Lect. univ.

Ioana MIHNEA
Lect. univ. Sorin FILDAN

CAPITOLUL I

CONSIDERAłII INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL DE

AUTOR

NoŃiune

InstituŃia dreptului de autor, astfel cum este reglementată prin Legea nr.
8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată şi completată1, se
referă la protecŃia operelor litarare, artistice sau ştiinŃifice şi a creatorilor acestor
opere.
În doctrină, instituŃia dreptului de autor este definită ca fiind ansamblul
normelor juridice care reglementează relaŃiile sociale care se nasc din crearea,
publicarea şi valorificarea operelor literare, artistice sau ştiinŃifice2.
În acelaşi timp, dreptul de autor este dreptul de proprietate intelectuală
recunoscut persoanei fizice sau persoanelor fizice care au creat o operă originală de
creaŃie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinŃific, oricare ar fi modalitatea
de creaŃie, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi
destinaŃia lor, ori altor titulari legali, persoane juridice sau fizice (art. 3 din Legea nr.
344/20053).
Literatura de specialitate califică dreptul de autor ca fiind o subspecie a
dreptului de proprietate intelectuală, alături de dreptul de proprietate industrială4. În
această accepŃiune, dreptul de autor prezintă anumite caracteristici:
a) În primul rând, dreptul de autor a făcut parte din ramura dreptului civil, dar
pe măsura creşterii complexităŃii relaŃiilor sociale, s-a desprins, printr-o anumită
specificitate dată de obiectul protecŃiei, calitatea subiecŃilor de drept, apariŃia şi
dezvoltarea programelor pe calculator, fapt care a determinat o reglementare aparte.
b) SubiecŃii de drept se află pe picior de egalitate, la fel ca şi cei de drept civil.
c) În privinŃa raporturilor juridice reglementate, acestea au un caracter moral,
nepatrimonial, dar şi patrimonial, dând naştere la drepturi patrimoniale.
d) Dreptul civil este considerat şi în acestă materie drept comun, în sensul că
dacă o anumită chestiune nu este reglementată în mod expres în materia dreptului de
autor se va apela la principiile generale şi regulile dreptului civil.

1
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în formă iniŃială în M. Of. nr.
60 din 26 martie 1996.
2
St. D. Cărpenaru, Drept civil. Drepturile de creaŃie intelectuală, Universitatea Bucureşti, 1971, p. 7.
3
Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării dreptului de proprietate
intelectuală în cadrul operaŃiunilor de vămuire, publicată în M. Of. nr. 1093 din 5 dexembrie 2005).
4
L. Dănilă, Dreptul de autor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 12.
 Reglementare

Principalele acte normative care reglementează dreptul de autor şi alte creaŃii

intelectuale sunt:
- Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată şi
completată:
- Legea nr. 77/1998 pentru aderarea României la ConvenŃia de la Berna pentru
protecŃia operelor litarare şi artistice din 9 septembrie 1886, în forma revizuită prin
actul de la Paris de la 24 iulie 1971 şi modificată şa 28 septembrie 19795;
- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea6;
- Legea nr. 205/2000 pentru ratificarea Tratatului O.M.P.I. privind dreptul de
autor, adoptat la Geneva la 20 decembrie 19967;
- O.G. nr. 45/2000 privind unele măsuri pentru combaterea producerii şi
comercializării neautorizate a fonogramelor8, aprobată cu modificări prin Legea nr.
624/20019;
- O.U.G. privind unele măsuri în domeniul culturii şi artei, cultelor,
cinematografiei şi dreptului de autor10, aprobată cu modificări prin Legea nr.
574/200111. Ulterior, O.U.G. nr. 9/2001 a fost modificată prin Legea nr. 199/200212;
- Legea nr. 18472001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect,
republicată13;
- Legea nr. 630/2002 a cinematografiei14, modificată şi completată prn Legea
nr. 577/2004;
- Legea nr. 504/2002 a audiovizualului15;
- Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu
privire la reŃelele şi serviciile de comunicaŃii electronice16;
- Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării
dreptului de proprietate intelectuală în cadrul operaŃiunilor de vămuire.

5
Publicată în M. Of. nr. 156 din 17 aprilie 1998.
6
Publicată în M. Of. nr. 359 din 2 septembrie 2000, completată şi modificată prin Legea nr. 283/2000,
publicată în M. Of. nr. 368 din 31 mai 2002.
7
Publicată în M. Of. nr. 609 din 27 noiembrie 2000.
8
Publicată în M. Of. nr. 41 din 31 ianuarie 2000
9
Publicată în M. Of. nr. 727 din 15 noiembrie 2001.
10
Publicată în M. Of. nr.35 din 19 ianuarie 2001.
11
Publicată în M. Of. nr. 685 din 30 octombrie 2001.
12
Publicată în M. Of. nr. 267 din 22 aprilie 2002.
13
Publicată în M. Of. nr. 195 din 18 aprilie 2001, completată şi modificată prin Legea nr. 43/2004 şi
republicată în M. Of. nr. 771 din 23 septembrie 2004.
14
Publicată în M. Of. nr. 889 din 9 decembrie 2002.
15
Publicată în M. Of. nr. 534 din 22 iulie 2002.
16
Publicată în M. Of. nr. 551 din 31 iulie 2003.
 CAPITOLUL II

RAPORTUL JURIDIC DE DREPT DE AUTOR

Subiectul dreptului de autor

Asemeni oricărui raport juridic şi raportul juridic care se referă la dreptul de

autor comportă trei elemente: subiecŃi, obiect şi conŃinut.
Subiectul dreptului de autor este expres reglementat în art. 3-6 din Legea nr.
8/1996.
Astfel, după ce în art. 1 al Legii se subliniază că „dreptul de autor... este legat
de persoana autorului...”, în art. 3 se precizează în mod expres că „Este autor persoana
fizică sau persoanele fizice care au creat opera.
În cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecŃia acordată
autorului persoanele juridice şi persoanele fizice, altele decât autorul”.
În consecinŃă, se poate aprecia că subiect al dreptului de autor este persoana
fizică sau persoana juridică, titulară a dreptului de autor asupra unei opere literare,
artistice sau ştiinŃifice sau a altor opere de creaŃie intelectuală, drept recunoscut şi
garantat în condiŃiile legii speciale.
Se impun câteva observaŃii în legătură cu calitatea de autor al operei.
Astfel, dacă subiect al dreptului de autor poate fi o persoană fizică sau o
persoană juridică, autorul unei opere de creaŃie intelectuală poate fi numai o
persoană fizică.
Afirmăm acest lucru întrucât numai omul, ca persoană fizică, este înzestrat cu
atribute specifice, necesare creaŃiei intelectuale: inteligenŃă, gândire, putere creatoare,
imaginaŃie, originalitate, talent etc. Persoana juridică este o creaŃie a dreptului, este o
abstracŃie juridică, ea nu are o existenŃă fizică.
În susŃinerea acestei concluzii se pot invoca şi următoarele argumente legale:
- art. 3 alin. 1 din Lege: „Este autor persoana fizică sau persoanele fizice care
au creat opera”;
- art. 4 alin. 1 din Lege: „Se prezumă a fi autor, până la proba contrară,
persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinŃă
publică.”; termenul de „persoană” utilizat în acest text legal nu se poate referi decât la
persoana fizică întrucât numai aceasta are „nume”, persoanele juridice având
„denumire”, ca atribut de identificare, în conformitate cu Decretul nr. 31/1954,
referitor la persoanele fizice şi persoanele juridice17;
- art. 3 alin. 3 din Lege: „Calitatea de subiect al dreptului de autor se poate
transmite în condiŃiile legii”, dar calitatea de autor nu se poate transmite.

17
Publicat în B. Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954.
 Pe de altă parte, calitatea de autor este o chestiune de fapt, care izvorăşte
dintr-un fapt juridic: crearea operei, în timp ce calitatea de subiect al dreptului de
autor este o chestiune de drept, care izvorăşte din lege sau dintr-un act juridic între vii
sau mortis cauza.
Conform art. 4 alin. 1 din Lege „Se prezumă a fi autor, până la proba contrară,
persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinŃă
publică”. PrezumŃia legală este una relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară.
Aceasta poate fi făcută prin orice mijloc de probă, faptul creării operei, care atrage
după sine calitatea de autor, fiind o stare de fapt, un fapt juridic.
În concluzie, calitatea de autor şi calitatea de subiect al dreptului de autor nu
se confundă. O persoană fizică poate avea calitatea de autor, fără să fie subiect al
dreptului de autor, după cum o persoană juridică poate fi subiect al dreptului de autor,
fără a avea calitatea de autor. Există mai multe astfel de situaŃii:
a) succesorii în drepturi ai autorilor18;
b) cesionarii convenŃionali ai drepturilor patrimoniale19;
c) cesionarii legali ai drepturilor de autor20;
d) organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor21;
e) persoana fizică sau juridică din iniŃiativa, sub responsabilitatea şi sub
numele căreia a fost creată opera, în cazul operelor colective;
f) persoana fizică sau persoana juridică care aduce la cunoştinŃă publică
opara, în cazul operelor publicate sub anonimat sau pseudonim, cu consimŃământul
autorului şi atâta timp cât acesta nu-şi dezvăluie identitatea.
Pluralitatea de subiecte
Uneori, operele de creaŃie intelectuală sunt rezultatul activităŃii de creaŃie a
mai multor autori. În aceste cazuri suntem în prezenŃa unei pluralităŃi de autori.
Pluralitatea de autori îmbracă forma operei comune şi a operei colective.
Opera comună este opera creată de mai mulŃi coautori în colaborare. Art. 5 din
Lege reglementează regimul juridic al unei astfel de opere.
Dreptul de autor asupra operei comune aparŃine coautorilor acesteia, între care
unul poate fi autor principal.
În literatura de specialitate22 se face distincŃie, în funcŃie de contribuŃia fiecărui
coautor, între:

