Genuri literare:

1. Liric;
2. Epic;
3. Dramatic.

Genul liric:
Lirica orală :
• Doina
• Cântecul
• Zicătoarea
• Strigătura
• Ghicitoarea
• Proverbul

Lirica scrisă:
• Imnul
• Meditație
• Oda
• Idila
• Pastel
• Elegia
• Cântecul
• Poezia cu formă fixă

Cântce: haiducești, ritualice, de leagăn, de muncă, obiceiurilor, miresei, de lume, de bocet.

Doine: de jale, de dor, de înstrăinare, de cătănie, de voinicie.
Poezii cu formă fixă: epigrama, pamfletul, satira.

Particularitățile genului liric:

1. Exprimarea directă a sentimentelor, a atitudinilor și a ideilorautorului prin intermediul
eului liric;
2. Eul liric este marcat în text prin mărci lexico-gramaticale (pronume și verbe, de
regulă, la persoana I);
3. Are caracter subiectiv (reflectarea lumii inerioare a poetului);
4. Se atestă figuri de stil, mijloace expresive (fonetice, lexicale, morfologice, sintactice,
stilistice) și imagini artistice ( auditive, vizuale);
5. Prezența elementelor prozodice: strofe, picior metric, rimă.
Doina- specie a genului liric în versuri specifică folclorului românesc, în care se exprimă o
diversitate de sentimente deosebit de puternice, și care, de regulă, se interpretează pe o
melodie tipică.

Elemente de prozodie:
♦ Tipul de strofă
♦ Tipul de rimă
♦ Măsura versului
♦ Piciorul ritmic
Strofe:
 Monostih ( 1 )
 Distih ( 2 )
 Terțet ( 3 )
 Catren ( 4 )
 Cvinarie ( 5 )
 Sextină ( 6 )
 Septină ( 7 )
 Octavă ( 8 )
 Nonă ( 9 )
 Decină ( 10 )
Rime:
 Monorimă ( a, a, a, a)
 Încrucișată ( a, b, a, b)
 Împerecheată (a, a, b, b)
 Îmbrățișată ( a, b, b, a)
 Albă (a, b, c, d)
Picior ritmic:
❖ Troheu-accentul cade pe prima silabă, iar a doua este neaccentuată
❖ Iamb-accentul cade pe a doua silabă, iar prima este neaccentuată
Exemplu: Vi-non co-dru la iz-vo-rul
T U T U T U T U : T U/ T U/ T U/ T U
T-silaba accentuată; U-silaba neaccentuată.
Caracteristicile folclorului român:
 Caracter oral
 Anonim
 Colectiv
 Sincretic (muz+cuvinte)
Folclorul cupride:
 Obiceiuri
 Muzică
 Dans
 Literatură (balade, doine, legende, basme)

Motivul-se referă la sensurile concrete ce întregesc tema; el este o parte din operă.
Laitmotivul-un anumit motiv reluat periodic într-un text literar.

Motive:
• Directe (din conținutul operei);
• Indirecte (incluse în figuri de stil, expresii, imagini artistice).

Pașii de comentare a titlului unei opere literare:

1. Structura titlului (cuvânt, sintagmă, enunț + ce este ca parte de vorbire, caz);
2. Ce redă în sens propriu, ce sugerează, în conformitate cu conținutul operei;
3. Ce redă în sens figurat, + stările eului, figuri de stil, imagini artistice, motive,
elemente de cronotop cu semnificație contextuală;
4. Titlul poate fi: titlul-temă, titlul-sugestiv, titlul-generic;
5. Efectul stilistic al semnelor de punctuație (?), (!), (...);
6. Relația cu mesajul/ideea poetică.

