MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII

MOLDOVA ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

FACULTATEA DREPT

Referat la disciplina Științe politice

CULTURA POLITICĂ CA PARTE INTEGRANTĂ A CULTURII

UMANE

Autorul: Russu Victoria

Studentă anul 1, DFRT 212

Conducător ştiinţific:Ludmila Buciușcan

1
CHIȘINĂU 2021

2
 CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………3

1. Noţiunea şi geneza culturii politice..........................................................4

2. Cultura politică ca parte integranta a culturii umane.....................9

3. Cultura politica în corelație cu cea umana în Republica Moldova ……13

CONCLUZIE……………………………………………………………………17

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………..18

3
 NOTĂ INTRODUCTIVĂ
In politică omul caută să spiritualizeze comunicarea sa, năzuind şi dezamăgindu-
se, prin obişnuinţe şi prejudecăţi, avand incredere sau atacand puterea, indeosebi in
perioada crizelor politice, alegerilor. Această manifestare a naturii omului servind,
alături de alţi factori, la modernizarea structurilor politice, uneori impune
restructurarea intregului sistem al puterii. Dacă sistemul politic suferă schimbări –
judecăm despre el ca despre o variabilă dependentă, asupra căruia influenţează
proprietăţile societăţii concrete. Dar, in acest caz, care estevariabila independentă?
Variabila independentă este cultura politică, ea se acumulează in societate şi se
formează pe parcursul a mai multor secole .Cultura politică este realizarea
cunoştinţelor politice, a orientărilor valorice, e o mostră de comportare a
subiectului social (a personalităţii,clasei, societăţii) intr-un sistem concret istoric de
relaţii şi activităţi politice. Ea include experienţa politică a societăţii, care este
fixată in tradiţii, obiceiuri şi legi ale claselor, grupurilor sociale, colectivelor de
muncă, indivizilor, in ideile lor despre putere şi relaţiile politice,posibilitatea unei
aprecieri juste a fenomenelor vieţii sociale şi capacitatea de a ocupa o poziţie
politică in ea, exprimată in acţiuni sociale concrete. O determinare mai succintă a
culturii politice ii aparţine politologului american W.Rosenbaum: „Cultura politică
e modelul de orientare şi comportare in politică”.

4
1. Noţiunea şi geneza culturii politice
Geneza culturii politice coincide cu apariţia claselor, a statului.Manifestarea
premiselor adaptării culturii vieţii politice o observăm deja in statele Orientului
Antic, in Grecia şi Roma Antică. Apariţia cunoştinţelor despre politică, stat,
comportarea politică, arta dirijării vieţii politice şi folosirea lor in practică sunt
recunoscute ca surse ale culturii politice. Insuşi termenul „cultură politică” pentru
prima dată a fost introdus in circulaţie de remarcabilul cugetător al epocii
civilizaţiei moderne I.G. Herder. El era citat la sfarşitul secolului XIX – inceputul
secolului XX de un şir de savanţi. Concepem că cultura politică cuprinde totalitatea
faptelor concrete ale omului referitor la instituţiile politice, oranduirea politică a
societăţii, procesele şi evenimentele politice trecătoare. Cultura politică este gradul
de inţelegere a unor anumite teorii şi concepţii politice, constituie
formele şi metodele de realizare a lor de către oameni in viaţa cotidiană. Cu alte
cuvinte, cultura politică nu este altceva decat iscusinţa omului de a folosi
cunoştinţele politice acumulate de el. In cultura politică este incadrat nu doar un
anumit nivel de conştiinţă politică, dar şi mijloacele folosite de către om in viaţa
politică a societăţii pentru atingerea unor anumite scopuri, pentru autoafirmare
politică. O privire retrospectivă, cat de cat cuprinzătoare şi nuanţată, relevă
că fenomenul culturii politice nu poate exista in afara unui sau unor sisteme
politice concrete, create in vederea exprimării intereselor unor anumite categorii
sociale, in beneficiul atat al celor guvernaţi, cat şi al clasei conducătoare.
Nu suntem in drept să minimalizăm ideea că atunci cand analizăm cultura politică
in cadrul unui anumit sistem politic constatăm că ea include concomitent cultura
politică a marii mase a cetăţenilor, a grupurilor şi subgrupurilor de cetăţeni,
precum şi cultura politică a clasei conducătoare. Imbinarea acestor categorii de
interese, de idealuri, de valori şi justapunerea sau contrapunerea lor creează
mediul, climatul de dezvoltare, de spirit al unei societăţi cat mai democratice, mai
eficiente,mai echitabile. Anume sistemul politic este cel care, prin componentele
sale cele mai importante: relaţii politice, instituţii, organizaţii, valori, poate să
stimuleze o cultură politică activă, partizană civilizaţiei politice şi civice. La randul
său, cultura politică poate influenţa perfecţionarea sistemului politic, poate
conştientiza necesitatea acţiunii in favoarea implementării sale, a funcţionalităţii
tuturor mecanismelor sale. In dezvoltarea sa continuă, societatea şi-a legitimat
sistemele politice corespunzătoare in funcţie de necesităţile şi posibilităţile sale.
Axul, am putea spune, il constituie echilibrul dintre determinismul
social-politic şi determinismul tehnico-ştiinţific. Este cert că interdependenţa
dintre laturile sau aspectele social-politice, tehnico-ştiinţifice nu se produce nici
automat, nici instantaneu, nici linear. Influenţa lor este mediată şi de alte
circumstanţe, cum ar fi locul şi timpul, nu in ultimul rand – de o anumită cultură si
conştiinţă politică. Deci, nu poate fi vorba de un determinism reducţionist, mecanic
in afara politicului, al cărui nucleu este puterea. Cultura politică este concepută şi
influenţată de democratizarea puterii, de relaţia putere-democraţie. Din aceste
considerente, intr-un stat de drept, intr-o societate politică ce se vrea cat mai

5
democratică şi mai umană, raportul „putere-democraţie” se află in centrul intregii
politici, respectiv şi al politologiei.