18
Exercită unele prerogative ale dreptului de autor, morale, iar cele patrimoniale, fiind recunoscute pe
durată determinată.
19
Beneficiază de aceste drepturi în temeiul contractului de cesiune.
20
Operele realizate în cadrul obligaŃiilor de serviciu, când drepturile patrimoniale se exercită de către
angajatori.
21
Organismele de gestiune colectivă sunt persoane juridice constituite prin liberă asociere, vând ca
obiect de activitate colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredinŃată de către
titulari.
22
V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, Dreptul de autor şi drepturile conexe, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2005, p. 51.
 - opere divizibile – acelea în care autorii realizează contribuŃii separate, care se
încheagă într-un tot unitar; fiecare coautor este autorul părŃii sale de contribuŃie şi
coautor al operei întregi;
- opere indivizibile – acelea în care activitatea creatoare a fiecărui coautor se
contopeşte în aşa măsură cu activitatea celorlalŃi, încât aportul nici unuia dintre ei nu
poate fi separat şi individualizat de aporturile celorlalŃi.
În cazul operei comune există un singur drept de autor cu mai mulŃi titulari,
dreptul de autor aparŃine în comun coautorilor, nu o pluralitate de drepturi23.
În lipsă de stipulaŃie contrară, coautorii nu pot exploata opera decât de comun
acord. Este vorba de principiul unanimităŃii, întâlnit şi în cazul dreptului de
proprietate comună.
Principiul unanimităŃii este aplicabil doar în ceea ce priveşte utilizarea operei
de către coautori. Astfel, dacă unul dintre coautori refuză să consimtă la utilizarea
operei, motivul său trebuie să fie temeinic justificat. InstanŃa de judecată este
competentă să se pronunŃe asupra temeiniciei refuzului de a consimŃi la utilizarea
operei şi în cazul în care refuzul este abuziv, instanŃa poate autoriza pe ceilalŃi
coautori să exploateze opera.
În cazul în care opera este divizibilă, aceasta poate fi utilizată separat, cu
condiŃia de a nu se prejudicia utilizarea operei comune sau drepturile celorlalŃi
coautori (art. 5 alin. 4). SoluŃia este echitabilă, având în vedere că fiecare coautor este
autor al propriei contribuŃii la opera comună. Acest lucru, însă nu îi conferă dreptul de
a utiliza partea sa în mod liber, ci numai astfel încât să nu dăuneze operei în întregime
şi drepturilor celorlalŃi coautori.
Se apreciază că regula unanimităŃii există numai în ceea ce priveşte utilizarea
operei, nu şi în ceea ce priveşte drepturile morale şi acŃiunile în justiŃie privind
apărarea drepturilor morale şi patrimoniale24. Dacă s-ar admite contrariul, ar însemna
ca unul dintre coautori să nu-şi poată apăra singur drepturile morale, atât în raport cu
terŃii, dar mai ales în raport cu ceilalŃi coautori.
În cazul utilizării unei opere create în colaborare, coautorii au dreptul la o
remuneraŃie, în proporŃia pe care au convenit-o. În lipsa unei convenŃii, remuneraŃia se
împarte proporŃional cu părŃile de contribuŃie ale autorilor sau în mod egal, dacă
acestea nu se pot stabili (art. 5 alin. 5).
Opera colectivă este acea operă în care contribuŃiile personale ale autorilor
formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept
distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create (art. 6 alin. 1).
O operă este considerată colectivă dacă întruneşte, cumulativ, două condiŃii25:
a) opera să fie creată din iniŃiativa, sub responsabilitatea şi sub numele unui
întreprinzător, persoană fizică sau persoană juridică; chiar dacă publicarea operei se
face sub numele întreprinzătorului şi numele autorilor pot fi făcute publice;

23
Ibidem.
24
Ibidem.
25
Ibidem.
 b) să se producă o fuziune a contribuŃiilor coautorilor care să facă imposibilă
atribuirea de drepturi distincte asupra întregului; aceasta nu înseamnă însă că nu pot fi
identificare contribuŃiile autorilor, de exemplu în cazul articolelor dintr-un ziar.
Referitor la regimul juridic al operei colective, în lipsa unei convenŃii contrare,
dreptul de autor asupra operei colective aparŃine persoanei fizice sau juridice din
iniŃiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată (art. 6 alin. 2).
Se poate observa că, spre deosebire de opera comună, în cazul operei colective
există un singur subiect al dreptului de autor şi anume persoana fizică sau persoana
juridică din iniŃiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată opera.
Acesta constituie singurul caz, izvorât din lege, în care o persoană juridică are
calitatea de subiect al dreptului de autor.

Obiectul dreptului de autor

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe determină

obiectul dreptului de autor în art. 7-9 ale acesteia.
Înainte de a trece la analiza obiectului derptului de autor trebuie făcute câteva
precizări:
- obiectul dreptului de autor reprezintă creaŃia intelectuală şi nu se confundă cu
suportul material, bunul corporal în care s-a exteriorizat creaŃia intelectuală;
- obiectul dreptului de autor nu trebuie confundat nici cu obiectul raportului
juridic referitor la dreptul de autor.
Potrivit art. 7 al Legii, constituie obiect al dreptului de autor „...operele
originale de creaŃie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinŃific, oricare ar fi
modalitatea de creaŃie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi
destinaŃia lor ...”.
Din textul legal citat se desprind câteva elemente definitorii pentru obiectul
dreptului de autor:
a) Obiectul dreptului de autor este alcătuit din opere de creaŃie intelectuală.
CreaŃia intelectuală este un produs al activităŃii umane, numai omul este capabil a crea
o operă, el dispunând de atributele necesare activităŃii creatoare. În consecinŃă,
operele de creaŃie intelectuală nu pot fi produsul persoanelor juridice, după cum nu
pot fi produsul diferitelor aparate sau dispozitive, indiferent de performanŃa acestora
(în fond şi acestea din urmă sunt produsul creaŃiei individului uman);
b) Operele de creaŃie intelectuală trebuie să fie originale. Originalitatea operei
constituie, deci o condiŃie esenŃială pentru protecŃia juridică a operei de creaŃie
intelectuală.
Se apreciază26 că originalitatea unei opere este dată de noutatea şi
autenticitatea acesteia, adică până la momentul realizăii operei să nu mai fi existat o
asemenea creaŃie intelectuală.

26
T. Bodoaşcă, Dreptul proprietăŃii intelectuale, ediŃia 2, Ed. All Beck, Bucureşti, 2007, p. 18.
 Originalitatea operei nu poate fi analizată în general, după criterii absolute şi
preconstituite, ea trebuie cercetată de la caz la caz, prin raportare la ansamblul
operelor preexistente în domeniul din care face parte opera analizată27.
c) Pentru a constitui obiect al dreptului de autor, opera trebuie să aparŃină,
după caz, domeniului literar, artistic sau ştiinŃific. Enumerarea din textul legal este
una limitativă. Evident că există şi alte domenii în care se manifestă creaŃia
intelectuală, dar acestea exced domeniul dreptului de autor, fiind supuse protecŃiei
altor drepturi.
d) Nu are relevanŃă modalitatea de creaŃie, modul sau forma concretă de
exprimare şi nici valoarea sau destinaŃia operelor de creaŃie intelectuală. Pentru a
constitui obiect al dreptului de autor nu prezintă aşadar importanŃă felul creaŃiei, adică
forma scrisă, orală, vizuală, proză, poezie, dramă etc. şi nici forma concretă şi
specifică de exprimare, adică stilul autorului. Este protejată atât forma aparentă,
perceptibilă prin simŃuri, cât şi forma internă. Astfel, în cazul unui program pe
calculator, sunt protejate atât instrucŃiunile specifice programelor şi care, de regulă nu
sunt vizualizate de către public, cât şi expresia vizuală care apare pe monitor28.
De asemenea, nu prezintă importanŃă în ceea ce priveşte protecŃia, nici
valoarea operei. Sunt protejate deopotrivă atât operele bune, sub aspect calitativ, cât şi
cele proaste, banale, atât operele lungi cît şi cele scurte, atât cele folositoare, utile, cât
şi cele nefolositoare. Legea nu judecă operele29.
Tot astfel, nu prezintă importanŃă nici destinaŃia operei. Sunt protejate
deopotrivă operele vizând un scop estetic, cultural sau unul utilitar.
Se apreciază, în doctrină, că acest din urmă criteriu nu trebuie absolutizat
deoarece chiar legiuitorul, în textul art. 9 din Lege, exclude de la protecŃie anumite
categorii de opere, tocmai destinaŃiei pe care o au:
„... b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi
traducerile oficiale ale acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităŃilor publice şi ale organizaŃiilor
cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaŃiile de presă;
f) simplele fapte şi date”.
Art. 7 al Legii conŃine, după precizarea elementelor definitorii ale obiectului
dreptului de autor, o enumerare exemplificativă a creaŃiilor originale care beneficiază
de protecŃie juridică în acest sens. Enumerarea exemplificativă este dată de folosirea
de către legiuitor a sintagmei „cum sunt”. Astfel:
a) scrierile literare şi publicistice, conferinŃele, predicile, pledoariile,
prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;

