POMPEII

În dimineaţa zilei de 24 august 79 d.Hr., locuitorii oraşului Pompei, situat

la poalele Muntelui Vezuviu din Golful Napoli, au resimţit un cutremur violent,
au auzit un tunet asurzitor şi au văzut străfulgerări de foc. La ora 10.00
dimineaţa, Vezuviul a erupt, în vârful muntelui ridicându-se un nor uriaş de fum
care avea forma unui pin. Pe străzi au început să cadă pietre albite de căldură,
apoi cenuşă, orbind oamenii şi intrându-le în gură şi în plămâni.

Totul s-a petrecut fulgerător de repede, lumea neavând timp suficient să

fugă. Pe pantele muntelui s-au prelins gaze fierbinţi şi toxice, oamenii murind în
câteva minute, sufocaţi. Nu s-a scurs lavă, dar cenuşa a continuat să cadă,
acoperind cadavrele, blocând căile de acces şi ajungând până la nivelul
ferestrelor. La puţin timp după aceea a acoperit şi casele, iar în jurul orei 13.00
întregul oraş era deja îngropat sub câţiva metri de cenuşă şi piatră ponce. Au
fost puţini supravieţuitori, iar Pompei, împreună cu miile sale de locuitori
(dintre care aproape jumătate erau sclavi) dispăruse de pe faţa pământului.
Oamenii, loviţi şi ucişi în mijlocul activităţilor lor zilnice, au fost conservaţi
fidel în resturile vulcanice. Pompei, în acea dimineaţă călduroasă de vară, fusese
oprit definitiv din drumul său.

Cu 17 ani înainte se mai înregistrase un cutremur care provocase pagube

însemnate oraşului, dar vulcanul propriu-zis fusese inactiv de cel puţin un
mileniu. În anul 79 d.Hr., erupţia a fost cu totul surprinzătoare. Totuşi, de atunci
au mai avut loc multe alte erupţii, vulcanul nestingându-se complet niciodată.
 Oraşul îngropat, acoperit cu pământ, viţă-de-vie şi duzi, nu a fost
descoperit decât în 1594, în secolul XVIII făcându-se excavaţii serioase.
Cadavrele din cenuşa solidificată au putut fi modelate turnându-se ipsos lichid
printr-un mic orificiu până când se umplea întreaga cavitate. În prezent,
vizitatorii oraşului Pompei pot observa detalii din viaţa cotidiană a romanilor. S-
au păstrat casele, o tăbliţă la intrarea într-o casă pe care scria „Atenţie, câine
rău“, pâini proaspăt coapte în cuptorul brutarului, barăcile gladiatorilor –
vizitatorul are senzaţia întâlnirii nemijlocite cu antichitatea. Se păstrează, de
asemenea, şi scene tragice din dimineaţa fatală, ca de exemplu membrii unei
familii adunaţi sub un acoperiş pentru a scăpa de ploaia de pietre
incandescente. Una dintre femei căzuse în genunchi şi îşi ţinea în dreptul gurii
un prosop pentru a se apăra de gazele letale şi de cenuşă, iar soţul său, mort în
apropiere, îşi ţinea copilul de mână.

Povestea oraşului Pompei a fascinat generaţii întregi de scriitori, printre

care Goethe, Stendhal, Mark Twain şi Charles Dickens. Pliniu cel Tânăr ne
oferă o prezentare directă a fenomenului în scrisorile sale către Tacit, istoricul
latin. El se afla în vizită la unchiul său, Pliniu cel Bătrân, comandant al flotei
romane staţionate în Golful Napoli, care a murit sufocat în timp ce încerca să
observe cu atenţie ce se petrecea în jurul său şi-i ajuta pe săteni să coboare pe
pantele vulcanului.

Pompei a avut o perioada de maximă prosperitate după sfârşitul secolului

I până la distrugerea sa, in anul 79 d.Hr. În oraş se regăseau construcţii tipice
romane. Forumul din Pompei era un centru politic, economic şi religios;
Bazilica servea drept piaţă acoperită, ulterior ea a devenit edificiul judecătoriei;
Templul lui Jupiter, fiind principalul locaş de cult din Pompei, se inălţa in
partea de nord a Forumului. Aici, podeaua era pavată cu lespezi de piatră in
formă de romb, creand efectul cuburilor tridimensionale. În subsol se găsea
tezaurul.