Cultura politică este un produs firesc al dezvoltării istorice. Omul conştient tinde
să formeze cultura sa, inclusiv cea politică, în concordanţă cu anumite idealuri.
Rezultatele activităţilor premergătoare ale generaţiilor constituie o parte integrantă
a culturii politice. Cultura politică, fiind un factor important al procesului
civilizaţional general, constituie un element primordial al sistemului politic al
societăţii. Nivelul dezvoltării culturii politice dezvăluie calitatea şi eficacitatea
funcţionării acestui sistem. Cultura politică este cea care explică izvoarele,
caracterul şi particularităţile sistemului politic concret, regimul politic existent în
societate, conştiinţa politică şi comportamentul grupurilor sociale, dinamica şi
direcţia proceselor politice care derulează într-o comunitate umană. Cultura
politică formează atitudinea individului, colectivului, clasei, societăţii în ansamblul
ei faţă de viaţa politică, faţă de conţinutul, esenţa, caracterul şi scopurile politicii,
faţă de evenimentele sociale şi politice, legi, mecanisme, forme şi mijloace ale
funcţionării şi înfăptuirii politicii, faţă de activitatea puterii politice şi liderilor ei.
Fiind oglinda ce reflectă experienţa colectivă, individuală, istorică şi social–
politică actuală, cultura politică asigură continuitatea normelor şi modelelor
determinate şi a formelor comportamentului politic. Ea creează un carcas normativ
al procesului politic, determină autoguvernarea activităţii politice a participanţilor
acestui proces. Aşadar, cultura politică influenţează neîntrerupt caracterul şi
metodele constituirii, funcţionării, modificării şi schimbării sistemului politic,
direcţionarea intereselor politice, a standardelor şi antrenarea cetăţenilor în
procesul politic. După spusele lui Jean-Jacques Rousseau, omul este un animal
social, și prin socializare s-au creat valori, modele și obiceiuri care au dus la
formare unor procese culturale complexe, iar Samuel P. Huntington afirma că cele
mai importante distincții dintre oameni, sunt de natură culturală. Procesele de
dominanță rămân principalul obstacol al transformării sociale și este necesară o
nouă concepție despre cultură pentru a o contrabalansa. Revolta față de aceste
transformări sociale, vine tocmai din partea celor favorizați, care trăiesc în țări
dezvoltate, și care nu au o situație atât de gravă iar cei care trăiesc sub neliniștea
materială, au încă vie speranța într-o lume mai bună și păstrează adevăratul sens al
culturii. În funcție de situațiile materiale, cultura necesită diversificarea valorilor,
manifestă interese asupra anumitor lucruri si este obligată să accepte modelele
impuse de societate.

6
Tipuri de cultură:
Toate aceste definiții ale culturii politice au ca numitor comun faptul că înfățișează
predilect dimensiunea subiectivă a practicii politice, se referă explicit la
dimensiunile psihologice ale politicului care sunt, în esență, trei:

1. cognitivă (cunoștințe, explicații, interpretări, anticipări referitoare la

evenimentele politice interne și externe);

1. afectivă sau emoțională (exprimată în afecte, disponibilități afective,

sentimente, pasiuni etc.), care au un rol evident în formarea atitudinilor, a
crezului politic;

1. dimensiunea evaluativă exprimată în judecățile de valoare cu referire la

evenimentele și procesele politice în funcție de scara de valori la care
individul a aderat.
Evident, aceste trei dimensiuni ale culturii politice sunt corelate sistemic și
funcțional rezultând trei stări de spirit ale populației în raport cu politicul:
aprobare, apatie și alienare. În funcție de modelul în care se combină elementele
cognitive ale culturii politice cu cele afective și evaluative, rezultă după G.
Almond și Sidney Verba următoarele tipuri de cultură politică:

 Cultura politică parohială (locală sau provincială) specifică societăților

tradiționale, comunităților care nu conștientizează importanța problemelor de
interes național și mondial și nu au interese pentru valorile și mecanismul
sistemului politic național. Adică este cultura politică a satului, a etniei, a
regiunii unde biserica, școala și primăria sunt instituțiile de referință.
Cunoștințele, sentimentele și judecățile de valoare sunt orientate spre aceste
structuri locale.

 Cultura politică de supunere (de subordonare) corespunde unor comunități

reglate de valori naționale. În cadrul societăților respective, agenții acțiunii
politice sunt conștienți de existența sistemului politic dar se mulțumesc cu o
atitudine de pasivitate în privința participării la viața politică, la luarea
deciziilor. Aceasta pentru că ei cred că sistemul politic este astfel clădit încât le
va fi protejată viața și personalitatea fără a-și exprima inițiative și cerințe în
raport cu autoritatea de stat. Adică sistemul va funcționa bine, avantajele vor fi
bune pentru toți cetățenii dacă vor respecta deciziile și regulile corespunzător
unei etici a supunerii.

