MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

ȘCOALA MILITARĂ DE MAIȘTRI MILITARI ȘI

SUBOFIȚERI A FORȚELOR TERESTRE
“BASARAB I”

TEMA LUCRĂRII:
Transformatorul electric de tensiune

ARMA:
Comunicații și Informatică

CALIFICAREA PROFESIONALĂ :
Tehnician electronist telecomunicații

1
 Cuprins
ARGUMENT..............................................................................................................................4

CAPITOLUL I - TRANSFORMATORUL ELECTRIC............................................................6

1.1 Elemente constructive ale transformatorului electric.......................................................6

1.2 Transformatorul monofazat............................................................................................11

1.2.1 Funcționarea transformatorului în gol.....................................................................12

1.2.2 Ecuațiile transformatorului la mers în gol. Diagrama de fazori. Schema echivalentă

...........................................................................................................................................13

1.2.3 Funcționarea transformatorului în sarcină...............................................................16

1.2.4 Ecuațiile transformatorului în sarcină......................................................................16

1.2.5 Funcționarea transformatorului în scurtcircuit.........................................................19

1.2.6 Ecuațiile transformatorului la scurtcircuit...............................................................20

1.2.7 Caracteristica externă a transformatorului...............................................................21

1.2.8 Diagrama de puteri și randamentul transformatorului.............................................22

1.3 Transformatorul trifazat..................................................................................................24

1.3.1 Grupe de conexiuni ale transformatorului trifazat...................................................26

1.3.2 Rapoarte de transformare și reglajul tensiunilor secundare.....................................28

1.4 Funcționarea în paralel a transformatoarelor..................................................................30

1.5 Autotransformatorul........................................................................................................31

CAPITOLUL II - UTILIZAREA TRANSFORMATOARELOR ÎN INSTALAŢII DE

REDRESARE...........................................................................................................................34

2.1. Instalaţia de redresare monofazată cu priză mediană....................................................34

2.2. Instalaţia monofazată de redresare în punte...................................................................34

2.3. Instalaţia de redresare trifazată simplă...........................................................................34

2.4. Instalaţia de redresare trifazată în punte........................................................................34

CAPITOLUL III - LUCRAREA PRACTICĂ – TRANSFORMATORUL ELECTRIC DE

TENSIUNE CU PRIZĂ MEDIANĂ........................................................................................34

3.1 Schema electrică a circuitului.........................................................................................34

3.2 Elemente componente.....................................................................................................34

2
 3.3 Funcţionarea machetei....................................................................................................35

3.4 Realizarea practică a machetei........................................................................................37

CAPITOLUL IV - NORME DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ......................39

CONCLUZIE............................................................................................................................41

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................41

3
 ARGUMENT

Importanța producerii şi utilizării transformatoarelor electrice rezultă din schema de

principiu a unui sistem electroenergetic, în care T1 sunt transformatoare de putere ridicătoare
de tensiune (pentru a permite transportul eficient al energiei electrice la distanță), T2 sunt
transformatoarele coborîtoare, iar T3 sunt transformatoarele de distribuție către diverse
receptoare: motoarele electrice(M), instalațiile de iluminat (L), cuptoarele electrice (C) ş.a.

Circuitele și aparatele electronice folosesc pe durata funcționării tensiuni continue de

alimentare.
Aceste tensiuni pot fi folosite fie de la surse electrochimice (baterie, acumulatori, etc.)
fie prin conversia energiei de curent alternativ a rețelei de 220/50 Hz în energie de curent
continuu cu ajutorul surselor de tensiune continuă.
O sursă de tensiune continuă se compune dintr-un transformator, un redresor, un filtru
și un stabilizator.
Transformatorul modifică tensiunea rețelei la valoarea necesară pentru obținerea
tensiunii continue impuse și în plus realizează separarea galvanică între rețea și circuitul ce
trebuie alimentat.
Redresorul e un circuit avănd în compunere elemente de circuit neliniare (cu conducție
unilaterală) care transformă tensiunea alternativă (cu componenta continuă nulă) de la intrare
într-o formă de undă având componenta continuă diferită de zero numită tensiune pulsatorie.
Ca elemente de circuit cu condiție unilaterală se folosesc diodele cu vid, diode
semiconductoare, tiristoare, etc.

4
 În circuitele și rețelele electrice, transformatorul realizează transfer de energie
(electrică) dintr-un circuit (rețea) de anumiți parametri - tensiune U, curent I, rezistență R - ,
în energie electrică cu alți parametri (valori) de circuit, în condițiile unei separări (izolări)
galvanice între cele două circuite (rețele) electrice. Practic se acceptă, că energia electrică
obținută la ieșire, în circuitul (circuitele, dacă sunt mai multe) secundar este aproximativ egală
cu cea de la intrare, din circuitul primar. Totuși în calcule de proiectare pierderile de energie
(din transformator) sunt luate în considerație.
Principala utilizare este la transportul energiei electrice pe distanțe mari, prin
implementarea liniilor de înaltă tensiune (zeci sau sute de kilovolți). Aceasta este necesar din
rațiuni economice. La capătul de aplicare (intrare) a energiei se folosesc transformatoare
ridicătoare de tensiune, iar la destinație energia se transmite linilor de joasă tensiune prin
intermediul unor transformatoare coborâtoare de tensiune electrică. Prin folosirea unor
tensiuni înalte și foarte înalte se scade curentul prin linie la valori care reduc pierderile prin
efect Joule la un nivel rezonabil, astfel nefiind necesară utilizarea unor conductoare cu
secțiuni sensibil mai mari, care ar ridica costul construcției și conservării linilor electrice de
transport de energie.

5
 CAPITOLUL I
TRANSFORMATORUL ELECTRIC

Transformatorul electric este un aparat electromagnetic static, având două sau mai
multe înfășurări electrice cuplate magnetic care transformă parametrii (uzual curentul și
tensiunea dar și numărul de faze) energiei electrice de curent alternativ.
Deci, atât la intrare cât și la iesire întâlnim aceeași formă de energie (electrică) dar cu
parametri diferiți.
Transformatoarele electrice se pot clasifica după următoarele criterii:
 După destinație:
o transformatoare de putere mono sau trifazate, utilizate în transportul și
distribuția energiei electrice ca ridicătoare sau coborâtoare de tensiune;
o autotransformatoare, utilizate pentru interconectarea rețelelor de tensiuni
diferite sau pentru reglajul tensiunii;
o transformatoare de măsură de curent sau de tensiune, utilizate pentru adaptarea
diverselor aparate de măsură (ampermetre, voltmetre, wattmetre, etc.) la
mărimile pe care trebuie să le măsoare;
o transformatoare cu destinație specială (transformatoare de sudură, pentru
cuptoare electrice, pentru modificarea numărului de faze, etc).
 După felul mărimii transformate:
o transformatoare de tensiune;
o transformatoare de curent.
 După sensul transformării:
o transformatoare ridicatoare;
o transformatoare coborâtoare.

1.1 Elemente constructive ale transformatorului electric

La baza funcționării transformatorului electric stă fenomenul inducției

electromagnetice; din acest motiv este necesară obținerea câmpurilor magnetice intense cu
ajutorul miezurilor din fier, pe care se află înfașurările electrice realizate din conductoare de
cupru, aluminiu sau aliaje.
Principalele elemente constructive ale transformatorului electric sunt:
- miezul de fier;

6
 - înfășurările;
- carcasa;
- rezervorul de ulei;
- releul de gaze;
- izolatorii de trecere.
Miezul de fier reprezintă circuitul magnetic al transformatorului prin care se închid cu
ușurință liniile câmpului magnetic produs de curenții electrici alternativi care străbat
înfășurările.
Miezul de fier se realizează din foi de tablă din oțel de transformator izolate între ele
cu lac izolant sau cu oxizi ceramici. Aceste foi de tablă poartă denumirea de tole. Pentru a
obține miezul de fier aceste tole se împachetează în sistemul țesut pentru a micșora spațiile de
aer, deci pentru a micșora reluctanța circuitului magnetic. În figura l.l se reprezintă modul de
așezare a tolelor prin reprezentarea a două tole consecutive la împachetat.

Figura 1.1

Părțile din miezul feromagnetic pe care se așează înfășurările se numesc coloane, iar
porțiunile de miez care închid circuitul magnetic al coloanelor se numesc juguri. După
dispunerea coloanelor și a jugurilor se disting două construcții de bază ale miezului: cu
coloane (figura 1.2a) și, mai rar, în manta (figura 1.2b). Secțiunea transversală a coloanelor și
jugurilor poate avea o formă pătrată sau mai frecvent de poligon în trepte înscris într-un cerc
(figura 1.3), secțiunea jugului realizându-se cu (5 ÷ 15)% mai mare decât cea a coloanei, în
scopul reducerii curentului și a pierderilor de mers în gol ale transformatorului.
Strângerea pachetului de tole ce formează miezul feromagnetic se face în cazul
transformatoarelor de mică putere cu ajutorul unor cilindri izolanți ce îmbracă coloanele,
folosind șuruburi sau nituri nemagnetice, iar în cazul transformatoarelor de mare putere cu
ajutorul unor buloane, piese profilate și izolate fața de tole.