Pașii de comentare a unui motiv literar:

1. Numește motivul (motivul nu se marchează în ghilimele);
2. Identifică secvența de text sau câmpul lexical pe care se axează;
3. Numește și comentează mijloacele artistice prin care se exprimă;
4. Identifică un alt text în care se regăsește același motiv, numește titlul, autorul, citează;
5. Compară semnificația motivelor și formulează o concluzie.
Figuri de stil:
1. Fonologice;
2. Morfosintactice;
3. Semantice.
Fonologice:
1. Aliterația-repetarea în mod voit a unor consoane, cu un anumit efect muzical.
Ex: “Clopote de-alarmă, clopoe de alarmă!
Ce fantastice terori proclamală!"
“ Prin vulturi vântul viu vuia.”
“Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie.”
2. Asonanța-repetarea în mod repetat a vocalelor, cu un anumit efect stilistic.
Ex: “Al turnurilor umbre peste unde stau culcate.”
“ Nunul mare, mândrul soare și pe mumă mândra lună.”
3. Omanotopeea-cuvânt care imită sunete, zgomote, etc. din natură.
Ex: “Cu-cu-rigu! Ham-ham!Scârțțț!”
4. Sincopa-fenomen fonetic care constă în eliminarea sau dispariția unei vocale
neaccentuate sau a unei silabe din interiorul unui cuvânt.
Ex: “Să pot recunoaște trăsurile-ți pale.”
“Când te strânge el,
Să-ți stângă tot trupșorul.”
Morfosintactice:
1. Enumerația-înșiruirea unor argumente, fapte, însușiri privitoare la aceeași
împrejurare.
Ex:”Ce le pasă; lemne la trunchi sunt, slănină și făină în pod, brânză în putină...”
2. Repetiția-folosirea de mai multe ori a aceluiași cuvânt sau a mai multor cuvinte,
pentru a sublinia sentimente, idei, impresii, însușiri.
Ex: „Plouă, plouă, plouă
Vreme de beție.”
3. Anafora-repetarea unor termeni la începutul versurilor într-un mod succesiv.
Ex: „Ah! În curând satul în cale-amuțește
Ah! În curând pasu-mi spre tine grăbește!”
4. Epifora-repetarea unor termeni la sfârșitul versurilor într-un mod succesiv.
Ex: „Când te doresc cu încet-încet
Plec capul la pământ încet-încet
Și glasul meu răsună tânguios
Ca tristul glas de vânt încet-încet!

5. Refrenul-versul care se repetă pentru a sublinia o idee și pentru a spori expresivitatea

unei opere.
Ex: „ Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar;
Decor de doliu, funerar...
Copacii albi, copacii negri.”
6. Polisindeton-repetarea unei conjucții la începutul fiecăreia dintre părțile unei fraze
sau înaintea fiecăruia dintre termenii, unei enumerări, pentru a de discursului mai
multă forță.
Ex: „ Și era una la părinți
Și mândră între stele
Cum e fecioara între sfinți
Și luna între stele.”
7. Asindent-figură de stil care constă în suprimarea conjuncțiilor copulative pentru a da
dinamism frazei.
Ex: „ Neguri albe, strălucite
Naște luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie.”
8. Perifraza-procedeu gramatical și stilistice de exprimare prin mai multe cuvinte a
ceea ce, în mod obișnuit, se poate reda printr-un singur cuvânt, grup de cuvinte care
înlocuiește un termen unic cu același sens.
Ex: „Doamna mărilor ș-a nopții
Varsă liniște și somn-pentru lună.”
9. Elipsa-constă în amintirea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare pentru a scurta
fraza dându-i astfel mai multă expresivitate.
Ex: „Liceu-cimitir
Al tinereții mele-
Pedanți profesori
Și examene grele...”
Semantice:
1. Epitelul-arată însușiri estetice, neobișnuite ale obiectelor sau acțiunilor.
Ex: „A nopții gigantică umbră...
Se-ncovoaie tainic.”
gigantică umbră ncovoaie tainic
adj. + subs. verb + adverb
 2. Comparația-figură de stil prin ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănăre;
între două obiecte, dintre care unul servește să evoce pe celălalt.
Ex: „Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea
Ca visul pre-un copil.”
Structural comparația se compune din 3 termeni:
• Comparatul (termenul care se compară);
• Comparantul (termenul cu care se compară);
• Însușirea care apropie cei doi termeni (ca, asemenea, precum).

