Evoluția umană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Evoluția umană este procesul evolutiv care conduce la apariția oamenilor moderni din punct de vedere
anatomic. Procesul se concentrează pe istoria evolutivă a primatelor - în special pe genul Homo, și pe
apariția Homo sapiens ca o specie distinctă de hominidae (sau "maimuțe mari") - fără a studia istoria
anterioară care a condus la primate și hominoidea (maimuțe fără coadă). Acest proces a implicat
dezvoltarea treptată a însușirilor, cum ar fi poziția bipedă umană și limbajul,[2] precum și încrucișări cu alți
hominizi, care indică faptul că evoluția umană nu a fost liniară.[3][4][5][6]

Studiul evoluției umane implică multe discipline științifice: antropologie fizică, primatologie comparativă,
arheologie, paleontologie, etologie, lingvistică, psihologie evolutivă, embriologie și genetică.[7] Studiile
genetice arată că primatele s-au ramificat de alte mamifere cu aproximativ 85 de milioane de ani în urmă,
în perioada Cretacicului târziu, iar cele mai vechi fosile apar în Paleocen, în urmă cu 55 de milioane de
ani.[8]

În cadrul superfamiliei Hominoidea (maimuțe), familia Hominidae s-a ramificat de familia Hylobatidae
(gibon) cu 15–20 de milioane de ani în urmă; marile maimuțe africane (subfamilia Homininae) s-au
ramificat de urangutani (Ponginae) acum 14 milioane de ani; tribul Hominini (oameni, Australopithecines
și alte genuri bipede dispărute și cimpanzei) s-a despărțit de tribul Gorillini (gorile) acum 8-9 milioane de
ani; subtribul Hominina (oameni și strămoși bipezi) și Panina (cimpanzei) s-au separat acum 4-7,5
milioane de ani.[9] O perspectivă actuală asupra distribuției temporale
și geografice a genurilor populațiilor Homo.[1] Alte
interpretări diferă în principal în ceea ce privește
taxonomia și distribuția geografică a speciilor de
Cuprins hominini.

Originea cuvântului Homo

Parte a seriei
Istoria cercetărilor științifice
Înainte de Darwin Biologie evolutivă
Darwin
Primele fosile
Veriga lipsă
Frauda Piltdown
Fosilele din Africa de Est
Revoluția genetică
Căutarea celui mai timpuriu hominin
Cintezele lui Darwin de John Gould
Etapele evoluției umane
Evoluție ·
Dovada evoluției ·
Istoria evoluției
Apariția vieții
Diferențierea dintre clada umană și marile maimuțe
Genul Australopithecus
 Categorie
Evoluția genului Homo
H. habilis și H. gautengensis v ·d ·m (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Format:Biologie_evolutiv%C4%83&action=edit)
H. rudolfensis și H. georgicus
H. ergaster și H. erectus
H. cepranensis și H. antecessor
H. heidelbergensis
H. rhodesiensis și craniul Gawis
Neanderthal și Denisovan
H. floresiensis
H. sapiens
Folosirea uneltelor
Unelte de piatră
Schimbări anatomice
Locomoția bipedă
Encefalizarea
Dimorfism sexual
Alte schimbări
Lista speciilor
Note
Legături externe

Originea cuvântului Homo

Cuvântul Homo este numele genului biologic care grupează toate speciile umane. Toți sunt dispăruți, cu excepția lui Homo sapiens.

Termenul Homo, care înseamnă "Om" în latină, derivă din rădăcina indo-europeană *dʰǵʰm̥ mō ("[lucru / fiu] al pământului").[10]. Cuvântul a fost ales de
biologul suedez Carl von Linné, care a pus bazele clasificării botanice și zoologice, în a doua ediție a operei sale fundamentale Systema naturae (ediția 1758),
situând omul pe treapta superioară a regnului animal, alăturându-l ordinului primatelor. A fost primul care l-a definit ca gen si specie, numindu-l Homo
sapiens.[11]

Istoria cercetărilor științifice

Articol principal: Homo sapiens arhaic.

Înainte de Darwin

Primul care a comparat speciile și a stabilit un clasament a fost Aristotel în secolul al IV-lea î.Hr. El deduce o
organizare a celor vii ridicându-l pe om pe o scară, în Scala naturæ[12]. Hippocrates în De natura hominis vede o
relație între anatomie și influența mediului.[12]

Galen (în secolul al doilea) notează asemănarea dintre anatomia maimuțelor și a oamenilor. Îi încurajează pe medici să
practice disecția asupra maimuțelor. În evul mediu Isidorus din Sevilla face observații corecte privind relația dintre
caracteristicile mediului geografic și particularitățile raselor omenești.

La Peyrère (1594-1676) afirmă în lucrarea Praeadamite că omul a existat înainte de Adam și admite și ideea
poligenezei omului, iar E. Tyson (1650-1708) surprinde unele asemănări între om și maimuțe în lucrarea Orang-
outang sive Homo sylvestris.[13] În concordanță cu Noël-Antoine Pluche și faimoasa sa lucrare Spectacle de la nature,
Carl Linné stabilește o mare clasificare a naturii, Systema naturae. În ediția din 1758, omul este descris ca Homo
sapiens, membru al grupului de antropomorfe, inclusiv cimpanzeii (Homo troglodytes).[11] Linné consideră că
maimuțele mari sunt cele mai apropiate rude ale omului în funcție de asemănările morfologice și anatomice.

Georges-Louis Leclerc de Buffon (1707-1781) critică lucrarea lui Linné și spune: "Dumnezeu a creat, Linné a
clasificat". La rândul său, munca sa este organizată în jurul omului, clasându-l ca o specie unică. Introduce noțiunea de
"degradare a speciilor", cele mai nobile specii, cu excepția oamenilor, care pot suferi modificări în timp.[11]

Jean-Baptiste de Lamarck abordează noțiunea de degradare prin inversarea ei: speciile mai complexe apar în funcție de Systema Naturae a lui Carl von
Linné, 1735
schimbările în mediu, conform unui proces evolutiv.[14] A publicat teoriile "pozitive" ale evoluției speciei în 1802, în
Système des animaux, apoi în Philosophie zoologique (1809). El a introdus noțiunile de anterioritate, descendență,
genealogie a speciilor și transformism.[14]

Darwin
Articol principal: Creaționism (biologie).

La 1 iulie 1858, la Societatea lineană din Londra sunt prezentate: eseul "On the Tendency of Species to form
Varieties” de Alfred Russel Wallace și un eseu de Charles Darwin.[15] Aceste două eseuri prezintă teoria evoluției prin
selecție naturală.[16]

În 1859, Darwin și-a publicat cartea "Originea speciilor", în care explică mecanismul care guvernează evoluția treptată
a speciilor vii în natură. Teoria sa este că doar cei mai bine adaptați indivizi supraviețuiesc și se reproduc. Aceasta este
o selecție naturală.[16]. Cartea lui Darwin nu abordează problema evoluției umane, dar ideea filiației între oameni și
maimuțele vechi a devenit evidentă.[16] Wallace crede că doar selecția naturală prezidează transformarea speciilor.
Pentru Darwin aceasta nu poate explica totul. El și-a terminat teoria cu cea a selecției sexuale când a publicat
"Descendența omului și selecția sexuală" în 1871.[17][16] El consideră că maimuțele sunt animalele cele mai apropiate
de om și presupune că originile liniei umane se găsesc în Africa.

Cu toate acestea, ideea că o specie de om distinctă de a noastră a existat în trecut și a dispărut a fost deosebit de dificil
de admis.

Primele dezbateri asupra naturii evoluției umane au apărut între biologii Thomas Henry Huxley și Richard Owen în
special în timpul "Dezbaterii asupra hippocampus". Huxley argumentează pentru evoluția umană plecând de la
maimuțe și concluzionează că "diferențele dintre rasele umane cele mai înalte și cele mai primitive sunt de același ordin
de mărime ca cele care separă creierul uman de creierul maimuței".[18] Își reia concluziile în cartea sa, publicată în Caricatură a lui Charles Darwin
1863, "Locul omului în natură". reprezentat ca o maimuță pe coperta
revistei de satiră pariziană "La Petite
Lune", publicată de André Gill 1878-
Primele fosile 1879.

O problemă majoră în secolul al XIX-lea a fost lipsa fosilelor umane. Cea mai veche descoperire era reprezentată de
un schelet aproape complet descoperit în 1823,[19] identificat în timpul descoperirii sale ca aparținând unei femei din epoca romană (analizele ulterioare l-au
identificat ca fiind un tânăr bărbat datând cu 33000 ani în urmă, în Paleoliticul superior).

În 1830, Philippe-Charles Schmerling a exhumat rămășițele a trei persoane în Peșterile Schmerling din Belgia. Ele îi atrag atenția lui Charles Lyell, dar nu este
convins de vechimea lor.[19] Alte fosile se găsesc în cariera Forbes din Gibraltar în 1848,[19] dar sunt asimilate rămășițelor unei creaturi bolnave. Toate aceste
fosile sunt mai târziu identificate ca Homo neanderthalensis.
 În 1856, oseminte umane au fost găsite într-o carieră de calcar în Neandertal, lângă Düsseldorf,Germania, cu trei ani
înainte de publicarea "Originii Speciilor". Identificați de Johann Carl Fuhlrott ca niște oase vechi și primitive, ele fac
obiectul unei controverse enorme, ideea că alte tipuri de bărbați ar putea exista nu este admisă.[19]

Descoperirea unei mandibule în Peștera Naulette (Belgia) în 1866, dovedește existența altor specii de oameni. Studiul
comparativ al lui Paul Broca îi permite să afirme că această mandibă "oferă un argument anatomic darwiniștilor.
Acesta este primul inel al unui lanț care se extinde de la om la maimuță".

Prezentarea societății de arheologie din Namur a descoperirii fosilelor umane în 1886, în peștera Spy din Belgia, are un
impact deosebit în presa întregii lumi.

Veriga lipsă

Începând cu anii 1860, Huxley, Broca și Ernst Haeckel modelau principiile evoluției de la maimuță la om. Numit
anthropopithecus de Gabriel de Mortillet (preluând genul Anthropopithecus stabilit în 1839 de către De Blainville[20])
Cranii de hominid și Pithecanthropus de Haeckel,[20] începe căutarea "verigii lipsă", o formă hibridă între omul modern și maimuțele
mari.[21]

Pentru Haeckel, gibonul este cea mai apropiată maimuță de oameni. Pentru el, veriga lipsă este o formă intermediară
între cele două.[21]

Eugène Dubois descrie fosilele descoperite în 1891 la Trinil, pe malurile râului Solo (12 km vest de Ngawi, în
Provincia Java de Est) pe care le-a denumit (în 1892-1893) Anthropopithecus javanensis: omul-maimuță de Java.
Descoperirea unui femur lung asemănător cu cel al omului, sugerând că deținătorul lui avea o poziție verticală, l-a
făcut să considere că era "veriga lipsă" între maimuță și om. A redenumit-o (în 1893-1894) Pithecanthropus erectus,
omul-maimuță în poziție verticală.[21]

În 1925, Raymond Dart, antropolog al Universității din Witwatersrand, descrie în revista Nature "veriga lipsă"
Australopithecus africanus.[22] Specimenul descris astfel este Copilul din Taung, un craniu bine conservat al unui
individ tânăr, descoperit în 1924 într-o carieră din Taung, lângă Kimberley, Africa de Sud. Deși creierul este mic (410
cm3), forma sa rotunjită, spre deosebire de cea a cimpanzeilor și gorilelor, are o organizare comparabilă cu cea a unui
creier uman modern. În plus, copilul din Taung prezenta dinți canini scurți iar crăpătura occipitală, în centrul craniului Copilul din Taung (replică)
și îndreptată în jos, arată o locomoție bipedă.[23] Toate aceste trăsături l-au convins pe Dart că specimenul reprezenta
"o rasă dispărută de maimuțe, intermediare între antropoizii de astăzi și om".[24]

Frauda Piltdown

În februarie 1912, Charles Dawson l-a informat pe Arthur Smith Woodward, președintele Societății Geologice din Londra și pe curatorul departamentului de
Istorie Naturală al Muzeului de Istorie Naturală din Marea Britanie, că a găsit, între 1908 și 1911, fragmente de oase și unelte. Craniul, jumătate de om,
jumătate de maimuță, corespunde verigii lipsă ideale așteptată de antropologi.[25]

Totuși, acest Om de Piltdown se dovedește a fi o escrocherie constând dintr-un craniu al unui om și o mandibă de urangutan. Această înșelăciune a fost
dovedită în 1953 în urma analizelor fizico-chimice.[25]

Autorii fraudei nu au fost niciodată descoperiți, dar numai un specialist în paleontologie ar putea da oaselor o patină comparabilă cu cea a altor fosile găsite pe
același sit.[25]

Fosilele din Africa de Est

În anii 1960 și 1970, s-au găsit sute de fosile, în special în Africa de Est în regiunea Cheile Olduvai și Lacul Turkana.