7
 Figura 1.2

Figura 1.3

La transformatoarele de mare putere se practică în coloane canale de răcire paralele

sau perpendiculare pe planul tolelor, prin care va circula agentul de racire (aer, ulei de
transformator), facilitând astfel eliminarea căldurii dezvoltate ca urmare a pierderilor în fier.
Izolarea tolelor cu lac izolant sau oxizi ceramici conduce la diminuarea curenților turbionari
ce se induc în miez, și care, după cum se știe, transforma energia electrică în energie termică
dezvoltată în miezul feromagnetic.
Înfășurările transformatorului se realizează din materiale conductoare (Cu, Al sau
aliaje). Înfășurările sunt circuite în care se induc tensiuni electromotoare atât de inducție
proprie (autoinducție) cât și de inducție mutuală.
După poziția reciprocă a celor două înfășurări (primară și secundară) se deosebesc
două tipuri de înfășurări:
- înfășurări concentrice, mai exact înfășurări cilindrice coaxiale, înfășurarea de joasă
tensiune fiind de diametru mai mic, iar înfășrarea de înaltă tensiune înconjurând pe cea
de joasă tensiune, cele două înfășurări extinzându-se pe toata înălțimea coloanei.
- înfășurări alternate, în care pe înalțimea unei coloane alterneaza părți din înfășurarea
de joasă tensiune cu parți din înfășurarea de înaltă tensiune (figura 1.5). Înfășurarea
alternată se folosește la transformatoarele de putere mare și tensiuni ridicate. Acest tip
de înfășurări are însă o mai restrânsă utilizare datorită tehnologiei de fabricație
complicate.

8
 Figura 1.4 Figura 1.5

Înfășurările constau din spire circulare realizate din conductoare de cupru sau aluminiu
izolate cu email, rașini sintetice, fibrș de sticlă etc. Înfășurările se izolează între ele (prin zone
de aer sau straturi izolatoare din diferite materiale – prespan, polivinil etc.) și față de coloane
și juguri.
Carcasa sau cuva. Din punctul de vedere al modului de răcire, transformatoarele se
împart în următoarele categorii:
- transformatoare uscate, cu răcire naturală sau artificială la care înfășurările se află în
aer liber (pentru puteri sub 1 kVA);
- transformatoare în ulei cu racire naturală, la care miezul magnetic și înfășurările sunt
scufundate într-o cuvă umplută cu ulei (pentru puteri uzuale 1÷1000 kVA);
- transformatoare în ulei cu răcire artificială în exterior cu aer sau cu circulație artificială
și răcire a uleiului (pentru puteri foarte mari).
Cuva se realizează din tablă de oțel (figura 1.6) netedă sau ondulată (pentru mărirea
suprafeței de răcire) și servește la susținerea agentului de răcire și la protejarea
transformatorului față de influențele mediului înconjurător. La transformatoarele de puteri
mari și foarte mari cuva este prevazută cu țevi prin care circulă agentul de răcire sau cu
radiatoare.

9
 Figura 1.6

Rezervorul de ulei (conservatorul). Uleiul din cuvă joacă un rol important atât prin
calitațile izolatoare mai bune decât ale aerului, cât și prin îmbunătățirea răcirii înfășurărilor.
Pentru asigurarea permanentă a umplerii cuvei cu ulei, pe capacul cuvei se află un vas umplut
în parte, de asemenea cu ulei, care preia totodată și variațiile de volum ale uleiului datorită
variației temperaturii de funcționare. Acest vas se numeste rezervor sau conservator de ulei
(figura 1.6).
Releul de gaze, servește la protecția transformatorului în caz de avarie (scurtcircuit,
străpungeri între spire, suprasarcini de durată mare, etc.). Acest aparat este montat pe țeava
care leagă rezervorul de ulei cu carcasa (figura 1.6) și funcționează pe baza gazelor degajate
în ulei atunci când apare o energie termică importantă (ca urmare a unor situații anormale de
funcționare). După cum se vede (figura 1.6) plutitorul P coboară atunci când nivelul fluidului
scade sub acțiunea presiunii gazelor. Astfel se închide circuitul de comandă a întrerupătorului
automat care la rândul său decuplează transformatorul de la rețeaua de alimentare.
Izolatorii de trecere, servesc la izolarea electrică a înfășurărilor și a rețelei exterioare
față de cuva transformatorului (figura 1.6). Aceștia se realizează din porțelan, având forme și
dimensiuni care depind de tensiunea de funcționare a înfășurării pe care o deservește.
Regimul de funcționare pentru care este proiectat transformatorul și în care nu se
depășesc limitele admisibile de încălzire ale elementelor sale, în condiții normale de lucru se
numește regim nominal de funcționare. El este caracterizat prin mărimile nominale, înscrise
pe placuța indicatoare a transformatorului: puterea nominală, definită ca puterea aparentă la
10
bornele înfășurării secundare, tensiunea nominală de linie primară respectiv secundară,
curentul nominal de linie primar și secundar, frecvența nominală, numărul de faze, schema și
grupa de conexiuni, regimul de funcționare (continuu sau intermitent), felul răcirii.
Reprezentarea schematică a transformatorului se face prin simboluri convenționale
standardizate sau nu. În figura 1.7 se indică unele din aceste simboluri întâlnite curent.

Figura 1.7

Notarea bornelor transformatorului este de asemenea, standardizată. Bornele

înfășurărilor primare se notează cu litere mari (figura 1.7), iar cele ale înfășurărilor secundare
se notează cu litere mici. Începuturile înfășurărilor primare se notează cu A, B, C, iar
sfârșiturile cu X, Y, Z, iar la secundar respectiv cu literele a, b, c și x, y, z.

1.2 Transformatorul monofazat

Pentru prezentarea teoriei transformatorului este necesară stabilirea convenției de

asociere a sensurilor de referință a curenților și tensiunilor la borne. Pentru aceasta
considerăm un transformator cu două înfășurări (reprezentate pe coloane diferite pentru
claritatea expunerii - figura 1.9): o înfășurare care primește energie electrică de curent
alternativ, numită înfășurare primară, ale cărei marimi, purtând indicele "1" se numesc mărimi
primare și o înfășurare care cedează energie de curent alternativ transformată, numită
înfășurare secundară, ale cărei mărimi purtând indicele "2" se numesc mărimi secundare.
Prezentarea funcționării și a teoriei transformatorului monofazat este structurată pe
cele trei regimuri de funcționare: mers în gol, sarcină și scurtcircuit.
Teoria transformatorului real se prezintă în mod gradual introducându-se unele ipoteze
simplificatoare la care apoi se poate renunța pentru a ne putea apropia de cazul real. Astfel se
introduce noțiunea de transformator ideal care se referă la un transformator ce are un cuplaj
magnetic perfect (fără câmp magnetic de dispersie) rezistențele termice ale celor două
înfășurări se consideră nule (R1 = R2 = R0) deci, nu avem pierderi Joule și de asemenea,
pierderile în fierul transformatorului (datorită curenților turbionari și histerezisului) se
consideră nule.
11
 Miezul de fier sub acțiunea câmpului magnetic se consideră nesaturat, punctul de
funcționare pe caracteristica de magnetizare - corespunzator fluxului maxim - este pe
porțiunea liniară (punctul N din figura 1.8) foarte aproape de cotul curbei. În această ipoteză
dacă tensiunea aplicată primarului de la rețea este sinusoidală, curentul de mers în gol va fi
sinusoidal ca și fluxurile prin miez ceea ce ne va permite să trecem mărimile sinusoidale de
timp în complex.

Figura 1.8

1.2.1 Funcționarea transformatorului în gol

În acest regim de funcționare, impedanța la bornele secundarului (de sarcină) Z⇒∞, iar
curentul secundar I2 ⇒ 0, deci înfășurarea secundară nu este strabătută de curent.

Figura 1.9

Deoarece în secundar nu se transferă energie (i 20=0) întreaga energie absorbită de

primar de la rețea servește la crearea câmpului magnetic din miez și cel de dispersie (energie
reactivă) și la acoperirea pierderilor Joule din primar (energie activă). Experiența arată că
intensitatea curentului primar de mers în gol este mult mai mică decât intensitatea curentului
primar nominal:
12
 Bilanțul de puteri active la mersul în gol va fi:

(1.1)
în care:
- P10 - puterea activă absorbită în primar de la rețea;
- PFe - sunt pierderile în fierul transformatorului compuse din pierderile datorate
curenților turbionari PT și pierderile datorate histerezisului magnetic

- PCu1 - sunt pierderile prin efect termic (Joule) din cuprul înfășurării primare de
rezistență

Întrucât I10 << Iin, se pot neglija pierderile din cuprul înfășurării primare:

și relația (1.1) devine:

(1.2)
Relația (1.2) ne arată că se pot aproxima pierderile în fierul transformatorului cu
puterea activă absorbită în gol (amintim că pierderile în fier depind de tensiune și aceasta la
mersul în gol este cea nominală). Rezultă, de aici, că printr-o încercare de mers în gol, la
tensiunea nominală, se pot determina experimental pierderile nominale în fierul
transformatorului.

