Romanul Baltagul, considerat o capodopera a scriiturii sadoveniene, poate fi interpretat ca

un roman mitic, social, initiatic,sau de dragoste.Daca la aparitie el a fost interpretat exclusiv ca

roman mitic si abia mai tarziu ca roman social, odata cu provocarea calinesciana, care propune si
perspectiva interpretarii ca roman politist, se deschide drumul spre o interpretare moderna, care
se bazeaza pe pluralitatea perspectivei critice. Prin urmare, constructia narativa polifonica
permite cititorului interpretari multiple
Firul central al actiunii se structureaza in jurul catorva nuclee narative : asteptarea
Vitoriei si pregatirile pentru plecarea la drum alaturi de Gheorghita pentru a-si gasi sotul,
calatoria si cautarea asasinilor, descoperirea criminalilor si inmormantarea.Exista si cateva
secvente retrospective: relatarile Vitoriei despre viata alaturi de Nechifor Lipan realizate prin
monologul interior si refacerea traseului strabatut de Nechifor din marturisirile oamenilor pe care
Vitoria i-a intalnit in calatoria sa.

Baltagul a fost interpretat ca un roman mitic ; la aceasta interpretare invita atat mottoul
cat si evidenta asemanare cu balada Miorita. Din balada populara, considerata unul din cele
patru mituri fundamentale ale poporului roman, autorul a preluat miezul diegetic pe care a
construit o poveste, dar si cateva motive fundamentale : motivul transhumantei, motivul
conflictului dintre ciobani, motivul animalului credincios, al femeii care isi cauta sotul ucis etc.
Substratul mitologic este insa mult mai adanc, iar implicatiile lui si mai profunde. Astfel poate fi
identificat mitul mortii si al renasteii naturii care vine prin Miorita, dintr-un mit dacic. Lipan
moare toamna si este gasit primavara, cand Gheorghita va fi gata sa-i ia locul, reincepand un
ciclu. Numele fiului este identic cu al tatalui, sugerand continuitatea, dar el reprezinta alta
generatie de oieri.

Un alt mit la care trimite romanul este cel al lui Isis si Osiris. Schema narativa se
potriveste cu cea din roman : Sotia credincioasa (Isis) este ajutata de fiul ei , Horus, si de cainele
lor sa-l gaseasca pe sotul ucis (Osiris). Credinta si superstitiile fac parte si ele din aceasta
dimensiune mitica a romanului. Ele sunt, de asemenea, coordonatele fundamentale ale existentei
Vitoriei Lipan si ale comunitatii arhaice pe care femeia o reprezinta. Credinta e ceva mai noua, in
schimb superstitiile vin dintr-un timp mitic, fiind transmise de la o generatie la alta fara a li se
explica sensurile.

Baltagul este si un roman monografic, un roman social, cum l-a numit Nicolae Manolescu.
Scriitorul construieste o societate rurala cu obiceiurile si cu mentalitatile ei. Cititorul descopera o
lume care traieste dupa reguli proprii si care a conservat cu destula fidelitate un mod de viata
ancestral, de altfel pazit cu strasnicie.

Personajele romanului penduleaza intre tipicitate si atipicitate. Astfel intalnim tipul

nevestei credincioase, al fetei de maritat, al functionarului etc, insa Vitoria se sustrage unei
singure incadrari . Interesanta este prezenta personajului absent, un element de modernitate in
proza lui Sadoveanu. Desi Nechifor Lipan este deja mort in momentul debutului naratiunii,
personalitatea lui e o prezenta foarte puternica care se contureaza din rememorarile Vitoriei si ale
oamenilor cu care femeia sta de vorba si care l-au cunoscut pe muntean. Spiritul lui dainuie
asupra familiei care continua sa-l respecte ca si cum ar fi in viata.

Vitoria şi Nechifor Lipan reprezintă o transpunere în timpul istoric a personajelor

mioritice, cărora li se conferă noi dimensiuni morale. Fiecare dintre cele două personaje
reprezintă, la modul emblematic, lumea oamenilor de la munte. Infăţişaţi într-un portret de grup
la începutul capitolului X, muntenii („Locuitorii aceştia de sub brad”) sunt oameni activi,
trăindu-şi suferinţele ca şi bucuriile cu aceeaşi „inimă uşoară” pe care Creatorul le-a dat-o la
începutul lumii. Nechifor şi Vitoria se încadrează în această, chipul oierului fiind reconstituit din
amintirile Vitoriei sau ale celor care l-au cunoscut: „La mustaţa aceea neagră şi la ochii aceia cu
sprâncene aplecate şi la toată înfăţişarea lui îndesată şi spătoasă, Vitoria se uita ascuţit şi cu
îndârjire...

Cei doi sunt casatoriti de mai bine de 20 de ani si au impreuna doi copii, pe Minodora si
pe Gheorghita. Dragostea lor este la fel de puternica si dupa atatia ani, de aceea munteanca este
asa de ingrijorata ca Nechifor intarzie atat de mult. Pe masura ce timpul trece, Vitoria este din ce
in ce mai convinsa ca barbatul ei a fost omorat. I se arata semne rau prevestitoare si acest fapt o
determina sa se consulte si cu preotul si cu ghicitoarea satului care incearca sa o linisteasca,
spunandu-i ca Nechifor intarzie sa se intoarca acasa din cauza altei femei.

Dupa ce asteapta 40 de zile, timp in care posteste, isi pune in buna randuiala gospodaria, bate
baltag si o trimite pe Minodora la Manastirea Varatic, Vitoria, insotita de Gheorghita, pleaca in
cautarea lui Nechifor pe care vrea sa il gaseasca si sa-l ingroape crestineste.