27
Ibidem.
28
V. Roş, D. Bogda, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 89.
29
Ibidem.
 b) operele ştiinŃifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile,
cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaŃiile ştiinŃifice;
c) compoziŃiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
e) operele cinematografice precum şi orice alte opere audio-vizuale;
f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu
analog fotografiei;
g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură,
gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticei
şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor
destinate unei utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce
formează proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărŃile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi
ştiinŃei în general.
După cum am precizat, paleta operelor protejate de lege este mult mai largă,
incluzând orice creaŃie intelectuală originală, din domeniul literar, artistic sau
ştiinŃific, indiferent de forma de exprimare, de modalitatea de creaŃie sau de forma
concretă de exprimare.
În continuare, art. 8 al Legii include în rândul operelor de creaŃie intelectuală
care constituie obiect al dreptului de autor şi operele derivate şi anume:
„a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările de documentare, aranjamentele
muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinŃifice care
reprezintă o muncă intelectuală de creaŃie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinŃifice, cum ar fi: enciclopediile
şi antologiile, colecŃiile sau compilaŃiile de materiale sau date, protejate ori nu,
inclusiv bazele de date, care prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie
creaŃii intelectuale”.
În doctrină se apreciază că principiul pe care se bazează protecŃia operelor
derivate este următorul: ori de câte ori dependenŃa în raport cu opera preexistentă este
atât de redusă încât rolul acesteia din urmă a fost exclusiv acela de a stimula crearea
unei opere în realitate autonome, ne aflăm în faŃa unei utilizări libere, dacă însă gradul
de dependenŃă de opera preexistentă este atât de mare, dar în acelaşi timp rezultatul
utilizării acesteia este o creaŃie intelectuală personală, acest rezultat este şi el
protejat30.
Art. 16 din Lege prevede că prin opere derivate se înŃelege traducerea,
publicarea în culegeri, adaptarea, precum şi orice altă transformare a unei opere
preexistente, dacă aceasta constituie creaŃia intelectuală.
Deci, pentru a fi protejată de lege o operă derivată trebuie să îndeplinească
două condiŃii:

30
Y. Eminescu, Dreptul de autor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 51.
 - opera derivată să aibă la bază una sau mai multe opere preexistente, în sensul
că autorul ei să preia elemente caracteristice, originale ale operei preexistente;
- opera derivată să constituie o creaŃia intelectuală, adică este necesar să
constituie rezultatul activităŃii creatoare a autorului ei31, să aibă o anumită
originalitate;
- să nu fie prejudiciate drepturile autorilor operei originale.
Din dispoziŃiile legale cuprinse în art. 5-8 ale Legii reiese că operele de creaŃie
intelectuală pot fi clasificate în funcŃie de mai multe criterii. Astfel:
a) în funcŃie de contribuŃia autorului la realizarea operei există:
- opere originale;
- opere derivate;
b) în funcŃie de obiectul lor există:
- opere literare,
- opere artistice;
- opere ştiinŃifice;
c) în funcŃie de modul de exprimare există:
- opere scrise,
- opere orale,
- opere realizate prin metode analoage fotografiei;
d) în funcŃie de numărul persoanelor care au contribuit la realizarea operei
există:
- opere simple (cu un singur autor);
- opere comune: - divizibile;
- indivizibile.
După cum am mai precizat, Legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe,
după ce precizează sfera creaŃiilor intelectuale care intră sub incidenŃa ei, enumeră
creaŃiile intelectuale excluse de la protecŃie. Astfel, art. 9 din Lege prevede că „Nu pot
beneficia de protecŃia legală a dreptului de autor următoarele:
a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinŃifice, procedeele, metodele de
funcŃionare, sau conceptele matematice ca atare şi invenŃiile, conŃinute într-o operă,
oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi
traducerile oficiale ale acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităŃilor publice şi ale organizaŃiilor
cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaŃiile de presă;
f) simplele fapte şi date”.
Excluderea acestor categorii de la protecŃia instituită prin Legea nr. 8/1996
necesită câteva explicaŃii.
31
A. Ionaşcu, N. Comşa, M. Mureşan, Dreptul de autor în R.S.R., Ed. Academiei, Bucureşti, 1969, p.
59.
 Astfel, deşi elementele enumerate în art. 9 al Legii nu sunt protejate prin acest
cadru legal, aceasta nu înseamnă că sunt excluse de la orice protecŃie juridică. De
altfel, chiar Legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe precizează în art. 2 că
„Recunoaşterea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu prejudiciază şi nu exclude
protecŃia acordată prin alte dispoziŃii legale”.
În cazul elementelor enumerate la lit. a) a art. 9 o parte dintre acestea,
respectiv, descoperirile şi invenŃiile sunt protejate prin Legea nr. 64/1991 privind
brevetele de invenŃie. Ideile, teoriile, conceptele, metodele sunt excluse de la protecŃie
deoarece aparŃin domeniului conoaşterii logice. Ele scapă oricărei încercări de
apropriere, având privilegiul de a fi veşnic libere, de a fi în permanenŃă un teriroiu al
nimănui şi al tuturor în acelaşi timp. Ele aparŃin unui fond comun, alcătuit din tot ceea
ce a creat şi transmis umanitatea. Recunoaşterea unui drept privativ asupra ideilor ar
paraliza orice activitate de creaŃie32. Dacă ideea în sine nu este protejată, în schimb,
forma de exprimare a ideii, ideea exprimată într-o operă de creaŃie intelectuală este
protejată prin Legea dreptului de autor.
În cazul textelor oficiale de natură politică, legislativă, administrativă,
judiciară şi traducerile oficiale ale acestora, mijloacelor de plată, simbolurilor
oficiale: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia
raŃiunea excluderii de la protecŃie juridică este aceea că ele sunt destinate publicului şi
trebuie cunoscute de toată lumea şi, în consecinŃă, reproducerea lor trebuie să fie
liberă.
Aceeaşi este şi situaŃia ştirilor şi informaŃiilor de presă, toate acestea având o
destinaŃie publică.
În privinŃa simplelor date şi fapte, acestea sunt supuse protecŃiei altor acte
normative. De exemplu, dacă datele sau faptele constituie secrete de stat vor fi
ocrotite prin legislaŃia specială în materie sau dacă se referă la viaŃa intimă, de familie
a persoanei vor fi incidente dispoziŃiile art. 26 alin (1) din ConstituŃia României.
Trebuie făcută precizarea că în temeiul art. 1 alin. (2) din Lege, opera de
creaŃie intelectuală este recunoscută şi protejată independent de aducerea acesteia la
cunoştinŃă publică, prin simplul fapt al realizării, chiar dacă este în formă nefinalizată.
Astfel, există protecŃie juridică independent de existenŃa vreunei formalităŃi. Cu toate
acestea, trebuie să facem precizarea că legislaŃia românească prevede obligaŃia de
constituire a depozitului legal de documente, indiferent de suport, reglementat de
Legea nr. 111/199533. Această obligaŃie nu constituie o îndatorire pentru acordarea
protecŃiei juridice, ci o obligaŃie a persoanelor fizice sau juridice care editează sau
produc tipărituri şi alte documente grafice sau audiovizuale, cum ar fi: cărŃi, broşuri,
ziare, reviste, calendare, agende, partituri muzicale, atlase, hărŃi, teze de doctorat,