1.2.2 Ecuațiile transformatorului la mers în gol. Diagrama de fazori. Schema

echivalentă

Curentul produce un câmp magnetic ale cărui linii de câmp se

închid prin miezul de fier strabatând ambele înfășurări și care produc fluxul principal ϕ10 prin
secțiunea miezului (figura 1.9). Același curent produce și fluxul magnetic de dispersie ϕ1d
care se închide prin aer. Dacă considerăm miezul magnetic nesaturat, atunci aceste fluxuri au
aceeași variație în timp ca și curentul care le-a produs deci:

(1.3)
Fluxul ϕ10 străbătând ambele înfășurări induce în acestea tensiunile electromotoare:

13
 (1.4)
Valorile efective ale t.e.m. se pot scrie:

(1.5)
Dacă se face raportul:

(1.6)
observăm că aceste tensiuni electromotoare au valori efective direct proporționale cu numărul
de spire ale înfășurărilor, proprietate fundamentală a transformatorului.
Fluxul magnetic de dispersie ϕ1d va induce în primar tensiunea electromotoare:

(1.7)
Cunoscând aceste t.e.m. induse se pot scrie ecuațiile de tensiuni (teorema a II-a a lui
Kirchhoff) pe cele două circuite electrice ale transformatorului, obținând:

(1.8)
T.e.m. e1d se poate scrie ținând cont de inductivitatea circuitului magnetic L 1d
corespunzatoare câmpului magnetic de dispersie:

(1. 9)
Ținând cont de relația (1.9), ecuațiile (1.8) se pot scrie în complex:

(1.10)
Aceste ecuații pot fi reprezentate prin diagrama de fazori din figura 1.10. Curentul I 10
s-a reprezentat defazat înaintea fluxului Φ10 cu unghiul α ținând cont astfel de pierderile în
fier. Astfel:
(1.11)
unde:
- I1m - componenta reactivă curentului de gol care servește la crearea fluxului magnetic;
- I1a - componenta activă a curentului care corespunde pierderilor în fier (s-au neglijat

14
 pierderile ).
Ecuațiile (1.10) se pot scrie:

(1.12)

Raportul poartă denumirea de raport de transformare al transformatorului.

Această mărime poate fi determinată experimental printr-o încercare de mers în gol.

Figura 1.10 Figura 1.11

Ecuațiile funcționării în gol a transformatorului (l.10) ne permit să reprezentăm cele

două circuite electrice ale transformatorului (separate galvanic), unite într-un singur circuit
sub forma unei scheme echivalente. Această schemă echivalentă este reprezentată în figura
1.11, ecuațiile (1.10) putându-se ușor verifica pe această schemă. În schemă s-au folosit
notațiile:
- Rm - rezistența echivalentă pierderilor în fier:

(1.13)
- Xm - reactanța magnetică corespunzatoare fluxului principal Φ10 și se determină din
puterea reactivă consumată de la rețea pentru formarea acestui câmp magnetic:

(1.14)
Schema echivalentă, servește prin urmare la calculul parametrilor transformatorului.
Schema echivalentă se termină cu un transformator ideal cu N 1 și N2 spire fără dispersii de
câmp magnetic și fără pierderi.

15
 1.2.3 Funcționarea transformatorului în sarcină

În acest regim de funcționare, la bornele înfășurării secundare se află conectată o

impedanță de sarcină Z prin care va circula curentul secundar i 2 (figura 1.10). Energia
electrică furnizată primarului de către rețeaua de alimentare este transmisă pe cale
electromagnetică secundarului (impedanței de sarcină Z).

Figura 1.12

1.2.4 Ecuațiile transformatorului în sarcină

Fluxul magnetic ϕ1 produs de curentul primar i1 induce în secundar curentul i2. Acest
curent produce fluxul magnetic de reacție ϕ2. Presupunând miezul de fier nesaturat se poate
afirma că rezultanta celor două fluxuri:
(1.15)
este chiar fluxul magnetic de mers în gol produs în primar.
Înlocuind în relația (1.15) fluxurile cu expresiile lor din legea lui Ohm pentru circuite
magnetice obținem:

(1.16)
unde:
- N1, N2 - numărul de spire al înfășurărilor primară, secundară;
- ℜ - reluctanța magnetică a miezului de fier.
Relația (1.16) se mai poate scrie:

(1.17)
în care este curentul secundar raportat la primar.
Ecuațiile de tensiuni pe circuitul primar și secundar vor fi:

16
 (1.18)
unde: e1d, e2d - tensiunile electromotoare induse de fluxul primar de dispersie ϕ 1d , respectiv de
fluxul secundar de dispersie ϕ2d și au expresiile:

(1.19)
Se pot scrie astfel ecuatiile (1.18) în complex:

(1.20)
în care: X1d=ωL1d și X2d=ωL2d sunt reactanțele de dispersie primară, respectiv secundară.
Ecuația de tensiuni în secundar (1.20) se mai poate scrie (înmulțind ambii membri cu
termenul N1/N2

(1.21)
Notând:

și înlocuind în (1.21) se obține ecuația de tensiuni din secundar cu mărimile raportate la

primar:

.22)
Ținând cont și de relațiile (1.5) se remarcă faptul că tensiunea electromotoare utilă

secundară , prin raportare la primar se identifică cu tensiunea electromotoare primară

. De asemenea prin raportarea mărimilor secundare la primar puterea electrică (atât

activă cât și cea reactivă) se conservă. Într-adevăr se poate verifica ușor că:

Menționăm că la aceleași rezultate s-ar fi ajuns dacă mărimile primare s-ar fi raportat
la secundar, în care caz ar fi fost valabile legile de raportare (1.21), cu condiția de a se fi
schimbat indicii "1" și "2" între ei. În acest fel, ținând cont de ecuația curenților (1.17), de
17
ecuația tensiunilor din primar (1.20) și din secundar raportată la primar (1.22), precum și de
corecția adusă datorită pierderilor în fier (1.11), se poate scrie sistemul de ecuații care
caracterizează funcționarea transformatorului în sarcină:

(1.23)
R’ și X’ fiind parametrii sarcinii raportați la primar conform relațiilor (1.21).
Acestui sistem îi corespunde schema echivalentă din figura 1.13 și diagrama de fazori
din figura 1.14. Modul de realizare a diagramei de fazori este următorul:
- se pornește de la Φ10 care se ia ca origine de fază;
- se reprezintă ecuația curenților, ținând cont ca I10 nu este în fază cu fluxul Φ10,

defazajul α depinzând de mărimea pierderilor active în fier ;

- se reprezintă ecuația de tensiuni în primar și secundar.

Figura 1.13 Figura 1.14

Schema echivalentă (figura 1.14) se termină cu un transformator ideal (fără pierderi și

dispersii) cu numerele de spire N1 și N2 la ieșirea căruia se obține tensiunea secundară reală și
curentul secundar real (mărimi neraportate). Această schemă permite calcularea parametrilor
transformatorului relativ simplu. Din cele prezentate rezultă următoarele concluzii:
Obervația 1

18
 În mod normal, în scopul obținerii unui randament înalt și a reducerii pe cât posibil a
căderilor ohmice de tensiune în sarcină, transformatoarele se construiesc cu o rezistență R 1 a
înfășurării primare relativ redusă, astfel căderea efectivă de tensiune R 1I1 este foarte mică în
raport cu tensiunea efectivă aplicată U1 chiar în regimul nominal de funcționare. De obicei
R1I1≈0,01U1 . Prin urmare termenul R1I1 este mult exagerat în comparație cu U1, în diagrama
fazorială, pentru a mări claritatea figurii.
De asemenea, amplitudinea fluxului de dispersie ϕ1d este relativ redusă față de
amplitudinea fluxului util, ϕ10 deoarece fluxul de dispersie are un lung parcurs prin aer
(figura1.12), pe când fluxul util se închide prin miezul foarte permeabil al circuitului
feromagnetic. În consecință și termenul jX 1dI1 este relativ foarte redus în comparație cu E1,
fiind mult exagerat în diagrama fazorială (figura 1.13). De obicei, în regim nominal,
X1dI1=0,05E1. Așadar, cu foarte bună aproximație, putem spune că fazorii U1 și E1, practic se
confundă, indiferent de încărcare. Deci:

Dacă se consideră U1=ct. și f=ct. rezultă Φ10m=ct.

