Ion 1920

CONTEXTUALIZARE ȘI ÎNCADRARE
Opera literară ,,Ion”, de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv, aparținând prozei interbelice și, de
asemenea, un roman social, cu tematică rurală.

Este un roman realist de tip obiectiv prin specificul relației narator-personaj și al naratorului (omniscient,
omniprezent), observându-se obiectivitatea/ impersonalitatea naratorului, narațiunea la persoana a III-a, atitudinea
detașată în descriere, veridicitatea.

,,Ion” este un roman al marilor conflicte dramatice, ,,al violenței și al barbariei”, care distruge mitul sămănătorist al
țăranului idilic, în haine de sărbătoare, bucurându-se de munca lui în mijlocul naturii. Este un roman ce pătrunde în
zonele abisale ale psihicului uman, într-o lume în care legile sunt dure: nu ești ceea ce ești, ci esti ceea ce ai.

Publicat în 1920, romanul ,,Ion” reprezintă primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodoperă care
înfățișează universul rural în mod realist, fără idealizări, nucleul ecestuia aflându-se în nuvelele anterioare: ,,Zestrea”,
,,Rușinea”. Romanul apare într-o perioadă de aprinse discuții literare; criticul Eugen Lovinescu, partizan al înnoirii
prozei românesti prin introducerea spațiului citadin și al tipul intelectualului, salută apariția romanului, eveniment
,,ce rezolvă o problemă și curmă o controversă”.

TEMA
Tema romanului este sociala, urmarindu-se prezentarea vietii rurale din Ardeal la inceputul secolului XX. Macrotema
sociala este sustinuta de o serie de teme subordonate: tema inavutirii, a iubirii, a familiei, conditiei femeii si a
conditiei intelectualului (invatatorul). Romanul prezinta drama taranului ardelean, care traieste intr-o societate
pentru care pamantul este mai mult decat un mijloc de subzistenta, un criteriu al valorii individuale.

TITLU
Titlul operei constituit morfologic dintr-un substantiv propriu, indica denotativ un nume inspirat din sfintii ortodocsi.
Conotativ, titlul ilustreaza numele persoanjului principal, tipul taranului saraca pentru care pamantul inseamna
demnitate, dar incapabil de a dobandi aceststatul moral indiferent ce ar face.

INSPIRATIE
Prima dintre ele a avut loc in timpul unei plimbari a autorului, cand acesta a vazut pe camp un taran imbracat in
straie de sarbatoare care a ingenuncheat si a sarutat pamantul. Ce-a de-a doua este reprezentata de publicarea intr-
un ziar a unui articol despre un taran foarte bogat care a fost silit sa isi dea toata averea pentru a o scapa de rusine
pe fiica lui, Rudovica, care ramasese insarcinata fara sa fie casatorita, iar cea de-a treia intamplare reprezinta
o discutie a lui Rebreanu cu un taran din Prislop (in roman: Pripas) care vorbea cu atata patima despre pamant incat
autorul s-a gandit sa imprumute numele lui pentru personajul principal. Dintre cele trei scene, realitatea s-a
transformat in fictiune, printr-o distorsionata legatura intre momente: tanarul indragostit de pamant ia locul
flacaului care sucise capul Rudovicai, intr-o incercare disperata de a intra in posesia zestrei, si tot el, devenit stapan
al pamantului, il va saruta drept simbol al posesiunii.
Acest prim schelet de roman, cu titlul „Zestrea”, a fost abandonat dupa doua luni, pentru ca i se parea banal,
marunt, fara axa coeziva a unui personaj reprezentativ, fara motivatii puternice si fragil in insasi logica estetica,
deoarece nu putea admite inselaciuea nepedepsita, chiar daca asemenea situatii sunt prezente in viata reala.
 O importanta deosebita pentru raportul realitate-fictiune prezinta structura si compozitia romanului, raporturile
de simetrie si de opozitie care se stabilesc intre partile si capitolele operei.

PERSPECTIVA NARATIVA
Naratorul este omniscient si obiectiv deoarece pe parcursul romanului acesta se situeaza de cealalta parte a
baricadei fata de care sunt personajele. Evenimentele sunt redate prin alternanta planurilor narative, printr-o
tehnica numita contrapunct. Naratiunea este cronologica, la persoana a III-a.Conform programului realist pe care il
exprima in articolul „Cred”, scriitorul refuza jongleria cu fraze si extravagantele stilistice, preferand expresia exacta,
bolovanoasa, dar capabila sa exprime adevarul. Limbajul operei contine calitati specifice unui discurs de factura
realista: precizia, proprietatea termenilor, claritatea si concizia. Armonizarea continutului cu expresia artistica
creeaza o constructie polifonica, in ritmuri alternante si cu tonalitati variate.

