SUPORT DE CURS 8

HEMORAGIA ȘI HEMORAGIA

Hemoragia este scurgerea abundentă de sânge, internă sau externă, în urma ruperii sau tăierii
peretelui unui vas sangvin. Hemoragia este cauzată de lezarea integrității vasului, provocată de o
traumă, liza purulentă a peretelui vascular, dereglarea chimismului sanguin.
Tipuri. Putem deosebi mai multe feluri de hemoragii:
Hemoragiile externe — în care sângele se scurge în afara organismului datorită secționării unor
vase de sânge. În funcție de vasele care au fost secționate, putem deosebi:
● hemoragii arteriale, în care sângele, de o culoare roșu-aprins, țâșnește într-un jet sacadat, în
același ritm cu pulsațiile inimii;
● hemoragii venoase, în care sângele, având o culoare roșu închis, curge lin, continuu;
● hemoragii capilare, în care curgerea sângelui se observă pe toată suprafața rănii, având o
intensitate redusă.

Hemoragiile interne — în care sângele care curge rămâne în interiorul organismului (ex.: în
cavitatea abdominală etc.). O categorie deosebită o pot forma hemoragiile interne exteriorizate, în
care sângele ajunge în afara corpului după ce a trecut printr-o cavitate naturală care face
comunicarea organismului cu exteriorul. În cadrul hemoragiilor exteriorizate putem cuprinde:
epistaxisul (curgerea sângelui din nas), otoragia (curgerea sângelui din urechi), hematemeza
(vărsăturile cu sânge), hemoptizia (tusea urmată de eliminări de sânge din plămâni), hematuria
(eliminarea de sânge prin urină), melena (eliminarea de sânge prin scaun, situație în care fecalele
capătă o culoare neagră, lucioase) și enterohemoragia (hemoragia intestinală).
În funcție de cantitatea de sânge pierdută, putem distinge:
● hemoragii mari, mortale, când se pierde mai mult de jumătate din cantitatea totală de sânge;
● hemoragii mijlocii, când se pierde 1/3 din cantitatea totală de sânge;
● hemoragii mici, când se pierde o cantitate de 500-600 ml de sânge.
Hemoragiile externe și cele exteriorizate sunt ușor de recunoscut. Hemoragiile interne sunt însoțite
de o serie de semne prin care se pot bănui și diagnostica. Aceste semne sunt: amețeala, creșterea
numărului de bătăi ale inimii pe minut, creșterea numărului de respirații pe minut. Pulsul bolnavului
este slab, iar tensiunea sa arterială scade mult sub cifra normală. Bolnavul este neliniștit, palid,
vorbește repede, are transpirații reci și este chinuit de o sete deosebit de mare.
- dupa durata si ritmul sangerarii: 
- acute, indiferent de cantitate sunt pierderi produse in scurt timp. 
- cronice: pierderi mici si repetate in timp.
- dupa etiologie: 
- traumatice: apar dupa traumatisme si interventii chirurgicale
- netraumatice: CID , diateze hemoragice,  sdr. Hemoragipare,
- medicamentoase.
-in functie de sediu  
- externe
- interna exteriorizata(metroragia, hematuria, hematemeza), etc.
- interna neexteriorizata (hemopericard, hemoperitoneu, hemartroza, hemotorax)
- interstitiala: echimoza, hematoame in organe si tesuturi.
-in functie de momentul aparitiei, hemoragiile pot fi:
- Primitive: apar imediat dupa traumatism
- Secundare: apar la distanta de traumatism sau dupa infectii severe.
 - in functie de tipul vasului implicat: 
- arteriale: sange rosu, cantitate mare, caracter pulsatil 
- venos: rosu inchis, caracter continuu
- capilare: aspect difuz, la suprafata.
 Gravitatea hemoragiei:
- depinde de mai multi parametri
1. Cantitatea de sange pierdut – intr-o hemoragie minora (<300-500ml sange),
- organismul compenseaza in intregime pierderea, fara aparitia manifestarilor clinice.
Intr-o hemoragie moderata –se poate produce decompensare hemodinamica.
- o asemenea hemoragie fiind greu tolerata de organism
2. Viteza pierderii sangelui:
- hemoragie rapida, acuta, poate fi mortala, chiar daca nu este intr-o cantitate foarte mare.
- hemoragii mici si repetate au un prognostic mai bun.
Epistaxisul