Fluxul uti1 în miezul feromagnetic al unui transformator este dictat ca amplitudine de
tensiunea primară și de frecvența rețelei de alimentare, indiferent de gradul de încărcare al
său. Putem astfel considera:

Observația 2
Rezistența R2’ a secundarului raportată la primar este aproximativ egală cu rezistența
R1 a primarului. Într-adevăr, considerând:
- densitățile de curent J1≈J2;
- lungimile înfășurărilor l1≈l2 și neglijând curentul I10 se poate considera N1I1≈N2I2,
deci:

Se poate arata că, în condițiile acelorași aproximații,X’2d≈X1d. Prin urmare, prin

raportare, parametrii celor două înfășurări au aproximativ aceleași valori numerice.

1.2.5 Funcționarea transformatorului în scurtcircuit

În acest regim înfășurarea secundară este scurtcircuitată Z→0 .Dacă s-ar alimenta
primarul la tensiunea nominală, curenții prin cele două înfășurări ar căpata valori mari care ar

19
duce la arderea înfășurărilor. De aceea, pentru a putea realiza acest regim de funcționare se
alimentează primarul la o tensiune redusă în așa fel încât curenții prin cele două înfășurări să
aibă valorile lor nominale. Această tensiune poartă denumirea de tensiune de scurtcircuit a
transformatorului u1sc, fiind un parametru important al acestuia (două sau mai multe
transformatoare nu pot funcționa în paralel dacă nu au aceeași tensiune de scurtcircuit).
Deoarece la funcționarea în scurtcircuit cele două înfășurări sunt parcurse de curenți,
acest regim este asemanator cu regimul în sarcină cu particularitățile respective (U 2⇒0, I10
≈0), deoarece U1sc<<U1n (figura 1.15).

Figura 1.15

1.2.6 Ecuațiile transformatorului la scurtcircuit

Aceste ecuații se obțin din cele de mers în sarcină (1.23):

(1.24)
Putem realiza astfel schema echivalentă a transformatorului la scurtcircuit (figura
1.17). Din această schemă se poate scrie ecuația de tensiuni:

(1.25)
sau, în modul:

(1.26)
unde:
- Rsc=R1+R’2 - se numește rezistență de scurtcircuit a transformatorului;
- Xsc=X1d+X’2d - se numește reactanța de scurtcircuit a transformatorului.

20
 Schema echivalentă astfel simplificată se mai numește și schema lui Kapp (figura
1.17).

Figura 1.16 Figura 1.17

Diagrama fazorială corespunzatoare acestui regim este reprezentată în figura 1.16.

Această diagramă se mai numește diagrama Kapp.
Puterea electrică consumată de transformator de la rețea în acest regim acoperă
pierderile transformatorului în acest regim. Dar, deoarece U1sc<<U1n, pierderile în fier la
scurtcircuit pot fi neglijate. Curenții prin înfășurări având însă valoarea lor nominală, rezultă
că pierderile active (Joule) în cuprul acestor înfășurări sunt chiar cele nominale. Deci:

(1.27)
Regimul de scurtcircuit al transformatorului servește la determinarea experimentală a
doi parametrii importanți ai transformatorului: tensiunea de scurtcircuit U 1sc și pierderile Joule
ale transformatorului în regim nominal PCu=Psc.
Tensiunea de scurtcircuit se dă uzual în procente față de tensiunea nominală:

și în mod uzual are valoarea: u1sc=(5-12)%

1.2.7 Caracteristica externă a transformatorului

O importanță deosebită în funcționarea transformatorului o are dependența dintre

tensiunea U2 la bornele secundarului și curentul I2 debitat de acesta pe o sarcină exterioară Z.
Uzual, această caracteristică se obține experimental și poate avea una din formele reprezentate
în figura 1.18, dependente de natura sarcinii.

21
 Caracteristica se trasează la: U1=const.; cosϕ2=const.

Figura 1.18 Figura 1.19

După cum se remarcă din figură, această caracteristică este în general rigidă.
Rigiditatea se exprimă prin căderea relativă de tensiune:

(1.28)
De regulă, la transformatoarele de putere această cădere de tensiune reprezintă câteva
procente din tensiunea nominală. Aceasta arată că transformatorul de putere alimentează în
secundar consumatori la tensiune relativ constantă faăș de variatia curentului I2 .

1.2.8 Diagrama de puteri și randamentul transformatorului

Evoluția puterilor active și reactive într-un transformator electric poate fi reprezentată

sugestiv printr-o diagramă care reprezintă bilanțul puterilor:

unde:
- P1, P2 - puterile active de la bornele primarului respectiv secundarului;
- pCu1, pCu2 - pierderile prin efect Joule în rezistențele înfășurărilor;
- pFe1, pFe2 - pierderile în fierul primarului și respectiv secundarului;
- Q1, Q2 - puterile reactive la bornele primarului respectiv secundarului;
- Qd1, Qd2 - puterile reactive ale câmpului magnetic de dispersie din cele două
înfășurări;
- Qm - puterea reactivă corespunzatoare câmpului magnetic principal.
În figura 1.20 se reprezintă diagrama de evoluție a acestor puteri.

22
 Figura 1.20

Expresiile puterilor din diagramă reprezentată în figura 1.20 sunt:

Prin definiție randamentul unui transformator este:

(1.29)
în care 1 P și 2 P sunt, respectiv, puterile active măsurate la bornele secundarului și
primarului. Dar:

(1.30)
unde:
- PFe=PT+PH - sunt pierderile totale în fier și reprezintă suma dintre pierderile datorate
curenților turbionari PT și pierderile datorate fenomenului de histerezis magnetic al
miezului PH;
- PCu=r1 I12+r2I22 - sunt pierderile prin efect Joule în cele două înfășurări.
Se poate rescrie astfel expresia randamentului:

(1.31)
23
 Dar cum raportul dintre cei doi curenți este constant, se poate înlocui curentul primar

I1 cu expresia I1=kiI2. Considerând tensiunea de alimentare U1=ct. deci și ,

rezultă că și pierderile în fier care depind de amplitudinea tensiunii și de frecvența ei sunt
constante PFe=ct. Se obține astfel o expresie η=f(I 2) care la factor de putere al sarcinii dat
(cosΦ2=ct.) are ca singură variabilă curentul I2.
Valoarea maximă ηma a randamentului la factor de putere dat, al sarcinii conectată la
secundar are loc pentru curentul I1 determinat de ecuația:

(1.32)
Rezolvând ecuația se găsește:
PFe=PCu (1.33)
adică, randamentul atinge valoarea maximă la acea încarcare (I 2) pentru care pierderile în fier
sunt egale cu pierderile în înfășurările transformatorului.
În mod uzual, caracteristica randamentului se trasează grafic pe baza datelor obținute
prin încercări experimentale și are forma celei reprezentate în figura 1.19.
Practica a arătat că valoarea maximă a randamentului se obține în jurul valorii
curentului I2=0,7I2n, valori pentru care se îndeplinește condiția (1.33).
În general, randamentul transformatorului este mai ridicat decât cel al mașinilor
rotative neintervenind pierderile mecanice. La transformatoarele de putere medie și mare
(10÷1000kVA), randamentul este de 0,95÷0,97; la transformatoarele de foarte mare putere
randamentul poate depăși 0,99, iar la transformatoare foarte mici randamentul scade chiar sub
0,70.

1.3 Transformatorul trifazat

În principiu un transformator trifazat se poate obține cu ajutorul a trei transformatoare

monofazate identice, ale căror înfășurări primare sunt conectate în stea (Y), sau triunghi (D) și
ale căror înfășurări secundare sunt conectate în stea (y), triunghi (d) sau zig-zag (z).

24
 Figura 1.21

Obținerea transformatorului trifazat cu ajutorul a trei transformatoare monofazate nu

este folosită în practică decât la unitățile de foarte mare putere, unde, din motive de gabarit nu
se poate construi un miez de fier unic care să poată fi transportat la locul de montaj.
Construcția curentă a transformatoarelor trifazate se realizează cu ajutorul unui singur miez de
fier cu trei coloane. La această soluție constructivă s-a ajuns făcând următorul raționament:
dacă cele trei transformatoare monofazate din figura 1.21 se așează cu miezurile de fier în
planuri care fac între ele unghiuri de 120o (figura 1.22, a), atunci fluxul magnetic rezultant
prin coloana centrală este nul:

(1.34)
aceasta, deoarece cei trei fazori ΦA, ΦB, ΦC au același modul și fac între ei unghiuri de 120o.
Prin urmare se poate renunța la coloana centrală și se poate realiza construcția din
figura 1.22, b.

a) b) c)
Figura 1.22
Realizarea practică a miezului de fier din figura l.22, b este dificilă, mai ales, din cauza
îmbinării din punctul 0 și rezultă astfel un miez care ocupă un spațiu mare datorită amplasării
celor trei coloane în planuri diferite. Ținând seama de aceste considerații, în practică, se

25
așează cele trei coloane în același plan obținându-se forma constructivă curentă (figura 1.22,
c).
În acest mod se obține o nesimetrie magnetică care conduce la o nesimetrie a
fluxurilor și curenților pe cele trei faze, nesimetrie care în majoritatea cazurilor nu este
importantă.
Se poate, astfel, concluziona că teoria transformatorului trifazat pe o fază este aceeași
cu cea a transformatorului monofazat.

