Placenta

PLACENTA

= un organ vascular musculos şi spongios care face legătura dintre organismul mamei şi cel al
embrionului respectiv fătului – prin intermediul cordonului ombilical, având rol în nutriţia şi respiraţia
acestuia pe tot parcursul sarcinii (organ de schimb materno-fetal);
Este un derivat trofoblastic cu caracter tranzitoriu fiind prezentă doar în perioada gestaţiei, se
formează ca o anexă embrionară încă din stadiile timpurii ale embriogenezei şi se elimină la naştere
(mai precis la scurt timp după aceasta) când dezvoltarea embrio-fetală este terminată şi fătul este
expulzat în afara corpului mamei; placenta= plăcintă

ASPECT ŞI STRUCTURĂ:
Placenta umană la termen:
- organ de formă circular-ovoidă
- diametru cuprins între 18-23 cm
- grosime de 3-6 cm, grosimea scăzând de la centru spre periferie (organ discoidal).
- Greutatea placentei variază în funcţie de factori morfofiziologici precum patrimoniul genetic,
terenul matern local și general, mărimea fătului, sexul şi paritatea. În general greutatea placentei
reprezintă în medie 1/6 din greutatea fătului. La un făt de 2.800-3.000 g, placenta are în medie
450-500 g. Dezvoltarea ei până la 1.000 g evidenţiază însă un aspect normal al dezvoltării. Din
contră, o greutate a placentei sub 300 g este rezultatul unor tulburări de dezvoltare.

Decolată, din punct de vedere MACROSCOPIC, placenta prezintă o faţă maternă şi una fetală.
→ Faţa maternă: este constituită din caduca bazală (clivajul endometrului se face între stratul
spongios și cel compact). Pe ea se observă o serie de șanțuri care delimitează formațiunile
structurale (lobii placentari) de forme și mărimi diferite. Numărul lobilor este de 16-20.
Şanţurile corespund septurilor intercotiledonare.
Lobul placentar reprezintă unitatea funcţională a placentei. Cotiledonul placentar reprezintă
unitatea vasculară a placentei.

→ Faţa fetală: este netedă, lucioasă, translucidă, permițând

vizualizarea desenului vascular (vasele cotiledonare). Ea
este acoperită de amnios (membrană amniotică) şi de
partea mai profundă a plăcii coriale, sub care se află
vasele ombilicale.

1
Placenta

Placenta la termen este de tip decidual (delivrenta si cu o parte materna deciduala, separare la nivel
strat spongios), hemocorial, asigurand nutritia hemotrofa (procurare de substante nutritive direct din
sistemul circulator. Anterior circulatie histiotrofa).

Central sau para-central pe faţa fetală se află şi inserţia cordonului ombilical. Acesta are 40-70 cm
lungime, 1-2 cm grosime, este de consistenţă elastică şi are o coloraţie roz-albăstruie. În structura lui
intră două artere dispuse spiralat în jurul unei vene şi protejate de gelatina Warthon; acoperit de amnios.

STRUCTURA INTERNĂ a placentei cuprinde: sistemul vilozitar, placa bazală şi placa corială.
a) sistemul vilozitar + spaţiile intervilozitare reprezintă spaţiul schimburilor materno-fetale. El
este delimitat de placa bazală, placa coroidă şi de pereţii vilozităţilor sau septurile
intercotiledonare = camera interviloasă

b) placa bazală către parte maternă (către uter) este partea din deciduă care serveşte drept pat
pentru zigot în prima parte a sarcinii. Până la termen ea se subţiază ajungând la 1-2mm.

c) placa corială: este formată din ţesut

conjunctiv în care se găsesc
ramificaţiile vaselor mari ale
cordonului ombilical = vasele
cotiledonare. Ea reprezintă partea cea
mai profundă a placentei, fiind
dublată întotdeauna de amnios. (către
cav. amniotică)

FORMAREA PLACENTEI (PLACENTAŢIA):

Placenta este un organ tranzitoriu, care apare în cursul sarcinii şi dispare imediat după naştere.
Debutul placentatiei coincide practic cu implantarea [nidatia].
Implantarea = nidatia. Reprezinta fixarea embrionului in stadiul de blastocist, la nivelul endometrului
modificat de sarcina [= decidua/caduca]
Fecundatia
- Are loc in trompa uterina [oviduct], in 1/3 sa externa
- Z1 coincide cu ziua fecundatiei
2
Placenta

Pasajul oului rezultat in urma fecundatiei [ovocit + spematozoid]

- Prin oviduct, dureaza aprox 4-5 zile
- In acest timp, la nivelul oului au loc transformari: Celula unica -> blastocist [in Z5] -> in aceasta
faza oul se implanteaza

Blastocistul
- Definit prin diferentierea celulelor primordiale in 2 straturi:
o Exterior – trofoblast -> placenta
 Citotrofoblast – la interior
 Sincitiotrofoblast – la exterior
 Este un sincitiu, adica un tesut in care limitele celulare nu exista
 Constituit dintr-un nr de nuclei dispersati intr-o masa citoplasmatica
 Are o intensa actiune litica, enzimatica -> ajuta oul in stadiul de blastocist
sa se implanteze
o Interior – embrioblast -> embrionul
- Fereastra de implantare: 24-48h – acesta este timpul in care endometrul poate primi blastocistul
pentru nidatie; blastocistul schimba semnale citochimice cu endometrul
o Blastocistul sta in apozitie fata de endometru, verificand daca endometrul este receptiv =
capabil sa il primeasca
- Urmeaza faza de adeziune
o Blastocistul a primit aprobarea endometrului pentru implantare
- Urmeaza faza de invazie = implantarea propriu-zisa
- Dupa ce blastocistul s-a implantat in endometru, de obicei la nivelul versantului posterior al
endometrului, in 1/3 superioara a cavitatii uterine, endometrul se reface asupra blastocistului ->
blastocistul va fi complet incorporat in endometru
- Concomitent cu aceasta invazie a endometrului -> diferentierea trofoblastului [in cito si
sincitiotrofoblast]
o Sincitiotrofoblastul are, dupa cum spuneam, o puternica actiune litica -> lizare celule
endometriale -> lacune in interiorul endometrului; in lacune patrunde sange matern din
capilarele sinusoidale erodate [acestea = vascularizatia stratului functional al
endometrului]
Acest moment = DEBUTUL PLACENTATIEI

3
Placenta

Placenta este de tip hemocorial – nu există o legătură directă între sistemul circulator matern și cel fetal.
Sângele matern care circulă liber în camera interviloasă vine în contact cu peretele intervilozitar, prin
intermediul căruia se fac schimburile materno-fetale.
Formarea placentei este un proces complex care constă în dezvoltarea şi organizarea trofoblastului
primar şi începe odată cu implantarea oului (ziua a 6-a –faza de blastocist) în endometrul uterin
transformat structural şi funcţional – care poartă denumirea de deciduă sau caducă.
Implantarea este la om de tip invaziv, interstiţială şi profundă. Este de tip invaziv deoarece
sinciţiotrofoblastul, cu ajutorul enzimelor proteolitice pe care le conţine, lizează epiteliul endometrului
uterin şi se afundă în grosimea stratului spongios al endometrului, după care epiteliul endometrial se
reface peste embrionul implantat.
Procesul de creştere şi de maturare al placentei interesează în primul rând trofoblastul, care asigură
de la început nutriţia butonului embrionar, şi care se diferenţiază ulterior în citotrofoblast şi
sinciţiotrofoblast.

În procesul de formare al placentei se descriu două etape:

- perioada previloasă: Z6-13
- perioada viloasă: se întinde din ziua a 13-a şi până la terminarea sarcinii.

a) Perioada previloasă: are două faze – prelacunară şi lacunară.

 Faza prelacunară (Z7-Z8): ţine până în Z9 si apare imediat după orientarea blastocistului şi
după penetrarea butonului embrionar (penetrarea lui in endometru). În această etapă începe
diferențierea trofoblastului – se formează două staturi:
 citotrofoblastul primitiv (în interior, format din celule poledrice mari)
 sinciţiotrofoblastul (periferic și format dintr-o masă protoplasmatică fără limite
celulare).
La nivelul zonei de contact între deciduă şi trofoblast apar o serie de modificări
morfofuncţionale, enzimatice şi biochimice, care delimitează o zonă placentară, denumită
şi zona de conflict imunologic.

Elemente asociate de dezvoltare: celulele masei interne embrionare se diferentiaza in 2

straturi: hipoblast (1 strat de celule ce margineste cavitatea blastocistului) si epiblast (1
strat adiacent cavitatii amniotice). Cele 2 straturi impreuna formeaza blaca bazala
bilaminara

4
Placenta

 Faza lacunară: începe din ziua 9-10 cu conturarea unui sistem lacunar (celulele
sincițiotrofoblastului penetreaza din ce in ce mai mult in struma si erodeaza endoteliul arterelor
spirale materne, secreta enzime proteolitice ce produc liza celulelor deciduale si endoteliale.
Proliferează intens invadând structurile deciduale bazale materne).
Se produce astfel fuziunea dintre sinusoide si lacune.
Această proliferare creează o serie de prelungiri trofoblastice între care apar spații cunoscute sub
numele de lacune, care inițial nu comunică între ele, pentru ca ulterior ele să devină confluente
reprezentând spațiile interviloase.
În acest spaţiu lacunar va pătrunde sânge matern din capilarele sinusoidale/deciduale erodate
(capilarele din zona de penetrație suferă un proces de ectazie și invazie trofoblastică cu
întreruperea continuității peretelui capilar, fapt care permite pătrunderea sângelui matern în
lacunele sincițiotrofoblastului).
Capilarele sinusoide -> aa uteroplacentare, artere care vor hrani embrionul si fatul
Uneori in aceasta etapa poate aparea o sangerare la locul de implantare (fluxul crescut in spatiile
lacunare), suprapusa zilei 28 de ciclu menstrual, care poate fi confundata cu menstra (semn
Hartmann) si poate conduce la erori de datare.
Pe parcursul acestei etape blastocistul se invagineaza din ce in ce mai profund in stroma
endometriala, defectul de penetrare de la suprafata fiind treptat acoperit initial de un cheag de
fibrina care ulterior este inlocuit de epiteliul inconjurator.
Din hipoblast se diferentiaza o membrana subtire ce tapeteaza suprafata interna a
citotrofoblastului (membrana exocelomica a lui Heuser). Membrana lui Heuser impreuna cu
hipoblastul vor inconjura cavitatea blastocistului = cavitate exocelomica/sac vitelin primar.
Intre cavitatea exocelomica cu membrana lui Heuser si fata interna a citotrofoblastului apare o
populatie noua de celule mezenchimale care formeaza mezodermul extraembrionar (umple
spatiul dintre trofoblast la exterior si amnion cu membrana exocelomica la exterior).
In acesta se formeaza cavitati care prin fuziune dau nastere unui spatiu celom
extraembrionar/cavitate corionica. Acest spatiu inconjoara canalul vitelin si cavitatea amniotica
mai putin in locul in care mezodermul extraembrionar formeaza o punte intre embrion si
citotrofoblast = punte de fixatie, primordiul cordonului ombilical.
Mezodermul extraembrionar cu cito si sincitiotrofoblastul formeaza corionul.