Epistaxisul sau rinoragia este un accident obișnuit, mai ales la copii și poate fi tratat foarte simplu.
Apare de obicei ca rezultat al unor mici traumatisme cauzate de scobirea în nas sau suflarea nasului.
Poate apărea și în urma unei infecții a mucoasei care determină uscare și apariția de cruste.
Epistaxisul este rareori serios, dar ocazional poate fi amenințător de viață, în special la persoanele în
vârstă. Apare mai frecvent la persoanele care iau aspirină, anticoagulante (medicamente care
împiedică coagularea sângelui in vase) sau la pacienții cu boli hematologice.
Dacă epistaxisul apare frecvent (mai des de o dată pe săptămână) poate fi un indiciu al unei alte
probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială. Se recomandă consultarea medicului de
familie pentru măsurarea tensiunii arteriale și prescrierea unui tratament potrivit. De asemenea,
medicul poate preciza dacă medicamentele pe care le ia pacientul pot determina apariția
epistaxisului.
Hematemeza și melena

HEMATEMEZA MELENA
Hemoragiile digestive reprezintă o extravazare a sângelui la nivelul tubului digestiv, de la
nivelul esofagului până la anus constituind o urgență medico-chirurgicală.
Hemoragia digestivă superioară reprezintă hemoragia în segmentul digestiv situată deasupra
unghiului Treitz. În hemoragia digestivă superioară extravazarea sângelui se face prin hematemeză
sau melenă.
Hematemeza reprezintă vărsătura cu sânge ce caracterizează hemoragia digestivă superioară.
Culoarea sângelui eliminat prin vărsătură depinde de durata contactului acestuia cu sângele. Astfel,
dacă vărsătura survine la scurt timp după debutul sângerării, hematemeza pare roșie, iar ulterior
aspectul va fii roșu închis, maronie sau neagră. Cheagurile de sânge precipitate și sângele degradat
de acid din vărsătură vor produce un aspect caracteristic în "zaț de cafea" când sunt eliminate prin
vărsătură. Hemoragia gastrointestinală chiar dacă este depistată prin teste pozitive ce indică
hemoragii oculte, aceasta poate indica o afecțiune potențial gravă ce trebuie investigată suplimentar.
O melenă se traduce printr-o hemoragie digestivă de obicei înaltă, adică provenind din esofag,
din stomac sau duoden, mai rar de la nivelul intestinului subțire sau colon.Cauzele cele mai
frecvente ale unei melene sunt ruptura varicelor esofagiene, provocate de hipertensiunea portală în
cazurile de ciroză, și leziunile favorizate de luarea de medicamente toxice pentru tubul digestiv ( ca
de exemplu aspirină, antiinflamatoare), ca un ulcer gastroduodenal și gastrită hemoragica. O melenă
se manifestă prin scaune negre, unsuroase, cu un miros caracteristic, dezgustător. O melenă impune
o spitalizare de urgență. Fibroscopia esogastrică permite de cele mai multe ori să se determine cauza
sângerării și să se stabilească în consecință tratamentul necesar. Acesta constă, în general, în
administrarea de medicamente antiulceroase și în sclerozarea varicelor esofagiene sau a ulcerelor
hemoragice descoperite. În caz de hemoragie necontrolată sau recidivantă, tratamentul este
chirurgical (tratamentul hipertensiunii portale, gastrectomia parțială).
Hemoptizia
Hemoptizia se definește ca fiind expectorația cu sânge și este un semn nespecific asociat cu
numeroase afecțiuni pulmonare care poate sa cuprindă infecția (ex.: bronșita acută, abcesul
pulmonar, tuberculoza, aspergiloza, pneumonia, bronșiectazia).
De asemenea, se asociază cu neoplasme, afecțiuni cardiovasculare (stenoza mitrală, embolia
pulmonară, malformații vasculare pulmonare), trauma unor boli autoimune (cum ar fi
granulomatoza Wegener, sindromul Goodpasture, lupus eritematos sistemic) precum și unele
medicamente și toxine (de exemplu cocaine, anticoagulante, agenții trombolitici, penicilinaminele,
solvenții). Deseori, etiologia specifică a hemoptiziei nu este determinată.
Hematuria