Membrii familiei Leakey, Louis Leakey și soția sa, Mary Leakey, și mai târziu fiul lor Richard și nora Meave, au fost printre cei mai activi paleoantropologi în
cercetarea din Africa de Est. După mai bine de treizeci de ani, căutând și descoperind mii de unelte preistorice, Mary și Louis au descoperit la 17 iulie 1959, pe
"Dear boy", numit și Mister Zinj, un australopithecus. Aplicând o tehnică de datare absolut nouă pentru epocă, ei au împins înapoi la 1,8 milioane de ani
nașterea omenirii, estimată până acum la câteva sute de mii de ani.[26]

În anii 1970, Etiopia a apărut ca un loc important pentru paleoantropologie cu descoperirea lui Lucy la 30 noiembrie 1974. Este o fosilă relativ completă a
speciei Australopithecus afarensis, care demonstrează că mersul biped datează de 3-4 milioane de ani.[27] Specimenul a fost poreclit "Lucy" după piesa "Lucy
in the Sky with Diamonds" a lui Beatles, care a fost interpretată cu voce tare în mod repetat în tabără în timpul săpăturilor.[28]

În 1976, Mary Leakey a excavat regiunea Laetoli din Tanzania, unde a descoperit urme de hominid biped conservate foarte bine în cenușă vulcanică.[29]

Regiunea Hadar este locul descoperirii a multor fosile noi de hominizi, în special cele descoperite de echipa condusă de Timothy White în anii 1990, cum ar fi
Ardipithecus ramidus.[30]

În anul 2013, scheletele fosile ale Homo naledi, o specie dispărută de hominin atribuită (provizoriu) genului Homo, au fost găsite în peștera Rising Star din
situl Leagănul Omenirii din regiunea Gauteng, în apropiere de Johannesburg, Africa de Sud.[31][32] În septembrie 2015, din peșteră au fost excavate un total
de 1550 de oase și fragmente de oase care reprezintă cel puțin cincisprezece indivizi, inclusiv copii și bătrâni.[32] Specia este caracterizată de o masă corporală
și statură similară populațiilor umane mici, un volum endocranial mai mic, similar cu Australopithecus, și o morfologie craniană (forma craniului) similară cu
cea a speciilor timpurii Homo. Anatomia scheletică combină caracteristici primitive cunoscute de la Australopithecine cu caracteristici cunoscute de la
homininele timpurii. Fosilele prezintă semne care par că au fost așezate în mod deliberat în peșteră în apropierea timpului morții. Ele nu au fost încă datate.[33]
Aceste descoperiri au făcut posibilă afirmarea rolului Africii ca leagăn al omenirii.

Revoluția genetică

Revoluția genetică în studiile privind evoluția umană a început atunci când doi biochimiști de la
Universitatea din Berkeley, California, Vincent Sarich și Allan Wilson au comparat reacțiile
imunologice ale albuminei serice de la oamenii actuali cu cele de la maimuțele africane
(cimpanzeii și gorilele).[35] Scopul lor era acela de a determina gradul în care structura
proteinelor umane diferă de cea a maimuțelor - o diferență care ar trebui să crească în timp cu o
rată măsurabilă, ca urmare a mutațiilor. Cu cât numărul de mutații este mai mare, cu atît
înseamnă că oamenii și maimuțele au fost mai mult timp specii distincte. Ei au calculat rata
mutațiilor, datele putând fi utilizate sub forma unui "ceas molecular". Conform "ceasului
Estimări raportate recent ale ratei
molecular", reieșea că prima specie umană ar fi apărut acum 5 milioane de ani,[35] concluzie
mutațiilor pe întreg genomul, la om.
care era în profund dezacord cu cele 15-30 de milioane de ani postulate în teoriile antropologice
Rata mutațiilor de transmitere a liniei
consacrate ale perioadei. Ulterior, descoperirile fosile, în special "Lucy", și reinterpretarea
de germeni la om este de
materialelor fosile vechi, în special Ramapithecus, au validat metoda albuminei.
aproximativ 0.5×10−9 pe pereche de
baze pe an.[34] Potrivit teoriilor convenționale de până atunci, cimpanzeii și gorilele erau considerate rude mai
apropiate între ele decât cu oamenii, de care se află la o distanță filogenetică foarte mare. Datele
obținute de Wilson și Sarich au arătat că structurile proteinelor sangvine de la oameni, cimpanzei și gorile diferă în aceeași măsură unele
ADN, baza
de altele. Acest lucru înseamnă că acum 5 milioane de ani, cele trei linii descendente diferite s-au desprins dintr-un strămoș comun, o
moleculară pentru
separare care a dus nu numai la apariția omului modern, ci și a gorilelor sau cimpanzeilor actuali.[36] moștenirea
biologică
Căutarea celui mai timpuriu hominin

În anii '90, mai multe echipe de paleoantropologi lucrau în întreaga Africă cautând dovezi ale celei mai timpurii separări a liniei hominin de marile maimuțe. În
1994, Meave Leakey a descoperit Australopithecus anamensis. Rezulatul a fost umbrit de descoperirea lui Tim D. White din 1995 a lui Ardipithecus ramidus,
care a împins înapoi înregistrările fosile la 4,2 milioane de ani în urmă.

În 2000, Martin Pickford și Brigitte Senut au descoperit, în dealurile Tugen din Kenya, un hominin biped de 6 milioane de ani pe care l-a numit Orrorin
tugenensis. Și în 2001, o echipă condusă de Michel Brunet a descoperit craniul de Sahelanthropus tchadensis datând cu 7,2 milioane de ani în urmă și despre
care Brunet a susținut că a fost biped și, prin urmare, un hominid.

Etapele evoluției umane

Apariția vieții
Articole principale: Istoria evolutivă a vieții și Cronologia evoluției umane.

Viața a apărut pe Pământ cu 3,5-3,8 miliarde de ani în urmă, sub forma celulelor procariote.[37] Toate
speciile care trăiesc în prezent pe Pământ provin dintr-un ultim strămoș comun universal (sau LUCA, o
abreviere pentru "Last Universal Common Ancestor")[38][39] datând de aproximativ 2,4 miliarde de
ani.[40] După o diversificare majoră a speciilor care trăiesc în oceane, viața colonizează uscatul. Deși cele
mai vechi dovezi despre plantele și animalele terestre datează din perioada Ordovician (488-444 milioane
de ani în urmă), și un număr de microorganisme au ajuns pe uscat mult mai devreme,[41][42] ecosistemele
terestre moderne au apărut în Devonianul târziu, de la 385 la 359 milioane de ani în urmă.[43]

În mai 2017, dovada celei mai vechi forme de viață cunoscute de pe uscat ar putea fi de acum 348 de Cladogramă
milioane de ani în izvoarele termale din vestul Australiei.[44][45] Potrivit acestei dovezi, este mult mai
probabil ca viața să fi apărut în izvoarele termale de apă dulce de pe uscat decât în ocean, adaptându-se
ulterior la viața terestră.[46]

Diferențierea dintre clada umană și marile maimuțe

Specii apropiate de ultimul strămoș comun al gorilelor, cimpanzeilor și oamenilor pot fi reprezentate de fosilele de Nakalipithecus găsite în Kenya și
Ouranopithecus găsite în Grecia. Dovezile moleculare sugerează că între 8 și 4 milioane de ani în urmă, mai întâi gorilele, apoi cimpanzeii (genul Pan) s-au
desprins de linia care a dus la oameni. ADN-ul uman este de aproximativ 98,4% identic cu cel al cimpanzeilor atunci când se compară polimorfisme cu un
singur nucleotid. Înregistrările fosile de gorile și cimpanzei sunt limitate; atât conservarea proastă - solurile din pădurile tropicale au tendința de a fi acide și
dizolvă oasele — cât și probabilitatea eșantioanelor părtinitoare au contribuit la această problemă.

Alte hominine probabil s-au adaptat la mediile mai uscate în afara centurii ecuatoriale; și acolo au întâlnit antilope, hiene, câini, porci, elefanți, cai și altele.
Centrura ecuatorială s-a contractat cu aproximativ 8 milioane de ani în urmă, și există foarte puține dovezi fosile despre despărirea care s-a produs în jurul
acelei perioade - a liniei hominine din liniile gorilelor și cimpanzeilor. Cele mai veche fosile despre care unii susțin că aparțin liniei umane sunt Sahelanthropus
tchadensis (7 milioane de ani) și Orrorin tugenensis (6 milioane de ani), urmate de Ardipithecus (5,5-4,4 milioane de ani), cu speciile Ar. kadabba și Ar.
ramidus.

Într-un studiu al istoriei vieții lui Ar. ramidus s-a argumentat că specia oferă dovezi pentru o serie de adaptări anatomice și comportamentale la homininele
foarte timpurii, spre deosebire de orice specie de maimuță mare.[47] Acest studiu a demonstrat afinități între morfologia craniană a lui Ar. ramidus și cea a
cimpanzeilor pui și juvenili. S-a susținut, de asemenea, că specia oferă sprijin pentru ideea că homininele foarte timpurii, asemănătoare cu bonobos (Pan
paniscus), speciile mai puțin agresive de cimpanzeu, au evoluat prin procesul de auto-domesticare. În consecință, argumentând împotriva așa-numitului "model
referențial cimpanzeu"[48] autorii sugerează că nu mai este posibil să se folosească comportamentele sociale și de împerechere ale cimpanzeului comun (Pan
troglodytes) în modele de evoluție socială timpurie a homininilor.
Autorii susțin că multe dintre adaptările umane de bază au evoluat în vechile păduri și ecosisteme ale pădurilor din Miocenul târziu și din Africa din timpul
Pliocenului timpuriu. În consecință, ei susțin că omul nu reprezintă evoluția de la un strămoș asemănător cu cimpanzeul așa cum se presupunea în mod
tradițional. Acest lucru sugerează că multe adaptări umane moderne reprezintă trăsături filogenetice profunde și că morfologia și comportamentul cimpanzeilor
s-ar putea să fi evoluat ulterior divizării din strămoșul comun pe care îl împart cu oamenii.

Genul Australopithecus
Articol principal: Australopithecus.

Genul Australopithecus a evoluat în Africa de est cu aproximativ 4 milioane de ani în urmă, înainte de a se răspândi pe tot continentul și, în cele din urmă, a
dispărut cu 2 milioane de ani în urmă. În această perioadă au existat diverse forme de australopiteci, inclusiv Australopithecus anamensis, Au. afarensis, Au.
sediba și Au. africanus. Există încă o dezbatere între academicieni dacă anumite specii africane de hominid din acest moment, cum ar fi Au. robustus și Au.
boisei, constituie membri ai aceluiași gen. Dacă aceste specii aparțin unui gen diferit, atunci li se poate da numele de Paranthropus.

Australopithecus (4–1,8 MA), cu speciile Au. anamensis, Au. afarensis, Au. africanus, Au. bahrelghazali, Au. garhi și Au. sediba;
Kenyanthropus (3–2,7 MA), cu specia K. platyops;
Paranthropus (3–1,2 MA), cu speciile P. aethiopicus, P. boisei și P. robustus

S-a susținut că a fost descoperită o nouă specie, Australopithecus deyiremeda, care a trăit în acceași perioadă cu Au. afarensis. Există o dezbatere dacă Au.
deyiremeda este o specie nouă sau este Au. afarensis.[49] Australopithecus prometheus, altfel cunoscut sub numele de Little Foot a fost recent datat la vârsta de
3,67 milioane de ani printr-o nouă tehnică de datare, făcând genul Australopithecus la fel de vechi ca afarensis.[50] Având în vedere degetul mare opozabil la
picioare găsit la Little Foot, se pare că era un bun cățărător și se crede că, având în vedere prădătorii de noapte ai regiunii, probabil își construia în copaci o
platformă de cuibărit noaptea, la fel ca cimpanzeii și gorilele.

Evoluția genului Homo

Articol principal: Homo.

Cel mai vechi reprezentant documentat al genului Homo este Homo habilis, care a evoluat în urmă cu aproximativ 2,8 milioane de ani,[51] și este, fără
îndoială, cea mai veche specie pentru care există dovezi pozitive privind utilizarea uneltelor din piatră. Creierul acestor hominizi timpurii era de aproximativ
aceeași dimensiune ca a unui cimpanzeul, deși s-a sugerat că acesta a fost momentul în care genele umane SRGAP2 s-au dublat, producând o activitate mai
rapidă a cortexului frontal. În următoarele milioane de ani a apărut un proces de encefalizare rapidă și, odată cu apariția lui Homo erectus și Homo ergaster în
înregistrarea fosilă, capacitatea craniană s-a dublat la 850 cm3.[52] (O astfel de creștere a dimensiunii creierului uman este echivalentă pentru fiecare generație
având 125.000 de neuroni mai mult decât părinții lor.) Se crede că Homo erectus și Homo ergaster au fost primii care au folosit focul și unelte complexe și au
fost primii din linia de hominizi care au părăsit Africa, răspândindu-se în întreaga Asie și Europă cu 1,3-1,8 milioane de ani în urmă.

H. habilis și H. gautengensis

Homo habilis a trăit de la aproximativ 2,8[51] până la 1,4 milioane de ani în urmă. Specia a evoluat în Africa de Sud și
de Est în Pliocenul târziu sau Pleistocenul timpuriu, când s-a separat de australopiteci. Homo habilis avea molari mai
mici și creierul mai mare decât la australopiteci și făcea unelte din piatră și poate din oase de animale. A fost numit
Homo habilis (om îndemânatic) de către descoperitorul ei, Louis Leakey, datorită asocierii sale cu uneltele de piatră.
Unii oameni de știință au propus scoaterea acestei specii din Homo și includerea în Australopithecus datorită
morfologiei scheletului său care este mai adaptat pentru traiul în copaci decât pentru deplasarea bipedă ca Homo
sapiens.[53]

Replică după craniu de Homo habilis

În mai 2010, o nouă specie, Homo gautengensis, a fost descoperită în Africa de Sud.[54]
găsit în Cheile Olduvai (Tanzania) și
datat 1,8 milioane de ani vechime.
H. rudolfensis și H. georgicus

Acestea sunt numele propuse pentru fosilele de aproximativ 1,9-1,6 milioane de ani, a căror relație cu Homo habilis nu este încă clară.

