiri esenţiale de care este nevoie pentru a explica sau demonstra o structură conceptuală;
 Tipuri de modele: obiectuale – sunt reproduceri în trei dimensiuni, la scară convenabilă, ale
obiectelor reale (poduri, proiectile, tunuri, tancuri, etc.), figurative - sunt imagini în două dimensiuni ale
obiectelor (mulaje, machete, scheme, grafice, desene, fotografii, plane, hărţi, file, semne convenţionale etc.),
simbolice – sunt formule simbolice sau matematice care exprimă fenomene / procese din natură (formule de
calcul).
Exercițiile cu material individual și jocurile matematice sunt activități matematice ce pun accentul
pe formarea de deprinderi şi dobândirea de abilităţi prin acţiune.

Exercițiile cu material individual

Sunt forme de organizare specifice ce permit realizarea cu eficienţă a tuturor tipurilor fundamentale ale
activităţii matematice prin exerciţii.
Câteva caracteristici ale acestei forme de activitate sunt:
• include un sistem de exerciţii articulat pe obiectivele operaţionale ale activităţii;
• Îmbină activitatea frontală cu cea diferenţiată şi individuală;
• solicită, dar nu cu necesitate, prezenţa unui model;
• impune folosirea de material individual;
• exerciţiile sunt structurate pe secvenţe didactice;
• sarcinile exerciţiilor constituie o bază În evaluare;
• permite şi asigură Învăţarea conştientă, activă şi progresivă a conţinutului noţional matematic;
• formează deprinderi de muncă independentă şi autocontrol;
• asigură Însuşirea şi folosirea unui limbaj matematic corect, prin motivarea acţiunii;
• foloseşte ca metode explicaţia şi demonstraţia;
• introduce elemente de a lgoritmizare.
Eficienţa acestei forme de activitate este asigurată şi prin materialul didactic variat.
Sistemul de exerciţii utilizat În astfel de activităţi este determinat de sarcina didactică şi are la bază
exerciţiul ca metodă didactică.
Proiectarea unei activităţi matematice pe bază de exerciţii trebuie să fie adaptată structurii de organizare a
activităţii În funcţie de nivelul de vârstă căruia i se adresează.
Indiferent de forma exerciţiilor este necesar să se facă trecerea treptată de la exersarea dirijată la cea
semidirijată, şi în final la cea independentă.
În ceea ce priveşte materialul didactic utilizat În cadrul unei activităţi cu conţinut matematic, trebuie să ţinem
cont de respectarea regulilor impuse de literatura de specialitate: mai întâi, se va lucra cu obiecte concrete, apoi
cu imagini, jetoane, urmând în final, folosirea simbolurilor.
Totodată, materialul didactic trebuie să fie atractiv, să stimuleze interesu l copiilor şi să formeze o
atitudine pozitivă faţă de acest gen de activitate, să asigure perceperea clară şi să fie ales în funcţie de scopul
propus.
Structura organizatorică a unei activități matematice este asemănătoare cu cea a altor activități
desfășurate și cuprinde: momentul organizatoric, reactualizarea cunoștințelor, captarea atenției, anuntarea
temei și a obiectivelor, desgășurarea activității (dirijarea învățării), obținerea performanței, intensificarea
retenției, evaluarea, încheierea activității.
 Activităţile matematice bazate pe exerciţii cu material individual, ca toate
activităţile pe domenii experienţiale, pot fi desfăşurate ca activităţi de sine stătătoare
sau sub forma u nor activităţi integrate.
Atât exercițiile cu material didactic individual, cât și jocurile logico-matematice pot fi folosite în
următoarele tipuri de lecții/activități: activitate de predare-învățare, activitate de formare de priceperi și
deprinderi, activitate de consolidare a cunoștințelor, activitate de evaluare.
Exerciţiile-joc sau jocurile didactice pot avea multiple variante. Acestea servesc de obicei efectuării
în diferite forme a exerciţiilor atât de necesare consolidării unor cunoştinţe (pe plan cognitiv) sau al formării
unor deprinderi, ori dezvoltarea unor laturi ale personalităţii (pe plan formativ). Variantele pot cuprinde
sarcini asemănătoare, dar prezentate în formă diferită sau mărind gradul de dificultate În funcţie de vârsta
sau nivel de cunoştinţe.
Trecerea prin grade diferite de dificultate se face şi pe cale metodica prin modul de prezentare a
sarcinii didactice şi de desfăşurare a jocului: cu explicaţii şi exemplificare; cu explicaţii, dar fără
