Încheierea socotelilor

14. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o
altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a
plecat.
16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei
alţi cinci talanţi.
17. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
18. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns
acolo banii stăpânului său.
19. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20. Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: "Doamne,
mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi."
21. Stăpânul său i-a zis: "Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine
lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!"
22. Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: "Doamne, mi-ai încredinţat doi
talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi."
23. Stăpânul său i-a zis: "Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine
lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!"
24. Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: "Doamne, am ştiut că eşti
om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat:
25. mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al
tău!"
26. Stăpânul său i-a răspuns: "Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am
semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27. prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi
luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28. Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va
lua şi ce are!
30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul
şi scrâşnirea dinţilor."
(Matei 25:14-30)

Ziua venirii Fiului omului e cea cea mai cumplită zi din istoria omenirii.
Nimeni nu ştie cînd va fi, afară de Tatăl şi groaza care îi va cuprinde pe
oameni va fi mai mult decît ar putea ei îndura: "Un neam se va scula
împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi pe alocurea
vor fi cutremure de pămînt, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi
decît începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî, şi
veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu." Matei 24:7-9

Nimic nu prevesteşte venirea Lui - "cum s-a întîmplat în zilele lui Noe,
aidoma se va întîmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele
dinainte de potop, cînd mîncau şi beau, se însurau şi se măritau, pînă în ziua
cînd a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, pînă cînd a venit potopul şi i-a
luat pe toţi, tot aşa va fi la venirea Fiului omului." Matei 24:37-39

Esenţa zilelor lui Noe a fost că oamenilor nu le păsa de Dumnezeu.

Ajunseseră într-un grad aşa de mare de stricăciune încît "i-a părut rău
Domnului că a făcut pe om pe pămînt, şi S-a mîhnit în inima Lui." Genesa 6:6
E posibil că răutatea oamenilor din vremea lui Noe să fi fost asemenea
Sodomei şi Gomorei. Nimeni, afară de Noe şi familia lui, nu mai era plăcut
înaintea lui Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu alege să încheie istoria omenirii, eu cred că El face acest

lucru din motive întemeiate. Dacă este loc pentru neprihănire în Sodoma, de
ce să o nimicească?
Dacă oamenii din Ninive s-au pocăit la cuvîntul lui Iona, Dumnezeu nu a mai
nimicit cetatea. Tot la fel, de ce să nimicească El pămîntul atunci cînd
naţiunile nu sînt ca pe vremea lui Noe, ci asemenea poporului evreu întors
din robia babiloniană? Dacă oamenii lui Dumnezeu rămîn în picioare şi sînt o
mărturie pentru cei din jur, atunci se merită ca lumea să fie binecuvîntată de
Cer.

Cînd răul ajunge la culme într-o naţiune, acel popor poate să înregistreze un
nivel înalt de modernizare, un grad înalt de calitate a vieţii, poate avea o
guvernare democratică şi mai poate avea şi multe căsătorii ale
homosexualilor. Aceştia pot adopta, la rîndul lor copii. În acea ţară oamenii îşi
pierd vieţile prin cluburi de noapte iar afişele stradale sînt înţesate de imagini
murdare. Minţile acelor oameni care, în exterior par amabili, politicoşi sînt
înţesate de cuvinte şi gînduri nelegiuite. Acea ţară e un loc neprielnic pentru
copii şi pentru cei care au un suflet ales, dar prosperă cei care ştiu să domine
societatea din umbră, care fac compromisuri abile, care ştiu să mintă.

Cînd lumea întreagă ar ajunge ca o astfel de naţiune, atunci Dumnezeu se va

dezgusta de oameni şi-i va chema pe ai Săi acasă.

Dar şi cei ai Lui sînt în pericolul de a cădea de la credinţă: "Vegheaţi dar

pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru." Matei 24:42 Nimeni nu ştie
cînd Îl va întîlni faţă în faţă pe Dumnezeu, dar datoria oamenilor este să fie
pregătiţi în fiecare clipă.

În această parabolă, care să fie semnificaţia acelor talanţi care li se

încredinţează robilor? Unii spun că ar însemna abilităţile noastre pe care
trebuie să le folosim în cel mai bun mod cu putinţă. Alţii ar putea vorbi de
darurile spirituale pe care le punem la lucru în slujirea în biserică.