Homo rudolfensis se referă la un singur craniu incomplet din Kenya. Oamenii de știință au sugerat că acesta a fost un alt Homo habilis,
dar acest lucru nu a fost confirmat.[55]
Homo georgicus, din Georgia, poate fi o formă intermediară între Homo habilis și Homo erectus,[56] sau o subspecie a lui Homo
erectus.[57]

H. ergaster și H. erectus

Primele fosile de Homo erectus au fost descoperite de medicul olandez Eugène Dubois în 1891 pe insula indoneziană Java. Inițial, el a numit specimenul
Anthropopithecus erectus (1892-1893, considerat ca un primat de tip cimpanzeu) și Pithecanthropus erectus (1893-1894, răzgândindu-se pe baza morfologiei
sale, pe care a considerat-o intermediară între cea a oamenilor și a maimuțelor).[58] Ani mai târziu, în secolul XX, medicul german și paleoantropologul Franz
Weidenreich (1873-1948) a comparat în detaliu Omul de Java a lui Dubois, pe atunci numit Pithecanthropus erectus, cu Omul Peking, pe atunci numit
Sinanthropus pekinensis.

Homo erectus a trăit în intervalul cuprins între acum 1,8 milioane de ani până acum 70.000 de ani în urmă - ceea ce ar însemna că probabil a dispărut în urma
catastrofei Toba; totuși, Homo floresiensis a supraviețuit. Faza timpurie a lui Homo erectus, de la 1,8 la 1,25 milioane de ani, este considerată de unii ca fiind o
specie separată, Homo ergaster, sau ca Homo erectus ergaster, o subspecie a lui Homo erectus.

În Africa, în Pleistocenul timpuriu, acum 1,5-1 milioane ani, se crede că unele populații de Homo habilis au dezvoltat creiere mai mari și au făcut unelte de
piatră complexe; aceste diferențe și altele sunt suficiente pentru ca antropologii să le clasifice ca o specie nouă, Homo erectus - în Africa.[59] Această specie
poate a folosit foc pentru a găti carnea.
 Vezi și: Controlul focului de către primii oameni.

Un exemplu celebru de Homo erectus este Omul Peking; altele au fost găsite în Asia (în special în Indonezia), Africa și Europa. Mulți paleoantropologi
folosesc acum termenul Homo ergaster pentru formele non-asiatice ale acestui grup și rezervă termenul de Homo erectus numai pentru acele fosile care se
găsesc în Asia și îndeplinesc anumite cerințe scheletice și dentare care diferă ușor de H. ergaster.

H. cepranensis și H. antecessor

Acestea sunt propuse ca specii care pot fi intermediare între H. erectus și H. heidelbergensis.

H. antecessor este cunoscut din fosile din Spania și din Anglia care sunt datate 1,2 milioane de ani-500.000 vechime.[60][61]
H. cepranensis se referă la un singur cap de craniu din Italia, estimat a avea în jur de 800.000 de ani.[62]

H. heidelbergensis
Articol principal: Homo heidelbergensis.

H. heidelbergensis ("Omul Heidelberg") a trăit de la aproximativ 800.000 la aproximativ 300.000 de ani în urmă. De asemenea, propus ca Homo sapiens
heidelbergensis sau Homo sapiens paleohungaricus.[63]

H. rhodesiensis și craniul Gawis

H. rhodesiensis, estimat la o vechime de 300.000–125.000. Majoritatea cercetătorilor actuali plasează Omul rodesian în cadrul grupului
Homo heidelbergensis, deși au fost propuse alte denumiri precum Homo sapiens și Homo sapiens rhodesiensis
În februarie 2006 a fost găsită o fosilă, craniul Gawis, care ar putea fi o specie intermediară între H. erectus și H. sapiens sau una dintre
mai multe specii evolutive dispărute. Craniul din Gawis, Etiopia, se crede a avea 500.000-250.000 de ani. Numai detaliile sumare sunt
cunoscute, iar cercetătorii nu au lansat încă un studiu evaluat de colegi. Caracteristicile faciale ale omului Gawis sugerează că este fie o
specie intermediară, fie un exemplu de femelă "Omul Bodo".[64]

Neanderthal și Denisovan
Articole principale: Neanderthal și Denisovan.

Homo neanderthalensis, desemnat alternativ ca Homo sapiens neanderthalensis,[65] a trăit în Europa și Asia acum 400.000[66]-28.000 de ani.[67] Există o
serie de diferențe anatomice clare între oamenii moderni din punct de vedere anatomic și populațiile neanderthaliene. Multe dintre acestea se referă la adaptarea
superioară la mediile reci a populațiilor neanderthaliene. Neanderthalienii aveau, de asemenea, un creier semnificativ mai mare. Acest lucru pare să indice că
superioritatea intelectuală a populațiilor oamenilor modeni in punct de vedere anatomic poate fi discutată. Cercetări mai recente[68] au arătat importante
diferențe în arhitectura creierului. De exemplu, atât în dimensiunea globului ocular cât și în dimensiunea lobului occipital, o mărime mai mare sugerează că
Neanderthalul avea o acuitate vizuală mai bună decât oamenii moderni, ceea ce ar fi constituit un avantaj în condițiile de lumină inferioară găsite în Europa erei
glaciare.

Populațiile neanderthaliene au fost fizic superioare populațiilor oamenilor moderni. Însă, creierul neanderthalian arată că o zonă mai mică era disponibilă
pentru funcționarea socială. Se pare că având populații mai mari, inovații sociale și tehnologice, oamenii moderni au înlocuit treptat populațiile
neanderthaliene, începând de acum 50.000 de ani, mai întâi în estul Europei, ultima astfel de înlocuire având loc în extremitatea vestică, acum circa 28.000 de
ani.[69]

Dovezile timpurii provenite din ADN-ul mitocondrial secvențial au sugerat că nu a apărut nici un flux genetic semnificativ între H. neanderthalensis și H.
sapiens și că cele două au fost specii separate care au împărțit un strămoș comun în urmă cu 660.000 de ani.[71][72][73] Cu toate acestea, o secvențiere a
genomului neanderthalian în 2010 a arătat că neanderthalienii s-au încrucișat într-adevăr cu oamenii moderni cu circa 45.000 până la 80.000 de ani în
urmă.[74] Secvențierea genetică a unui om din România datat acum 40.000 de ani și găsit în Peștera cu Oase a aratat ca 5-11% din genomul lui era
Neanderthal. Acest lucru ar însemna că acest individ a avut un strămoș Neanderthal, în urmă cu 4-6 generații.[75]

Aproape toți oamenii non-africani moderni au 1% până la 4% din ADN-ul lor derivat din ADN-ul neanderthalian.[74] Neanderthalienii și Homo sapiens au
coexistat în Europa, timp în care se pare că populația oamenilor moderni a depășit numeric pe cea a neanderthalienilor.[76]

În 2008, arheologii care lucrau la situl Peștera Denisova din Munții Altai din Siberia au descoperit un mic fragment osos din al cincilea deget al unui membru
copil aparținând Omul de Denisova.[77] Artefactele, incluzând o brățară, excavate din peșteră au fost datate radiocarbon în jurul anului 40.000 î.Hr. Cum
ADN-ul a supraviețuit în fragmentul fosil datorită climatului răcoros al Peșterei Denisova, au fost secvențiate atât ADNmt cât și ADN-ul nuclear.[78][79]

În timp ce punctul de divergență al ADNmt a fost neașteptat de adânc în timp,[80] secvența genomică completă a sugerat că denisovanii aparțineau aceleiași
linii ca și neanderthalienii, cu două divergențe la scurt timp după ce linia lor s-a despărțit de linia care a dat naștere oamenilor moderni.[78] Este cunoscut că
oamenii moderni s-au suprapus cu neanderthalienii în Europa și în Orientul Apropiat timp de peste 40.000 de ani,[81] iar descoperirea ridică posibilitatea ca
neanderthalienii, denisovanii și oamenii moderni să se fi încrucișat. Se creează o imagine mult mai complexă a omenirii în timpul Pleistocenului târziu decât se
credea anterior.[79][82] De asemenea, s-a constatat că până la 6% din ADN-ul anumitor malanezieni moderni provine de la denisovani, ceea ce indică o
încrucișare limitată în Asia de Sud-Est.[83][84]

Sergi Castellano de la Institutul Max Planck pentru antropologie evolutivă din Leipzig, Germania, a raportat în 2016 că, în timp ce genomul Denisovan și cel
Neanderthal sunt mai apropiate unul de celălalt decât sunt de noi, genomul neanderthalian siberian arată similarități cu fondul genetic uman modern mai mult
decât populațiile europene neanderthale. Dovezile sugerează că populațiile neanderthaliene s-au încrucișat cu oamenii moderni, posibil acum 100.000 de ani,
probabil undeva în Orientul Apropiat.[85] Studiile unui copil neanderthalian în Gibraltar arată că, din cauza dezvoltării creierului și a erupției dinților, copiii
neanderthalieni s-ar fi putut maturiza mai repede decât în cazului lui Homo sapiens.[86]

H. floresiensis
 Articol principal: Homo floresiensis.

H. floresiensis, care a trăit acum 190.000-50.000 de ani în urmă, a fost poreclit

hobbit pentru dimensiunea sa mică, posibil un rezultat al evoluției insulare.[87] H.
floresiensis este interesant atât pentru mărimea cât și pentru vârsta sa, fiind un
exemplu al unei specii recente din genul Homo care prezintă trăsături derivate ce nu
sunt comune cu oamenii moderni. Cu alte cuvinte, H. floresiensis împarte un
strămoș comun cu oamenii moderni, dar s-a despărțit de linia umană modernă și a
urmat o cale distinctă de evoluție. Principala descoperire a fost un schelet despre
care se crede că a aparținut unei femei de aproximativ 30 de ani. Găsit în 2003,
scheletul a fost datat la aproximativ 18.000 de ani vechime.

Există o dezbatere în desfășurare asupra faptului dacă H. floresiensis este într-

adevăr o specie separată.[88] Unii oameni de știință susțin că H. floresiensis era un
H. sapiens modern, cu nanism patologic.[89] Această ipoteză este susținută în parte,
deoarece unii oameni moderni care trăiesc în Flores, insula indoneziană unde s-a
găsit scheletul, sunt pigmei. Acest lucru, cuplat cu nanismul patologic ar fi putut
duce la un om semnificativ diminuat din punct de vedere al înălțimii. Celălalt
argument major legat de H. floresiensis ca specie separată este acela că a fost găsit
cu unelte asociate numai cu H. sapiens.[89]

Ipoteza nanismului patologic, totuși, nu explică caracteristicile anatomice

suplimentare care nu sunt similare cu cele ale oamenilor moderni, însă sunt
asemănătoare cu cele ale unor membri vechi ai genului nostru. În afară de trăsăturile
craniene, caracteristicile care ne separă includ forma oaselor la încheietura mâinii,
antebraț, umăr, genunchi și picioare.

H. sapiens
Reconstrucția unei femei din Neanderthal[70]
Articole principale: Homo sapiens și Homo sapiens arhaic.

„H. sapiens” (adjectivul sapiens este cuvântul latin pentru "înțelept" sau "inteligent") a apărut în urmă cu 300.000 de
ani, probabil derivat din Homo heidelbergensis.[90]

Între 400.000 de ani în urmă și cea de-a doua perioadă interglacială din Pleistocenul mijlociu, în urmă cu aproximativ
250.000 de ani, tendința de extindere a volumului creierului și dezvoltarea elaborării tehnologiilor pentru unelte de
piatră, furnizează dovezi pentru o tranziție de la H. erectus la H. sapiens. Dovezile directe sugerează că a existat o
migrație a lui H. erectus din Africa, apoi mai departe o speciație a lui H. sapiens din H. erectus în Africa. O migrație
ulterioară (atât în ​interiorul, cât și în afara Africii) l-a înlocuit în cele din urmă pe H. erectus. Această teorie a migrației
și originii este de obicei menționată ca "ipoteza originii unice recente" sau teoria "în afara Africii". H. sapiens s-a
încrucișat cu oamenii arhaici atât în ​Africa, cât și în Eurasia; în Eurasia, în special cu Neanderthali și Denisovani.[91]

Teoria catastrofei Toba, care postulează o "gâtuire a populației" pentru H. sapiens cu aproximativ 70.000 de ani în
urmă,[92] a fost controversată de la prima sa propunere din anii '90 și până în anii 2010 a avut un sprijin foarte Reconstrucție facială Homo
redus.[93] floresiensis

Folosirea uneltelor
Vezi și: Ipoteza vânătorii.

Utilizarea uneltelor a fost interpretată ca un semn al inteligenței și s-a teoretizat că utilizarea uneltelor a stimulat anumite
aspecte ale evoluției umane, în special expansiunea continuă a creierului uman.[94] Paleontologia nu a explicat încă
extinderea acestui organ de-a lungul a milioane de ani, în ciuda faptului că era extrem de solicitant în ceea ce privește
consumul de energie. Creierul unui om modern consumă aproximativ 260 kilocalorii pe zi, o cincime din consumul de
energie al corpului în stare de repaus.[95]

Momentul exact când primii oameni au început să folosească uneltele este dificil de stabilit, deoarece cu cât sunt mai
primitive aceste unelte (de exemplu, pietre ascuțite) cu atât este mai dificil de decis dacă acestea sunt obiecte naturale sau
"O piatră ascuțită", o unealtă
artefacte umane.[94] Există dovezi că australopitecii (4 milioane de ani) ar fi putut folosi oase rupte ca unelte, dar acest Oldovan, cea mai simplă unealtă
lucru este dezbătut.[96] de piatră făcută de Homo.

