Sunteți pe pagina 1din 118

I.

MANAGEMENTUL DEŞEURILOR ÎN EUROPA

1.Introducere

„Nimic nu se pierde, nimic nu se câstigă, totul se transformă" (Lavoisier)

Nu ne putem permite să producem prea mult gunoi, ne va costa mult.

În condiţiile societăţii noastre un studiu efectuat demonstrează că fiecare


cetăţean generează zilnic aproximativ 1,5-2 kg de gunoi din care cel puţin jumătate
este reciclabil. Dacă această cantitate o raportăm la întreaga populaţie a Romăniei,
putem foarte uşor să anticipăm enormitatea deşeurilor acumulate îintr-o singură zi,
ca apoi să aflăm cantitatea rezultată în cursul unui an de zile. De aceea este foarte
importantă unirea eforturilor pentru rezolvarea acestei probleme.
Reciclarea nu are ca efect imediat numai diminuarea cantităţilor de gunoaie
acumulate în natură, dar şi conservarea resurselor naturale.
Bineînteles că în urma reciclării rezultă şi alte efecte foarte importante
pentru echilibrul natural, cum ar fi:
 reduce cantitatea de energie şi de materii prime necesare fabricării de noi
produse;
 redă circuitului economic importante cantităţi de materie primă;
 reduce cantităţile depozitate la depozitele de gunoaie sau la incineratoare;
 reduce riscurile asupra sănătăţii noastre şi a mediului, cauzate de deversarea
improprie a unor deşeuri periculoase;
 reduce poluarea aerului şi a apei ce ar decurge din procesul de fabricare a
unor produse noi.

2. Definirea noţiunilor din sistemul de gestionare a deşeurilor

Ciclu de viaţă al produsului = perioada cuprinsă între data de fabricaţie a unui


produs şi data la care acesta devine deşeu

Colectarea deşeurilor = strângerea, sortarea şi/sau regruparea deşeurilor în


vederea transportului lor (de exemplu către amplasamentele de eliminare sau
valorificare)

Compostare = descompunere, respectiv recompunere biologică a resturilor


organice, în condiţii aerobe

Concept de gospodărire a deşeurilor = un concept pentru planificarea îndepărtării


deşeurilor

Conceptele integrate de gospodărire a deşeurilor = se caracterizează prin luarea


în considerare a tuturor opţiunilor de gospodărire a deşeului din punct de vedere

-
tehnic, economic şi organizatoric. Se realizează o comparare a variantelor de
îndepărtare.

Depozit de reziduuri = amplasament pentru eliminarea finală a deşeurilor prin


depozitare pe sol sau în subteran, inclusiv spaţii interne de depozitare a deşeurilor în
care un producator de deşeuri execută propria eliminare de deşeuri, un loc stabilit
pentru o perioada de peste un an pentru stocarea temporară a deşeurilor.

Deşeu = orice substanţă şi orice obiect pe care deţinătorul le aruncă sau are intenţia
ori obligaţia să le arunce.

Deşeu organic = conţinutul în substanţe organice care pot fi descompuse biologic


(de exemplu resturi organice de la bucătărie, din grădină) al deşeului urban

Deşeu periculos = deşeu descris în Articolul 16, §1 al Ordonanţei de Urgenţă a


Guvernului României nr. 78/2000- concretizează denumirea de „deşeu periculos” prin
furnizarea compoziţiilor şi a potenţialului reactiv.

Deşeuri cu substanţe dăunătoare = reziduuri încărcate cu substanţe dăunătoare,


care ar putea crea probleme în procesul de îndepărtare, salubrizare.

Deşeuri din ambalaje = ambalajele sunt produse realizate din anumite materiale în
scopul manevrării, protejării, livrării şi al prezentării mărfurilor, care se pot întinde de
la materia primă până la produsul finit şi care sunt predate de către producător
utilizatorului. Şi articolele de unică folosinţă trebuie considerate ambalaje.

Deşeuri din construcţii = moloz, reziduuri de pe şantierul de construcţii,materiale


din excavări ale pământului, decapări de drumuri.

Deşeuri din grădini şi parcuri = deşeuri verzi vegetale în cantităţi mari, generate pe
terenurile cu grădini, parcuri şi cimitire, ca şi pe spaţiile verzi de la marginea
drumurilor.

Deşeuri generate în pieţe = resturi de fructe sau legume şi ambalaje care nu mai
pot fi valorificate.

Deşeuri din procesul de producţie = deşeuri generate în industrie, întreprinderi sau


alte instalaţii, care nu sunt deşeuri urbane, dar care totuşi pot fi salubrizate ca şi
deşeurile urbane,conform tipului, potenţialului periculos şi comportamentului reactiv.

Deşeuri farmaceutice = medicamente nefolosite, care fac parte din gunoiul menajer.

Deşeuri generate de industrie = asimilabile cu deseurile menajere, generate în


întreprinderi meşteşugăreşti, magazine, întreprinderi de prestări servicii, spaţii
publice şi industrie, în măsura în care pot fi, după tip şi cantitate, salubrizate
împreună cu gunoiul menajer.

Deşeuri stradale = deşeu specific căilor de circulaţtie publică, provenit din activitatea
cotidiană a populaţiei, de la spaţtiile verzi, de la animale, din depunerea de substanţe
solide din atmosferă.

-
Deşeuri municipale = deşeuri menajere şi alte deşeuri care prin natură sau
compoziţie sunt similare cu deşeurile menajere şi care sunt generate pe raza
localităţilor.

Gospodărire (management) al deşeurilor = colectarea, transportul, valorificarea şi


eliminarea deşeurilor inclusiv supravegherea zonelor de deşeurilor, inclusiv
supravegherea zonelor de depozitare după închiderea acestora.

Gunoi menajer = deşeuri din gospodării individuale, colectate regulat de către cei
care se ocupă de salubrizare sau de un terţ angajat pentru acest lucru - în recipiente
speciale, transportate şi predate spre salubrizare.

Deşeuri solide = care din cauza volumului lor, nu au loc în recipientele special
prevăzute şi care sunt colectate şi transportate separat de gunoiul menajer.

Instalaţie de tratare = instalaţie de salubrizare a deşeurilor, unde resturile sunt


tratate prin procedee chimico-fizice, biologice, termice sau mecanice sau prin
combinaţii ale tuturor acestor procedee.

Instalaţii de compostare = instalaţii pentru degradarea biologică controlată a


substanţelor organice prin microorganisme, în prezenţa aerului.

Instalaţii de sortare = instalaţii de salubrizare a deşeurilor, în care sunt separate


deşeurile colectate amestecate în fracţiuni, în special pentru extragerea materiilor
valorificabile.

Reciclare = operaţiune de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor


pentru scopul original sau pentru alte scopuri.

Reutilizare = orice operaţiune prin care ambalajul care a fost conceput şi proiectat
pentru a realiza în cadrul ciclului său de viaţă un număr minim de parcursuri sau
rotaţii este reumplut sau reutilizat pentru acelasi scop pentru care a fost conceput.

Tratare a deşeurilor = totalitatea proceselor chimice, fizice şi biologice care schimbă


caracteristicile deşeurilor; de exemplu în scopul reducerii volumului şi caracterului
periculos al acestora, facilitând manipularea şi valorificarea lor.

Tratare anaerobă a deşeurilor = descompunerea, respectiv recompunerea


biologică a deşeurilor organice în sisteme închise, în lipsa aerului; acest proces se
numeşte şi fermentare.

Tratare biologică a deşeurilor = descompunerea, respectiv recompunerea resturilor


organice care pot fi descompuse biologic, prin procedee aerobe (putrezire), respectiv
anerobe.

Tratare termică = procedee de uscare termică, ardere, piroliză sau dezinfectare cu


gaze a deşeurilor, ca şi combinaţii ale acestor procedee

-
Valorificare a deşeurilor = recuperarea sau regenerarea solvenţilor, reciclarea
metalelor ori a compuşilor metalici, reciclarea substanţelor organice (inclusiv
compostarea), pentru a fi utilizate ca material combustibil sau la obţinerea energiei.

Valorificare termică = utilizare a conţinutului în energie al reziduurilor prin ardere.

Zonă de depozitare = zonă de pe terenul unei instalaţii de salubrizare a deşeurilor,


în care sunt depozitate, pe o perioadă limitată în timp, deşeuri, mijloace de producţie
sau resturi.

3. Deşeurile - o problemă de mediu ?

Uniunea Europeană urmăreşte, în vederea protectiei mediului, îndeplinirea


unei strategii comune pentru îndepărtarea/valorificarea deşeurilor.
In programele UE au fost luate în considerare 4 teme principale:

1. protecţia climei
2. diversitatea naturală şi biologică
3. mediul înconjurător şi sănătatea
4. folosirea resurselor naturale şi managementul deşeurilor.

Propunerea Comisiei UE legată de managementul deşeurilor cuprinde


obiectivul de a minimiza cantităţile de deşeuri rămase, ce trebuie depozitate definitiv.
Sunt vizate urmatoarele obiective:
• reducerea cantităţii de deşeuri cu 20% până în 2010;
• reducerea cantităţii de deşeuri cu 50% pănâ în 2050;
• reducerea cantităţii de deşeuri periculoase cu 20% pana în 2010;
• reducerea cantităţii de deşeuri periculoase cu 50% până în 2020.

3.1. Evacuarea ecologică a deşeurilor

In acest capitol vor fi tratate aspectele şi cerinţele gospodăririi deşeurilor, din


punct de vedere al reducerii poluarii mediului si protejarii sanatatii populatiei.

3.1.1. Igiena

Salubrizarea mediului urban constituia până în urmă cu puţin timp o temă care
se discuta doar în dezbaterile publice, odată cu menţionarea necesităţii de a
transporta deşeul în afara limitelor spaţiului de locuit. Colectarea deşeurilor din
oraşe, din motive estetice şi ca sarcină a organelor publice, datează, în Europa
centrală încă din perioada Renaşterii.
Accelerarea răspândirii epidemiilor prin contactul cu deşeurile din gospodării
particulare sau de exemplu din amplasamente pentru tratamente medicale este
astăzi un fapt cunoscut, căruia i se caută soluţii în cadrul asigurărilor sociale.
Microrganismele şi substanţele din reziduurile urbane pot afecta sănătatea

-
oamenilor. Multe dintre mecanismele de transport şi de manifestare ale acestora sunt
cunoscute şi constituie obiect al prezentului ghid. Măsurile de prevenire (de exemplu
respectarea distanţelor de siguranţă, a intervalelor de ridicare a gunoiului, a
interdicţiei de acces în rampele de gunoi deschise) sunt stabilite astăzi de către
autorităţile de control şi de cele care eliberează autorizaţii, autoritati care asigură
totodată şi realizarea lor.

3.1.2. Poluarea mediului prin deşeuri

Cu puţine decenii în urmă, în Europa, îndepărtarea deşeurilor avea loc într-o


formă adeseori periculoasă pentru mediu. Gunoiul era evacuat în gropi săpate în
pământ, iar apoi ars. În a doua jumătate a acestui secol, prin aceste metode, au fost
eliberate cantităţi mari de halogeni şi hidrocarburi, care au ajuns în circuitele
biogeochimice locale sau globale ale substanţelor în natură. Gazul metan şi dioxidul
de carbon, generate prin descompunerea anerobă şi aerobă a materialelor organice
din deşeu, contribuie astăzi considerabil la schimbarea climei pe glob. Căile de
răspândire a substanţelor dăunătoare sunt aerul şi apele de infiltraţie din depozitele
de reziduuri neprotejate.
Prin recunoaşterea influenţei substanţelor dăunătoare asupra organismelor vii
şi adoptând o tehnică de analiză îmbunătăţită s-a adăugat o nouă dimensiune.
Gunoiul urban a început să fie considerat ca un amestec nedefinit de substanţe, mai
mult sau mai puţin dăunător din punct de vedere chimic, dar care, prin reacţii chimice
şi biologice interne, poate conduce la alte substanţe şi mai dăunătoare. Depozitele
de deşeuri, privite până acum formal au început să fie denumite depozite – reactor.
Dupa acest moment, oamenii de ştiinţă au început să acorde atenţie
potenţialului reactiv al deşeurilor şi emisiilor nocive ale acestora.
În cadrul gospodăririi deşeurilor, la estimarea efectelor asupra mediului
înconjurător, nu se mai discută numai despre felul şi tehnica înlăturării deşeurilor, ci
şi despre prioritatea strategiilor şi activităţilor de evitare a formării deseurilor şi de
valorificare a acestora. Totodată este recomandată estimarea cantităţii şi calităţii
resturilor rămase, a necesităţii de tratare a acestora, precum şi a emisiilor produse
pe termen lung.
Căile principale de răspândire a substanţelor dăunătoare din depozitele de
reziduuri neprotejate sunt aerul, solul şi apa. Riscul aparitiei emisiilor ca şi
necesitatea realizarii barierelor tehnice de impiedicare a răspândirii lor in mediul
inconjurător constituie premisa adoptarii măsurilor de protecţie şi prevenire a poluării,
utilizate astăzi pe scară largă in ţările dezvoltate.

3.1.3. Principii de valorificare

Strategiile şi planurile managementului deşeurilor sunt astăzi conturate la nivel


internaţional.
Dacă evitarea formării unui anumit deşeu nu este posibilă, atunci trebuie pus
accentul pe valorificarea sau reciclarea acestuia. Aceasta operaţie se diferenţiază,
din punct de vedere tehnologic, în funcţie de metodele valorificării materiale sau
termice.
În primul rând, trebuie să i se acorde prioritate valorificării materiale a
reziduurilor, prin recuperarea (cel puţin parţială) a energiei şi materialului folosite la
fabricarea produsului.

-
In cazuri particulare este necesară şi estimarea efectelor valorificării şi a
tehnicii de valorificare asupra mediului natural.
Trebuie să se stabilească exact, printr-o evaluare tehnică şi ecologica ce
efecte au acţiunile intenţionate (verificarea compatibilităţii cu mediul înconjurător),
precum şi luarea in considerare a faptului că valorificarea deşeului conduce la o
poluare a mediului mai mică decât îndepărtarea lui.
În acelaşi timp, trebuie examinată amănunţit fiabilitatea tehnică şi economică a
sistemului de valorificare, numai in acest mod putându-se stabili cu exactitate
durabilitatea investiţiilor şi funcţionarea îndelungată a instalaţiilor de protecţie a
mediului.
Diminuarea poluarii mediului înconjurător, prin evitarea formării de reziduuri,
predomină în toate conceptele de gospodărire a deşeurilor.
Pentru aceasta, este recomandată o intervenţie adecvata încă din timpul
procesul de producţie a bunurilor de consum şi a alimentelor de tot felul, după care
este necesară punerea în aplicare a tuturor posibilităţilor de valorificare a deşeurilor,
în condiţiile luării în seamă a efectelor asupra mediului.

-
3.1.4. Deşeu rezidual

Independent de tehnologia de salubrizare folosită şi de modul utilizări eficiente


a variantelor de valorificare, trebuie luat în considerare faptul că rămâne în urmă o
cantitate mai mare sau mai mică de reziduuri.
Această cantitate va trebui depozitată direct sau sub formă de cenuşă, ea
constituindu-se ca un corp străin în mediu. De aceea, depozitele pentru aceste
reziduuri finale sunt izolate, prin bariere din ce în ce mai eficiente, de zonele locuite
si sunt construite pentru utilizare pe o perioadă de cca.10-15 ani.

Concluzii

O îndepărtarea ecologică a deşeurilor poate fi obţinută numai respectănd


toate componentele sistemului unitar:
După colectarea ordonată şi regulată, în spiritul protecţiei sănătăţii în
localitate, ar trebui să aibă loc o valorificare maximă a componentelor reziduurilor,
având în vedere beneficiile economice şi ecologice. In acest caz se poate vorbi
despre tratarea biologică şi valorificarea corelată a deşeurilor organice (deseuri din
bucătărie şi din gradini),colectate separat.
În final, deşeurile rămase trebuie indepărtate ecologic. În starea de depozitare
finală, deşeul trebuie să aibă o structură cât se poate de inertă (neutră faţă de
mediu), adică să fie stabil din punct de vedere fizico-chimic şi sărac în emisii, pe
termen lung.
Pentru indeplinirea acestor cerinţe este necesară tratarea termică sau
mecano-biologică a deşeurilor şi izolarea zonei de depozitare finală, prin măsuri de
protecţie adecvate în conformitate cu tipul si compozitia evolutiva a deşeurilor,
prognozată pe termen lung.

-
3.2. Principii ale Uniunii Europene

3.2.1. Gestionarea deşeurilor

Inchiderea circuitelor materialelor intra si extraintreprindere, in care trebuie ca


produsele sa poata fi reutilizate, respectiv revalorificate pe cat posibil, in orice etapa
a ciclului de viata al produsului, precum si prelungirea duratei de utilizare a
produselor in vederea diminuarii cantitatii de deseuri, reprezinta actualmente
domeniul prioritar de sarcini in cadrul politicii europene privind deseurile. Orientata in
functie de imaginea ideala a circuitelor din natura, „gestionarea prin influenta“
practicata pana acum trebuie inlocuita printr-o „gestiune in circuit“.
Astfel, de-a lungul ultimilor douazeci de ani a avut loc un progres al obiectivelor
politicii privind gestionarea deseurilor. Initial s-a pus numai problema protectiei
impotriva pericolelor reprezentate de o indepartare necorespunzatoare a deseurilor.
Mai tarziu a aparut si ideea valorificarii, unde tipurile individuale de deseu pot fi
utilizate, prin procese corespunzatoare de prelucrare si valorificare, ca materii prime
secundare.
S-au invocat mai ales motive economice, ca de exemplu substituirea materiilor
prime mai scumpe prin materii secundare mai convenabile ca pret.
Obiectivele actuale de management al deseurilor au fost extinse prin
intoducerea conceptelor de evitare a formarii deseurilor si valorificarea acestora.
Ca o prima etapa trebuie indepartate substantele toxice si poluarile datorate lor, si
apoi utilizarea rationala a resurselor naturale.
Obiectivul principal l-a constituit impiedicarea formarii deseurilor, in cadrul
fluxului deseurilor.
In Romania, datorita situatiei economice, problematica deseurilor este diferita
de situatia existenta in statele UE. Principalele diferente constau in faptul ca unui
consum din ce in ce mai mare de bunuri, generator de deseuri, ii corespunde o
infrastructura putin dezvoltata in domeniul salubrizarii. Din cauza nivelului redus de
venituri putem presupune ca, fata de tarile industriale vestice, comportamentul de
consum in Romania este altul.
In Romania exista inca o constiinta pregnanta a valorificarii, desi prin
preluarea produselor si obisnuintelor de consum occidentale cantitatea de deseuri a
crescut considerabil de la inceputul anilor 90. Exista experiente de ani intregi in
sistemul de colectare a materialelor valorificabile stabilit si acceptat de catre
populatie (exemplu societatile tip REMAT), a caror insemnatate s-a diminuat o data
cu schimbarea politica din 1989. Pe langa aceasta, pe piata mai activeaza
actualmente comercinati particulari de materiale vechi.