b) Perioada viloasă: începe din ziua a 13-a şi cuprinde la rândul ei două faze.
- faza de elaborare a placentei: între ziua a 13-a şi luna a IV-a (20 de săptămâni);
- faza placentei definitive: constituite între săptămânile 20 şi 40 de gestaţie.
5
Placenta

 faza de elaborare: se caracterizează prin apariţia vilozităţilor coriale primare constituite prin
pătrunderea mugurilor citotrofoblastului printre lacunele din sinciţiotrofoblast.
Vilozitatile primare sunt protruzii digitiforme ale sincitiotrofoblastului (coloane celulare care
apar pe toata circumferinta corionului), constituite din:
- Sincitiotrofoblast la exterior
- Citotrofoblast la interior
Din Z15: in interiorul acestor vilozitati primare patrunde un ax mezenchimal, provenit din
mezenchimul extramebrionar
In Z18: in acest ax mezenchimal vor patrunde celule hematoformatoare si celule primordiale ale
vaselor sangvine => axul vascular al vilozitatilor => circulatia vilozitara [capilara, arteriala,
venoasa].

Mugurii de citotrofoblast cresc, se alungesc înspre deciduă şi ca urmare, în axul vilozităţilor

coriale primare pătrunde şi mezodermul somatopleural al corionului şi astfel vilozităţile primare
se transformă în vilozităţile coriale secundare. În mezodermul din axul vilozităţilor secundare
apar numeroase capilare sanguine – care reprezintă începutul realizării reţelei vasculare
extraembrionare. Vilozităţile coriale la care în axul mezodermal s-au constituit vase de sânge se
numesc vilozităţile coriale terţiare. Vilozitatile cresc si se ramifica, iar lacunele sangvine se
transforma in spatii interviloase.

Concomitent cu lacunele sapate in endometru prin interventia sistemului enzimatic litic al

sincitiotrofoblastului, va patrunde sange matern din capilarele sinusoide erodate => se va stabili
o circulatie, un schimb intre sangele matern si vilozitatile tertiare, incepand aprox din Z21 =>
ceea ce defineste caracterul hemocorial al placentei.

6
Placenta

În ziua 21-a de gestaţie, placenta este un organ vilos şi vascularizat, circulaţia vasculară
stabilindu-se între ziua 14-21 de gestaţie.

 faza placentei definitive: în perioada cuprinsă între ziua 21 şi sfârşitul lunii a IV-a se produce
definitivarea placentei, cele mai importante transformări constând în:
- evoluţia caducei şi a corionului
- dezvoltarea vilozităţilor
- remanierea citotrofoblastului.
În săptămâna a 6-a creşterea embrionului şi a amniosului face ca treptat să dispară cavitatea
corionică şi astfel peretele amniosului ajunge să fuzioneze cu corionul neted formând corio-amniosul.
Rămâne vilozitar doar corionul din regiunea deciduei bazale şi de fapt numai acesta va participa la
formarea placentei.
Vilozităţile coriale terțiare din această zonă se vor dezvolta mult, se vor ramifica puternic şi
fiecare vilozitate va forma un adevărat arbore vilozitar, şi de aceea ele se mai numesc şi vilozităţi
pedunculare.
Porţiunea corionului în care s-au format vilozităţile pedunculare se numeşte corion frondosum.
Corion frondosum cuprinde 15-30 vilozităţi pedunculare şi suprafaţa lor este învelită într-un strat de
sinciţiotrofoblast. Corionul de la baza vilozităţilor pedunculare formează placa corială.

Vârfurile vilozităţilor pedunculare, formate din citotrofoblast, străpung prin proliferare învelişul
sinciţiotrofoblastic şi astfel citotrofoblastul din vârful vilozităţilor vine în contact direct cu ţesutul
decidual matern, ancorându-se ferm în decidua bazală (tesutul endometrial matern).
Prin proliferarea citotrofoblastului din vârful vilozităţilor pedunculare se constituie un strat
continuu de citotrofoblast alipit la deciduă, formând placa citotrofoblastică.

Baza fiecărei vilozităţi pleacă din placa corială, iar vârful fiecăreia se fixează în placa
citotrofoblastică. Fostele lacune din sinciţiotrofoblast sunt acum mult mărite, şi formează în jurul
fiecărei vilozităţi pedunculare spaţii mari denumite spaţii interviloase, delimitate de placa corială şi
respectiv placa citotrofoblastică.
Din decidua bazală pornesc înspre placa corială, printre vilozităţile pedunculare, lame de ţesut
decidual învelite la exterior de un strat subţire de citotrofoblast, formând septuri interviloase (septuri
intercotiledonare). Septurile corespund santurilor de pe fata materna a placentei. Acestea nu ajung până
la placa corială, ci numai pe 2/3 din distanţa dintre cele două plăci, astfel că la baza lor, spaţiile
interviloase comunică între ele.

7
Placenta

De ce septurile nu vor atinge niciodata placa coriala? Pentru a permite ca sangele sa circule liber in
toata suprafata placentei, pentru egalizarea presiunilor.
Placenta la om are forma unei umbrele iar la periferia placentei spaţiile interviloase comunică cu
un canal circular de dimensiuni mici numit sinus marginal.

Pe parcursul evolutiei vilozitatile cresc si se ramifica radiar astfel ca dintr-o vilozitate principala
(conexiune directa cu placa coriala) se dezvolta un intreg arbore vilozitar numit COTILEDON care
contine un trunchi atasat bazal la placa coriala din care se ramifica dihotomic vilozitati fiice
intermediare si ultima diviziune – terminale/libere.
Dezvoltarea vilozităţilor şi formarea cotiledoanelor constă în desprinderea din placa corială a 15-
30 de trunchiuri vilozitare mari, de prim ordin. Din acestea, la o mică distanţă de placa corială se
desprind trunchiurile vilozitare de ordinul al II-lea, care la rândul lor dau alte ramificaţii dispuse
perpendicular pe placa bazală şi se numesc vilozităţi de ordinul III.
La nivelul vilozitatilor terminale (ultimele ramuri) se realizeaza schimbul de gaze, acestea avand
suprafata cea mai mare adunata.
Ansamblul vilozităţilor, derivate dintr-un trunchi de ordinul I, dispuse în jurul unui ax median
formează sistemul tambur Wilkin. O parte dintre vilozitățile de ordinul III plutesc libere în camera
interviloasă, altele se vor fixa în placa bazală și vor purta denumirea de vilozități crampon, de ancorare
(prin intermediul acestora placenta este atașată la peretele uterin, au rol de sustinere).

Ansamblul vilozităţilor libere şi crampon derivate dintr-un trunchi vilozitar de prim ordin,
formează un cotiledon placentar (reprezentând unitatea vasculară a placentei). Cotiledoanele mici de la
periferia placentei sunt formate dintr-un singur sistem tambur, spre deosebire de cotiledoanele mari
situate central, care pot fi formate din 2-5 sisteme tambur. Ansamblul mai multor cotiledoane formează
un lob placentar - care reprezintă unitatea funcţională a placentei.!!!
8
Placenta

Corionul – la sfarsitul L2 corionul prezinta pe toata circumferinta vilozitati, fiind inconjurat de

catre decidua bazala (polul embrionar) si decidua capsulara (polul aembrionar). La nivelul deciduei
bazale vilozitatile sunt mai bine dezvoltate (mai profunde si arborizate), spre deosebire de omoloagele
lor de la nivelul deciduei capsular. Cavitatea corionica si produsul de conceptie se maresc, conducand la
comprimarea si subtierea deciduei capsulare (ocluzii vasculare) in urma careia si vilozitatile omoloage
se atrofiaza. Astfel la sfarsitul L3 corionul de la nivelul deciduei capsulare devine neted. Cresterea
progresiva conduce la degenerarea deciduei capsulare, la fuziunea dintre corionul neted si decidua
parietala cu obliterarea lumenului cavitatii uterine. Corionul si vilozitatile coriale de la nivelul deciduei
bazale prolifereaza si se ramifica in continuare captand denumirea de corion frondosum. Acesta (partea
fetala, marginita de placa deciduala) impreuna cu decidua bazala (partea materna, marginita de placa
bazala) formeaza placenta (in L4).

Aprecierea definitivării
constituirii placentei se face
prin aprecierea maturării
trofoblastului, a existenţei
sistemului vascular, a
modificărilor ţesutului
conjunctiv sau a modificărilor
morfologice ale vilozităţilor
coriale.

In lunile 4-5 decidua formeaza multiple septuri deciduale, care se proiecteaza in spatiile interviloase dar
care nu ajung pana la placa coriala si care pe fata materna delimiteaza lobi placentari si la interior 1/mai
multe cotiledoane.
Cavitatea corionica se largeste. La sfarsitul S19-20 embrionul este atasat de invelisul trofoblastic doar
prin pediculul ingust de fixatie, primordiul cordonului ombilical. Amnionul prin largirea cavitatii
amniotice fuzioneaza cu chorion leave (neted) si formeaza membranele amniotice.