Trebuie remarcat faptul că multe specii fac și folosesc unelte, dar genul uman este cel care domină domeniul producerii și
folosirii uneltelor mai complexe. Cele mai vechi unelte cunoscute sunt uneltele de piatră reunite sub numele de "industria
oldovană", vechi de 2,5-2,6 milioane de ani. O fosilă Homo a fost găsită în apropierea uneltelor Oldovan, iar vârsta sa a
fost însemnată la 2,3 milioane de ani, ceea ce sugerează că, probabil, specia Homo a creat și a utilizat într-adevăr aceste
unelte. Este o posibilitate, dar nu reprezintă dovezi solide.[97] Mulți antropologi sunt de părere că avansul tehnologic atins
acum 2,5 milioane de ani a coincis cu începutul expansiunii cerebrale.[98]

Bernard Wood a remarcat că Paranthropus a coexistat cu speciile timpurii de Homo din zona industriei oldovane în
aproximativ același interval de timp. Deși nu există dovezi directe care identifică Paranthropus ca făuritor de unelte,
anatomia lor dă dovadă indirectă a capacităților lor în acest domeniu. Utilizarea focului a reprezentat o
piatră de hotar în istoria omenirii.
Majoritatea paleoantropologilor sunt de acord că speciile timpurii de Homo au fost într-adevăr responsabile pentru
majoritatea uneltelor din industria oldovană găsite. Ei susțin că atunci când majoritatea uneltelor oldovane găsite în
asociere cu fosilele umane, Homo a fost mereu prezent, dar Paranthropus nu a fost.[97]
 În 1994, Randall Susman a folosit anatomia degetului opozabil ca bază pentru argumentul său că atât speciile
Homo, cât și Paranthropus au fost făuritoare de unelte. El a comparat oasele și mușchii degetelor umane și ale
cimpanzeilor, constatând că oamenii au 3 mușchi care lipsesc cimpanzeilor. Oamenii au, de asemenea,
metacarpienele mai groase, cu capete mai largi, permițând o abilitatea de a prinde cu precizie obiecte între degetul
mare și restul degetelor. Susman a susținut că anatomia modernă a degetului uman opus este un răspuns evolutiv
la cerințele asociate cu producerea și manipularea uneltelor și că ambele specii erau într-adevăr făuritoare de
unelte.[97]
Topoare netede din jadeit, Neolitic

Unelte de piatră
Articol principal: Unelte de piatră.

Uneltele de piatră sunt atestate în urmă cu 2,6 milioane de ani, când H. habilis din Africa de Est a folosit așa-numitele unelte oldovan - așchii grosolane,
răzuitoare și toporașe fabricate din pietre prin îndepărtatea câtorva așchii.[99] Aceasta marchează începutul perioadei Paleolitice sau Epoca veche a pietrei;
sfârșitul său este considerat sfârșitul ultimei perioade glaciare, în urmă cu aproximativ 10.000 de ani. Paleoliticul este împărțit în Paleoliticul inferior (epoca
veche a pietrei), care se încheie în urmă cu 350.000-300.000 de ani, Paleoliticul mijlociu (epoca medie a pietrei), până în urmă cu 50.000-30.000 de ani și
Paleoliticul superior (epoca nouă a pietrei), acum 50.000-10.000 de ani.

Arheologii care lucrează în Valea Marelui Rift din Kenya pretind că au descoperit cele mai vechi unelte de piatră cunoscute din lume. Datate cu aproximativ
3,3 milioane de ani în urmă, uneltele sunt cu 700.000 de ani mai vechi decât uneltele de piatră din Etiopia care au deținut anterior acest titlu.[100][101][102]

Acum 1,4 milioane de ani în Africa a apărut o nouă tehnică de făurire a uneltelor, pe care arheologii o numesc "industria acheuliană" (după situl Acheul din
nordul Franței unde au fost descoperite pentru prima dată) și care reprezintă dovada faptului că făuritorii de unelte au dat în mod intenționat o anumită formă
materialului brut pe care l-au folosit, având un model mental a ceea ce dorea să obțină.[98] Apariția uneltei "toporașul de mână" printre dovezile arheologice
coincide cu apariția lui Homo erectus. Acum circa 35.000 de ani, în Europa, oamenii au început să făurească unelte cu forme dintre cele mai rafinate, obținute
prin prelucrarea unor plăci de piatră desprinse cu grijă. Pentru întâia oară erau folosite ca materii prime în fabricarea uneltelor osul și cornul.

Schimbări anatomice
Evoluția omului de la prima sa separare de ultimul strămoș comun al oamenilor și al cimpanzeilor se caracterizează printr-o serie de schimbări morfologice, de
dezvoltare, fiziologice și comportamentale. Cele mai semnificative dintre aceste adaptări sunt locomoția bipedă, creșterea dimensiunii creierului, ontogeneza
prelungită (gestația și copilăria mică) și scăderea dimorfismului sexual.

Locomoția bipedă

Locomoția bipedă este adaptarea de bază a hominidului și este considerată cauza principală în spatele unei suite de
schimbări scheletice împărtășite de toți hominizii bipezi. Cei mai timpurii hominini despre care se presupune că aveau o
poziție bipedă se consideră a fi Sahelanthropus[103] sau Orrorin, ambii datând în urmă cu 6-7 milioane de ani. În cele din
urmă bipezii timpurii au evoluat în australopithecina și mai târziu în genul Homo.

Există mai multe teorii cu privire la beneficiile bipedismului. Este posibil ca poziția bipedă să fi fost favorizată deoarece a
eliberat mâinile care puteau transporta alimente, a economisit energia în timpul locomoției,[104] a permis alergarea pe
distanțe lungi și vânătoarea, a îmbunătățit câmpul vizual și a ajutat la evitarea hipertermiei prin reducerea suprafeței
expuse direct la soare. Are toate avantajele pentru prosperarea în noul mediu de savană creat ca urmare a creșterii Văii
Riftului din Africa de Est față de habitatul forestier închis anterior.[105][104][106] Un nou studiu susține ipoteza că mersul
pe două picioare a evoluat deoarece folosea mai puțină energie decât mersul cvadruplu.[107][108] Totuși, studii recente
sugerează că bipedismul fără capacitatea de a folosi focul nu ar fi permis dispersarea globală.[109] Scheletul uman și al unei gorile

Anatomic, evoluția bipedismului a fost însoțită de un număr mare de modificări scheletice, nu doar la nivelul picioarelor și
pelvisului, ci și la nivelul coloanei vertebrale, a labei piciorului, gleznei și craniului.[110] Femurul a evoluat într-o poziție puțin mai înclinată pentru a deplasa
centrul de greutate spre centrul geometric al corpului. Articulațiile gleznei și genunchiului sunt întărite pentru a susține acum toată greutatea corpului. Tot
pentru a susține creșterea greutății, coloana vertebrală umană a căpătat forma literei S, iar vertebrele lombare au devenit mai scurte și mai largi. Degetul mare
de la picior se aliniază cu celelalte degete, ceea ce duce la suportarea greutății corpului în timpul mersului și ajută la locomoție. Brațele și antebrațele se
scurtează în raport cu picioarele, ceea ce ușurează mișcarea.[111] Bazinul uman este supus unor cerințe contradictorii: pentru a facilita mersul pe jos, ar trebui
să fie cât mai îngust posibil, dar trebuie să rămână în același timp suficient de larg pentru a permite trecerea fătului în timpul nașterii.

Poziția bipedă implică o serie de probleme de natură fiziologică – afecțiuni circulatorii determinate de faptul că inima trebuie să pompeze sângele contra forței
de gravitație; afecțiuni osoase cauzate de o coloană vertebrală fragilă; afecțiuni ale sistemului respirator legate inclusiv de dezvoltarea limbajului articulat.

Encefalizarea

Cranii ale strămoșilor evolutivi umani succesivi (sau aproape-succesivi, în funcție de sursă), până la Homo sapiens „modern”

Specia umană a dezvoltat în cele din urmă un creier mult mai mare decât cel al altor primate - o medie de 1330 cm3 la omul modern, de aproape trei ori mai
mare decât dimensiunea creierului la cimpanzeu sau gorilă.[112] Modelul de encefalizare a început cu Homo habilis, al cărui creier de 600 cm3 era puțin mai
mare decât al cimpanzeului. Această evoluție a continuat la Homo erectus cu 800-1.100 cm3 și a ajuns la un maxim la Omul de Neanderthal cu 1.200-1.900
cm3, mai mare chiar decât la Homo sapiens modern.

Schimbările în structura creierului uman pot fi chiar mai importante decât creșterea în mărime.[113][114][115][116]

Lobii temporali, care conțin centre de prelucrare a limbajului, au crescut disproporționat, ca și cortexul prefrontal, care
a fost legat de procesul complex de luare a deciziilor și de comportamentul social.[112] Encephalizarea a fost legată de
creșterea aportului cărnii în alimentație,[117][118][119] și de evoluția hranei gătite,[120] și s-a sugerat ideea că inteligența
crescută a fost răspunsul la o necesitate crescută de a rezolva problemele sociale, societatea umană devenind mai
complexă.[121] Modificările morfologiei craniului, cum ar fi mandibulele mai mici și fixarea musculară mandibulară,
au permis mai mult spațiu creșterii creierului.[122]

Creșterea volumului neocortexului a inclus o creștere rapidă a mărimii cerebelului. Funcția sa a fost în mod tradițional
asociată cu echilibrul și controlul motor fin, dar mai recent, într-o mai mică măsură, cu vorbirea și cogniția. Marile
maimuțe, inclusiv hominizii, au avut un cerebel mai pronunțat față de neocortex decât alte primate. S-a sugerat că,
datorită funcției sale de control senzorial-motor și de învățare a secvențelor complexe de acțiuni musculare, cerebelul s-
ar putea să fi susținut adaptările tehnologice umane, inclusiv precondițiile de vorbire.[123][124][125][126]

Avantajul imediat pentru supraviețuire datorat encefalizării este greu de discernut, deoarece modificările majore ale
creierului de la Homo erectus la Homo heidelbergensis nu au fost însoțite de schimbări majore în tehnologie. S-a
sugerat că schimbările au fost în principal sociale și comportamentale, incluzând abilități empatice crescute[127][128],
Compararea unui creier uman și a
creșterea numărului de grupuri sociale[129][130][131] și o flexibilitate sporită a comportamentului.[132]
unui cimpanzeu

Dimorfism sexual

Gradul redus de dimorfism sexual la om este vizibil în primul rând în reducerea caninilor masculini în raport cu alte specii de maimuță (cu excepția gibonilor),
reducerea boselor frontale și robustețea generală a bărbaților. O altă schimbare fiziologică importantă legată de sexualitate la oameni a fost evoluția estrusului
ascuns. Oamenii sunt singurii hominoizi în care femela este fertilă pe tot parcursul anului și în care nu există semne speciale ale fertilitățiie (cum ar fi umflarea
genitală sau modificări excesive ale proceptivității în timpul estrului).[133]

Cu toate acestea, oamenii păstrează un grad de dimorfism sexual în distribuția părului corpului și a grăsimii subcutanate, iar în dimensiunea totală, bărbații sunt
cu aproximativ 15% mai mari decât femeile.[134] Aceste modificări luate împreună au fost interpretate ca urmare a unui accent sporit pe legarea perechilor ca o
posibilă soluție la cerințele parentale sporite cauzate de copilăria prelungită a pruncului.
[135]

Alte schimbări

Opoziția ulnară — contactul dintre degetul mare și vârful degetului mic al aceleiași mâini — este unică pentru genul Homo,[136] incluzând Neanderthalii și
oamenii anatomic moderni.[137][138] La alte primate, degetul mare este scurt și nu poate atinge degetul mic.[137] Opoziția ulnară facilitează prinderea cu
precizie și cu putere a mâinii umane, care stau la baza tuturor manipulărilor iscusite.

O serie de alte schimbări au caracterizat evoluția oamenilor, printre care o importanță sporită asupra vederii mai degrabă decât a mirosului, o perioadă mai
lungă de dezvoltare juvenilă și o dependență mai mare a sugarului, un intestin mai mic, metabolism bazal mai rapid, [139] pierderea părului corpului, evoluția
glandelor sudoripare, o schimbare a formei arcadei dentare de la cea în formă de „u” la cea parabolică, dezvoltarea bărbiei (găsit doar la Homo sapiens),
dezvoltarea proceselor stiloide și dezvoltarea unei laringe descendent.