32
V. Roş, D, Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 186.
33
Legea nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea şi funcŃionarea Depozitului legal de documente,
indiferent de suport, republicată în M. Of. nr. 119 din 7 februarie 2005.
publicaŃii cu caracter oficial aparŃinând autorităŃilor publice centrale sau locale,
documente în format electronic, programe informatice şi baze de date34.
Cu alte cuvinte, divulgarea operei nu este condiŃionată de constituirea
depozitului legal de documente, în schimb editarea operei este condiŃionată de decizia
autorului de a divulga opera.
ObligaŃia de trimitere cu titu de depozit legal aparŃine editurilor, iar pentru
operele realizate în regia autorului, persoană fizică sau juridică, obligaŃia aparŃine,
după caz, tipografiilor, atelierelor, caselor/studiourilor de înregistrare, Băncii
NaŃionale României, Monetăriei Statului şi altor asemenea. În cazul materialelor
realizate în străinătate de către sau pentru persoane fizice sau juridice române, această
obligaŃie revine acestor persoane.
În temeiul art. 11 din Legea 111/1995, funcŃia de AgenŃie NaŃională pentru
Depozit Legal este exrcitată de Biblioteca NaŃională a României. Aceasta are
următoarele atribuŃii:
- asigură controlul bibliografie naŃional;
- întocmeşte statistica oficială a ediŃiilor naŃionale;
- atribuie numărul de depozit legal;
- atribuie numere internaŃionale de standardizare a cărŃilor (I.S.B.N.) şi a
publicaŃiilor în serie (I.S.S.N.) şi întocmeşte catalogarea înaintea publicării (C.I.P.);
- creează şi gestionează baza de date a editurilor cu sediul în România;
- urmăreşte şi controlează modul în care persoanele fizice şi juridice,
obligate să efectueze trimiteri ci titlu de depozit legal, se conformează acestei
obligaŃii;
- urmăreşte şi controlează modul în care bibliotecile beneficiare prelucrează,
depozitează şi conservă cărŃile şi celelelte materiale primite cu titlu de depozit legal;
- reŃine, prelucrează, depozitează şi conservă, ca fond intangibil, câte un
exemplar din documentele primite cu titlu de depozit legal şi distribuie celelalte
exemplare beneficiarilor prevăzuŃi la art. 7 şi 8.
Legea nr. 111/1995 prevede şi o sancŃiune în cazul neîndeplinirii obligaŃiei de
trimitere a documentelor cu titlu de depozit legal: netrimiterea acestora în termen de
30 de zile de la data apariŃiei constrituie contravenŃie şi se sancŃionează cu amendă în
valoare de 5 ori preŃul de vânzare al documentului netransmis. Constatarea
contravenŃiilor şi aplicarea amenzilor se face de către personalul de specialitate al
Bicliotecii NaŃionale a României.
Constituirea depozitului legal de documente îndeplineşte şi o funcŃie
preventivă în sensul că previne nesocotirea drepturilor care decurg din realizarea unei
opere de creaŃie intelectuală. În acelaşi timp, constituie şi premisa protecŃiei juridice a
drepturilor ce decurg din relizarea unei opere.
Art. 146 din Legea nr. 8/1996 precizează categoriile de opere protejate prin
acest cadru legal:

34
A se vedea art. 2 şi 4 din Legea nr. 111/1995, republicată.
 „a) operele a căror autori sunt cetăŃeni români, chiar dacă nu au fost aduse încă
la cunoştinŃă publică;
b) opere ai căror autori sunt persoane fizice sau juridice cu domiciliul sau cu
sediul în România, chiar dacă nu au fost aduse la cunoştinŃă publică;
c) operele de arhitectură construite pe teritoriul României;
d) interpretările sau execuŃiile artiştilor interpreŃi ori executanŃi care au loc pe
teritoriul României;
e) interpretările sau execuŃiile artiştilor interpreŃi ori executanŃi care sunt fixate
în înregistrări protejate de prezenta lege;
f) interpretările sau execuŃiile artiştilor interpreŃi ori executanŃi care nu au fost
fixate în înregistrări, dar sunt transmise prin emisiuni de radiodifuziune sau
televiziune protejate de prezenta lege;
g) înregistrările sonore sau audiovizuale ai căror producători sunt persoanele
fizice sau juridice cu domiciliul sau cu sediul în România;
h) înregistrările sonore sau audiovizuale a căror primă fixare pe un suport
material a avut loc pentru prima dată în România;
i) programele de radiodifuziune şi de televiziune emise de organisme de
radiodifuziune şi de televiziune cu sediul în România;
j) programele de radiodifuziune şi de televiziune transmise de organnisme
transmiŃătoare cu sediul în România”.
Se poate observa că în cazurile prevăzute la lit. a), b) protecŃia operelor există
îndependent de aducerea lor la cunoştinŃă publică, dar cu condiŃia ca autorii sau
titularii drepturilor de autor să fie cetăŃeni români, respectiv persoane juridice cu
sediul în România.
În cazul celorlalte opere de creaŃie intelectuală, protecŃia lor juridică este
condiŃionată de divulgarea lor, mai mult, existenŃa lor este condiŃionată de divulgare,
deci nici nu s-ar putea pune problema protecŃiei mai înainte de existenŃa operelor.

ConŃinutul dreptului de autor

Capitolul IV al Titlului I din Partea I a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de

autor şi drepturile conexe este consacrată conŃinutului dreptului de autor.
ConŃinutul dreptului de autor este format din totalitatea drepturilor subiective
şi a obligaŃiilor corelative care revin subiecŃilor raportului juridic de drept de autor.
Legea reglementează două categorii de drepturi care se nasc ca urmare a
creării unei opere:
a) drepturi morale;
b) drepturi patrimoniale.
Drepturile morale sunt acele drepturi subiective care nu au un conŃinut
economic evaluabil în bani.
Drepturile morale de autor iau naştere odată cu crearea operei protejate prin
lege.
 Ca şi caractere juridice, drepturile morale (nepatrimoniale) sunt:
- drepturi absolute, opozabile erga omnes;
- drepturi cu caracter strict personal;
- drepturi imprescriptibile atât extinctiv, cât şi achizitiv;
- drepturi inalienabile.
Astfel cum reiese din Lege, există câteva excepŃii de la regula inalienabilităŃii
drepturilor morale, în sensul că, după moartea autorului operei de creaŃie intelectuală
anumite drepturi se pot transmite prin succesiune legală sau testamentară, iar în lipsă
de astfel de moştenitori, exerciŃiul acestor dreptui revine organismului de gestiune
colectivă care a administrat drepturile autorului, sau, după caz, organismului cu cel
mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creaŃie.
Drepturile morale preced naşterea drepturilor patrimoniale şi supravieŃuiesc
acestora. Evident că drepturile patrimoniale pot fi transmise de către autor prin acte
între vii sau mortis causa, dar, aşa cum vom vedea, transmiterea acestor drepturi prin
acte pentru cauză de moarte este limitată în timp la o durată de 70 de ani.
a) Drepturile morale
Art. 10 al Legii nr. 8/1996 conferă autorului unei opere de creaŃie intelectuală
cinci drepturi morale şi anume:
- dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinŃă
publică;
- dreptul de a pretinde recunoaşterea calităŃii de autor al operei;
- dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinŃă publică;
- dreptul de a pretinde respectarea integrităŃii operei şi de a se opune oricărei
modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau
reputaŃia sa;
- dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii
drepturilor de utilizare, prejudiciaŃi prin exercitarea retractării.
Dreptul de divulgare a operei
Prin „drept de divulgare” se înŃelege acel drept moral în virtutea căruia o operă
de creaŃie intelectuală este adusă la cunoştinŃa publicului, pentru prim oară.
Dreptul de divulgare conferă titularului trei prerogative: de a decide dacă, de a
decide în ce mod şi de a decide când va fi adusă opera la cunoştinŃă publică [(art. 10
lit. a)].
În literatura de specialitate35 s-a pus problema ce reprezintă de fapt dreptul de
divulgare: dreptul de a aduce propriu-zis opera la cunoştinŃa publicului sau dreptul de
a hotărî aducerea operei la cunoştinŃa publicului.
Din analiza textului legal reiese că autorul „...are dreptul de a decide...”, ceea
ce a fost interpretat în sensul că dreptul de divulgare se exercită prin luarea deciziei, a
hotărârii de a aduce opera la cunoştinŃă publică şi nu prin aducerea operei la

35
V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 199-203.
cunoştinŃă publică36. Autorul poate decide la un moment dat să aducă opera la
cunoştinŃă publică şi să stabilească o dată ulterioară privind aducerea operei la
cunoştinŃă publică, după cum, modalitatea de aducere la cunoştinŃă publică poate fi
hotărâtă în momentul luării deciziei de a divulga opera sau în momentul aducerii
efective la cunoştinŃă publică.
Referitor la modalitatea concretă în care opera se aduce la cunoştinŃă publică,
legea lasă autorului libertate deplină, precizând că autorul are dreptul de a decide „în
ce mod” va fi adusă opera la cunoştinŃă publică.
Art. 15 al Legii face precizări referitoare la „comunicare publică” a operei.
Astfel, „Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată
direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice
loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor
unei familii şi al cunoştinŃelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau
orice altă modalitate publică de execuŃie ori de prezentare directă a operei, expunerea
publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică şi de arhitectură,
proiecŃia publică a operelor cinematografice şi a altor opere audiovizuale, inclusiv a
operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor
sonore sau audiovizuale, precum şi prezentarea într-un loc public, prin intermediul
oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se consideră publică orice
comunicare a unei opere prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la
dispoziŃia publicului, inclusiv prin internet sau alte reŃele de calculatoare, astfel încât
oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în
orice moment ales în mod individual.”
Conform Legii, dreptul de divulgare a operei aparŃine autorului. După moartea
acestuia, dreptul se transmite moştenitorilor, potrivit legislaŃiei civile, pe durată
nelimitată. În cazul în care nu există moştenitori, exerciŃiul acestui drept revine
organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile autorului sau, după
caz, organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de
creaŃie (art. 11 alin. 2).
Dacă autorul decedat şi-a manifestat în timpul vieŃii, în mod expres, voinŃa ca
opera sa să nu fie adusă la cunoştinŃă publică, această voinŃă trebuie să fie respectată.
În cazul operelor comune, dreptul de divulgare aparŃine autorului principal.
Calitatea de autor principal trebuie să fie recunoscută, în scris, de către coautori. În
lipsa unei astfel de convenŃii, opera poate fi divulgată numai prin consimŃământul
tuturor coautorilor. În cazul refuzului unuia dintre coautori de a-şi da acordul privind
divulgarea operei ceilalŃi coautori pot apela la forŃa de constrângere a statului.
În cazul operelor colective dreptul de divulgare aparŃine, în lipsa unei
convenŃii contrare, persoanei fizice sau persoanei juridice din iniŃiativa, sub
responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată opera.
Dreptul la paternitatea operei