1.3.1 Grupe de conexiuni ale transformatorului trifazat

În cele ce urmează vom nota cu: A, B, C începuturile și cu X, Y, Z respectiv,

sfârșiturile înfășurărilor de fază din primar; a, b, c începuturile și x, y, z sfârșiturile
înfășurărilor de fază din secundar așa cum sunt notate în standarde. Înfășurările trifazate
primare sau secundare se pot conecta în trei moduri diferite după cum urmează:
- conexiunea stea (Y pentru primar și y pentru secundar) este reprezentată în figura
1.23, a. Amintim că, în acest caz tensiunea de linie este de 3 ori mai mare decât
tensiunea de fază, iar curenții de linie sunt egali cu cei din înfășurările de fază;
- conexiunea triunghi (D pentru primar și d pentru secundar) este reprezentată în
figura1.23, b. De data aceasta, tensiunea de linie este egală cu tensiunea pe fază, iar
curentul de linie este de 3 ori mai mare decât curentul de fază;
- conexiunea zig-zag (z pentru secundar) este reprezentată în figura1.23, c. Înfășurarea
are pe fiecare coloană două bobine, fiecare cu N/2 spire, înseriindu-se doua câte două,
dar niciodată de pe aceeași coloană. În acest fel curenții circulă în sensuri contrare prin
cele două jumătăți ale aceleași înfășurări de fază. La conexiunea zig-zag relațiile dintre
mărimile de linie și cele de fază sunt identice cu cele de la conexiunea stea.
Tensiunea de fază la conexiunea zig-zag se micșorează față de tensiunea de fază la
conexiunea stea. Într-adevăr examinând diagrama de fazori din figura 1.23, c se observă că:

26
 a) b) c)
Figura 1.23
Pentru a obține aceeași tensiune, numărul de spire la conexiunea zig-zag trebuie
majorat de 1,15 ori, deci un consum de cupru cu 15% mai mare decât la conexiunea stea.
Schema de conexiuni zig-zag se utilizează pe partea de joasă tensiune a
transformatoarelor de distribuție pentru iluminat. Ținând seama de cele trei moduri de
conectare ale înfășurărilor de fază se obțin pentru transformatorul trifazat șase tipuri de
conexiuni: Y - y; Y - d; Y - z; D - y; D - d; D - z.
Aceste tipuri de conexiuni se grupează în grupe de conexiuni, care indică defazajul
dintre tensiunea de linie din primar UAB și tensiunea analoagă Uab , măsurat în sens orar și
exprimat în multipli de 30o.
Să analizăm spre exemplificare situația din figura 1.24 în care ambele înfășurări sunt
conectate în stea (Y - y). Presupunând că înfășurările au același sens de înfășurare construim
diagramele de tensiuni primare și secundare. Tensiunea Ua a fazei secundare a - x va fi în fază
cu tensiunea UA a fazei primare cu care interacționează ca și cum ar forma un transformator
monofazat independent de celelalte faze. Considerând aceeași succesiune a fazelor în primar
și secundar se obțin astfel cele două stele de tensiuni primare și secundare. Urmărind
defazajul între două tensiuni de linie analoage UAB și Uab , remarcăm că el este nul. Ne
convingem de acest lucru deplasând prin translație steaua tensiunilor secundare până când
punctul a coincide cu punctul A (pentru aceasta s-a realizat legatura galvanică dintre cele
două borne). Prin urmare, transformatorul Y - y considerat aparține grupei 12. Un asemenea
transformator se notează Yy - 12 sau Yy - 0. (defazajul 12x30°=360° fiind echivalent cu
defazajul nul 0x30°=0°).

27
 Figura 1.24 Figura 1.25

Dacă la transformatorul Yy - 12 se schimbă între ele începuturile cu sfârșiturile

înfășurărilor de fază secundare, atunci se obține un transformator Yy - 6 (figura l.25). Într-
adevăr, tensiunile de fază din secundar vor avea sensuri inversate și defazajul dintre UAB și Uab
va fi 6x30°=180°.
Prin schimbarea între ele a începuturilor cu sfârșiturile înfășurării de fază secundare,
se dublează numărul de conexiuni ajungând la 12. Aceste tipuri se grupează în patru grupe de
conexiuni: grupa 0 sau 12, 5, 6 și 11. Cele mai uzuale tipuri de conexiuni sunt:
- Yy - 12 pentru transformatoare de distribuție;
- Dy - 5 pentru transformatoare coborâtoare pentru iluminat;
- Yd - 5 pentru transformatoare ridicatoare în centrale și stații;
- Yz - 5 pentru transformatoare coborâtoare de distributie.
Înfășurările conectate în stea sau zig-zag care au nulul scos la placa de borne se
notează Y0(y0) respectiv z0.
Precizarea tipului de conexiune prezintă o importanță practică deosebită mai ales la
funcționarea în paralel a transformatoarelor, posibilă doar când acestea aparțin aceleiași grupe
de conexiuni.

1.3.2 Rapoarte de transformare și reglajul tensiunilor secundare

La transformatorul monofazat am definit raportul de transformare:

La transformatorul trifazat deoarece avem tensiuni de fază și de linie acest raport se va

exprima față de tensiunile de fază:
28
 În raport cu tensiunile de linie se poate defini un alt raport de transformare:

unde: U1 și U2 sunt tensiuni de linie. Între k f și k1 se poate stabili o relație pentru fiecare tip de
conexiune, astfel spre exemplu:
- la conexiunea stea – stea (Y - y):

(1.35)
- la conexiunea triunghi – stea (D - y):

(1.36)
- la conexiunea stea – zig-zag (Y - z):

(1.37)
deoarece pentru Ubob corespunde N2/2 spire.
Relațiile 1.35, 1.36 și 1.37 ne arată că se poate verifica raportul de transformare al

transformatorului dacă se măsoară tensiunile de linie, deci, se află k1.

Pentru menținerea tensiunii nominale la receptoare transformatoarele de distribuție
sunt prevăzute cu prize de reglaj în trepte de ±5% din numărul de spire (figura 1.26). Dacă
U1=U1n și U2<U2n, atunci k1>kf; în acest caz se trece de pe priza nominală 0% pe priza 5% și
invers dacă U2>U2n.

Figura 1.26

29
 1.4 Funcționarea în paralel a transformatoarelor

În stațiile și posturile de transformare, în scopul de a crea o rezervă de putere și, de

asemenea, de a ține seama de dezvoltările ulterioare, se află de obicei mai multe
transformatoare care pot fi cuplate în paralel pe aceeași rețea primară și secundară (figura
1.27).

Figura 1.27 Figura 1.28

Două sau mai multe transformatoare pot funcționa în paralel dacă sunt îndeplinite
următoarele condiții:
- transformatoarele să aibă același raport de transformare;
- transformatoarele să aparțină aceleiași grupe de conexiuni;
- tensiunile nominale de scurtcircuit să fie egale;
- raportul puterilor nominale să fie maximum 1/3÷1/4.
Nerespectarea oricarei din aceste condiții va conduce la apariția unui curent de
circulație între cele două transformatoare care va încărca suplimentar unul dintre ele. În figura
1.28 s-a reprezentat câte o singură fază a două transformatoare funcționând în paralel în
situația apariției curentului de circulație. Se observă că acest curent nu circulă prin sarcină și
încarcă suplimentar înfășurarea primară a unuia dintre transformatoare. Cu notațiile din figura
1.28 și luând în considerare schema simplificată 1.17 se poate scrie:

(1.38)

30
unde:
- U1 - tensiunea de linie comună din primarul celor două transformatoare;
- I’12, I’22 - curenții din înfășurările secundare raportate la primar;
- Z1sc, Z2sc - impedanțele de scurtcircuit;

- U’21, U’22 - tensiunile de fază din înfășurările secundare.

Dacă se scad primele relații din (1.38) și apoi se înlocuiesc pe rând I’12, I’22 din a treia
relație în diferența obținută, avem:

(1.39)
În expresia celor doi curenți din 1.39 apare componenta:

(1.40)
care este curentul de circulație din înfășurările secundare. Acest curent se scade din I’12 și se
adună la I’22, deci descarcă un transformator și îl încarcă pe celalalt limitând posibilitatea de
încărcare a ansamblului. Pentru a avea 0 I' c = trebuie ca '21 U și '22 U să aibă același modul
și să fie în fază.

