3.1.

Esența politicii financiare

Politica financiară reprezintă o parte componentă a politicii generale a întreprinderii avînd

o influenţă deosebită asupra constituirii, repartizării şi folosirii fondurilor în scopul realizării
programelor economice curente şi de dezvoltare a creşterii eficienţei ciclurilor operaţionale şi de
investiţii precum şi a întregii activităţi.
Între politica generală economică şi cea financiară există puncte de corelaţie, deoarece
politica financiară are misiunea de a rezolva aspectele legate de metodele de procurare a
fondurilor, alocarea pe destinaţii şi folosirea eficientă a acestora, asigurarea echilibrului
financiar, reducerea preţurilor, costului capitalului etc.
Deciziile de politică financiară se sprijină pe structura financiară adoptată de întreprindere
în funcţie de obiectivele sale de rentabilitate, de creştere şi de risc.
Principalele sarcini ale politicii financiare constau în alegerea unui ritm de creştere a
capitalului economic şi de modalităţile de finanţare a acestei creşteri, deoarece o asemenea
alegere generează sporirea capitalului financiar şi gradul de autonomie a întreprinderii. Alegerile
depind de obiectivele întreprinderii şi de mediul înconjurător şi sunt guvernate de relaţiile de
putere în interiorul întreprinderii.
Scopul întreprinderii este obţinerea profitului al cărui nivel depinde de creşterea capitalului
financiar, capital care exprimă bogăţia acţionarilor. În acest cadru întreprinderea va maximiza
capitalul economic prin decizia dublă de investire şi finanţare. Asupra politicii financiare a
întreprinderii exercită o influenţă deosebită: acţionarii, statul, împrumutătorii ş.a. factori din
mediul înconjurător. Acest mediu influenţează activitatea economico-financiară şi politica
financiară printr-o serie de constrîngeri cum sunt:
1. inflaţia
2. avansarea tehnologică
3. efectuarea controlului din partea creditorilor
4. politica monetară şi fiscală etc.
Managementul financiar determină suma necesară pentru finanţare, iar apoi în baza deciziei
sale se hotărăşte asupra posibilităţilor de finanţare din capitalul permanent.
Politica financiară a agentului economic reflectă corelarea unei duble strategii, solvabilitate
şi rentabilitate.
Elaborarea unei politici financiare priveşte determinarea nevoilor de finanţare pentru o
perioadă anumită de timp, alegerea unei variante de îndatorare, adică a unei modalităţi de
finanţare prin fonduri proprii sau credite, precum şi raportul dintre nevoile finanţate pe TS sau pe
TL.
Avansarea de capital din partea unui întreprinzător are în vedere 2 destinaţii: active
imobilizate şi active circulante.
Pentru ei este raţional să-şi acopere activele imobilizate şi o parte din activele curente prin
finanţări cu caracter permanent.
Folosirea creditelor pentru acoperirea anumitor nevoi creează posibilitatea sporirii
rentabilităţii financiare a întreprinderii antrenînd şi anumite riscuri financiare.
Politica financiară nu se mărgineşte cu luarea deciziilor de investire şi finanţare ce exprimă
totodată condiţiile actuale sub diverse aspecte şi mai ales la ritmul şi modalităţile de creştere a
capitalului în anumite perioade.