36
Ibidem.
 Dreptul la paternitatea operei este acel drept moral care conferă titularului
posibilitatea de a pretinde recunoaşterea calităŃii de autor al operei de creaŃie
intelectuală.
Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 instituie o prezumŃie relativă în legătură cu
recunoaşterea calităŃii de autor al unei opere: „Se prezumă a fi autor, până la proba
contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la
cunoştinŃă publică”.
Dreptul la recunoaşterea calităŃii de autor aparŃine, după cum am mai precizat,
doar persoanelor fizice nu şi persoanelor juridice.
Dreptul la paternitatea operei are două aspecte37:
- unul pozitiv, care constă în în dreptul autorului de a revendica oricând
calitatea de autor;
- unul negativ, care constă în dreptul autorului de a se opune oricărui act de
uzurpare, de contestare a acestei calităŃi de către terŃi.
Acest drept moral conferă titularului şi posibilitatea de a apela la forŃa
coercitivă a statului în caz de încălcare sau nesocotire a dreptului.
Dreptul la paternitatea operei dă naştere unei obligaŃii de indicare a autorului
unei opere de creaŃie intelectuală ori de câte ori acea operă este citată.
În cazul operelor derivate se impune, tot astfel, indicarea autorului operei
originale pentru a nu se aduce atingere drepturilor acestuia din urmă.
Legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe reglementează transmiterea
exerciŃiului acestui drept după moartea autorului, succesorilor, iar în lipsă de aceştia
organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile autorului sau, după
caz, organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de
creaŃie. Trebuie subliniat faptul că ceea ce se transmite prin succesiune este exerciŃiul
dreptului şi nu dreptul, adică posibilitatea de a pretinde celorlalŃi recunoaşterea
calităŃii de autor a antecesorului şi nu calitatea de autor a succesorilor. Trebuie
precizat, de asemenea, că din moment ce legea nu precizează prin ce fel de
„moştenire” are loc această transmitere, poate fi vorba atât despre succesiunea legală
cât şi cea testamentară.
Dacă încălcarea dreptului la divulgare nu este sancŃionată de Legea nr. 8/1996,
însuşirea fără drept a calităŃii de autor constituie infracŃiune, potrivit art. 141 din Lege
şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amendă.
Dreptul la paternitatea operei implică şi dreptul de a decide sub ce nume va fi
adusă opera la cunoştinŃă publică.
Dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinŃă publică
Art. 10 lit. c) din Lege statuează că autorul are „... dreptul de a decide sub ce
nume va fi adusă opera la cunoştinŃă publică”.
Exprimarea legiuitorului a fost criticată în literatura de specialitate pentru
motivul că ar duce la concluzia că autorul poate să publice opera sub ce nume ar voi,

37
Ibidem.
or în realitate dreptul autorului se limitează la a decide dacă utilizează sau nu propriul
nume sau va publica opera sub un pseudonim38. Dimpotrivă, alŃi autori39 sunt de
părere că opera poate fi adusă la cunoştinŃă publică şi sub numele altei persoane, dar
numai cu acordul acesteia din urmă, pentru că, în caz contrar, s-ar aduce atingere
dreptului la nume al respectivei persoane. Decretul nr. 31/1954 prevede în acest sens,
că titularul dreptului la nume poate cere instanŃei de judecată să-l oblige pe autor să
retragă opera făcută publică sub numele său şi să ia orice alte măsuri în vederea
restabilirii dreptului încălcat
Trebuie făcută precizarea, de la început, că dreptul la nume consacrat de art.
10 lit. c) al Legii este diferit de dreptul la nume consacrat de Decretul nr. 31/1954,
acesta din urmă referindu-se la dreptul la nume al autorului ca persoană fizică.
Revenind la dreptul la nume, dreptul nepatrimonial de autor, legea conferă
autorului unei opere posibilitatea de a divulga opera sub nume său, sub un pseudonim
sau sub anonimat, având posibilitatea de a nu-şi dezvălui identitatea: „Când opera a
fost adusă la cunoştinŃă publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim...” (art. 4
alin. 2). În această ultimă ipoteză dreptul de autor se exercită de către persoana fizică
sau juridică ce aduce opera la cunoştinŃă publică, cu consimŃământul autorului şi atât
timp cât autorul nu-şi dezvăluie identitatea. Deci, autorul îşi păstrează dreptul de a-şi
dezvălui identitatea.
Dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinŃă publică
implică posibilitatea autorului de a decide, în cazul în care înŃelege să divulge opera
sub numele său, cu privire la modul cum va fi scris numele: nume şi prenume scris în
întregime, nume şi iniŃiala prenumelui etc., la modul unde va fi amplasat numele, la
scrierea lui.
În cazul operelor comune şi a celor colective toŃi coautorii au dreptul de a
decide sub ce nume va fi divulgată opera. Conform art. 5 alin. 2 din Lege, în cazul
operelor comune, dreptul de autor aparŃine tuturor coautorilor, în lipsă de stipulaŃie
contrară, iar în cazul operelor colective acest drept aparŃine persoanei fizice sau
juridice din iniŃiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată (art. 6
alin.2). În acest ultim caz, această persoanăă are dreptul de a decide în legătură cu
numele sub care va fi adusă opera la cunoştinŃă publică.
Aducerea la cunoştinŃă publică a unei opere sub un alt nume decât cel decis de
autor constituie infracŃiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu
amendă, conform art. 141 din Legea nr. 8/1996.
Dreptul de a pretinde respectarea integrităŃii operei (dreptul la
inviolabilitatea operei)
Art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 prevede că autorul are „... dreptul de a
pretinde respectarea integrităŃii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi
oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaŃia sa”.
Acest drept conferă titularului posibilitatea:
38
Ibidem.
39
T. Bodoaşcă, op. cit., p. 43.
 - de a pretinde respectarea integrităŃii operei;
- de a se opune oricărei modificări aduse operei;
- de a se opune oricărei atingeri aduse operei.
Precizarea din finalul textului „... dacă prejudiciază onoarea sau reputaŃia...”
este de natură să dea naştere următoarei concluzii: autorul poate pretinde să nu i se
modifice sau să nu i se aducă atingere operei numai în situaŃiile în care i s-ar
prejudicia onoarea sau reputaŃia prin aceste operaŃiuni exercitate asupra operei. Nu
putem fi de acord cu o asemenea reglementare pentru următorul motiv: opera de
creaŃie intelectuală costituie expresia personalităŃii autorului ei, ea trebuie să
transmită, să dezvăluie, exact ceea ce a dorit autorul, ori acest lucru poate fi făcut
numai prin păstrarea operei nealterate, în forma şi în spiritul date de autor. Orice
modificare a unei opere de creaŃie intelectuală trebuie făcută numai cu acordul
autorului ei.
În acelaşi timp, suntem de acord că există anumite limite ale dreptului conferit
de art. 10 lit. d) al Legii. Acestea sunt40:
a) Limite date de natura operei
În cazul programelor de calculator este permisă îndepărtarea erorilor acestora
precum şi transformarea programelor, fără acordul autorului, dacă acest lucru este
necesar pentru ca dobânditorul să poată utiliza programul într-un mod corespunzător
destinaŃiei sale (art. 76).
În cazul anumitor opere de artă grafică şi plastică, acestea pot fi modificate
având în vedere conflictul cu drepturile altor persoane: de exemplu opera este fixată
pe un suport aflat în proprietatea altei persoane, fără consimŃământul acestuia sau
dacă opera respectivă prezintă pericol pentru public.
În cazul operelor de arhitectură trebuie să se Ńină cont de caracterul tehnic al
acestora, dar şi de necesităŃile practice, în sensul că în timp, ele pot suferi modificări
în sensul de a fi adaptate realităŃii înconjurătoare.
b) Limite date de conflicte cu drepturile terŃilor
Autorul unei opere de creaŃie intelectuală trebuie să respecte drepturile
nepatrimoniale ale terŃilor: dreptul la viaŃă privată, dreptul la onoare, dreptul la
imagine.
În cazul operelor fixate pe un suport material aparŃinând în proprietatea altei
persoane, trebuie conciliat dreptul autorului la inviolabilitatea operei cu dreptul de
proprietate al terŃului asupra suportului material. Art. 47 alin, 6 din Lege prevede că
„Dobândirea proprietăŃii asupra suportului material al operei nu conferă prin ea însăşi
un drept de utilizare asupra operei”. Acest lucru înseamnă că proprietarul suportului
material nu dobândeşte nici una dintre prerogativele specifice dreptului de autor.
În cazul operelor de artă plastică Legea (art. 82) prevede că persana fizică sau
juridică organizatoare a expoziŃiilor de artă răspunde de integritatea operelor expuse,
luând toate măsurile pentru înlăturarea oricărui risc.