STRUCTURA
Structura romanului ,,Ion” este simetrică si circulară, fiind dată de: cele două părți ale romanului intitulate
sugestiv ,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”, ce fac referire la cele două instincte de care este dominat, pe rând,
eroul: iubirea pentru pământ și dragostea pentru Florica. Cele 13 capitole ale romanului sunt repartizate simetric,
șase, în prima parte, și șapte, în cea de a doua; titlurile primului și ultimului capitol: ,,Începutul”, Sfârșitul”; imaginile
inițiale și finale din roman ce au în centru drumul spre Pripas; simetria realizată prin cele două planuri ale acțiunii:
lumea țăranilor și cea a intelectualilor; hora cu care se deschide și apoi închide romanul, la care participă toate
personajele, care sugerează roata timpului; reluarea, în plan tematic, a altor structuri narativ: căsătoria din interes,
moartea, sinuciderea prin spânzurare.

SIMMETRIE INCIPIT-FINAL
Incipitul si finalul, construite pe motivul drumului, evidentiaza aspectul de corp sferoid al romanului, care inchide in
sine un bogat univers rural, stratificat social si economic (saraci-bogati), dar si cultural (tarani – intelectualitatea
satului).
Romanul incepe cu descrierea drumului, care intra in satul Pripas si se incheie cu aceeasi descriere, dar in sens
invers, aceasta alegere simbolizand intrarea si iesirea din lumea fictionala. In incipit, prezentarii drumului ii este
asociat un alt simbol: „o cruce ruginita cu un Hristos rasturnat” (se sugereaza faptul ca lumea in care urmeaza sa
intram nu mai are nimic sfant, este o lume lipsita de valori spirituale). Tot in incipit apare o scena de grup, cea a
horei, care introduce personajele si conflictele intre ele: scena horei de duminica, cand Vasile Baciu, cel mai bogat
om din sat vine la hora cautandu-si fata, pe Ana, insa, atunci cand descopera ca acesta se retrasese cu Ion Pop al
Glanetasului, il umileste pe acesta in fata intregului sat, numindu-l „sarantoc si talhar”. Romanul se incheie
cu uciderea lui Ion de catre George, naratorul folosind un simbol: el este ucis cu o sapa. Scena finala a romanului este
simetrica cu cea dintai, prezentand drumul care iese din sat.

TIMP SI SPATIU
Pentru a creea impresia de verosimil, timpul şi spaţiul sunt bine precizate: acţiunea se desfăşoara în satul Pripas din
Bistriţa Năsăud, în primul deceniu al secolului XX.

MOMENTELE SUBIECTULUI
Incipitul romanului prezintă locul în care se desfășoară acțiunea și introduce cititorul în viața satului Ardelean.Descrierea
caselor ilustrează prin aspect și așezare, condiția socială a locuitorilor și anticipează rolul unor personaje.
 Expozițiunea.Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului Pripas se află la horă.În sat
domină mentalitatea că oamenii sunt respectanți dacă au o oarecare agoniseală, fapt ce face ca relațiile sociale dintre ei să
fie tensionate.Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că familiile nu se întemeiază pe
sentimente, ci pe interese economice.În centrul horei din curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea, la care trei lăutari țigani
Briceag, chiorul Holbea și Gavan cântau lângă șopron, se aflau flăcăii și fetele satului care jucau cu mare drag învârtita
Someșeană.Printre aceștia se afla și protagonistul romanului, care dansa alături de Ana, fiica lui Vasile Baciu, o fată mai
urâțică, dar care avea zestre multă.Gestul lui Ion de a o lua pe Ana la joc, deși el o iubea pe Florica, o fată frumoasă, dar
care avea același statul social ca și el, declanșează conflictul romanului.

Intriga cuprinde cauza care va declanșa acțiunea romanului și dezlănțuirea conflictului dintre Ion și Vasile
Baciu.Venirea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, de la cârciuma lui Avrum la hora din curtea văduvei lui Maxim Oprea și
confruntarea verbală dintre el și Ion, pe care-l acuză ca fiind un hoț și un tâlhar, deoarece acesta inteționa să se căsătorească
cu Ana doar pentru a obține zestrea și pământul pe care ea le avea, Ana fiind promisă dinainte lui George Bulbuc, cel mai
înstărit flăcău din sat.Însă, Ana se lasă prinsă în mrejele lui Ion și se îndrăgostește de el, lăsându-se amăgită de minciunile
acestuia.Rușinea pe care i-o provoacă Vasile Baciu lui Ion la horă, în fața satului, stârnește dorința de răzbunare a acestuia.