-
3.2.2. Scopuri si principii de bază

Plecand de la ordinea de prioritati a managementului deseurilor:


1. impiedicarea formarii deseurilor
2. valorificarea deseurilor
3. depozitarea ecologica

Scopurile gestionarii in circuit se pot formula dupa cum urmeaza:


 rezervarea resurselor naturale prin reducerea utilizarii de materii prime si
substituirea acestora prin materii secundare, ca si obtinerea de energie din
deseurile adecvate acestui scop ;
 reducerea cantitatii de deseuri;
 reducerea toxicitatii deseurilor si a poluarii induse de aceasta;
 indepartarea controlata si ecologica a deseurilor nevalorificabile.

Intrucat obiectivul unui management al deseurilor este centrat pe conceptele


de evitare a formarii deseurilor, de optimizare a valorificarii si siguranta salubrizarii,
atunci avem nevoie de strategii si masuri care sa duca la o reducere a consumului de
resurse, de materiale si energie (evitare calitativa a formarii deseurilor), ca si la o
reducere a poluarii cu materiale toxice (evitare cantitativa).
Aceasta presupune impiedicarea sau diminuarea formarii deseurilor inca de la
sursa (de la producator). Fara discutie, prevenirea este cea mai eficienta cale de
actiune, deoarece neproducand deseuri, nu exista amenintari la adresa mediului.
De aici rezulta preferinta acordata evitarii formarii deseurilor din toate
celelalte prioritati.
Incepand cu fabricarea produselor, masurile de evitare pot fi realizate partial,
impiedicandu-se incarcarea pretului de cost al produsului cu cota parte din materia
prima utilizata. Pana in prezent, nu exista un stimulent economic comparabil prin
care sa se evite componente ale produsului care nu sunt neaparat necesare (ca de
ex.materialele din ambalaje).
Masurile de valorificare a deseurilor sunt cel mai bine aplicate acolo unde
masurile de evitare a formarii nu pot fi folosite, din punct de ecologic si economic.
Valorificarea deseurilor presupune „prelucrarea unui deseu deja format”.
Masurile de valorificare trebuie sa faciliteze cresterea duratei de viata a
deseului in circuitul economic sau reintroducerea lui in acest circuit.
Masurile de valorificare a deseurilor, ca si cele de evitare a formarii lor, pot
duce la o reducere cantitativa si calitativa a cantitatilor de resturi de inlaturat, astfel
incat ambele tipuri de masuri pot fi considerate complementare. Spre deosebire de
evitarea formarii, valorificarea deseurilor necesita la randul ei energie si cauzeaza
poluari ale mediului, care in cele din urma duc la costuri pentru colectare, transport si
valorificare.
Acest mod de a privi lucrurile clarifica raporturile dintre evitarea formarii si
valorificarea deseurilor si motiveaza preferinta de principiu pentru cea dintai.
Conform conditiilor juridice cadru mentionate la inceputul acestui capitol,
valorificarea deseurilor trebuie realizata ecologic. Aceasta presupune ca:
 apa, aerul, solul, flora si fauna nu trebuie puse in pericol;
 trebuie evitate cat mai mult posibil poluarile fonice si mirosurile ;

-
 sa nu fie afectate zonele invecinate si nici cadrul peisagistic
Valorificarea materiala a deseului presupune separarea sa, pe diferite cai, in
componentele valorificabile. Deoarece o separare a gunoiului amestecat deja, mai
ales a celui menajer, nu este posibila decat cu cheltuieli foarte mari si este
nesatisfacatoare de cele mai multe ori, trebuie folosite toate posibilitatile de colectare
selectiva a fiecarui material in parte sau a fiecarei grupe de material, inainte de
amestecarea cu alte parti reziduale.
Acest lucru este valabil si pentru deseurile incarcate toxic (numite si „materiale
problematice“), a caror prezenta in deseu induce punerea in pericol a sanatatii
oamenilor si a mediului.
Valorificarea materialelor din deseuri este posibila si sub forma unei
valorificari energetice.
Aceasta implica utilizarea deseurilor pentru obtinerea energiei, in acest mod
substituindu-se si economisindu-se resurse neregenerabile, precum carbunii,
petrolul, gazele naturale. Valorificarile energetica si materiala se situeaza in principiu
la acelasi nivel. In fiecare caz in parte, este preferata metoda de valorificare cea mai
compatibila cu mediul inconjurator.
Gestiunea in circuit incepe cu fabricarea produselor care genereaza putine
deseuri si se termina cu reciclarea la nivel inalt a produselor. In afara de acestea,
gestiunea in circuit presupune si responsabilitatea asupra produsului, ceea ce
inseamna ca producatorul trebuie sa ia in considerare inca de la producerea marfii
aspectele de management al deseurilor care vor avea efecte pozitive in ceea ce
priveste evitarea formarii si valorificarea deseurilor. In plus, este foarte important
comportamentul constient al consumatorului in domeniul gospodaririi deseurilor (de
ex. predarea produselor folosite).
La stabilirea obiectivelor si masurilor gestiunii in circuit a deseurilor trebuie
avut in vedere urmatoarele :
 ca o gestiune in circuit ideala, in care toate bunurile sunt reintroduse complet in
circuitul materiilor, nu este posibila, de aceea in cadrul multor metode de reciclare
sunt utilizate materii prime si energie (de ex. apa si caldura la curatarea sticlelor
de folosinta multipla), iar, pe de alta parte, reciclarea este intemeiata numai atunci
cand in favoarea ei vorbesc bilantul ecologic si rentabilitatea ;
 reciclarea presupune anumite bariere tehnologice (de ex. utilizarea hartiei vechi la
producerea de hartie noua necesita aport de fibre noi, datorita scurtarii lungimii
fibrelor cu fiecare ciclu de revalorificare)

Indepartarea deseurilor nu apartine gestiunii in circuit, deoarece, prin acest pas,


este eliminat un produs din circuitul economic. Independent de gradul atins in
evitarea formarii deseurilor si valorificarii, vor ramane inca deseuri care trebuie
supuse unei tratari respectiv indepartari. Asadar, pe langa evitare si valorificare, este
necesara si o strategie pentru deseul rezidual.

Tratarea termica combinata cu depozitarea ecologica a resturilor, precum si


depozitarea neingradita actualmente a deseurilor la deponii reprezinta metodele
dominante de indepartare a deseurilor.
La tratarea termica are loc o distrugere si o imobilizare partiala a substantelor
toxice continute in deseu, ca si trecerea deseului intr-o stare inerta. In plus,
cantitatea de deseu este redusa simtitor.

- 10
O deponie ca depozit definitv pentru deseuri trebuie sa fie dotata cu toate
sistemele de retinere a eventualilor poluanti pentru a raspunde cerintelor. In vederea
minimizarii emisiilor rezultate de la deponii, este astazi utilizat conceptul de « bariere
multiple », care presupun bariere la locul de amplasare al deponiei, in corpul de
deponie, sisteme de izolare la baza, sisteme de izolare la suprafata. Tot aici sunt
incuse si intretinerea ulterioara, posibilitatea de control si de reparare.
Cea mai importanta bariera o reprezinta insusi corpul de deponie, ceea ce arata
ca, pentru reducerea emisiilor, trebuie sa aiba loc inertizarea deseurilor depozitate,
prin metode de tratare stabilite in prealabil.

3.2.3. Strategii de realizare a unei cantitati reduse de reziduuri

Pentru a atinge obiectivele descrise mai sus, trebuie luata in considerare,


pentru toate fazele ciclului de viata a produsului ierarhia urmatoarelor obiective:
evitare, diminuare, reutilizare, continuarea utilizarii, revalorificare, continuarea
revalorificarii, ca si indepartarea ecologica, incepand cu obtinerea materiilor prime,
prin productie, distributie si consum, pana la salubrizare. La toate nivelurile acestor
procese trebuie create conditii cadru corespunzatoare din punct de vedere legal,
tehnic si logistic si implementate masurile necesare.
Pentru fiecare etapa a ciclului de viata se ofera diferite strategii combinabile
intre ele, pentru a mentine astfel cat mai mult posibil fluxurile de produse si materiale
pe un singur nivel. Acestea sunt de ex.

a. la nivelul productiei:

 introducerea interna in circuit: reintroducerea reziduurilor din productie in


procesul de productie,
 utilizarea in cascada: utilizarea interna multipla a materialelor si bunurilor
(intreprinderi de productie),
 valorificarea externa a proprietatilor reziduurilor prin predare catre terti
(intreprinderi de valorificare).

Procesele de productie si structura produsului trebuie sa fie astfel concepute,


incat sa se evite generarea deseurilor, iar prin alegerea corecta a materialelor
utilizate, sa fie redus continutul de substanta toxica atat in produse, cat si in
reziduuri. Numai resturile generate din productie care nu pot fi evitate, nici reutilizate
trebuie salubrizate in viitor ca deseuri.

- 11
- 12
b. la nivelul distributiei si vanzarii:

 mentinerea conceptului de evitare a formarii deseurilor;


 utilizarea sistemelor de folosinta multipla in domeniul transporturilor;
 predarea ambalajelor de unica folosinta producatorului de catre cel care a
efectuat livrarea;
 mentinerea separarii in functie de grupe de materiale si reintroducerea, prin
intermediul comerciantilor de materiale vechi, in circuitul materialelor
valorificabile.

c. la nivelul consumului:

 strategia duratei de viata;


 strategia intretinerii: mentinerea si repararea bunurilor utilizate, ceea ce
presupune, in prealabil, o structura a productiei si o infrastructura
corespunzatoare;
 strategia folosintei multiple: vanzarea bunurilor utilizate de proprietar catre
magazinele, pietele de second hand, etc.
 inchirierea si arendarea de obiecte, utilizate rar de catre consumatorul lor
(imprumut prin comert) ;
 strategia utilizarii in cascada;
 strategia remunerarii pentru utilizare: platirea unui pret exclusiv pentru
utilizarea unui produs, luat inapoi de catre producator, dupa utilizare.

d. la nivelul salubrizarii:

 strategiile colectarii selective: colectare selectiva de catre orase si comune


 obligatii de reprimire pentru producatori si colectare privata pentru bunurile
respective ;

e. la nivel legislativ:

 interzicerea vanzarii materialelor care nu sunt nici valorificabile, nici


compatibile cu mediul, cu posibilitatea retragerii interdictiei, dupa
transformarea productiei prin reducerea substantelor nocive continute in
produs.

3.2.4 Managementul circulatiei substantelor in natura

Deseurile sunt generate prin fabricarea si consumul produselor. Fluxurile de


substante si consumul de resurse se afla astfel in legatura imediata cu totalitatea
deseurilor, deoarece tot ceea ce se produce devine deseu, de-a lungul timpului.
Deseul este pe de-o parte rezultatul fluxurilor de materiale si al participarii acestora la
productie, comert si consum si, pe de alta parte, deseul este el insusi un flux de
materiale.
De la inceputul anilor ‘90, s-a dezvoltat, ca instrument politic si de planificare
de mediu, asa-numitul „management al circulatiei substantelor in natura“. Dat fiind
faptul ca strategia «end-of-the-pipe», care incearca sa rezolve problema deseurilor
prin controlul si limitarea emisiilor, respectiv prin transformarea deseurilor
periculoase pentru mediu in unele mai putin periculoase, duce doar la o ierarhizare a

- 13
problemelor de mediu, cu ajutorul managementului circulatiei substantelor in natura
se actioneaza direct asupra cauzei problemei de mediu.

Managementul circulatiei substantelor in natura se compune din mai multe etape:

1. Analiza fluxurilor de materiale, observandu-se originea, caile de productie si


consumul unui material intr-un anumit interval de timp ;
2. Elaborarea de bilanturi de materiale (input si output de materiale) ;
3. Analiza metodelor tratarii si prelucrarii materialelor in vederea reducerii
potentialului de poluare a mediului inconjurator;
4. Compararea datelor obtinute cu obiectivele de mediu urmarite;
5. Dezvoltarea de strategii pentru reducerea fluxurilor de materiale, inclusiv
identificarea actorilor, responsabilitatilor ca si stabilirea in functie de cantitate a
obiectivelor.Cu ajutorul indicatorilor stabiliti se masoara ulterior reusita masurilor
implementate. Managementul circulatiei substantelor in natura poate fi aplicat si in
afara procesului de productie. Se practica de asemenea analizarea fluxurilor de
materiale la nivel national sau global.

a. Viata deseurilor

In functie de materialul din care este confectionat produsul, poate fi influentata


perioada in care devine biodegradabil. Iata citeva produse pe care le folosim si difera
ca perioada de descompunere:

Cutii de aluminiu 10-100 ani


Deseuri de hirtie 3 luni
Recipiente din sticla 4000 ani
Sticle din plastic 100-1000 ani
Ziare 3-12 luni
Chibrituri 6 luni
Pungi din plastic 100-1000 ani
Filtru de tigara 1-2 ani
Carti de credit 1000 ani
Guma de mestecat 5 ani

b. Ce trebuie să ştim despre deseuri

DESEURILE ORGANICE

Aproape trei sferturi din gunoiul zilnic este format din deseuri organice. Cele mai
multe dintre ele sunt umede, ceea ce inseamna ca sunt grele. De aceea, daca
reusim sa facem in asa fel incit acestea sa nu ajunga la gunoi, pretul pe care va
trebui sa-l platim serviciului de salubritate va scadea la mai putin de jumatate.

- 14
Materialele care se pot folosi pentru compost sunt:

- deseurile organice de gradinarit: flori, iarba taiata, taieturi de arbusti si copaci,


buruieni inaintea formarii semintelor, scoarta, etc.
- deseurile organice menajere: piine veche, coji de oua, coji de fructe si legume,
zat de cafea, filtre de cafea din hartie, resturi de mancare, ceai in pliculete, produse
lactate si fainoase, etc.
- alte deseuri organice nemurdarite in cantitati mici precum rumegus de lemn,
cenusa din lemn, etc.
Toate aceste deseuri, amestecate eventual si cu hirtie sau carton (in rezultat
obtinindu-se un compost), pot fi foarte utile in gospodarie, datorita continutului lor in
substante nutritive necesare gradinii noastre.
In vederea unei putreziri optime si a unui compost de inalta calitate, este
important sa se macine materiile organice mari si dure (de exemplu taieturi de
copaci) si sa se amestece cu substante organice mai fine menajere sau din gradina.
Acest amestec se depoziteaza la un loc umbros. Dupa citeva saptamini, deseurile
organice se vor transforma intr-un compost bogat si hranitor care poate fi utilizat ca
ingrasamint pentru o buna crestere vegetala.

RECICLAREA HIRTIEI

Hirtia este cel mai frecvent deseu intilnit in mai toate sferele de activitate si
constituie o importanta sursa de fibre de celuloza. Sub forme diferite, hirtia ocupa
aproximativ 41% din totalul gunoiului menajer pe care il producem astazi.

La nivel occidental, gradul de recuperare depaseste 50% din valoarea


consumului, dar cea mai mare parte din fibrele recuperate sunt incorporate in
ambalajele de carton. Se gaseste sub forme diverse, existind numai trei tipuri ce pot
fi reciclate direct: hirtia de calitate, hirtia de ziar si cartonul. In functie de calitatea
hirtiei colectate, pretul difera si el. Hirtia de calitate ce poate fi reciclata include
caietele de scoala, hirtia de copiator, plicuri, hirtia de dactilografiere, hirtia de
computer. Pentru obtinerea valorii maxime pentru hirtia colectata tineti cont de
indicatiile oferite de compania de reciclare.

De regula aceasta categorie de hirtie pentru care se plateste un pret maxim, nu


contine hirtie colorata pentru a schimba culoarea noii hirtii obtinute prin reciclare.
Este materialul care se gaseste peste tot si la indemina tuturor. Hirtia este materialul
reciclabil care ajuns la lada de gunoi, are ca perioada de biodegradare 3-12 luni.
Beneficiile aduse naturii prin reciclarea deseurilor de hirtie sunt foarte importante,
reducindu-se anumite consumuri ca: apa industriala aproximativ 60%, poluarea
aerului cu 75%, energia electrica cu aproximativ 45% precum si poluarea apei cu
45%.

In zilele noastre, hirtia noua se fabrica in general avind ca baza pasta


mecanica sau celuloza. Totusi, trebuie sa subliniem ca producerea celulozei din lemn
realizeaza o puternica poluare a atmosferei si a apelor. Fibrele de celuloza sunt
extrase din lemn cu ajutorul produselor chimice sulfuroase, apoi albite. Poluarea

- 15
mediului insa poate fi redusa sensibil gratie tehnologiilor moderne si utilizarii
crescinde de maculatura.
Fibrele sunt extrase din maculatura si folosite pentru fabricarea hirtiei noi. In
acest scop, maculatura se dizolva mai intii in multa apa pina cind se reduce la o
pasta lichida. Impuritatile mari, precum materialele plastice, metalele etc. sunt
extrase, apoi se adauga produse chimice pentru a elimina cerneala tiparita. In
masina de hirtie, aceasta pasta trece printr-un numar mare de bobine. Aici apa este
extrasa si astfel se obtine hirtia reciclata, care poate fi folosita din nou.

RECUPERAREA STICLEI

Reciclarea sticlei este o istorie fara sfirsit. Spre deosebire de materialele


plastice sau hirtie, sticla aruncata poate fi reciclata la nesfirsit. Teoretic, este posibil
sa se fabrice noi recipiente din sticla pornind de la aproape 100% cioburi din sticla si
aceasta fara pierderea calitatii. Producerea de sticla noua antreneaza intens o
poluare a mediului inconjurator, datorata, intre altele, marelui consum de energie in
cadrul procesului de fuziune precum si poluantilor care se degaja in atmosfera.
Aceasta poluare, precum si altele poate fi redusa daca se utilizeaza ca materie prima
sticla aruncata. De exemplu, daca 80 % din sticla aruncata se utilizeaza in productie,
economia de energie este de aproximativ 25 %. Totusi, este foarte important ca sticla
sa fie colectata separat in functie de culoarea acesteia pentru o reciclare mai
eficienta.

RECICLAREA PLASTICULUI

Acest produs are o pondere de folosire pe plan mondial foarte mare,


datorita avantajelor pe care acesta le prezinta: pret de cost redus, greutate specifica
redusa, manevrabilitate foarte mare, tehnologie de fabricatie ieftina. Plasticul
reprezinta o problema foarte importanta pentru tara noastra. De obicei ponderea cea
mai mare in cadrul deseurilor plastice le revine ambalajelor.

Reciclarea schimba proprietatile mecanice ale maselor plastice, astfel incit


nu este posibila reciclarea unor cantitati mari de un anumit tip, pentru a fi reintegrate
imediat in acelasi proces de productie. Pentru recuperarea materialelor este
indispensabila separarea, trierea si curatarea diferitelor tipuri de materii plastice.

