UMANISMUL

. Curent cultural dominant in timpul Renașterii (secolul al ХІѴ-lea 5i al XW-lea). Apărut inițial în Italia, se
extinde în toata Europa Occidentală și ulterior in Europa Răsăriteană.
Umanismul are in central preocupărilor istorice, filosofice ?i artistice, omul si problematica sa
(~ viziune antropocentrică).
Renașterea este о mișcare cultural-religioasă регсерută ca о primă manifestare a epocii
moderne. Renașterea duce la о înflorire fără precedent a artelor plastice, a arhitecturii, a științei datorată
înlocuirii canoanelor medievale cu modelul redescoperit al antichității greco-romane.
Trăsături ale umanismului si ale Renașterii:
a) artiștii și savanții intră sub protecția regilor, a marilor seniori și a papalității;
b) orientarea învățământului către disciplinele umaniste;
c) recunoașterea oficiala a limbilor naționale;
d) dezvoltarea studiilor filologice asupra textelor sacre și profane in latina greacă, exersându-se astfel
spiritul critic;
e) dezvoltarea științelor si artelor care duce la înmulțirea bibliotecilor;
f) contestarea abuzurilor bisericii provoacă războaie civile, slăbirea puterii regale si papale, ampla
mișcare a Reformei (Martin Luther). ^
Omul Renașterii este omul universal, armonios fizic și intelectual, iubitor al rațiunii si al
frumosului, pasionat de toate formele de cunoaștere, dar si artist de mare originalitate. Prototipul prin
excelență al acestui „uomo universale” este Leonardo da Vinci.
Mari umaniști europeni:
Italia: Dante, Petrarca, Boccaccio, Machiavelli;
Franta: Francois Rabelais, Pierre de Ronsard;
Anglia: Francis Bacon, W. Shakespeare;
Tarile de Jos (Olanda): Erasm din Rotterdam;
Spania: Miguel de Cervantes.
Teme si motive renascentiste:
• convenția nebunului (la adăpostul nebuniei se poate spune cu dezinvoltura adevărul)
• fortuna labilis - soarta schimbătoare
• carpe diem - ideea vremelniciei atrage dupa sine motivul clipei care trebuie trăită
• lumea ca teatru - motiv folosit pentru a sugera lipsa de libertate a omului, caracterul efemer al
vieții, existența si necesitatea iluziilor.
UMANISMUL ROMÂNESC

În țările romane, umanismul si Renașterea s-au afirmat mai târziu, in secolele al XVI-lea și al
XVII-lea, datorită condițiilor istorice și are trăsături distincte:
a) efortul voievozilor români de a apăra valorile creștinătății, stabilind legături cu capii bisericii
catolice si cu principii umaniști din Europa făcând astfel cunoscută ortodoxia în spațiul occidental;
b) se folosește ca limba de cultură nu numai latina, ci și slavona;
c) preocuparea umaniștilor pentru istoria propriului neam, scrierea de cronici si istorii argumentând
romanitatea poporului si latinitatea limbii;
d) umaniștii își înscriu lucrările in circuitul umanismului european ca sa afirme originile si
continuitatea romanilor din cele trei tari.
Reprezentanți:
• Nicolaus Olahus (primul umanist de limba latina din cultura romana)
• Stefan cel Mare (inițiatorul primelor scrieri despre istorie)
• Neagoe Basarab (ctitor al bisericii domnești de la Curtea de Argeș)
• operele cronicarilor moldoveni (Ureche, Costin, Neculce) - moment de vârf al Renașterii romanești
• stolnicul Constantin Cantacuzino
• Dimitrie Cantemir - cel mai mare umanist român.