CUPRINS

1. Definiție ........................................ ................................................ 3

2. Caracteristici ale bateriilor ........ ................................................ 3

3. Stocarea energiei electrice în acumulatori electrici .................. 4

3.1. Tipuri de celule electrice ................................................ 4

4. Chimia pilei .................................. ................................................ 5

5. Acumulatorul ............................................................................... 5

5.1. Alcătuirea acumulatorului cu plumb ............................ 6

5.2. Procesul de fabricare ...................................................... 7

6. Instalația electrică ....................................................................... 8

7. Concluzii ...................................... ................................................ 11

8. Bibliografie .................................. ................................................ 11

1
 1. Definiție

O baterie este un dispozitiv care transformă energia chimică în energie

electrică. Toate bateriile au trei componente de bază în fiecare celulă - un anod,
un catod, un electrolit și proprietățile lor și se referă direct la biochimice lor
individuale. Bateriile sunt în general clasificate în primar și secundar.
Bateriile primare sunt cele mai frecvente si sunt concepute ca baterii de
unică folosință, pentru a fi eliminate sau reciclate după epuizare. Ele au impedanța
foarte mare, care se traduce în mai lungă de depozitare a energiei de viață pentru
sarcini mici actuale. Bateriile cel mai frecvent utilizate sunt de carbon-zinc, oxid
alcalin, de argint, zinc aer, iar unele baterii litiu metal.
Impedanța descrie opoziția (rezistența) la fluxul electric. Aceasta este
măsurată în ohmi.
Bateriile secundare sunt proiectate pentru a fi reîncărcată și pot fi reîncărcate
de până la 1.000 de ori, în funcție de utilizare și tipul de baterie. Evacuările foarte
adânci rezultat într-un ciclu de viață mai scurtă, în timp mai scurt rezultat evacuări
în ciclul de viață lungă pentru cele mai multe dintre aceste baterii. Timpul de
încărcare variază de la 1 la 12 de ore, în funcție de factori de starea bateriei altele.
Baterii de obicei disponibile secundare sunt nichel-cadmiu (NiCad), plumb-acid,
nichel metal-hydride (NiMH) şi litiu-ion (Li-Ion). Unele dintre limitările impuse
de baterii secundare sunt durată de viață limitată, capacitate limitată de energie,
eficiență energetică redusă și preocupări de eliminare.

2. Caracteristici ale bateriilor

Din punct de vedere tehnic, bateriile se caracterizează prin:

a) tensiune, determinata de numărul elementelor în serie;
b) capacitatea elementului (acumulatorului) (în Ah) pentru o anumita durată
de descărcare
c) curentul de lucru maxim admisibil (care nu trebuie mult depășit nici pentru
un timp foarte scurt, putând duce prin efectele lui mecanice la distrugerea
plăcilor);
d) randamentul energetic ηw = Wdesc/Winc, care este de ordinul 70-80%, din
cauza pierderilor de energie prin reactii chimice secundare (care determina si
diferența dintre tensiunea medie de încărcare și tensiunea medie de descărcare) și
prin efect electrocaloric în rezistența lui interioară;
e) randamentul în cantitate de electricitate (în sarcină) ΗQ = Qdesc/Qinc
de ordinul a 85-90%;
f) tipul constructiv (adecvat condițiilor de utilizare și durabilității necesare:
acumulatoarele de dimensiuni mici și durabilitate redusă pentru autovehicule,

2
acumulatoare de dimensiuni mari și durabilitate mare, pentru instalații staționare
etc.)

3. Stocarea energiei electrice în acumulatori electrici

Totul începe în anul 1791 când Luigi Galvani a descoperit că mușchiul

unei broaște se contractă când acesta este atins cu un obiect metalic, acest
fenomen urma să fie cunoscut ca electricitatea animală o utopie deoarece teoria
nu a fost demonstrată. Volta va continua studiile lui Galvani descoperind celula
voltaică, cunoscută sub numele de baterie.