In oras au fost construite două teatre. Cel mic, acoperit, era denumit şi
Odeon. Tot aici, se regăseau un amfiteatru şi 3 terme mari. S-au păstrat, de
asemenea, multe locuinţe si magazine, purtând numele proprietarilor, a operelor
de artă remarcabile sau a personalităţilor ilustre ale vremii.
Teatrul Mare din Pompei

Pereţii caselor bogate şi al clădirilor publice erau decorate cu fresce

şi mozaicuri. Oraşul intâmpinase dificultăţi in alimentarea cu apă incă din
timpurile străvechi. Aici, pânza freatică se găsea la o adâncime de
aproximativ 39 de metri, de aceea existau foarte puţine fântâni. Problema
era parţial rezolvată prin amenajarea, in aproape fiecare casă, a impluviilor
– bazine pentru colectarea apei de ploaie. Deficitul de apă a luat sfârşit
odată cu construirea unui apeduct (cea mai mare parte a acestuia se afla
sub pământ), in perioada domniei impăratului August. La apeduct au fost
racordate doar casele celor mai bogati orăşeni, ceilalţi continuând să ia apă
din fântâni.

Caius Cornelius Tacit scria in „Anale” despre un mare cutremur,

care a avut loc in data de 5 februarie, anul 62 d.Hr., şi care a produs daune
considerabile orasului, practic toate clădirile fiind afectate, intr-o oarecare
masură. Majoritatea edificiilor au fost reparate, dar unele au păstrat urmele
deteriorării, până la distrugerea orasului, in anul 79.

Erupţia Vezuviului a început în ziua de 24 august a anului 79 şi a

durat toată ziua şi toată noaptea. Această informaţie a fost găsită în
manuscrisele lui Pliniu cel Tânăr. Vulcanul a nimicit trei oraşe – Pompei,
Herculaneum, Stabie, dar şi câteva localităţi mai mici. Săpăturile
arheologice au demonstrat că oraşele s-au conservat aşa cum erau în
momentul eruptiei. Sub stratul de cenuşă, gros de câţiva metri, au fost
descoperite case cu mobilier intact, oameni şi animale care n-au reuşit să
se salveze. Puterea eruptiei a fost atât de mare, încât cenuşa a ajuns până în
Egipt şi Siria.

Ultima zi a Pompeiului. (de K. Briulov), 1833

Din cei 20 000 de locuitorii, au decedat aproximativ 2.000 de

oameni, rămăşiţele lor au fost găsite în clădiri, pe străzi, şi în afara
oraşului. Majoritatea locuitorilor au reuşit să părăsească Pompeiul înaintea
catastrofei. Printre victimele eruptiei s-a numărat şi Pliniu cel Bătrân care,
din interes ştiinţffic, s-a apropiat de Vezuviu pe un vas, pentru a observa
erupţia de aproape, dar a nimerit zonă care a fost lovită de dezastru –
oraşul Stabie.

Statuie funerară găsită in ruinele de la Pompei

1Ruinele Pompeiului au fost descoperite intâmplător, la sfârşitul secolului

al XVl-lea. Oraşul, aflat la o distanţă de 9,5 kilometri de craterul
vulcanului şi la 4,5 kilometri de poalele muntelui, a fost acoperit de la
început, cu un strat de fragmente de piatră ponce şi cenuşă vulcanică.
Această masă a fost udată de o ploaie torenţială şi s-a transformat în noroi,
care ulterior s-a uscat, formând un strat compacţ, cu grosimea cuprinsă
între 1,5 şi 6 metri.

In anul 1592, arhitectul Domenico Fontana, construind canalul de la

râul Sarno, a găsit o parte din zidul oraşului.

În anul 1689, în timpul constructiei unei fântâni, au fost descoperite

ruinele unei clădiri antice, pe care se afla inscripţionat cuvântul “Pompei”.
Atunci se credea că aceasta este vila lui Pompei cel Mare. Săpăturile au
început abia în anui 1748, sub conducerea căpitanului Alcubierre, care era
sigur că oraşul găsit este Stabie.