Hematuria se definește ca fiind eliminarea urinei ce conține sânge provenit din aparatul urinar
situat deasupra uretrei anterioare. În practica medicală întâlnim hematurie microscopică în care
hematiile variaza între 1.000 ml/min și 1.000.000 ml/min și hematurie macroscopică în care numărul
de hematii sunt peste 1.000.000 ml/min.
Hematuria macroscopică determină apariția urinei de culoare roșie sau brună, însă sunt numeroase
substanțe care pot modifica aspectul urinei, aceasta având un aspect asemănător cu hematuria
(rezultat fals pozitiv):
● concentrație urinară crescută de urocromi, apare în urina cu densitate crescută;
● urații, în acest caz culoarea urinei se normalizează prin încălzire;
● creșterea excreției de bilirubină directă care apare predominant în icterele mecanice;
● eliminarea urinară crescută de urobilină, apare în suferintele hepatocelulare;
● consumul de medicamente: rimfampicină, furazolidon, hidroxiclorochină, nitrofurantoin,
aminofenazonă, urovalidin;
● consumul unor alimente cum ar fi sfecla roșie și coloranții alimentari;
● hemoglobinuria, urmarea hemolizelor de cauze diverse constă în prezența urinei de culoare
roșu închis și apare în hemoglobinuria paroxistică, transfuzii de sânge incompatibil, hemoliza de
etiologie diversă;
● mioglobinuria, apare ca urmare a leziunilor musculare provocate de traumatisme, zdrobiri
musculare, contuzii, arsuri și în sindromul de strivire;
● porfirinuria reprezintă eliminarea de urină roșie ca urmare a prezenței hematoporfirinei ce
rezultă din descompunerea hematinei, aceasta apare în porfiria cutanată tardivă.
Hematuria macroscopică poate fi apreciată etiologic după aspectul culorii urinei, astfel că urina de
culoare roz-roșie sugerează hematurie extraglomerulară, culoare roșie murdară apare în hematuria
de origine glomerulară. Aspectul de "zeamă de carne" apare datorită timpului prelungit de traversare
a nefronului de către hematii și datorită pH-ului urinar acid care duce la formarea de
methemoglobină care dă aspectul particular al urinei.
Hematuria microscopică este considerată patologică la valori cuprinse intre 2.000–3.000
eritrocite/min la proba Addis. Până la aproximativ 1.000.000 de hematii/min urina este limpede,
diagnosticul putând fi pus numai prin analize de laborator.
Hemoragiile capilare
Hemoragiile capilare apar din cauza lezării vaselor de calibru mic din muşchi, piele etc., ceea ce
face imposibilă stabilirea vasului din care curge sângele. Sunt hemoragii mai puţin grave şi de obicei
uşor de oprit. Sângele este de culoare roşie (culoare intermediară între sângele venos şi cel arterial
deoarece sunt lezate atât capilarele arteriale, cât şi cele venoase) şi musteşte din plagă. În cazul unor
afecţiuni care interesează capilarele din anumite organe sau dacă plăgile au suprafeţe întinse ori
interesează zone foarte vascularizate, hemoragiile capilare devin periculoase pentru că sunt greu de
stăpânit.
Tot ce trebuie să știți despre hemoragiile digestive
Hemoragii externe, interne şi exteriorizate
După locul unde are loc sângerarea, hemoragiile se clasifică în hemoragii externe, interne şi