Perioada de stare = sfarsitul L4-termen

Placenta se mareste prin ramificatiile progresive vilozitare, in mare parte paralel cu cresterea uterina
ajungand sa acopere aproximativ 15-30% din fata interna uterina la termen. Apar depozitele de
fibrinoid (create prin activarea fc de coag in urma patrunderii de mezenchim in microfisurile din

9
Placenta

sincitiu) care pot obstrua vasele vilozitare dar care au si roluri importante: de bariera imunologica si de
crestere a rezistentei placentare. Sunt 3 astfel de straturi:
- fibrinoidul lui Langhans – subcorial
- stratul lui Rohr – sub vilozitatile coriale
- stratul lui Nitabucj – la nivelul deciduei bazale (loc de detasare placentara)

Placenta in forma finala este divizata in placa bazala si placa coriala intre care se afla spatiul intervilos
care contine cotiledoanele placentare (iradieri vilozitare dinspre placa coriala) si speturile placentare
(iradieri ale placii bazale) care delimiteaza incomplet spatiul intervilos.
1. Placa coriala – straturi: amnios, t. Conjunctiv in care se afla vasele placentare, strat citotrofoblast
redus, sincitiu
2. Placa bazala – straturi: perete extern spatiu intervilos (sincitiu, citotrofoblast), fibrinoidul Rohr,
invelis restant citotrofoblast, strat Nitabuch, decidua materna

Structura intimă a placentei

- Porțiunea maternă a placentei provine din caduca bazală, constituie planșeul camerei interviloase
numit si placa bazală = zona de ancorare a vilozităților crampon – prin care placenta este fixată
în peretele uterin; în grosimea acestei plăci bazale se identifică straturi de fibrinoid – probează
existența unui conflict imunologic – fătul = semialogrefă deci organismul mamei are tendința de
a respinge fătul.

- Porțiunea fetală a placentei este reprezentată de cotiledoanele placentare (15 -30) ale căror
vilozități plutesc liber în sângele matern din camera interviloasă; suprafața de schimb a
epiteliului vilozitar – desfășurată pe 14m2

Caracterul hemocorial al placentei

= schimburile se fac prin intermediul sangelui matern catre sangele fetal, dar fara a exista contact direct
intre cele 2 circulatii
Intre cele 2 circulatii va exista permanent o bariera = bariera/membrana placentara.

! Membrana placentară = membrana sincițio-capilară = peretele vilozității coriale – prin ea se fac

schimburile materno-fetale.
Bariera intre cele 2 circulatii
Mb placentara = bariera placentara dar nu este acelasi lucru cu placenta!
10
Placenta

Evolueaza pe parcursul sarcinii pana la termen, cand devine extrem de subtire => permite schimburile
transmembranare cu o viteza foarte mare si in cantitati foarte mari, adaptate volumului si necesitatilor
fetale foarte crescute in sarcina avansata
Structură: la termen grosime de 4-6 microni si este constituita din urmatoarele straturi:
o La inceputul sarcinii, dinspre int -> ext:
 Endoteliu capilar fetal
 Mb bazala capilara
 Citotrofoblast (celule cu membrana bazala ce separa trofoblastul de tesutul
conjunctiv)
 Sincitiotrofoblast
o Spre termen (incepand cu L4)
 Membrana devine subtire [4 – 6 microni]
 Citotrofoblastul devine discontinuu/chiar dispare in mare parte la nivelul
vilozitatilor (se transforma treptat in sincitiotrofoblast care se alungeste si
subtiaza)
 Astfel, membrana sincitio-capilara de la termen va fi constituita doar din 3
straturi:
 Endoteliu capilar fetal
 Membrana bazala capilara
 Sincitiotrofoblast [de aceea se numeste membrana sincitio-capilara, nu
mai este citotrofoblast/este foarte rar, dispersat, adesea absent]

Placenta are 2 fete:

- Fata fetala
o Vine catre cavitatea amniotica
o Din centrul ei se desprinde cordonul
ombilical
- Fata materna
o Se fixeaza pe uter

11
Placenta

La termen:
- Diametrul aprox 20 cm
- Grosimea
o Periferie 0,5 – 1 cm
o Centru 5 – 6 cm
- Greutatea
o 1/6 din greutatea fatului
o Pana la 1000 g – normala
o < 300 g – anormal, de obicei asociata cu restrictii de crestere intrauterina fetala [suferinta
fetala]
Fata fetala:
- Constituita din placa coriala = corion modificat, acoperita de o a 2a membrana a oului =
membrana amniotica
!!! Sacul ovular, cel in care este gazduit fatul, este constituit din 2 membrane:
- Mb interna = amnios, mai subtire
- Mb externa = corion, mai gros = structura de rezistenta a sacului gestational

La nivelul placentei, aceasta membrana coriala formeaza placa coriala, din care pornesc vilozitatile
coriale:
- Initial primare = citotrofoblast + sincitiotrofoblast
- Ulterior devin secundare – prin axul mezenchimal
- Iar apoi devin tertiare – prin stabilirea vascularizatiei vilozitare
12
Placenta

In interior, sacul gestational este tapetat de membrana amniotica, care va acoperi si placa coriala de la
nivelul placentei [membrana transparenta prin care se pot vedea vasele sangvine este membrana
amniotica de la nivelul placentei; aceasta membrana amniotica se va reflecta la nivelul insertiei
cordonului ombilical si va tapeta si suprafata cordonului ombilical, intrerupandu-se la nicelul
ombilicului, la contactul cu tegumentul fetal].

Aproximativ din centrul placentei se desprinde cordonul ombilical. Aceasta forma de insertie este cea
mai frecventa [centrala].
Cordonul ombilical se poate desprinde si dintr-o zona mai laterala = paracentrala, sau poate avea chiar
insertie marginala [pe marginea placentei].
Spre insertia cordonului ombilical converg niste vase sangvine arteriale si venoase = vasele
cotiledonale. Prin vasele cotiledonale sangele e drenat dinspre vilozitati inspre cordonul ombilical.

!!! Exista si o varianta patologica in care cordonul ombilical se insera lateral de placenta.
- Contactul dintre placenta si cordonul ombilical: prin vasele cotiledonale, care vor avea parcurs
extraplacentar, la nivelul membranelor ovulare
o Vasele vor traversa o portiune din membrane, fiind expuse la rupere
- Aceasta insertie laterala a placentei = insertie velamentoasa
o Este extrem de periculoara, intotdeauna va duce la deces fetal in timpul nasterii, DACA
aceasta insertie velamentoasa se afla la baza sacului ovular
o De ce duce la deces?
 Ruptura membrana -> ruptura vase sangvine => hemoragie fetala puternica =>
moarte fat
o Insertia velamentoasa trebuie intotdeauna recunoscuta ecografic inainte de nastere, iar
fatul se va naste prin cezariana
o Vasele care se vor rupe in timpul nasterii = vasa praevia

Fata materna a placentei

- Este lucioasa si lobulata [lobi placentari, separati de santuri]
- Sectiune prin placenta:
o Putem recunoaste placa coriala (partea fetala), cu insertia cordonului ombilical
o Membrana amniotica tapeteaza placa coriala
o Cavitatea amniotica
o Din placa coriala [este corion modificat] se desprind vilozitatile coriale, scaldate in sange
matern
13
Placenta

Structura unei vilozităţi coriale materne este formată din:

- sinciţiotrofoblast – extern;
- citotrofoblast – la interior;
- ax mezenchimal;
- ax vascular – arteriolar – capilare, venule.

!!! Intre 2 vilozitati coriale se delimiteaza CAMERA INTERVILOASA.

! Camera interviloasă: volum 200mL
- în placa bazală se deschid 180-300 de artere utero-placentare și venele utero-placentare; spre
periferia placentei există arborele vilozitar mai sărac – ”sinus” marginal; din planșeu urcă spre
placa corială septuri incomplete ce delimitează spatii care corespund cotiledoanelor placentare
- are la origine lacunele din sincitiotrofoblast care s-au marit si au fuzionat.
- Pe masura inaintarii in sarcina spatiul intervilos isi mareste volumul prin indepatarea treptat a
placii coriale de placa bazala
Camera interviloasa:
- este marginita de 2 vilozitati coriale
- are 1 plafon = placa coriala, inspre cavitatea amniotica
- are 1 planseu = placa bazala, inspre uter

!!! Atentie
Camera interviloasa nu este delimitata intre 2 septuri intercotiledonale, ci intre 2 vilozitati coriale
adiacente.

COTILEDONUL PLACENTAR = unitatea vasculara a placentei

1 cotiledon placentar poate avea o singura vilozitate mare = trunchi vilozitar, daca este spre periferia
placentei.
SAU
1 cotiledon placentar poate avea mai multe astfel de vilozitati, daca se afla in centrul placentei.

===> cotiledoane mari, centrale – au mai multe trunchiuri vilozitare [2 sau 3]

Cotiledoane mai mici, periferice – au un singur trunchi vilozitar

Cotiledonul este delimitat intre 2 septuri intercotiledonale!!!

14
Placenta

Senescența placentei - spre termen se pot întâlni modificări morfologice (până la un punct considerate
normale) care semnifică o îmbătrânire a placentei:
- rărirea și scăderea dimensiunilor vilozităților
- densificarea stromei
- creșterea numerică a depozitelor fibrinoide și apariția de lacune placentare = găuri în placentă
forme avansate – mici chisturi (dispariția vilozităților)
Presiunea tonusului uterin de bază 8-20 mmHg (între contracții presiunea uterină < 20mmHg)
Vilozitățile de ordin III conțin un capilar și o venulă (ale fătului); vilozitățile se scaldă în sânge
matern; are loc schimbul între sângele matern și capilare; sunt două sisteme circulatorii perfect
separate.

Circulația sanguină placentară este realizată de circulaţia feto-placentară şi circulaţia utero-

placentară.