1.5 Autotransformatorul

Autotransformatorul, numit și transformator în construcție economică are utilizări

multiple acolo unde se cere modificarea tensiunii în limite mai înguste (±10 ÷ ±50)%, când
este preferat transformatorului din punct de vedere economic.
Înfășurările autotransformatorului atât cea primară cât și cea secundară, sunt plasate pe
aceeași coloană a miezului feromagnetic și au o porțiune comună fiind conectate galvanic
între ele (figura 1.29). Astfel, energia electrică se transmite de la primar la secundar atât pe
cale electromagnetică (prin inducție), cât și pe cale electrică (prin contactul galvanic).
Autotransformatorul poate fi ridicător, când se alimentează pe la bornele A – X, sau,
poate fi coborâtor de tensiune, când se alimentează pe la bornele a – x (figura 1.29).

31
 Figura 1.29

Legea circuitului magnetic aplicată conturului G conduce la relația:

(1.42)
Neglijând curentul de magnetizare și ținând cont de relația (1.42) obține o relație
similară cu cea obținută la transformatoare:

(1.43)
Puterea aparentă transferată de la primar la secundar neglijând pierderile este:

(1.44)
unde:
- Se – reprezintă puterea electromagnetică transferată având expresia:

(1.45)
și se mai numește puterea interioară sau de calcul a autotransformatorului;
- Sc – puterea transmisă pe cale conductivă Sc:

(1.46)
nu afectează calculul și dimensiunile autotransformatorului, ceea ce constituie, în esență,
avantajul acestuia față de transformator.
Calculând raportul dintre puterea de calcul și puterea transferată se obține:

(1.47)
Relația (1.47) ne arată că utilizarea autotransformatorului este cu atât mai convenabilă
(consum redus de materiale active - cupru și oțel electrotehnic) cu cât raportul U 1/U2 este mai
apropiat de unitate, adică cu cât tensiunea rețelei de alimentare este schimbată mai puțin.

32
 În plus, micșorarea greutății materialelor active conduce, desigur, și la micșorarea
pierderilor electrice și magnetice. De aceea, la aceeași putere totală transmisă, randamentul
autotransformatorului este superior totdeauna randamentului transformatorului obișnuit.
Un alt avantaj al autotransformatorului este ca la aceeași încărcare și același factor de
putere al sarcinii, variația tensiunii secundare este mai mică decât la transformatorul obișnuit.
Printre dezavantaje se numară:
- curentul de scurtcircuit mult mai mare decât al transformatorului echivalent;
- necesitatea realizării unei izolații a înfășurării de joasă tensiune față de masa
dimensionată la tensiunea înaltă (fiind legată galvanic cu înfășurarea de înaltă
tensiune).
Un domeniu larg de aplicații pentru autotransformatoare este acela al reglării tensiunii.
Aceasta se realizează prin variația numărului de spire secundare fie cu ajutorul unor
comutatoare speciale, fie cu ajutorul unui contact mobil care calcă direct pe înfășurarea
secundară dezizolată în lungul unei fâșii exterioare.
Aceste regulatoare se utilizează la puteri: S<5kVA.

33
 CAPITOLUL II
UTILIZAREA TRANSFORMATOARELOR ÎN INSTALAŢII DE
REDRESARE

Dezvoltarea electronicii de putere a permis obţinerea unor semiconductori cu

parametri performanţi şi astfel a luat amploare utilizarea instalaţiilor de redresare în domeniul
acţionărilor electrice concurând până la eliminarea convertizoarelor rotative. Deoarece practic
niciodată tensiunea continuă nu este, ca mărime, în concordanţă cu tensiunea alternativă
(standardizată) a reţelei de alimentare a instalaţiei de redresare este necesară utilizarea unui
transformator care lucrează în această situaţie în regim deformant. Din acest considerent
puterea aparentă a secundarului transformatorului diferă de a primarului deci transformatorul
nu este utilizat optim faţă de cazul în care un transformator de aceeaşi putere aparentă
alimentează o sarcină în regim perfect sinusoidal.
Comportarea transformatoarelor utilizate în instalaţiile de redresare prezintă unele
particularităţi legate de forma şi mărimea curenţilor şi tensiunilor în primar şi secundar
precum şi de stabilirea puterii de calcul. Se prezintă în continuare câteva scheme utilizate
frecvent în instalaţiile de redresare, graficele pentru tensiuni şi curenţi precum şi relaţiile
necesare pentru determinarea puterii de calcul a transformatorului ca medie aritmetică a
puterilor aparente din primar şi secundar în fiecare caz în parte, neglijând căderile de tensiune
pe înfăşurarea transformatorului şi pe diodele aflate în conducţie.

2.1. Instalaţia de redresare monofazată cu priză mediană

Instalaţia monofazată cu priză mediană serveşte la redresarea ambelor alternanţe şi are

schema prezentată în figura 2.1. Această instalaţie este prevăzută cu un transformator care are
două înfăşurări secundare identice, cu câte W2 spire fiecare. Cele două înfăşurări (0a şi 0b)
sunt legate la un punct median 0 iar capetele a şi b sunt conectate la anozii diodelor D a şi Db.
Catozii celor două diode sunt legaţi împreună în punctul M de la care se înseriază sarcina
activ-inductivă R, L.

Fig. 2.1. Schema de redresare cu punct median

34
 Modul de variaţie al tensiunilor şi curenţilor în cele două înfăşurări şi prin impedanţa
de sarcină sunt date sub formă de grafice în figura 2.2. După cum se vede din figura 2.2 a)
tensiunile corespunzătoare celor două înfăşurări, ua şi respectriv ub sunt în opoziţie de fază.
Când potenţialul punctului a este pozitiv intră în conducţie dioda D a permiţând închiderea
curentului ia timp de o jumătate de perioadă pe conturul 0aM0 după care devine nul deoarece
dioda s-a blocat când potenţialul punctului a a devenit negativ. Deci curentul ia are o formă
pulsatorie ca în figura 2.2 b), unda fiind dreptunghiulară dacă se presupune că impedanţa de
sarcină este constantă şi sarcina are o constantă de timp foarte mare. În momentul în care
potenţialul punctului b devine pozitiv intră în conducţie dioda D b iar pe conturul 0bM0 se
stabileşte curentul ib al cărui mod de variaţie este dat în fi-gura 2.2 c). Se constată că
impedanţa de sarcină este parcursă de curent pe întreaga perioadă T. Cei doi curenţi i a şi ib
care se închid prin impedanţa de sarcină au câte o componentă continuă care parcurge fiecare
înfăşurare secundară în sens contrar încât fluxul magnetic corespunzător se anulează evitând
expunerea miezului la o saturaţie constantă.

Fig.2.2. Modul de variaţie a curenţilor şi tensiunilor la redresarea monofazată cu punct

median

Instalaţia de redresare cu priză mediană este simplă şi necesită doar două diode
redresoare dar puterea de calcul a transformatorului fiind relativ mare şi secundarul prevăzut
cu două înfăşurări identice determină întrebuinţarea schemei la redresoare de mică putere.
Unele dezavantaje ale acestei scheme sunt înlăturate prin folosirea unei instalaţii în punte
pentru redresarea ambelor alternanţe, forma tensiunii redresate fiind aceeaşi.

35
 2.2. Instalaţia monofazată de redresare în punte

Instalaţia de redresare monofazată în punte are schema dată în figura 2.3. Cele patru
diode formează o punte la care una din diagonale este conectată la înfăşurarea secundară ax a
transformatorului de alimentare iar la a doua diagonală este conectată sarcina activ-inductivă
R, L. Când tensiunea secundară este pozitivă curentul se stabileşte pe traseul indicat prin
săgeţi, de la borna a prin dioda D a - -impedanţa de sarcină - dioda D c - borna b - înfăşurarea
secundară- borna a.

Fig.2.3. Schema instalaţiei monofazare de redresare în punte.

Modul de variaţie a tensiunii secundare este indicat în figura 2.4 a) iar a curenţilor i a şi
ic în figura 2.4 b). La schimbarea polarităţii tensiunii secundare cele două diode se vor bloca şi
vor intra în conducţie diodele Db, Dd curentul secundar circulând de la borna b prin cele două
diode şi impedanţa de sarcină la borna a şi apoi prin înfăşurarea secundară la borna b - figura
2.4 c). Dacă se consideră constanta de timp a circuitului secundar mult mai mare decât
perioada 2π, curenţii prin perechile de diode vor fi pulsatorii, de formă dreptunghiulară, în
timp ce curentul secundar i2 va fi alternativ cu alternanţe dreptunghiulare (Fig 2.4 d). De data
aceasta curentul secundar nu are o componentă continuă ceea ce va avea consecinţe
favorabile asupra puterii de calcul a transformatorului. Curentul i 1 ce parcurge înfăşurarea
primară va avea aceeaşi formă ca i2 dar afectată de raportul de transformare.