Eu cred că această parabolă se adresează doar credincioşilor - cei care aşteaptă

o răsplată de la Dumnezeu. Stăpînul urmează să plece într-o altă ţară, cheamă
pe robii săi să le încredinţeze avuţia sa. "Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi
şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui." Aşadar talanţii nu aparţin robilor, ci
sînt parte a avuţiei stăpînului. De aceea, direcţia de interpretare nu ar fi în
sensul unor trăsături de caracter/sufleteşti ale oamenilor.

Cînd privesc în jurul meu, la fraţii mei creştini, văd că sînt aproape
întotdeauna nişte oameni care în fiecare duminică dimineaţa vin la clubul care
se cheamă - programul de biserică. În timpul săptămînii sînt preocupaţi de
serviciul lor şi de familia lor. Au capicitatea de a vorbi înotdeauna frumos
despre Dumnezeu - şi cam atît. Pentru ei misiunile strategice ale lui
Dumnezeu nu înseamnă nimic - pentru că viaţa şi-au construit-o după
standardele păcii, ale tihnei şi confortului. Cum adică? Ce misiuni? Ce planuri
ar avea Dumnezeu de la mine? Poate eventual să mă implic într-un grup de
rugăciune sau studiu biblic.

Dar dacă pentru Dumnezeu toate planurile domestice şi idealurile de confort

nu valorează nici cît o para chioară?

Dumnezeu caută oameni care să fie ca o cetate aşezată pe vîrful muntelui, care
să-şi asume greul de a fi de partea Lui în situaţiile tensionate de viaţă.
Cuvintele cheie din această parabolă sînt: "le-a încredinţat avuţia sa". Cu alte
cuvinte, cînd oamenii se întorc la Dumnezeu, El are pregătite pentru ei
anumite lucrări care să le ducă la îndeplinire. Acestea sînt dificile, şi, uneori,
foarte riscante.

Dacă cineva se gîndeşte că Dumnezeu ar fi mulţumit doar cu credinţa din

inimă, atunci poate să se înscrie în tagma unei biserici şi să se conserve acolo.
Dar în viaţa de credinţă lucrurile sînt mult mai complexe. "Credincioşia în
puţine lucruri" cu cinci sau doi talanţi înseamnă cît de mult s-a extins
împărăţia lui Dumnezeu prin acel rob. Dar atenţie - asta nu are nici o legătură
cu numărul de convertiţi sau lucrări ale bisericii. Aici e vorba de Împărăţia lui
Dumnezeu care se extinde doar după standardele lui Dumnezeu. Orice
acţiune superficială nu valorează nimic înaintea Stăpînului ceresc.

Prin tine Cerul devine mai bogat sau sărăceşte? Poate Dumnezeu să pună
bază pe tine? Dacă îţi încredinţează o lucrare, îl vei dezamăgi cînd drumul va
fi plin de stînci şi de piedici?

Viaţa e atît de complexă! Şi viaţa cu Dumnezeu este extrem de complicată şi,

nu de puţine ori, amară ca pelinul.

Dacă ne gîndim la Avraam - Dumnezeu i-a făcut promisiuni mari, dar el l-a
dezamăgit prin compromisurile şi nelegiuirile lui. Se spune că Avraam e tatăl
tuturor credincioşilor, dar sincer, eu nu l-aş numi tatăl meu. În contrast, uitaţi-
vă la viaţa lui Ezechiel - un om care L-a slujit pe Dumnezeu fără nici o
greşeală. Şi ce lucruri adînci îi comunică Dumnezeu lui Ezechiel! Dar un om
ca Ezechiel nu a ocolit nici una din cerinţele care i-au fost puse înainte pe
drumul credinţei.

Societatea în care trăim e una foarte pervertită. Cei care o cîrmuiesc sînt
adesea oameni stricaţi sufleteşte. Ei acţionează astfel încît cei care îi slujesc vor
prospera, iar cei care le sînt împotrivă sînt imediat excluşi. Ştim că în ziua de
azi a nu avea un loc de muncă e cumplit de greu - toată existenţa îţi este
zdruncinată.

Şi cum poţi trăi într-o societate dominată de oameni corupţi fără să faci nici
un compromis? Cînd ei, vulpile şi urşii, stau la pîndă să-i încolţească pe cei
integri, cum ar putea cei neprihăniţi să iasă învingători?

De aceea, pentru că viaţa în ziua de azi a ajuns nespus de încurcată, mai mult
decît în vremurile de odinioară, salvarea e să ne înrolăm la cele mai dificile şi
imprevizibile planuri ale lui Dumnezeu. Doar El poate face ca vieţile noastre
să strălucească peste un cîmp imens de negură în care e afundată societatea în
care trăim.