Circulația în teritoriul matern (intervilozitar)

- utero-placentară este asigurată de arterele spiralate, ramuri din arterele uterine. Sângele din
aceste artere spiralate este ejectat în spaţiul intervilos.
- In camera intervilozitara – sange matern; el ajunge in camera intervilozitara prin intermediul
unor artere largi, drepte, care se deschid in planseul camerei intervilozitare [practic ele
penetreaza placa bazala si se deschid in planseul camerei intervilozitare].
= arterele uteroplacentare:
o 200 – 300
o Provin din vasele spiralate ale endometrului
o Sunt modificate de sarcina (se subtiaza prin disparitia tunicii musculare+) prin
invazie trofoblastica (devin largi, nu se mai colabeaza in diastola). Se formeaza
astfel un dispozitiv de reglare al fluxului sangvin – con arterial de proiectie – aceste
vase de rezistenta mica putand acomoda debitul crescut vascular al sarcinii.
===> sangele din artere are traseu unilateral catre fat [catre camera intervilozitara,
catre placenta]

- După realizarea schimburilor materno fetale la nivelul spaţiului intervilos sângele este colectat în
cea mai mare parte de venele deschise la nivelul plăcii bazale.
- presiunea prin care sângele este ejectat din artere spre camera interviloasă: 70-80-100 mmHg
- debit placentar în sarcina la termen 500-700 mL/min
15
Placenta

- în sistola ventriculară maternă – aa utero-placentare; sângele în jeturi dinspre placa bazală

printre ramificațiile vilozitare libere până la nivelul plăcii coriale
- Sangele matern incarcat cu O2 + substante nutritive -> in camera interviloasa, prin arterele
uteroplacentare -> ejectat sub forma unor conuri de ejectie [presiune foarte mare de aprox 70-80
mm Hg] – conurile se reflecta, se lovesc de plafonul camerei interviloase, iar in traiectul lor
descendent spala vilozitatile coriale
- In camera interviloasa se produc schimburile prin membrana placentara, intre sangele fetal [care
e in vilozitati, in capilarele vilozitare] si sangele matern [care scalda vilozitatile coriale].
- Cele doua circulatii NU vin in contact direct, sangele NU se amesteca, decat in caz patologic.

Intrebare la examen: ce fel de sange se afla in camera interviloasa? Raspuns: sange matern.
Intrebare la examen: ce fel de sange se afla in vilozitati? Raspuns: sange fetal.
Intrebare la examen: care este legatura intre cele doua circulatii? Raspuns: membrana placentara.

- sângele ce a scăldat vilozitățile revine spre placa bazală – venele utero-placentare

- venele utero-placentare drenează sângele matern din camera interviloasă în teritoriul circulator
matern: 8-20 mmHg (tonus uterin de bază). Presiunea sangvina in vene este mai scazuta decat
presiunea in artere. [in vene este aprox 10 mm Hg] = tonus uterin de baza

Tonusul uterin de baza este important pentru ca in travaliu, cand uterul se contracta si apare o crestere
pronuntata a tonusului uterin, presiunea in camera interviloasa creste foarte mult, pana la aprox 120 mm
Hg [120 = presiunea unei contractii uterine de travaliu], deci mult peste presiunea din venele
uteroplacentare
===> in timpul contractiei uterine sangele nu mai poate fi drenat prin aceste vene, care vor fi colabate
===> este foarte important ca in timpul travaliului sa avem relaxare intre contractii

- drenajul sângelui este asigurat de:

 variațiile presiunii din camera interviloasă (poate crește de la 8-10 pana la 32 mmHg)
 mișcările pulsatile ritmice ale vilozităților
 aspirația realizată după contracții de către rețeaua venoasă uterină

- fluxul sanguin placentar (=vilozitar) = 200-250mL/min (interesează 1/3 din sângele fetal
circulant)
- în arterele ombilicale p=48 mmHg
- în capilarele vilozitare p=30-35mmHg - nu permite colabarea
16
Placenta

- L totală a capilarelor vilozitare = 50 km (mare, necesara dezvoltarii si nutritiei fetale)

- în vena ombilicală p=24 mmHg

Aceste presiuni trebuie sa asigure:

- Ejectia sangelui in camera interviloasa
- Drenajul sangelui in venele uteroplacentare

Hiperkinezia = contractiile prea frecvente

Hipertonia = contractiile prea lungi
Ambele – detrimentare pentru fat, il impiedica sa primeasca O2 in timpul travaliului -> hipoxia fetala ->
sechele, inclusiv deces postpartum.
Principala complicatie a nasterii: HIPOXIA!

Placenta si uterul primesc o cantitate foarte mare de sange. Ele disloca aprox 500-700 ml de sange din
circulatia materna => in timpul sarcinii creste foarte mult volemia [cu 30-40%].
Fluxul sangvin placentar: aprox 250 ml din cei 500-700 ml = 1/3 din intregul volum de sange fetal.

Circulația în teritoriul circulator fetal (vilozitar):

- In timpul vietii intrauterine, fatul nu isi realizeaza hematoza la nivel pulmonar -> nu exista
circulatie pulmonara -> nu se produce transferul de gaze respiratorii la nivelul membranei
alveolare
- Oxigenarea fatului se face prin cordonul ombilical; este dependenta de contributia materna [prin
plamanii mamei]

17
Placenta

CORDONUL OMBILICAL
= magistrala prin care fatul se aprovizioneaza cu O2 + substante nutritive si in acelasi timp isi epureaza
proprii produsi de catabolism si CO2. Se insera cu o extremitate pe faţa fetală a placentei şi cu cealaltă
extremitate la nivelul abdomenului fetal.
- Lungime = 50 – 70 cm, diametru de 15-20 mm
- consistenţă elastică şi o culoare roz albăstruie, o dispoziţie generală spirală, vasele fiind suprinse
în masa gelatinoasă Wharton
- Dispoziţia spiralată a arterelor ombilicale este considerată ca un mecanism de protecţie a vaselor
împotriva ocluziei.
- Constituit din 3 vase:
o 2 artere: din artera hipogastrica = iliaca interna <--- iliaca externa
o 1 vena:
 Mai larga decat artera
 Prin vena merge de la mama, deci de la placenta catre fat sangele cu O2 +
substante nutritive

Pe secţiune transversală a cordonului se observă: masa gelatinoasă (gelatina Wharton) acoperită

la exterior de amnios, iar în centru se află vasele fetale ombilicale reprezentate de cele 2 artere şi o venă.
La nivelul inserţiei abdominale a ombilicului stratul amniotic se continuă direct cu tegumentele
fetale, iar pe placentă amniosul se răsfrânge pe faţa fetală a placentei până la marginea acesteia unde se
continuă cu membranele ovulare.
Inserţia a cordonului ombilical pe placentă este de cele mai multe ori circulară, dar poate fi şi
paracentrală, paramarginală, marginală şi velamentoasă (la nivelul membranelor).
Cordonul ombilical nu are vase proprii de hrănire, nutriţia sa se face prin imbibiţie din lichidul
amniotic.

Circulatia fetala
- este asigurată de 2 artere ombilicale care transportă sângele de la făt spre placentă (sânge cu conţinut
scăzut în oxigen din sânge venos) şi o venă ombilicală care aduce sângele de la placenta la făt (sânge
arterializat, incarcat cu oxigen si nutrienti).
- Arterele ombilicale, înainte de a pătrunde în masa placentară, prezintă o anastomoză între ele care
contribuie la egalizarea şi stabilizarea presiunii între cele 2 artere.
- De aici arterele pătrund în placentă şi ajung la nivelul vilozităţilor coriale unde formează o reţea
capilară vilozitară.

18
Placenta

- Circulaţia venoasă este reprezentată de o serie de ramificaţii dispuse după topografia arterială şi care
după confluenţă vor constitui vena ombilicală.
- Lungimea totală a reţelei capilare vilozitare este evaluată la 50km, iar debitul sanguin în vasele
ombilicale este de aproximativ 250ml/min.

- sângele desaturat de O2 din circulația fetală → aa. ombilicale → placenta → ramificarea aa.
ombilicale → patul capilar vilozitar
- schimburi prin intermediul membranelor sincițio-capilare cu sângele matern din camera interviloasă
- sângele fetal îmbogățit în O2 (conținând subst. nutritive) trece din capilarele vilozitare → sist. venos
al arborelui vilozitar →vena ombilicală→ făt
- sângele fetal îmbogățit în O2 – distribuit preferențial către ficat, cord și extremitatea cefalică

Vena ombilicala -> sange O2 -> VCI fetala -> prin ductul lui Arantius [= structura vasculara prezenta
doar in viata intrauterina] leaga vena ombilicala de VCI.

VCI -> AD fetal -> orificiul lui Botallo -> sangele ajunge aproape in totalitate la nivelul AS [nu la
nivelul VD cum se intampla la adult], prin valva AV [mitrala] -> sange O2 in VS fetal -> Ao ->
extremitatea cefalica si membre superioare + celelalte tesuturi

Creierul fetal este preferential oxigenat.

O parte din sangele oxigenat din AD -> prin tricuspida -> VD, dar nu exista circulatie pulmonara fetala,
astfel ca din VD -> prin canalul arterial -> trece in Ao descendenta.
Ao descendenta nu mai are sange foarte bine oxigenat [e un amestec de sange O2 si neO2], pentru ca in
AD e si sange venos din VCS, care dreneaza extremitatea cefalica si partea superioara a corpului.

CONCLUZIE: intreaga circulatie fetala este cu sange amestecat [O2 si neO2], dar in functie de
diversele structuri care tb sa fie oxigenate preferential, acestea primesc predominant sange O2.

Structurile care trebuie oxigenate cel mai bine in timpul vietii intrauterine:
- Creier: aa carotide -> creier
- Cordul fetal: aa coronare, ram directe din Ao

19
Placenta

! rinichii fetali – sange mai putin oxigenat [in cadrul suferintei fetale, rinichii sunt sacrificati -> scade
perfuzia renala -> deficit de lichid amniotic (pentru ca lichidul amniotic este format predominant de
urina fetala)
! oligohidramnios = semn de suferinta fetala [isi redirectioneaza circulatia catre cap si cord]

Arterele ombilicale
- Ramuri ale hipogastricei [iliaca interna] = principala sursa de vascularizatie a pelvisului
- Merg paravezical
- Formeaza la adult, obliterate fiind, plicile ombilico-vezicale mediale, care merg de la ombilic
catre arcadele inghinale
- Prin ele, sangele neoxigenat de la fat ajunge la placenta [aici se face schimbul, se oxigeneaza]

Orificiul lui Botallo - cand persista dupa nastere -> DSA, inchis spontan/chirurgical

Factori care influenteaza schimbul materno-fetal

Factori fetali-placentari:
- Cord fetal – pulsatii cordon ombilica + pulsatii vilozitare: tahicardia generata de miscarile fetale
creste aria vilozitara
- Musculatura neteda a vilozitatii primare
- Modificarea difuziunii prin membrana vilozitara – scaderea numarului de straturi
- Maturitate placentara – in perioada de senescenta scade nr aa utero-placentare prin tromboza

Factori materni
- Volemie materna, pres arteriala materna
- Modificari de tonus uterin, contractii uterine (contractii Braxton Hicks) – umplere placentara
prin obstructie vene si pastrare permeabilitate artere
- Modificari posturale –in decubit dorsal poate aparea sindromul de cava cu scaderea fluxului
sangvin in vasele uterine

Factori exogeni
- Medicatie exogena (inervatie vilozitara) – betamimeticele conduc la relaxare, ocitocicele la VC
arteriolelor uterine

20
Placenta

FUNCŢIILE PLACENTEI
- Schimb (de tranasport)
- Endocrina
- Metabolica
- Imunologica

FUNCTIA DE SCHIMB
- Se realizeaza prin intermediul membranei placentare
- Se supune legilor carora se supun toate schimburile prin membrane semipermeabile

Membrana placentara (care este o membrană semipermeabilă) de schimb separa cele doua circulații:
- circulația placentară maternă ce se desfășoară de la placa bazală la placa corială și retur.
- circulația vilozitară fetală se desfășoară într-un sistem capilar cu o cale arterială și o cale
venoasă.
Transportul sângelui la nivel fetal este asigurat în timpul sistolei cardiace, aceasta fiind cea mai
importantă regulatoare a circulației materne în placentă.