Cum funcționează celulele:

După Volta, s-au inventat multe forme similare de pile electrice. Acum se
folosesc substanțe variate pentru plăci, sau electrozi, și pentru soluție, sau
electrolit. Asemenea pilei electrice funcționează prin transformarea energiei
chimice în energie electrică. Electrolitul emite ioni (atomi sau grupuri de atomi
încărcați electric) care sunt atrași de electrozi. Un electrod atrage ionii încărcați
negativ, care au un surplus de particule încărcate negativ numite electroni. Celălalt
electrod atrage ionii încărcați pozitiv, care au o deficiență de electroni. Când se
conectează un circuit conductor între placi, electronii curg prin circuit de la
electrodul negativ la cel pozitiv. Acest flux formează un curent electric.

3.1. Tipuri de celule electrice:

Elementele galvanice primare trebuie înlocuite când substanțele lor chimice

s-au transformat atât de mult încât ele nu mai pot produce un curent util.
Elementele galvanice secundare sunt reîncărcabile. Curentul electric de la o
instalație de încărcare, de obicei alimentată de la rețea, este trecut prin celulele
electrice descărcate. Substanțele chimice inițiale sunt refăcute făcând astfel
celulele din nou utilizabile. Sarcina care intră in pile in timpul încărcării este
stocată ca energie chimică și se acumulează treptat. Din acest motiv bateriile din
elementele galvanice secundare sunt adesea numite baterii de acumulare, sau
acumulatoare. Ele se folosesc la mașini si la unele aparaturi electrice de uz casnic,
precum uneltele electrice reîncărcabile.
Celulele de combustie nu necesita reîncărcare, în ele se introduc substanțele
chimice de fiecare dată când se folosește electricitatea. Acestea sunt mult prea
costisitoare pentru aplicațiile uzuale si sunt folosite doar in unele stații spațiale.

3
 4. Chimia pilei

Tipul cel mai simplu de element galvanic primar este bazat pe unul inventat
de Georges Leclanché în anii 1860. Forma modernă are o teacă de zinc, care
servește drept electrod negativ, iar electrodul pozitiv este o tijă de cărbune. Deși
se numește pila uscată, electrolitul său este o pasta groasă si umedă de clorura de
amoniu.
În timpul utilizării pilei, hidrogenul format pe tija de cărbune trebuie înlăturat
deoarece altfel ar reduce eficiența pilei. O substanță chimică numita polizator (în
acest caz, dioxid de mangan) înlătură produsul nedorit. Bateriile reîncărcabile ale
celor mai multe mașini au pile electrice bazate pe tipul cu Pb si acid, inventat în
1860 de Gaston Plante. Electrozii de Pb si dioxid de Pb sunt imersați in acid
sulfuric diluat. În timpul utilizării, ambii electrozi sunt înveliți in sulfat de Pb. Pb
și dioxidul de Pb sunt reformați in timpul reîncărcării. Pilele cu cadmiu-nichel
reîncărcabile au ca electrolit electrozi de hidroxid de nichel. Aceste pile pot
înlocui pilele uscate obișnuite și sunt folosite la unele lanterne, unelte si alte
aparaturi de uz casnic fără cordoane.

5. Acumulatorul

Acumulatorii sunt echipamente ce transformă energia chimică în

electricitate.
Acumulatorii sunt un mod eficient de a face electricitatea portabilă. În plus,
acumulatorii furnizează energie în scopul de a înlocui energia electrică furnizată
de rețeaua electrică.
Acumulatorul este un element galvanic secundar, care poate fi încărcat prin
conectarea la o alta sursă de electricitate. Omul de știință italian, Volta a arătat
pentru prima oară că între două metale diferite, așezate în anumite lichide
(electroliți), există o diferență de potențial si, deci, din energia chimică se poate
produce curent continuu. Aceasta dispunere se numește element galvanic.
Diferența de potențial (produsă de modificările chimice din element) se numește
forța electromotoare și mărimea ei depinde de metalul folosit.
Un tip de acumulator este acumulatorul plumb-acid, un element secundar
care conține un electrolit de soluție de acid sulfuric si plăci confecționate din
plumb și componente de plumb. Acumulatorul poate furniza un curent foarte
mare, deoarece are o rezistență internă foarte scăzută.
În soluția H2 SO4 cu apa, plăcile confecționate din plumb si componentele
de plumb se transformă în PbO2 și Pb. Plăcile de plumb se transformă în oxid de

