I.

Considerații generale privind crima și criminalul în serie

I.1. "Crima"

Conceptul de crimă, reprezintă unul din elementele obiectului de studiu al criminologiei,

fiind legat aproape inseparabil de persoana criminalului. Infracțiunea, conform artciolului 15 al
Codului Penal este fapta "prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și
imputabilă persoanei care a săvârșit-o".

Termenul de infracţiune este înlocuit în criminologie cu cel de "crimă" de la care de fapt,

etimologic, îi vine şi numele. Un alt concept utilizat în literatura de specialitate este cel de
"acţiune criminală".
Emile Durkheim afirma în lucrarea sa "Regulile metodei sociologice" că "Noi numim
crime toate actele pedepsite şi mai definim crima obiectul unei ştiinţe speciale, Criminologia.1
Totalitatea acestor fapte umane reprezintă criminalitate şi, ca elemente ale acesteia,
criminologia le analizează individual, le descrie, le stabileşte conexiunile şi caracteristicile în
cadrul general al criminalităţii, explicându-le cauzele şi condiţiile producerii lor.2
Distingem trei înţelesuri posibile ale noţiunii de crimă: sensul comun, sensul penal şi
sensul criminologic. În sens comun, prin crimă se desemnează, de regulă, o infracţiune
intenţionată împotriva vieţii persoanei, fie că este vorba de omor (art. 174 C. pen.), de omor
calificat (art. 175 C. pen.), de omor deosebit de grav (art. 176 C. pen.) sau de pruncucidere (art.
177 C. pen.).
În sens penal, crima desemnează o infracţiune gravă, pentru care legiuitorul stabileşte
pedepse diferite şi proceduri speciale, în raport cu celelalte infracţiuni. Acest sens este dat de
împărţirea tripartită a infracţiunii în crime, delicte şi contravenţii. Pentru prima dată, de o
manieră clară, această împărţire a fost reţinută de Codul penal al Revoluţiei Franceze, cunoscut
sub denumirea de Codul lui brumar anul IV, a fost preluată de Codul penal de la 1810 (Codul
Napoleon), apoi de majoritatea legislaţiilor penale europene elaborate la începutul secolului al
XIX-lea.

În sens criminologic noţiunea de crimă are o accepţiune largă, referindu-se la infracţiune

în general. După cum vom constata însă, este inexact a pune semnul de egalitate între infracţiune

11
E.Durkheim, Les regles de la methode, a - 15-a ediţie P.U.F. 1963, p.35.
22
Ion Oancea, Probleme de criminologie, Ed. Educaţional, Bucureşti, 1998, p.10.

3
şi noţiunea de crimă utilizată în criminologie. Încă de la primele cercetări cu caracter ştiinţific
efectuate în domeniul criminologiei, s-a încercat, şi parţial s-a reuşit, o distanţare de viziunea
abstractă cu privire la infracţiune, pe care o practicau penaliştii. Crima a fost privită ca fapt uman
şi social, ca fenomen în sensul de realitate observabilă şi repetabilă. Rezultă din cele expuse că,
în sens criminologic, noţiunea de crimă trebuie să pornească de la conceptul de infracţiune din
dreptul penal, însă trebuie să meargă dincolo de acesta, aşa cum se întâmplă în realitate, în
cercetarea criminologică.

I.2. "Criminalul"

Acesta este de fapt "creatorul" criminalităţii.

Din punct de vedere juridic, criminalul este persoana care a comis cu vinovăţie una sau
mai multe infracţiuni prevăzute de legea penală.
"Trecerea Ia act" (comiterea infracţiunii), concept introdus în limbajul de specialitate de
Etienne de Greef, este activitatea prin care o persoană devine subiect al studiului criminologiei,
activitate care-i deosebeşte pe indivizii infractori de noninfractori.
Ca subiect de studiu, persoana care a comis infracţiunea, criminalul, trebuie să fi fost şi
condamnat printr-o hotărâre judecătorească.
Criminalul era singurul obiect de studiu la începuturile Criminologiei, când aceasta era
cunoscută sub numele de "antropologie criminală"(in perioada de după cel de-al doilea război
mondial, în SUA. răspândindu-se ulterior în ţările anglo-saxone, în ţările scandinave, ulterior în
fosta R.F. Germania şi Elveţia.)
Lucrarea lui Cesare Lambroso "L'uomo delinquente", publicată la Milano, în 1876, este
rezultatul cercetărilor autorului, efectuate asupra a câtorva mii de infractori, stabilind anumite
caracteristici tipice acestor categorii de oameni.
Criminalul, în Criminologia zilelor noastre, continuă să fie figura centrală a cercetărilor
ştiinţifice, el fiind analizat atât medical, psihologic cât şi social, urmărindu-se formarea
personalităţii acestuia anterior comiterii crimei, "antefactum" precum şi în momentul "trecerii la
act dar şi "post factum", stabilind în funcţie de individualitatea persoanei un program de
reinserţie socială a acesteia.