Factorii fizici ce condiționează schimburile sunt reprezentați de:

- grosimea placentei,
- mărimea acesteia,
- debitul sanguin,
- presiunea hidrostatica si cea osmotica.
- Suprafața de schimb a placentei este estimata ca fiind 11-13 m².
- Presiunea hidrostatică în interiorul camerei interviloase este egală cu presiunea amniotică: 10-30
mm Hg, iar
- presiunea de la nivelul capilarelor fetale este de 30-35 mm Hg.
Pe parcursul sarcinii, membrana totală de schimb placentar crește în concordanță cu volumul acesteia.

Condițiile hemodinamice placentare pot fi modificate de:

- contracțiile uterine normale ce reduc debitul matern placentar prin compresiunea exercitata
asupra vaselor intramiometriale. Tonusul vascular creste datorita hipersecreției
medulosuprarenalei, indusă de durere. In momentul ruperii membranelor, timp de 20-40 de
minute scade debitul uterin în lipsa contracțiilor uterului.

21
Placenta

- poziția gravidei are importanță pentru debitul sanguin placentar. Astfel, în ortostatism, debitul
uterin scade cu 15% față de decubitul lateral.
- variații ale tensiunii arteriale materne pot influența debitul sanguin uterin. Astfel, hipotensiunea
induce diminuarea debitului sanguin, la fel ca și hipertensiunea arteriala care poate sa reducă
debitul cu pana la 50%.

Placenta realizează o funcție esențiala pentru dezvoltarea fetală, datorită rolului de mediere a
transferului dintre circulația maternă si fetală.
Membrana apicală, numită și fața maternă sau sincițiotrofoblast, este specializată morfologic în scopul
realizării transferului transplacentar.

Se descriu următoarele tipuri de schimb transplacentar:

1. Difuziunea simplă (conform gradientului presional) realizabilă după legile fizico-chimice care au
tendința de a egala concentrațiile substanțelor, și este influențată de debitul sanguin. Prin difuziunea
simplă se realizează transferul transplacentar al oxigenul, dioxidului de carbon, gaze anestezice,
H2O, majoritatea electrolitilor (Na, K, Cl), corpi cetonici, uree.

2. Difuziunea facilitată se supune legii generale de egalizare a concentrațiilor, dar prezintă și

caracteristici particulare: nivelul de transfer este mai ridicat ceea ce impune problema existentei unei
competitii intre diversi produsi cu structuri chimice asemanatoare. Se realizează în sensul
gradientului, dar cu viteză mai mare, prin moleculara purtatoare – iod, fosfati, glucide, hormoni
steroizi.

3. Transportul activ realizat cu molecule transportoare se poate realiza in conditiile unui contracurent
de concentratii relative. Acest tip de transport poate fi realizat cu ajutorul unor molecule
transportoare, ce actioneaza la nivelul membranelor celulare; se realizează împotriva gradientului cu
consum de energie – Fe, Ca, Zn, Mg, aminoacizi esentiali, vitamine hidrosolubile.

4. Pinocitoza: reprezintă prelevarea de către un repliu al membranei celulare a unei mici cantități de
lichid intracelular (valabil pentru macromolecule). Aceasta proprietate este detinuta de placenta la
debutul sarcinii, pentru hematiile materne – pori sau spații membranare – Ig, virusuri, LDL.

5. Pasaj direct prin pori/solutii de continuitate a membranei placentare – eritrocite fetale

(izoimunizare).

22
Placenta

Nu traverseaza placenta: fosfolipide, colesterol, trigliceride, hormoni polipeptidici (nu adrenalina),

vitamine liposolubile (transfer dificil), IgA, IgM.

Funcţia respiratorie. În general nevoile de oxigen ale fătului sunt scăzute datorită consumului mic
energetic şi a absenţei termogenezei care este asigurată de organismul matern. Trecerea substanţelor
gazoase se face prin difuziune, pe baza gradientului tensiunilor parţiale a gazelor din sângele matern şi
fetal.
Pentru oxigen există o diferenţă de presiune de la mamă la făt. Eritrocitele materne cedează O 2 sângelui
din sistemul vilozitar, de unde, trecând membrana vilozitară în sângele fetal, este preluat de eritrocitul
fetal.
Oxigenarea fătului depinde de gradul de oxigenarea al sângelui matern, de integritatea anatomo-
funcţională a placentei şi de aportul adecvat de sânge arterial în spaţiile intervilozitare.
 PaO2 în artera uterină = 101 mmHg
 PaO2 în vena uterină = 50 mmHg
 PaO2 în vena ombilicală = 30 mmHg
 PaO2 în artera ombilicală = 18 mmHg
Intotdeauna, in vasele cu sange oxigenat, presiunea pO2 este mai MARE!

Ce factori influenteaza transferul O2 de la mama la fat?

- Gradientul de presiune
- Curba de disociere a oxiHb
- Capacitatea de transport a O2
- Capacitatea functionala a placentei
23
Placenta

EFECTUL BOHR [subiect]

Cei mai importanti factori care influenteaza transferul O2 sunt:
- Gradientul de presiune a O2
o Reprezinta diferenta de presiune a O2 dintre sangele matern si fetal
o Este net in favoarea compartimentului matern
- Curba de disociere a O2
o Reprezinta relatia dintre cantitatea de O2 legata de Hb si presiunea partiala a O2
o Este o caracteristica functionala a Hb
o Hb fetala are afinitate mai mare pentru O2 decat Hb materna

Capacitatea Hb de a isi modifica procentul de O2 legat chimic in functie de pH-ul sangvin poarta
denumirea de efect BOHR. Actioneaza atat in compartimentul matern, cat si in cel fetal.
(In sangele matern) Un pH scazut [prin CO2 crescut si ioni de H] -> scade afinitatea Hb pentru fixarea
O2 -> deplaseaza curba de disociere la dreapta, cu favorizarea eliberarii oxigenului

(In sangele fetal) Un pH crescut [prin CO2 scazut si ioni de H scazuti] -> efect invers, creste afinitatea
Hb pentru fixarea O2 -> deplaseaza curba de disociere la stanga

- Capacitatea de transport a O2 a sangelui matern si fetal

o Este mai mare la sangele fetal (are mai multa Hb/unitatea de volum)
- Capacitatea functionala a placentei
o Oxigenul vehiculat de sange are doua fractiuni:
 O parte legata de Hb [mai mare]
 O parte in disolutie fizica in plasma

Schimburile O2 si celorlalte substante se fac dupa legea lui Fick

LEGEA LUI FICK
dM = D x dC x dt / dx

M = cantitatea de substanta transferata [masa]

D = coeficientul de difuziune, specific fiecarei substante
C = gradientul de concentratie intre cele 2 componente
T = diferenta de timp
/ = dM invers proportional cu dx
X = grosimea membranei
24
Placenta

Legea lui Fick guverneaza transferul tuturor substantelor prin membranele semipermeabile.
Cu cat membrana placentara va fi mai subtire, cu atat schimburile se vor desfasura cu o viteza mai mare
=> de aceea membrana placentara devine extrem de subtire spre termen.

Cantitatea de substanță transferată este:

- direct proporțională cu suprafața de schimb înmulțită cu un coeficient de transfer (specific
fiecărei substanțe)
- și direct proporțională cu gradientul de concentrație al substantei respective în timpul în care se
produce contactul
- invers proporțională cu grosimea membranei

Dioxidul de carbon există însă în concentraţie mai mare în sângele fetal faţă de sângele matern. Direcţia
de trecere va fi de la făt la mamă.
- Are o viteză de difuziune de 20 de ori mai mare decât oxigenul, ceea ce compenseaza gradientul de
presiune mai mic
- În compartimentul fetal presiunea e de 40 mmHg

La fel ca si in cazul O2, schimburile se fac cu dublul efect Haldane

Efectul Haldane – pasajul oxigenului în compartimentul fetal facilitează transportul CO2 în
compartimentul matern, prin modificarile de pH.
- La fel, pH asociat unei oxigenari mai bune -> creste -> favorizeaza reglarea de CO2
- pH asociat unei oxigenari mai slabe -> scade -> favorizeaza transferul CO2 din compartimentul
fetal in cel matern

Prin acelaşi mecanism şi alte substanţe gazoase volatile, absorbite de la mamă trec cu uşurinţă prin
filtrul placentar la făt: cloroformul, protoxidul de azot, eterul, tricloretilenul.

Funcţia de nutriție – se realizează prin trecerea transplacentară a substanţelor nutritive de la mamă la

făt şi participarea activă la metabolismul unor substanţe.
Apa şi electroliţii (Na, K, Fe, Ca, Cl) trec de la mamă la făt în virtutea legilor difuziunii, sângele fetal
având o concentraţie şi densitate mult mai scăzută decât sângele matern.