 Cultura politică participativă, care corespunde sistemelor democratice, este

rezultatul proceselor educaționale dezvoltate și a unui grad înalt de organizare,
reflectând și experiențele politico-sociale specifice tărilor democratice.
Cetățenii posedă un ansamblu de mijloace subiective și de abilități, de priceperi
și deprinderi de a le utiliza rațional în scopul de a influența luarea deciziilor,
7
 desfășurarea evenimentelor politice, reprezentarea sau de a opri acele decizii
administrative care le-ar afecta negativ interesele.
Aceste tipuri de culturi politice coexistă în societățile contemporane, se combină,
se influențează reciproc, fuzionează ori se împletesc în rândul indivizilor care
formează comunitatea politică a țării respective. Astfel, de pildă, cetățeanul unei
societăți politice participative nu este orientat doar spre participarea activă în
politică, el este în același timp supus legilor și autorității și este un membru al unui
grup cu o cultură parohială. Orientările politice ale unui individ conțin în grade
diferite elemente ale culturii parohiale, de supunere și participative. La fel orice
cultură politică particulară cuprinde aceleași trei tipuri de elemente combinate în
proporții specifice fiecăreia.
Într-o altă perspectivă – cea praxiologică, cultura politică aparține subiecților
acțiunii politice, celor care în mod direct sau indirect fac politică, se raportează la
viața politică fie în calitate de conducători, fie de conduși, cu specificarea că în
societățile democratice cele două statusuri (conducător, condus) sunt cumulate de
majoritatea cetățenilor. Cultura politică este o realitate prezentă în toate societățile
organizate după criterii politice, fiind rezultatul eforturilor cumulative ale
generațiilor ce s-au succedat în istorie de a înfăptui o ordine socială în care viața
indivizilor să fie posibilă, să fie garantată, în care să se asigure premisele necesare
bunei funcționări a întregului corp social (popor, națiune, colectivitate umană),
progresului social și dezvoltării personalității membrilor corpului social.
Fiind o componentă a ansamblului culturii unei societăți, cultura politică are
aceleași componente structurale dar care gravitează în jurul valorilor politice și
care ghidează desfășurarea acțiunii politice, funcționarea sistemului politic al
societății. Pentru că există o diversitate imensă de colectivități umane organizate
politic și o varietate impresionantă de agenți politici concreți, rezultă un pluralism
al culturilor politice. Îndărătul elementelor concrete, specifice ale culturii agenților
individuali ai practicii politice pot fi depistate elemente comune, generale și
esențiale ale culturii politice care sunt corelate funcțional într-un model.
Elementele acestuia sunt:

 Cognitive, prin care agentul acțiunii reflectă, înțelege, își explică faptele
politice, universul politico-social, posibilitățile și oportunitățile participării sale
la practica politică. Cunoștințele politice, stocul de informație politico-juridică
existente în societate și mai ales în experiența agentului acțiunii politice au fost
interiorizate sub formă de achiziții operaționale constituind atât o resursă, cât și
un mijloc al practicii politice care fac posibilă o acțiune conștientă, rațională,
responsabilă și eficientă. Alături de informație politică operațională, în toate
culturile contemporane există și cunoștințe, informația contemplative,
speculative, situate undeva în fondul pasiv al cunoașterii și culturii politice. Nu
este exclusă însă posibilitatea actualizării acestora, a transformării lor în
instrumente operaționale favorabile sporirii raționalității și eficienței practicii
politice în anumite conjuncturi sociale.

8
 Axiologice, prin care agenții acțiunii politice (lideri politici, elita
politică, partide, grupe de presiune, electoratul etc.) evaluează corespunzător
unui anumit criteriu fapte, proceduri ale practicii politice, propriile
performanțe, le ierarhizează, stabilesc priorități de acțiune, determină utilitatea,
sensul acțiunilor, posibilitățile de alianță politică etc. Toate aceste evaluări sunt
esențiale pentru programarea acțiunii, pentru elaborarea strategiei și tacticii dar
și pentru corelarea “din mers” a propriilor acțiuni, inițiate și realizate de un
agent politic sau altul.

 Creative, prin care agenții acțiunii politice prelucrează datele cognitive,

afective, motivaționale și moral-voliționale pe care le posedă în experiență,
construind, elaborând noi valori politice, rezolvând probleme aduse la ordinea
zilei de fluxurile de evenimente sociale. Toate acestea implică eforturi creative,
de adaptare, de construcție, de producere a noului; creația de valori politice
constituind nucleul culturii politice, factorul care dă măsura succesului în
acțiune și care determină anvergura, importanța istorică a acțiunii politice
întreprinse.

 Praxiologice, adică cele de întrebuințare în acțiunea politică a valorilor

ca: programe politice, strategii, tactici, idealuri politice, mijloace și resurse
politice, obiecte supuse transformărilor (care, aflate în conexiuni cu actele de
guvernare, devin politizate), acte de legiferare, decizii, control etc. Toate
componentele practicii politice sunt cuprinse în sfera culturii politice putând fi
evaluate ca valori, pseudovalori și antivalori. Unele țin de latura materială,
altele de cea nematerială (ideală) a culturii - fiecare având funcții specifice, de
neînlocuit, în practica politică, în realizarea obiectivelor politicii în genere.