40
V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 223-227.
 Art. 22 din Lege prevede că proprietarul sau posesorul unei opere este dator să
permită accesul autorului la aceasta şi să i-o pună la dispoziŃie, dacă acest fapt este
necesar pentru exercitarea dreptului său de autor şi cu condiŃia ca prin aceasta să nu se
aducă atingere unui interes legitim al proprietarului sau al posesorului. Proprietarul
sau posesorul poate pretinde autorului o garanŃie suficientă pentru securitatea operei,
asigurarea acesteia la o sumă ce reprezintă valoarea pe piaŃă a originalului, precum şi
o remuneraŃie corespunzătoare.
Acestă dispoziŃie legală este de natură să concilieze drepturile autorului cu
dreptul de proprietarului suportului operei.
Dreptul la inviolabilitatea operei dă naştere şi obligaŃiei corelative de a nu
distruge opera.
În acest sens, art. 23 din Lege prevede că „Proprietarul originalului unei opere
nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei la preŃul de cost al
materialului.
Dacă nu este posibilă returnarea originalului, proprietarul va permite autorului
să facă o copie a operei, într-o manieră corespunzătoare.
În cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face
forogtafii ale operei şi de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor”.
c) Limite determinate de cesiunea unor drepturi patrimoniale
În cazul operelor derivate care presupun traducerea, publicarea în culegeri,
adaptarea precum şi orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta
constituie creaŃie intelectuală (art. 16), cesionarul este îndreptăŃit să opereze
transformări ale operei.
Aceste transformări pot fi făcute şi fără acordul autorului operei în
următoarele situaŃii (art. 35):
„... - dacă este o transformare privată, care nu este destinată şi nu este pusă la
dispoziŃia publicului;
- dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiŃia ca
rezultatul să nu ceeze confuzie în ce priveşte opera originală şi autorul acesteia;
- dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor;
- dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop
didactic, cu menŃionarea autorului”.
În unele cazuri în care s-a transmis de către autor dreptul de utilizare a operei,
acesta trebuie să se supună modificărilor legate de respectivul mod de folosire a
operei. Astfel, în cazul transmiterii dreptului de editare a unei opere literare sau
ştiinŃifice, cesionarul are dreptul să corecteze erorile de ortografie, punctuaŃie, sintaxă,
dar nu şi stilul. În cazul adaptărilor unei opere se vor produce modificări ale operei
literare respective.
Alteori, în funcŃie de dreptul de utilizare transmis, cesionarul nu are aceeaşi
libertate, el fiind Ńinut de respectarea dreptul la inviolabilitatea operei. De pildă,
cesionarul dreptului de difuzare şi proiecŃie a unei opere audiovizuale nu are dreptul
de a tăia sau remonta cadre de film sau de a adăuga un alt fond muzical41.
În cazul reprezentărilor teatrale sau execuŃiilor muzicale, cesionarul este
obligat să permită autorului să controleze reprezentarea sau executarea operei şi să
susŃină în mod adecvat realizarea condiŃiilor tehnice pentru interpretarea lucrării. El
este obligat l arespectarea drepturilor autorului (art. 60).
Potrivit art. 11 alin. 2 din Legea exerciŃiul dreptului de a pretinde respectarea
integrităŃii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri
aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaŃia autorului, se transmite prin
moştenire, pe durată nemimitată. În lipsa acestor moştenitori, exerciŃiul dreptului
revine organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile autorului sau,
după caz, organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de
creaŃie.
Dreptul de a retracta opera
Art. 10 lit. e) reglementează dreptul de retractare arătând că aurotul are „...
dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de
utilizare, prejudiciaŃi prin exercitarea retractării”.
Acest drept constă în posibilitatea juridică recunoscută autorului operei de
creaŃie intelectuală de a retrage opera după divulgare.
Dreptul de retractare constituie o consecinŃă a caracterului absolut şi
discreŃionar al dreptului de divulgare.
În cazul în care între autorul operei şi titularul dreptului de utilizare a fost
încheiat un contract, exercitarea dreptului de retractare constituie o excepŃie de la
principiul forŃei obligatorii a contractului (art. 969 alin. 2 C. civ.). Totuşi, în cazul în
care prin exercitarea dreptului de retractare autorul cauzeză părŃii contractante un
prejudiciu, va fi obligat la repararea prejudiciului prin plata despăgubirilor.
În măsura în care exercitarea acestui drept se realizează în mod abuziv, cu rea-
credinŃă, răspunderea autorului va fi angajată cu mai multă severitate.
În cazul operelor comune, dacă dreptul de retractare se exercită doar de către
unul dintre autori, acesta va fi obligat să plătească despăgubiri atât persoanelor
cocontractante, cât şi celorlalŃi coautori.
Legea nu condiŃionează exercitarea dreptului de retractare de îndeplinirea
vreunei condiŃii. În consecinŃă, instanŃa nu poate cenzura temeinicia retractării, ea
putând doar stabili eventualele despăgubiri42.
Dreptul de retractare nu este recunoscut în cazul programelor pentru
calculator. Astfel, conform art. 77 alin. 3 din Lege „DispoziŃiile art. 10 lit. e) din
prezenta lege nu se aplică programelor pentru calculator”.
Se apreciază că raŃiunea acestei reglementări constă în aceea de a conferi
garanŃii în utilizarea programelor pe alculator şi să le pună la adăpost de decizia
unilaterală şi păgubitoare a autorului43.
41
A se vedea literatura şi practica citată de V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 226.
42
L. Dănilă, op. cit., p. 72.
 Conform Legii, acest drept nu poate face obiectul vreunei renunŃări sau
înstrăinări şi nici nu poate fi transmis prin moştenire. În consecinŃă, dreptul de
retractare se stinge odată cu decesul autorului operei.

b) Drepturile patrimoniale
Drepturile patrimoniale ale autorului sunt precizate de Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în art. 12: „Autorul unei opere are
dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera
sa, inclusiv de a consimŃi la utilizarea operei de către alŃii” şi în art. 21: „Autorul unei
opere originale de artă grafică sau plastică ori al unei opere fotografice, beneficiază de
un drept de suită, reprezentând dreptul de a încasa o cotă din preŃul net de vânzare
obŃinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor, precum
şi dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa”.
Autorul unei opere de creaŃie intelectuală are următoarele drepturi
patrimoniale:
- dreptul de a utiliza opera;
- dreptul la suită.
Caracterele juridice specifice drepturilor patrimoniale de autor se desprind din
reglementarea acestora. Astfel:
- caracterul exclusiv al drepturilor patrimoniale de autor este expres prevăzut
în art. 12 care prevede că autorul operei are „... dreptul patrimonial exclusiv de a
decide...”; acest caracter are un dublu sens: pe de o parte, autorul are dreptul suveran
de a decide dacă opera va fi utilizată, în ce mod şi când, iar pe de altă parte,
monopolul utilizării aparŃine în exclusivitate autorului;
- caracterul personal al drepturilor patrimoniale este expres reglementat în art.
1 alin. 2 din Lege: dreptul de autor „... este legat de persoana autorului şi comportă
atribute de ordin moral şi patrimonial...”; acest caracter trebuie înŃeles în sensul că
dreptul de autor este strâns legat de persoana autorului, reflectând personalitatea
acestuia.
Dreptul de a utiliza opera
Astfel cum reiese din reglementarea cuprinsă în art. 12 din Lege, autorul are
dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera, inclusiv dreptul de a
consimŃi la utilizarea operei de către alŃii.
În literatura de specialitate44 textul art. 12 este interpretat în sensul că autorul
unei opere are dreptul subiectiv de a utiliza opera, iar acest drept implică inclusiv
prerogativa de a consimŃi la utilizarea operei de către alŃii prin cesiunea unora sau mai
multor prerogative specifice dreptului de utilizare a unei opere. Autorul unei opere
poate să utilizeze personal opera sau poate consimŃi ca opera să fie utilizată de către
terŃe persoane. Indiferent de modalitatea de utilizare a operei, autorul urmăreşte
obŃinerea de foloase patrimoniale.
43
T. Bodoaşcă,, op. cit., p. 48.
44
V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 253.
 Potrivit art. 13 din Lege, utilizarea unei opere dă naştere la drepturi
patrimoniale, distincte şi exclusive ale autorului de a autoriza sau de a interzice:
a) reproducerea operei ;
b) distribuirea operei;
c) importul în vederea comercializării pe piaŃa internă a copiilor realizate, cu
consimŃământul autorului, după operă;
d) închirierea operei;
e) împrumutul operei;
f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace,
inclusiv prin punerea operei la dispoziŃia publicului, astfel încât să poată fi
accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual de către
public;
g) radiodifuzarea operei;
h) retransmiterea prin cablu a operei;
i) realizarea de opere derivate.
a) Reproducerea operei constă în realizarea integrală sau parŃială a uneia sau
mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice
mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau
audiovizuale ale unei opere precum si stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu
mijloace electronice (art. 14).
Obiectul reproducerii îl constituie opera realizată de autor. Aceasta înseamnă
că opera a fost adusă la cunoştinŃă publică, iar reproducerea constă în realizarea de
copii după operă.
Reproducerea unei opere poate fi totală sau parŃială, directă sau indirectă,
temporară sau permanentă. În oricare dintre situaŃii se cere consimŃământul autorului
operei.
b) Distribuirea operei constă în vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu
titlu oneros sau gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea
publică a acesteia (art. 141 alin. 1).
Distribuirea este posibilă doar în cazul operelor fixate pe un suport material şi
are ca obiect suportul material în care este fixată opera45.
ModalităŃile de distribuire sunt variate: vânzarea, închirierea, împrumutul; în
principiu, modalităŃile sunt diferite, în funcŃie de specificul operei de creaŃie supus
distribuŃiei. Distribuirea se face atât cu titlu oneros cât şi cu titlu gratuit.
Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul
transfer de drept de proprietate asupra originalului sau a copiilor unei opere, pe piaŃa
internă, de către titularul de drepturi sau cu consimŃământul acestuia (art. 141 alin. 2).
c) Importul constă în introducerea pe piaŃa internă, cu scopul comercializării a
originalului sau a copiilor legal realizate a unei opere fixate pe orice suport (art. 142).