4
plumb. Plăcile de oxid se transformă în sulfat de plumb. La descărcare se ivește
procesul invers, ceea ce înseamnă că anodul va fi catodul si catodul va fi anodul.
Concentrația H2SO4 cu timpul scade.

5.1. Alcătuirea acumulatorului cu plumb

O carcasă din polietilenă (monobloc)

1. Plăci interne pozitive și negative, realizate din plumb.
2. Separatori plăci din material poros sintetic.
3. Electrolit, o soluție diluată din acid sulfuric și apă.
4. Borne din plumb, legătura dintre baterie și corpul ce are nevoie de energie.

Figura 1 – Alcătuirea acumulatorului cu plumb

5.2. Procesul de fabricare

Procesul de fabricare începe cu producția carcaselor (monobloc).

Vasul acumulatorului trebuie să reziste la acțiunea electrolitului (H2SO4
diluat) și se execută din sticlă, ebonită, polipropilenă (în cazul acumulatorului de
autoturism).
Pentru acumulatorul de 12 V (pentru autoturisme), monoblocul este împărțit
în 6 diviziuni / celule.
Procesul continuă cu realizarea grătarelor de plumb, care în starea așa-
numită “neformate” sunt acoperiți cu o pastă din oxizi de plumb (de exemplu:

5
Pb3O4 și litarga PbO) și plăcilor din plumb și aliaj din alte metale. Un acumulator
trebuie să aibă plăci pozitive și negative pentru a transmite curent.

Figura 2 – Acumulatorul de 12V

Apoi, o pastă formată din oxid de plumb, acid sulfuric și apă este aplicată pe
grătare. Materialele expandate alcătuite din diverse pudre sulfuroase sunt
adăugate în această pastă pentru a realiza plăcile negative.
În interiorul bateriei, plăcile pozitive și plăcile negative trebuise separate
pentru a preveni scurt-circuitele.
Separatorii sunt folii de plastic subțiri, folosite ca izolatori între plăcile
pozitive și cele negative. Porii din separatori permit curentului electric sa circule
între plăci în timp ce împiedică scurtcircuitele.

În următoarea fază, o placă pozitivă este împerecheată cu o placă negativă și

un separator. Acest pachet se numește element și se găsește câte unul in fiecare
celulă.
Elementele sunt așezate în monobloc. Celulele sunt unite printr-un metal ce
transmite curentul electric. Bornele de plumb sunt sudate. După aceasta bateria
este umplută cu electrolit și apoi este fixat capacul. Bateria se verifica de scurgeri.

6
 Figura 3 – Încărcarea bateriei

Ultimul pas, este încărcarea. În timpul acestui proces, bornele bateriei sunt
conectate la o sursă de curent și bateria este încărcată mai multe ore la rând.