25
Placenta

H20
- Se transfera foarte rapid prin difuziune simpla, la fel ca si unii electroliti [Na, K, Cl, HCO3]
Alti electroliti [Ca, P, Fe]
- Se transporta activ, concentratiile la fat fiind > decat concentratiile la mama
- Fierul: trece bariera placentară sub formă de Fe++ seric. Placenta concentrează selectiv Fe++ şi
Ca în trofoblast. În serul fetal, Fe++ are o concentratie de 2-3 ori mai mare decât în serul matern.
Aportul de fier în cursul sarcinii este obligatoriu pentru a prevenirea unei anemii carenţiale la
gravidă.
Glucidele
- Glucoza – difuziune facilitata [fetal < matern], creşterea glicemiei materne antrenând creşterea
glicemiei fetale, glucoza reprezentând principala sursă de energie a fătului
- La inceputul sarcinii, placenta depoziteaza glicogen (organ de rezerva)
- Rolul de depozit – preluat ulterior de ficatul fetal, fiind principalul organ care depoziteaza
glucoza sub forma de glicogen
- Fructoza se află în cantitate mai mare în sângele fetal, ea fiind produsă de placenta din glucoza
maternă.

Lipidele
- Transport activ [AG] (creșteri de concentrație la mamă mai mici decât la făt)
- Fetal > matern
- Placenta sintetizeaza lipidele proprii. Placenta nu este capabilă să transfere direct colesterolul şi
lipidele. A fost demonstrată sinteza colesterolului şi a fosfolipidelor din acizii graşi liberi
proveniţi din sursa maternă transferaţi prin placenta şi de asemenea din acizii sintetizaţi de către
făt din carbohidraţi şi acetat

Proteinele
- AA – transport activ (proteinele traversează bariera placentară după ce au fost transformate în
aminoacizi, proteinele plasmatice materne netraversând bariera placentară)
- Fatul isi poate sintetiza proteinele proprii, sub actiunea estrogenilor
- Aminoacizii sunt transportaţi activ în circulaţia fetală, concentraţia sa în sângele fetal fiind
superioară celei materne, iar concentraţia aminoacizilor liberi la nivelul celulelor placentare este
mai ridicată decât în ambele circulaţii.

IgG – traverseaza placenta (prin pinocitoza)

IgM – nu traverseaza placenta – importante in izoimunizarea Rh
26
Placenta

Vitaminele
- Traverseaza placenta cu usurinta in cele mai multe cazuri
- Vitamina K naturala– singura care NU traverseaza placenta
- Vitamina K sintetica – traverseaza placenta [se foloseste in terapie, cand vrem sa prevenim
anumite hemoragii la nou nascut]
- Viteza de transport placentar diferă considerabil în funcţie de natura lor, hidro sau liposolubilă,
cele liposolubile având un pasaj mai lent.
- Vitaminele hidrosolubile din grupul B sunt în concentraţii mai mari în sângele fetal.

Hormonii streroizi: traversează uşor placenta în ambele sensuri, putând determina la făt tulburări de
sexualitate
Hormonii proteici sunt cei care trec mai greu bariera placentară, excepţie făcând hormonii tiroidieni
(tiroxina şi triiodtirozina).
Insulina – nu traversează
Majoritatea medicamentelor – traversează placenta
Virusurile traversează placenta
Unii microbi traversează după ce produc leziuni ale placentei – treponema pallidum (după luna 5);
bacilul Koch nu traversează

Nu foarte multe medicamente sunt cu adevarat periculoase pentru fat. Se pot administra in sarcina:
antibitice, opiacee, barbiturice [traverseaza placenta, dar pot fi administrate in siguranta].
Medicamentele: administrate gravidei trec în sângele fetal în funcţie de concentraţie şi masa moleculară.
Substanţele care traverseaza placenta şi determină anomalii fetale se numesc teratogene. În primele
două săptămâni de sarcină (faza de pre-organogeneză) se pare ca embrionul este rezistent la acţiunea
factorilor teratogeni (medicamente, droguri, radiaţii ionizante, unele infecţii etc.), însă expunerea
semnificativă poate fi letală. Între S3-S8 de sarcină se situează perioada de maximă susceptibilitate la
acţiunea agenţilor teratogeni, întrucât acum se formează organele vitale (organo-geneza). Acum se
produc majoritatea malformaţiilor fetale (deşi mai putin de 1% dintre malformaţiile congenitale se
datorează medicamentelor cu efect teratogen). Între 9 şi 38 de săptămâni, fătul este mult mai puţin
vulnerabil la factorii teratogeni, în aceasta perioadă apărând în general defecte minore.

Cele mai uzuale medicamente folosite de femeile gravide sunt:

- Tetraciclinele (tetraciclina, doxiciclina, oxitetraciclina): trec prin placenta şi se concentrează şi
depozitează în oasele şi dinţii fătului combinandu-se cu calciul; perioada de risc este de la mijlocul până
la sfârşitul sarcinii. La copiii expuşi la tetraciclină pe perioada sarcinii, dinţii pot fi galbeni şi mai puţin

27
Placenta

rezistenţi la carii, putând aparea hipoplazia smalţului şi o retardare în creşterea osoasă. Prin urmare,
tetraciclinele trebuie evitate după primul trimestru de sarcina.

- Sulfamidele: trec prin placenta şi au acţiune prelungita; ele pot deplasa bilirubina de pe locurile
de legare - daca sunt administrate înaintea săptămânii 34 de sarcină. Placenta excretă eficient bilirubina,
altfel în apropierea naşterii nou născutul poate dezvolta icter. Sulfamidele nu se vor administra
gravidelor aproape de termen şi nou-născuţilor.

- Chinolonele si fluorochinolonele: Zanocin, Nolicin sunt utilizate în general în tratamentul

infecţiilor urinare. Utilizarea chinolonelor în sarcină a fost pusă recent sub semnul întrebarii deoarece
ciprofloxacinul şi norfloxacinul au o mare afinitate pentru oase şi cartilagii putând să producă artralgii la
copiii expuşi, deci în prezent sunt contraindicate la copii şi femei gravide
.
- Aminoglicozidele (gentamicina, kanamicina, streptomicina, neomicina): toate aminoglicozidele
sunt ototoxice şi nefrotoxice. Streptomicina, gentamicina, kanamicina fac parte dintre medicamentele
ototoxice (afecteaza auzul şi echilibrul), ele putând trece prin placenta şi distruge labirintul fetal
(urechea internă). Totuşi eficienţa lor în tratarea bolilor ce pun în pericol viaţa poate precumpăni asupra
riscurilor. Cloramfenicolul, chiar şi cand e administrat la mama în doze mari, nu afectează fătul; totuşi
nou născuţii nu îl pot metaboliza adecvat, rezultatul fiind colapsul circulator (sindromul copilului
cenusiu). Cloramfenicolul, deşi are un spectru larg de activitate, trebuie rezervat infectiilor severe când
alte antibiotice nu sunt la fel de eficente sau sunt mai toxice, deoarece poate provoca rar anemie
aplastică prin depresie medulară (maduva osoasă nu mai produce hematii).

Dintre antibiotice, printre cele care pot fi administrate fără probleme în perioada sarcinii se
numară: PENICILINA, AMPICILINA, ERITROMICINA, AMOXICILINA, CLINDAMICINA,
AZITROMICINA, şi CEFALOSPORINELE. Dintre antituberculoase este permis Etambutolul (uneori
şi Izoniazida).

Virusurile traverseaza cu usurinta placenta.

- HIV
o Traverseaza placenta, are transmitere verticala [mama -> fat]
o Profilaxia transmiterii verticale: mama sa primeasca terapie antiretrovirala pe tot
parcursul sarcinii
 Prin profilaxie se poate asigura o scadere marcata a transferului HIV prin placenta
la fat -> va fi cel mai probabil seronegativ
o Transferul HIV – marcat in timpul travaliului -> absolut INTERZIS ca o mama HIV+ sa
nasca natural [indicatie de cezariana]
o Astfel, indicatia se face aproximativ in saptamanile 37 – 38 pentru evitarea aparitiei
contractiilor uterine, care favorizeaza pasajul HIV

28
Placenta

- VHB
o Traverseaza placenta destul de rar, la fel ca si VHC
o Copiii nascuti din mamei cu hepatita B/C au sanse foarte mari sa se nasca neinfectati
o Masuri profilactice:
 Administrare Ig anti HBs la nastere, vaccinarea imediat dupa nastere
 Rata de nastere a copiilor sanatosi din mame cu Ag HBs + este mare
o Asadar, VHB si VHC nu reprezinta un mare pericol pentru fat

- VH [virusul herpetic]
o Poate traversa placenta, inca din fazele initiale ale dezvoltarii embrionare
o Poate cauza embriopatii si fetopatii severe -> sindroame/deces
o Infectia cu VH poate fi o indicatie de intrerupere a sarcinii

Microbii pot traversa placenta si produc leziuni locale.

- Spirochetele: Treponema Pallidum – traverseaza placenta din L5
o infectie luetica cu sifilis matern, diagnosticata la inceputul sarcinii, NU reprezinta indicatie
de intrerupere a sarcinii, deoarece spirocheta inca nu poate ajunge la fat [este timp pana in
L5 sa tratam mama]
- Bacilul Koch
o Traverseaza foarte rar
- Toxoplasma Gondi
o Implicat des in patologia embrionara/fetala
o La fel ca si VH – grav

Funcţia excretorie – o serie de cataboliţi, rezultaţi din metabolismul fetal ca ureea, acidul uric,
creatinina, trec în sângele matern tot prin difuziune şi sunt excretate apoi prin rinichiul matern.

Funcţia metabolică: constă în sinteza unor produşi şi substanţe energetice necesare dezvoltării
produsului de concepţie. Dintre acestea amintim: glicogenul, colesterolul, o serie de proteine şi acizi
graşi.

Funcţia endocrină.
Placenta este o glandă endocrină care secretă numeroşi hormoni proteici și steroizi

29
Placenta

HORMONII PROTEICI PLACENTARI

Placenta
- Cel mai puternic organ hormonal care poate exista la mamifere
- Poate sintetiza aproape toti hormonii pe care ii sintetizeaza celelalte glande endocrine, in forma
identica sau similara
Exista si hormoni placentari proprii [secretati doar de placenta].
Dintre acestia, cei mai importanti sunt:
 HCG, HLP, ACTH placentar, POMC [precursor al altor hormoni, ex: betalipotrofina,
betaendorfina, alfaMSH], relaxina
 un grup de hormoni: hipotalamic-like-releasing-and-inhibiting: TRH, GnRH, CRH, GHRH

Somatostatina – inhibitor al STH

Inhibina – inhibitor nesteroidian al TSH
Activina – activator al TSH
Leptina, neuropeptidul Y, anumite proteine specifice de sarcina

1. HCG (human chorionic gonadotropin) Gonadotrofina corionică umană

- este cel mai specific hormon;
- glicoproteină cu greutatea moleculară de 30kDa;
- are actiune asemanatoare cu LH
- activitatea sa este mediata de receptorul membranar LH-hCG, receptor comun si pentru LH
- mai poate fi sintetizat de rinichiul fetal sau hipofiz anterioara la barbati si femei (in cantitati
reduse)
- Are două fracțiuni
o proteică constituită din 2 lanțuri/subunități
 alfa = specificitate de specie – comune și altor hormoni umani (LH, FSH, TSH) --
fals pozitive
 beta – pentru test de sarcină – se găsesc doar în HCG (specificitate de hormon)
o glucidică

Daca dozam HCG total, riscam ca in anumite conditii, daca LH/FSH/TSH sunt crescute, sa ne dea
rezultate fals + [din cauza lantului alfa comun] => se dozeaza DOAR betaHCG.