AMBALAJELE

Ambalajele din material compozit sunt usoare si sunt in principiu utilizate


pentru produsele alimentare lichide, asa cum este sucul de fructe si laptele. De
exemplu cartonul pentru sucuri de fructe este compus din 5 invelisuri: film plastic,
aluminiu, film plastic, carton, film imprimat. Reciclarea acestor materiale compozite
este incomparabil mai complicata, in momentul in care acestea devin deseuri.
Separarea materialelor atrage mari cheltuieli de energie si antreneaza costuri
ridicate. Adaugator la acest fapt reciclarea acestora impune folosirea unor substante
care polueaza mediul. Nu este posibila reciclarea ambalajelor uzate din motive
igienice.

- 16
c. Recomandari practice

Aproximativ 10% din mincarea pe care o cumparam se arunca. Pentru a


reduce aceasta risipa cumparati numai cantitatile de alimente necesare care le puteti
consuma.

Gatind o data pentru mai multe zile, cistigati timp si bani.

Cind cumparati bauturi racoritoare alegeti produsul ambalat in sticle


returnabile.

Daca posedati un mic teren, incercati sa-l folositi, depozitind toate resturile
de alimente, obtinindu-se un fertilizant organic de buna calitate.

Cind aveti un surplus de haine uzate, incercati sa le folositi la activitatile de


bucatarie, scutind folosirea servetelelor de hirtie pentru vase sau pentru a sterge
podeaua.

Folositi ambalajele de plastic de la margarina sau de la alte produse, pentru


a pastra alte alimente necesare la frigider sau pentru congelare.

Folositi cu incredere vesela de folosinta indelungata decit vesela de unica


folosinta.

Pentru cumparaturile dvs. folositi intotdeauna sacose trainice din bumbac


sau alte pinza, pentru ca sunt mai rezistente si sigure.

Sacosele din plastic sau cele din hirtie refolosibile, pot fi folosite ori de cite ori
acestea o permit.

Reducerea cantitatilor de materiale reciclabile, este de fapt un mijloc prin


care nu se reduce materia prima folosita la fabricarea acelui produs, ci cantitatea de
materiale reciclabile ajunse la groapa.

Statele dezvoltate au promovat aceasta activitate de reciclare la rangul de


afacere pentru firmele cu acest obiect de activitate, iar factorul principal care a stat la
baza acestui succes l-a constituit educatia!

4. Reglementări internaţionale

a. Situaţia prezentă

În prezent, la nivelul Uniunii Europene, deseurile sunt eliminate prin


intermediul haldinelor de gunoi (49%), incinerare (18%) si reciclare (33%). In Statele
Membre, unde au fost depuse eforturi semnificative pentru alinierea la acquis-ul

- 17
comunitar, situatia evolueaza in mod accelerat, fiind, totusi, in continuare dominata
de utilizarea haldinelor de gunoi.
Actuala politica de mediu a UE se bazeaza pe conceptul cunoscut sub
denumirea de „ierarhia deseurilor”. Acest lucru inseamna, intr-o situatie ideala, ca
formarea deseurilor trebuie prevenita, iar ceea ce nu poate fi prevenit trebuie sa fie
reutilizat, reciclat si recuperat cat mai mult posibil, prin utilizarea cat mai putina a
haldinelor de gunoi. Haldinele de gunoi sunt cea mai dezavantajoasa optiune pentru
mediu deoarece semnifica o pierdere a unor resurse putandu-se transforma intr-un
potential risc pentru mediu. Aceasta ierarhie a deseurilor nu trebuie privita ca pe o
masura rigida, mai ales in ideea in care diferitele metode de tratare a deseurilor pot
avea un impact diferit asupra mediului.
Cu toate acestea, scopul este de a inainta spre o societate a reciclarii si
recuperarii, adica de a urca pe scara ierarhica, de a trece de la haldinele de gunoi
spre reciclare si recuperare.
Cadrul juridic al acestei strategii are la baza legislatia europeana din
domeniul managementului deseurilor, cum ar fi de exemplu Directiva Cadru pentru
Deseuri, Directiva Deseurilor Periculoase (radioactive) precum si Prevederile legate
de transportul deseurilor.
Politica europeana in domeniul deşeurilor are potenţialul necesar de a
contribui la reducerea impactului general negativ pe care il are asupra mediului legat
de utilizarea resurselor.
Prevenirea creării de deşeuri si promovarea reciclării si recuperării deşeurilor
va spori gradul de eficienta al utilizării resurselor in economiile europene si va reduce
impactul negativ asupra mediului. Aceasta va contribui la menţinerea resurselor
existente, un aspect esenţial pentru asigurarea unei dezvoltări durabile.
Obiectivul de baza al actualei politici europene in domeniul deşeurilor – de a
preveni formarea deşeurilor si de a promova conceptul de reutilizare, reciclare si
recuperare in vederea reducerii impactului negativ asupra mediului – sunt in
continuare pilonii principali ai politicii fiind întărite de actuala strategie.

b. Scopurile politicii europene in domeniul deşeurilor

Obiectivul pe termen lung este de a transforma UE intr-o societate bazata pe


reciclare, de a încerca sa se evite pe cat posibil crearea de deşeuri si utilizarea
acestora pe post de resurse.
În vederea realizării acestor obiective si pentru a asigura un nivel ridicat de
protecţie al mediului, propunerea este de a moderniza cadrul legal prin clarificarea si
simplificarea legii europene privind deşeurile.
Acest aspect necesita un pachet de masuri care sa promoveze prevenirea
formarii deşeurilor, reciclarea si reutilizarea acestora intr-o maniera optima in
vederea reducerii impactului asupra resurselor. Pentru acest lucru se prevăd
următoarele:
• Un accent sporit pe implementarea deplina a legislaţiei existente. Exista o
serie de probleme legate de implementare pe teritoriul Statelor Membre,

- 18
acestea variind de la continuarea existentei de haldine de gunoi ilegale in
anumite state până la diferenţe legate de interpretare in alte state.
• Simplificarea si modernizarea legislaţiei existente. Experienţa a demonstrat ca
este imperios necesara reducerea birocraţiei existente in domeniu, cu
menţinerea in continuare a nivelului ridicat de protecţie a mediului.
• Introducerea unei “gândiri ciclice” in domeniul politicii deşeurilor. Prin aplicarea
unei abordări ciclice, priorităţile pot fi identificate mai uşor, acestea putând fi
direcţionate mai eficient astfel încât sa se obţină un beneficiu maxim vis-a-vis
de efortul depus anume de a dezvolta programe publice de prevenire a
formarii deşeurilor.
• O mai buna informare si cunoaştere a problematicii ce va întări continua
îmbunătăţire a politicii de prevenire a deşeurilor.
• Dezvoltarea unor standarde comune pentru reciclare. Pentru o mai buna
funcţionare a pieţei interne este necesara stabilirea unui set minim de
standarde pentru activităţile de reciclare.

c. Care va fi impactul acestor modificări

Aceasta strategie se estimează ca va implicaţii in primul rând in domeniul


practicilor in vigoare in rândul Statelor Membre si va crea noi oportunităţi pentru
managementul deşeurilor.
Mai puţine deşeuri direcţionate către haldinele de gunoi – prin acesta strategie
se va continua pe calea direcţionării deşeurilor dinspre haldinele de gunoi spre
reciclare si recuperare.
Obţinerea de energie prin valorificarea deşeurilor – din momentul
redirecţionării deşeurilor spre alte modalităţi de reciclare decât depozitarea acestora
pe hadinele de gunoi, varietatea de opţiuni disponibila determina avansarea pe
“scara ierarhica a deşeurilor” ceea ce este in avantajul conservării mediului.
Actuala situaţie va fi supusa unei revizuiri in anul 2010 pentru a se evalua
rezultatele obţinute si pentru a se crea o imagine clara pentru acţiunile ce vor fi
întreprinse in viitor.

d. Principalele beneficii

• Politica deşeurilor va avea un accent sporit plasat pe aspectul impactului


asupra mediului, devenind astfel mult mai relevanta din punct de vedere al
relaţiei cost-eficienta.
• Prevederile legate de activităţile privind managementul deşeurilor vor fi
îmbunătăţite, conducând la reducerea costurilor si la eliminarea barierelor
legate de reciclarea deşeurilor si activităţile de recuperare.
• Politicile de prevenire a formarii deseurilor vor fi implementate la nivel national,
furnizand cel mai ridicat nivel de eficienta economica si de protectie a
mediului.

- 19
• Creşterea gradului de recuperare a deşeurilor va reduce emisiile generate
conducând la beneficii in domeniul protecţiei mediului cum ar fi reducerea
efectului de sera.
• Creşterea procesului de reciclare crează locuri de munca. Reciclarea a 10.000
de tone de deşeuri necesita 250 de locuri de munca, comparativ cu 20 până la
40 de locuri de munca in situaţia in care deşeurile sunt incinerate si
aproximativ 10 locuri de munca atunci când acestea sunt depozitate pe
haldinele de gunoi.

4.1. Deşeuri în Europa

4.1.1. Clasificarea deşeurilor

Prin conceptul determinare a deseului trebuie să se înteleagă în primul


rând încadrarea unui material din deseu (tip de deseu) într-o categorie de deseuri
generală.
Este rational să se opereze o încadrare într-o grupă de deseuri în functie de
modul de formare (generare si colectare). Pentru scopuri statistice, este necesară si
o clasificare supraordonată a tipurilor de deseuri în functie de branse, ramura
industriala sau procese, în cadrul cărora este generat deseul.
In timpul determinării deseurilor, adică al stabilirii tipului, se constată dacă
acestea necesită sau nu necesită o manieră specială de supraveghere, după
legislatia europeană, dacă sunt sau nu periculoase. Ce deseuri am putea regăsi aici,
aflăm din originea lor sau de la elementele caracteristice materialelor. De obicei,
deseurile periculoase provin de la întreprinderi industriale. Pasul următor este
identificarea unui metode adecvate de salubrizare.
Pentru domeniul depozitării, la clasificarea deseurilor trebuie luate în
considerare si alte criterii, care vizează comportarea la depozitare (rezistentă,
macerare, emisii de gaze).

4.1.2. Catalogul tipurilor de deseuri valabil in Comunitata Europeana

Statele Uniunii Europene au fost de acord cu propunerea Comisiei


Europene asupra unei liste a deseurilor. Comisia a denumit această listă Catalog
European de Deseuri - CED si a obligat statele membre la introducerea CED in
legislatia proprie. CED creează astfel o bază unitară pentru denumirea deseurilor în
interiorul Comunitătii Europene si pune la dispozitia utilizatorului o terminologie
comună bogată. Ea trebuie preluată de statele membre în dreptul comunitar si
folosită pentru a întocmi un cadru mai sigur pentru gestionarea deseurilor,
salubrizare, valorificare etc.

- 20
4.1.3. Definirea deseurilor în România

Prima preluare a CED in Romania s-a realizat in anul 1999,care respecta norme
care:
• sa tina evidenta gestiunii deseurilor generate, pe tipuri de deseuri, inclusiv cele
periculoase, pe formulare speciale;

• sa raporteze ATPM periodic datele solicitate privind gestiunea deseurilor;

• sa utilizeze codificarea pentru fiecare tip de deseu, dupa procedura din hotarare.

Toate datele statistice privind gestionarea deseurilor transmise anual de agentii


economici se pastreaza de catre ATPM intr-un registru de evidenta pe o perioada de
minimum 3 ani.
In cazul in care agentii economici desfasoara si activitati de depozitare, alături
de datele despre cantitătile din fiecare tip de deseu, trebuie să se mai precizeze:

• tipul depozitării;

• tipul tratării;

• scopul salubrizării (de exemplu la rampă) sau al valorificării (de exemplu prin
REMAT);

• cantitatea deseurilor depozitate definitiv;

• locul de depozitare si tipul depozitului.

Directiva CE privind deseurile periculoase (91/689/CEE)


Pe 22 decembrie 1994 Comunitatea Europeană a introdus Lista deseurilor
periculoase. In Romania a introdus : Deseuri periculoase conform Ordonantei de
Urgentă nr. 78/2000 (Legea 426/2001)
In România la ora actuală se poate spune, pe baza Ordonantei de Urgentă nr.
78/2000, aprobata prin Legea nr. 426/2001, dacă un deseu este periculos, dacă
necesită deci măsuri de supraveghere speciale. Conform anexelor acestei legi,
deseul trebuie încadrat în categoria deseu periculos dacă are anumite caractreistici.
Este posibilă o încadrare a deseurilor, în functie de gradul lor de periculozitate si o
dată cu aceasta, de necesitatea de a fi supravegheate, conform sistematizării de mai
sus. Totusi, compatibilitatea cu sistemele de salubrizare ale statelor europene este
de abia la început, desi a fost atinsă conformitatea terminologiei. Lista deseurilor
periculoase specificate in Directiva 94/904/CE furnizează denumirile deseurilor
periculoase ca si posibilitatea de a le codifica, maniera care a fost preluata si în
dreptul national românesc.

- 21
4.2. Conceptul privind gestionarea deşeurilor

Situaţia actuală a managementului deseurilor în România este caracterizată de:

• cresterea cantităţilor de deseuri la condiţii neschimbate pentru zonele de


depozitare;

• insuficienţa echipamentului pentru colectare si transport;

• infrastructură de valorificare nedezvoltata corespunzator.

Exista atat soluţii tehnice cat si concepte, care nu se pot realiza din cauza
situaţiei financiare precare, capitalul pentru investiţii depasind cu mult bugetele
comunelor, oraselor si societatilor. La ora actuală investiţiile sunt alocate in actiuni de
colectare si procurare de recipienti.
Situaţia se va schimba cu siguranţă . în ceea ce priveste condiţiile cadru din
domeniul legislaţiei deseurilor, deoarece, în cadrul aderarii României la UE, trebuie
realizată armonizarea cu Aquis-ul Comunitar, ceea ce atrage după sine cresterea
pretenţiilor referitoare la tratarea si îndepărtarea deseurilor. Un prim pas l-a constituit
emiterea OG 78/2000 privind regimul deseurilor (modificata si completata prin Legea
426/2001), continind cu transpunerea in legislatia romaneasca a mai multor directive
UE
O dată cu ridicarea pretenţiilor legate de salubrizare, orasele si comunele
responsabile de îndepărtarea deseurilor trebuie să-si extinda sarcinile. Sarcina de
salubrizare va cuprinde de acum nu numai îndepărtarea deseurilor, ci si valorificarea
lor.
Pentru a obţine competenţă în domeniul sarcinilor noi si pentru a realiza eficient
problematica deseurilor, este necesară o planificare în domeniul managementului
deseurilor care să cuprindă o soluţie globală. Nu considerarea pasilor si tehnicilor
individuale, ci un management integrat al deseurilor, toate celelalte modalitati
privind combinarea si cooperarea tuturor strategiilor de limitare a producţiei de
deseuri, de valorificare si de îndepărtare a lor subsumandu-se acestui concept .
Obiectivul principal este acela de a reduce cât mai mult cantitatea de resturi de
îndepărtat, de a trata si depozita deseurile produse conform unor tehnici ecologice.
Măsurile si metodele care se impun, pasii individuali, ca si ordinea cronologică a lor
sunt concretizate si expuse clar într-un concept integrat de management al
deseurilor.

Necesitatea unui concept de management al deseurilor rezultă pe de-o parte


direct din datele legislative. Asemenea articolului 7 din directiva UE asupra
deseurilor, (transpusa in OG nr. 78/2000 privind regimul deseurilor, modificata si
completata de Legea nr. 426/2001) se solicită elaborarea, de către autorităţile
responsabile a unor planuri de management al deseurilor. Planurile trebuie să
conţină tipul, cantitatea si originea deseurilor valorificate si îndepăratate,
instrucţiunile tehnice, ca si suprafeţele instalaţiilor de salubrizare.
In dreptul european, în articolul 14 al directivei UE asupra ambalajelor si a
deseurilor din ambalaje descoperim prescripţia ca planurile de management al

- 22
deseurilor ale statelor membre să conţină un capitol separat despre ambalaje si
gospodărirea deseurile care rezultă din acestea.
Fundamentele pentru planurile de management al deseurilor la nivel naţional,
respectiv regional, sunt furnizate de conceptele de management al deseurilor
elaborate de comunele sau orasele responsabile cu gestionarea deseurilor.
Necesitatea elaborării de concepte de management al deseurilor mai rezultă
si din aceea că o dată cu pretenţiile crescute, problemele din managementul
deseurilor devin din ce în ce mai complexe si solicită soluţii diferenţiate. Trebuie
implementate o serie de măsuri individuale, care să satisfacă un obiectiv, o
organizare si o coordonare globala.
Cele mai importante linii directoare sunt schiţate în cele ce urmează:

• Implementarea de măsuri concrete pentru salubrizare (de exemplu colectarea


selectivă a materialelor vechi în vederea valorificării, colectarea separată si
îndepărtarea ecologică a deseurilor periculoase, siguranţa îndepărtării
deseurilor);

• Coordonarea si ordonarea măsurilor de salubrizare (de exemplu alegerea unei


forme legale potrivite pentru funcţionarea managementului deseurilor,
căutarea si găsirea unor terţi privaţi adecvaţi pentru îndeplinirea unor operatii
privind evacuarea deseurilor, si măsuri de salubrizare, alături de comunitatea
respectivă, sprijinirea si coordonarea măsurilor pentru comercializarea si
păstrarea în siguranţă a componentei în materiale valorificabile);

• Controlul prestarii serviciului de salubritate (de exemplu elaborarea unor


bilanţuri asupra cantităţilor si materialelor, ca si examinarea costurilor . ca
bază pentru o eventuală continuare sau schimbare, respectiv îmbunătăţire, a
obiectivelor de management al deseurilor);

• Informarea si consilierea producătorilor de deseuri în vederea micsorarii


cantitatilor de deseuri generate, ca si încurajarea măsurilor de valorificare;

• Conceperea si emiterea unor prevederi locale (hotarari ale consilului local,


norme si regulamente) considerate ca fiind cea mai importantă bază legală
pentru realizarea îndepărtării deseurilor, cu posibilitatea influenţării
comportamentului cetăţenilor în spiritul reducerii cantităţilor de deseuri (de
exemplu reglementarea salubrizării deseurilor, obligaţia de a avea recipiente
pentru resturi, si de a folosi sistemul de salubrizare, colectare si transport, taxe
etc.) ca si formarea unei constiinte în spiritul unei salubrizări mai sigure si
ecologice.