exteriorizate. Hemoragiile externe sunt hemoragiile în care sângele apare la suprafaţa corpului. Au
avantajul că sunt observate imediat, fapt care permite luarea unor măsuri urgente în vederea opririi
lor. Hemoragiile interne sunt hemoragiile în care sângele se scurge într-o cavitate închisă (cutia
craniană, cavitatea toracică, cavitatea abdominală, organe cavitare, stomac, intestin, vezica urinară).
Sunt mai grave deoarece nu pot fi observate imediat, diagnosticarea lor necesită investigaţii clinice
şi paraclinice efectuate de personal competent, tratamentul lor se face numai într-un serviciu
specializat.
Hemoragiiie exteriorizate sunt hemoragiile în care sângele se scurge într-un organ care comunică
cu exteriorul:
epistaxis = sângerare nazală;
otoragie = sângerare din urechea medie;
rectoragie = sângerare la nivelul rectului;
uretroragie = sângerare din uretră;
hemoptizie = sânge provenit din plămâni, care se scurge prin cavitatea bucală;
hematemeza = hemoragie la nivelui stomacului în care sângele se exteriorizează prin cavitatea
bucală (vărsătura);
melena = sângerare la nivelul tubului digestiv (stomac, intestin) în care sângele este eliminat odată
cu materiile fecale.
Hemoragii primare și hemoragii secundare
În funcţie de momentul în care se produc, hemoragiile pot fi:
● hemoragii primare, care se produc odată cu lezarea vasului sangvin;
● hemoragii secundare, care apar la un anumit interval de la traumatism, prin erodarea
peretelui vascular de către un tub de dren, proces supurativ etc.
Recunoaşterea unei hemoragii
În hemoragii există două grupe de simptome:
a) simptome locale de exteriorizare;
b) simptome generale.
În cadrul hemoragiilor mici, se iau în considerare numai simptomele locale de exteriorizare,
deoarece o cantitate mică de sânge pierdută nu se resimte la nivelul întregului organism (există
mecanisme de compensare). Totuşi, aceste hemoragii mici trebuie privite cu seriozitate, ele putând
să se repete mai ales dacă apar pe fondul unor tulburări de coagulare a sângelui.
a) Simptomele locale de exteriorizare se recunosc prin apariţia sângelui.
Dintre hemoragiile externe, cele arteriale se recunosc după forţa cu care ţâşneşte sângele şi
caracterul pulsatil, sincron cu bătăile inimii.
Hemoragiile venoase se revarsă încet, continuu, iar sângele are o culoare mai închisă.
Hemoragia capilară este difuză, în cantitate moderată.
Hemoragiile exteriorizate se manifestă sub diferite forme şi acestea au fost descrise anterior.
b) Simptomele generale traduc starea de anemie acută şi reacţia de apărare a organismului. Ele
reprezintă singurele criterii de recunoaştere în cazul majorităţii hemoragiilor interne şi sunt
reprezentate de: paloare accentuată, ameţeli, frison, lipotimie, extremităţi reci, puls accelerat, dar
mic, tensiune arterială scăzută, hipotermie, oligurie, convulsii.
Orice hemoragie constatată trebuie raportată imediat unui medic. Oprirea unei hemoragii se numeşte
hemostază. Hemostaza poate fi spontană, provizorie şi definitivă.
Hemostaza spontană