4
 Considerăm că fără studiul infractorului, obiectul criminologiei nu are sens pentru că el
este cel care dă dimensiunea stării şi dinamicii criminale, în el se află cauza crimei, asupra lui
trebuie să se acţioneze pentru ca acest fenomen social profund dăunător comunităţilor,
criminalitatea, să fie diminuat.
Criminologia clinică, (asupra căreia ne vom opri separat într-un alt capitol al prezentei
lucrări) care constituie o criminologie aplicată, studiază personalitatea infractorului, cercetând
crima la nivel microsocial, având ca scop final resocializarea criminalului şi prevenirea
recidivei.3

II. Crima și criminalii în serie

Crima şi criminalii în serie au fascinat dintotdeauna. Această fascinaţie nu este valabilă

numai în cazul asasinilor reali. Ea se aplică într-o măsură incredibil de mare şi monştrilor născuţi
din ficţiune. E semnificativ poate, că în acelaşi timp în care Jeffrey Dahmer îşi măcelărea şi îşi
mânca victimele în Milwaukee, iar Nikolai Giumagaliev făcea acelaşi lucru în Kazahstan, dr.
Hannibal Lecter, un imaginar multiucigaş şi canibal, se bucura de o celebritate internaţională
datorită filmului „Tăcerea mieilor”, realizat după romanul lui Thomas Harris4.

Caracteristici :

 Crimele se repetă („în serie”), petrecându-se cu frecvenţă mai mare sau mai mică,
adeseori crescând ca număr, după o perioadă de timp ce poate însemna chiar ani de zile;
ele continuă până când asasinul este prins, sau până când moare ori, la rândul său, este
ucis5.
 La fel ca în cazul omuciderilor „normale”, crimele tind să se petreacă în relaţie de unu-la-
unu6. Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular, prin care o persoană
e omorâtă de o altă persoană. Convenţional, criminologia clasifică acest gen de omoruri
în două categorii: crima pasională, comisă într-un moment de furie intensă sau de
frustrare; crima înfăptuită „cu sânge rece”, care se distinge printr-o premeditare atentă,
motivată adeseori de speranţa unui câştig personal.
33
Gh. Nistorescu, C. Păun, Crimmologia, Ed. Didactica şi Pedagogică. Bucureşti, 1995, p.263.
4
Lane B., Gregg W., Enciclopedia ucigaşilor în serie, Editura RAO, Bucureşti, 1996, p. 10.
5
Lane B., Gregg W., op. cit., p. 15.
6
Lane B., Gregg W., op. cit., p. 17

5
  Nu există – sau e foarte redusă – o conexiune între ucigaşi şi victimă, persoanele
implicate având foarte rar relaţii directe de rudenie.
 Cu toate că ar putea exista un „tipar”, sau un anume „tratament administrat victimei”,
crimele individuale din cadrul unei serii dezvăluie rareori un motiv raţional sau clar
definit
 Creşterea vertiginoasă a mobilităţii în spaţiu, de la inventarea automobilului încoace, dă
posibilitatea criminalului ca, la dorinţa lui, să se mute repede dintr-un loc în altul,
adeseori înainte chiar de a i se fi descoperit crima.

Mulţi dintre criminalii în serie tind să aibă următoarele caracteristici chiar dacă acestea nu se
regăsesc la fiecare dintre ei:

 Criminalii în serie sunt de multe ori oameni inteligenţi cu un IQ ridicat.

 De multe ori nu pot să-şi păstreze locul de muncă.

 Ca şi copii sunt abandonaţi de părinţii naturali şi crescuţi de părinţi adoptivi.

 Familiile din care provin au de multe ori probleme cu băutura, psihice, de comportament

 O bună parte dintre ei sunt piromani.