exemplificare; fără explicaţii, cu simpla enunţare a sarcinii.
Jocurile didactice de formare a mulţimilor de obiecte sub forma sarcinilor de consolidare din cadrul
jocului, constituie exerciţii logice de clasificare a obiectelor după un criteriu dat şi se organizează În scopul
formării spiritului de observaţie, dar şi pentru a determina criteriul după care se realizează clasificarea . În
cadrul acestor jocuri educatoarea urmăreşte formarea unui limbaj specific cu ajutorul căruia se precizează
dacă un obiect pe care îI selectează dintr-o colecţie întruneşte criteriul stabilit, dacă aparţine sau nu mulţimii
pe care o constituie.
Treptat copiii vor intui relaţia dintre o mulţime şi obiectele care Îndeplinesc condiţia de a avea
atributul considerat. Pentru cunoaşterea şi identificarea unor mulţim i de obiecte, se pot folosi jocuri de
tipul:
a )" Spune ce sunt !"
b)" Spune de ce sunt aşezate jucăriile În aceeaşi mulţime !"
c)" Spune ce ai găsit !"
Treptat, prin intermediul metodei exerciţiului, copiii trebuie să treacă de la o
activitate imitativă spre o activitate creatoare .
Jocuri didactice matematice de numeraţie contribuie la consolidarea şi verificarea deprinderilor de
aşezare în perechi, comparare, numărare conştientă, de exersare a cardinalului şi ordinalului, de
familiarizare cu operaţiile aritmetice şi de formare a raţionamentelor de tip ipotetico-deductiv.
Număratul în limitele 1-3 se realizează la grupa mică sub forma jocului didactic. Educatoarea Îi va
ajuta să Înţeleagă procesul formării unui număr natura l prin adăugarea succesivă a unui element. Este
important ca la început să se folosească un singur fel de obiecte (jucării cunoscute) deoarece, aducându-le
jucării noi, copiii sunt atraşi de acestea şi se depărtează de sarcina propriu-zisă.
Însuşirea conştientă a noţiunii de numărare are la bază :
 • Înţelegerea de către copii a numărului, ca proprietate a m u lţimilor cu acelaşi număr de
elemente;
• Înţelegera locului pe care ÎI ocupă fiecare număr în şirul numerelor (aspectul ordinal);
• cunoaşterea cifrelor corespunzătoare numărului de obiecte.
La grupa mijlocie, copiii vor Învăţa număratul În limitele 1-5, iar la grupa mare vor învăţa număratul
În limitele 1-10.
Jocul didactic matematic
are o eficienţă formativă crescută în situaţia consolidării şi verificării cunoştinţelor.
Jocurile logice fundamentează primele cunoştinţe matematice ale copiilor şi elemente de logică
matematică . Ele contribuie la realizarea proceselor de abstractizare şi generalizare a cunoştinţelor şi, pe
această bază, la o mai reală apropiere a copiilor de primele noţiuni matematice, menite să le faciliteze
înţelegerea noţiunii de număr şi a operaţiilor cu numere care se vor studia în şcoală.
Scopul jocului logic este de a-i înzestra pe copii cu noţiuni logice simple şi polivalente, ajutându-i să
înţeleagă problemele realităţii înconjurătoare, să exprime judecăţi și raţionamente într-un limbaj simplu,
familiar. In desfăşurarea jocurilor logice, se utilizează truse de piese ale căror caracteristici sunt de formă,
mărime, culoare, grosime şi se disting cu uşurinţă.
Manipularea figurilor geometrice conduce mai rapid şi mai eficient la formarea percepţiilor
accelerând astfel apariţia structurilor operatorii ale gândirii.
În funcţie de scopul propus, de specificul jocului şi de nivelul de pregătire al grupei, jocurile logice
se realizează de obicei prin activităţi frontale, pe echipe şi numai rareori individuale.
Clasificarea jocurilor logico- matematice:
Jocuri libere- pregătitoare – copiii se joacă liber, construiesc din imaginație; valoarea formativă a
acestor jocuri constă în familiarizarea copiilor cu sarcinile de lucru şi formarea deprinderii de a se juca cu
piesele;
Jocuri pentru constituirea de mulţimi - facilitează preşcolarilor înţelegerea procesului formării
mulţimilor, pe baza u nor caracteristici, reuşind să intuiască complementarele acestora.
Jocuri de aranjare a pieselor În tablou - copiii intuiesc piesele trusei, se obişnuiesc cu ordinea şi
succesiunea lor. Aceste jocuri se pot începe chiar spre sfârşitul grupei mici, cu un număr restrâns
de piese şi sarcini simple, acestea complicându-se pe măsură ce copiii înaintează în
vârstă .

