Relatia dintre doua personaje

”Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga

 Ion Creangă face parte din perioada marilor clasici, alături de Mihai
Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici, el scriind povești, povestiri,
nuvele printre care se remarcă “Amintiri din copilărie, Capra cu 3 iezi,
Păcală, Povestea lui Harap-Alb”.
 “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult publicat în
revista “Convorbiri literare” în anul 1877. Autorul pornește de la modelul
basmului folcloric caracterizat de stereotipie și reactualizează teme de
circulație europeană dar le organizează conform propriei viziunii( fuziunea
dintre realism și fabulos) într-un text narativ complex diferit de cel al
basmelor populare.

 Spânul și Harap-Alb ilustrează relația protagonist-antagonist specifică

basmului. Personajul principal eponim are un loc central în desfășurarea
epică, Spânul evoluând din perspectiva rolului pe care îl joacă în formarea
acestuia

Din punct de vedere social, eroul este unul superior încă de la începutul operei,
evidențiat prin faptul că este fiu de crai, iar drumul întreprins de el are ca obiectiv
succesiunea la tron a unchiului său, Verde Împărat. Acest statut se schimbă în
momentul în care tânărul fiu de crai este păcălit de Spân. Intrarea în fântână
înseamnă supunerea față de personajul negative. Astfel, crăișorul devine sluga
Spânului, numit mai departe Harap-Alb. Tânărul va rămâne slujitor pe tot parcursul
evenimentelor, împlinind probele date de Spân, dar și pe cele ale Împăratului Roșu.
După demascarea răufăcătorului, Harap-Alb moare, înviază și revine la statutul
inițial.
Din punct de vedere psihologic, crăișorul dovedește un caracter puternic,
demonstrat prin faptele și hotărârile sale. Deși frații săi au eșuat în proba impusă de
tatăl lor, mezinul nu renunță la șansa de a-și încerca și el norocul, chiar dacă vede
cât de înfricoșați s-au întors ceilalți băieți. Ipostaza de neinițiat este evidentă în
cazul tânărului fiu de crai odată cu apariția Spânului. Respectarea jurământului
chiar și când probele îi pun viața în pericol, scoate în evidență un profil uman
demn de eroul din basme.
Din punct de vedere moral, mezinul Craiului nu încalcă principiile morale,
întrucât este reprezentantul binelui, iar reușitele sale sunt efecte ale calităților
morale pe care le deține și le întruchipează. Întreaga călătorie reprezintă expresia
unei vieți ghidate după un set de valori morale foarte riguroase.

Spânul are un statut social inferior încă de la începutul operei, fiind evidențiat ca
un om care îi cere crăișorului să îl ia drept călăuză la drum. El află informațiile
prețioase de la fiul de crai și, văzându-i naivitatea, profită de ea. Dorința de a-și
schimba statutul îl determină să îl păcălească pe tânăr pentru a deveni împărat în
locul acestuia. El se va bucura pentru puțin timp de beneficiile pe care i le aduce
ipostaza de fiu de crai, întrucât va fi demascat de fata Împăratului Roșu, iar acest
moment îl va conduce și spre moarte.
Din punct de vedere psihologic, Spânul dovedește un caracter puternic, însă pus
în slujba răului. Viclenia este folosită ca să afle totul despre crăișor, iar în
momentul în care consideră că știe tot ce îi este necesar își pune în aplicare planul.
Ambiția și hotărârea îi dau forță, gândindu-se că experiența sa va avea rezultatele
dorite.
Din punct de vedere moral, îl evidențiază în ipostaza personajului negativ, mai
ales ca este reprezentantul răului. El încalcă principiile morale prin faptul că
urmărește să obțină ceva ce nu i se cuvine, printr-o atutudine josnică, profitând de
un tânăr încă neformat.

Un prim episod ilustrativ pentru relația între cele două personaje este cel al
coborârii fiului de crai în fântâna- simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins
să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de trecut- pădurea labirint, fiul de
crai cade în capcana Spânului. Notația naratorului evidențiază diferența între cele
două personaje: ”Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește
Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor
celorlalți , fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, ignoră răul.
Schimbarea identității înseamnă, de fapt, începutul inițierii sale, iar numele
oximoronic dobândit oglindește noblețea sufletească a slugii, contrastul între
esență și aparență.. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte
sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și
restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător
și tolerant, a învățat prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească
vicleșugurile. Deși este o încercare dificilă, duce Spânului pe fata împăratului Roș
și își respectă până la sfârșit cuvântul dat. Deconspirat, retează capul lui Harap-
Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie
și apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Harap-
Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit. Triumful moral al binelui reface
ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.

 Tema confruntării dintre bine și rău este foarte bine reflectată în relația
dintre Harap-Alb și Spân, întrucât ei reprezintă cele două forțe care își
dispută supremația.