 Sunt implicaţi în torturarea animalelor.

 Majoritatea dintre ei sunt supuşi la tratamente inumane de către familie.

 Sunt persoane cu probleme mintale: schizofrenie în diferite forme.

 Pot avea devieri de comportament grave (canibalism – Jeffry Dahmer)

II.1. Particularitățile psihologice ale criminalilor în serie

Studiindu-se diferite categorii de criminali în serie, sub aspectul particularităților psihologice, s-a
reușit să se stabilească anumite caracteristici comune.

 Instabilitatea emotiv-acţională

Din cauza experienţei negative, a educaţiei deficitare primite în familie, a deprinderilor şi

practicilor antisociale însuşite, criminalul în serie este un individ instabil din punct de vedere
emotiv-acţional, un element care în reacţiile sale trădează discontinuitatea, salturi nemotivate de
la o extremă la alta, inconstanţă în reacţii faţă de stimuli. Această instabilitate este o trăsătură

6
esenţială a personalităţii dizarmonic structurată, o latură unde traumatizarea personalităţii se
evidenţiază mai bine decât pe planul componentei cognitive.

 Inadaptarea socială

Orice criminal în serie este un inadaptat din punct de vedere social. Inadaptaţii, cei greu
educabili, de unde se recrutează întotdeauna devianţii, sunt elemente a căror educaţie s-a realizat
în condiţii neprielnice şi în mod nesatisfăcător. Anamnezele făcute criminalilor arată că, în
majoritatea cazurilor, aceştia provin din familii dezorganizate (părinţi decedaţi, divorţaţi,
infractori, alcoolici), unde nu există condiţii, priceperea sau preocuparea necesare educării
copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al părinţilor nu este suficient de ridicat, unde nu se dă
atenţia cuvenită normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele unei inadaptări sociale.
Atitudinile antisociale care rezultă din influenţa necorespunzătoare a mediului duc la
înrădăcinarea unor deprinderi negative care, în diferite ocazii nefavorabile, pot fi actualizate,
conducând la devianţă şi apoi la crimă.

 Sensibilitatea deosebită

Anumiţi excitanţi din mediul ambiant exercită asupra lor o stimulare spre acţiune cu mult mai
mare ca asupra omului obişnuit, ceea ce conferă un caracter atipic reacţiilor acestora. Pe
criminalul în serie îl caracterizează lipsa unui sistem de inhibiţii, elaborat pe linie socială.
Atingerea intereselor personale, indiferent de consecinţe, duce la mobilizarea excesivă a
resurselor fizice şi psihice.

 Duplicitatea comportamentului

Conştient de caracterul socialmente distructiv al actului infracţional, criminalul în serie lucrează

în taină, observă, plănuieşte şi execută totul ferit de ochii oamenilor, în general, şi ai autorităţilor,
în special. Reprezentând o dominantă puternică a personalităţii, duplicitatea infractorului este a
doua lui natură, care nu se maschează numai în perioada în care comite fapta infracţională, ci tot
timpul. El joacă rolul omului corect, cinstit, al omului cu preocupări de o altă natură decât cele
ale „specialităţii” infracţionale. Acest „joc” artificial îi denaturează actele şi faptele cotidiene,
făcându-l uşor depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tăinuirii, a „vieţii duble”, îi

7
formează criminalului deprinderi care îl izolează tot mai mult de societate, de aspectul normal al
vieţii7.

 Imaturitatea intelectuală

Aceasta constă în incapacitatea criminalului în serie de a prevedea pe termen lung consecinţele

acţiunii sale antisociale. Există ipoteza că acesta este strict limitat la prezent, acordând o mică
importanţă viitorului. Imaturitatea intelectuală nu se suprapune cu rata scăzută a coeficientului de
inteligenţă (IQ), ci înseamnă o capacitate redusă de a stabili un raport raţional între pierderi şi
câştiguri în proiectarea şi efectuarea unui act infracţional, trecerea la comiterea crimei
efectuându-se în condiţiile unei prudenţe minime faţă de pragurile de toleranţă a conduitelor în
fapt.