Metode interactive şi de grup .

Tehnica Lotus sau Floarea de nufăr, cum mai este ea denumită, este o metodă interactivă de lucru
În grup care oferă posibilitatea stabilirii de relaţii Între noţiuni pe baza unei teme principale din care derivă
alte opt teme secundare concretizate În opt idei ce vor deveni teme abordate În activităţile pe grupuri mici.
Această teh nică poate fi folosită În jocurile logice care vizează exersarea capacităţii de a recunoaşte, a
denumi şia utiliza figurile geometrice.
Cubul este strategia de predare-Învăţare care urmăreşte un algoritm care vizează descrierea,
comparaţia, asocierea, analizarea, aplicarea, argumentarea atunci când se doreşte explorarea unui subiect
nou sau a unuia cunoscut pentru a fi Îmbogăţit cu noi cunoştinţe.
Metoda se poate aplica în jocurile logico- matematice, dar şi în activităţile matematice care pot viza
învăţarea poziţiilor spaţiale.
Schimbă perechea este o metodă de predare-Învăţare care constă În rezolvarea sarcinii de lucru În
perechi.
Metoda are aplicabilitate în activităţile matematice care vizează formarea de mulţimi, dar şi în unele
jocuri logico-matematice.
Piramida sau metoda bulgărelui de zăpadă este o metodă de predare-învăţare care constă în
asamblarea activităţii individuale pentru realizarea unei sarcini sau probleme date. Metoda poate fi aplicată
şi în jocurile logico-matematice.
Turul galeriei este tehnica de Învăţare prin coopera re care stimulează
creativitatea şi Învăţarea eficientă Încurajând copiii să-şi exprime opiniile cu privire la soluţiile
propuse de colegii lor.
Tehnica poate fi aplicată cu succes în activităţile matematice prin care care se urmăreşte compunerea
şi descompunerea numerelor.
Diamantul este o metodă de fixare, consolidare şi evaluare care constă În sintetizarea principalelor
probleme, informaţii, idei ale unei teme date. Ea poate fi utilizată În activităţile cu conţinut matematic În
secvenţa pentru reactualizarea cunoştinţelor.
Partenerul de sprijin este o modalitate de Învăţare prin care un copil cu dificultăţi de
Învăţare este sprijinit de un coleg "partener". Această metodă are aplicabilitate în activităţile bazate pe
exerciţii cu material individual care vizează rezolvarea de probleme.

Dramatizările
Pe lângă caracterul decisiv de dezvoltare a limbajului, de stimulare a gândirii,
memoriei, mai există şi alte valenţe formative ale dramatizărilor.
Dramatizările com pletează foarte bine metoda a cărei sursă o constituie textul literar. Aceasta
sporeşte forţa de evocare a textului. Copiii sunt puşi în situaţia de a interpreta roluri astfel că se străduiesc,
pe măsura talentului, să redea cât mai fidel replicile personajelor intepretate. Auditoriul se constituie
involuntar intr-un adevărat "judecator" stabilind apoi cu uşurinţă trăsăturile morale ale personajului
povestirii.
 Pe lângă faptul că-i mobilizează în plan afectiv declanşând trăiri sufleteşti intense, dramatizările
stârnesc la copii ambiţii pozitive, sentimente de admiraţie pentru înaltele valori morale ca bunătatea,
cinstea, omenia şi de respingere a nonvalorilor.