 Comunicaționale, concretizate în transmiterea informației politice între cei doi

poli ai vieții politice: guvernanții și guvernații, între societatea politică și
societatea civilă, între elita politică și cetățean. Universul comunicațional a
trecut mult în fața celorlalte mijloace ale practicii politice (ca sursă de eficiență,
operativitate și ca importanță) în secolul XX. De aici a rezultat un interes sporit
al tuturor guvernelor pentru a-l perfecționa. Nici o politică nu este posibilă fără
comunicare; cu atât mai mult sistemul politic democratic. Modernizarea
sistemelor de comunicare s-a dovedit a fi necesară și din nevoia dezvoltării
vieții politice, a realizării transferului de modele politice prin învățare, imitație,
educație, prin acțiunea diferiților factori de socializare politică - procese
desfășurate în interiorul aceleiași comunități umane sau între colectivități
diferite.

9
2.Cultura politică ca parte integranta a culturii umane

Cultura politică in orice stat si inclusiv la noi in Republica Moldova completeaza

sau mai bine spus intră în mod necesar în componența unui tot adica in cultura
umană. Cultura umana, niciodata statica, se adapteaza intotdeauna schimbarilor,
atat interne cat si externe, chiar daca este vorba despre mediu, tehnologie sau
societate. Oamenii au modificat mediul natural atat de mult incat acesta a devenit
subjugat si dependent de ei. . Cultura poate fi subdivizata in multe moduri, in
functie de limba, economie, tehnologie, religie, organizare politica sau sociala, arta
s.a. Cultura umana, ca intreg, inseamna o organizare complexa, structurala, in care
toate elementele componente se formeaza si se influenteaza reciproc. Cultura
politică este parte integrantă a culturii umane care definește totalitatea
cunoștințelor politice, a proceselor, normelor și posibilităților de a folosi legislația
și de a le respecta în practica cotidiană social-juridică de către membrii unei
societăți. În primul rând, cultura politică este un criteriu al nivelului de dezvoltare a
omului. Dacă dreptul și alte instrumente juridice creează un mediu favorabil pentru
activitate, atunci cultura intervine pentru înlăturarea comportamentului ilegal. În al
doilea rând, cultura politica înglobează toate valorile politice care au fost adoptate
de omenire de-a lungul istoriei, de aceea o atitudine potrivită față de aceasta
determină progresul social. În al treilea rând, cultura politică asigură dezvoltarea
ordinii, a statului și sistemului de drept. Dar ce este cultura? În acest sens, Edgar
Morin afirmă că “omul este o fiinţă culturală prin natură pentru că este o fiinţă
naturală prin cultură”. Nivelul înalt al culturii politice presupune că omul nu este
un martor pasiv al proceselor din societate, ci manifestă activism social-juridic,
utilizează cunoștințele sale politice pentru consolidarea legalității. Dacă în sens
larg cultura politică include toate valorile politice și este parte componentă a
culturii individului, atunci în sens îngust, cultura politică fiecărui individ include:

- Cunoașterea de către acesta a legislației în vigoare;

- Înțelegerea corectă, respectarea, îndeplinirea, aplicarea și atitudinea intolerantă

față de orice încălcare a legalității și legitimității acesteia. Un element foarte
important al culturii politice este conștiința politica, ce exprimă gradul de
intensitate al cunoștințelor de drept și posibilitatea de a percepe și a aplica dreptul,
conștientizarea de a respecta legile cu sentimentul dezvoltat de legalitate, echitate,
justiție. Prin aceasta se percepe dreptul, idealurile unei societăți drepte și echitabile
în care apărarea drepturilor omului la o înaltă calitate este în centrul tuturor
începuturilor în perfectarea, adoptarea și aplicarea legilor, ca etalon al societății
avansate.

Societatea moldovenească contemporană se caracterizează printr-o cultură politică