 Imaturitatea afectivă

Constă în decalajul persistent între procesele cognitive şi afective, în favoarea celor din urmă.
Din cauza dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectivă duce la o rigiditate psihică, la
reacţii disproporţionate, predominând principiul plăcerii în raport cu cel al realităţii. Imaturul
afectiv recurge la comportamente infantile (accese de plâns, crize etc.) pentru obţinerea unor
plăceri imediate, minore şi uneori nesemnificative. Nu are o atitudine consecventă faţă de
problemele reale şi importante, este lipsit de o poziţie critică şi autocritică autentică, este
nerealist, instabil emoţional. Imaturitatea afectivă asociată cu imaturitatea intelectuală
predispune criminalul în serie la manifestări şi comportamente antisociale cu urmări deosebit de
grave.

 Frustrarea

Este o stare emoţională resimţită de criminalul în serie atunci când este privat de unele drepturi,
recompense, satisfacţii etc., care consideră că i se cuvin sau când în calea obţinerii acestor
drepturi se interpun obstacole. Frustrarea este resimţită în plan afectiv-cognitiv ca o stare de criză
(o stare critică, de tensiune) care dezorganizează, pentru momentul dat activitatea instanţei
corticale de comandă a acţiunilor, generând simultan surescitarea subcorticală. Infractorii
reacţionează diferenţiat la situaţiile frustrante, de la abţinere (toleranţă la frustrare) şi amânare a
satisfacţiei până la un comportament agresiv. Cei puternic frustraţi au tendinţa să-şi piardă pe
7
Lane B., Gregg W., Enciclopedia ucigaşilor în serie, Editura RAO, Bucureşti, 1996

8
moment autocontrolul, acţionând haotic, inconstant, atipic, agresiv şi violent, cu urmări
antisociale grave.

 Complexul de inferioritate

Este o stare pe care criminalul în serie o resimte ca un sentiment de insuficienţă, de incapacitate

personală. Complexul de inferioritate apare în urma unor deficienţe, infirmităţi reale sau
imaginare fiind potenţate şi de către dispreţul, dezaprobarea tacită sau experimentată a celorlalţi.
La majoritatea criminalilor în serie există un nucleu al personalităţii ale cărui componente sunt:
egocentrismul, labilitatea, agresivitatea şi indiferenţa afectivă. 8

Egocentrismul reprezintă tendinţa individului de a raporta totul la el însuşi, el şi numai el se află

în centrul tuturor lucrurilor şi situaţiilor. Atunci când nu îşi realizează scopurile propuse devine
invidios şi susceptibil, dominator şi chiar despotic.

Labilitatea este trăsătura personalităţii care semnifică fluctuaţia emotivităţii, capriciozitatea şi, ca
atare, o accentuată deschidere spre influenţe, acţiunile individului fiind imprevizibile.

Agresivitatea apare atunci când criminalul este împiedicat să-şi satisfacă dorinţele şi se manifestă
printr-un comportament violent şi distructiv. Cele mai cunoscute forme de agresivitate sunt
autoagresivitatea şi heteroagresivitatea.

Indiferenţa afectivă este strâns legată de egocentrism şi mai poartă numele de insensibilitate
morală. Ea se caracterizează prin incapacitatea criminalului în serie de a înţelege durerile şi
nevoile celorlalţi, prin satisfacţia resimţită faţă de durerile altora. Indiferenţa afectivă redă stările
de inhibare şi dezorganizare emoţională.

II.2. Categorii de criminali în serie

Din analize psihologice aprofundate s-a stabilit că asasinii în serie intră în patru mari categorii
sau “genuri”:Vizionarii, Misionarii, Hedoniştii şi Căutătorii de Putere.

 Vizionarii

Această categorie include criminalii care acţionează ca răspuns la unele “voci” sau alter
ego-uri şi unde “instrucţiunile” primite servesc la justificarea şi legitimarea actului crimei. De

8
Lane B., Gregg W., Enciclopedia ucigaşilor în serie, Editura RAO, Bucureşti, 1996

9
exeplu, convingerea lui Herbert Mullin – ratificată de voci şi de ceea ce el denumea “mesaje
telepatice “ – era că, prin vărsare de sânge, el şi numai el putea evita un seism catastrofal care ar
fi distrus California. Din cauza naturii psihopatice a comportamentului vizionarului, el ar
aparţine unei categorii mai uşor de indentificat printre concetăţenii comparativ sănătoşi la minte.