Lista speciilor
Vezi și: Lista speciilor Homo

Această listă este în ordine cronologică în tabel în funcție de gen. Unele nume de specii/subspecii sunt bine stabilite iar altele sunt mai puțin stabilite - în special
în genul Homo. Vă rugăm să consultați articole pentru mai multe informații.
 Sahelanthropus Homo (uman)

S. tchadensis H. gautengensis

Orrorin H. habilis

O. tugenensis H. rudolfensis

Ardipithecus H. floresiensis

A. kadabba H. ergaster

A. ramidus H. erectus

Australopithecus • H. e. georgicus

A. anamensis H. cepranensis

A. afarensis H. antecessor

A. bahrelghazali   H. heidelbergensis

A. africanus H. rhodesiensis

A. garhi H. naledi

A. sediba H. helmei

Kenyanthropus H. neanderthalensis

K. platyops H. sapiens

Paranthropus • H. s. idaltu

P. aethiopicus • H. s. sapiens (timpuriu)

P. boisei • H. s. sapiens (modern)

P. robustus

Note
1. ^ "Figure 5. Temporal and Geographical Distribution of Hominid
Populations Redrawn from Stringer (2003)" (https://www.ncbi.nlm.n
ih.gov/pmc/articles/PMC521174/figure/pbio-0020340-g005/)
(edited from source), in Reed, David L.; Smith, Vincent S.;
Hammond, Shaless L.; et al. (noiembrie 2004). „Genetic Analysis
of Lice Supports Direct Contact between Modern and Archaic
Humans” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC521174).
PLOS Biology. San Francisco, CA: PLOS. 2 (11): e340.
doi:10.1371/journal.pbio.0020340 (https://doi.org/10.1371%2Fjour
nal.pbio.0020340). ISSN 1545-7885 (https://www.worldcat.org/iss
n/1545-7885). PMC 521174 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/arti
cles/PMC521174)  . PMID 15502871 (https://www.ncbi.nlm.nih.go
v/pubmed/15502871).
2. ^ Brian K. Hall; Benedikt Hallgrímsson (2011). Strickberger's
Evolution (https://books.google.com/books?id=CrJsNQ5wX8oC&p
g=PA488). Jones & Bartlett Publishers. p. 488. ISBN 978-1-4496-
6390-2.
3. ^ Rogers Ackermann, Rebecca; Mackay, Alex; Arnold, Michael L
(octombrie 2015). „The Hybrid Origin of "Modern" Humans”.
Evolutionary Biology. 43 (1): 1–11. doi:10.1007/s11692-015-9348-
1 (https://doi.org/10.1007%2Fs11692-015-9348-1).
4. ^ Antrosio, Jason (23 august 2018). „Denisovans and Neandertals:
Rethinking Species Boundaries” (https://www.livinganthropological
ly.com/biological-anthropology/denisovans-neandertals-human-rac
es/). Living Anthropologically.
5. ^ Human Hybrids (http://www.grochbiology.org/EarlyHominidInterb
reeding.pdf). (PDF). Michael F. Hammer. Scientific American, May
2013.
6. ^ Yong, Ed (iulie 2011). „Mosaic humans, the hybrid species”. New
Scientist. 211 (2823): 34–38. Bibcode:2011NewSc.211...34Y (htt
p://adsabs.harvard.edu/abs/2011NewSc.211...34Y).
doi:10.1016/S0262-4079(11)61839-3 (https://doi.org/10.1016%2FS
0262-4079%2811%2961839-3).
7. ^ „The genome-centric concept: resynthesis of evolutionary
theory”, BioEssays, 31 (5), pp. 512–525, ISSN 0265-9247 (https://w
ww.worldcat.org/issn/0265-9247)
8. ^ Tyson, Peter (1 iulie 2008). „Meet Your Ancestors” (https://www.p
bs.org/wgbh/nova/evolution/meet-your-ancestors.html). NOVA
scienceNOW. PBS; WGBH Educational Foundation. Accesat în 18
aprilie 2015.
9. ^ Planck 2012.
„Bonobos Join Chimps as Closest Human Relatives” (http://ww
w.sciencemag.org/news/2012/06/bonobos-join-chimps-closest-
human-relatives). TimeTree. Accesat în 19 mai 2018.
10. ^ American Heritage Dictionaries (editors) 2006.
11. ^ a b c Pascal Picq, [2005], p. 22-24
12. ^ a b Pascal Picq, [2005], p. 17-19
13. ^ Mustață, Gheorghe (2002). Homo sapiens sapiens. Origine și
evoluție. "Vasile Goldiș" University Press.
14. ^ a b Pascal Picq, [2005], p. 30-31
15. ^ Browne, p. 33-42
16. ^ a b c d Pascal Picq, [2005], p. 32-37
17. ^ Darwin 1871.
18. ^ Rupke 2009, p. 195–196.
19. ^ a b c d Pascal Picq, [2005], p. 50-52
20. ^ a b Bernard Wood et alii, Wiley-Blackwell Encyclopedia of
Human Evolution, June 2013 (single-volume paperback version of
the original 2011 2-volume edition), 1056 pp.; ISBN 978-1-1186-
5099-8}}
a b c
21. ^ Pascal Picq, [2005], p. 53-55
22. ^ „Australopithecus africanus: The Man-Ape of South Africa”,
Nature, 115 (2884), pp. 195–199, ISSN 0028-0836 (https://www.wo
rldcat.org/issn/0028-0836)
23. ^ Pascal Picq, [2005], p. 58-59
24. ^ Roger Lewin, Bones of Contention: Controversies in the Search
for Human Origins, Chicago: The University of Chicago Press,
ISBN: 0-226-47651-0, 1987
25. ^ a b c Pascal Picq, [2005], p. 56-57
26. ^ Pascal Picq, [2005], p. 60-61
27. ^ Maurice Taieb, « L’Afrique, terre d’origine de l’humanité »,
Echosciences, janvier 2007 disponibil online (http://www.cerege.f 43. ^ Shear 2000, "The Early Development of Terrestrial Ecosystems,"
r/?masque=inc-recherche&id_rubrique=17&sous_masque=inc-rite
m-liste&id_onglet=-1&id_article=28606&id_liste=28658)
28. ^ Johanson & Edey 1981, p. 22.
29. ^ Academia Le Chemin de l' Humanité par René Puech (https://ww
w.academia.edu/12344895/)
30. ^ „The Evolutionary Road”, National Geographic, ISSN 0027-9358
(https://www.worldcat.org/issn/0027-9358)
31. ^ Berger, LR; et al. (2015). „Homo naledi, a new species of the
genus Homo from the Dinaledi Chamber, South Africa” (https://ww
w.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4559886). ELife. 4.
doi:10.7554/eLife.09560 (https://doi.org/10.7554%2FeLife.09560).
PMC 4559886 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC455
9886)  . PMID 26354291 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26
354291).
32. ^ a b Shreeve, Jamie (10 septembrie 2015). „This Face Changes
the Human Story. But How?” (http://news.nationalgeographic.com/
2015/09/150910-human-evolution-change/). National Geographic 47. ^ Clark, G.; Henneberg, M. (iunie 2015). „The life history of
News. Accesat în 10 septembrie 2015.
33. ^ Berger, LR; et al. (2015). „Homo naledi, a new species of the
genus Homo from the Dinaledi Chamber, South Africa” (https://ww
w.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4559886). ELife. 4.
doi:10.7554/eLife.09560 (https://doi.org/10.7554%2FeLife.09560).
PMC 4559886 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC455 48. ^ Sayers, K.; et al. (2012). „Human Evolution and the Chimpanzee
9886)  . PMID 26354291 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26
354291). „If the fossils prove to be substantially older than 2 million
years, H. naledi would be the earliest example of our genus that is
more than a single isolated fragment. [...] A date younger than 1
million years ago would demonstrate the coexistence of multiple
Homo morphs in Africa, including this small-brained form, into the
later periods of human evolution.”
34. ^ Scally A (decembrie 2016). „The mutation rate in human
evolution and demographic inference”. Current Opinion in Genetics
& Development. 41: 36–43. doi:10.1016/j.gde.2016.07.008 (https://
doi.org/10.1016%2Fj.gde.2016.07.008). PMID 27589081 (https://w
ww.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27589081).
35. ^ a b Sarich, V. M.; Wilson, A. C. (1967). „Immunological time scale
for hominid evolution”. Science. 158 (3805): 1200–1204.
Bibcode:1967Sci...158.1200S (http://adsabs.harvard.edu/abs/1967
Sci...158.1200S). doi:10.1126/science.158.3805.1200 (https://doi.o 53. ^ Wood, Bernard; Collard, Mark (1999). „The changing face of
rg/10.1126%2Fscience.158.3805.1200). PMID 4964406 (https://w
ww.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/4964406).
36. ^ Leakey, Richard (1994). Originea omului. Humanitas.
37. ^ Carl Woese, J. Peter Gogarten (1999). „When did eukaryotic
cells (cells with nuclei and other internal organelles) first evolve?”
(http://www.scientificamerican.com/article/when-did-eukaryotic-cell
s/). Scientific American (în engleză). Accesat în 4 martie 2015.
38. ^ Christian de Duve, Singularités : Jalons sur les Chemins de la
Vie, Odile Jacob, Paris, avril 2005, p.185-193}}. ISBN: 2-7381-
1629-9
39. ^ Simonetta, Gribaldo (4 februarie 2015). „LUCA, dernier ancêtre 55. ^ Wood, Bernard A. (ianuarie 1999). „Homo rudolfensis Alexeev,
commun universel” (http://edu.mnhn.fr/mod/page/view.php?id=198
7). Museum national d'histoire naturelle.
40. ^ Gribaldo, Simonetta. „LUCA, ancêtre de tous les êtres vivants” (ht
tp://www.larecherche.fr/actualite/vie/luca-ancetre-tous-etres-vivants
-07-03-2013-98913). larecherche.fr. Accesat în 7 martie 2013.
41. ^ Battistuzzi, Fabia U.; Feijao, Andreia; Hedges, S. Blair (9
noiembrie 2004). „A genomic timescale of prokaryote evolution:
insights into the origin of methanogenesis, phototrophy, and the
colonization of land” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PM
C533871). BMC Evolutionary Biology. 4: 44. doi:10.1186/1471-
2148-4-44 (https://doi.org/10.1186%2F1471-2148-4-44).
PMC 533871 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5338
71)  . PMID 15535883 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1553
5883).
42. ^ Beraldi-Campesi, Hugo; Retallack, Gregory J. (2016). „Terrestrial
Ecosystems in the Precambrian”. Biological Soil Crusts: An
Organizing Principle in Drylands (https://link.springer.com/chapter/
10.1007/978-3-319-30214-0_3) (în engleză). Springer International
Publishing. pp. 37–54. doi:10.1007/978-3-319-30214-0_3 (https://d
oi.org/10.1007%2F978-3-319-30214-0_3). ISBN 9783319302126.
„terrestrial ecosystems were indeed present, full of life, and
functional since the Archean”
pp. 169–184 (https://books.google.com/?id=ZJe_Dmdbm-QC&pg=
PA169)
44. ^ Staff (9 mai 2017). „Oldest evidence of life on land found in 3.48-
billion-year-old Australian rocks” (https://phys.org/news/2017-05-ol
dest-evidence-life-billion-year-old-australian.html). Phys.org.
Accesat în 13 mai 2017.
45. ^ Djokic, Tara; Van Kranendonk, Martin J.; Campbell, Kathleen A.;
Walter, Malcolm R.; Ward, Colin R. (9 mai 2017). „Earliest signs of
life on land preserved in ca. 3.5 Ga hot spring deposits” (https://ww
w.nature.com/articles/ncomms15263). Nature Communications. 8:
15263. Bibcode:2017NatCo...815263D (http://adsabs.harvard.edu/
abs/2017NatCo...815263D). doi:10.1038/ncomms15263 (https://do
i.org/10.1038%2Fncomms15263). Accesat în 13 mai 2017.
46. ^ National Geographic - "Earliest Form of Life Found in Western
Australia" (http://www.nationalgeographic.com.au/australia/earliest
-form-of-life-found-in-western-australia.aspx)
Ardipithecus ramidus: a heterochronic model of sexual and social
maturation” (http://www.degruyter.com/view/j/anre.2015.78.issue-2/
anre-2015-0009/anre-2015-0009.xml?format=INT).
Anthropological Review. 78 (2). doi:10.1515/anre-2015-0009 (http
s://doi.org/10.1515%2Fanre-2015-0009). Accesat în 22 iulie 2015.
refernatial Model”. Annual Review of Anthropology. 41: 119–138.
doi:10.1146/annurev-anthro-092611-145815 (https://doi.org/10.114
6%2Fannurev-anthro-092611-145815).
49. ^ Zimmer, Carl (27 mai 2015). „The Human Family Tree Bristles
With New Branches” (https://www.nytimes.com/2015/06/02/scienc
e/adding-branches-to-the-human-family-tree.html). The New York
Times. Accesat în 30 mai 2015.
50. ^ Gardner., Elizabeth K.; Purdue University (1 aprilie 2015). "New
instrument dates old skeleton before 'Lucy'; 'Little Foot' 3.67 million
years old". Science Daily. Retrieved 3 aprilie 2015.
51. ^ a b Ghosh, Pallab (4 martie 2015). „ 'First human' discovered in
Ethiopia” (http://www.bbc.com/news/science-environment-3171833
6). BBC News. London: BBC. Accesat în 19 aprilie 2015.
52. ^ Swisher, Curtis & Lewin 2001.
Genus Homo”. Evolutionary Anthropology: Issues, News, and
Reviews. Hoboken, NJ: John Wiley & Sons. 8 (6): 195–207.
doi:10.1002/(SICI)1520-6505(1999)8:6<195::AID-
EVAN1>3.0.CO;2-2 (https://doi.org/10.1002%2F%28SICI%291520
-6505%281999%298%3A6%3C195%3A%3AAID-EVAN1%3E3.0.
CO%3B2-2). ISSN 1060-1538 (https://www.worldcat.org/issn/1060-
1538).
54. ^ Viegas, Jennifer (21 mai 2010). „Toothy Tree-Swinger May Be
Earliest Human” (http://news.discovery.com/human/evolution/huma
n-ancestor-tree-swinger.htm). Discovery News. Silver Spring, MD:
Discovery Communications, LLC. Accesat în 28 aprilie 2015.
1986—fact or phantom?”. Journal of Human Evolution. Amsterdam,
the Netherlands: Elsevier. 36 (1): 115–118.