Jocul de creație
În realizarea metodică a jocului de creaţie, educatoarea are în faţa sa sarcini educative ce trebuie să
respecte nivelul limbajului şi al vorbirii de care dau dovadă copiii, aspectele care necesită o acţiune
educativ-formativă favorabilă iniţierii şi derulării subiectului ales de joc, experienţa cunoscută de care
dispune pentru a parcurge un subiect.
Aceste jocuri redau aspecte ale realitatii fizice si sociale, impresii acumulate de copii in urmaunor
experiente directe sau imaginare ale acestora. La randul lor jocurile de creatie pot ficlasificate in urmatoarele
categorii:
- jocuri de creatie cu obiecte si materiale (jocuri de constructie)
- jocuri de creatie prin rol (jocuri de creatie cu subiecte alese din viata cotidiana)
- jocuri de creatie cu subiecte din basme si povesti
De aceea, jocul de creaţie cu copiii de 3-4 ani este forma de activitate în care educatoarea se
integrează şi acţionează cu copiii pentru:
 Formarea şi îmbogăţirea reprezentărilor copilului despre diversitatea mediului înconjurător,
antrenarea experienţei de la apropiat la depărtat;
 Activizarea vocabularului cu cuvinte, verbe de acţiune, expresii potrivite subiectului de joc
ales;
 Educarea posibilităţii de a-şi menţine un subiect de joc în cooperare cu educatoarea, apoi cu alt copil
/alţi copii.
 Educarea atitudinilor active de comunicare şi relaţionare intra şi interpersonală;
 Formarea deprinderilor de folosire a jucăriilor, a altor materiale şi accesorii ;
 Stimularea imaginaţiei reproductive specifică la aceste vârste.
Jocurile organizate cu copilul mic trebuie să evolueze, în consecinţă, de la acţiunile cu un singur
subiect-jucărie spre acţiuni mai complexe, care să-l introducă comportamental şi ca exprimare în situaţii
educative active din imediata lui apropiere.
Pictură și desen
Este cunocută importanța desenului și picturii în vederea pregătirii copilului pentru scris, cu scopul
de a stimula interesul copiilor, de a trezi emoții estetice, de a le dezvolta gustul pentru frumos, culoare,
armonie, simetrie, compoziție, spiriul de ordine și acuratețe. există diferite tehnici de pictură și desen ce îi
atrag pe preșcolari. Dintre acestea, menționez: ștampile de cartofi/plută/gumă de șters/pieptene, site și
șabloane decupate, amprentele degetelor sau ale mâinilor copiilor.
 În ceea ce privește elementele de limbaj plastic ce pot fi învățate de către elevi, amintesc:
- Punctul – reprezintă primul element învățat de către preșcolar; poate fi redat cu ajutorul
creionului, degetelor, cariocii, pensulei; se pot desena puncte mici/mari, spontane/ordonate,
goale/pline, de culori diferite;
- Linia – este urma lăsată de punct în mișcare; poate fi: dreaptă, curbă (buclă, nod, spirală,
bastonaș, ondulată), puncte și linii sau combinații;
- Pata de culoare – o densitate de linii sau puncte foarte apropiate între ele, care, accidental, se
pot suprapune;
- Forma elaborată – spațiul delimitat de o linie continuă deschisă.
Tot în cadrul activităților de pictură și desen, preșcolarii învață diferite tehnici de combinare a
culorilor, de obținere a unor noi culori prin suprapunere. Fuziunea culorilor se poate realiza prin picture pe
suprafață uscată sau umedă.
În cadrul activităților de pictură și desen se pot realiza compoziții decorative și ornamentale.
Desenul poate fi utilizat ca activitate de evaluare în toate domeniile experiențiale și la toate cele trei
grupe de preșcolari. Materialele utilizate pot fi: creioane colorate, acuarele, ceracolor, pensule de diferite
mărimi, pai, hârtie, carton, bețișoare.
Exemple de aptitudini însușite de preșcolari în timpul orelor de educație plastic:
- Să respecte poziția corectă a corpu lui față de suportul de lucru;
- Să utilizele corect instrumentele de lucru în exprimarea liberă a gestului grafic;
- Să obțină efecte plastice prin combinarea culorilor sau altor tehnici (fuzionare, presare,
suprapunere, stropire, pliere)
- Să creeze forme și modele noi prin îmbinarea elementelor de limbaj plastic.

Modelaj
În activităţile de modelaj se întrebuinţeză ca material :
• Plastilina de diferite culori (se va alege o plastilină pe care este specificat nontoxică);
• Planşeta din lemn sau carton (suficient de mare pentru a permite să se lucreze comod fără a
împrăştia plastilina);
• Instrumente ajutătoare din plastic sau lemn, netăietoere şi rotunjite, special confecţioate pentru
lucrul cu plastilina dar care au aspect de cuţit, creion ascuţit, pieptene etc.;
• Diferite aceesorii.
Accesoriile se întrebuinţeză mai ales la grupa mică, pentru a completa părţile pe
care copiii nu sunt capabili să le redea încă cum ar fi : mătura omului de zăpadă, pălăria
omului de zăpada, picioarele unui puişor etc.)
Tehnici elementare de modelaj:
• Tasarea: turtirea Între palme şi planşetă;
 • Amprentarea: folosirea unui obiect mic la apăsare;
• Mişcarea translatorie: Între palmă şi degetele aşezate faţă în faţă sau între palmele aşezate faţă în
faţă;
• Adăugire: adăugarea de material;
• Eliminare: scoaterea surplusului de material;
• Rupere: desprinderea unei cantităţi de material;
• Aplatizarea: presarea pe planşetă;
• Mişcare circulară: Între palmele aşezate faţă în faţă, între degete, între palmă sau degete şi
planşetă;
• Prin apăsare: cu degetele, cu palmele;
• Incizare: folosirea unui vârf tocit;
• Prin adâncire: cu degetul mare, cu degetul arătător.