fragmentată, mozaică şi conflictuală atat in aspectul deosebirilor dintre exponenţii
10
sau purtătorii ei, cat şi in ceea ce priveşte modalităţile de exprimare şi funcţionare a
ei.
Pentru o astfel de cultură e specifică starea de sciziune, lipsa unui acord intre
purtătorii diferitelor subculturi in ce priveşte valorile fundamentale, idealurile şi
scopurile urmărite, structura şi regimul politic existente in societate. Concomitent,
acest tip de cultură politică se caracterizează şi prin izolare socială, prin lipsa
increderii reciproce intre diferite grupuri şi categorii sociale, intre elite şi mase. Iar
aceste şi alte particularităţi ale culturii politice, asupra cărora vom reveni mai jos,
reflectă diverse stări evidente de conflict şi de mari tensiuni sociale care generează
instabilitate politică in societate. Această stare de lucruri mărturiseşte că populaţia
conştientizează multiplele practici de ignorare de către factorii puterii a
modalităţilor şi mijloacelor legitime de soluţionare a conflictelor sociale, politice,
de muncă etc., impingand-o astfel spre diverse mişcări spontane de
masă. Totodată, lipsa unui acord dintre părţi – factorii puterii şi cetăţeni – privind
promovarea valorilor democratice general umane determină o parte din populaţia
ţării să recunoască doar prioritatea intereselor locale.
Astfel de subculturi politice pot menţine un echilibru rezonabil intre interesele şi
valorile fundamentale ale subiecţilor politici doar prin existenţa unei autorităţi
centrale puternice.Cultura politică a societăţii noastre prezintă azi o sinteză a
diverselor valori politice, orientări şi standarde ale activităţii politice. Ar fi
o eroare să presupunem că simpla declarare a netemeinicei valorilor comuniste şi a
idealurilor culturii politice dependente de tip sovietic ar fi putut să asigure
formarea rapidă la cetăţeni a unei culturi politice democratice, a culturii civice.
Doar aceasta din urmă are ritmul şi dinamica sa de constituire care nu coincid cu
ritmul şi dinamica transformărilor economice şi sociale, chiar dacă aceste două
procese (formarea culturii civice sau a culturii politice a cetăţenilor şi schimbările
economico- sociale) se influenţează reciproc. Procesul de formare a unei culturi
politice noi, democratice, este destul de complicat şi contradictoriu. Dacă
transformările radicale in sfera economică pot fi realizate intr-o perioadă relativ
scurtă şi programate intr-un mod sau altul, atunci schimbările in cultura politică a
societăţii de tranziţie presupun modificări esenţiale ale mentalităţii omului,
infruntarea stereotipurilor ideologice depăşite, familiarizarea membrilor societăţii
cu noi valori şi inlăturarea celor vechi, insuşirea cunoştinţelor politice necesare
pentru folosirea raţională a libertăţilor democratice, dezrădăcinarea multor
elemente ale psihologiei politice cultivate pe parcursul deceniilor de regimul
totalitar. Pornind de la modelul analitic elaborat şi fundamentat de savanţii
americani Gabriel Almond şi Sidney Verba privind tipurile de cultură politică şi
ţinand cont de faptul că ei nu au analizat in special societăţile totalitare, unii
cercetători din republica noastră consideră că in Moldova epocii comuniste exista
doar cultura identificării şi alienării cu regimul, nu o cultură a cetăţenilor, ci a unor
oameni dependenţi de regim. Oamenii erau preocupaţi de viaţa personală, de
muncă şi de imbunătăţirea nivelului de trai, iar sfera culturii politice se află ca şi

11
cum la periferie. Putem vorbi, de fapt, despre lipsa de cultură politică a maselor in
sensul unui complex de idei impărtăşite de păturile largi ale populaţiei, despre
neposedarea de către omul de rand a unor veritabile reguli de joc politic.

O paralizie al societăţii noastre sunt neadevărurile care stau la originea

incompetenţei politice a guvernanţilor din Republica Moldova. Ignorarea constantă 
a adevărului,scoaterea lui în afara spaţiului public constituie un defect serios al
culturii politice , unii susţin că puterea exterioară care îl lipseşte pe om de
libertatea de a şi comunica gîndurile în public, îl lipseşte în acelaşi timp de
libertatea de a gîndi.  Motivul tăcerii moldovenilor este anume subdezvolta-
rea culturii politice şi comunicative, caracteristică multor societăţi post-
totalitare.O altă limită a culturii politice şi a societăţii civile este dată de faptul
că o mare partea populaţiei nu este conştientă de drepturile, libertăţile
şi obligaţiile politice şi nu are o cunoaştere elementară a datelor constituţionale
fundamentale.Până acum, în societate persistă ideea precum că oamenii simpli nu
pricep în politică şi că toate chestiunile urmează să fie rezolvate de către cei din
vârful piramidei puterii. Această atitudine pasivă exclude în principiu rezistenţa
necondiţionată în faţa oricărui arbitrar politic şi anulează aproape orice orizont de
anticipaţii pozitive,stimulând astfel apatia politică.Lipsa unei înalte culturi politice
periclitează optimizarea deciziilor politice şi explică spasmul sistemului politic din
ţara noastră, iar tergiversarea stabilirii unei reţeleinstituţionale pentru
implementarea legislaţiei noi, precum şi lipsa unor mecanisme
funcţionale de combatere a crizei completează şirul unor aspecte ce reflect in
capacitatea elitei politice.Cultura politică a unei societăţi trebuie evaluată nu după
conţinutul ideologiei, ci după performanţele practicii politice mai ales, după
volumul de bine, de dreptate,
de bunăstare, de fericire, de adevăr aduse oamenilor de un sistem politic concret.
Elementele culturii politice participă direct sau indirect într+o reţea de circuite ce
compun practica politică globală. Un element dispersat al culturii politice, chiar
dacă are o calitate individuală perfectă, el va fi lipsit de valoare dacă acţiunea
politică ce lintegrează nu va produce roadele dorite de către societate.

12
 Din acest punct de vedere cultura politică a unei societăţi are elemente pasive
(moarte) şi active. Există însă o dilemă legată de cultura politică. Ea fiind
considerată parte a culturii de ansamblu a societăţii, a fost şi va rămâne o variabilă
dependentă de progresul general
al comunităţilor umane este supusă transformărilor, implicit dezvoltării şi
modernizării. Într-un astfel de proces istoric ea şi-a demonstrat rolul
ambivalent:cultura politică, dezvoltându-se, pe de o parte favorizează creşterea
gradului de liberate umană iar, pe de altă parte, limitează libertatea
oamenilor.Cultura politică măreşte libertatea pentru că permite elaborarea unor 
opţiuni mai temeinic fundamentate, permite alegerea în cadrul unei oferte raţionale
de variante acceptabile,favorizează participarea la viaţa politică prin prisma
anticipării efectelor pe termen lung. Totodată, cultura politică eliberează cetăţeanul
de efortul de a reinventa mereu mecanismele participării la viaţa politică, de a
realiza controlului asupra activităţii organelor de decizie, de a contesta unele acte
politice. Acestea pot fi asigurate prin învăţare socială, prin socializare politică
generând timp liber necesar pentru explorări şi creaţie. În acelaşi timp, dezvoltarea
culturii limitează libertatea cetăţeanului pentrucă oamenii nu sunt liberi să facă tot
ce vor. Legile, actele normative, ca invenţii ale
culturii juridice, îi împiedică pe cetăţeni să se angajeze în anumite feluri de
activităţi şi le impun să acţioneze într-un anumit fel sau la anumite standarde.