doi:10.1006/jhev.1998.0246 (https://doi.org/10.1006%2Fjhev.1998.
0246). ISSN 0047-2484 (https://www.worldcat.org/issn/0047-2484).
PMID 9924136 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9924136).
56. ^ Gabounia, Léo; de Lumley, Marie-Antoinette; Vekua, Abesalom;
et al. (septembrie 2002). „Découverte d'un nouvel hominidé à
Dmanissi (Transcaucasie, Géorgie)” [Discovery of a new hominid
at Dmanisi (Transcaucasia, Georgia)]. Comptes Rendus Palevol
(în French). Elsevier on behalf of the French Academy of Sciences.
1 (4): 243–253. doi:10.1016/S1631-0683(02)00032-5 (https://doi.or
g/10.1016%2FS1631-0683%2802%2900032-5). ISSN 1631-0683
(https://www.worldcat.org/issn/1631-0683).
57. ^ Lordkipanidze, David; Vekua, Abesalom; Ferring, Reid; et al.
(noiembrie 2006). „A fourth hominin skull from Dmanisi, Georgia”.
The Anatomical Record Part A: Discoveries in Molecular, Cellular,
and Evolutionary Biology]]. New York: Wiley-Liss. 288A (11):
1146–1157. doi:10.1002/ar.a.20379 (https://doi.org/10.1002%2Far.
a.20379). ISSN 1552-4884 (https://www.worldcat.org/issn/1552-48
84). PMID 17031841 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17031
841).
58. ^ Turner, William (aprilie 1895). „On M. Dubois' Description of
Remains recently found in Java, named by him Pithecanthropus
erectus. With Remarks on so-called Transitional Forms between
Apes and Man” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC13
28414). Journal of Anatomy and Physiology. 29 (Pt 3): 424–445.
PMC 1328414 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC132
8414)  . PMID 17232143 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17
232143).
59. ^ Spoor, Fred; Wood, Bernard A.; Zonneveld, Frans (23 iunie
1994). „Implications of early hominid labyrinthine morphology for
evolution of human bipedal locomotion”. Nature. London: Nature
Publishing Group. 369 (6482): 645–648.
Bibcode:1994Natur.369..645S (http://adsabs.harvard.edu/abs/1994
Natur.369..645S). doi:10.1038/369645a0 (https://doi.org/10.1038%
2F369645a0). ISSN 0028-0836 (https://www.worldcat.org/issn/002
8-0836). PMID 8208290 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/820
8290).
60. ^ Bermúdez de Castro, José María; Arsuaga, Juan Luis; Carbonell,
Eudald; et al. (30 mai 1997). „A Hominid from the Lower
Pleistocene of Atapuerca, Spain: Possible Ancestor to Neandertals
and Modern Humans”. Science. Washington, D.C.: American
Association for the Advancement of Science. 276 (5317): 1392–
1395. doi:10.1126/science.276.5317.1392 (https://doi.org/10.112
6%2Fscience.276.5317.1392). ISSN 0036-8075 (https://www.world
cat.org/issn/0036-8075). PMID 9162001 (https://www.ncbi.nlm.nih.
gov/pubmed/9162001).
61. ^ Carbonell, Eudald; Bermúdez de Castro, José María; Parés,
Josep M.; et al. (27 martie 2008). „The first hominin of Europe”.
Nature. London: Nature Publishing Group. 452 (7186): 465–469.
Bibcode:2008Natur.452..465C (http://adsabs.harvard.edu/abs/2008
Natur.452..465C). doi:10.1038/nature06815 (https://doi.org/10.103
8%2Fnature06815). ISSN 0028-0836 (https://www.worldcat.org/iss
n/0028-0836). PMID 18368116 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubm
ed/18368116).
62. ^ Manzi, Giorgio; Mallegni, Francesco; Ascenzi, Antonio (14
august 2001). „A cranium for the earliest Europeans: Phylogenetic
position of the hominid from Ceprano, Italy” (https://www.ncbi.nlm.n
ih.gov/pmc/articles/PMC55569). Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A.
Washington, D.C.: National Academy of Sciences. 98 (17): 10011–
10016. Bibcode:2001PNAS...9810011M (http://adsabs.harvard.ed
u/abs/2001PNAS...9810011M). doi:10.1073/pnas.151259998 (http
s://doi.org/10.1073%2Fpnas.151259998). ISSN 0027-8424 (https://
www.worldcat.org/issn/0027-8424). PMC 55569 (https://www.ncbi.
nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC55569)  . PMID 11504953 (https://w
ww.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11504953).
63. ^ Czarnetzki, Alfred; Jakob, Tina; Pusch, Carsten M. (aprilie 2003).
„Palaeopathological and variant conditions of the Homo
heidelbergensis type specimen (Mauer, Germany)”. Journal of
Human Evolution. Amsterdam, the Netherlands: Elsevier. 44 (4):
479–495. doi:10.1016/S0047-2484(03)00029-0 (https://doi.org/10.1
016%2FS0047-2484%2803%2900029-0). ISSN 0047-2484 (http
s://www.worldcat.org/issn/0047-2484). PMID 12727464 (https://ww
w.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12727464).
64. ^ Semaw, Sileshi; Toth, Nicholas; Schick, Kathy; et al. (27 martie
2006). „Scientists discover hominid cranium in Ethiopia” (http://new
sinfo.iu.edu/news/page/normal/3142.html) (Press release).
Bloomington, IN: Indiana University. Accesat în 26 noiembrie 2006.
65. ^ Harvati, Katerina (ianuarie 2003). „The Neanderthal taxonomic
position: models of intra- and inter-specific craniofacial variation”.
Journal of Human Evolution. Amsterdam, the Netherlands:
Elsevier. 44 (1): 107–132. doi:10.1016/S0047-2484(02)00208-7 (ht
tps://doi.org/10.1016%2FS0047-2484%2802%2900208-7).
ISSN 0047-2484 (https://www.worldcat.org/issn/0047-2484).
PMID 12604307 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12604307).
66. ^ Herrera, K. J.; Somarelli, J. A.; Lowery, R. K.; Herrera, R. J.
(2009). „To what extent did Neanderthals and modern humans
interact?”. Biological Reviews. 84 (2): 245–257.
doi:10.1111/j.1469-185X.2008.00071.x (https://doi.org/10.1111%2
Fj.1469-185X.2008.00071.x). PMID 19391204 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pubmed/19391204).
67. ^ Finlayson, Clive; Giles Pacheco, Francisco; Rodríguez-Vidal,
Joaquín; Fa, Darren A; María Gutierrez López, José; Santiago
Pérez, Antonio; Finlayson, Geraldine; Allue, Ethel; Baena Preysler,
Javier; Cáceres, Isabel; Carrión, José S; Fernández Jalvo,
Yolanda; Gleed-Owen, Christopher P; Jimenez Espejo, Francisco
J; López, Pilar; Antonio López Sáez, José; Antonio Riquelme
Cantal, José; Sánchez Marco, Antonio; Giles Guzman, Francisco;
Brown, Kimberly; Fuentes, Noemí; Valarino, Claire A; Villalpando,
Antonio; Stringer, Christopher B; Martinez Ruiz, Francisca;
Sakamoto, Tatsuhiko (2006). „Late survival of Neanderthals at the
southernmost extreme of Europe”. Nature. 443 (7113): 850–3.
Bibcode:2006Natur.443..850F (http://adsabs.harvard.edu/abs/2006
Natur.443..850F). doi:10.1038/nature05195 (https://doi.org/10.103
8%2Fnature05195). PMID 16971951 (https://www.ncbi.nlm.nih.go
v/pubmed/16971951).
68. ^ efectuate de Eiluned Pearce, Chris Stringer, R. I. M. Dunbar
69. ^ Pearce, Eiluned; Stringer, Chris; Dunbar, R. I. M. (2013). „New
insights into differences in brain organization between
Neanderthals and anatomically modern humans (Proceedings of
the Royal Society)” (http://rspb.royalsocietypublishing.org/content/2
80/1758/20130168). Accesat în 5 mai 2016.
70. ^ „Cro-Magnons conquered Europe, but left Neanderthals alone” (h
ttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC532398). PLOS
Biology. 2 (12): e449. 2004. doi:10.1371/journal.pbio.0020449 (http
s://doi.org/10.1371%2Fjournal.pbio.0020449). PMC 532398 (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC532398)  .
71. ^ Krings, Matthias; Stone, Anne; Schmitz, Ralf W.; et al. (11 iulie
1997). „Neandertal DNA sequences and the origin of modern
humans”. Cell. Cambridge, Massachusetts: Cell Press. 90 (1): 19–
30. doi:10.1016/S0092-8674(00)80310-4 (https://doi.org/10.1016%
2FS0092-8674%2800%2980310-4). ISSN 0092-8674 (https://ww
w.worldcat.org/issn/0092-8674). PMID 9230299 (https://www.ncbi.n
lm.nih.gov/pubmed/9230299).
72. ^ Green, Richard E.; Malaspinas, Anna-Sapfo; Krause, Johannes;
et al. (8 august 2008). „A Complete Neandertal Mitochondrial
Genome Sequence Determined by High-Throughput Sequencing”
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2602844). Cell.
Cambridge, Massachusetts: Cell Press. 134 (3): 416–426.
doi:10.1016/j.cell.2008.06.021 (https://doi.org/10.1016%2Fj.cell.20
08.06.021). ISSN 0092-8674 (https://www.worldcat.org/issn/0092-8
674). PMC 2602844 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PM
C2602844)  . PMID 18692465 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubm
ed/18692465).
73. ^ Serre, David; Langaney, André; Chech, Mario; et al. (martie
2004). „No Evidence of Neandertal mtDNA Contribution to Early
Modern Humans” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3
68159). PLOS Biology. San Francisco, CA: PLOS. 2 (3): e57.
doi:10.1371/journal.pbio.0020057 (https://doi.org/10.1371%2Fjour
nal.pbio.0020057). ISSN 1545-7885 (https://www.worldcat.org/iss
n/1545-7885). PMC 368159 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/arti
cles/PMC368159)  . PMID 15024415 (https://www.ncbi.nlm.nih.go
v/pubmed/15024415).
74. ^ a b Viegas, Jennifer (6 mai 2010). „Neanderthals, Humans
Interbred, DNA Proves” (http://news.discovery.com/human/evolutio
n/neanderthal-human-interbreed-dna.htm). Discovery News. Silver
Spring, MD: Discovery Communications, LLC. Accesat în 30 aprilie
2015.
75. ^ Nature - "Early European may have had Neanderthal great-great-
grandparent" (https://www.nature.com/news/early-european-may-h
ave-had-neanderthal-great-great-grandparent-1.17534)
76. ^ Mellars, Paul; French, Jennifer C. (29 iulie 2011). „Tenfold
Population Increase in Western Europe at the Neandertal–to–
Modern Human Transition Paul”. Science. Washington, D.C.:
American Association for the Advancement of Science. 333 (6042):
623–627. Bibcode:2011Sci...333..623M (http://adsabs.harvard.edu/
abs/2011Sci...333..623M). doi:10.1126/science.1206930 (https://do
i.org/10.1126%2Fscience.1206930). ISSN 0036-8075 (https://ww
w.worldcat.org/issn/0036-8075). PMID 21798948 (https://www.ncbi.
nlm.nih.gov/pubmed/21798948).
77. ^ Brown, Terence A. (8 aprilie 2010). „Human evolution: Stranger
from Siberia”. Nature. London: Nature Publishing Group. 464
(7290): 838–839. Bibcode:2010Natur.464..838B (http://adsabs.harv
ard.edu/abs/2010Natur.464..838B). doi:10.1038/464838a (https://d 86. ^ Dean, MC, Stringer, CB et al, (1986) "Age at death of the
oi.org/10.1038%2F464838a). ISSN 0028-0836 (https://www.worldc
at.org/issn/0028-0836). PMID 20376137 (https://www.ncbi.nlm.nih.
gov/pubmed/20376137).
78. ^ a b Reich, David; Green, Richard E.; Kircher, Martin; et al. (23
decembrie 2010). „Genetic history of an archaic hominin group
from Denisova Cave in Siberia” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/
articles/PMC4306417). Nature. London: Nature Publishing Group.
468 (7327): 1053–1060. Bibcode:2010Natur.468.1053R (http://ads
abs.harvard.edu/abs/2010Natur.468.1053R).
doi:10.1038/nature09710
(https://doi.org/10.1038%2Fnature09710). ISSN 0028-0836 (https://
www.worldcat.org/issn/0028-0836). PMC 4306417 (https://www.nc
bi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4306417)  . PMID 21179161 (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21179161).
79. ^ a b Krause, Johannes; Qiaomei Fu; Good, Jeffrey M.; et al. (8
aprilie 2010). „The complete mitochondrial DNA genome of an
unknown hominin from southern Siberia”. Nature. London: Nature
Publishing Group. 464 (7290): 894–897.
Bibcode:2010Natur.464..894K (http://adsabs.harvard.edu/abs/2010
Natur.464..894K). doi:10.1038/nature08976 (https://doi.org/10.103
8%2Fnature08976). ISSN 0028-0836 (https://www.worldcat.org/iss
n/0028-0836). PMID 20336068 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubm 89. ^ a b Martin, Robert D.; Maclarnon, Ann M.; Phillips, James L.; et al.
ed/20336068).
80. ^ Katsnelson, Alla (24 martie 2010). „New hominin found via
mtDNA” (http://www.the-scientist.com/?articles.view/articleNo/2887
6/title/New-hominin-found-via-mtDNA/#ixzz0j820ioz1). The
Nutshell (Blog). Philadelphia, PA: The Scientist]]. ISSN 0890-3670
(https://www.worldcat.org/issn/0890-3670). Accesat în 1 mai 2015.
81. ^ "Kaufman, Danial (2002), "Comparisons and the Case for
Interaction among Neanderthals and Early Modern Humans in the 90. ^ Schlebusch, Carina M; Malmström, Helena; Günther, Torsten;
Levant" (Oxford Journal of Anthropology)
82. ^ Bokma, Folmer; van den Brink, Valentijn; Stadler, Tanja
(septembrie 2012). „Unexpectedly many extinct hominins”.
