Petru Istudor

Clasa a V-a
Aristotel
Aristotel a fost cel mai mare filozof şi om de ştiinţă al lumii antice.

Aristotel s-a născut la Stagira, un oraș din Peninsula Calcidică, în nordul Mării Egee.

Tatăl său, Nicomah, era medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al
II-lea și bunicul lui Alexandru cel Mare.
Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratică. Rămas orfan de
copil, Aristotel își petrece primii ani la Stagira și Pella, iar la 17 ani intră în Academia
lui Platon, unde rămâne 20 de ani, mai întâi ca elev apoi ca profesor.
După moartea lui Platon, în 347 î.Hr., a plecat la Assos, în Misia devenind consilierul
tiranului Hermias. De fapt, acesta este începutul unei serii de călătorii pentru
cunoașterea și studiul formelor de stat și de conducere existente la acea perioadă.
În 343 î.Hr., era chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desăvârși educația
tânărului Alexandru (cel care avea să rămână în istorie ca Alexandru cel Mare).

Despre înfățișarea lui Aristotel se știe că avea ochii mici, picioare subțiri, vorba
cepeleagă, însă avea îmbrăcăminte plăcută, tunsoare îngrijită și inele cu pietre
scumpe de o rară frumusețe.

În 340 î.Hr. s-a întors la Stagira, dar nu pentru multă vreme. Pacea impusă de
Macedonia cetăților grecești i-a dat prilejul să revină la Atena, unde a înființat
propria lui școală, Lyceum, școală ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va preda
aici timp de treisprezece ani și își va continua neobosit cercetările.

Timpul petrecut in Atena coincide în linii mari cu perioada cuceririlor militare ale lui
Alexandru. Acesta nu i-a cerut sfatul fostului său dascăl, dar i-a asigurat fonduri
generoase pentru cercetări.

Cu toate acestea, asocierea cu Alexandru prezenta anumite pericole. Aristotel se

opunea din principiu stilului dictatorial al lui Alexandru, iar când cuceritorul l-a
executat pe nepotul lui Aristotel sub acuzaţia de trădare, se pare că a avut de
gând să-i rezerve şi lui Aristotel aceeaşi soartă.

Ca și magistrul său, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca și

autorul o istorie interesantă. Ele au fost redescoperite treptat, dintre
care Poetica abia în perioada Renașterii, deci unele dintre ele pot rămâne
necunoscute și până în prezent. După moartea lui Teofrast, urmașul lui
Aristotel la conducerea școlii, lucrările marelui filosof sunt duse în Asia
Mică, unde putrezesc în subsoluri, fiind readuse la Atena pe la 100 î.Hr.
În 86 î.Hr., sunt aduse la Roma și ajung mai târziu până la Andronicus din
Rodos.
Vastul sistem filosofic și științific conceput de Aristotel, uimitor prin
diversitate
 (logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) și
profunzime, a stat la baza gândirii medievale creștine și islamice și a fost
axul culturii Occidentului până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Din cele
peste 150 de lucrări care îi sunt atribuite, s-au păstrat 47.

El a întemeiat studiul logicii, îmbogăţind aproape fiecare ramură a filozofiei, şi

a adus numeroase contribuţii la dezvoltarea ştiinţei.

Aristotel a scris despre astronomie, zoologie, embriologie, geografie,

geologie, fizică, anatomie, fiziologie, psihologie şi economie, despre teologie
şi politică, despre educaţie, poezie, tradiţii barbare şi constituţia atenienilor şi
despre aproape orice alt domeniu al cunoaşterii accesibil grecilor antici.
Lucrările lui ştiinţifice constituie practic o enciclopedie a cunoştinţelor
ştiinţifice din vremea sa.

Să fii expert de frunte în toate domeniile ştiinţifice este o performanţă

incredibilă, care cu greu va putea fi egalată de cineva în viitor. Dar Aristotel a
realizat chiar mai mult decât atât. El a fost în acelaşi timp un filozof original
cu contribuţii notabile în toate domeniile filozofiei speculative.

Din scrierile lui Aristotel se desprinde ideea că fiecare aspect al vieţii şi

societăţii umane poate constitui un obiect adecvat pentru gândire şi analiză;
convingerea că universul nu este controlat de magie sau de toanele unei
zeităţi capricioase, comportamentul lui depinzând de nişte legi perfect
raţionale; credinţa că este îndreptăţit ca fiinţele omeneşti să desfăşoare o
investigare sistematică a fiecărui aspect al lumii naturale.

Niciodată extremist, Aristotel s-a ghidat după normele bunului-simţ practic. A

făcut greşeli, desigur, dar este surprinzător de mic numărul erorilor stupide
pe care Aristotel le-a comis în această vastă enciclopedie a cunoaşterii.

Influenţa lui Aristotel asupra întregii gândiri occidentale ulterioare a fost imensă. În
antichitate şi în perioada medievală, i s-au tradus lucrările în latină, siriană, arabă,
italiană, franceză, ebraică, germană şi engleză. Scriitorii greci de mai târziu, ca şi
filozofii bizantini i-au studiat şi admirat opera.

Lista învăţaţilor medievali influenţaţi de Aristotel este atât de lungă, încît face
imposibilă înşiruirea tuturor numelor.

Multe dintre părerile lui Aristotel sunt surprinzător de moderne, ca de exemplu:

„Sărăcia generează crimele şi revoluţia”

Opera lui Aristotel a exercitat o înrâurire puternică, de foarte lungă durată care îl
îndreptățește să fie considerat una dintre cele mai importante personalităţi care au
influenţat evoluţia omenirii.