Salubrizarea deseurilor în regiuni trebuie stabilită si coordonată împreună cu


orasele si localitatile din jur. In viitor vor fi necesare din ce în ce mai mult soluţii
regionale, cu aplicabilitate largă, de management al deseurilor, ceea ce nu
înseamnă neapărat necesitatea unor instalaţii de înaltă tehnică. Ne putem gândi aici
de exemplu la colaborarea mai multor orase si/sau comune în vederea organizării
unei strategii regionale.
Soluţiile cu aplicabilitate largă nu exclud măsuri cu aplicabilitate restrânsă
la nivelul oraselor si comunelor. Acestea din urmă pot prezenta un avantaj mai ales
la împiedicarea formării si la colectarea separată a deseurilor valorificabile, unde este

- 23
necesară colaborarea activă a cetăţenilor. In cadrul unui concept global, trebuie
stabilite măsuri cu aplicabilitate atât largă, cât si restrânsă.
De asemenea, în conceptul global, trebuie luate în considerare si integrate
atat structurile, cat si măsurile de valorificare fie ele comunale sau private.
Conceptul de management integrat al deseurilor poate fi util si în cadrul
autorizării unor instalaţii de tratare si îndepărtare a deseurilor pentru dovedirea
înţelegerii priorităţilor de management al deseurilor împiedicarea formării înainte de
valorificare, înainte de îndepărtarea ecologică - si ca argument necesitatea instalaţiei
respective.
Adăugăm aici că implementarea unor instalaţii de salubrizare a deseurilor, în
special rampe de depozitare si instalaţii de incinerare, se va face dificil si în
România, deoarece constiinţa ecologică a populaţiei se află în plin proces de
formare.
Necesitatea unei rampe de depozitare a resturilor, de exemplu, trebuie
expusă, în cadrul unui concept global, împreună cu măsurile aferente pentru
limitarea producerii si valorificarii, într-o manieră credibilă pentru populaţie.
In fine, trebuie evitate, la adoptarea si implementarea conceptelor de
management al deseurilor, cu precădere deciziile gresite din cauza acţiunii
necoordonate si orientată către măsuri individuale, si cu aceasta problemele de
implementare, ca si dificultăţile aparute în procesul de salubrizare.

4.2.1. Scopuri si cerinţe de conţinut


Conceptele de management al deseurilor trebuie să furnizeze o privire de
ansamblu asupra situaţiei gospodăririi deseurilor într-o regiune (de exemplu la nivel
naţional sau regional). Trebuie să indice perspective si acţiuni necesare si astfel, să
joace rolul de linie directoare pentru acţiunea în domeniul managementului
deseurilor.
Un concept de management integrat al deseurilor conţine mai multe concepte
mici, care se raportează la domenii diferite. Obiectivele generale pot fi prezentate
după cum urmează:

• Epuizarea tuturor posibilităţilor de evitare a formării si reducere a cantităţilor de


deseuri, în cooperare cu populaţia si cu sectorul economic;

• Sortarea, colectarea si valorificarea deseurilor menajere, trebuie realizate cu


respectarea punctelor de vedere ecologice si economice;

• Diminuarea presiunii asupra rampelor de depozitare prin folosirea metodei


clasice de valorificare, compostarea, ca si prin pretratarea resturilor de
depozitat;

• Folosirea optimă a energiei, eliminarea corectă din punct de vedere tehnic a


materialelor periculoase si controlul prealabil eficient al materialelor de acest
gen;

• Examinarea tuturor tipurilor de resturi de îndepărtat, ca de exemplu gunoiul


menajer, resturile industriale, deseurile din construcţii si demolări, în vederea
valorificării lor;

- 24
• Stabilirea conceptelor de management al deseurilor la nivel comunal, cu scopul
sistematizării si organizării teritoriale, ca si cu scopul satisfacerii intereselor
regionale si supraregionale;

• Siguranţa maximă a salubrizării prin crearea unui sistem regional si


supraregional de asociaţii, ecologic si reprezentativ din punct de vedere
economic, pentru reciclare a resturilor, compostare si valorificare energetică,
pentru depozitarea controlată, ecologică a gunoiului rămas, imposibil de
valorificat.

Prin elaborarea unui plan de management al deseurilor, folosind conceptul de


management integrat al deseurilor pentru o regiune de salubrizare se realizează
dimensionarea necesitatilor de salubrizare pe o perioadă de timp definită (în
cele mai multe cazuri zece ani). Acest lucru presupune următoarele măsuri:

• Măsuri de infrastructura salubrizării;

• Măsuri manageriale;

• Măsuri economico-organizatorice;

• Măsuri financiare, inclusiv legate de taxe;

• Măsuri în domeniul relaţiilor publice / al consilierii în legătură cu deseurile.

Din cauza diferitelor strategii de limitare a formării si de revalorificare a


deseurilor, a posibilelor sisteme de colectare selectivă si metode de tratare, rezultă în
practică adeseori mai multe variante posibile de planificare a salubrizarii pentru o
regiune.
Acestea trebuie să fie verificate din punct de vedere al eficacităţii lor, pentru a
putea alege de fiecare dată soluţia optimă.
Alături de condiţiile regionale se pot aplica următoarele criterii:

• Siguranţa salubrizării;

• Impactul asupra mediului;

• Cota de reducere a deseurilor si cantităţile de deseuri rămase;

• Situaţia existenta pe piaţa materialelor valorificabile;

• Rentabilitatea;

• Gradul de acceptare al populaţiei;

• Efortul organizatoric.

- 25
Implementare fiecărei etape în parte se realizează pas cu pas. Din acest
motiv, se recomandă stabilirea unor priorităţi, ca si conceperea unei planificări în
timp.
Deoarece conceptele de management al deseurilor trebuie să reprezinte un
instrument, care să cuprindă dezvoltările si noile cunostinţe insusite, dar si să
faciliteze achizitionarea de echipamente noi, ele trebuie practic să fie elaborate
continuu (cel mai rar o dată la 10 ani). O verificare sau o reactualizare a conceptului
sau a unor părţi din el este necesară atunci când:

• va fi realizata o nouă instalaţie de tratare sau înlăturare a deseurilor;

• tehnica a progresat considerabil;

• cantitatea sau compoziţia deseurilor s-a modificat semnificativ.

Experienţa arată clar că la elaborarea conceptului de management integrat al


deseurilor este necesar un procedeu complet si complex. Trebuie pornit de la ideea
că administraţiile din România nu vor fi capabile să îndeplinească singure această
sarcină, din cauza numarului mic de personal si a deficienţelor actuale în ceea ce
priveste calificarea acestuia. De aceea se recomandă colaborarea cu experţi
independenţi în timpul elaborării.
In următorul capitol vor fi prezentate mai întâi continutul bazelor de date
necesare planificărilor viitoare de management al deseurilor si al hotărârilor. Sunt
descrise tipurile de influenţe majore care se pot exercita asupra cantităţii si a
compoziţiei deseurilor.
Pasii individuali ce trebuie parcusi pentru elaborarea unui concept de management
integrat al deseurilor, respectiv:

• Impiedicarea formării evitarea generarii deseurilor;

• Extragerea materialelor periculoase;

• Colectarea selectivă si păstrarea componentelor valorificabile ale deseurilor;

• Tratarea, respectiv îndepărtarea deseurilor rămase;

• Măsuri organizatorice, financiare si legale (relaţii publice si consiliere în


domeniul deseurilor, constituirea legislaţiei si a taxelor, planificarea financiară,
forme de organizare legală).
Pentru domeniul depozitării, la clasificarea deseurilor trebuie luate în
considerare si alte criterii, care vizează comportarea la depozitare (rezistentă,
macerare, emisii de gaze).
Obiectivul principal este acela de a reduce cât mai mult cantitatea de resturi de
îndepărtat, de a trata si depozita deseurile produse conform unor tehnici ecologice.
Măsurile si metodele care se impun, pasii individuali, ca si ordinea cronologică a lor
sunt concretizate si expuse clar într-un concept integrat de management al
deseurilor.

- 26
3I 4.2.3. Dezvoltarea gestionării deseurilor în Europa

Tarile membre trebuie să fie capabile să îşi salubrizeze deşeurile pe propriul


teritoriu şi cu propriile instalaţii. Un alt rezultat dorit este, conform voinţei Consiliului,
ca fiecare stat membru să ajungă singur la această politica. Prin aceasta este evitată
înlăturarea deşeurilor în afara graniţelor UE. Chiar şi înlăturarea, în interiorul UE, dar
depăşind graniţele statului producător de reziduuri, trebuie împiedicată – prin
menţinerea capacităţii de salubrizare a statului respectiv.
În fundamentele pentru directivele - cadru, voinţa politică a statelor membre
este în continuare ajutată să se exprime, pentru a împiedica irosirea deşeurilor în
general. In acest sens, planurile de gestionare a deşeurilor sunt considerate mijloace
potrivite pentru atingerea acestui obiectiv.

a. Colectare selectivă a diferitelor tipuri de deseuri

Printr-o colectare selectivă a fracţiunilor deşeurilor se optimizează cota de


valorificare a acestora. Cheltuielile şi profitul trebuie să fie într-un raport raţional,
întrucât este necesară o examinare specifică a valorii şi a cheltuielilor de selecţie ale
tipului respectiv de reziduuri.
Din reprezentarea compoziţiei medii a gunoiului din Europa reiese faptul că
deşeurile organice (mai ales resturi din bucătărie şi deşeuri vegetale) reprezinta
aproximativ 40% din totalul deşeurilor. Această fracţiune, are un efect dezavantajos
din punct de vedere tehnic - în cazul depozitării sau al incinerării, din cauza
conţinutului ridicat de substanţe biodegradabile şi de apă. Evacuarea acestor
substanţe, în general a tuturor fracţiunilor de deşeuri, nu mai este posibilă după
colectarea neselectivă.
În consecinţă, condiţiile politice - cadru în Europa demonstrează tendinţa clară
către colectarea selectivă şi valorificarea deşeurilor organice. În mai multe ţări
încurajarea compostării deseurilor organice este de asemenea, parte componentă a
politicii de mediu. Reciclarea deseului menajer, colectarea şi valorificarea unor părţi
componente ale deseurilor menajere (reciclarea deseurilor menajere) a făcut, în
Europa ultimilor ani, mari progrese.
În Europa este foarte răspândită amplasarea containerelor de colectare a
materialelor valorificabile, colectarea acestora în gospodării(de exemplu în sacul
pentru materiale valorificabile) şi/sau în spaţii publice special amenajate.
Pe drept cuvânt, populaţia din Europa aşteaptă un nivel ridicat de salubrizare,
o igienă avansată şi o necesară protecţie a mediului înconjurător şi a resurselor.
Acestea trebuie în continuare să fie asigurate în cadrul unui management al
deşeurilor cu costuri reduse.
Un alt aspect economic important, în cazul observării formelor de organizare a
managementului deşeurilor din Europa, este faptul că vorbim despre o prestare de
servicii. Acest sector este astfel predestinat, prin specificul serviciului, să creeze, pe
termen lung, locuri de muncă.

b. Deşeuri organice
Tratarea biologică a deşeurilor organice cu scopul valorificării s-a dezvoltat
într-o componentă importantă a managementului deşeurilor în Uniunea Europeană.
În viitor se estimează că în cele din urmă, 30% din gunoiul menajer şi o parte

- 27
considerabilă din deşeurile industriale - aproximativ 40% din întreaga cantitate de
deseuri din Europa - vor putea fi tratate biologic prin compostare şi fermentare.
Produsele finite îşi vor găsi cel mai adesea utilitatea ca mijloace de
îmbunătăţire a solului şi ca îngrăşăminte.

c. Calitatea produsului «Compost»

Unele ţări UE efectuează compostarea numai a deşeurilor din grădină, altele


tratează cu succes deşeuri din casă şi din grădină, amestecate. Compostarea
gunoiului amestecat însă nu mai corespunde stadiului tehnicii, este în regres şi nu se
mai poate întâlni decât în unele ţări din Europa de sud. Dar şi acolo începe un proces
de reorientare, pentru că şi în aceste ţări este evident că, în viitor, nu vor mai exista
pieţe de desfacere pentru composturile de calitate proastă - ca de exemplu
composturile din deseul amestecat.
Pe viitor, în ţările unde există compostare şi sisteme funcţionale de asigurare
a calităţii, se va observa o creştere continuă a cerinţelor de calitate.
Unele ţări europene se străduiesc foarte mult să trateze biologic cât se poate
de mult deşeul organic. Anumite instalaţii de compostare mai prelucrează încă gunoi
amestecat nesortat. Tendinţa generală merge însă în mod clar în direcţia colectării
selective a deşeurilor organice din gospodării, grădini şi parcuri. Cerinţele crescânde
ale mediului înconjurător şi ale legiuitorilor referitoare la calitatea compostului - mai
ales în ceea ce priveşte continutul de metale grele, substanţe organice dăunătoare şi
igiena - nu mai lasă loc de alternative.
Composturile trebuie să concureze pe piaţă, în ceea ce priveşte standardele
de calitate, cu produsele din turbă, din pământ şi din scoarţă de copac. Pot reuşi
acest lucru numai pe baza colectării selective a materiilor prime organice şi printr-un
program clar de asigurare a calităţii în staţii de compostare.

d. Deşeuri din ambalaje

S-au remarcat deja efecte economice semnificative în privinţa comerţului şi a


industriei.
Prin valorificarea ambalajelor, cantitatea anuală de reziduuri din UE a scăzut
cu aproximativ 30 de milioane de tone.
Sistemul de gestiune comunitar, organizarea colectării şi valorificării
ambalajelor este implementat, până în momentul de faţă, în toate ţările membre,

e. Prelucrarea biologică a deşeurilor

Tratarea mecanico-biologică înseamnă depozitarea deşeurilor în rampe


corespunzătoare, după pregătirea mecanică (în principal mărunţirea) şi putrezirea
necontrolată a materialului.
În acest caz deşeurile din locuinţe, respectiv cele rămase după epuizarea
fracţiunilor valorificabile (hârtie/carton, sticlă, în parte şi gunoi biologic) sunt în
totalitatea lor, mai mult sau mai puţin pretratate mecanic (mărunţite, sortate) şi în cele
din urmă dispuse sub formă de grămezi şi tratate biologic (lăsate să putrezească).
După putrezire, se realizează depozitarea în rampă.

- 28
Astăzi se dovedeşte că TMBD (tratarea mecanico-biologică a deşeurilor) este
o noţiune care reuneşte cele mai variate tehnici şi concepte. Astfel, există pe de o
parte instalaţii la un nivel foarte scăzut şi pe de altă parte tehnologii complexe care
realizează atât TMBD ca pretratare pentru depozitarea în rampă, cât şi TMBD ca
pretratare pentru incinerarea deşeurilor sau valorificarea lor materială.
In acest mod, TMBD sunt concepute şi ca instalaţii de sine stătătoare, dar
sunt şi integrate în funcţionarea rampei de gunoi.
Se poate face o sistematizare raţională şi o împărţire a TMBD pe baza
diferitelor strategii de tratare:
• pretratarea la nivel scazut (înainte de depozitarea in rampă)
• putrezirea extensivă - cu o treaptă de tratare mecanică îmbunătăţită
• putrezire îndelungată
• putrezirea parţială pentru valorificarea energetică
• putrezirea parţială pentru valorificarea materială

De regulă, la TMBD se urmăreşte reducerea carbonului (părţii organice)


conţinut în deşeurile rămase. De aceea există două finalităţi semnificativ deosebite:
• unii ofertanţi de TMBD, respectiv diverşi întreprinzători, îşi concep procedeul ca
pretratare înainte de depozitare. Aceasta tratare prin putrezirea îndelungată conduce
către o diminuare semnificativă a carbonului legat organic şi, prin urmare, către o
activitate biologică suplimentară redusă a materialului tratat (stabilizare).
• o parte din ofertanţii de TMBD, respectiv unii întreprinzători, se orientează către o
tratare termică pentru fracţiuni luate separat. Aici apare, încă din treapta mecanică,
înaintea treptei biologice, posibilitatea separării substanţelor (splitting) sau a unei
părţi care nu se poate trata. Incinerarea (adiţională) a output-ului tratat biologic după
TMBD ar necesita, pentru scopul tratării, o altă strategie. Astfel, descompunerea
biologică ar avea un sens nu dacă ar duce la un optim adaptat costurilor, si nu la un
minim biologic ce poate fi atins.
TMBD viitoare vor demonstra că deţin un înalt standard tehnologic. Nu vor mai
funcţiona ca instalaţii de pretratare înainte de depozitare, ci din ce în ce mai mult ca
staţiii de distribuţie a substanţelor destinate valorificarii energetice, respectiv
materiale.

f. Prelucrarea termică a deşeurilor

Incinerarea deşeurilor are o tradiţie îndelungată în Europa. În Anglia, în 1876


s-a construit prima instalaţie de incinerare a deşeurilor. Utilizarea acestei tehnologii
s-a răspândit rapid, deoarece pe baza compoziţiei deşeurilor la o valoare calorică
mare nu apăreau probleme tehnice demne de amintit.
Din punct de vedere ecologic, emisiile au fost în primul rând recunoscute ca o
problemă. Pentru rezolvarea acesteia au fost instalate dispozitive de filtrare a gazelor
de ardere.
Cu toate că aceste noi metode sunt disponibile de mai mult timp ca tehnologii,
s-au construit de abia în ultimii ani primele instalaţii comerciale mari.
O dată cu creşterea importantei protectiei mediului, s-a recunoscut
necesitatea unei legislaţii speciale a sectorului privind managementul deşeurilor,
concretizate în vederea implementării ei în oraşe şi comune.
Armonizarea legislaţiei din Comunitate, în ceea ce priveşte îndepărtarea
deşeurilor. Prin elaborarea normativului s-a urmarit ca obiectiv,
îmbunătăţirea protecţia mediului şi calitatii vieţii, printr-o legislaţie cuprinzătoare.