Colajul
Colajul este un procedeu tehnic apărut în arta modernă, care constă în lipirea pe acelaşi tablou sau pe
o suprafaţă limitată ( foaie de desen sau alt suport ) a unor elemente eterogene , în vederea obţinerii unui
efect de ansamblu, de natură estetică.
În realizarea unui colaj putem utiliza mai multe tehnici :
a) tehnica formelor rupte
Se pot folosi pentru rupere hârtie colorată, pictată chiar de copii, ilustraţii colorate, afişe vechi, ziare
rupte spontan, direct, fără a fi schiţat cu creionul vreun desen sau altă imagine grafică. Formele rupte de
culoare deschisă se pot aplica pe un fond închis şi invers. Se pot realiza compoziţii prin mozaic, situaţie în
care formele sunt alcătuite din mici bucăţele de hârtie sau carton colorat, alăturate şi lipite cu aracet sau altă
soluţie de lipit. Subiectele pot fi: omul, copacul, obiecte casnice, flori, animale, etc.
b) tehnica formelor tăiate din hârtie
Este o tehnică plată ce se poate folosi în lucrări de tip afiş sau gazetă de perete. Aceasta presupune
tăierea formelor de hârtie cu ajutorul foarfecii după un contur executat anterior. Formele de hârtie se taie
întregi sau se secţionează în părţi, după care se aşază într-o anumită compoziţie. Golurile rămase după
decuparea formelor din hârtie se pot lipi pe un alt suport, obţinându-se imagini noi prin tehnica decolajului.
c) tehnica formelor din materiale textile
Gama materialelor textile este vastă. Se taie din materialul textil diferit colorat părţi sau forme întregi
care se lipesc pe un carton sau foaie de carton groasă. Se pot iniţia compoziţii cu elemente din natură -
pădurea, ogorul, marea – joc de forme geometrice.

Jocul muzical
 Este un complex de elemente În care copilul execută m işcări adaptate unui conţinut muzical de
cântec, fie interpretat de educatoare, fie audiat, având ca sursă o înregistrare a unui cântec sau a unei piese
vocale sau vocal-instrumentale.
Jocurile muzicale se desfăşoară după reguli stricte, care presupun sarcini precise, expuse şi mijlocite
de educatoare. Elementele jocului muzical sunt aceleaşi cu elementele jocului didactic, presupunând pentru
atingerea obiectivului: mişcarea, mtrecerea, ghicirea, surpriza.
Categoriile de jocuri muzicale, în funcţie de regulile de desfăşurare ale acestora, sunt:
• jocuri muzicale care se desfăşoară numai după text (fă ră linie melodică ), în care copiii marchează
ritmul prin bătăi din palme, bătăi În tobe saul şi asociat cu mersul în ritmul silabelor versului;
• jocuri muzicale care se desfăşoară după un cântec cu melodie, care cuprind mişcări variate ce
completează şi ilustrează textul prin imitarea zborului păsărelelor, mersul piticilor, ţopăitul iepuraşilor,
săriturile broscuţelor etc., cu redarea onomatopeică a sunetelor saul şi asociate cu bătăi din palme, mers pe
ritm, mişcări improvizate;
• jocuri muzicale executate după comanda educatoarei.
Sunt sarcini pe care educatoarea le transmite pe parcursul cântecului : să sară pe ritm, să bată din
palme, să imite cântecul păsărelelor, mormăitul ursului, să execute mişcări libere în funcţie de propria
imaginaţie şi de impresiile create de muzică.
În funcţie de obiectivul urmărit, pentru formarea unor deprinderi, abilităţi muzicale, jocurile pot fi :
 j ocuri pentru dezvoltarea simţului ritmic şi a pronunţiei clare
 Jocuri pentru diferenţierea înălţimii sunetelor
 Jocu