„Aci sosi pre vremuri”

,de Ion Pillat

Creația literară „Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat face parte din volumul „Pe Argeș
în jos” (1923).
Poezia se înscrie în curentul literar tradiționalist prin tema timpului ireversibil, apărând
motive precum amintirea și nostalgia; limbajul este specific, apărând termeni din registrul
arhaic/ popular, iar imaginarul este dominat de nostalgia trecutului și de spațiul patriarhal.
Tema iubirii, a timpului, a mediului rural caracterizează această creație a lui Ion Pillat.
Universul rural este particulaizat prin motive specifice unui spațiu arhaic: „casa cu
pridvor”, „poarta”, „hornul”. Motivul clopotului, alături de cel al nopții și al lunii, creează o
atmosferă romantică. Apare și motivul plopilor care străjuiesc drumul, simbol al melancoliei
și al așteptării.
Viziunea despre lume, de influență tradițională, poate fi redusă la „viziunea
pământului” care rămâne aceeași, la presimțirea timpului care fuge mereu.
Titlul este alcătuit din trei termeni sugestivi pentru relația dintre spațiu și timp.
Adverbul de loc „Aci”, verbul la perfect simplu „sosi” și locuțiunea adverbială de timp „pe
vremuri” sugerează ideea că existența uamană se bazează pe experiențe repetabile, reluate și
retrăite de fiecare generație.
Se disting două tipuri de lirism: cel obiectiv și cel subiectiv. Lirismul obiectiv evocă
iubirea de odinioară a bunicilor, iar cel subiectiv este folosit în comunicarea directă a trăirilor
și a sentimentelor eului liric.
Simetria poemului este aproape perfectă și opune poveștii de ieri a bunicilor povestea
de azi a nepotului. Cele două planuri temporale, trecutul și prezentul, sunt dispuse succesiv,
ceea ce accentuează ideea de repetabilitate a vieții și a iubirii.
Poezia este alcătuită din 19 distihuri și un vers liver la final, cuprinzând patru secvențe
poetice.
În prima secvență lirică, metafora „casa amintirii” conține o sugesstie a timpului
necruțător, care oferă totuși posibilitatea recuperării momentelor fericite prin rememorare.
Trecerea implacabilă a timpului este sugerată de versul: „Păianjeni zăbreliră și poartă, și
zăvor”. Este descrisă, cu nostalgie, vremea îndepărtată a copilăriei, iar semnele părăsirii sunt
evidente, căci „hornul nu mai trage alene din ciubuc”.
În cea de-a doua secvență, eul liric imaginează romantica întâlnire a bunicilor.
Calyopi, portretizată succint, sosește cu „berlina” prin „lanuri de secară”. Bunicul creează o
atmosferă romantică, recitându-i fetei poezia „Le lac” și poemul „Sburătorul”, atmosferă ce
amintește de frumusețea poveștilor de iubire din „basme”.
„Turnul vechi din sat” este un element al permanenței, în antiteză cu perisabilitatea
omului. Sentimentul iubirii este capabil să proiecteze ființa umană în eternitate. Totuși, timpul
nu poate sta în loc, iar semnele lui devin evidente: viitorul celor doi aduce cu sine o realitate
tristă, dar firească: „De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...”
A treia secvență se constituie ca o meditație succintă asupra trecerii timpului, sugerată
de exclamația retorică („Ce straniu lucru: vremea!”).
În secvența a patra este prezentată povestea de iubire dintre doi reprezentanți ai unei
alte generații (nepotul și iubita sa), prin analogie cu frumoasele clipe trăite de cei doi bunici.
Cadrul natural rămâne același, iar iubitul folosește aceeași strategie ca și bunicul său
pentru crearea atmosferei romantice.
Trecrea timpului este marcată, din nou, de sunetul clopotului, sugerând degradarea
trupului și înlănțuirea spirituală.
Versul-concluzie reprezintă un epilog al ambelor povești de dragoste, constituindu-se
ca și laitmotiv al poeziei: „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”.
Prozodia este specifică tradiționalismului: distihuri cu rima împerecheată și măsura
versurilor de 13-14 silabe.
În concluzie, „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat aparține tradiționalismului prin
tematica rurală, dar și prin exprimarea unei stări nostalgice față de trecut.