Naratorul prezinta etapele drumului Vitoriei. Femeia poposeste la hanurile pe care le

intalneste si cere informatii despre Nechifor. Isi da seama ca el a disparut intre Suha si Sabasa,
dupa ce a incheiat o tranzactie cu alti doi negustori. Femeia reuseste sa ii cunoasca pe Calistrat
Bogza si Ilie Cutui carora Nechifor le vanduse oile. Cautandu-si barbatul, ea ii gaseste
osemintele in fundul unei rape.

Vitoria il ingroapa dupa datina si cheama la praznicul de inmormantare multa lume pe care o
cunoscuse, inclusiv pe Bogza si pe Cutui.In timpul praznicului, Vitoria relateaza celor prezenti
imprejurarile in care a fost ucis Nechifor Lipan si reuseste sa ii determine pe ucigasi sa se tradeze
si sa isi recunoasca fapta.In aceasta atmosfera de tensiune, Gheorghita il loveste cu baltagul pe
Bogza, razbunand in felul acesta moartea lui Nechifor.Totodata Vitoria primeste inapoi banii lui
Nechifor pe care cei doi ii furasera.

Dupa indeplinirea acestei datorii morale, Vitoria si Gheorghita pleaca inapoi spre casa,
urmand sa revina la mormantul lui Nechifor la parastasul de 40 de zile cand o vor aduce si pe
Minodora ca sa se inchine la mormantul tatalui sau.

In această lume, în care muntenii se fereau „de alte neamuri şi de oamenii de la câmpie
Nechifor Lipan avusese neşansa să întâlnească doi oieri dintr-un „loc străin” şi dintr-o vale, care
îl omorâseră.
 Vitoria are menirea de a înlătura, din lumea pură a muntelui, moartea ca fărădelege.
Pentru aceasta, femeia poartă cu sine un beţişor alb (echivalent al cumpenei cu fir de argint
folosită de fântânari pentru a găsi apa). Descoperind adevărul, munteanca va deveni „un Hamlet
feminin” (Călinescu), pedepsindu-i pe cei doi ucigaşi (Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui).
Ca şi „măicuţa bătrână” care-şi caută fiul ucis, Vitoria Lipan trăieşte un puternic zbucium
interior. Convinsă că „i-a fost lui Nechifor scrisă o asemenea soartă pe care nimica n-o poate
înlătura, ea colindă munţii pentru a găsi rămăşiţele sotului şi a le pune în pământ „sfânt”.
Dârză, tenace şi discretă în marea ei suferinţă, Vitoria este sortită să-i aducă celui mort,
prin ritual, „binecuvântarea din urmă şi rugăciunile de care n-a avut parte
Şi mai realizat este conturul baladesc al lui Nechifor, mai ales în ceea ce priveşte „faţa”
lui umană.
Pentru cei ce l-au văzut în timpul drumului din toamnă, Nechifor este omul cu căciulă
brumărie, darnic şi vesel, dar, mai ales, neînfricat şi hotărât. Pentru Vitoria, Nechifor era omul
căruia „nu-i putea sta nimeni împotrivă”.
Atat Vitoria cat si Nechifor participă la câte un „drum” cu multiple semnificaţii. Primul dintre
acestea este drumul făcut de Nechifor, care se frânge între Suha şi Sabasa, în preajma muntelui
Stânişoara. Aici începe „marea călătorie” de dincolo de moarte a lui Nechifor Lipan, într-un
spaţiu vegheat de Crucea Talienilor - axă a lumii şi poartă de comunicare cu Universul.
Cel de-al doilea drum este al Vitoriei, etapă în care vor fi reliefate calităţile ei morale:
respectarea tradiţiei, inteligenţa, statornicia, demnitatea, spiritul justiţiar.
Lungul drum al Vitoriei constituie o replică pământeană la „marea călătorie” a lui
Nechifor. Simbolic, acesta începe într-o zi de vineri, la răsăritul soarelui şi se încheie, în scena
praznicului, odată cu apusul. Drum labirintic săvârşit din poruncă divină, călătoria Vitoriei
câştigă semnificaţii sacre, este un „drum spre Centru” cu finalitate salvatoare.
Demn de remarcat este si faptul ca cele două personaje au prenume care simbolizează
biruinţa: Vitoria, din latina inseamna cel incununat de izbanda, iar Nechifor, din grecescul
Nikephoros, care, in traducere inseamna cel care poarta izbanda.
Rolul ultim îi revine tot Vitoriei, în scena în care, descoperind osemintele lui Nechifor, îl
strigă: „Femeia răcni aprig: - Gheorghiţă! ”.Se cuvine să observăm că oierul are două prenume,
ambele cu sensul de „purtătorul de biruinţă”.
Nechifor simbolizează sacrul convertit în profan (căci întâiul nume era al marelui
mucenic Gheorghe). Boala din copilărie şi „botezul” păgân („Cobzăriţa i-a suflat pe frunte
descântând şi i-a schimbat numele”) marchează trecerea sacrului în materie; astfel, cel care
moare în râpă este ipostaza profană a lui Nechifor.
Din această pricină, în momentul găsirii osemintelor, Vitoria îl strigă pe numele său
adevărat (Gheorghiţă), readucandu-l în condiţia primă şi facilitându-i întoarcerea, prin „gura de
rai”, în spaţiul sacru.
Se poate afirma, asadar, ca Vitoria si Nechifor alcatuiesc un cuplu ce simbolizeaza, si
onomastic, triumful iubirii asupra dramei existentiale a omului si asupra raului din sufletul
omenesc, deoarece "Lumea asta-i mare si plina de rautati".
In romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu realizeaza o uniune deplina a sufletelor celor doi
soti, care comunica nu numai in timpul vietii, ci mai ales dincolo de moarte, ceea ce a facut ca
aceasta opera sa fie considerate si un roman de dragoste.