- 29
Îndepărtarea deşeurilor trebuie să fie astfel reglementată, încât să fie
garantată protecţia sănătăţii oamenilor şi a mediului, la implementarea măsurilor
luate în privinţa colectării, tratării şi a depozitării deşeurilor. Printre altele, la
elaborarea lui a fost luată în considerare şi temerea că, prin diferenţe în prescripţiile
legale privind îndepărtarea deşeurilor ar fi putut apărea condiţii concurenţiale inegale
cu efecte asupra pieţei comune.
Pe de o parte, principiul evitării formării sau al valorificării deşeurilor este
prezentat in normativ ca fiind superior simplei îndepărtări a acestora, iar pe de altă
parte, conţinutul legii vizează clar asigurarea unor condiţii de locuit igienice şi
sănătoase şi obţinerea calităţii estetice a imaginii peisajului şi a împrejurimilor.
Planificarea şi organizarea managementului deşeurilor, realizate
corespunzător obiectivelor, trebuie obţinute prin implicarea autorităţilor competente.
Statele membre trebuie să elaboreze prescripţii tehnice pentru managementul
deşeurilor şi să creeze locuri de depozitare potrivite.

g. Deşeurile provenite din ambalaje

Normativul legislativ european cuprinde toate felurile de ambalaje care se


găsesc în circulaţie şi deşeuri din ambalaje. El propune în primul rând strategia
evitării formării deşeurilor din ambalaje. Un alt principiu important este refolosirea
ambalajelor, respectiv valorificarea materială sau alte forme ale acesteia, astfel încât
să se ajungă la diminuarea deşeurilor care trebuie să fie înlăturate. Preferinţele se
îndreaptă către refolosire sau valorificarea materială. Şi valorificarea energetică este
amintită ca o metodă eficientă de valorificare, precum si necesitatea ca Planurile de
gestionare a deşeurilor elaborate să trateze separat deşeurile provenite din
ambalaje.
Totodată, este cerută realizarea treptată a cotelor de valorificare pentru
deşeurile din ambalaje pe plan naţional, făcându-se referire la întregul teritoriu unui
stat membru.
Statele membre trebuie, atât cât este posibil, să sprijine fabricarea de
ambalaje din materiale valorificate provenite tot din ambalaje, ceea ce corespunde
principiului ciclului economic. Trebuie să se ia măsurile necesare pentru
implementarea sistemelor de .ambalaje la schimb. sau a celor de colectare şi
valorificare. Pentru ambalaje sau pentru anumite componente ale acestora trebuie
stabilite concentraţiile admise de metale grele.
Sunt în curs de elaborare sistemele de marcaj, identificare şi informare
pentruambalaje, iar instrumentele pentru impunerea acestui normativ ca şi
identificarea efectelor economice ce pot apărea sunt încă în curs de dezbatere.
Aplicarea normativului va avea o influenţă substanţială asupra cantităţii de deşeuri
rămase de înlăturat şi a efectelor acestora asupra mediului înconjurător

h. Deponii
La ora actuală, statele membre îndepărtează circa 65% din deşeurile lor prin
depozitare.
Elementul central al normativului european este prezentarea cerinţelor
minimale fizice şi tehnice pentru elementele de izolaţie şi bariere, care trebuie să fie
realizate, respectiv să fie disponibile, pentru a împiedica ajungerea materialelor din
depozit în mediul înconjurător. In acest caz, aproape că se aplică cerinţa de

- 30
compatibilitate a măsurilor de management şi de tehnici ale deşeurilor, cu mediul
înconjurător.
În acelaşi timp, prin formularea unui standard tehnic pentru rampele de gunoi
valabil în întreaga Europă, se echilibrează cheltuielile pentru protecţia mediului în
managementul deşeurilor din întreaga Europă. Astfel este înlăturată temerea
îndreptăţită, conform căreia deşeurile ar putea fi depozitate definitiv în acele regiuni
europene în care taxele ecologice sunt cele mai reduse şi unde, în consecinţă, apar
cele mai mici costuri de depozitare.
În normativ urmează descrierea cerinţelor privind conţinutul şi calitatea bazelor
depozitelor, care trebuie să fie, în cadrul unei proceduri de aprobare, concepute şi
predate spre examinare autorităţilor competente.
O altă componentă importantă sunt regulamentele legate de folosirea şi
supravegherea depozitelor. Aici sunt solicitate programe de examinare a mediului
înconjurător, ţinând cont de posibilele emisii. In cadrul normativului sunt descrise de
asemenea, cerintele privind execuţia tehnică a depozitelor.
Alte deşeuri
Noi iniţiative legate de legislaţia Uniunii Europene se pot recunoaşte şi în
următoarele domenii:
• echipamente electronice la sfârşitul utilizării lor
• clorură polifenilică
• deşeuri din construcţii
• deşeuri din minerit
• deşeuri biodegradabile

II. STRATEGIA NATIONALA DE GESTIONARE A DESEURILOR

1. Situaţia gestiunii deşeurilor în România


În cele ce urmează se vor prezenta pe scurt date structurale importante,
reprezentative pentru situaţia actuală a României, legate de populaţie şi de gradul de
dezvoltare economică. Aceste date vor face posibilă ulterior o evaluare a cadrului în
care se poate dezvolta managementul deşeurilor.
Datele privind cantitatea de reziduuri şi compoziţia acestora se sprijină pe o
serie de analize ale deşeurilor, ca şi pe datele statistice despre deşeuri şi substanţe
valorificabile preluate de la ICIM Bucureşti (Institutul de Cercetare in Ingineria
Mediului).
Au fost avute în vedere nouă depozite de gunoi centrale şi diverse locuri mai
mici de depozitare a deşeurilor. Responsabilii cu administrarea acestora au fost
chestionaţi în legătură cu situaţia de la faţa locului.
Strategia Nationala de Gestionare a Deseurilor este elaborata de Ministerul
Mediului si Gospodaririi Apelor, in conformitate cu responsabilitatile ce ii revin ca
urmare a transpunerii legislatiei europene in domeniul gestionarii deseurilor si
conform prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului 78/2000 privind regimul
deseurilor, modificata si aprobata prin Legea 426/2001. Aceasta a fost elaborata
pentru perioada 2003 - 2013, urmand a fi revizuita periodic in conformitate cu
progresul tehnic si cerintele de protectie a mediului.

Obiectivul general al Strategiei Nationale de Gestionare a Deseurilor este


crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea si implementarea unui sistem integrat
de gestionare a deseurilor, eficient din punct de vedere ecologic si economic si care
sa asigure protectia sanatatii populatiei si mediului.

- 31
Pentru scopul prezentei Strategii, toate tipurile de deseuri generate pe
teritoriul tarii sunt clasificate, in mod formal, in:

 deseuri municipale si asimilabile: totalitatea deseurilor generate, in mediul


urban si in mediul rural, din gospodarii, institutii, unitati comerciale si
prestatoare de servicii (deseuri menajere), deseuri stradale colectate din spatii
publice, strazi, parcuri, spatii verzi, deseuri din constructii si demolari, namoluri
de la epurarea apelor uzate orasenesti
 deseuri de productie: totalitatea deseurilor generate din activitatile industriale;
pot fi deseuri de productie nepericuloase si deseuri de productie periculoase
 deseuri generate din activitati medicale: sunt deseurile generate in spitale,
policlinici, cabinete medicale si se impart in doua categorii: deseuri medicale
periculoase care sunt cele infectioase, intepatoare-taietoare, organe anatomo-
patologice, deseurile provenite de la sectiile de boli infectioase, etc. si alte
deseuri exclusiv cele mentionate mai sus, care intra in categoria deseuri
asimilabile

Gestionarea deseurilor reprezinta una dintre problemele importante cu care se


confrunta Romania in ceea ce priveste protectia mediului. Aceasta se refera la
activitatile de colectare, transport, tratare, valorificare si eliminare a acestora.

Pe lista priorităţilor ecologice din România, managementul deşeurilor este pe


locul al treilea, după problemele poluării apei de suprafaţă şi subterane, ca şi a
atmosferei.

Populaţia este afectată în principal:


• de pericolul imbolnavirii datorate rozătoarelor şi insectelor existente în punctele de
precolectare deschise din zonele de locuit, accentuata si de ridicarea neregulată a
deşeurilor;
• de pericolele de imbolnavire determinate de apa de băut contaminată (pentru cei
care locuiesc în apropierea rampelor de gunoi);
• de mirosurile grele din punctele de precolectare a deşeurilor şi din apropierea
depozitelor, ca şi în timpul ridicării deşeurilor;
• de pericolul pentru copiii şi tinerii care, mai ales în clădirile cu mai multe etaje, se
joacă în apropierea punctelor de precolectare. Un alt pericol vine din partea
depozitelor nepăzite, unde copii au acces liber;
• de substanţe dăunătoare, răspândite probabil şi prin lanţul alimentar, deoarece nu
este interzisă folosirea în scopuri agricole a suprafeţelor învecinate cu depozitele de
reziduuri.
Dezvoltarea economică a ţării este strâns legată atat de calitatea vieţii şi a
mediului înconjurător, cat şi de situaţia managementului deşeurilor. Dacă se
îmbunătăţeşte calitatea serviciilor municipale prestate, atunci se aşteaptă şi o
ameliorare a bazelor financiare încă nesatisfăcătoare ale localităţilor.
În acelaşi timp, se dezvoltă, în sectorul serviciilor publice şi al asigurării calităţii
vieţii, o nouă ramură economică, managementul salubrizării. Astfel, prin
îmbunătăţirea situaţiei managementului deşeurilor, vor apărea şi efecte pozitive
asupra locurilor de munca.
Prin îndepărtarea corectă a deşeurilor din locuinţe pot fi atinse pe termen lung

- 32
alte obiective economice, ca de exemplu îmbunătăţirea situaţiei de sănătate a
populaţiei, ca şi protejarea resurselor naturale prin stoparea contaminării solului, a
apei şi aerului.
În comparaţie cu Europa, gradul recuperării şi refolosirii substanţelor din
deşeuri şi produse folosite, ca .materie primă secundară., este relativ redus. De
exemplu, numai 11% din totalul de sticlă produsă este folosită pentru produse noi.

Planul National de Gestiune a deseurilor, aprobat prin HG 1470/2004, furnizeaza


o analiza detaliata a managementului deseurilor in Romania, masuri de prevenire a
producerii deseurilor si de reducere a catitatii acestora; metode de reciclare; lista
indicatorilor de monitorizare. Acesta include, de asemenea, actiuni si mijloace
adecvate pentru conformarea cu acquis-ul comunitar de mediu in domeniul
gestionarii deseurilor.

Planurile Regionale de Gestiune a Deseurilor, elaborate pe baza legislatiei


romanesti si comunitare si aprobate prin Ordin ministerial comun al MMGA si
Ministerului Integrarii Europene, transpun, la nivel regional, obiectivele Planului
National de Gestiune a Deseurilor. Aceste documente promoveaza cooperarea intre
autoritatile judetene si cele locale in vederea infiintarii si dezvoltarii unui sistem de
management integrat al deseurilor care sa inlocuiasca sistemul existent, ineficient
atat din punct de vedere economic, cat si din cel al protectiei mediului. In acest
context au fost identificate solutii posibile, specifice in functie de particularitatile
fiecarei regiuni, pentru a se asigura indeplinirea obiectivelor nationale si a
angajamentelor asumate de Romania .

  În negocierile de aderare la U.E, România a transpus în totalitate acquis-ul


comunitar privind gestionarea deşeurilor şi şi-a asumat implementarea acestuia până
la data aderării, cu excepţia urmatoarelor domenii pentru care a solicitat şi obţinut
perioade de tranzitie:

– ambalajele şi deşeurile de ambalaje;


– depozitarea deşeurilor;

– incinerarea deşeurilor;

– deşeurile de echipamente electrice şi electronice;

– importul, exportul şi tranzitul de deşeuri.

- 33
• Implementarea acquis-ul impune elaborarea unei strategii la nivel naţional
şi identificarea de măsuri şi acţiuni de implementare a acestei strategii prin
planul naţional de gestionare a deşeurilor şi planurile regionale, judeţene şi
locale. Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor a fost elaborată cu
sprijin tehnic şi financiar din partea Ministerului Federal de Protecţia Mediului
din Germania, în cadrul proiectului de twinning PHARE 1998 – anul 2002

• Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor – plan de etapă – a fost elaborat


pe baza planurilor judeţene întocmite de Inspectoratele de Protecţie a
Mediului, a căror sursă de informaţii a constituit-o planurile realizate de
consiliile locale şi de producătorii de deşeuri.

• Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor –


documente finale – au fost realizate în cadrul proiectului de twinning PHARE
2001 – şi adoptate prin Hotărâre de Guvern nr.1470/2004

• Cele două documente constituie instrumentele de bază prin care se asigură


implementarea în România a politicii Uniunii Europene în domeniul deşeurilor

• Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor se bazează pe o nouă


abordare a problematicii de gestionare a deşeurilor – sistem integrat de
gestionare a deşeurilor

• Noua abordare pune accent pe prima etapă a fluxului deşeurilor – prevenirea


generării de deşeuri, urmată în ordine, de reutilizare reciclare,valorificare
energetică şi, în final, depozitare.

• Principalele instrumente de realizare:

– Prevenire şi minimizare

– Reciclare şi valorificare

PNGD stabileşte măsuri şi acţiuni privind:

– Colectarea separată a anumitor tipuri de deşeuri


– Dezvoltarea serviciilor de colectare şi transport a deşeurilor la
instalaţiile autorizate pentru

• tratare

• valorificare

– materială prin reciclare

– energetică prin incinerare / co-incinerare cu recuperare de


energie)

- 34
• eliminare (prin incinerare sau depozitare în depozite speciale).

 Elaborarea şi aplicarea planurilor de remediere şi reintroducere în circuitul


economic ale fostelor şi actualelor depozite de deşeuri;

 Realizarea unor depozite zonale pentru deşeuri;

 Construirea şi operarea a unui incinerator (de capacitate mare) pentru


deşeurile periculoase, inclusiv pentru cele medicale şi extinderea co-incinerarii
deşeurilor industriale în cuptoarele de ciment;

 Utilizarea sistemelor fixe sau mobile de sterilizare a deşeurilor medicale


periculoase;

 Construirea unor facilităţi pentru eliminarea anumitor tipuri de deşeuri


periculoase (PCB, materiale contaminate cu PCB, deşeuri de pesticide etc.)
sau identificarea unei soluţii de eliminare în facilităţi deja existente în alte tări.

Pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în strategie sunt foarte importante


existenţa şi posibilitatea de accesare a suportului financiar.

Domeniile şi/sau obiectivele de investiţii pentru îndeplinirea măsurilor prioritare din


angajamentele asumate de România pentru accesul în UE sunt extinderea colectării,
implementarea şi extinderea colectării selective a deşeurilor, tratarea/valorificarea
deşeurilor, eliminarea deşeurilor, într-un sistem integrat de gestiune a deşeurilor.

a.Deşeuri de ambalaje

• amplasarea de puncte de colectare separată;


• dezvoltarea sistemului de transport a deşeurilor colectate selectiv;

• includerea în fluxul deşeurilor de ambalaje a staţiilor de sortare;

• consolidarea şi extinderea capacităţilor de reciclare şi dezvoltarea industriei de


reciclare, contribuind la reducerea semnificativă a cantităilor de materii prime
consumate.

b.Deşeuri biodegradabile

• Proiecte pilot de compostare/tratare mecano-biologică


• Realizarea de staţii-demonstrative de compostare/tratare mecano-biologică

c.Deşeuri din construcţii şi din demolări

• Staţii/centre de sortare / procesare – procesarea deşeurilor prin tehnologii de


zdrobire, clasificare şi/sau sortare.

d.Nămoluri rezultate din tratarea apelor uzate orăşeneşti

- 35
• Instalaţii de eliminare a nămolurilor rezultate din tratarea apelor uzate
orăşeneşti care nu îndeplinesc condiţiile de utilizare în agricultură

Instalaţii de tratare biomasă – ex. brichetare rumegus

e.Deşeuri de echipamente electrice şi electronice

• Centre de colectare separată


• Centre de reciclare şi recuperare a materialelor utile

f.Vehicule scoase din uz

• Facilităţi pentru depoluarea şi dezmembrarea vehiculelor scoase din uz,


conforme cu cerinţele Uniunii Europene

g.Deşeuri medicale

• Instalaţii de sterilizare termică ca treaptă de pretratare


• Infrastructura necesară în unităţile medicale pentru colectarea separată a
deşeurilor periculoase şi nepericuloase

h.Deşeuri municipale

• Staţii de transfer pentru deşeuri municipale

• Depozite zonale de deşeuri municipale (“clasa “b”) conforme

– 50 de depozite nepericuloase (clasa « b ») cu o capacitate medie de


100000 t/an (suprafaţa medie de 10 ha) – din care 18 depozite au fost
deja construite;

– 15 depozite nepericuloase (clasa « b ») cu o capacitate medie de


50000 t/an (suprafaţa medie de 5 ha), pentru aşezările izolate şi cu
dificultăţi de transport, care vor asigura şi capacitatea necesară de
depozitare pentru deşeurile de producţie nepericuloase.

2. Starea tehnicii in gestionarea deşeurilor si utilizarea acesteia

2.1. Sistemul de colectare şi transportare al deşeurilor


Sistemele de salubrizare zonale pentru deşeurile menajere cu sisteme de
recipiente omogene şi îngrijite se păstrează până astăzi în marile oraşe ale
României.
În oraşe, în zonele de locuit nou apărute începând cu anii 70, clădirile cu mai
multe etaje (construcţii din plăci cu 4-10 etaje) sunt mai des întâlnite. În astfel de
structuri de locuit se întâlnesc astăzi recipiente mari pentru gunoi cu o capacitate de
120 sau 240 de litri. Acestea sunt golite de către vehicule care colectează şi
presează gunoiul prin umplere automată, acţionată hidraulic. Norma zilnică este de
200-400 umpleri de recipiente. Astfel majoritatea întreprinderilor realizează o normă
între 4.000 şi 8.000 m3 de deşeu/an la fiecare vehicul de colectare.

- 36
Recipientele, pe grupuri, se pun la dispoziţia asociaţiilor de locatari. Alternativ
se folosesc unul sau mai multe containere pe rotile şi cu capac (cu capacitatea de
1,1 m3), aşezate într-un loc central pentru asociaţiile de locatari. Acesta este, în cazul
cel mai bun, înconjurat de un gard şi acoperit.
Pe lângă sistemele de colectare avansate descrise mai sus, care funcţionează
până acum numai în marile oraşe, se mai folosesc încă containere de dinainte de
1990, de 4m3, aflate azi într-o stare foarte proastă. În zonele cu case individuale se
întâlnesc rar. Aici există recipiente de diverse mărimi, proprietatea locatarului, care
trebuie golite manual. Acest sistem se mai poate întâlni încă în oraşe mici şi comune
mai mari unde sa introdus colectarea deşeurilor.
În România se pot întâlni numai sporadic în oraşe recipiente speciale pentru
materialele revalorificabile, care aparţin in general societatilor de salubritate. Staţiile
de predare a materialelor valorificabile ale sistemului de colectare REMAT sunt
concepute ca depozite (fără echipament tehnic special).

2.1.1. Echipamentul pentru colectarea şi transportul deşeurilor


Pentru colectarea deşeurilor se folosesc autogunoiere compactoare,
autocontainiere, tractoare si chiar autocamioane. Autogunoierele sunt prevăzute doar
în parte cu dispozitive de golire a recipientilor, conform normativelor europene.
2.1.2. Situaţia deponiilor

În România, deşeurile din locuinţe sunt depozitate aproape exclusiv la rampă.