30
Placenta

- sintetizat în mari cantităţi în prima jumătate a sarcinii la nivelul sincițiotrofoblastului

- se elimină prin urina femeii gravide stând la baza diagnosticului precoce al sarcinii prin teste de
laborator (teste cu Ac pentru subunitatea beta).
- se poate detecta în plasma maternă începând cu ziua 10 de dezvoltare a oului (deci practic
inainte de intarzierea menstruala);
- crește rapid (se dubleaza la 3 zile) până la 150.000-200.000 mUI/ml (sânge) – în urină se
măsoară în mUI/L, în sânge mUI/ml
o Ex: azi HCG 550, peste 3 zile HCG 1100 => 100% sarcina in evolutie
o Ex: azi HCG 550, peste 3 zile HCG 800 => sarcina oprita in evolutie/patologica [extrauterina]
- Secreţia maximă este în zilele 60-70 de amenoree (S8-S10) după care nivelul său scade
progresiv și se stabilizează până la sfârșitul sarcinii 10.000-15.000 mUI/ml

BetaHCG are precizie de 100%; e pozitiv > 5 mUI/ml

betaHCG + = avem/am avut o sarcina in organism recent
betaHCG in crestere = sarcina in evolutie
betaHCG in scadere = sarcina oprita in evolutie/avort spontan
betaHCG + este important mai ales in diagn sarcinii extrauterine (nivelul de beta HCG creste mai lent)

Valorile anormal crescute pot aparea in Boala trofoblastica gestationala, sarcina gemelara, eritroblastoza
fetala (anemia hemolitica fetala), feti cu anomalii cromozomiale (sdr. Down).

- Funcții
 Stimuleaza steroidogeneza la nivelul diverselor tesuturi ovariene, placentare, testiculare
 Se atribuie acestui hormon o acţiune de stimulare a sintezei progesteronului de către corpul galben,
având şi un rol important în reglementarea sintezei estrogenilor placentari.
 Transformarea corpului galben menstrual în corp galben gestațional
 Efect de tip LH asupra testicolului fetal → induce sinteza de testosteron – induce diferențierea de
tip masculin a tractului genital și masculinizarea hipotalamusului fetal
 Actiune imunosuresoare materna
 Actiune tireotropa (in cantitati mari)
 VD si relaxare musculara uterina
 Depistarea fetilor cu anomalii cromozomiale (sdr. Down)
 Util în diagnosticul precoce al sarcinii: beta-HCG

31
Placenta

2. HLP – Hormonul lactogen placentar (hormonul corionic somatotrop) este un hormon proteic
sintetizat la nivelul sinciţiotrofoblastului din săptămâna 2
- Somatomamotrofină corionică
- Proprietățile endocrine asemănătoare PRL și STH (GH)
- Nivelul sau creste liniar pana in S35, dupa care scade usor
- Max: 5 – 15 microg/ml
- Productia zilnica depaseste 1g
- Secretia este predominanta la nivel sangvin matern de unde si rolurile predominant materne
- Are acţiune somatotropă, mamotropă, lactogenică şi luteotrofică

- Acțiunea mamotrofă – acționează sinergic cu steroizii sexuali pe glanda mamară (programare și

creștere – acțiuni similare) – rol in proliferarea ductelor mamare
- Actiune somatotrofa (crestere fetala), similar cu GH
- Acțiunea metabolică anabolizantă și lipolitică (lipoliza materna cu cresterea acizilor grasi liberi
ca sursa de energie pentru metabolismul matern si nutritia fetala) asigură rezerve nutritive pentru
făt în condiții speciale (asigură post matern)
- Are efect lipolitic si de crestere a AG liberi
- inhiba glicemia si gluconeogeneza, la mama crutand glucidele si proteinele
- antiinsulinic, favorizeaza sinteza proteica
- asigura o sursa mobilizabila de AA care pot fi transferati la fat
- Actiune luteotrofică – stimulează creșterea și dezvoltarea corpului galben în prima săptămână
(actiune sinergica cu hCG)
- Cu rol de stimulare a contractilității uterine

3. ACTH placentar – inhibitor – inhibă eliberarea de FSH de la nivelul hipofizei → ovulație inhibată
în timpul sarcinii. Are rol în reglarea sintezei sincițiotrofoblastului.

4. Relaxina
- este un hormon proteic, similar structural cu insulina si insulin-growth-factor
- produsă de corpul galben gestațional și deciduă
- actioneaza sinergic cu P in mentinerea cvietitudinii uterine
- rol în relaxarea structurii ligamentare a simfizei pubiene,
- inhibarea contractilităţii uterine (relaxează miometrul) şi
- “înmuierea”/maturarea colului uterin prin dezintegrarea proteinelor de la acest nivel după S30

32
Placenta

5. Prolactina – reglează transportul H2O și al electroliților transcoriali

- Participă la reglarea lichidului amniotic
- IL1, PGE, proteine specifice de sarcină (substrate cu funcție hormonală) care sunt produse de
placentă și identificate în plasmă

HORMONII STEROLICI PLACENTARI

- Estrogenii
o E1 = estrona
o E2 = estradiol
o E3 = estriol
o E4 = estetrol
- Progesteronul [P]

SINTEZA ESTROGENILOR
- Se pot sintetiza:
o La nivel ovarian, in prima parte a sarcinii
o La nivel placentar, din S9 exclusiv, atunci cand placenta preia functiile ovarului
- In S7 – 8, secretia este dubla [ovariana + placentara]
- Spre sfarsitul S8, deja placenta are dominanta in secretia E = tranzitie luteal-placentara

Practic, in S9, daca scoatem ovarele unei femei, sarcina merge mai departe, ca urmare a secretiei
hormonale a placentei. Daca scoatem ovarele unei femei inainte de S9 trebuie asigurat un suport luteal.

Placenta singura nu poate sintetica si suplini nivelele necesare de estrogeni in sarcina. Astfel se vorbește
de o unitate materno-feto-placentară (care prin conlucrare desavarseste acest rol):
- Compartimentul placentar =sincitiotrofoblast
- Compartimentul fetal – CSR si ficatul fetal
- Compartimentul matern – suprarenalele materne
Secretia de estrogeni dar si de progesteron are particularitatea in sarcina ca nu se poate face exclusiv de
catre placenta. ===> placenta are nevoie de precursori ca sa sintetizeze E si P. Nu ii poate sintetiza de novo,
pentru ca nu poate sintetiza substratul = colesterol/acetat
Acest substrat pentru sintetizarea de E si P trebuie obtinut de la mama sau de la fat.
Estrogenii = molecule cu 19 atomi de C.
Androgenii: origine fetala/materna
33
Placenta

Pentru sinteza estronei si a estradiolului produse la nivelul sincitiotrofobalstului placentar este nevoie de
C-19 steroizii – DHEA, DHEA-S (Dehidroepiandrosteron-sulfat) produsi de glandele suprarenale
predominant fetale dar si materne.
Sinteza estriolului necesita o etapa initiala hepatica fetala de producere a C19 steroizilor 16 alfa
hidroxilati care ulterior ajunsi la nivel placentar sunt convertiti la estriol.

DHEA-S -> toti estrogenii, sub actiunea secventiala a unor enzime.

o Sulfataza
o 3 beta HSD [hidroxi-steroid-dehidrogenaza]
o Aromataza
o 17 beta HSOR [hidrozi-steroid-oxi-reductaza]

In ficatul fetal se va sintetiza LDL-colesterol -> ajunge in CSR fetala -> sintetizare DHEA-S, din care -
> se sintetizeaza 16-OH-DHEA-S.
16-OH-DHEA-S si DHEA-S sub actiunea sulfatazei -> se elimina gruparea sulfat -> DHEA + 16-OH-
DHEA, care sub actioneaza 3 beta HSD -> delta 4-androstendion + testosteron, care sub influenta
aromatazei -> E2 [estradiol]. – din testosteron!
Din delta4androstendion sub actiunea aromatazei rezulta E1 [estrona].
Din DHEA se sintetizează estradiol (E2)
Din 16aDHEA se sintetizeză estriol (E3)

90% din estriol se va sintetiza ca urmare a metabilizării 16 hidroxi DHEA fetal, și de aceea dozarea în
urina maternă a estriolului dă informații importante despre starea fătului

Scaderea E3 cu peste 40% -> suferinta fetala severa.

Scaderea marcata a E3 urinar matern -> suferinta fetala marcata/chiar moarte [ < 4 mg/24h].
Eritroblastoza fetala poate produce cresterea anormala a nivelelor estrogenice.

! Exista variatii mari individuale si circadiene ale E3, de aceea unii au incercat sa faca aceasta
determinare mai sensibila ===> raportul estrogen : creatinina : urina.
Pe scurt, E3 – cel mai fidel marker al starii de bine fetale, dintre toti estrogenii; este folosit pentru
diagnosticarea starii de bine fetale.
E4 – nu la fel de eficient ca E3, dar poate fi utilizat; origine tot predominant fetala.