3.Cultura politica în corelație cu cea umana în Republica Moldova

13
Analizînd condiţia privind garantarea caracterului democratic al regimului politic,
trebuie să recunoaştem că s-a făcut puţin în direcţia edificării lui. Principalul
obstacol rezidă în persistenţa vechii mentalităţi care împiedica maturizarea
democratică a populaţiei din Republica Moldova. Cel mai elocvent argument în
acest sens sunt rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 25 februarie 2001.
Astfel, în conştiinţa socială a cetăţenilor societăţii noastre atestăm o percepţie
scăzută a unor asemenea valori, cum ar fi: democraţia, drepturile şi libertăţile
omului, demnitatea şi responsabilitatea cetăţenească etc., fapt care a condiţionat
segmentarea culturii politice moldoveneşti, ceea ce presupune că diferite categorii
de cetăţeni, după criteriul de vîrstă, statut social, instruire, percep viaţa politică în
mod diferit, astfel dispunînd de idei, interese, orientări, atitudini politice deseori
incompatibile. Pentru a evita escaladarea conflictelor ce pot apărea între aşa zisele
subculturi politice pentru asigurarea stabilităţii şi continuităţii societăţii trebuie să
existe o cultură politică dominantă la nivel naţional, or, Republica Moldova duce
lipsă de o astfel de cultură. Aceasta din urmă ar viza un consens între acele
subculturi politice, în ce priveşte valorile, convingerile şi idealurile politice
fundamentale de existenţă a naţiunii într-un stat. La drept vorbind, cultura politică
a societăţii noastre e o sinteză a diverselor valori politice, orientări şi standarde ale
activităţii politice. Ar fi greşit să presupunem că declararea insolvabilităţii valorilor
comuniste şi a idealurilor culturii dependente de tip sovietic poate duce la formarea
culturii politice a civilizaţiei naţionale actuale.
Experienţa americană de constituire a culturii politice democratice a demonstrat că
aceasta este o cale istorică lungă şi că e imposibil de a crea o naţiune, mai întîi de
toate bogată economic şi apoi instruitş şi cultural, cum, se pare, gîndesc mulţi din
guvernanţii moldoveni. Dezvoltarea spirituală a întregului popor şi bunăstarea
materială trebuie să meargă într-un pas. Altfel spus, reforma economico-socială şi
construcţia instituţională din Republica Moldova trebuie să se desfăşoare simultan
cu transformări în interiorul culturii politice moldoveneşti, care – în timp – ar putea
privilegia valorile democraţiei liberale. Începutul culturii politice în Republica
Moldova este intim legată şi de procesul de demonopolizare a mediilor
audiovizuale şi de apariţie a unor medii independente faţă de putere. În principiu,
unii cercetători consideră, că televiziunea oficială se face vinovată de trei păcate
capitale: dezinformarea propriu-zisă, manipularea discretă şi efectul anesteziant.
Cea mai potrivită şi cuprinzătoare utilizată, de care are nevoie cu stringenţă cultura
politică moldovenească, este „ideea naţională”, înţelegînd prin aceasta un sistem
coerent de idei, principii şi orientări valorice recunoscute de stat şi susţinute de
către cetăţeni în activitatea social-politică, economică şi spirituală 66. Fiind o
formulă a raţionalizării vieţii sociale, ideea naţională, bine conturată şi închegată
poate servi pentru întreaga societate şi pentru individ ca fundament solid în
activitatea lor. În acelaşi timp, ideea naţională serveşte statului pentru a determina
priorităţile dezvoltării societăţii şi a soluţiona problemele ce afectează interesele
14
fundamentale ale persoanei şi comuniunilor de oameni la care aceasta aparţine,
pentru a percepe logica derulării proceselor social-economice şi politice actuale şi
a celor de perspectivă. În acest context, e plauzibilă opinia cercetătorilor care
susţin că ceea ce ar consolida poporul, i-ar insufla siguranţă şi optimism, ar putea fi
ideea comunităţii intereselor tuturor cetăţenilor ţării, indiferent de apartenenţa lor
naţională şi socială, iar interesul comun constă în ieşirea din criză, în afirmarea
unui trai decent, în renaşterea şi propăşirea societăţii post-totalitare.
Printre priorităţile naţionale trebuie să figureze şi ideea reîntregirii ţării, coeziunii
şi solidarităţii sociale. Aşadar, această situaţie constituie o dovadă probantă care
demonstrează necesitatea conştientizării conţinutului şi existenţei culturii politice a
unei societăţi, atît din punct de vedere ştiinţific, cît din cel al practicii social-
politice. Nu se poate obţine succes în procesul transformărilor politice şi
economice, fără a cunoaşte tendinţele şi aspiraţiile poporului. Altfel spus,
principalul element de care depinde caracterul procesului de tranziţie şi
transformare în ţara noastră, după opinia noastră fundamentată ştiinţific, îl
constituie factorul socio-cultural. Analiza tematicii culturii politice poate
reprezenta o diagnosticare a comunităţii respective în ce priveşte palierul de
democraţie atins, dar şi a nivelului ei de dezvoltare. Problematica culturii politice
în societatea noastră, după opinia noastră, este studiată insuficient, ceea ce ne face
să presupunem că nu se conştientizează, încă, faptul că făurirea unei democraţii
veritabile se face, şi prin cultura politică.
Subcultură politică. Pentru a înţelege în continuare cultura politică în Republica
Moldova este necesar de a defini şi noţiunea de subcultură pentru a avea
posibilitatea caracterizării anumitor fenomene sociale, acţiuni, comportamente.
Subculturile politice pot avea ca suport o clasă socială, o etnie, o grupare religioasă
etc. care, prin reacţie la procesul de omologare şi generalizare a valorilor politice
oficiale, îşi edifică propriile lor sisteme de valori care reprezintă o sublimare a
nevoilor, atitudinilor şi stilului lor de viaţă la nivelul vieţii comunitare.
Subculturile politice rezumă concepţia despre lume şi viaţă a unor colectivităţi
închise. După cum arată V. Măgureanu, „ele nu se opun valorilor oficiale, nu le
contestă, dar instituie un fel de paralelism între valorile grupului, practicate şi
recunoscute de membrii săi, şi valorile oficiale, de stat, care au relevanţă pentru