Rampele româneşti se diferenţiază prin:
• lipsa protecţiei împotriva accesului neautorizat şi a imprastierii de către vânt a
deseurilor (îngrădire, plantare);
• protecţia insuficientă a apei subterane şi a solului printr-o izolaţie de bază a
rampei naturală sau artificială;
• dispozitive insuficiente de captare şi valorificare a gazelor;
• compactarea insuficientă a deşeurilor depozitate;
• management insuficient al depozitului (lipsa planului de depozitare, control
insuficient al intrărilor, depozitarea deseurilor menajere împreună cu deşeurile
incompatibile, tratarea insuficientă a deşeurilor, absenţa măsurilor pentru diminuarea
apelor de infiltraţie);
• lipsa monitorizării a emisiilor din depozit.
Societatile de salubrizare folosesc cu precădere unul până la două depozite,
unde diferitele tipuri de deşeuri în anumite cazuri sunt depozitate în locuri diferite.
Numai la 13% din rampe, şi chiar acolo numai cu titlu de încercare, există
dispozitive tehnice pentru protecţia panzai freatice, colectarea apelor de infiltraţie sau
izolarea bazelor.

2.1.3. Depozitarea deşeurilor menajere


În România, colectarea deşeurilor se face aproape în totalitate fără
presortare.
Depozitarea selectivă a deşeurilor industriale şi menajere exista numai în 10
oraşe, respectiv pentru 975.932 de locuitori.

2.1.4. Utilizarea deponiilor


Aşezarea consecventă a deşeurilor sub formă de straturi se realizează rar în
rampele româneşti.
Acoperirea zonelor de depozitare se face la un interval foarte mare de timp.

- 37
Petrecerea timpului la rampă pune în pericol sănătatea, pentru că persoanele
care adună deşeuri vin în contact direct cu deşeurile periculoase şi inhalează gaze
toxice.
Deşeurile de la 7,2 milioane de locuitori, respectiv 79% din populaţia racordată
la îndepărtarea deşeurilor sunt transportate la rampele deschise, dintre care doar
42% au avizul sanitar.
La rampele acoperite riscul îmbolnăvirilor este mai mic. Din rampele acoperite
numai aproximativ jumătate sunt aprobate de poliţia sanitară

2.1.5. Distanţe de siguranţă


Distanţele de siguranţă la rampele de gunoi nu sunt luate în considerare.
Aproape jumătate din populaţia oraşelor investigate (cca. 44%) trăieşte mai
mult sau mai puţin în apropierea rampelor de gunoi, care nu corespund din punct de
vedere al cerinţelor igienei. Distanţa acestor rampe faţă de zonele de locuit este de
100 până la 1.500 de metri. O şesime din populaţiei, cca. 1,5 milioane de locuitori ale
oraşelor investigate trăiesc la o distanţă de până la 500 m de depozite de gunoi. De
multe ori, oamenii trăiesc la marginea rampelor. Prin nerespectarea distanţelor de
siguranţă planează riscuri asupra sănătăţii populaţiei învecinate, prin transmiterea de
germeni, bacili şi gaz toxic.

2.1.6. Echipament pentru exploatarea deponiilor


La utilizarea deponiei se folosesc exclusiv utilaje pentru depozitarea deşeurilor
fără echipamente speciale de compactare. Scopul este creare unei suprafeţe
circulabile datorită dispozitivelor lor de rulare de mare suprafaţă, realizează o
compactare redusă.
Compactoare speciale de deşeuri sunt utilizate numai în cazuri excepţionale.
Ce este avantajos la folosirea de buldozere pe şenile ca unice utilaje de
punere în operă este că prin ele se face şi conturarea şi acoperirea rampelor tocmai
în zona taluzului.
2.1.7. Alte instalaţii de îndepărtare a deşeurilor menajere
a. Instalaţii de incinerare a deşeurilor
La ora actuală există în România 7 instalaţii de incinerare a deşeurilor
menajere, din care numai functioneaza decat 2, dar fara a utiliza intreaga
capacitatea. Motivul este puterea calorică redusă a gunoiului.
b. Instalaţii de compostare
Instalaţiile de compostare a deşeurilor care pot fi descompuse biologic sunt
utilizate pe scară restrânsă. Este vorba de instalaţii pentru deşeuri din grădini şi
parcuri, cu proces de putrezire necontrolat. Componentele care pot fi descompuse
biologic din deşeul menajer (resturi din bucătărie etc.) nu sunt nici colectate selectiv,
nici compostate centralizat. Sunt puţine proiecte în acest sens în curs de
desfăşurare.

2.2. Circuitul deşeurilor

- 38
Circuitul deseurilor este fluxul constant al diverselor deseuri produse de populatie.
Cateva metode de indepartare a deseurilor includ: gropile deschise, depozitarea lor
in oceane, rampele de gunoi, exportarea deseurilor si incineratoarele (combustibili-
rebut, arderea masiva pentru energie si producerea caldurii).

2.2.1.Ciclul de viata a deseurilor:


 Hartia: a fost inventata acum 2000 de ani in China,iar azi exista peste 3000
produse de hartie. Producerea hartiei duce la defrisarea padurilor, distrugerea
habitatului, eroziunea solului, si scaderea rezervelor subterane de apa .In timpul
fabricarii, amestecul de fibre cu apa, purificarea umeda, albirea, presarea si
vopsirea elibereaza oxizi de sulf si mercaptan in aer si chimicale de inalbire in
apa In jur de 650,000 tone de hartie se produc zilnic in lume, din care 500 de
tone sunt nefolosibile si sunt inlaturate. Solutii: refolosirea hartiei si reducerea
consumului de hartie. Producerea hartiei reciclate necesita un consum de energie
de 2-3 ori mai mic si presupune salvarea a 5 hectare de copaci la tona de hartie.
Mai mult, reciclarea hartiei reduce poluarea aerului cu 75% si poluarea apei cu
60%.
 Sticla: a fost inventata in jurul anului 3,000 I.C., azi se produc sticle, oglinzi,
lamele de acoperire, ferestre, suveniruri si becuri. Sticla este produsa prin
procesul de topire a nisipului (dioxid de siliciu) si racirea rapida, acest tip de sticla
nefiind in stare solida. Perioada de descompunere a sticlei dureaza intre 1,000-
10,000 ani. Solutii: reciclarea economiseste 30% din energie si 50% din
cantitatea de apa necesara fabricarii sticlei , reducand poluarea aerului cu 20%.
 Materia organica: alimentele, hainele. In zonele urbane, in jur de 30% din
cantitatile de deseuri organice provin din gospodarii . Solutii: utilizarea lor ca
hrana pentru animale, ingroparea, arderea (ridica emisii de CO 2 ) si compostarea
in vederea folosirii ca ingrasamant.
 Plasticul: a fost inventat in anii 1860 de catre Alexander Parkes ca un
substituent sintetic. Cantitatea de plastic din deseurile din gospodarii este de
10%. Solutii:reducerea consumului, refolosirea si reciclarea. Aproape toate
tipurile de plastic sunt reciclabile , insa sunt dificil de sortat.

2.2.2.Principiile managementului deseurilor:

Principiul prevenirii — minimalizeaza producerea deseurilor, Agentul poluant


plateste — producatorii deseurilor platesc costurile prelucrarii deseurilor,
Principiul de precautie — anticipeaza dificultatile,
Principiul de proximitate—are in vedere situatia deseurilor inca de la sursa
producatoare.
1. Managementul deseurilor este o aplicatie pentru cantitatile mari de deseuri.
2. Prevenirea poluarii si a producerii deseurilor este o aplicatie pentru cantitatile mici
de deseuri.
3. Refolosirea mai multor produse
4. Reciclarea si compostarea a cat mai multe deseuri
5. Tratarea chimica si biologica sau incinerarea celorlalte tipuri de deseuri
6. Ingroparea resturilor ramase in rampe de gunoi igienice

Refolosirea: recipiente pentru realimentare (sticla si PET), saci refolosibili (din


panza sau sfoara), anvelope folosite (produc energie, se recicleaza, se folosesc
in fundatiile constructiilor)

- 39
Reciclarea: compost (fertilizator pentru sol, utilizat la restabilirea compozitiei
solului)
-Reciclarea primara are loc in vederea obtinerii aceluiasi tip de obiect
-Reciclarea secundara are loc in vederea obtinerii altor produse din acelasi
material

2.2.3. Solutii in vederea reducerii deseurilor:

 Micsorarea consumului
 Revolutionarizarea tehnicilor de fabricare a produselor
 Reciclarea (aluminiu, sticla, hartie, otel) reduce impactul asupra mediului
 Arderea (17% din deseurile produse in UE sunt arse; acest proces elibereaza
sulf, dioxizi de azot, cloruri de hidrogen, dioxizi, metale grele, polueaza apele;
cenusa trebuie sa fie ingropata)
 Ingroparea (67% din deseurile produse in UE sunt duse la rampele de colectare;
procesul elibereaza CO2, gaz metan, polueaza apa cu pesticide, cianuri, nitrati
si metale grele)
 Compostarea (aceasta este o activitate limitata si necesita o piata de livrare)

Alte solutii includ: crearea unor tehnologii de epurare si reducere a cantitatilor de


deseuri, produse inofensive la contactul cu mediul inconjurator, programe care sa
incurajeze reciclarea si refolosirea, introducerea unor taxe pentru ambalare si
alocarea de spatiu pentru rampe de depozitare a deseurilor.

 Cele mai sigure si ieftine cai de a rezolva problema deseurilor si a poluarii sunt:
- reducerea deseurilor in cantitate,
- refolosirea majoritatii materialelor utilizate
- reciclarea majoritatii materialelor utilizate

2.2.4. Ghid de reciclare

Ce se poate recicla

Sticla Recipiente de sticla (sticle, borcane). Cele mai valoroase sunt cele
transparente.
Sfat: in general e bine sa fie sortate dupa culoare.

Hartie Ziare curate, tiparituri, reviste, carti vechi, ambalaje de carton de la detergenti,
pantofi etc., fotocopii de la birou.
Sfat: pastrati hartiile pentru reciclat uscate. Atunci cand le duceti la centrul de
reciclare ambalati-le in hartie si legati-le cu sfoara.

Ambalaje de plastic Pet-uri ("sticlele" din plastic), pungi de plastic, recipienti de


detergenti.
Sfat: trebuie triate - pungile fosnitoare se recicleaza intr-un fel iar cele normale in alt
fel. Se gasesc foarte greu centre stradale care sa le recolteze.

- 40
Cutii de metal De la bauturile racoritoare, bere, conserve
Sfat: metalul poate fi reciclat la nesfarsit.

Uleiul de motor si anvelopele


Sfat: Uleiul de motor este foarte toxic. NU IL ARUNCATI IN CANALIZARE!!!

Bateriile auto, acumulatori etc.


Sfat: continutul acestora este deosebit de toxic. Este ideal sa incercati sa gasiti un
centru de reciclare.

Cartusele de la imprimantele laser si inkjet


Sfat: Majoritatea firmelor furnizoare de toner pentru imprimante au serviciu de
reciclare a cartuselor. Pentru cartusele uzate primiti bani!

Ce nu se poate recicla

Materiale ceramice
Spray-uri
Ambalajele materialelor toxice (de exemplu, de la anumite vopseluri) Abtibildurile,
servetelele, hartia cerata, hartia de fax
Partile metalice atasate magnetilor

- 41
2.2.5. INSCRIEREA/CLASIFICAREA DESEURILOR
Prin conceptul .determinare a deseului. trebuie să se înteleagă în primul rând
încadrarea unui material din deseu (tip de deseu) într-o categorie de deseuri
generală.
Este rational să se opereze o încadrare într-o grupă de deseuri în functie de
modul de formare (generare si colectare). Pentru scopuri statistice, este necesară si
o clasificare supraordonată a tipurilor de deseuri în functie de branse, ramura
industriala sau procese, în cadrul cărora este generat deseul.
În timpul determinării deseurilor, adică al stabilirii tipului, se constată dacă
acestea necesită sau nu necesită o manieră specială de supraveghere, după
legislatia europeană, dacă sunt sau nu periculoase. Ce deseuri am putea regăsi aici,
aflăm din originea lor sau de la elementele caracteristice materialelor. De obicei,
deseurile .periculoase. provin de la întreprinderi industriale.
Pasul următor este identificarea unui metode adecvate de salubrizare.
Metodele si instalatiile legate de aceasta sunt prezentate în tabelul următor.

Metoda de salubrizare Prescurtare


Depozite pentru gunoi menajer si alte DGM
depozite pentru deseuri care necesită
supraveghere
Depozite supraterane pentru deseuri DDS
speciale
DST
Depozite subterane pentru deseuri
speciale (de exemplu saline)

Mono-depozite (numai unul sau putine MD


tipuri de deseuri sau o grupă)

Instalatii de incinerare a gunoiului enajer IGM


sau alte instalatii de incinerare pentru
deseuri nepericuloase

Instalatii de incinerare pentru deseuri IDS


speciale
Instalatii de tratare biologică (compostare, ITB
fermentare)
Instalatii de tratare chimică-fizic TFC

Exemplul 1:
CED . Grupa 15 01 = ambalaje
CED . Denumirea. 01 = hârtie si carton
CED . Denumirea. 02 = plastic
Exemplul 2

- 42
CED . Grupa 20 01 = fractiuni colectate selectiv (din gunoiul din localităti)
CED . Denumirea 02 = sticlă
CED . Denumirea 03 = bucăti mici de plastic
CED . Denumirea 08 = resturi organice din bucătărie, compostabile

Definirea deseurilor în România


Determinarea deseurilor în România s-a realizat în trecut numai pe baza
standardului tehnic SR 13 350/96, prin care se efectua o încadrare foarte generală în
grupe de deseuri.
Prima preluare a CED in Romania s-a realizat in anul 1999, prin emiterea HG
nr. 155/1999, publicată pe 23 martie 1999 în Monitorul Oficial nr. 118. Aceasta a fost
abrogata recent, prin HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru
aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase. HG 856/2002
stipuleaza obligatia agentilor economici:
 sa tina evidenta gestiunii deseurilor generate, pe tipuri de deseuri, inclusiv
cele periculoase, pe formulare speciale;
 sa raporteze ATPM periodic datele solicitate privind gestiunea deseurilor;
 sa utilizeze codificarea pentru fiecare tip de deseu, dupa procedura din
hotarare.
Toate datele statistice privind gestionarea deseurilor transmise anual de
agentii economici se pastreaza de catre ATPM intr-un registru de evidenta pe o
perioada de minimum 3 ani.
In cazul in care agentii economici desfasoara si activitati de depozitare, alături
de datele despre cantitătile din fiecare tip de deseu, trebuie să se mai precizeze:
 tipul depozitării;
 tipul tratării;
 scopul salubrizării (de exemplu la rampă) sau al valorificării (de exemplu
 prin REMAT);
 cantitatea deseurilor depozitate definitiv;
 locul de depozitare si tipul depozitului.

Deseuri periculoase

Domeniul de apreciere Criterii / caracteristici

Tipuri generale si categorii de Reziduuri din anumite domenii de


deseuri periculoase (nr. IC) utilizare si metode (de exemplu din
protectia plantelor agricole, industria
chimică, deseuri din spitale, pirotehnie).
Elemente specifice deseurilor Anumite proprietati chimice si fizice ale
periculoase (nr. IE) materialului care pot conferi grad de
periculozitate (de exemplu, usor
inflamabile, explozibile) si care pot
produce efecte care dăunează sănătătii
(de exemplu malformatii genetice,
riscul
Substante continute în Anumite elemente chimice si compusi
deseurile periculoase (nr. I D) dăunători, din deseul periculos, care
contin unul dintre elementele mentionate

- 43
in anexa.

2.3. CONCEPTUL PRIVIND GESTIONAREA DESEURILOR


Situaţia actuală a managementului deseurilor în România este caracterizată
de:
 cresterea cantităţilor de deseuri la condiţii neschimbate pentru zonele de
depozitare;
 insuficienţa echipamentului pentru colectare si transport; infrastructură de
valorificare nedezvoltata corespunzator.
Obiectivele generale pot fi prezentate după cum urmează:
 Epuizarea tuturor posibilităţilor de evitare a formării si reducere a cantităţilor
de deseuri, în cooperare cu populaţia si cu sectorul economic;
 Sortarea, colectarea si valorificarea deseurilor menajere, trebuie realizate
cu respectarea punctelor de vedere ecologice si economice;
 Diminuarea presiunii asupra rampelor de depozitare prin folosirea metodei
clasice de valorificare, compostarea, ca si prin pretratarea resturilor de
depozitat;
 Folosirea optimă a energiei, eliminarea corectă din punct de vedere tehnic
a materialelor periculoase si controlul prealabil eficient al materialelor de acest gen;
 Examinarea tuturor tipurilor de resturi de îndepărtat, ca de exemplu gunoiul
menajer, resturile industriale, deseurile din construcţii si demolări, în vederea
valorificării lor;
 Stabilirea conceptelor de management al deseurilor la nivel comunal, cu
scopul sistematizării si organizării teritoriale, ca si cu scopul satisfacerii intereselor
regionale si supraregionale;
 Siguranţa maximă a salubrizării prin crearea unui sistem regional si
supraregional de asociaţii, ecologic si reprezentativ din punct de vedere economic,
pentru reciclare a resturilor, compostare si valorificare energetică, pentru depozitarea
controlată, ecologică a gunoiului rămas, imposibil de valorificat.
Prin elaborarea unui plan de management al deseurilor, folosind conceptul de
management integrat al deseurilor pentru o regiune de salubrizare se realizează
dimensionarea necesitatilor de salubrizare pe o perioadă de timp definită (în
cele mai multe cazuri . zece ani). Acest lucru presupune următoarele măsuri:
 Măsuri de infrastructura salubrizării;
 Măsuri manageriale;
 Măsuri economico-organizatorice;
 Măsuri financiare, inclusiv legate de taxe;
 Măsuri în domeniul relaţiilor publice / al consilierii în legătură cu deseurile.
Pasii individuali ai planificării sunt reprezentaţi în Fig. 13-1 si explicaţi în cele ce
urmează.
Asigurarea unei structuri de salubrizare corespunzătoare noilor realitati
impune o planificare atentă. Planificările de specialitate si conforme au ca premisă
existenţa unei baze de date substanţiale. Acest aspect se refera în primul rând la
date despreinfrastructură, tipurile si cantităţile de deseuri, ca si sistemele si
instalaţiile de salubrizare aflate la dispoziţie.

- 44
- 45
III. PROCEDEE SI TEHNOLOGII DE RECICLARE A DESEURILOR

1. Planificarea gestionării deşeurilor

Planificări ale gestionării deşeurilor, ştiinţifice şi adaptate nevoilor, dintr-o


regiune pot fi realizate numai pe baza unor date sigure şi a unei analize
fundamentate asituaţiei existente. In acest sens, sunt necesare, pe lângă cunoştinţe
detaliate privind structurile de salubrizare disponibile, şi date realiste despre
cantitatea absolută de deşeuri, ca şi despre originea şi compoziţia acestora.