 Misionarii

E vorba de ucigaşii care “curăţă”, care acceptă o responsabilitate autoimpusă de a

îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a descotorosi societatea de “elementele sale indezirabile”.
Victimele “vizionarilor” pot avea aproape orice ocupaţie, orice religie şi orice credinţă politică,
deşi în cele mai multe cazuri, grupurile ţintă sunt alese pentru că ele constituie obiectul
condamnării societăţii – practicantele prostituţiei, homosexualii şi minorităţile rasiale. De
exemplu, Billy Glaze, un nord american cu sânge de indian în vine, credea că toate femeile
indiene trebuie violate şi ucise. Carroll Cole executa “femeile libertine”.

 Hedoniştii

Constituie o categorie complexă, care include genul de ucigaşi pentru care, în sens larg,
“plăcerea” este răsplata asasinatului. Se cunosc trei subgrupuri ale acestei categorii :

 Cei care ucid din voluptate;

 Ucigaşii din emoţie;

 Ucigaşii pentru câştig.

 Căutătorii de putere

O complicaţie comună persoanelor cu un nivel slab al respectului de sine este dorinţa de a

deţine controlul asupra vieţii şi morţii altora într-un asemenea grad, încât se ajunge ca aceasta să
servească drept mobil intrinsec al crimei. Adesea e dificil ca ucigaşii pentru putere să fie
deosebiţi de grupul mai larg al ucigaşilor din voluptate, pentru care dominaţia este, deasemenea,
un motiv puternic.

Explicaţiile asupra comportamentului criminal se bazează pe factori biologici, psihologici şi

sociali. Explicaţiile biologice şi psihologice presupun că comportamentul criminal rezultă din

10
punerea în evidenţă a stărilor mentale şi psihologice care diferenţiază criminalii de noncriminali.
Explicaţiile sociologice caută să explice comportamentul criminal în termeni demografici.

III. Criminali în serie

III.1. Criminali în serie străini
 Robert Black

Un șofer din Marea Britanie, a descoperit că locul său de muncă îi oferă acces la tot felul de
locuri și astfel s-a transformat într-un criminal în serie. Aceasta s-a specializat în uciderea
copilelor, polițiștii descoperind că în perioada 1981-1986,britanicul a omorât 4 fetițe, desi
numărul victimelor ar fi mult mai mare. Robert Black răpea minorele de pe marginea drumurilor,
atunci când nimeni nu se afla în zonă, corpurile copilelor fiind găsite ulterior mutilate la
kilometric depărtare de unde acestea dispăreau. Britanicul a fost prins în anul 1990 când tocmai
răpise o fetiță de 6 ani. El a fost condamnat pe viață, el aflându-se în present în închisoare.

 Richard Chase

A fost un criminal în serie American care credea că naziștii îi transformă sângele în otravă, pe
care o plantează în detergentul de vase. Americanul își împușca victimele, întreținea raporturi
sexuale cu corpurile lor, după care se spăla cu sângele acestora. Richard Chase a fost arestat și
condamnat la moarte prin gazare, însă la data de 26 decembrie 1980,el s-a sinucis în închisoare,
înainte de a fi executat.

 Javed Iqbal Mughal

A fost un criminal în serie din Lahore, Pakistan, care a ucis mai mult de o sută de băieți înainte
de a fi prins de polițiști. Inițial, el a abuzat sexual doi minori în iunie 1998, fiind arestat. Mughal
a fost eliberat pe cauțiune, începând însă de această data să-și ucidă victimele. Pakistanezul își
culegea victimele de pe străzi, le ducea în locuița sa, unde le droga și apoi le viola. După ce își
satisfăcea poftele carnale, individual îi strangula pe băieți, le dezmembra trupurile și le băga în
acid clorhidric pentru a le dizolva. Mughal păstra hainele și pantofii victimelor sale ca amintiri
personale. Bărbatul nu a arătat nici o remușcare atunci când a fost prins, el spunând: "eu sunt
Javed Iqbal, criminalul a 100 de copii. Nu am nici un regret. Am ucis 100 de copii".

 Jeffrey Dahmer

11
A fost un criminal în serie american din Milwaukee, care a ucis mai mult de 17 oameni, după ce
îi ademenea în apartamentul său. Acesta le dezmembra corpurile victimelor sale, însă păstra
carniile ca şi suveniruri. Dahmer a recunoscut chiar că ar fi mâncat părţi din trupurile oamenilor
pe care i-a omorât. El a fost prins după ce o persoană pe care încerca să o ucidă a reuşit să fugă
din apartamentul său. Jeffrey Dahmer a fost condamnat la 900 de ani de închisoare, însă în anul
1994 a fost găsit mort în celula sa.