45
Y. Eminescu, op. cit., p. 167.
 d) Închirierea operei presupune punerea la dispoziŃie, spre utilizare, pentru un
timp limitat şi pentru un avantaj economic sau comercial, direct sau indirect, a unei
opere (art. 143).
Închirierea poate avea ca obiect atât originalul operei, cât şi copiile acesteia.
Ea poate fi consimŃită de autor, dar şi de succesorii lui în drepturi (cesionari,
moştenitori)46.
Potrivit art. 145 din Lege, închirierea nu se aplică:
- construcŃiilor realizate din proiecte arhitecturale;
- originalelor sau copiilor operelor de design ori de artă aplicată, utilizate
pentru realizarea produselor de consum;
- originalelor sau copiilor operelor, realizate în scopul comunicării publice ori
pentru a căror utilizare există un contract;
- lucrărilor de referinŃă pentru consultare imediată sau pentru împrumut între
instituŃii;
- operelor create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă
acestea sunt utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activităŃii obişnuite.
e) Împrumutul, în sensul de modalitate de utilizare a unei opere de creaŃie
intelectuală, constă în punerea la dispoziŃie spre utilizare, pentru un timp limitat şi
fără un avantaj economic sau comercial direct sau indirect, a unei opere prin
intermediul unei instituŃii care permite accesul publicului în acest scop (art. 144).
Împrumutul realizat prin biblioteci nu necesită autorizarea autorului şi dă
dreptul acestuia la o remuneraŃie echitabilă (art. 144 alin. 2). Această remuneraŃie nu
se datorează în cazul în care împrumutul se realizează prin bibliotecile instituŃiilor de
învăŃământ şi prin bibliotecile publice cu acces gratuit (art. 144 alin. 3).
Împrumutul unor opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale nu poate
avea loc decât după 6 luni de la prima distribuire a operei (art. 144 alin. 4).
La fel ca şi în cazul închirierii, legea specifică faptul că nu pot face obiectul
împrumutului aceleaşi categorii de opere, respectiv:
- construcŃiile realizate din proiecte arhitecturale;
- originalele sau copiile operelor de design ori de artă aplicată, utilizate pentru
realizarea produselor de consum;
- originalele sau copiile operelor, realizate în scopul comunicării publice ori
pentru a căror utilizare există un contract;
- lucrările de referinŃă pentru consultare imediată sau pentru împrumut între
instituŃii;
- operele create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă
acestea sunt utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activităŃii obişnuite.
f) Dreptul autorului de a consimŃi la utilizarea operei de către alŃii este strâns
legat de noŃiunea de comunicare publică.

46
V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 259.
 Comunicarea publică constă în orice comunicare a unei opere, realizată direct
sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în
care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei
familii şi al cunoştinŃelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice
altă modalitate publică de execuŃie ori de prezentare directă a operei, expunerea
publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică şi de arhitectură,
proiecŃia publică a operelor cinematografice şi a altor opere audiovizuale, inclusiv a
operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor
sonore sau audiovizuale, precum şi prezentarea într-un loc public, prin intermediul
oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate.
De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin
mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziŃia publicului inclusiv prin
internet sau alte reŃele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să
poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual
(art. 15 alin. 1).
Comunicare publică necesită consimŃământul autorului operei de creaŃie
intelectuală. Pentru aceasta:
- comunicarea trebuie să să se facă într-un loc deschis publicului sau
- comunicarea trebuie să se facă unui număr de persoane care depăşeşte cercul
normal al membrilor unei familii şi al cunoştinŃelor acesteia. Oricare dintre aceste
situaŃii presupune comunicare publică.
ModalităŃile de comunicare a unei opere sunt directe sau indirecte:
„Comunicarea publică constă în orice comunicare a unei opere, realizată direct sau
prin orice mijloace tehnice...” (art. 15 alin. 1 al Legii nr. 8/1996). Din formularea legii
ar rezulta că modalităŃile de comunicare indirectă sunt acelea care se realizează prin
intermediul mijloacelor tehnice.
Doctrina47 apreciază că modalităŃile directe de comunicare a unei opere sunt
acelea care presupun o comunicare realizată într-un loc accesibil publicului, acesta
luând cunoştinŃă de operă în mod direct, fiind prezent în locul unde se comunică
opera. Deşi uneori această comunicare se realizează cu ajutorul mijloacelor tehnice,
de exemplu, aparate de proiecŃie, difuzoare etc, caracterul comunicării rămâne acelaşi:
direct. Ca şi modalităŃi de comunicare directă se pot enumera: recitarea, reprezentarea
scenică, expunerea operelor fotografice, de artă plastică, proiecŃia operelor de artă
cinematografică sau audiovizuale, expoziŃiile publice, concertele, indiferent de gen
etc.
Dimpotrivă, comunicarea este indirectă când se realizează într-un loc
neaccesibil publicului, acesta luând cunoştinŃă de operă în mod individual, prin
intermediul mijloacelor tehnice ca: internetul, televiziune, radiodifuziunea etc.: „De
asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau
fără fir, realizată prin punerea la dispoziŃia publicului inclusiv prin internet sau alte

47
Ibidem.
reŃele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea
acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual” (art. 15
alin. 1). Comunicarea indirectă se realizează prin radiodifuziune, televiziune,
retransmitere prin cablu etc.
Art. 15 alin. 2 din Lege prevede că dreptul de a autoriza sau de a interzice
comunicarea publică sau punerea la dispoziŃie a operelor nu se consideră epuizat prin
niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziŃia publicului.
g) Prin radiodifuzare, conform art. 151 se înŃelege:
- emiterea unei opere de către un organism de rediodifuziune ori de
televiziune, prin orice mijloc ce serveşte la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor
sau imaginilor, ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea ei publică prin
satelit, în scopul recepŃionării de către public;
- transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin
fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepŃia reŃelelor de calculatoare,
în scopul recepŃionării ei de către public.
După cum se poate observa, radiodifuziunea se poate realiza prin mai multe
procedee tehnice. ConsimŃământul autorului operei privind comunicarea operei
trebuie cerut pentru fiecare procedeu, în parte, dacă opera se difuzează prin mai multe
procedee.
Dreptul de a autoriza sau de a interzice radiodifuziunea nu se consideră
epuizat odată cu radiodifuzarea autorizată (art. 15 alin. 2).
h) Prin retransmiterea prin cablu se înŃelege transmiterea simultană, nealterată
şi integrală, de către un operator, prin fir, prin cablu,prin fibră optică sau prin orice alt
procedeu similar sau printr-un procedeu de difuzare prin unde ultrascurte, pentru
recepŃionarea de către public, a unei transmisii iniŃiale,, cu sau fără fir, inclusiv prin
satelit, de servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune, destinate
recepŃionării de către public (art. 152).
ExerciŃiul dreptului de retransmisie prin cablu se realizează prin organismele
de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe [(art. 1231 alin. 1
lit. g)].
i) Operele derivate constau în realizarea de traduceri, publicarea în culegeri a
operei, adaptarea, precum şi orice altă transformare a operei, dacă aceasta constituie
creaŃie intelectuală (art. 16).
Opera derivată, astfel cum am precizat, poate constitui obiect al dreptului de
autor, sub rezerva neprejudicierii drepturilor autorului operei originale. Acesta rămâne
în continuare protejat, poate să-şi exercite drepturile specifice, fără a fi Ńinut de
drepturile autorului operei derivate.
Mai trebuie adăugat că Legea nr. 8/1996 prevede sancŃiuni referitoare la
încălcarea sau nesocotirea drepturilor patrimoniale, pentru fiecare dintre modalităŃile
de folosire a operelor de creaŃie intelectuală, în Capitolul III, SecŃiunea a doua
intitulată „Proceduri şi sancŃiuni”.
Dreptul la suită
 Dreptul la suită reprezintă posibilitatea autorului unei opere originale de artă
grafică sau plastică sau a unei opere fotografice de a încasa o cotă din preŃul net de
vânzare obŃinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor.
În acelaşi timp, acest drept conferă titularului posibilitatea de a pretinde de a fi
informat cu privire la locul unde se află opera sa (art. 21 alin. 1).
Dreptul la suită are un domeniu restrâns de aplicare în ceea ce priveşte:
- operele de creaŃie intelectuală: vizează doar operele originale de artă grafică,
plastică sau operele fotografice; se consideră operă originală şi copiile operelor
originale care au fost făcute într-un număr limitat de către autor sau cu aprobarea
acestuia (art. 21 alin. 3);
- debitorii dreptului: vizează actele de vânzare a unei opere de artă grafică sau
plastică ori a unei opere fotografice care implică, în calitate de vânzători, cumpărători
sau intermediari, saloane, galerii de artă, precum şi orice comerciant de opere de artă
(art. 21 alin. 2).
Vânzătorul, în calitate de debitor al dreptului de suită, este obligat:
- să comunice autorului informaŃiile în legătură cu revânzarea operei, preŃul
obŃinut şi locul unde se află opera;
- să reŃină procentele sau cotele din preŃul de vânzare şi să plătească autorului
suma datorată, în termen de două luni de la data vânzării (art. 21 alin. 5).
Beneficiarii dreptului de suită sau reprezentanŃii acestora pot solicita
vânzătorilor, cumpărătorilor, intermediarilor, saloane, galerii de artă, oricărui
comerciant de opere de artă, informaŃii necesare asigurării plăŃii sumelor datorate în
temeiul dreptului de suită, în termen de 3 ani de zile de la data revânzării (art. 21 alin.
6).
Legiuitorul stabileşte o sumă maximă care poate fi încasată cu titlu de drept de
suită, 12500 de euro sau contravaloarea în lei, precizând în cuprinsul art. 21 alin. 4 şi
modul de calcul al sumei:
a) de la 300 la 3000 de euro – 5%
b) de la 3000,01 la 50.000 euro – 4%
c) de la 50.000, 01 la 200.000 euro – 3%
d) de la 200.000, 01 la 350.000 euro – 1%
e) de la 350.000, 01 la 500.000 euro – 0.5%
f) peste 500.000 euro – 0,25%
Dreptul la suită nu poate face obiectul vreunei renunŃări sau înstrăinări
conform art. 21 alin. 7 din Lege.
Dreptul la suită, fiind un drept patrimonial, durează tot timpul vieŃii autorului
şi se transmite succesorilor, prin moştenire, potrivit legislaŃiei civile, pe o perioadă de
70 de ani de la data decesului autorului (art. 25 din Lege).
Art. 22 din Lege instituie în favoarea proprietarului sau posesorului unei opere
obligaŃia de a permite accesul autorului la opera sa şi de a o pune la dispoziŃia
autorului, dacă aceasta este necesar pentru exercitarea dreptului de autor. De
asemenea, proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să distrugă opera înainte
de a o oferi autorului la preŃul de cost al materialului. Dacă nu este posibilă returnarea
originalului, proprietarul operei va trebui să permită autorului acesteia să facă o copie,
într-o manieră corespunzătoare. În cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai
dreptul de a face fotografii ale operei şi de a solicita proprietarului trimiterea
reproducerii proiectelor (art. 23 din Lege).
Deşi aceste drepturi, respectiv obligaŃii, nu intră în conŃinutul dreptului de
suită, doctrina apreciază că au aceeaşi natură ca dreptul de siută48.