34
Placenta

Acțiuni
 Stimuleaza sinteza proteica, lucru foarte evident in trim I
 Stimuleaza morfogeneza uterina: hipertofia și hiperplazia fibrelor miometriale + creșterea irigației
miometrului
 Stimularea si formarea receptorilor de oxitocina
 Creșterea contractilității și excitabilității uterului
 Creșterea sensibilității față de Ocitocină
 Stimularea sintezei si secretiei de PG – stimulare CU (moduleaza raspunsul cervical prin receptori
estrogenici)
 Stimuleaza formarea de jonctiuni gap (jonctiuni permeabile – legaturile dintre celulele miometriale
= cai preferentiale in transmiterea impulsului electric prin fibrele miometriale in timpul travaliului)
 Stimuleaza formarea proteinelor contractile miometriale [actina si miozina]
 Cresc excitabilitatea db miometriale
 Scad potentialul de membrana
 Cresc potentialul de actiune
 Sinergic acționează în direcția mamogenezei și blocarea lactogenezei
 Blocheaza efectul PRL (crescuta ca nivel in sarcina)
 Efect în retenția de sodiu → creșterea volumică
 Participa la modificarea compozitiei proteinelor plasmatice: cresc globulinele transportoare
 Creșterea coagulării sângelui – efect de profilaxie a hemoragiilor /sângerării
 Leucocitară și neutrofilă
 Vasodilatatie cutanata

Progesteronul
- este secretat de corpul galben gestațional exclusiv în primele 6-8 săptămâni (dacă scoți ovarul în
prima săptămână avortează)
- Prin săptămâna 7 producția începe să fie și de origine placentară – în sinciţiotrofoblast din
colesterolul provenit din sângele matern şi se elimină prin urină sub formă de pregnandiol
(principal metabolit)
- Producția in ovar scade în săptămâna 8-10; după 17 săptămâni - producție neglijabilă în corpul
galben gestațional
- Alte surse – corticosuprarenala

35
Placenta

- Sursa principală – sincițiotrofoblast, pornind predominant de la colesterolul exogen plasmatic

sau sintetizat intraplacentar ca precurso, trecand apoi in organismul matern si fetal.
- Producția crește liniar pe parcursul sarcinii până la 250 mg/ml la termen (de 5000x mai mare
decat la femeia negravida)
- Scade brusc in momentul declansarii travaliului
- În sarcina unică, producția placentară de P = 250 mg/zi; gemelară 600mg/zi
- Circulă 10% liber și 90% legat de proteine

- Este produs în două etape – precursor este colesterolul

 Etapa 1: colesterolul materm → pregnenolon
 Etapa 2: → progesteron
Enzime 3 beta-hidroxisteroid dehidrogenaza și delta (5) –delta (4) izomeraza

Principalii metaboliti in sarcina:

- Pregnandiolul
- Deoxicorticosteronul

EFECTELE PROGESTERONULUI
 asigură liniștea miometrului – scade excitabilitatea fibrelor miometriale și conducția, scade
activitatea electrica spontana a fibrelor si inhiba PG (deci invers fata de estrogeni) – mecanismul
declansarii nasterii
 stimulează dezvoltarea și irigarea miometrului, sinergic cu E
 are rol în mamogeneză
 blochează lactogeneza în sarcină prin antagonizarea PRL
 scade motilitatea tubara
 asigură hiperventilația
 crește temperatura bazală
 efect antagonist insulinei
 efect natriuretic și imunoreglator
 antiinflamator si imunosupresor, impiedicand expulzarea oului (suprima raspunsul matern
impotriva antigenelor fetale)

36
Placenta

*Androgenii intervin în dezvoltarea şi menţinerea caracterelor sexuale masculine. Cei mai importanţi
metaboliţi androgeni în cursul sarcinii sunt testosteronul, androstendionul şi dehidroepiandrosteronul.
Alţi hormoni puşi în evidenţă în placentă sunt: tireotropina corionică, ocitocina şi renina.

Funcţia de apărare.
Placenta joacă un rol de filtru pentru microbi şi toxinele lor.
Microbii şi toxinele lor trec uşor dacă au un caracter micromolecular dar sunt oprite de bariera
placentară dacă au un caracter macromeloecular (ex.: Bk nu traversează placenta, virusurile – da).
Placenta este traverstă de o serie de substanţe exogene şi mai ales medicamente ca:
antitiroidienele de sinteză, sulfamidele hipoglicemiante, antibiotice, antihelmitice, androgeni,
antivitaminele K, de aceea pentru asministrarea lor în cursul sarcinii se va avea în vedere riscul
malformativ fetal.

FUNCTIA IMUNOLOGICA A PLACENTEI

Placenta este implicata in relatiile imunologice de toleranta a fatului.
Sarcina = semiallogrefa [1/2 din materialul genetic al fatului este nonself, patern].
Deoarece fătul conţine material genetic atât de la mamă cât şi de la tată, se poate spune că este doar pe
jumătate asemănător mamei, ceea ce înseamnă că mama şi fătul vor avea complexe majore de
histocompatibilitate (CMH) diferite. Acest lucru ar presupune apariţie fenomenului de reject, la fel ca în
cazul transplantului de organe sau grefelor de piele. În realitate această situaţie nu se întâmplă datorită
existeţei unui mecanism de apărare al sistemului feto-placentar.

La om, sângele matern (ce conţine şi limfocite imunocompetente) vine în contact direct cu
trofoblastul fetal. Acest lucru subliniază importanţa existenţei unui mecanism de apărare.
Cel mai important lucru este dat de absenţa antigenelor CMH clasa I şi II în vilii corionici, ceea
ce conferă protecţie fătului faţă de sistemului imunitar al mamei. S-a descoperit deasemenea că anumite
celule ale citotrofobstaului produc o categorie unică de molecule CMH clasă I, denumite antigene
HLA de clasă G, care fac parte integrantă din mecanismul de apărare al sistemului feto-placentar prin
proprietăţile deosebite pe care le au.
În organismul uman antigenele HLA clasice (human leukocyte antigen) reprezintă mijlocul prin
care leucocitele sunt capabile să recunoască o celula self (care este proprie organismului) de una non-
self, străină (virus, bacterie, globulă roşie, celulă neoplazică, etc.).

37
Placenta

Spre deosebire de antigenele HLA clasice (implicate în apărare şi reject de transplant) care sunt de
ordinul sutelor, antigenele HLA-G secretate la nivelul trofoblastului sunt doar de 5 tipuri în toată lumea,
şansele compatibilităţii între mamă şi făt fiind deci extrem de ridicate. Datorită acestor antigene HLA-G,
sistemul imunitar matern îl va recunoaşte pe făt drept “self” şi numai că îl va tolera, dar îl va ajuta să
crească prin fabricarea de anticorpi blocanţi care pe de o parte vor inactiva armata de celule NK (natural
killer) uterine iar pe de alta parte se vor ataşa de placentă realizând un fel de camuflaj placentar.

Mecanismele mamei de reject al sarcinii sunt temperate/abolite prin interventia placentei, prin
substantele pe care ea le genereaza => creste toleranta imuna asupra sarcinii.
Ex:
Depozitele de fibrinoid de la nivelul placentei sub forma striilor Rohr si Nitabuch – cu material amorf,
care sunt interpretate drept marturii ale unui conflict imunologic care se desfasoara la nivelul interfetei
dintre placenta si uter.

Ig G traverseaza selectiv placenta [sunt recunoscute specific de catre receptori]. Anticorpii IgG
transferati de la mama confera fatului imunitate pasiva. Pasajul semnificativ al IgG transplacentar
incepe din saptamanile 20-22 de gestatie.
Ig M nu traverseaza placenta. Copilul isi poate sintetiza IgM, ca raspuns la actiunea antigenilor
specifici, daca aceasta actiune se exercita ocazional pe parcursul existentei lui intrauterine.

Sistemul amniotic – este reprezentat prin masa de lichid cuprinsă în interiorul cavităţii amniotice, care
protejează fătul în dezvoltare.
Originea lichidului amniotic trebuie privită în mod dinamic, în raport cu evoluţia gestaţiei. În
primele 24 de zile de gestaţie el provine prin fenomenul de osmoză de la mivelul structurilor butonului
embrionar, apoi se constituie ca un dializat plasmatic.
Ulterior, odată cu dezvoltarea sarcinii, originea sa devine mai complexă:
- origine funiculară – prin transsudarea plasmatică de la nivelul vaselor cordonului ombilical;
- origine traheobronhopulmonară – 50-60ml LA sunt eliberaţi la nivelul arborelui respirator;
- origine urinară fetală – fătul la termen elimină 300-500ml urină zilnic în cavitatea amniotică;
- origine amniotică – epiteliul amniotic poate sintetiza 50-75ml/zi LA
- tegumentele fetale – participă de asemenea la formarea LA

Turn-over-ul LA în sarcina la termen se face în 3ore.

Aspectul LA diferă în funcţie de vârsta gestaţiei:
38
Placenta

- în primele 2 trimestre este un lichid clar;

- după săptămâna 32 devine lăptos datorită secreţiilor glandelor sebacee fetale şi intensificării
descuamării tegumentare.
Volumul
– 30ml la 10 săptămâni;
– maxim între 30-36 săptămâni – 500-1100ml;
– scade la termen între 300-800ml.
Densitatea: 1016-1030.
Compoziţia – este o soluţie apoasă compusă din 98% apă şi 2% reziduuri solide reprezentate de
proteine, substanţe organice, electroliţi.
Particulele din LA sunt reprezentate de lanugo, celule de descuamare tegumentară şi material lipidic.

Rolurile LA: protejează fătul de traumatismul extern;împiedică formarea aderenţelor între făt şi
amnios;previne pierderea de căldură şi ajută la menţinerea unei temperaturi constante pentru făt;permite
fătului executarea de mişcări care ajută la dezvoltarea musculaturii şi articulaţiilor fetale;valoare
nutritivă pentru făt care înghite aproximativ 500ml LA/24ore şi care întreţine funcţionalitatea aparatului
digestiv.
Explorare: Amnio, Amnigrafie, Amniocenteză

VARIATII STRUCTURALE PLACENTARE

- placenta praevia – implantare pe traiectul canalului de nastere la nivelul segmentului
inferior
- lob accesor placentar – conexiune placentara prin membrane si vase
- placenta bilobata (bipartita) sau trilobata (tripartita) – diviziune placentara in 2/3
diviziuni interconectate
- placenta membranaceea – persistenta vilozitatilor coriale pe toata circumferinta corionica
- placenta circumvalata – implantare excesiva placentara cu arie de acoperire a sacului
amniotic >1/2, urmata de pliere catre interior (placa coriala) a marginii placentare si
membrane pentru a reduce aria la 1/4 →formarea unui inel gros membranar ce circumscrie
placenta.
- Placenta accreta, increta, percreta – aderenta anormala placentara

39