 Colin Ireland

A fost un soldat britanic care a devenit criminal în serie. Acesta a început practic să „vâneze”
bărbaţii homosexuali. Prima lui victimă a fost regizorul de teatru Peter Walker, pe care l-a
dezbărcat şi legat de pat înainte de a-l sugruma. Înainte de a pleca din locuinţa acestuia, Ireland a
chemat poliţia, anunţându-şi crima. Britanicul a comis cinci crime înainte de a fi prins. Ultima sa
victimă, Emmanuel Spiteri, a „cules-o” dintr-un club de gay. Cei doi au fost prinşi de camerele
de supraveghere ale clubului în timp ce traversau împreună strada. Sadismul bărbatului era ieşit
din comun, el strangulând până şi pisica uneia dintre victimele sale.

 Dennis Nilsen

Britanicul a omorât cel puţin 15 tineri şi băieţi. Acesta îşi ademenea victimele în casa lui, după
care le ucidea. Nilsen păstra cadavrele şi chiar dormea cu ele până când mirosul devenea
insuportabil. Individul îşi măcelărea apoi victimele şi le dădea foc, iar resturile acestora ajungeau
pe canalizare, fapt ce a dus la prinderea lui. Cum scurgerea s-a blocat, instalatorul venit să
remedieze problema a descoperit mai multe părţi din trupul uneia dintre victime. Dennis Nilsen a
fost condamnat în anul 1983 la închisoare pe viaţă.

 Joachim Kroll

A fost un criminal în serie şi un canibal german, ce a ucis şi mâncat 13 oameni, inclusiv copii
mici. El a fost prins în anul 1976, când un vecin de-al său s-a plâns poliţiştilor că ţevile din
clădire se blochează constant. Persoana trimisă să examineze ţevile a descoperite faptul că o
burtă bloca ţevile. Kroll a declarat că tăia câte o bucată de carne din victimele sale şi le gătea
pentru a mai economisi bani. Când a fost arestat, el a crezut că va fi operat pentru a-i fi vindecate
pornirile canibalistice. În schimb, el a primit nouă condamnări pe viaţă. Neamţul a murit în anul
1991, când a suferit un atac de cord.

12
  Andrei Chikatilo

A fost unul dintre cei mai cumpliţi criminali în serie din istorie. Născut în anul 1933, acesta a
fost poreclit „Măcelarul din Rostov”. Între 1978 şi 1990, Chikatilo a omorât 53 de femei şi copii.
Prima lui victimă a fost o fată de nouă ani pe care a ademenit-o în pădure şi a încercat să o
violeze. În timp ce copila încerca să scape din mâinile sale, ucraineanul i-a tăiat gâtul. Chikatilo
a abordat în mare parte prostituate, însă a răpit şi copile ori de câte ori a avut ocazia. Cum
ucraineanul a trăit în epoca sovietică, crimele sale au fost ascunse deoarece comuniştii încercau
să pretindă că infracţiunile grave cum ar fi violul şi crima s-ar produce doar în ţările capitaliste.
Andrei Chikatilo a fost prins în anul 1990 şi a fost judecat în 1992. În timpul procesului, el a fost
ţinut într-o cuşcă, în mijlocul sălii de judecată, pentru a nu fi linşat de membrii familiilor
victimelor sale. Ucraineanul a fost executat cu un singur glonţ în ceafă.