Pompe
i, mozaic dintr-o casa romana care decora altarul dedicat zeilor casei (Lalarium), foto
Valentin Mandache
 Pompe
i, strada adiacenta forului orasului, vedere spre Salerno, foto Valentin Mandache

Pe una
din strazile din Pompei pietruita cu bazalt dur de Vezuviu, langa o fosta brutarie,
2002, foto Valentin Mandache
 Orasul
si golful Napoli impreuna cu vulcanul Vezuviu vazuti de pe colina Vomero care
domina metropola napolitana. Observati cat de mare era Vezuviul inainte de eruptia
catastrofala de acum doua milenii care a ingropat Pompei-ul si Herculaneum-ul de la
poalele lui; foto Valentin Mandache

Alexandru cel Mare, fragment din mozaicul infatisand batalia cu Persanii lui Darius
de la Issus din anul 333 BCE, gasit in Casa del Fauno din Pompei si gazduit la
Muzeul de Arheologie Nationala din Napoli;.
 Statui
din bronz de atleti antici gasite la Herculaneum, gazduite la Muzeul de Arheologie
Nationala din Napoli; foto Valentin Mandache.

Cele mai frumoase la Pompei erau vilele luxoase ale familiilor nobile
(cu piscine, terase, coloane, arcade, grădini cu plante rare) unele situate în
afara zidurilor (Vila dei Misteri, Vila de Diomede) şi casele clasei de mijloc
bogate, care folosea parterul pentru magazine sau ateliere deoarece multe
meserii erau aici infloritoare: vopsirea ţesăturilor (Fulionica Stephani),
brutărie (Panettiere Modesto) patiserie, olărit. În acestea existau scări
interioare iar la etaj aveau balcoane. Locuinţele oamenilor de rând erau
modeste. Atelierul producătorilor şi vânzătorilor de amfore este cel mai
interesant. Aflăm cate ceva despre ocupaţiile din acele timpuri şi din picturi:
amorasii prezenţi pe frizele decorative – casa Vetti – sunt pivniceri,
vânzători de flori, de parfumuri, aurari, culegători de struguri, organizatori
de curse de care. Casele au numere şi nume primite fie după foştii stăpâni
(Casa Vetti, Casa lui Marcus Lucretius etc.) fie după ceva reprezentativ din
interiorul lor (Casa Faunului, Casa labirintului, Casa chirurgului, Casa
amoraşilor auriţi, Casa lui Adonis, Casa Marii Fântâni, Casa Micii Fântâni
etc.) după momentul descoperirii (Casa centenarului) sau, după încheierea
restaurării pentru o anumita ocazie (Casa nunţii de argint).

În decorarea interioarelor locul principal este ocupat de pictura

murală cu o tematică extrem de diversă – de la misterele riturilor
dionisiace din Vila Misterelor (în care domină celebrul „roşu pompeian”) la
frizele amoraşilor (Casa Vetti), nenumărate scene de luptă şi scene
mitologice în majoritatea locuinţelor. Statui (copii), mozaicuri, ornamente în
relief, înfrumuseţează interioarele. Multe dintre ele sunt în curs de
restaurare. Muzeul Arheologic Naţional din Neapole adăposteşte cea mai
mare parte dintre comorile artistice ale Pompeiului.

În apropiere, Herculaneum, acoperit de un material vulcanic dur, a

fost mai dificil de abordat dar, în schimb, s-au găsit aici piese de mobilier,
imobile cu etaj cu interioarele şi obiectele lor mai bine păstrate, cu mai
multe acoperişuri. Şi în Herculaneum se pot vedea case deosebite, fresce,
grădini şi terme. Având în vedere abundenţa de cazări ar fi ideal să dormiţi
două nopţi dacă optaţi pentru hotel, nu în imediata vecinatăte, şi să veniţi
cu autobuzul până la Pompei. Dacă preferaţi campingul, acesta este foarte
apropiat. Purtaţi o încălţăminte adecvată mersului pe jos şi înarmaţi-vă cu
apă potabilă. Se fac excursii pe Vezuviu, continuu monitorizat şi studiat in
Observatorul Vezuvian de pe colina Cateroni. Parcarea chiar langa Pompei
este de 10 euro pentru două ore. O vizită la Muzeul Arheologic Naţional din
Neapole, (strada Roma), vă va completa imaginea despre oraşele
dezgropate. Atenţie la maşina personală. Apelaţi numai la parcările păzite.
De pe autostrada A3 Napoli, direcţia Sorrento, se iese spre Pompei
conform indicatoarelor (puţine si rare). Atenţie deci!