BASMUL CULT

POVESTEA LUI HARAP-ALB

Ion Creangă

Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă, este un basm cult, specie narativă amplă, publicat în revista „Convorbiri
literare”, în 1877. Opera are ca temă formarea unui tânăr care trece printr-un șir de încercări pentru a-și dovedi calități
apreciate în etica populară - curaj, înțelepciune, generozitate. De aceea basmul are caracterul unui bildungsroman, dincolo
de tema conventionala a basmului, confruntarea binelui cu raul. N. Manolescu considera că ,,Povestea lui Harap-Alb este
povestea destinului uman”, al formarii unui tânăr care trece printr-un şir de încercări pentru a-şi dovedi calităţi apreciate în
etica populară (curaj, înţelepciune, generozitate).
Textul se încadrează în specia basmului cult prin acțiune, prezentată într-o succesiune de secvențe narative și episoade
care sunt redate prin înlănțuire și în care narațiunea alternează cu dialogul și descrierea. De asemenea, relațiile spațio-
temporale sunt marcate prin formula inițială tipică basmului popular: ,,Amu cică era odată într-o țară un craiu care avea
trei feciori”. Naratorul inovează formula inițială, punând povestea pe seama spuselor altcuiva, fără a-i nega existența, iar
folosirea imperfectului ,,era” fixează acțiunea în atemporalitate, „in illo tempore”. Spațiul sugerează dificultatea aventurii
eroului care va trebui să ajungă de la un capăt al lumii la altul, de la imaturitate la maturitate, în plan simbolic. Desi e o
naratiune bazata pe relatia real- fabulos, textul se încadrează in  estetica realista prin utilizarea tehnicii detaliului
semnificativ, prin  crearea unor tipologii umane - Harap-Alb reprezintă naivul, omul lipsit de experiență, Sf. Duminică -
omul înțelept, prin urmare, fantasticul este tratat in mod realist.
In construcţia subiectului, ca şi în basmul popular, sunt identificate funcţiile specifice tiparului narativ al basmului.
Astfel, situaţia iniţială prezintă atmosfera de la curtea craiului. Ca în basmul popular, această stare iniţială de echilibru
este tulburată de cererea împăratului Verde care solicită pe unul dintre nepoţi, succesor la tron. Aceasta ar fi intriga
basmului. Moştenirea va produce rivalitate între fiii craiului şi o atmosferă tensionată între părinte şi fiii săi. Craiul îi pune
la încercare, travestindu-se în urs ca să poată verifica curajul şi responsabilitatea fiilor, aceasta fiind prima treaptă a
iniţierii.
Mezinul trece această probă cu ajutorul calului năzdrăvan pe care şi-l dobândise la sfaturile Sfintei Duminici, bătrâna care
îşi propune să-l ajute, căci mezinul s-a dovedit milostiv, sensibil, suferind pentru decepţia tatălui său dezamăgit de
laşitatea şi ipocrizia fiilor săi mai mari.
Acţiunea de remediere a situaţiei iniţiale este călătoria propriu-zisă a fiului de crai. Este sfătuit de bătrână să ia
calul, armele şi hainele cu care tatăl său a fost mire, pentru a reuşi, sugerându-se astfel că tânărul va repeta iniţierea tatălui,
în aceleaşi condiţii. Aşa se explică nemulţumirea şi sfaturile date de crai, din dorinţa de a-şi proteja fiul de pericolele pe
care şi el le-a traversat cândva.
Călătoria va deveni o imitaţie a unui mod exemplar, dar şi o ,,înscenare a unor profesionişti”: tatăl, calul, Spânul, Sfânta
Duminică, împăratul Roş, deosebirea dintre ei fiind dată doar de gradul diferit al implicării.
Consecinţele pactului cu Spânul va fi încercarea eroului în trei împrejurări diferite: aducerea salatelor din Grădina Ursului,
aducerea pielii cerbului ,,cu cap cu tot, aşa bătute cu pietre scumpe” şi a fetei Împăratului Roş, probe iniţiatice care vor
conduce la formarea personalităţii tânărului.
Confruntarea cu omul Roş înseamnă trecerea altor probe iniţiatice, eroul încălcând pentru a doua oară interdicţia
oferită ca sfat de tatăl său, atunci când eroul pleca în marea sa călătorie care era însăşi viaţa. Acum va fi ajutat de
personaje cu puteri supranaturale: în casa de aramă supraîncălzită va fi ajutat de Gerilă; de ospăţul cu mâncare şi băutură
din belşug va trece cu ajutorul lui Flămânzilă şi Setilă; alegerea macului de nisip va fi făcută de furnici; straja nocturnă la
odaia fetei şi prinderea fetei metamorfozată în pasăre sunt încercări pe care le trece cu ajutorul lui Ochilă şi Păsări-Lăţi-
Lungilă; identificarea fetei se realizează cu ajutorul albinei, în vreme ce întrecerea impusă de fată va implica personajele