36
 Fig. 2.4. Modul de variaţie a curenţilor şi tensiunilor la redresarea
monofazată în punte

Instalaţia monofazată de redresare în punte se întrebuinţează pe scară largă şi la puteri

mai mari, ori de câte ori sursa de alimentare de care se dispune este monofazată. În plus
pentru aceeaşi valoare a tensiunii redresate cele patru diode, funcţionând câte două în serie au
tensiunea inversă la jumătate faţă de diodele din schema cu priză mediană.

2.3. Instalaţia de redresare trifazată simplă

Instalaţia de redresare trifazată simplă utilizează un transformator care are înfăşurarea

secundară, obligatoriu, cu nul accesibil pentru a conecta anozii de la trei diode la fazele a, b, c
şi catozii prin legătură comună la o sarcină activ-inductivă (R, L) şi apoi la nulul conexiunii
înfăşurării secundare conform figurii 2.5.

Fig.2.5. Schema instalaţiei de redresare trifazate simple

La schema indicată, conexiunea înfăşurării primare este realizată în stea dar se preferă
în general conexiunea în triunghi. Pe intervalul de timp de 2π/3 cât timp tensiunea u a a fazei a

37
secundare este mai mare decât tensiunile celorlalte două faze b şi c, conduce numai dioda D a.
Când ub devine mai mare decât celelalte tensiuni secundare de fază (după o durată de 2π/3)
începe să conducă dioda Db. Dacă se respectă condiţiile impuse sarcinii, ca în cazurile
precedente, atunci curenţii ia, ib, ic au forma pulsatorie cu pulsuri dreptunghiulare conform
figurii 2.6 b,c,d. Fiecare curent secundar conţine câte o componentă continuă, identică pentru
fiecare circuit de fază care nu are corespondent în înfăşurările primare dar va conduce la un
grad mai slab de utilizare a transformatorului.

Fig. 2.6. Modul de variaţie a curenţilor şi tensiunilor la redresarea trifazată simplă

Dacă se ţine cont şi de prezenţa armonicilor de ordinul trei atunci se recomandă

utilizarea transformatoarelor cu fluxuri forţate şi conectarea înfăşurării primare în triunghi.
Se poate afirma că instalaţia trifazată simplă având conexiunea transformatorului Yy,
are un grad slab de utilizare a transformatorului pe lângă dezavantajele provocate de existenţa
fluxurilor constante în coloanele miezului ca şi a fluxurilor de armonică trei.

2.4. Instalaţia de redresare trifazată în punte

Această instalaţie, prezentată schematic în figura 2.7, utilizează un număr dublu de

diode (şase) faţă de instalaţia trifazată simplă.

38
 Fig. 2.7. Schema instalaţiei de redresare trifazată în punte

Cele şase diode sunt legate în dublă stea între nulurile căreia este conectată o sarcină
activ-inductivă (R, L). Sarcina este alimentată la un moment dat cu tensiunea între două faze
secundare. În această situaţie, pe intervalul de timp de π/3 cât tensiunea între fazele a şi b este
mai mare decât celelalte tensiuni între faze vor intră în conducţie diodele Da1 şi Db2. Curentul
de sarcină trece în acest interval de timp prin înfăşurarea secundară a în sens pozitiv şi în sens
contrar prin înfăşurarea secundară b. Modul de variaţie al tensiunilor de linie din circuitul
secundar precum şi formele curenţilor prin cele trei înfăşurări secundare este prezentat în
figura 2.8. În momentul în care tensiunea între fazele a şi c devine mai mare decât celelalte
tensiuni între înfăşurările secundare, intră în conducţie D a1 şi Dc2. Acest curent parcurge faza a
în sens pozitiv şi faza c în sens negativ. Procesul decurge în mod analog şi pentru celelalte
tensiuni de linie intrând în conducţie prin intermediul impedanţei de sarcină celelalte diode
corespunzătoare. În cazul în care constanta de timp a circuitului parcurs de curent se consideră
mult mai mare decât perioada tensiunii de alimentare, curbele de variaţie ale curenţilor
secundari sunt de formă dreptunghiulară alternând pe durata de 2π/3. La nici un curent din
fazele înfăşurării secundare nu există componentă continuă fapt ce constituie un avantaj al
schemei.

39
 Fig. 2.8. Modul de variaţie al curenţilor şi tensiunilor la redresarea trifazată în punte

Curenţii primari, deduşi pe baza ecuaţiei de solenaţii, sunt tot alternativi, cu alternanţe
dreptunghiulare a căror înălţime este afectată de raportul de transformare. Dacă se apelează la
o conexiune triunghi în primar, atunci se elimină pericolul armonicilor de flux de ordinul trei
produse la magnetizarea circuitului magnetic şi rezultă un curent de linie mai apropiat de unda
sinusoidală conform figurii 2.8 e).
Tensiunea redresată, reprezentată prin curba îngroşată din figura 2.8 a), înregistrează
şase pulsaţii pe perioada 2π, pulsaţiile fiind de amplitudine mai mică decât în cazul instalaţiei
trifazate simple constituind astfel un avantaj important în obţinerea unei forme de undă
redresată cât mai aproape de unda continuă. Acest avantaj este concretizat şi prin faptul că
valoarea medie a tensiunii redresate este dublă faţă de cazul redresării printr-o instalaţie
trifazată simplă.
Această instalaţie asigură un înalt grad de utilizare a transformatorului şi o tensiune
redresată foarte apropiată de forma continuă. În înfăşurările secundare nu există componente
continue de curent, iar prin alegerea unei conexiuni în triunghi pentru primar se elimină şi
prezenţa armonicilor de rang trei în fluxul de magnetizare. Pentru avantajele pe care le
prezintă este cea mai utilizată schemă chiar şi în cazul punţilor comandate.

40
 CAPITOLUL III
LUCRAREA PRACTICĂ – TRANSFORMATORUL ELECTRIC DE
TENSIUNE CU PRIZĂ MEDIANĂ

3.1 Schema electrică a circuitului

3.2 Elemente componente

41
 Pentru realizarea practică a machetei am folosit urmtoarele componente electronice:
- D1, D2 = dioda 1N4007
- TR1 = transformator de rețea 220V - 2X12V
- FUSE = siguranță
- K1 = întrerupător basculant

3.3 Funcţionarea machetei

Redresoarele monofazate bialternanţă sunt mai performante şi permite folosirea ambelor

alternanţe ale sursei de alimentare (cea pozitivă şi cea negativă). Există două variante de bază
a redresorului bialternanţă: cu priză mediană şi în punte.
Redresorul cu priză mediană (Fig.3.1) foloseşte un transformator a cărui secundar are
o priză mediană, şi două diode.

Fig.3.1 Schema redresorului monofazat bialternanţă cu priză mediană.

În Fig.3.2 este prezentată modul de circulaţie a curenţilor în funcţie de alternanţa

sursei de alimentare.
Dacă se consideră că sursa este în alternanţa pozitivă (Fig.3.2.a), se observă că doar
dioda D1 este în conducţie (polarizată direct), dioda D2 fiind blocată (polarizată invers). În
acest caz se poate observa circuitul de închidere a curentului, din partea superioară a
transformatorului, prin dioda D1 ajunge la rezistenţa R şi în final la priza mediană.
Dacă se consideră că sursa este în alternanţa negativă (Fig.3.2.b), se observă că dioda
D1 este blocată, dioda D2 este în conducţie. În acest caz circuitul de închidere a curentului
este de la partea inferioară a transformatorului, prin dioda D2 ajunge la rezistenţa R şi în final
la priza mediană.

42
 a) Dioda D1 în conducţie b) Dioda D2 în conducţie
Fig.3.2. Modul de funcţionare a redresorului cu priză mediană în funcţie de alternanţa sursei.

În Fig.3.3 se prezintă variaţia tensiunilor de intrare, respectiv de ieşire pentru

redresorul monofazat bialternanţă.
În concluzie se poate spune că redresorul prezentat mai sus utilizează ambele
alternanţe ale sursei de alimentare, furnizând consumatorului aproape toată puterea sursei.
Dezavantajul principal al acestui redresor este faptul că necesită un transformator cu
priză mediană. Din acest motiv acest tip de redresor este folosit doar în aplicaţii de putere
mică, deoarece la o aplicaţie de putere mare transformatorul ar avea o dimensiunea ridicată.

Fig.3.3. Variaţia tensiunilor de intrare respectiv de ieşire a redresorului monofazat

bialternanţă.