Hemoragiile mai mici se opresc, de regulă, singure prin hemostaza spontană realizată prin
vasoconstricţie locală însoţită de coagularea sângelui la nivelul leziunii. Realizarea hemostazei
spontane are o importanţă deosebită în hemoragiile organelor cavitare. Se va aplica în regiunea
interesată o pungă cu gheaţă sau comprese reci, cu scopul de a favoriza vasoconstricţia. Hemostaza
provizorie se efectuează în hemoragiile externe, care nu se opresc spontan, are o durată limitată şi
trebuie urmată la scurt timp de hemostaza definitivă. Hemostaza provizorie se realizează prin
apăsarea arterei sau venei lezate, pe o suprafaţă osoasă subiacentă. Apăsarea poate fi executată la
nivelul plăgii prin tamponare, pansamente compresive sau la nevoie, cu pumnul sau degetele.
Hemostaza definitivă se efectuează în spital în serviciile de chirurgie şi constă în:
● cauterizarea capetelor vasculare secţionate;
● tamponarea plăgilor;
● ligatura vaselor;
● pensarea cu pensă hemostatică permanentă.

Măsurile de prim ajutor în hemoragiile externe

Se întinde accidentatul la orizontală, în decubit dorsal, cu capul mai jos decât trunchiul şi
extremităţile (poziţia Trendelenburg) pentru a favoriza circulaţia sangvină la nivel cerebral.
Se stabilește tipul hemoragiei (venoasă, arterială, capilară).
Se efectuează hemostaza provizorie prin pansament compresiv sau compresie la distanţă, în funcţie
de mărirea hemoragiei şi localizarea ei.
Dacă hemoragia este foarte puternică sau dacă salvatorul este izolat sau fără materialele necesare şi
trebuie să facă faţă unui număr mare de răniţi, precum şi în faţa unui membru secţionat, se aplică
garoul. Garoul poate fi improvizat dintr-un tub de cauciuc elastic (preferabil) sau orice material
flexibil, însă neelastic: cravată, fular, batic rulat pe diagonală, ciorap etc. Garoul se aplică la
rădăcina braţelor (la patru laturi de deget sub axilă), pentru hemoragiile membrului superior, şi la
rădăcina coapselor pentru hemoragiile membrului inferior.
Aplicarea garoului se face fixând în zona traiectului arterei principale un rulou de tifon sau de
material textil, notând pe un bilet data şi ora când s-a aplicat. În hemoragiile venoase, garoul se
aplică dedesubtul plăgii.
Garoul se strânge astfel încât să se oprească circulaţia, dar culoarea tegumentelor să se menţină
apropiată de cea normală.
Garoul se menţine maximum 2 ore, slăbindu-l 1-2 minute la fiecare 20 minute – interval pentru a se
permite irigarea ţesuturilor, în acest timp hemostaza fiind asigurată prin compresiune digitală la
distanţă.
Se iau măsuri urgente pentru a transporta rănitul la o unitate sanitară dotată corespunzător.
Se aşază rănitul pe o targă, în decubit dorsal, fără pernă, şi se supraveghează tot timpul transportului.
Se încălzeşte bolnavul în mod progresiv, administrându-i băuturi calde şi încălzindu-i extremităţile
cu sticle sau pungi cu apă caldă.
Dacă este posibil, se administrează oxigen.
Este de dorit ca scoaterea garoului să fie făcută de medic, deoarece trebuie luate toate măsurile
necesare pentru a interveni prompt la primele manifestări ale şocului produs prin ridicarea garoului.
Observaţii
Garoul nu se menţine mai mult de maximum 120 minute (risc de gangrenă).
Nu se fixează garoul prin nod.
Decomprimarea garoului nu se face niciodată brusc.
Măsurile de prim ajutor în hemoragiile interne
De cele mai multe ori, se instalează starea de şoc. Semnele de recunoaştere a unei hemoragii interne
au fost enunţate anterior. Dacă este conştient, rănitul se aşază în decubit dorsal cu picioarele uşor
ridicate dacă nu sunt fracturate. Dacă este inconştient, se aşază în decubit lateral.
Trebuie prevenită instalarea stării de şoc:
● accidentatul este mişcat cât mai puţin posibil;
● se scoate sau se slăbeşte orice parte a vestimentaţiei care apasă gâtul, toracele sau mijlocul
(cravată, curea);
● se acoperă accidentatul cu o pătură;
● nu se administrează nicio băutură pentru că orice creştere a debitului circulator accentuează
hemoragia;
● nu se lasă accidentatul nesupravegheat;
● obligatoriu, se transportă accidentatul la spital.