comunităţile respective doar în cazurile care privesc interesul general sau
naţional.” În orice caz, o subcultură politică are o matrice, un tipar care conferă
colectivităţii şi organizaţiei sale politice o identitate, o personalitate. Identitatea
unei subculturi politice se poate baza pe moştenirea sa etnică (cultura promovată
de comunităţile musulmane, găgăuzi etc.), pe condiţia sa economică (cultura
politică a aristocraţiei, a săracilor, cea promovată de partidul clasei de mijloc etc.),
apartenenţa la o istorie. Subcultura politică posedă o limbă distinctă, o simbolistică
specifică (sigle, steaguri, steme, ceremonii, portrete ale liderilor, culori, imnuri,
uniforme, mituri, lozinci, formule de salut, forme distincte de comunicare menite
15
să întărească sentimentele de identitate şi să protejeze această comunicare de
persoanele din afara organizaţiei şi comunităţii politice respective). Cele mai
importante instituţii prin care are loc crearea valorilor, educaţia, socializarea
politică, sunt familia (cea mai importantă), şcoala şi biserica, grupul de vârstă,
media; urmează apoi cercurile de prieteni, colectivul de muncă, armata, instituţiile
frecventate, partizanatul autorităţilor publice etc. Potrivit sociologului Norman
Goodman, „singurul factor cu adevărat important în socializare este familia.”
Familia, căsătoria sunt considerate fundamentul pe care este construită ordinea
socială din punct de vedere instituţional. Familia reprezintă o instituţie care
subliniază foarte bine interdependenţa dintre cultură şi regulile care guvernează
societatea. Existenţa unui feedback între instituţii şi cultură are drept rezultat
schimbarea instituţională şi chiar schimbarea asupra familiei. Familia este prima şi
cea mai continuă lume socială. În familie se stabilesc primele şi cele mai durabile
relaţii. Capacitatea comunicativă, în primul rând, prin învăţarea limbii, are loc
iniţial în familie. Tot în familie copilul face cunoştinţă cu elementele-cheie ale
culturii, familia asigură identitatea socială iniţială a copilului în raport cu rasa,
religia, clasa socială şi genul. Şansele generale în viaţă, sănătatea, longevitatea,
gradul de educaţie şi tipul de ocupaţie 392 Teoria şi practica administrării publice
sunt puternic influenţate de familia în care copilul se naşte.” Dar mediul familial va
determina socializarea copilului întotdeauna printr-o interdependenţă cu ceilalţi
factori (politici, economici, culturali). Reieşind din cele expuse ţinem să
menţionam obligaţiunea statului de a proteja instituţia familiei prin norme care să
protejeze distrugerea familiei ca instituţie şi, totodată, de a nu permite imixtiunea
factorului politic în familie. Biserica ca instituţie. Un rol important îl ocupă religia
creştină care a format un sistem întreg de valori pe care se sprijină multe societăţi
contemporane. Religia joacă un mare rol în formarea şi reformarea Uniunii
Europene pe nişte principii care să reziste în timp. S-a dovedit, în istorie, că tot ce
se lucrează împotriva acestei relaţii înfiinţate dintre om şi Dumnezeu se năruieşte,
mai devreme sau mai târziu. La nivel înalt european, trebuie să se acorde o mai
mare atenţie religiei, care are un deosebit impact asupra societăţii. Deciziile
politice şi orientările sociale şi economice sunt de multe ori determinate şi de
simţămintele religioase ale politicienilor. Cu cât oamenii sunt mai pătrunşi de
simţăminte religioase, cu atât mai mult iau decizii cu urmări benefice, care se
manifestă pe termen îndelungat în cadrul societăţii. O componentă importantă a
culturii politice o constituie cultura juridică care are impact major şi direct asupra
activităţii statului. Cultura juridică este parte integrantă a culturii umane care
defineşte totalitatea cunoştinţelor juridice, a proceselor, normelor şi posibilităţilor
de a folosi legislaţia şi de a le respecta în practica cotidiană social-juridică de către
membrii unei societăţi. Care este rolul culturii juridice în viaţa socială, în general?
În primul rând, cultura juridică este un criteriu al nivelului de dezvoltare a omului.
Dreptul şi alte instrumente juridice creează un mediu. În al doilea rând, cultura
juridică este un tezaur al valorilor juridice acumulate de omenire pe parcursul
16
istoriei. De aceea atitudinea corespunzătoare faţă de cultura juridică este o condiţie
obligatorie pentru progresul social şi o garanţie a eforturilor de perfecţionare a
personalităţii. În al treilea rând, prin intermediul culturii juridice are loc
dezvoltarea statalităţii, ordinii, sistemului de drept şi statului de drept.
În ceea ce ține de cultura politică, în Republica Moldova lucrurile nu pot fi
generalizate. În condițiile în care Moldova este în proporție de circa 57% o țară
rurală, se poate de spus cu aproximație că statul este dominat de o cultură politică
parohială. Totul se bazează pe tradiție, preotul din sat, primarul sunt cei care sunt
figurile de referință și aceste tradiții sunt consfințite de timp și de Dumnezeu.
Respectiv, dacă guvernarea e proastă, cultura politică parohială spune că:
„guvernarea e proastă și aceasta este pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele
noastre”. Oamenii nu se revoltă, dar se roagă lui Dumnezeu ca să-și schimbe
atitudinea față de ei,aici persistă cultura si constiința umană. În Republica Moldova
persistă și cultura politică a supușilor.
Cultura politică a unei societăţi reflectă specificul acesteia, aspiraţiile poporului.
Dacă o societate nu receptează cultura sa, atunci nu se produc schimbări, nu au loc
realizări. Edificarea unei societăţi democratice necesită vaste cunoştinţe în
domeniul politic şi educarea cetăţenilor pentru a participa activ la viaţa social-
politică şi culturală. Tranziţia la sistemul democratic reclamă implicarea culturii
politice în procesul de renaştere naţională a societăţii, care constă în întregirea şi
promovarea valorilor naţiunii, urmârindu-se cunoaşterea culturii naţionale şi
universale, integrarea valorilor culturale autohtone în circuitul internaţional,
dezvoltarea instituţiilor culturale, informarea corectă a indivizilor privind valorile
naţionale.