Desfășurarea acțiunii gravitează în jurul protagonistului, flăcăul chipeș, voinic, inteligent și vrednic, dar sărac, Ion al
Glanetașului, care datorită dorinței de a se îmbogăți își sacrifică iubirea, Florica, o fată frumoasă, însă săracă asemenea lui
reprezintă simbolic ”glasul iubirii” de care Ion încearcă să uite în momentul în care se căsătorește cu Ana, simbol al
”pământului”, Ana, fiica unui bogătaș al satului, Vasile Baciu, echivalează pentru personaj cu intrarea în posesie a
pământului râvnit pentru care protagonistul este capabil să sacrifice tot.Căsătorindu-se cu fata bogată, dar urâtă, al cărei tată
a consimțit să i-o de-a de soție, numai după ce a aflat că a sedus-o și că în consecință, gândul lui de a o mărita cu George
Bulbuc, cel mai bogat flăcău din sat, nu se mai poate împlini, protagonistul simțind că și-a redobândit demnitatea.
Punctul culminant o surprinde pe Ana, care tratată cu dispreț și brutalitate de soțul ei, înțelege că a fost doar unealta
prin care Ion și-a atins scopul, și anume obținerea pământului lui Vasile Baciu.Având în mintea imaginea senina a lui
Avrum, cârciumarul care s-a sinucis, Ana se spânzură sătulă să mai rabde batjocura lui Ion și a Zenobiei, lăsând în urma sa
un copil de doar câteva luni.În urma demarării unui proces Ion este condamnat la o lună de închisoare.Între timp copilul
moare, iar Vasile Baciu crede că după moartea Anei și a copilului, ar putea să-și redobândească pământurile, dar legea nu-l
favorizează, iar preotul satului, Bleciug, speculează neștiința lor, determinându-i ca, după moarte, să lase toată averea lor
bisericii.

Deznodământul îl surprinde pe Ion, care, ieșit din închisoare hotărăște să se reîntoarcă la adevărata lui iubire, Florica,
care era măritată cu George Bulbuc.Ion o recucerește pe Florica dându-și întâlniri în secret fără ca Bulbuc să afle.Avertizat
de oloaga Savista în legătură cu relația dintre Ion și Florica, George Bulbuc, soțul Floricăi, îi întinde lui Ion o capcană,
surprinzându-l noaptea în curtea sa și punând mâna pe sapă îl ucide pe acesta fără a sta prea mult pe gânduri.George nu este
decât un instrument în mâna destinului, deoarece după uciderea lui Ion, acesta este arestat, Florica rămâne singură, iar
averea revine bisericii.

Finalul romanului surprinde satul adunat la hramul sfințirii noii biserici, descrie drumul care iese din satul Pripas, viața
urmându-și cursul firesc.

CONFLICTUL
În roman există mai multe conflicte. Conflicte interioare: cel trăit de Ion, care oscilează inițial între alegea Anei sau a
Floricăi; conflictul Laurei care încearcă să-și aleagă mirele, între viitorul medic Ungureanu și preotul Pintea; conflictul
învățătorului Herdelea care trebuie să hotărască între a vota cu avocatul Grofșoru, reprezentant al românilor, sau cu
cel al autorităților austro-ungare. Conflictele exterioare apar, în general, între țăranii înstăriți și cei săraci din sat (Ion
– Vasile Baciu; Ion – George Bulbuc; Ion – Simion Lungu; Ana - Florica), între intelectuali (familia Herdelea – preotul
Belciug), reprezentanții comunității române și autoritățile austro-ungare.

PERSONAJE
Utilizand tehnicile realiste de construire a personajelor, Rebreanu intenţionează să ofere în romanul său o imagine
monografică a satului ardelenesc, surprinzând tipuri de personaje reprezentative pentru întreaga ierarhie
sociala: ţăranii bogaţi (Vasile Baciu, George Bulbuc), ţăranii lipsiţi de pământ(Florica), ţăranii săraci (Ion)
 şi intelectualitatea (Herdelea, Belciug). În aceeaşi intenţie se înscrie şi interesul pe care autorul îl acordă
conturarii condiţiei femeii, apărând 4 ipostaze diferite ale feminitatii:
· fata bogata, dar urată (Ana);
· fata săracă, dar frumoasă (Florica);
· tânăra educata, reprezentanta al mediului intelectualilor (Laura);
· femeia ajunsă la maturitate, înraita de greutaţile vieţii (Zenobia).
Indiferent de tipologia pe care o reprezintă, aceste femei au în comun 2 aspecte ilustrative pentru lumea lor: trebuie
să fie supuse taţilor, respectiv soţilor şi totodată trebuie să accepte că viaţa şi destinul lor este dictat de interesele
materiale.

CONCLUZIE
Așadar, literatura română datorează romanului Ion începutul modernizării speciei, într-un efort creator titanic, ce îi
asigură acestui „geniu fără talent” (cum a fost numit Rebreanu) un loc important în galeria ctitorilor prozei
autohtone de o certă valoare estetică. Astfel, romanul Ion este o capodoperă realistă interbelică, ce are în centru
„patima lui Ion, ca formă a instinctului de posesiune” (N. Manolescu).