48
Ibidem.
 CAPITOLUL III

DURATA PROTECłIEI DREPTULUII DE AUTOR

Durata protecŃiei drepturilor morale de autor

Pentru a determina limitele exercitării dreptului de autor, din punct de vedere

temporal, trebuie să stabilim două momente: momentul naşterii dreptului şi momentul
stingerii acestuia.
Referitor la momentul naşterii dreptului de autor, art. 24 din Legea nr. 8/1996,
statuează că „Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinŃifice se
naşte din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de
exprimare”. Această reglementare trebuie coroborată cu cea din art. 1 alin. 2 al Legii:
„Opera de creaŃie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea
la cunoştinŃă publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată”.
Deci, momentul naşterii dreptului de autor este acela al creării operei şi el
există independent de aducerea ei la cunoştinŃă publică. În consecinŃă, dreptul de autor
este recunoscut şi protejat din momentul creării operei.
Trebuie să facem precizatea că art. 24 al Legii are în vedere atât aspectele
patrimoniale cât şi cele nepatrimoniale ale dreptului de autor.
Doctrina de specialitate apreciază că drepturile morale de autor trebuie să aibă
caracter perpetuu. Acest caracter al drepturilor morale trebuie înŃeles în opoziŃie cu
caracterul limitat în timp al drepturilor patrimoniale şi nu în sensul că drepturile
morale nu se sting niciodată, că ele există perpetuu49.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 din Lege, drepturile morale vor fi protejate pe
toată durata vieŃii autorului, ele neputând face obiectul vreunei renunŃări sau
înstrăinări. Totuşi, legea instituie trei excepŃii în sensul că după moartea autorului, pot
fi transmnise prin moştenire legală, pe durată nedeterminată, următoarele drepturi:
- dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinŃă
publică;
- dreptul de a pretinde recunoaşterea calităŃii de autor al operei;
- dreptul de a pretinde respectarea integrităŃii operei şi de a se opune oricărei
modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau
reputaŃia sa.

49
V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 232.
 În cazul celor trei drepturi transmisibile, devoluŃiunea succesorală se face
potrivit legislaŃiei civile. Deci, aceste drepturi pot fi transmise atât prin succesiune
legală, cât şi prin testament.
Dacă nu există moştenitori, legea prevede că exerciŃiul acestor drepturi revine
organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile autorului sau, după
caz, organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de
creaŃie.

Durata protecŃiei drepturilor patrimoniale de autor

Drepturile patrimoniale sunt protejate pe o durată limitată de timp.

Astfel, conform art. 25 din Lege, drepturile patrimoniale durează tot timpul
vieŃii autorului, iar după moartea acestuia, se transmit prin moştenire legală sau
testamentară, pe o durată de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la
cunoştinŃă publică în mod legal.
În lipsă de moştenitori, exerciŃiul drepturilor patrimoniale revine aceloraşi
entităŃi ca şi în cazul drepturilor morale, adică, organismului de gestiune colectivă
care a administrat drepturile autorului sau, după caz, organismului cu cel mai mare
număr de membri, din domeniul respectiv de creaŃie.
Şi în această materie Legea a instituit câteva excepŃii. Astfel:

Persoana care după încetarea protecŃiei dreptului de autor, aduce la
cunoştinŃă publică, în mod legal, pentru prima oară, o operă nepublicată înainte,
beneficiază de protecŃie echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale de autor. În
această situaŃie, durata drepturilor echivalente este de 25 de ani, începând din
momentul în care a fost adusă, pentru prima oară, la cunoştinŃă publică opera, în mod
legal (art. 25 alin. 2).
Această excepŃie se referă la situaŃia în care opera este adusă la cunoştinŃă
publică după încetarea din viaŃă a autorului, iar exerciŃiul acestui drept aparŃine
succesorilor săi sau organismului de gestiune colectivă abilitat de lege. Aducerea
operei la cunoştinŃă publică de către alte persoane, face ca divulgarea operei să nu fie
legală şi, în consecinŃă, persoanele care au divulgat opera să nu beneficieze de
protecŃie legală.

În cazul operelor aduse la cunoştinŃă publică în mod legal, sub pseudonim
sau fără indicarea autorului, durata drepturilor patrimoniale este de 70 de ani de la
data aducerii la cunoştinŃă publică a acestora (art. 26 alin. 1).

În cazul în care identitatea autorului este adusă la cunoştinŃă publică
înainte de expirarea termenului de 70 de ani sau pseudonimul adoptat de autor nu lasă
nici o îndoială asupra identităŃii autorului, durata protecŃiei drepturilor patrimoniale
durează tot timpul vieŃii autorului, iar după moartea acestuia, exerciŃiul acestor
drepturi se transmite moştenitorilor timp de 70 de ani (art. 26 alin 2).

În cazul operelor realizate în colaborare, durata drepturilor patrimoniale
este de 70 de ani de la data decesului ultimului coautor (art. 27 alin. 1).

Dacă contribuŃiile coautorilor la crearea operei sunt distincte, durata
drepturilor patrimoniale pentru fiecare dintre acestea este de 70 de ani de la decesul
fiecărui coautor (art. 27 alin. 2).

În cazul operelor colective, durata drepturilor patrimoniale este de 70 de
ani de la data aducerii operelor la cunoştinŃă publică. Dacă opera nu este divulgată în
acest termen, calculat de la data creării operei, durata drepturilor patrimoniale expiră
după trecerea a 70 de ani de la crearea operelor (art. 28).

În cazul programelor pentru calculator, drepturile patrimoniale durează tot
timpul vieŃii autorului, iar după moartea acestuia, exerciŃiul acestor drepturi se
transmite moştenitorilor, pe o perioadă de 70 de ani (art. 30).
Art. 32 al Legii precizează că toate aceste termene se calculează începând cu
data de 1 ianuarie a anului următor decesului autorului sau aducerii operei la
cunoştinŃă publică, după caz.
Termenul de protecŃie al operelor nu se extinde când operei sau colecŃiei i se
aduc modificări neesenŃiale, adăugiri, tăieturi, adaptări, precum şi corectarea
conŃinutului, oricare dintre acestea necesare pentru continuarea activităŃii colecŃiei în
modul în care a intenŃionat autorul operei (art. 31).