III.2. Criminali în serie autohtoni

 Vera Renczi – Vaduva Neagra

Prima parte a vietii celei care ocupa primul loc in topul celor mai mari criminali romani
reprezinta si azi un mister pentru criminalisti. In fond, nici macar numele adevarat nu ii este
cunoscut, atata vreme cat in analele criminologiei ea a ramas cunoscuta ca Vera Renczi , numele
de familie apartinand celui de-al doilea sau sot. Unele surse ii indica drept an al nasterii anul
1903 dar, cel mai probabil, Vera s-a nascut la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Bucuresti, in urma
legaturii dintre un om de afaceri ungur si o frumoasa tanara din Romania. Copilaria si-o petrece
la Bucuresti, acolo unde ramane pana la varsta de 13 ani. Odata cu pierderea mamei, Vera este
mutata de tatal sau la Berkerekul, oras din fosta Iugoslavie, unde acesta detinea o mica mosie.
Adolescenta Verei este marcata de numeroase aventuri amoroase, ea ajungand nu o data, pe
prima pagina a ziarelor locale din cauza scandalurilor in care implica de la elevi de liceu pana la
bancheri si oameni de afaceri. Nimeni nu se astepta ca tanara sa isi mai uite moravurile, insa
miracolul se produce atunci cand Vera il cunoaste pe Karl Schick, un influent bancher austriac,
cu care se va si casatori. In ciuda previziunilor, tanara nu isi continua escapadele, ci devine o
sotie atenta si placuta, mai ales dupa nasterea fiului lor, Lorenzo. La mai putin de un an, Karl
dispare misterios pentru a nu mai reveni niciodata. Vera explica apropiatilor ca sotul sau a

13
parasit-o si ca a decedat ulterior intr-un accident de masina in Romania. Urmeaza cea de a doua
casatorie, cea cu Joseph Renczi, un important om de afaceri sarb. La scurt timp insa, acesta avea
sa dispara ca si primul sot. Pentru Vera Renczi incepea o noua perioada in care escapadele
amoroase aveau loc cu regularitate. Vesnic imbracata in negru, frumoasa castelana atragea pe
domeniul de la Berkerekul numerosi amanti, niciunul dintre acestia nemaintorcandu-se vreodata.
La insistentele sotiei unuia dintre ei, autoritatile locale descind la resedinta Verei Renczi. Nu
mica le-a fost mirarea oamenilor legii atunci cand descopereau in subsolul conacului 35 de sicrie
de zinc. In ele se aflau absolut toti cei care trecusera prin patul Verei. Mai mult, intr-unul dintre
sicrie se gasea chiar Lorenzo, fiul in varsta de numai zece ani pe care aceasta fusese nevoita sa il
ucida pentru ca ii aflase teribilul secret. Toate victimele fusesera otravite cu arsenic. Condamnata
initial la moarte, Vera a beneficiat atunci de clementa legii care nu permitea executia femeilor si
a fost transferata pe viata intr-o inchisoare de maxima securitate. La scurt timp, criminala in serie
se stingea in urma unei hemoragii cerebrale9.

 Ion Rimaru – Teroarea anilor ‘70

Cu siguranta nu exista un alt criminal in analele stiintei criminalistice romanesti a carui

notorietate sa fie mai mare decat a celui care a terorizat Bucurestiul in urma cu aproape patru
decenii. Trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o
tentativa de viol si mai multe furturi si talharii. Toate sunt faptele unui singur om: Ion Ramaru.
Trista reconstituire a faptelor celebrului criminal incepe cu data de 5 martie 1971, data la care era
descoperit trupul neinsufletit al unei tinere femei. Cercetarile au dovedit atunci ca victima fusese
ucisa intr-un mod sadic si apoi violata, aceasta purtand pe corp numeroase urme de muscaturi. O
luna mai tarziu, o crima identica a fost semnalata in sectorul 4 al Bucurestiului, iar Militia
Capitalei adauga acestor fapte alte doua omoruri similare care avusesera loc in anul 1970 si al
caror autor nu fusese identificat. Era deja evident ca autoritatile se confruntau cu un criminal in
serie.

Mobilizarea fortelor de ordine a fost una de proportii nemaivazute. Sute de persoane au fost
interogate si tinute sub observatie, iar specialistii Institutului de Medicina Legala reuseau in
premiera mondiala sa reconstituie portretul robot al criminalului numai dupa amprentele dentare.
Si totusi, autorul odioaselor crime continua sa actioneze nestingherit. A fost poate mana

9
Traian Tandin , "Cei mai odiosi 100 criminali romani" , Editura Tritonic

14
hazardului cea care a ajutat la prinderea lui Ion Ramaru. Langa corpul ultimei victime, criminalul
scapase o adeverinta medicala. Din acest moment, capturarea sa nu mai reprezenta decat o
problema de timp. Arestat in caminul studentesc al Facultatii de Medicina Veterinara, acolo unde
era student in anul 3, Ramaru isi recunoastea faptele dupa mai multe ore de interogatorii.
Procesul care a urmat a fost unul rapid, iar ucigasul primea pedeapsa maxima: moartea. In
acelasi an, 1971, la 23 septembrie, in curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Ramaru era executat
prin impuscare.