Evolution. Hoboken, NJ: John Wiley & Sons for the Society for the
Study of Evolution. 66 (9): 2969–2974. doi:10.1111/j.1558-
5646.2012.01660.x (https://doi.org/10.1111%2Fj.1558-5646.2012.
01660.x). ISSN 0014-3820 (https://www.worldcat.org/issn/0014-38
20). PMID 22946817 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22946
817).
83. ^ Reich, David; Patterson, Nick; Kircher, Martin; et al. (7 octombrie 91. ^ Reich, D; Green, RE; Kircher, M; et al. (decembrie 2010).
2011). „Denisova Admixture and the First Modern Human
Dispersals into Southeast Asia and Oceania” (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pmc/articles/PMC3188841). American Journal of Human
Genetics. Cambridge, Massachusetts: Cell Press on behalf of the
American Society of Human Genetics. 89 (4): 516–528.
doi:10.1016/j.ajhg.2011.09.005 (https://doi.org/10.1016%2Fj.ajhg.2
011.09.005). ISSN 0002-9297 (https://www.worldcat.org/issn/0002-
9297). PMC 3188841 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/P
Reich; et al. (octombrie 2011).
MC3188841)  . PMID 21944045 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pub
med/21944045).
84. ^ Martinón-Torres, María; Dennell, Robin; Bermúdez de Castro,
José María (februarie 2011). „The Denisova hominin need not be
an out of Africa story”. Journal of Human Evolution. Amsterdam, the
Netherlands: Elsevier. 60 (2): 251–255.
doi:10.1016/j.jhevol.2010.10.005 (https://doi.org/10.1016%2Fj.jhev
ol.2010.10.005). ISSN 0047-2484 (https://www.worldcat.org/issn/0
047-2484). PMID 21129766 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/
21129766).
85. ^ Kuhlwilm, M; Gronau, I; Hubisz, MJ; de Filippo, C; Prado-
Martinez, J; Kircher, M; Fu, Q; Burbano, HA; Lalueza-Fox, C; de la
Rasilla, M; Rosas, A; Rudan, P; Brajkovic, D; Kucan, Ž; Gušic, I;
Marques-Bonet, T; Andrés, AM; Viola, B; Pääbo, S; Meyer, M;
Siepel, A; Castellano, S (2016). „Ancient gene flow from early
modern humans into Eastern Neanderthals” (https://www.ncbi.nlm.
nih.gov/pmc/articles/PMC4933530). Nature. 530 (7591): 429–433.
Bibcode:2016Natur.530..429K (http://adsabs.harvard.edu/abs/2016
Natur.530..429K). doi:10.1038/nature16544 (https://doi.org/10.103
8%2Fnature16544). PMC 4933530 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/p
mc/articles/PMC4933530)  . PMID 26886800 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pubmed/26886800).
Neanderthal child from Devil's Tower, Gibraltar and the
implications for studies of general growth and development in
Neanderthals" (American Journal of Physical Anthropology, Vol 70
Issue 3, July 1986)
87. ^ Brown, Peter; Sutikna, Thomas; Morwood, Michael J.; Soejono,
Raden Panji; et al. (28 octombrie 2004). „A new small-bodied
hominin from the Late Pleistocene of Flores, Indonesia”. Nature.
London: Nature Publishing Group. 431 (7012): 1055–1061.
Bibcode:2004Natur.431.1055B (http://adsabs.harvard.edu/abs/200
4Natur.431.1055B). doi:10.1038/nature02999 (https://doi.org/10.10
38%2Fnature02999). ISSN 0028-0836 (https://www.worldcat.org/is
sn/0028-0836). PMID 15514638 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pub
med/15514638).
88. ^ Argue, Debbie; Donlon, Denise; Groves, Colin; et al. (octombrie
2006). „Homo floresiensis: Microcephalic, pygmoid,
Australopithecus, or Homo?”. Journal of Human Evolution.
Amsterdam, the Netherlands: Elsevier. 51 (4): 360–374.
doi:10.1016/j.jhevol.2006.04.013 (https://doi.org/10.1016%2Fj.jhev
ol.2006.04.013). ISSN 0047-2484 (https://www.worldcat.org/issn/0
047-2484). PMID 16919706 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/
16919706).
(noiembrie 2006). „Flores hominid: New species or microcephalic
dwarf?”. The Anatomical Record Part A: Discoveries in Molecular,
Cellular, and Evolutionary Biology. New York: Wiley-Liss. 288A
(11): 1123–1145. doi:10.1002/ar.a.20389 (https://doi.org/10.1002%
2Far.a.20389). ISSN 1552-4884 (https://www.worldcat.org/issn/155
2-4884). PMID 17031806 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17
031806).
Sjödin, Per; Coutinho, Alexandra; Edlund, Hanna; Munters, Arielle
R; Vicente, Mário; Steyn, Maryna; Soodyall, Himla; Lombard,
Marlize; Jakobsson, Mattias (2017). „Southern African ancient
genomes estimate modern human divergence to 350,000 to
260,000 years ago”. Science. 358 (6363): 652.
Bibcode:2017Sci...358..652S (http://adsabs.harvard.edu/abs/2017
Sci...358..652S). doi:10.1126/science.aao6266 (https://doi.org/10.1
126%2Fscience.aao6266). PMID 28971970 (https://www.ncbi.nlm.
nih.gov/pubmed/28971970).
„(December 2010). "Genetic history of an archaic hominin group
from Denisova Cave in Siberia" ” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pm
c/articles/PMC4306417). Nature. 468 (7327): 1053–60.
Bibcode:2010Natur.468.1053R (http://adsabs.harvard.edu/abs/201
0Natur.468.1053R). doi:10.1038/nature09710 (https://doi.org/10.10
38%2Fnature09710). PMC 4306417 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pmc/articles/PMC4306417)  . PMID 21179161 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pubmed/21179161).
„Denisova admixture and the first modern human dispersals into
southeast Asia and Oceania” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/art
icles/PMC3188841). Am J Hum Genet. 89 (4): 516–28.
doi:10.1016/j.ajhg.2011.09.005 (https://doi.org/10.1016%2Fj.ajhg.2
011.09.005). PMC 3188841 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/arti
cles/PMC3188841)  . PMID 21944045 (https://www.ncbi.nlm.nih.g
ov/pubmed/21944045).
92. ^ Ambrose, Stanley H. (iunie 1998). „Late Pleistocene human
population bottlenecks, volcanic winter, and differentiation of
modern humans”. Journal of Human Evolution. Amsterdam, the
Netherlands: Elsevier. 34 (6): 623–651.
doi:10.1006/jhev.1998.0219 (https://doi.org/10.1006%2Fjhev.1998.
0219). ISSN 0047-2484 (https://www.worldcat.org/issn/0047-2484).
PMID 9650103 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9650103).
 93. ^ Huff, Chad. D; Xing, Jinchuan; Rogers, Alan R.; Witherspoon,
David; Jorde, Lynn B. (19 ianuarie 2010). „Mobile Elements Reveal
Small Population Size in the Ancient Ancestors of Homo Sapiens”
(http://www.pnas.org/content/early/2010/01/06/0909000107.full.pdf
+html). Proceedings of the National Academy of Sciences. 107 (5):
1–6. Bibcode:2010PNAS..107.2147H (http://adsabs.harvard.edu/a
bs/2010PNAS..107.2147H). doi:10.1073/pnas.0909000107 (http
s://doi.org/10.1073%2Fpnas.0909000107). PMC 2836654 (https://
www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2836654)  .
PMID 20133859 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20133859).
94. ^ a b Ko, Kwang Hyun (2016). „Origins of human intelligence: The
chain of tool-making and brain evolution” (http://www.drustvo-antro 109. ^ David-Barrett, T.; Dunbar, R.I.M. (2016). „Bipedality and Hair-loss
pologov.si/AN/PDF/2016_1/Anthropological_Notebooks_XXII_1_K
o.pdf) (PDF). Anthropological Notebooks. 22 (1): 5–22.
95. ^ Jabr, Ferris (18 iulie 2012). „Does Thinking Really Hard Burn
More Calories?” (http://www.scientificamerican.com/article/thinking
-hard-calories/). Scientific American. Stuttgart: Georg von
Holtzbrinck Publishing Group. ISSN 0036-8733 (https://www.world
cat.org/issn/0036-8733). Accesat în 3 mai 2015.
96. ^ Robinson 2008, p. 398 (https://books.google.com/books?id=-kOv 111. ^ Kondo 1985.
kb-xbU8C&pg=PA398).
97. ^ a b c Freeman & Herron 2007, pp. 786–788.
98. ^ a b Leakey, Richard (1995). Originea omului. București:
Humanitas.
99. ^ Plummer, Thomas (2004). „Flaked stones and old bones:
Biological and cultural evolution at the dawn of technology”.
American Journal of Physical Anthropology. Hoboken, NJ: John
Wiley & Sons for the American Association of Physical
Anthropologists. Supplement 39 (Yearbook of Physical
Anthropology): 118–164. doi:10.1002/ajpa.20157 (https://doi.org/1
0.1002%2Fajpa.20157). ISSN 0002-9483 (https://www.worldcat.or
g/issn/0002-9483). PMID 15605391 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pubmed/15605391).
100. ^ Wong, Kate (15 aprilie 2015). „Archaeologists Take Wrong Turn,
Find World's Oldest Stone Tools” (http://blogs.scientificamerican.co
m/observations/2015/04/15/archaeologists-take-wrong-turn-find-wo
rlds-oldest-stone-tools/). Scientific American (Blog). Stuttgart:
Georg von Holtzbrinck Publishing Group. ISSN 0036-8733 (https://
www.worldcat.org/issn/0036-8733). Accesat în 3 mai 2015.
101. ^ Balter, Michael (14 aprilie 2015). „World's oldest stone tools
discovered in Kenya” (http://news.sciencemag.org/africa/2015/04/w
orld-s-oldest-stone-tools-discovered-kenya). Science (News).
Washington, D.C.: American Association for the Advancement of
Science. doi:10.1126/science.aab2487 (https://doi.org/10.1126%2
Fscience.aab2487). ISSN 0036-8075 (https://www.worldcat.org/iss
n/0036-8075). Accesat în 3 mai 2015.
102. ^ Drake, Nadia (16 aprilie 2015). „Oldest Stone Tools Discovered
in Kenya” (http://news.nationalgeographic.com/2015/04/150416-oil
-fish-hearts-spill-tuna-gulf-bp-deepwater-exxon-alaska/150416-old
est-stone-tools-archaeology-kenya-human-origins-evolution/).
National Geographic News. Washington, D.C.: National
Geographic Society. Accesat în 3 mai 2015.
103. ^ Brunet, Michel; Guy, Franck; Pilbeam, David; et al. (11 iulie
2002). „A new hominid from the Upper Miocene of Chad, Central
Africa”. Nature. London: Nature Publishing Group. 418 (6894):
145–151. doi:10.1038/nature00879 (https://doi.org/10.1038%2Fnat
ure00879). ISSN 0028-0836 (https://www.worldcat.org/issn/0028-0
836). PMID 12110880 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1211
0880).
104. ^ a b Kwang Hyun, Ko (2015). „Origins of Bipedalism”. Brazilian
Archives of Biology and Technology. 58 (6): 929–934.
doi:10.1590/S1516-89132015060399 (https://doi.org/10.1590%2F 118. ^ Mann, Neil (septembrie 2007). „Meat in the human diet: An
S1516-89132015060399).
105. ^ DeSalle & Tattersall 2008, p. 146 (https://books.google.com/book
s?id=Bf4Sitw7YaIC&pg=PA146).
106. ^ Curry 2008, pp. 106–109.
107. ^ „Study Identifies Energy Efficiency As Reason For Evolution Of
Upright Walking” (https://www.sciencedaily.com/releases/2007/07/
070716191140.htm). ScienceDaily. Rockville, MD: ScienceDaily,
LLC. 17 iulie 2007. Accesat în 9 aprilie 2015.
„Study identifies energy efficiency as reason for evolution of
upright walking” (http://uanews.org/story/study-identifies-energy
-efficiency-reason-evolution-upright-walking). UANews.
Tucson, AZ: The University of Arizona Office of University
Communications. 16 iulie 2007. Accesat în 23 aprilie 2015.
108. ^ Sockol, Michael D.; Raichlen, David A.; Pontzer, Herman (24
iulie 2007). „Chimpanzee locomotor energetics and the origin of
human bipedalism” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PM
C1941460). Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. Washington, D.C.:
National Academy of Sciences. 104 (30): 12265–12269.
Bibcode:2007PNAS..10412265S (http://adsabs.harvard.edu/abs/2
007PNAS..10412265S). doi:10.1073/pnas.0703267104 (https://do
i.org/10.1073%2Fpnas.0703267104). ISSN 0027-8424 (https://ww
w.worldcat.org/issn/0027-8424). PMC 1941460 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pmc/articles/PMC1941460)  . PMID 17636134 (https://w
ww.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17636134).
Revisited: The Impact of Altitude and Activity Scheduling” (https://w
ww.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4874949). Journal of
Human Evolution. 94: 72–82. doi:10.1016/j.jhevol.2016.02.006 (htt
ps://doi.org/10.1016%2Fj.jhevol.2016.02.006). PMC 4874949 (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4874949)  .
PMID 27178459 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27178459).
110. ^ Aiello & Dean 1990.
112. ^ a b Schoenemann, P. Thomas (octombrie 2006). „Evolution of the
Size and Functional Areas of the Human Brain”. Annual Review of
Anthropology. Palo Alto, CA: Annual Reviews. 35: 379–406.
doi:10.1146/annurev.anthro.35.081705.123210 (https://doi.org/10.1
146%2Fannurev.anthro.35.081705.123210). ISSN 0084-6570 (http
s://www.worldcat.org/issn/0084-6570).