6. Instalația electrică

Instalația electrica lucrează la o tensiune nominala de 12V. Aceasta instalație

se compune din: alternator, baterie de acumulatoare, consumatorii de
curent (echipament de aprindere, iluminare, semnalizare, climatizare, ștergătoare
de parbriz, lămpi interioare etc.), cabluri electrice de joasa și înaltă tensiune.
Elementele instalației electrice a automobilului sunt: sursele de curent
(bateria de acumulatoare si generatorul electric), releul regulator, motorul electric
de pornire si farurile.
Bateria de acumulatoare este sursa de curent a autoturismului. Ea este
plasata în compartimentul motor pe traversa din față, la loc ușor accesibil. Bateria
este de tip 12V 45Ah. Barele conectoare între elemente sunt plasate la interior
într-un strat izolant evitând prin aceasta pierderile de curent între barele de
legătură și masa precum și coroziunea prematura a lor.
Defecțiunile posibile ale bateriei de acumulatoare au drept implicații diferite
perturbări ale funcționării instalației electrice a automobilului, începând chiar cu
imposibilitatea pornirii motorului cu ajutorul demarorului. Cauzele defecțiunilor
se datoresc, în majoritatea cazurilor, stării necorespunzătoare a bateriei și gradului
sau insuficient de încărcare. Este de asemenea esențial și faptul ca starea bateriei
are implicații majore asupra calității sale de a se reîncărca rapid.
Starea bateriei este descrisă de anumite valori ale unor mărimi și parametri
specifici ca, de exemplu, densitatea electrolitului, tensiunea etc. Atunci când
bateria este supusă încărcării, densitatea electrolitului trebuie sa crească, ceea ce

7
provoacă mărirea tensiunii. Cantitatea de electrolit din baterie se modifica din mai
multe cauze, dar mai ales prin evaporarea apei distilate sau prin pierderi datorate
scurgerilor. În primul caz este necesar să se adauge apa distilată până la
restabilirea valorii prescrise a densității electrolitului. In al doilea caz, se adaugă
electrolit de densitate cerută.
Realizarea densității prescrise a electrolitului constituie o operație deosebit
de pretențioasă, deoarece valoarea acesteia este dependenta de gradul de încărcare
a bateriei și de temperatură. Gradul de descărcare a bateriei, respectiv valoarea
sarcinii (capacității) electrice a acesteia este imposibil de determinat cu precizie.
Cum valoarea densității electrolitului corespunde unui anumit grad de descărcare,
se înțelege deci, ca nu se poate stabili o mărime satisfăcătoare pentru densitate.
Din acest motiv, la bateria complet încărcată, densitatea electrolitului trebuie
sa ajungă valoarea 1,285 kg/dm3. Densitatea electrolitului se poate determina cu
areometrul. Valoarea măsurată a acesteia stabilește diagnosticul.
Starea bateriei de acumulatoare este data și de tensiunea acesteia. De fapt,
în aceste împrejurări se disting două condiții de măsurare a tensiunii: în sarcină
și în gol (in repaus). Valorile ambelor tensiuni depind de gradul de încărcare (sau
descărcare) a bateriei și sunt variabile în duratele de încărcare si de descărcare ale
bateriei.
Un alt criteriu de apreciere a stării bateriei este tensiunea de pornire.
Măsurarea acesteia se efectuează după deconectarea instalației de aprindere (la
motoarele cu benzină), pentru ca sarcina bateriei sa fie creată numai de motorul
electric de pornire. Se considera ca bateria este în stare normala dacă, la acționarea
demarorului, tensiunea măsurată este mai mica de 9V pentru bateriile de 12V
respectiv 4,5V la bateriile de 6V si de 18V la bateriile de 24V, adică tensiunea
unui element sa fie cel puțin 1,5V.
Încărcările rapide nu numai ca nu dăunează bateriei de acumulatoare, cum
se mai crede uneori, ci chiar sunt folositoare pentru prevenirea unor defectări.
Singura grijă ce trebuie avută la aplicarea încărcării rapide este de a nu se
supraîncălzi electrolitul și de a nu se ajunge la degajări mari de gaze. Evitarea
supraîncălzirii electrolitului pretinde controlul temperaturii acestuia, care se
realizează printr-un traductor de temperaturi montat la instalația de încărcare
rapidă. Evitarea degajării masive de gaze se realizează printr-o dozare electrică
corectă. Astfel, la începutul încărcării tensiunea crește treptat in timp, iar când
începe degajarea intensa de gaze trebuie să se mențină tensiunea constantă, lucru
care se realizează prin limitarea curentului de încărcare. Comanda necesară se
efectuează cu ajutorul unui releu de timp sau al unui traductor de tensiune
corespunzător începutului degajării de gaze.

