Sunteți pe pagina 1din 1

"Doamne, mângâie inima mea!

Odihnește-o și fă-i bine cu apele dragostei tale. Caută cu


bunătate spre toată alcătuirea firii mele și povățuiește sufletul
meu, căci el în mâinile tale este. Iartă-mă pe mine cel mândru,
lacom, fățarnic, desfrânat, leneș, neiertător, nemilostiv,
bârfitor, mincinos, viclean, neputincios, căci viața mea am
petrecut-o în păcate care depășesc mulțimea nisipului mării.
Știu că am murdărit haina sufletului meu pe care mi-ai dat-o și
Te-am întristat cu căderile mele. Doamne, Te rog, vindecă
rănile sufletului meu! Ajută-mă să iert celor ce-mi greșesc, cu
voie sau fără de voie, iar celor ce mă iubesc răsplătește-le cu
darurile tale cele bogate. Pe toți cei ce mi-au cerut să mă rog
pentru dânșii și pentru toți cei ce nu mai au pe nimeni să se
roage pentru ei, Milostive miluiește-i cu iubirea de oameni.
Tu ești un Părinte Preabun, Răbdător, Iubitor și privești cu
multă dragoste spre noi, copiii Tăi. Doamne, pe Tine Te
iubim, în Tine credem, Ție ne rugăm, spre Tine nădăjduim și
Ție îți mulțumim pentru toate pe care le știm și nu le știm.
Miluiește-ne pe noi, Doamne Dumnezeule, după mare mila Ta
și ne așează în Împărăția Ta cea cerească. AMIN!"

S-ar putea să vă placă și