fantastice – calul şi turturica pentru a aduce alte obiecte magice: trei smicele de măr, apă vie şi apă moartă. Calul reuşeşte
şi fata îl însoţeşte pe Harap—Alb la curtea Împăratului Verde. De aceea Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu apreciau că lumea
basmului este o lume cu totul aparte ,,opusă cotidianului, o lume în care voinţa omului nu cunoaşte limite, în care nu
există contrarii care să nu poată fi rezolvate... Este o lume opusă realităţii cotidiene, nu prin personaje şi întâmplări care
pot fi verosimile, ci prin atmosfera ei interioară, prin esenţa ei”.
Călătoria de întoarcere este cea mai dificilă pentru erou întrucât, îndrăgostit de fată, va trebui să rămână loial
jurământului făcut spânului.
Refacerea echilibrului iniţial şi răsplata eroului reprezintă deznodământul basmului. Fata îl dezleagă de
jurământ, semn că iniţierea eroului este finalizată. Decapitarea eroului are semnificaţia morţii iniţiatice: dispare novicele
pentru a se impune iniţiatul.
Învierea eroului este realizată de fata Împăratului Roş cu ajutorul obiectelor magice. Eroul primeşte pe fata mpăratului Roş
şi împărăţia, iar nunta şi schimbarea statutului social confirmă maturizarea eroului.
Originalitatea autorului la nivelul limbajului se evidențiază prin aspecte diferite: vocabular marcat de fonetisme
regionale, prezența proverbelor și a zicătorilor. Plăcerea spunerii, jovialitatea se reflectă în mijloacele de realizare a
umorului: exprimarea mucalită (,,să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”), diminutive și augmentative („buzișoare”,
„băuturică”), caracterizările grotești ale personajelor (Gerilă, Flămânzilă etc.), scene comice, cum este cearta dintre Gerilă
și ceilalți în casa de aramă. Se observă și oralitatea stilului ce se realizează prin limbajul afectiv, naratorul omniscient
intervenind adesea prin comentarii. Oralitatea este susținută în text și prin aglomerarea de interjecții, exclamații (,,ce să vă
spun mai mult!”), utilizarea de fraze rimate ( ,,De-ar ști omul ce-ar păți/ Dinainte s-ar păzi!”), prezența dialogului care are
dublu rol. Prin el se dezvoltă acțiunea și se caracterizează personajele care trăiesc și se individualizează prin limbaj.
Acțiunea lineară a basmului este marcată de o serie de scene- cheie, reprezentativă fiind scena coborârii în fântână.
Naiv, ,,boboc în felul său la trebi de aieste”, fiul craiului se rătăcește în pădurea-labirint. Încrezător în oameni, acesta îl
acceptă pe Spân ca slujitor și, astfel, încalcă sfatul părintesc. Prin viclenie, Spânul îl determină pe crăișor să coboare în
fântână, moment semnificativ în formarea tânărului Coborârea în fântână trimite la mitul coborârii în infern care se face
în sensul unei morţi şi al unei renaşteri spirituale: eroul intră în fântână naiv fecior de crai, pentru a deveni Harap-Alb rob
al spânului iniţiator. Schimbarea numelui nu este doar problemă de onomastică, ci implică o nouă traiectorie spirituală-
protagonistul intră în fântână naiv fecior de crai pentru a deveni rob al Spânului inițiator. Acesta nu îi modifică doar
poziția socială, ci îi conferă și o nouă identitate - îl numește Harap-Alb, o construcție oximoronică ce evidențiază dublul
statut al eroului. Schimbarea numelui implică o nouă traiectorie spirituală.
O altă scenă reprezentativă pentru tema textului este cea din finalul basmului, în care se restabilește echilibrul inițial prin
recunoașterea și recompensarea eroului, respectiv demascarea și pedeapsa antagonistului. Spânul îl acuză pe Harap-Alb că
a trădat secretul identității sale și îi taie capul. Această moarte este una inițiatică, prin care eroul este eliberat de jurământul
făcut, semn că inițierea este încheiată: dispare novicele pentru a se impune inițiatul. Readus la viață de „farmazoană”, cu
ajutorul obiectelor magice cerute de ea, protagonistul primește recompensa: împărăția unchiului său și pe fata Împăratului
Roș, ca soție. Nunta și schimbarea statutului social confirmă maturizarea eroului, sfârșitul călătoriei sale inițiatice.
Astfel, Povestea lui Harap-Alb este un basm cult care are ca model basmul popular, dar devine original prin reflectarea
concepției despre lume a scriitorului, prin construcția personajelor, prin umor și specificul limbajului, dar mai ales prin
umanizarea fantascului, tratarea realistă a fantasticului de factură populară.