Concluzie:
Cultura politică ea naştere şi se dezvoltă în cadrul societăţii. În Republica Moldova
anii de tranziţie au fost ani de recuperare în timp a culturii noastre, deoarece în
17
trecut nu s-a putut realiza din cauza stăpânirii ruseşti. Evenimentele din 1989 au
contribuit la renaşterea conştiinţei naţionale, la apariţia şi dezvoltarea unei noi
culturi politice, au pus începutul unei epoci moderne. În prezent este nevoie de un
val mai puternic care să distrugă aceste stânci din interiorul ţării, deoarece
„funcţionarea puterii democratice se desfăşoară după principiul libertăţii, 157 care
include: libertatea de acţiune, de organizare, de opinie, presa, conştiinţa care
include religia şi credinţa. Cultura politică reprezintă un factor de integrare socială.
Având la bază credinţe, stereotipuri de gândire specifice populaţiei ţării şi
simboluri, cultura politică devine un instrument de integrare a indivizilor în
societate. Această integrare, într-o măsură oarecare, presupune şi anumite elemente
de naţionalism, contribuind la formarea unui nou tip de naţiune.
O altă concluzie, cultura politică este inseparabilă unei societăţi ce pretinde a fi un
stat democrat şi de drept, or, aceasta constituie o condiţie vitală pentru schimbările
esenţial calitative în derulare a societăţilor din centrul şi estul Europei, în particular
a Republicii Moldova. În Republica Moldova, indiferent de formele de participare
a cetăţenilor fie prin mitinguri, alegeri, discursuri televizate ale „elitei politice” ale
diferiților comentatori politici, majoritatea moldovenilor nu dispun de cultură
politică, în momentul în care cultura politica este un întreg a culturii umaniste ar
trebuie să dee dovadă de o conștiință si dezvoltare profesională. În continuare voi
argumenta afirmația respectivă. Când spun marea majoritate, mă refer la aceea că
exista totuşi o parte care au o cultură participativă, în această majoritate intră elita
în adevăratul sens al cuvântului, care face parte din oameni de cultură, scriitori,
artişti precum şi unii politicieni care promovează ideile de identitate naţională,
patriotism si nu în ultimul rând professionalism.

Bibliografie:
 INFLUENŢA CULTURII POLITICE ASUPRA STATULUI Nicolae BARBĂSCUMPĂ, masterand,
Academia de Administrare Publică
 ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ DE PE LÂNGĂ PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA
Rodica RUSU, CULTURA POLITICĂ ,Curs de lecţii ,CHIŞINĂU.2012
 Rolul culturii politice în societatea de tranziţie Elena Ţarălungă, IRIM

18
 CULTURA POLITICĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA: ASPECTE TRANZITORII Iurie CHIORESCU Chişinău,
Republica Moldova Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice Catedra ştiinţe filosofice Lector
 https://www.ssoar.info/ssoar/bitstream/handle/document/70220/ssoar-2008-cornea-
Introducere_in_politologie
 https://old.criminology.md/curicula/cur11.pdf
 https://ru.scribd.com/document/39042036/Cultura-politica
 Manual de politologie Alex Mazur
 https://dokumen.tips/documents/manual-politologie.html

19