Sisteme de stocare a energiei electrice Există cel puțin câteva motive pentru
care este necesar să stocăm energia electrica. Printre altele, pot fi menționate
următoarele cauze:

8
 • creșterea cererii de energie electrica în cazul supraproductiei,
• generarea rapida în cazul unei cereri de vârf rapide,
• optimizarea utilizării surselor de energie regenerabilă primare,
• realizarea postulatului privind compensarea energiei disponibile local.

Unitățile de generare distribuită (GD) nu sunt controlate și reglate de

operatorii sistemului de energie. Energia produsă dă GD este optimizată de
proprietar pentru a maximiza profitul, căldura produsă sau utilizarea surselor de
energie regenerabilă. Acest lucru este făcut indiferent de cererea de energie în
rețelele la care aceste surse sunt conectate. Dacă utilizarea generării distribuite
reprezintă mai mult de doisprezece la suta din producția de energie, atunci va
apărea problema compensării energetice în rețeaua locală sau în tot sistemul.
Soluția problemei ar putea să fie stocarea energiei. În realitate, nu există
posibilitatea de a stoca direct energia electrică. Este necesară conversia acesteia
în alte forme de energie. Printre soluțiile posibile pentru sistemele de stocare se
numără:
1. Stocarea mecanică
a. stocarea pe baza de pompării apei
b. stocarea cu aer sub presiune
c. stocarea cu volanți

2. Stocare electrochimică
a. Acumulatori cu stocare internă (ex. Pb, NiCd, Li-ion)
b. Acumulatori cu stocare externă:
- baterii primare cu regenerare externa (ex. Zn-aer)
- stocare în gaz (electrolizor, celule de combustie)
- stocarea cu electrozi lichizi (ex. redox cu vanadiu)

3. Stocare Electrică
a. bobine supra-conductoare
b. condensatori (diferite tehnologii)
Alegerea sistemului corespunzător se poate face pe baza mai multor factori,
cum ar fi: capacitatea necesară pentru stocare, perioada minimă de stocare,
condițiile de încărcare și descărcare, spațiul și mediul disponibile, tipul de
fluctuații compensate, densitatea de energie necesară, durata de viață necesară,
numărul minim de cicluri și proprietățile sistemului energetic. Este interesant
faptul că există mai multe surse de energie regenerabilă care conțin sisteme
naturale de stocare. Acestea sunt centralele hidro-electrice si generatoarele ce
utilizează biomasa și biogazul.

9
 7. Concluzii

Bateria de acumulatoare este o sursă de curent electric continuu

reîncărcabilă formată din celule electrochimice care înmagazinează energia
electrică. Funcționarea sa se bazează pe apariția unei tensiuni
electromotoare creată pe baze chimice, obținută prin asocierea în
combinații electrod - electrolit a unor materiale diferite din punct de vedere
electrochimic. Bateria de acumulatoare poate fi acidă sau alcalină.
Ea se leagă electric în paralel cu generatorul de curent (dinam sau alternator).
Când motorul este pornit bateria este încărcată de alternator, astfel fiind
compensată descărcarea bateriei prin alimentarea sistemului electric al
autovehiculului.
Bateriile, și sistemele de convertire a energiei electrice în căldură și în gaze
promovează independența de alimentare electrică, eliberează rețeaua electrică și
încorporează mobilitatea și sectoarele de termoficare în protejarea climatului, și
toate acestea se bazează pe controlere WAGO.
Sistemele de stocare captează energia în exces şi o eliberează când este
necesar. Acest fapt permite creșterea consumului privat de energie solară de către
locuințe și companii, reducerea vârfurilor de consum și furnizarea de rezerve
funcționale pentru compensarea fluctuațiilor pe termen scurt în rețea. Tehnologia
WAGO permite controlarea sistemelor de stocare.

8. Bibliografie

1. Gubert, Anne. Accumulateurs au plomb et véhicule électrique. RGE, nr. 10,

nov. 1993, p.13 – 18.
2. Harrison, A., I. Lead acid standby power batteries in telecommunications –
„Horses for courses”. Chloride Industrial Batteries Limited, U.K.
3. htpps:// scribd.com

10