Sunteți pe pagina 1din 1

Rugăciunea este cap a toată bunătatea, e un mare folos duhovnicesc și trupesc, e mântuire

de tot ce este rău, e scară la Împărăția lui Dumnezeu, la ceruri, e cale la viață și la fericirea
veșnică. Rugăciunea este de trei feluri: de slavă, de mulțumire și de cerere. “De aceea vă
spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” Marcu
11:24. În rândul creștinilor cea mai comună rugăciune este cea de cerere, rugăciune ce
trebuie făcută din inimă, în care creștinul trebuie sa îi ceară lui Dumnezeu sănătate și
împlinire sufletească, deoarece Dumnezeu știe nevoile trupești si sufletești ale fiecăruia.
Rugăciunea de mulțumire trebuie să ne însoțească permanent în inimă. Nimic din ce avem
nu a fost dobândit prin puterile noastre, ci prin mila și ajutorul lui Dumnezeu. De aceea avem
să-i mulțumim pentru absolut tot, începând de la aerul pe care-l respirăm, până la hrana cu
care ne alimentăm și odihna pe care o primim. „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne
dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:57). Spre deosebire de
rugăciunea de cerere și cea de mulțumire rugăciunea de slavă este rugăciunea prin care noi îi
arătăm lui Dumnezeu iubirea si importanța Lui în viețile noastre de creștini. Această
rugăciune, ca și celelalte, poate fi adresată atât Tatălui cât și Fiului și Duhului Sfânt,
apropiindu-ne prin laude nemuritoare de Împărăția lui Dumnezeu.
În concluzie, rugăciunea este o necesitate în viața unui creștin, deoarece prin intermediul ei
noi ne unim cu Dumnezeu. Noi trebuie să ne rugăm fără încetare, așa cum Pavel îndeamnă în
1 Tesaloniceni 5:17. Oamenilor nu trebuie să le fie rușine să se roage și nici sa aștept un
anumit moment în care să o facă, deoarece rugăciunea poate fi spusă oricând, așa cum si
Iisus s-a rugat într-o dimineață, când afară încă era întuneric „A doua zi dimineață, pe când
era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu și se ruga acolo.”
Marcu 1:35.
Gurzun Alexandru-Gabriel

S-ar putea să vă placă și