1.1. Factori care influenţeazã cantitatea si compoziţia deseurilor


Dacã se comparã bilanţurile locale de deseuri din comunitãţi diverse, se
observã diferenţe accentuate atât din punctul de vedere al cantitãţii de deseuri
menajere (cu granulaţie mare) si industriale, cât si din acela al compoziţiei. Pe lângã
factorii arbitrari, cum ar fi erorile sau lacunele din statisticile deseurilor ca si din
controlul intrãrilor de deseuri, acest lucru este cauzat de factori, care influenţeazã fie
direct (de ex. structura economicã si a locuinţelor) fie indirect (de exemplu condiţii
marginale de management al deseurilor) cantitatea si compoziţia deseurilor. Printre
multiplii factori de influenţãtrebuie sã facem deosebirea între:
 Factorii care influenţeazã efectiv cantitatea de deseuri si resturi, cum ar fi:
dezvoltarea economiei si a populaţiei, structura de locuinţe, structura socialã,
structura economicã, comportamentul consumatorului, tehnicile de producţie,
mãrimea gospodãriilor, anotimpul;
 Factorii care influenţeazã cãile de salubrizare a deseurilor, ca de ex.:

- 46
sistemele de recipiente pentru deseuri, mãrimile recipientelor, rãspândirea obligaţiei
de a fi conectat si de a utiliza un serviciu de salubritate, oferta de sisteme pentru
colectare selectivã, tipul si frecvenţa de ridicare a gunoiului cu granulaţie mare,
asigurarea evacuarii deseurilor lãsate pentru salubrizare, conform legislaţiei in
vigoare, situaţia actualã pe piaţa materialelor vechi;
 Factorii care influenţeazã cantitatea de deseuri si care indicã soluţii pentru
salubrizare, ca de ex.: mãrimea taxelor, tipul de taxã solicitatã, oferta în volume de
recipiente de deseuri, date legale (de ex. obligaţia de reprimire etc.), subvenţionãri
comunale pentru materiale vechi;
 Factorii unde se presupune o influenţã, ca de ex.: modul de îndepãrtare,
respectiv tratare în fiecare localitate în parte, modul de salubrizare îninstalaţiile
învecinate, taxele pentru instalaţiile învecinate;
 Influenţe prin modificãri în condiţiile cadrului legislativ.

1.2. Analiza deseului

Analizele de deseuri reprezintã fundamentul elaborãrii conceptelor comunale


de management al deseurilor si al planificãrilor pentru instalaţiile de valorificare si
îndepãrtare a deseurilor. În particular, examinãrile deseurilor servesc urmãtoarelor
scopuri:
 Colectarea de date de pornire pentru planurile de management al
deseurilor, în vederea determinãrii potenţialelor pentru împiedicarea formãrii
lor, valorificarea, tratarea si îndepãrtarea deseurilor, ca si în vederea estimãrii
capacitãţilor necesare si a dimensionãrii instalaţiilor de tratare si îndepãrtare
care trebuie implementate;
 Pregãtirea, controlul reusitei si evaluarea eficienţei mãsurilor de
management al deseurilor (de ex. implementarea sistemelor de colectare a
materialelor valorificabile);
Determinarea efectelor unor condiţii cadru modificate (de ex. mãsuri
implementate ale colectãrii materialelor valorificabile, condiţii economice si/sau
sociale modificate);
 Prognoza cantitãţilor de deseuri din localitate;
 Evaluãri statistice generale.

Analizele deseului menajer


Prin .gunoi menajer. înţelegem deseuri solide, colectate si transportate de
cãtre responsabilii cu salubrizarea sau de un terţ contractat, în recipiente
standardizate si amplasate în zonele de salubrizare.
In mediul rural si în zonele periurbane din România, unde existã pânã la ora
actualã slaba conectare la sistemul de salubrizare publicã (adicã numar insuficient
de
recipienti pentru colectare, ridicare neregulatã a gunoiului menajer), nu poate fi
utilizatã aceastã metodã. In acest caz, trebuie mai înainte de toate sã se creeze
premisele unei colectãri normale a deseurilor, ca de exemplu colectarea gunoiului în
fiecare gospodãrie în recipiente corespunzãtoare, ca si ridicarea regulatã a
deseurilor.
O schemã de desfãsurare cuprinzând activitãtile esentiale necesare unei
analize a deseurilor menajere este reprezentatã in figuraFactorii care influenteazã
cantitatea si compozitia gunoiului menajer, considerati ca fiind siguri si confirmati
printr-o multitudine de cercetãri, sunt:

- 47
 structura localitãtii;
 tipul, respectiv mãrimea recipientelor;
 oferta de volumul al recipientului pentru un locuitor;
 frecventa de golire a recipientelor;
 sistemele de colectare si salubrizare existente;
 tipul de încãlzire al unitãtilor de locuintã.

1.3. Pregatire- implementare- evaluare

- 48
2. EVITAREA PRODUCERII DE DEŞEURI

Noţiunea de evitare a producerii deşeului cuprinde posibilităţile de acţiune,


care împiedică sau reduc formarea deşeurilor încă de la inceputul producerii lor,
producatorii diversi, prin distribuţie, si până la consum. Evitarea producerii deşeului
este prima etapa importantă in realizarea unui concept integrat de gospodărire a
deşeurilor.

Definirea şi îngrădirea conceptului

Conceptul de .evitare a deşeului., în literatura de specialitate, nu este nici clar


definit, nici utilizat univoc. De cele mai multe ori, prin .evitare a deşeului. înţelegem
strategii şi măsuri, care, în sens restrâns, reprezintă diminuarea/reducerea cantităţii
de deşeu prin măsuri de valorificare. Mai exact însă, conceptul de
diminuare/reducere a deşeului cuprinde activităţi atât de evitare a formării cât şi de
valorificare a deşeurilor.
Pentru o intelegere clară a conceptului de evitare a formării deşeurilor, este
absolut necesara explicarea lui dataliata.
În managementul deşeurilor s-a impus o diferenţiere a măsurilor de evitare a
deşeurilor, din perspectiva aspectelor calitative şi cantitative

2. Evitarea producerii deşeurilor

 2.1. Evitare cantitativă şi calitativă a deşeurilor

Măsurile evitării cantitative vizează să reducă fabricarea şi comercializarea


produselor, ca şi utilizarea de materie primă pe unitate de produs (proces de
producţie sărac în deşeuri şi reducere absolută a producţiei).


- 49
Măsurile evitării calitative au ca scop reducerea poluării mediului (apa, aer,
sol) la producţia, comercializarea, utilizarea şi salubrizarea bunurilor.
Cea din urmă poate fi obţinută prin substituţia produselor sau ambalajelor
cuconţinut toxic prin produse ecologice. Astfel, de ex. înlocuirea recipientelor de
unică folosinţă din policlorură de vinil (PVC) prin recipiente de unică folosinţă din
sticlă reprezintă o evitare calitativă, din perspectiva emisiilor dăunătoare, la
incinerare. Nu trebuie însă să ne aşteptăm în acest caz la o reducere a cantităţii de
deşeuri.

- 50
Măsurile cantitative şi calitative de evitare a deşeurilor se pot afla în
concurenţă, dar se pot şi compensa reciproc. În aceste cazuri, depoluarea mediului
nu se poate obţine prin evitarea deşeului. Următoarele exemple sunt edificatoare :
Reducerea cantitativă a deşeurilor poate conduce la mărirea concentraţiei
substantelor toxice din deşeu. Pe de altă parte, diminuarea potenţialului toxic prin
înlocuirea PVC prin polietilenă (PE) la sticle, ţevi şi folii poate avea drept consecinţă
creşterea cantităţii de deşeu (dacă este necesară o întărire a grosimii materialului),
din cauza menţinerii unor cerinţe de calitate identice.

Evitarea deseului

 Evitarea calitativă a deşeului


 Reducerea producţiei
 Producţie săracă în deşeuri
 Producţie mai săracă în substanţe toxice
Exemple:
 Substituirea bateriilor primare cu acumulatori
 Substituirea recipientelor de unică folosinţă din PVC cu recipiente de unică
folosinţă din sticlă
Exemple:
 înlocuirea sistemelor ambalajelor de unică folosinţă cu sisteme de ambalaje
de folosinţă multiplă
 înlocuirea produselor cu viaţă scurtă cu cele cu viaţă lungă

Semnificaţia şi efectele măsurilor de evitare a deşeurilor nu se limitează la


domeniul descris anterior al diminuărilor cantitative şi calitative ale deşeurilor. În
rezumat, scopurile generale ale evitării deşeurilor pot fi formulate după cum
urmează:
 protejarea resurselor prin diminuarea utilizării materiilor prime la producţie;
 economisirea energiei la producţie, comercializare, salubrizare ;
 diminuarea emisiilor de substanţe toxice;
 diminuarea emisiilor la producţie, comercializare, consum şi salubrizare;
 depoluarea salubrizării prin diminuarea cantităţilor de deşeuri ca şi a
reducerii toxicităţii deşeurilor.

- 51
2.2.Evitarea deşeurilor în ciclul de viaţa al produselor

- 52
2.3.Strategii de evitare a producerii de deşeuri

Prin strategii se intelege in acest context, un set de obiective cuprinzătoare


pentru evitarea producerii resturilor şi deşeurilor. Acestea pot fi deduse din
schema ciclului de viaţă a unui produs, unde fiecărei .faze de viaţă. îi corespunde o
strategie diferită, ca de ex. :
 proiectarea şi realizarea de produse care să genereze puţine deşeuri, să
aibă o viaţă lungă şi să poată fi reparate uşor ;
 utilizarea economicoasă şi ecologică a materiilor prime in procesul de
producţie;
 tehnologii de producţie care genereaza puţine deşeuri ;
 sisteme de ambalaje care produc puţine deşeuri la împachetarea
produselor ;
 decizie conştientă a cumparatorului in alegerea de produse care
genereaza puţine deşeuri, au o viaţă lungă şi pot fi reparate uşor ;
 utilizare economicoasă a produselor şi renunţare la utilizarea anumitor
produse;
 utilizare îndelungată, repararea şi întreţinerea produselor;
 utilizare in comun a unor produse;
 revalorificarea bunurilor folosite.
Din aceste strategii de bază, trebuie sa se dezvolte la nivel comunal propuneri
concrete de măsuri, care să fie adaptate si indreptate către fiecare grup ţintă (actor).

Posibilităţile de acţiune a oraşelor şi comunelor în promovarea


masurilor de evitare a producerii de deşeuri

- 53
Evitarea producerii deşeurilor, la nivel local, reprezintă în primul rând o sarcină
de coordonare, organizare şi consiliere. Primul pas este elaborarea unui concept
regional de evitare a formării deşeurilor adaptat conditiilor locale, conţinând:
 analiza potenţialelor de evitare;
 analiza comportamentului actorilor relevanţi, producători de deşeuri şi
identificarea ariilor principale considerate . zone critice . sub aspect ecologic ;
 determinarea posibilităţilor de acţiune (de ex. concepte de consiliere,
căutarea şi identificarea alternativelor, propuneri de produse de substituţie
etc.) ;
 recomandări de implementare.

Posibilităţile de acţiune a unităţilor de producţie

Evitarea producerii deşeurilor în unităţile de producţie şi industriale intervine


mai ales la dezvoltarea tehnicilor de utilizare a materialelor şi a produselor, care sunt
considerate în acelaşi timp şi criterii de management al deşeurilor. In principal,
masurile de evitare în producţie pot interveni în următoarele faze:

la procedeele de producţie:

 optimizarea funcţionării instalaţiei, a tehnicii procesului şi a proceselor


individuale;
 circuitul intern al instalaţiei şi valorificarea interna a substanţelor reziduale;
 minimizarea utilizării materiilor prime şi auxiliare (cresterea randamentelor
si scaderea consumurilor specifice);
 inlocuirea materiilor prime şi auxiliare toxice;
 utilizarea materiilor prime secundare, fie intern, fie prin valorificare la terti;
 implementarea sistemelor de folosinţă multiplă.

la paleta de produse:
 inlocuirea produselor energofage;
la structurarea produsului:
 structurare în direcţia valorificării a produsului ;
 dezvoltarea şi fabricarea de produse reutilizabile şi folosibile de mai multe
ori ;
 dezvoltarea şi fabricarea de produse cu o viaţă lungă.
Posibilităţile de acţiune în comerţ
Comerţul, şi mai ales comerţul cu amănuntul, ocupă o poziţie importantă ca
element de legătură între unităţile de producţie pe de-o parte şi consumatori
pe de altă parte. Astfel, comerţul poate influenţa printr-o ofertă preferată, (de ex. de
produse sărace în substanţe toxice şi care genereaza puţine deşeuri, de produse
reciclate, de amabalaje de folosinţă multiplă sau de bunuri de folosinţă îndelungată),
desfacerea produselor şi deci pe producător. Pe de altă parte, comerţul poate
influenţa pozitiv comportamentul de consum, în sensul evitării formării deşeurilor,
împreună cu o informare şi consiliere corespunzătoare, printr-o alegere preferentiala
şi o marcare a produselor ecologice. În plus, comerţul este şi un producător inevitabil

- 54
de deşeuri, mai ales de deşeuri din ambalaj (material plastic, hârtie/carton) şi de
resturi din alimente, în domeniul alimentar, asa incat, posibilităţile de evitare a
deşeurilor în domeniul comercial decurg din:
 evitarea deşeurilor din ambalaje prin utilizarea îndeosebi a ambalajelor
pentru transport reutilizabile (de ex. sisteme de folosinţă multiplă) ;
 evitarea alterarii alimentelor din comerţul alimentar, printr-o gestionare
corespunzătoare;
 utilizarea produselor ecologice la întreţinerea spatiilor comerciale si
clădirilor.

Evitarea formării deşeurilor orientată către diminuarea substanţelor toxice


în gospodărie se remarcă în primul rând printr-o cantitate mai redusă de substanţe
toxice în deşeu.
Grupe importante de substanţe toxice din gunoiul menajer sunt de ex.
compusii halogenati, fenolii, metalele grele, acizii organici şi anorganici şi leşia (soda
caustica). Substanţele dăunătoare sunt conţinute în aşa-numitele .deşeuri
problematice., ca de ex.
baterii;
 produse de protecţie a plantelor şi combatere a dăunătorilor (pesticide,
ierbicide);
 produse care conţin mercur;
 chimicale din domeniul fotografiei;
 produse de dezinfectare;
 produse de curăţare a cuptoarelor de gatit ;
 produse de curăţare a metalului (degresare, deruginol) ;
 medicamente;
 produse de curăţat pentru covoare;
 lămpi fluorescente;
 produse de îndepărtare a petelor;
 vopsele, lacuri;
 solvenţi;
 substanţe de lipit;
 produse de protecţie a cuptorului de gatit ;produse de îngrijire a
autoturismului ş.a.
Propuneri de reducere a cantităţilor de deşeuri din gospodării

Domeniu Măsuri
Domeniul ambalajelor -preferarea recipientelor de folosinţă multiplă şi .la
schimb. faţă de recipientele de unică folosinţă, de ex.
pentru băuturi ;
-preferarea alimentelor proaspete, vândute fără
ambalaj faţă de marfa împachetată, de ex. pentru
fructe, legume, carne ;
-utilizarea coşului/sacoşei de cumpărături în locul
pungii de plastic ;
-utilizarea ambalajelor care pot fi reumplute.
Gospodărire orientată -conservarea alimentelor;
către evitare -folosinţă multiplă a ambalajelor;
-neacceptarea produselor oferite prin materiale

- 55
publicitar neconforme.

Bunuri de consum renunţare la produse de unică folosinţă, de ex. veselă


de unică folosinţă ;
la cumpărarea bunurilor de larg consum, atenţie la
posibilitatea de reparare şi calitate
Substanţe toxice -economisirea chimicalelor din gospodărie, ca de ex.
produsele de curăţare şi întreţinere ;
-renunţare la îngrăşăminte minerale şi produse
chimice de protejare a plantelor ;
-cumpărare doar cand este nevoie a vopselelor şi
lacurilor ;
-alegerea produselor ecologice, sărace în
substanţe
toxice, ca de ex. produse de curăţat pe bază de
săpun fără înălbitor, fosfaţi, coloranţi şi parfumuri ;
-alegerea vopselelor şi lacurilor fără solvenţi sau
metale grele.

Evitarea formării deşeurilor prin oferta de marfă neîmpachetată în


sectorul de alimente

Recipiente de folosinţă multiplă, de ex. în domeniul băuturilor,


contribuExemple de măsuri de evitare a deşeurilor în sectorul administraţiilor şi

- 56
instituţiilor publice

Domeniul Măsuri de evitare a deşeurilor


Sectorul de birouri: -utilizarea hârtiei scrise sau imprimate
pentru ciorne;
-scrierea pe ambele părţi a hârtiei
(copii, anunţuri publice);
-utilizarea plicurilor folosite pentru
poşte internă;
-utilizarea şerveţelelor din pânză în
locul celor din hârtie;
-utilizarea hârtiei reciclate;
-utilizarea materialelor de birou şi a
chimicalelor fără substanţe toxice sau cu
conţinut mic (de ex. creioane solubile în
apă respectiv care pot fi ascuţite în locul
creioanelor chimice care conţin solvenţi,
substanţe de lipit fără solvenţi);
-renunţare la produse din material
plastic, îndeosebi la materialele
conţinând PVC ;
-utilizarea aparatelor electrice cu
alimentare din reţea sau a acelora cu
acumulatori reîncărcabili în loc de
baterii;
-preferinţă pentru băuturi în sticle de
folosinţă multiplă;
-utilizarea produselor ecologice de

- 57
curăţat (fără substanţe cu clor, tensid sau
fosfaţi);
-preferarea mobilierului compatibil
ecologic (de folosinţă îndelungată,
reparabil, sărac în substanţe toxice);
Cantine/restaurante -ofertă de băuturi în sticle de folosinţă
multiplă ;
-ofertă de alimente proaspete din
regiune
-renunţare la ambalarea porţiilor;
-renunţare la vesela de unică folosinţă
;
Domeniul -renunţare la materiale conţinând PVC;
construcţiilor -utilizarea vopselelor şi lacurilor fără
substanţe toxice;
-reutilizarea componentelor şi
materialelor din construcţii de la măsurile
de demolări ;
-valorificarea materialelor de
construcţii reciclate;
-utilizarea materialelor de construcţii
reciclabile;
-utilizare a metodelor de construcţii
care permit obţinerea elementelor de
construcţii;
Şcoli, grădiniţe, -influenţarea profesorilor şi elevilor, de
instituţii sociale ex. în privinţa alegerii ecologice a
instrumentelor de scris;
-preferinţă pentru băuturi în sticle de
folosinţă multiplă;
-procurare de bunuri de consum şi
mobilier compatibile cu mediul ;

Realizarea de -interzicerea veselei de unică folosinţă;


reuniuni în zone/ furnizare de băuturi şi mâncare în
instituţii publice veselă de folosinţă multiplă, la schimb;
optimizarea consumului de energie;

Concluzii

Pentru realizarea măsurilor de evitare a formării deşeurilor, împreună cu


colectarea separată analizată în următorul capitol, este necesară o activitate
orientată de relaţii publice şi consiliere a producătorilor industriali de deşeuri,
persoane private şi multiplicatori din partea oraşelor şi comunelor responsabile cu
salubrizarea. Pentru a efectua eficient aceste activităţi variate de organizare şi
consiliere, este necesară utilizarea personalului calificat (consilieri pe probleme de
deşeuri).
Pentru sprijinirea oraşelor şi comunelor care doresc să acţioneze în direcţia

- 58
conceperii şi implementării măsurilor de evitare a deşeurilor, există posibilitatea de
apel la o serie de surse de informaţii.
De asemenea, Internetul oferă nenumărate posibilităţi de procurare a
informaţiei despre acest domeniu tematic, de ex. din paginile web ale diferitelor
instituţiorganizaţii, oraşe şi comune din Europa.