3. Metafora-o comparație subînțeleasă și prescurtată, din care lipsește un termen.

▪ Metafora explicită (sunt prezenți ambii termeni);
Ex: „Și din neguri, dintre codri
Tremurând s-arată luna
Doamna mărilor și-a nopții
Varsă liniște și somn.”
▪ Metafora implicită (e prezent doar termenul figurativ).
Ex: „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă
Prin care trece albă regina - nopții moară.”
4. Personificare-procedeu stilistic prin care se atribuie unor obiecte neînsuflețite
acțiuni sau însușiri omenești sau ale ființelor vii.
Ex: „Din caier încâlcit de nouri toarce vântul fire lungi de ploaie.”
5. Sinecdoca-constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea
întregului prin parte.
Ex: „Intrase sabie în țară...
Zaveră...ciumă...jaf și pară!”
6. Oximoronul-figura de stil care combină doi termeni contradictorii.
Ex: „Așa-s de negri ochii tăi, lumina mea.”
7. Metonimia-înlocuiește un nume printr-un alt nume, cu care se găsește într-o relație
logică.
Ex: „Prin pomi e ciripit și cânt
Visam la ochi albaștri.”
 8. Chiasmul-constă în reluarea, în ordine inversă a două cuvinte sau expresii.
Ex: „ Și plouă și ninge
Și ninge și plouă.”
9. Inversiunea-constă în abaterea de la topica propoziției cu scopul de a scoate în
evidență profunzimea ideilor și a sentimentelor sau de a sublinia anumite însușiri ale
personajelor.
Ex: „Priveam fără de țintă-n sus
Într-o sălbatică splendoare.”
10. Autonomază-constă în folosirea unui nume propriu în locul unui nume comun sau a
unui nume comun ori a unei perifraze în locul unui nume propriu.
Ex: Luceafărul poeziei românești (=M.Eminescu);
Bardul de la Mircești (=V.Alecsandri);
Un harpagon (=un avar).
11. Paralelism sintactic-repetarea unui cuvânt în aceiași poziție în versuri/strofe
diferite.
Ex: „Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar vestmânt
Stam singur în cavou...și era vânt...
Și scârțâiau coroanele de plumb.”
12. Tautologia-repetarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte cu funcții
gramaticale diferite.
Ex: „Femeia tot femeie, zise Lăpușneanul zâmbind; în loc să se bucure.”
La comentarea figurii de stil, vei respecta următorii pași:
✓ Identifică și numește figura de stil din fragmentul/textul propus (textual și integral);
✓ Identifică procedeul prin care s-a construit figura de stil (transfer semantic, analogie,
asociere, opoziție, schimbarea topicii, reluarea unor fragmente ale comunicării,
compararea, negația etc.);
✓ Analizează sugestia contextuală prin raportare la:
a. Structura figurii de stil;
b. Imaginea artistică conturată (vizuală, auditivă, olfactivă, chinestezică, sinestezică
etc.);
c. Starea de spirit a eului liric;
d. Motivul literar pe care-l exprimă;
e. Ideea poetică/tema textului.
✓ Stabilește conexiunea cu alte imagini/figuri de stil din text.
Denumirea figurii Procedeul de formare
Epitetul Determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb
Determinatul(cu sens propriu)+Determinant (cu sens figurat)
Personificarea Atribuirea unor însușiri omenești unui obiect sau unei abstracțiuni
Comparația Alăturarea a doi termeni (obiecte, persoane, idei, fenomene,
acțiuni etc.) cu însușiri comune; exprimă un raport de asemănare
între două obiecte.
Metafora Transferul de sens (metasemia)-vorbitorii utilizează pentru
expresivitatea comunicării, un cuvânt în locul altuia.
Substituirea/Asemănarea/Compararea
Enumerația Înșiruirea, Enunțarea succesivă
Repetiția Reluarea
Antiteza Opoziția
Invocația retorică Adresarea, chemarea
Exclamația retorică Exclamarea
Interogația retorică Interogarea prin care se accentuează frământări interioare,căutări
ale sinelui, incertitudini, interogația afirmație, alte idei/stări de
spirit etc.