113. ^ Park, Min S.; Nguyen, Andrew D.; Aryan, Henry E.; et al. (martie
2007). „Evolution of the human brain: changing brain size and the
fossil record”. Neurosurgery]]. Philadelphia, PA: Lippincott Williams
& Wilkins. 60 (3): 555–562.
doi:10.1227/01.NEU.0000249284.54137.32 (https://doi.org/10.122
7%2F01.NEU.0000249284.54137.32). ISSN 0148-396X (https://w
ww.worldcat.org/issn/0148-396X). PMID 17327801 (https://www.nc
bi.nlm.nih.gov/pubmed/17327801).
114. ^ Bruner, Emiliano (decembrie 2007). „Cranial shape and size
variation in human evolution: structural and functional
perspectives”. Child's Nervous System. Heidelberg: Springer
Science+Business Media. 23 (12): 1357–1365.
CiteSeerX 10.1.1.391.288 (https://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/su
mmary?doi=10.1.1.391.288)  . doi:10.1007/s00381-007-0434-2 (htt
ps://doi.org/10.1007%2Fs00381-007-0434-2). ISSN 0256-7040 (htt
ps://www.worldcat.org/issn/0256-7040). PMID 17680251 (https://w
ww.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17680251).
115. ^ Potts, Richard (octombrie 2012). „Evolution and Environmental
Change in Early Human Prehistory”. Annual Review of
Anthropology. Palo Alto, CA: Annual Reviews. 41: 151–167.
doi:10.1146/annurev-anthro-092611-145754 (https://doi.org/10.114
6%2Fannurev-anthro-092611-145754). ISSN 0084-6570 (https://w
ww.worldcat.org/issn/0084-6570).
116. ^ Leonard, William R.; Snodgrass, J. Josh; Robertson, Marcia L.
(august 2007). „Effects of brain evolution on human nutrition and
metabolism”. Annual Review of Nutrition. Palo Alto, CA: Annual
Reviews. 27: 311–327.
doi:10.1146/annurev.nutr.27.061406.093659 (https://doi.org/10.114
6%2Fannurev.nutr.27.061406.093659). ISSN 0199-9885 (https://w
ww.worldcat.org/issn/0199-9885). PMID 17439362 (https://www.nc
bi.nlm.nih.gov/pubmed/17439362).
117. ^ McBroom, Patricia (14 iunie 1999). „Meat-eating was essential
for human evolution, says UC Berkeley anthropologist specializing
in diet” (http://www.berkeley.edu/news/media/releases/99legacy/6-
14-1999a.html) (Press release). Berkeley, CA: University of
California, Berkeley. Accesat în 25 aprilie 2015.
anthropological perspective” (http://www.thefreelibrary.com/Meat+i
n+the+human+diet:+an+anthropological+perspective-a016931168
9). Nutrition & Dietetics. Hoboken, NJ: Wiley-Blackwell. 64
(Supplement s4): S102–S107. doi:10.1111/j.1747-
0080.2007.00194.x (https://doi.org/10.1111%2Fj.1747-0080.2007.
00194.x). ISSN 1747-0080 (https://www.worldcat.org/issn/1747-00
80). Accesat în 31 ianuarie 2012.
119. ^ Zimmer, Carl (13 august 2015). „For Evolving Brains, a 'Paleo'
Diet Full of Carbs” (https://www.nytimes.com/2015/08/13/science/fo
r-evolving-brains-a-paleo-diet-full-of-carbs.html). The New York
Times. Accesat în 14 august 2015.
120. ^ Organ, Chris; Nunn, Charles L.; Machanda, Zarin; Wrangham, 130. ^ Dávid-Barrett, T.; Dunbar, R. I. M. (22 august 2013). „Processing
Richard W. (30 august 2011). „Phylogenetic rate shifts in feeding power limits social group size: computational evidence for the
time during the evolution of Homo” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/p cognitive costs of sociality” (http://rspb.royalsocietypublishing.org/c
mc/articles/PMC3167533). Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. ontent/280/1765/20131151). Proceedings of the Royal Society of
Washington, D.C.: National Academy of Sciences. 108 (35): London B: Biological Sciences. 280 (1765): 20131151.
14555–14559. Bibcode:2011PNAS..10814555O (http://adsabs.har doi:10.1098/rspb.2013.1151 (https://doi.org/10.1098%2Frspb.2013.
vard.edu/abs/2011PNAS..10814555O). 1151). ISSN 0962-8452 (https://www.worldcat.org/issn/0962-8452).
doi:10.1073/pnas.1107806108 (https://doi.org/10.1073%2Fpnas.11 PMC 3712454 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC371
07806108). ISSN 0027-8424 (https://www.worldcat.org/issn/0027-8 2454)  . PMID 23804623 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23
424). PMC 3167533 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PM 804623).
C3167533)  . PMID 21873223 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubm 131. ^ Shultz, Susanne; Dunbar, Robin (14 decembrie 2010).
ed/21873223). „Encephalization is not a universal macroevolutionary
121. ^ David-Barrett, T.; Dunbar, R.I.M. (2013). „Processing Power phenomenon in mammals but is associated with sociality” (http://w
Limits Social Group Size: Computational Evidence for the ww.pnas.org/content/107/50/21582). Proceedings of the National
Cognitive Costs of Sociality” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/arti Academy of Sciences. 107 (50): 21582–21586.
cles/PMC3712454). Proceedings of the Royal Society B. 280 Bibcode:2010PNAS..10721582S (http://adsabs.harvard.edu/abs/2
(1765): 20131151. doi:10.1098/rspb.2013.1151 (https://doi.org/10.1 010PNAS..10721582S). doi:10.1073/pnas.1005246107 (https://do
098%2Frspb.2013.1151). PMC 3712454 (https://www.ncbi.nlm.nih. i.org/10.1073%2Fpnas.1005246107). ISSN 0027-8424 (https://ww
gov/pmc/articles/PMC3712454)  . PMID 23804623 (https://www.nc w.worldcat.org/issn/0027-8424). PMC 3003036 (https://www.ncbi.nl
bi.nlm.nih.gov/pubmed/23804623). m.nih.gov/pmc/articles/PMC3003036)  . PMID 21098277 (https://w
122. ^ Bown & Rose 1987. ww.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21098277).
123. ^ Barton, Robert A.; Venditti, Chris (20 octombrie 2014). „Rapid 132. ^ Richard, Potts (1998). „Environmental Hypotheses of Hominin
Evolution of the Cerebellum in Humans and Other Great Apes”. Evolution” (https://onlinelibrary.wiley.com/doi/pdf/10.1002/%28SIC
Current Biology. Cambridge, Massachusetts: Cell Press. 24 (20): I%291096-8644%281998%29107%3A27%2B%3C93%3A%3AAI
2440–2444. doi:10.1016/j.cub.2014.08.056 (https://doi.org/10.101 D-AJPA5%3E3.0.CO%3B2-X). American Journal of Physical
6%2Fj.cub.2014.08.056). ISSN 0960-9822 (https://www.worldcat.or Anthropology: The Official Publication of the American Association
g/issn/0960-9822). of Physical Anthropologists. 107: 93 – 136 – via Wiley Online
124. ^ Starowicz-Filip, Anna; Milczarek, Olga; Kwiatkowski, Stanisław; Library.
et al. (2013). „Cerebellar cognitive affective syndrome CCAS – a 133. ^ Tanner, Nancy Makepeace; Tanner (1981). On Becoming Human
case report” (http://www.archivespp.pl/uploads/images/2013_15_3/ (https://books.google.com/books?id=_j45AAAAIAAJ). CUP
StarowiczFilip57_ArchivesPP_3_2013.pdf) (PDF). Archives of Archive. p. 202 (https://books.google.com/books?id=_j45AAAAIAA
Psychiatry and Psychotherapy. Kraków, Poland: Polish Psychiatric J&pg=PA202). ISBN 978-0-521-28028-0.
Association. 3: 57–64. OCLC 220954272 (https://www.worldcat.or 134. ^ Reno, Philip L.; Lovejoy, C. Owen (28 aprilie 2015). „From Lucy
g/oclc/220954272). to Kadanuumuu: balanced analyses ofAustralopithecus
125. ^ Feng Yu; Qing-jun Jiang; Xi-yan Sun; et al. (22 august 2014). „A afarensisassemblages confirm only moderate skeletal dimorphism”
new case of complete primary cerebellar agenesis: clinical and (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4419524). PeerJ.
imaging findings in a living patient” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/p 3: e925. doi:10.7717/peerj.925 (https://doi.org/10.7717%2Fpeerj.92
mc/articles/PMC4614135). Brain. Oxford, UK: Published by Oxford 5). ISSN 2167-8359 (https://www.worldcat.org/issn/2167-8359).
University Press on behalf of the Guarantors of Brain. 138 (Pt 6): PMC 4419524 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC441
e353. doi:10.1093/brain/awu239 (https://doi.org/10.1093%2Fbrai 9524)  . PMID 25945314 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25
n%2Fawu239). ISSN 1460-2156 (https://www.worldcat.org/issn/14 945314).
60-2156). PMC 4614135 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/article 135. ^ Lovejoy, C. Owen (2 octombrie 2009). „Reexamining Human
s/PMC4614135)  . PMID 25149410 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/ Origins in Light of Ardipithecus ramidus” (http://doc.rero.ch/record/2
pubmed/25149410). 11449/files/PAL_E4439.pdf) (PDF). Science. 326 (5949): 74–74e8.
126. ^ Weaver, Anne H. (8 martie 2005). „Reciprocal evolution of the Bibcode:2009Sci...326...74L (http://adsabs.harvard.edu/abs/2009S
cerebellum and neocortex in fossil humans” (https://www.ncbi.nlm. ci...326...74L). doi:10.1126/science.1175834 (https://doi.org/10.112
nih.gov/pmc/articles/PMC553338). Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 6%2Fscience.1175834). ISSN 0036-8075 (https://www.worldcat.or
Washington, D.C.: National Academy of Sciences. 102 (10): 3576– g/issn/0036-8075). PMID 19810200 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
3580. Bibcode:2005PNAS..102.3576W (http://adsabs.harvard.edu/ pubmed/19810200).
abs/2005PNAS..102.3576W). doi:10.1073/pnas.0500692102 (http 136. ^ Young, Richard W (ianuarie 2003). „Evolution of the human
s://doi.org/10.1073%2Fpnas.0500692102). ISSN 0027-8424 (http hand: the role of throwing and clubbing” (https://www.ncbi.nlm.nih.g
s://www.worldcat.org/issn/0027-8424). PMC 553338 (https://www.n ov/pmc/articles/PMC1571064). Journal of Anatomy. 202 (1): 165–
cbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC553338)  . PMID 15731345 (http 174. doi:10.1046/j.1469-7580.2003.00144.x (https://doi.org/10.104
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15731345). 6%2Fj.1469-7580.2003.00144.x). ISSN 0021-8782 (https://www.w
127. ^ Klein, Stefan (2014). Survival of the Nicest. The Experiment. orldcat.org/issn/0021-8782). PMC 1571064 (https://www.ncbi.nlm.n
ISBN 9781615190904. ih.gov/pmc/articles/PMC1571064)  . PMID 12587931 (https://www.
128. ^ Sallet, J.; Mars, R. B.; Noonan, M. P.; Andersson, J. L.; O’Reilly, J. ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12587931).
X.; Jbabdi, S.; Croxson, P. L.; Jenkinson, M.; Miller, K. L. (4 137. ^ a b Miriam Ittyerah (2013). Hand Preference and Hand Ability:
noiembrie 2011). „Social Network Size Affects Neural Circuits in Evidence from studies in Haptic Cognition. John Benjamins
Macaques” (http://www.sciencemag.org/content/334/6056/697). Publishing. pp. 37–38. ISBN 978-9027271648.
Science. 334 (6056): 697–700. Bibcode:2011Sci...334..697S (htt 138. ^ Frank R. Wilson. „The Hand How Its Use Shapes the Brain,
p://adsabs.harvard.edu/abs/2011Sci...334..697S). Language, and Human Culture” (https://www.nytimes.com/books/fir
doi:10.1126/science.1210027 (https://doi.org/10.1126%2Fscience. st/w/wilson-hand.html). The New York Times. Pantheon Books.
1210027). ISSN 0036-8075 (https://www.worldcat.org/issn/0036-80 Accesat în 2 iulie 2017.
75). PMID 22053054 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22053 139. ^ Pontzer, Herman (2016). „Metabolic acceleration and the
054). evolution of human brain size and life history” (https://www.ncbi.nl
129. ^ Dunbar, R. I. M. (1992). „Neocortex size as a constraint on group m.nih.gov/pmc/articles/PMC4942851). Nature. 533 (7603): 390–
size in primates”. Journal of Human Evolution. 22 (6): 469–493. 392. Bibcode:2016Natur.533..390P (http://adsabs.harvard.edu/abs/
doi:10.1016/0047-2484(92)90081-j (https://doi.org/10.1016%2F004 2016Natur.533..390P). doi:10.1038/nature17654 (https://doi.org/10.
7-2484%2892%2990081-j). 1038%2Fnature17654). PMC 4942851 (https://www.ncbi.nlm.nih.g
ov/pmc/articles/PMC4942851)  . PMID 27144364 (https://www.ncb
i.nlm.nih.gov/pubmed/27144364).

Legături externe
Mapping Transdisciplinarity in Human Sciences (http://homepage.uibk.ac.at/~c720126/humanethologie/ws/medicus/block1/MappingISBN
1-59454-212-0.pdf)
 Fundamental Theory of Human Sciences (http://homepage.uibk.ac.at/~c720126/humanethologie/ws/medicus/block1/TheoryHumanSci.pp
t)
ro O ipoteza despre originea omului (http://www.descopera.org/o-ipoteza-despre-originea-omului/)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Evoluția_umană&oldid=14822292

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 3 martie 2022, ora 18:29.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice;
pot exista și clauze suplimentare.
Vedeți detalii la Termenii de
utilizare.