43
 3.4 Realizarea practică a machetei

Pentru realizarea practică a machetei, am parcurs mai mulți pași, după cum urmează:
- Am desenat schema electrică
- Am atasat-o pe un suport din lemn, după care am trecut la montarea efectivă a
componentelor electronice utilizate astfel:
o Am început cu bornele de alimentare:

o Au urmat diodele:

44
o Siguranța fuzibilă:

o Întrerupătorul basculant:

o Și transformatorul propriu-zis:

45
 CAPITOLUL IV
NORME DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

1. Se interzice folosirea instalațiilor electrice provizorii, cu excepția alimentării cu

energie electrică la locurile de muncă unde se execută reparații.
2. La tablourile de distribuție a energiei electrice se vor folosi numai siguranțe calibrate.
3. Aparatele și echipamentul electric în stare defectă se vor deconecta imediat de la
rețeaua electrică.
4. Utilajul electric, după terminarea lucrului, se scoate de sub tensiune.
5. Conectarea la rețeaua electrică a diferitelor aparate și/sau montaje electrice se va face
numai după verificarea de către conducătorul lucrării de laborator a montajului
efectuat.
6. Deoarece aparatura electrică de măsurare este sensibilă la șocuri mecanice și/sau
electrice, nu trebuie trântită pe masă și nu se va lucra la valori mai mari decât cele
nominale. Orice defect funcțional al aparaturii trebuie semnalat personalului de
conducere a lucrării. Elevii nu vor încerca să remedieze singuri defectul respectiv.
7. Aparatele de măsură se așează pe masă astfel încât să fie accesibile manevrei sau
astfel ca citirea să se facă în condiții normale de lucru.
8. După ce a fost hotarât locul aparatelor, se trece la executarea legăturilor electrice
conform schemei de montaj cu ajutorul cordoanelor de legatură.
9. Montajul se execută fără a se porni sursa de energie electrică.
10. După executarea montajului, se verifică poziția de începere a experimentărilor pentru
aparatura de măsura și control (de exemplu: poziția cursoarelor reostatelor și
autotransformatoarelor, poziția comutatoarelor aparatelor cu scări de măsură multiple
etc.).
11. În momentul conectării ștecherelor în prize, degetele nu trebuie să atingă părțile
metalice ale stecherelor.
12. Înainte de a începe executarea lucrării, montajul va fi controlat de cadrul didactic;
nimeni nu are voie să facă punerea sub tensiune înainte de acest control. În caz
contrar, elevii sunt responsabili de pagubele produse.
13. Este interzis a se umbla la alte butoane ale aparatelor electronice, în afara celor cu care
se lucrează și care vor fi indicate de cadrul didactic.
14. În timpul experimentărilor este interzis elevilor plimbarea de la o masă la alta, de a
circula prin laborator sau a întreține discuții în afara temei de studiat.

46
15. Persoanele care deservesc instalațiile electrice trebuie să îndeplinească următoarele
condiții:
a. să fie sănatoase din punct de vedere psihic;
b. să posede cunoștințe profesionale și de tehnica securității muncii
corespunzătoare;
c. să cunoască procedeele de scoatere de sub tensiune a persoanelor electrocutate
și de acordare a primului ajutor.
16. În timpul desfășurării experimentului nu se vor atinge piesele conductoare aflate sub
tensiune.
17. Desfacerea montajului experimental se va face numai după decuplarea alimentării
tuturor aparatelor.
18. Dacă se observă un defect ce ar avea drept consecință distrugerea unui aparat sau a
unui element din schemă, se scoate imediat montajul de sub tensiune.
19. Este interzisă abandonarea instalației aflate sub tensiune și lăsarea ei nesupravegheată.
20. Pe mesele de lucru nu se vor pune alte obiecte și se vor îndepărta conductoarele de
prisos.
21. Lucrările care urmează a se efectua trebuie studiate cu atenție pentru a se cunoaște
punctele din montaj cu tensiune ridicată, precum și modul de lucru corect cu fiecare
montaj realizat.
22. Datorită nerespectării acestor norme de protecția muncii se pot produce două feluri de
accidente:
a. electrocutarea prin atingerea directă a parților conductoare aflate sub tensiune,
sau prin atingeri indirecte, ca urmare a defectării izolației;
b. defectarea sau distrugerea aparatelor din lucrare.
23. Aceste instrucțiuni au un caracter permanent și nerespectarea lor constituie
contravenție și se pedepsește, după gravitatea cazului, conform legilor privitoare la
protecția muncii.

47
 CONCLUZIE

În această lucrare am prezentat noțiuni generale despre transformatorul electric. Au

fost prezentate componentele principale: circuitul magnetic și circuitul electric cât și datele
nominale ale unui transformator
În tratarea subiectului circuitului magnetic au fost prezentate parțile componente,
exemple, materiale utilizate la realizarea sistemelor magnetice, materiale speciale utilizate
pentru construcția miezurilor magnetice și de asemenea a fost făcută o clasificarea sistemelor
magnetice.
Pentru circuitul electric au fost prezentate înfășurările transformatoarelor, părțile
constructive ale înfășurărilor și materiale utilizate la realizarea acestora.
Lucrarea pune un accent ridicat asupra circuitului magnetic, făcând doar o prezentare
generală asupra componentelor, fără o detaliere amănunțită.

48
 BIBLIOGRAFIE
1. BĂLĂ, C., Maşini electrice, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1979.
2. BERGMAN, I., Proiectarea maşinilor electrice. Rotaprint, I.P.Iaşi, 1979.
3. BICHIR, I. N., Maşini electrice, Bucureşti, Editura ICPE, 1995.
4. BOLDEA, I., Transformatoare şi maşini electrice, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1994.
5. BOLDEA, I., Parametrii maşinilor electrice, Editura Academiei Româme, Bucureşti,
1991.
6. BRUSKIN, S. E., ZOROHOVICI, A.E., HVOSTOV, B.S., Electriceskie maşinî i
micromaşinî, Vîsşaia şcola, Mosco-va, 1971.
7. BÜHLER, H., Traité d'Électricité, vol. XVI, Électricité de réglage et de commande,
Presses Politechniques Ro-mandes, Suisse, 1987.
8. CIOC, I., VLAD, I., CALOTĂ, G., Transformatorul electric. Construcție. Teorie.
Proiectare. Fabricare. Exploatare, Scrisul Românesc, Craiova, 1989.
9. CÂMPEANU, A., Introducere în dinamica maşinilor electrice de curent alternativ,
Editura Academiei Române, Bu-cureşti, 1998.
10. CHEE-MUN ONG, Dynamic Simulation of Electric Machinery using
MATLAB/SIMULINK, PRENTICE HALL PTR, 1998.
11. 11. CHATELAIN, I., Machines électriques, Dunod, 1983.
12. DORDEA, T., Maşini electrice, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1977.
13. DRĂGĂNESCU, O., Încercările maşinilor electrice rotative, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1987.
14. FRANSUA, Al., MĂGUREANU, R., CÂMPEANU, A., CONDRUC, M., TOCACI,
M., Maşini şi sisteme de acţio-nări electrice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1978.
15. FRANSUA, Al., MĂGUREANU, R., Maşini şi acţionări electrice, elemente de
execuție, Editura Tehnică, Bucureşti, 1986.
16. FINNEY, D., Variable frequency AC motor drive systems, Peter Peregrinus Ltd.,
London, 1988.
17. GALAN, G., GHIVĂ, C. CISTELECAN, M., Maşini electrice, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1982.
18. GHEORGHIU, I.S., FRANSUA, Al., Tratat de mașini electrice, Editura Academiei
R.S.R., București, Vol. I, Mașini de curent continuu, 1968; Vol. II , Transformatoare
electrice,1970; Vol. III, Mașini asincrone,1971; Vol. IV, Mașini sincrone, 1972.
19. GOGU, M., Contribuții la comanda prin frecvență a motoarelor de curent alternativ,
Teză de doctorat, Iași, 1998, Universitatea tehnică "Gh. Asachi".
49
20. HINDMARSH, J., Electrical Machines and their Applications, Pergamon Press, Ediția
a III-a, 1977.
21. IVANOV-SMOLENSKI, A., Electrical Machines, Vol. I., II, III, Mir Publishers
Moscow, 1982.
22. JEZIERSKI, E., GOGOLEVSKI, Z., KOPCZYNSKI, K., SZMIT, J., Transformatoare
electrice. Construcție și proiectare, București, Editura tehnică, 1960.
23. KELEMEN, A., IMECS, M., Sisteme de reglare cu orientare după câmp ale mașinilor
de curent alternativ, Editura Academiei R.S.R., București, 1989.
24. KOSTENKO, P., PIOTROVSKI, L. M., Machines électriques, Éditions de Moscou,
vol. I, Machines a courant conti-nu, Transformateurs,1976.
25. KOVÁCS, K. P., Analiza regimurilor tranzitorii ale mașinilor electrice, Editura
Tehnică, București, 1980.
26. LAZU, C., CORLĂVEANU, V., Mașini electrice, Vol. I-II, Editura didactică și
pedagogică, București, 1960-1962.
27. LIUTER, R. A., Rasciot sinhronnîh mașin, Izd. Energhia, 1979, Leningrad.

50