Formule de utilizat:
• Expresia poate fi generată ca un semn al...
• Expresia marchează...
• Expresia...itensifică...
• Expresia...valorifică...
• Expresia...sugerează...
• Expresia...amplifică
• Expresevitatea limbajului este susținută în continuarea poeziei de figuri de stil...
• În conturarea atmosferei, scriitorul folosește o gamă variată de figuri de stil...
Imagini artistice:
▪ Vizuale;
▪ Auditive;
▪ De mișcare;
▪ Olfactive;
▪ Tactile;
▪ Sinestezice (imagini complexe).
Mesajul:
1. Formulează clar mesajul global (ține cont de faptul că mesajul global este un gând,
formulat în baza temei textului);
2. Stabilește tema, apoi determină ce a vrut să comunice poetul despre această temă, ce
idee a vrut să transmită pornind de la aceasta;
3. Comentează mesajul global, prin raportarea la: starea de spirit a eului liric; figuri de
stil/imagini artistice; motive literare.
 Mărcile eului liric (mărcile subiectivității):
 Pronume personale la pers. I sg/pl;
 Verbe la pers. I sg/pl;
 Adjective pronominale posesive la pers. I sg/pl;
(„În vara tinereții mele”, „în umbra mea”)
 Adresarea directă cu substantive/ pronume în cazul vocativ;
 Verbe la imperativ;
 Interjecții;
 Interogații retorice;
 Exclamații retorice.

Stările eului liric:

1. De admirație, dezgust, dispreț, resemnare, recunoștință, nedumerire, nostalgie, grijă,
melancolie, bucurie, meditație, dor, tensiune, metafizică, nedumerire etc.
Ipostazele eului liric:
2. Contemplator, îndrăgostitului, revoltatului, copilului, creatorului, omului de geniu,
tânărului, bătrânului etc.
Pașii la comentarea unui simbol literar:
1. Numește simbolul (simbolul întotdeauna se ia în ghilimele);
2. Relevă semnificația generală a simbolului;
3. Identifică secvența din text;
4. Comentează semnificația contextuală prin raportare la imaginile din text;
5. Identifică un alt text în care se regăsește același simbol, numește titlul, autorul,
citează;
6. Explică relația de sens a simbolurilor cu tema/ideea poetică.
7. Compară semnificația simbolurilor și formulează o concluzie.
Tipologiile eului liric:
 Eul liric individual;
 Eul liric colectiv, expresie a comunității, a neamului;
 Eul general, expresie a întregii umantăți;
 Eul dual, expresie a perechii de îndrăgostiți;
 Eul/mască, expresie a unui rol asumat;
 Eul impersonal (absența indicilor).

Comentarea figurii de stil (model):

În poezia „Numai poetul...” de Mihai Eminescu avem o comparație „oamenii se trec și mor ca
și miile de unde” care este alcatuită/în care atestăm din doi termeni comparabili: oamenii și
undele. Această figură de stil este sugestivă și redă trecerea ireversibilă a timpului și o
oamenilor. Oamenii ordinari sunt ca și undele numeroase care se emană continuu și nevăzute.
Oamenii ca și undele sunt efemeri, doar poetul trece peste timp, rămânând în eternitate.
M-a impresionat comparația dată prin faptul că este actuală și redă continuitatea vieții umane.

Genul epic:
Era populară:
 În versuri: legenda, balada(cântecul bătrânesc);
 În proză: basmul, snoava, legenda.
Scrisă sau cultă:
 În proză: schița, anecdota, povestirea, nuvela, romanul, eseul, reportajul,
jurnalul memoriile.
Particularitățile genului epic:
▪ Prezentarea indirectă a faptelor de autor sau de narator;
▪ Caracter obiectiv;
▪ Naratorul este observator și martor al enimentelor narate;
▪ Precum cele 4 moduri de expunere (narațiunea, dialog, monolog,
descriere);
▪ Prezența personajelor literare;
▪ Relatarea este la persoana III singular, sau la I;
▪ Prezența elementelor de cronotop;
▪ Prezența conflictelor;
▪ Dimensiuni ample;
▪ Prezența ficțiunii
Particularitățile genului dramatic:
▫ Se îmbină genul liric cu cel epic, uneori;
▫ Personajele comunică prin dilaog sau monolog;
▫ Textul are ca scop montarea în scenă;
▫ Opera este structurată pe rânduri;
▫ Prezența didascaliilor;
▫ Prezența conflictelor.
 Genul dramatic:
o Drama
o Tragedia
o Melodrama
o Comedia
o Vodevilul
o Farsa