 Iancu Berilă, ucigaşul de brutari

Pe seama lui Iancu Berilă, o namilă de om originar din Galaţi, au fost puse, în vremea celui de-
Al doilea Război Mondial, 20 de crime în serie, toţi cei ucişi fiind brutari şi familiile acestora.
Berilă a ucis, de fapt, patru familii, două în Galaţi, una în Brăila şi alta în Buzău, fiind capturat şi
trimis la ocnă după ultima crimă (cea de la Brăila). Modul de acţiune era cumva simplist. Berilă
se angaja ca ajutor de brutar şi, în toiul nopţii (în timp ce pregătea pâinea pentru a doua zi, îşi
ucidea, cu un cuţit de mari dimensiuni (aproape cât o sabie) patronul, dar şi pe toţi membrii
familiei acestuia. Reuşeşte să evadeze de la ocnă, însă este prins din nou, în timp ce se pregătea
să ucidă familia unui brutar din Slatina. Moare, după şase ani, în detenţie, după alte trei tentative
de evadare.

IV. Concluzii

Concluzionând, se poate afirma că asasinul în serie este cel mai odios şi cel mai nociv infractor.
Acesta manifestă irascibilitate, impulsivitate şi agresivitate crescută. Este egocentric, dominator,
având o capacitate de raţionalizare scăzută, instabil şi superficial în contactul afectiv, ceea ce îl
face să se angajeze în situaţii conflictuale, reacţionând violent. Comiterea infracţiunilor devine
posibilă datorită intrării criminalului în serie într-un mediu care oferă situaţii conflictuale de la
care el nu ştie sau nu poate să se sustragă. În cele mai multe dintre cazuri, criminalii în serie au
discernământ, iar intenţia lor este de a ucide. Cu foarte puţine excepţii (care scapă astfel de
rigorile legii), nu sunt bolnavi psihic în sensul în care o anumită afecţiune i-ar face să nu mai
distingă între bine şi rău. În schimb sunt fascinaţi de moarte şi doresc să se afle în apropierea ei,
în timp ce oamenii normali doresc să se distanţeze.

15
Au tendinţa patologică de a atinge, de a avea o relaţie cu un mort, iubesc sau urăsc corpul
victimei, după caz, dar întotdeauna sfârşesc prin a-l lăsa fără viaţă, fiindcă doar aşa îşi pot
împlini nevoia de a manipula un cadavru. Sadismul este întâlnit frecvent la asasinii în serie,
combinat adesea cu pofta sexuală. Se ajunge astfel, literalmente de plăcere, la mutilarea
victimelor, torturarea şi uciderea lentă.

Multă vreme, aceste cruzimi de neimaginat au fost puse pe seama unor anomalii înnăscute, iar
responsabilă ar fi fost aşa-numita „genă criminală”, constând în prezenţa unui cromozom Y
suplimentar la bărbaţi (XYY).

De regulă, criminalul în serie porneşte de la un anumit plan, în sensul stabilirii fenomenelor mai
importante, preluării şi ordonării datelor într-un anumit ansamblu, determinat de deducţii, intuiţii
etc. În acest mod, consideră că temperamentul său inconsecvent poate fi condiţionat doar de
privaţiunile voluntare, înţelegând să renunţe la alte tendinţe care reflectă „capacitatea negativă” a
sa.

16
 BIBLIOGRAFIE

 Gh. Nistorescu, C. Păun, Crimmologia, Ed. Didactica şi Pedagogică. Bucureşti, 1995.

 Lane B., Gregg W., Enciclopedia ucigaşilor în serie, Editura RAO, Bucureşti, 1996
 Codul penal. Codul de procedură penală, Editura Hamangiu, 2011
 Butoi T., Criminali în serie – Psihologia crimei, Editura Phobos, Bucureşti, 2003
 Montet L., Criminali în serie, Editura Corint, 2003;
 Ortmann C.H., Hess K.M., Criminal Investigation, Delmar Cengage Learning, 2012
 Pirozynski T., Criminologie clinică şi relaţională, Editura Symposion, Iaşi, 1995;
 Stănoiu R., Criminologie, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1995;
 Tănăsescu I., Florescu B., Victima şi agresorul, Editura INS Brâncoveni, Bucureşti, 1994;

17