3. VALORIFICAREA DESEURILOR
Plecand de la ierarhia specifica managementului deseurilor, deseurile a caror
formare nu poate fi evitata trebuie valorificate conform posibilitatilor. Masurile de
valorificare a deseurilor trebuie implementate acolo unde cele de impiedicare a
formarii nu sunt posibile sau unde, din motive ecologice sau economice, nu ar mai fi
rationale.
Vis-à-vis de indepartarea deseurilor trebuie sa i se recunoasca valorificarii
superioritatea, atata timp cat:
 aceasta este posibila tehnic si cu niste cheltuieli modice de reprezenatare ;
 pentru materialele recuperate este disponibila o piata de desfacere,
respectiv poate fi creata aceasta piata.

Masurile de valorificare a deseurilor contribuie ca produsele, ambalajele,


ca si alte materiale, de care proprietarul lor nu mai are nevoie, sa nu mai ajunga in
depozitul de deseuri. Aceste masuri trebuie sa faciliteze mentinerea deseurilor in
circuitul economic sau aducerea lor in aceasta zona.
De asemenea, masurile care contribuie intr-un mod incurajator la cresterea
capacitatii de valorificare a produselor, ambalajelor si a altor materiale sunt masuri
de
valorificare a deseurilor (masuri calitative de valorificare), cum ar fi de exemplu
masurile de minimizare a continutului de materiale daunatoare al deseurilor,
respectiv al produselor secundare, ca si substituirea produselor, ambalajelor si a
altor materiale nevalorificabile cu unele valorificabile.
Valorificarea fractiunilor individuale ale deseului presupune insa o separare
intre componentele sale valorificabile. Deoarece o separare a gunoiului deja
amestecat, mai ales in domeniul deseurilor menajere, nu este posibila decat cu mari
cheltuieli si de cele mai multe ori cu rezultate insuficiente, materialele individuale sau
grupele de materiale trebuie colectate separat, cu ajutorul sistemelor de colectare si
supuse unei valorificari inca inainte de amestecarea cu alte parti ale gunoiului.
Aceste masuri prealabile, (care trebuie luate de producatorul, respectiv
posesorul deseurilor, astfel incat o valorificare sa fie posibila), apartin de asemenea
domeniului masurilor de valorificare a deseurilor. Masurile prealabile cuprind, pe
langa organizarea transportului, mai ales separarea deseurilor la locul lor de obtinere
(de ex. in gospodarii, in intreprinderi, in locuri publice si in firme de prestari servicii) in
resturi valorificabile si nevalorificabile, ca si strangerea lor in recipiente separate.
Acest lucru presupune colaborarea motivata a cetatenilor, extrem de importanta
pentru ca este singura care mentine sau falimenteaza sistemul colectarii selective.

- 59
Si pentru componente din deseuri cu continut toxic, a caror ramanere in
deseuri ar insemna un pericol pentru om si mediu, ar trebui instituite sisteme de
colectare selectiva. Acest lucru este de mare importanta, atat din punctul de vedere
al obtinerii unor materiale secundare sarace in substante toxice, ca si al detoxificarii
gunoiului ramas, care trebuie indepartat.
In principiu, trebuie avut grija ca masurile colectarii selective sa nu intre in
contradictie cu cele de impiedicare a formarii deseurilor. Prin colectarea selectiva a
deseurilor valorificabile trebuie incurajat comportamentul responsabil al
cetateanuluifata de gunoiul sau, ca si o exploatare rationala a resurselor, insa nu
trebuie distruse nici eforturile in vederea impiedicarii formarii deseurilor

3.1. Definirea conceptului si a scopurilor

Ca sinomim pentru notiunea de .valorificare a deseurilor. s-a incetatenit intre


timp notiunea de reciclare. Din acest motiv .valorificarea deseurilor. se expliciteaza
mai indeaproape in contextul reciclarii.
De fapt, reciclare inseamna .a reintroduce intr-un circuit.. Raportat la deseuri,
intelegem termenul cu sensul de reintroducere a acelor materiale, consumate in
fabricarea si in folosirea bunurilor transformate apoi in deseuriUn alt aspect care
trebuie luat in considerare aici este faptul ca, o reciclare veritabila, in sensul ca, dintr-
un material uzat (materie secundara) sa se obtine acelasi produs sau un alt produs
de aceeasi calitate, are loc doar foarte rar. Aceasta forma de reciclare, la care
calitatea produsului reciclat scade, se intalneste si sub demunirea de .Downcycling..
O prezentare extinsa si sistematica a notiunilor este continuta in Directiva 2243 a
Asociatiei Inginerilor Germani , in care gasim printre altele, urmatoarele definitii:
.Recycling (reciclarea) este o utilizare noua sau o valorificare a produselor sau a
partilor din produse in forma unor circuite.
.Reciclarea in timpul folosirii produsului este reintroducerea produselor
folosite, dupa sau fara un proces de tratare . de ex. procesul de prelucrare-
transformare a produsului -, folosindu-le in aceeasi forma intr-un
nou stadiu de utilizare (reciclarea produsului)..
.Reciclarea deseurilor din productie reprezinta reintroducerea intr-un nou
proces de productie a deseurilor din productie, ca si a materialelor auxiliare si a
combustibililor dupa sau fara un proces de tratare . adica
proces de prelucrare -transformare (reciclarea materialelor)..
Pentru diferitele forme si procese exista alte forme ale reciclarii. Astfel se
opereaza o diferentiere intre reutilizarea si valorificarea produselor, respectiv ale
partilor din produse
Elementul principal de diferentiere intre reutilizare si valorificare consta in
aceea ca in primul caz forma produsului se pastreaza in mare parte, in timp ce in cel
de-al doilea caz ea se pierde. In schimb, in comparatie cu valorificarea, reutilizarea
deseurilor are loc, , la un nivel al valorii mai inalt si de aceea este de preferat.
Valorificarea deseurilor este legata in primul rand de o pierdere a substantelor
valoroase.

- 60
La formele de reciclare urmeaza inca o impartire in re-reutilizare si
continuarea reutilizarii, respectiv in revalorificare si continuarea
revalorificarii:.Re-reutilizarea. este utilizarea din nou a unui produs folosit,
pentru
acelasi scop pentru care a fost conceput, fara a i se aduce modificari, respectiv cu
modificari limitate ale unora dintre partile sale.
.Continuarea reutilizarii. este utilizarea din nou a unui produs folosit, pentru un
scop diferit de acela pentru care a fost conceput. Ea se poate realiza cu pastrarea
formei produsului sau cu efectuare de modificari limitate.
.Revalorificarea. este folosirea repetata a materialelor uzate si a deseurilor din
productie, respectiv a materialelor auxiliare si a combustibililor intr-un proces de
productie identic cu cel care a fost deja realizat. Prin revalorificare iau nastere, din
materialele de iesire, materiale avand in mare parte aceeasi valoare.
.Continuarea valorificarii. este folosirea materialelor uzate si a deseurilor din
productie, respectiv a materialelor auxiliare si a combustibililor intr-un proces de
productie nou. Prin continuarea valorificarii iau nastere materiale industriale sau
produse cu alte caracteristici (materiale industriale secundare) si/sau alta forma. Aici
este si locul reciclarii chimice (de ex. piroliza, hidroliza) a materialelor plastice.

- 61
Deasemenea, exista diferente intre valorificarea materiala si energetica a
deseurilor, dupa cum urmeaza:
Valorificarea materiala presupune substituirea materiilor prime, deseul fiind utilizat
din nou datorita caracteristicilor sale materiale . cu exceptia folosirii lui imediate ca
material combustibil pentru obtinerea de energie.
Valorificarea biologica (compostare, fermentatie) este tot valorificare materiala a
resturilor organice, fie ca este vorba despre tratarea realizata conform standardelor
industriale ale instalatiilor cu tehnica inalta, fie ca ne situam in zona gospodariilor
particulare, a administratiilor comunale sau a gradinilor particulare, unde valorificarea
se face pentru nevoile proprii (gospodarii: de ex. compostare, hranirea animalelor,
Valorificarea energetica presupune folosirea deseurilorca material combustibil
inlocuitor pentru obtinerea de energie.
La reciclarea materialelor din plastic mai facem diferenta si intre valorificarea
materiilor prime si valorificarea materialelor industriale.
Alegerea unei metode de valorificare trebuie sa adopte intotdeauna
maniera ecologica de valorificare.
Obiectivele valorificarii deseurilor se completeaza cu obiectivele evitarii formarii
deseurilor,

3.2. Evaluarea ecologica a valorificarii deseurilor

In principiu, la masurile de valorificare a deseurilor, ca si la masurile de evitare


a formarii lor, trebuie estimat gradul de poluare a mediului. Modelul de bilant al
afectariimediului cuprinde domeniile colectarii, transportului, prelucrarii, productiei de
produse secundare, logisticii de distributie, comercializarii, utilizarii si salubrizarii.
Metodologic, urmeaza aceleasi procedee ca si cele descrise anterior in Cap. 15.3.
pentru impiedicarea formarii deseurilor. Pentru atingerea scopului evaluarii, adica
estimarea gradului de reducere a poluarii mediului prin productie, cu ajutorul
valorificarii deseurilor, este posibila realizarea unor comparatii diverse. O influenta
decisiva asupra rezultatului evaluarii o constitue alegerea si stabilirea limitelor
sistemului cercetat.
Se pot alege de exemplu valorificarea deseurilor si productia primara,
valorificarea deseurilor si alte optiuni alternative de comportament (de ex.
impiedicararea formarii deseurilor), ca si studiul comparativ al poluarii mediului din
productia primara si secundara din punct de vedere al consumului de materie prima
(comparatia inainte/dupa). Cu ajutorul unei comparatii a valorificarii deseurilor si a
productiei primare, pot fi insa evaluate numai procedeele prin care se obtin
produse comparabile din punctul de vedere al calitatii lor.

Astfel, este acceptabila compararea hartiei de scris poligrafice din materii


primare cu unele asemanatoare obtinute din hartie uzata, insa procesul de productie
pentru componenete din plastic nu poate fi comparat ; de exemplu fabricarea
bancilor din parcuri din deseuri amestecate si fabricarea materialelor plastice nu pot
fi cpmparate . aceasta din cauza diferentei mari de calitate.

- 62
- 63
3.3. Importanta actuala a valorificarii deseurilor
Ca si in alte state central si est-europene, in Romania a existat si exista inca
un sistem de reciclare foarte ramificat . cu puncte de colectare a materialelor
valorificabile (REMAT). Fostele puncte de colectare REMAT, aflate in proprietatea
statului, au fost privatizate succesiv, dupa schimbarea politica de la sfarsitul lui 1989.
In vechiul regim, acest sistem era puternic ancorat in constiinta romanilor, mai ales
datorita stimulentelor financiare. Colectarea si predarea materialelor valorificabile si-
au pierdut de atunci mult din semnificatie, in consecinta, in ultimii ani, cantitatile de
materiale reciclabile colectate s-au diminuat considerabil.
La ICIM . Institutul de Cercetare in Ingineria Mediului, s-a inregistrat1, in cadrul
chestionarii anuale a producatorilor importanti de deseuri si a celor responsabili cu
salubrizarea din 1999, un total de aproximativ 76,5 milioane de tone de deseuri, dupa
cum urmeaza:
cca. 69 de mil. tone (cca. 90,2%) de deseuri industriale,
cca. 6,2 mil. t (8,1%) deseuri din localitati, din care cca. 5,2 mil. Tone gunoi
menajer,
cca. 0,93 mil. tone (1,2%) de deseuri din agricultura si0,4 mil. tone (0,5%) de
deseuri de alta provenienta (de ex. deseuri din spitale).
In comparatie cu media europeana, rata de valorificare a fierului vechi in
Romania este la un nivel ceva mai scazut. Astfel, .National Council for Materials
Recycling. a furnizat, la sfarsitul anilor 90, o cota de reciclare a cuprului de cca. 39%
(Europa: 45%), a aluminiului de 33% (Europa: 40%). In cazul hartiei si al cartonului,
dar mai ales al sticlei si plasticului, cotele de reciclare sunt evident mai mici decat
cele de la nivel european.
Din deseurile industriale, in 1999, au fost supuse valorificarii numai cca 16%
(cca. 11 mil. tone), fie prin recuperare intra-intreprindere, fie prin intreprinderi
exterioare de valorificare [ICIM, 1999]. Pentru unele fractiuni, ca de ex. sticla, metale
feroase si neferoase, in domeniul deseurilor specifice productiei, s-au atins cote de
reciclare de peste 90%, prin reintroducerea lor in procesele de productie
Fosta intreprindere de stat, privatizata intre timp, REMAT administreaza in
fiecare judet un centru de recicalre (doua in Bucuresti), si, suplimentar, in zonele
intravilane, puncte de colectare pentru materialele recicalbile. Sunt acceptate mai
ales materiale uzate din productia industriala, intr-o proportie mai redusa si din
gospodarii. Materialele neamestecate in exces, mai ales fierul vechi, mai putin si
hartie/carton, sticla si plastic, ajung de acolo la industriile prelucratoare. Comerciantii
particulari de materiale vechi colecteaza deseuri valorificabile si primesc de la
REMAT un castig, a carui valoare depinde de fiecare situatie in parte.
Importanta REMAT a scazut in ultimii ani si putem presupune ca aceasta
tendinta va continua, o data cu schimbarea intregii situatii economice si cu cresterea
nivelului de trai.
In anumite orase exista containere speciale de depozitare a deseurilor
valorificabile (de ex. hartia).
La rampele de depozitare, diferite grupe de populatie colecteaza deseuri
valorificabile. Despre volumul cantitatilor de astfel de materiale, din care aceste
grupe de populatie au ales ce-a fost mai bun, nu exista date certe.
Aceasta demonstreaza ca o masura esentiala pentru diminuarea cantitatilor
de deseuri este introducerea colectarii selective in viitor a componentelor deseurilor
si de prelucrarea lor pentru a deveni produse noi.

- 64
Posibilitati de valorificare si domenii de utilizare a deseurilor
refolosibile
Cele mai importante piete pentru materii secundare sunt
 Hartie veche;
 Sticla veche;
 Metale vechi;
 Plastice vechi;
 Textile vechi.
Pe langa aceste asa numite materiale valorificabile .uscate., gunoiul contine, in
functie de structura locuintelor si de anotimp, o componenta considerabila de
material organic (deseuri biologice si verzi din gospodarii si intreprinderi).
Aceasta fractiune poate fi compostata si folosita ca ingrasamant si ca mijloc
de imbunatatire a solului prin introducerea substantelor in circuitul lor natural.
In Romania vor aparea si alte piete pentru alte materiale vechi, datorita
ultimelor acte normative aprobate privind valorificarea deseurilor (de ex. masini
vechi, uleiuri vechi, baterii),
La elaborarea unui concept de valorificare, de prim interes este studierea
cantitatilor de deseuri si a compozitiei lor, atat pentru deseurile menajere cat si
pentru cele industriale. Este necesara o diferentiere dupa structura locului de
producere a deseurilor si dupa influentele anotimpurilor, precum si o estimare a
potentialului de reciclare al grupelor de materiale relevante, urmarind in principal :
 Potentialele disponibile din punct de vedere teoretic,
 Cantitatile disponibile/utilizabile practic,
 Compararea cu cantitatile deja supuse reciclarii
Baza unui concept de management al deseurilor, avand ca obiectiv valorificarea
la maximum a deseurilor, este examinarea posibilitatilor de desfacere pentru
materiile secundare care se pot obtine. Examinarea pretentiilor pietei (posibilitati
de desfacere, specificari si formarea pretului produselor), luand in considerare
caracteristicile regionale, formeaza baza pentru evaluarea si selectarea sistemelor
de
colectare si a procedeelor de reciclare potrivite. Ramane de vazut, ce pretentii va
exprima piata in privinta cantitatii si a calitatii substantelor si produselor de reciclat,
deoarece, la urma urmelor, doar materialele reintroduse in circuitul economic
contribuie la reducerea cantitatii de deseuri. Criterii de evaluare a posibilitatilor de
desfacere a materialelor secundare
Pietele de materiale secundare se caracterizeaza prin mari variatii
conjuncturale, cele mai importante variatii, determinante pentru evolutia pietelor fiind
in principiu:urmatoarele :
o Procedeele disponibile pentru continuarea prelucrarii materialelor
secundare si volumul cantitativ a lor;
o Calitatea materiilor secundare;
o Situatia de concurentei pe pietele relevante ale materiilor prime ;
o Politica de desfacere a producatorilor de materii secundare.
Cantitate si siguranta cumpararii
Pentru aprecierea sanselor pe o piata a unei materii secundare este necesar
sa cunoastem capacitatea de asimilare a industriei prelucratoare a acestui material.

- 65
Materia secundara intra intotdeauna pe piete care sunt de cele mai multe ori
deservite de materii prime originare. Trebuie sa avem grija ca materiile secundare sa
atinga doar in parte calitatea produselor concurente, neinlocuind astfel pe deplin
materilor prime originare.
Pentru a aprecia siguranta cumpararii, este necesar sa estimam:
 potentialele de desfacere pentru materiile secundare, pe baza cifrelor de
consum al materiilor prime originare;
 posibilitatile de substitutie a materiilor prime cu materii secundare.
Calitate
Pentru unele materii secundare exista o gradare a calitatii in forma unor clase
comerciale definite sau in alte cazuri se stabilesc cerinte minimale, de exemplu din
partea industriei prelucratoare, respectiv a Ministerului Industriei. Si la nivelul UE
exista cerinte de calitate, corespunzator solicitarilor pietei internationale. O adaptare
a caracteristicilor romanesti la categoriile si cerintele de calitate europene s-a realizat
de exemplu in domeniul metalelor neferoase, prin elaborarea STAS 6058-1/88.
In practica se obisnuieste sa se negocieze calitatea dorita, luand in
considerare si
conditiile de livrare. Obtinerea de catre cumparator a calitatii dorite reprezinta o parte
a politicii de desfacere.
Pret
Materialele vechi valorificabile inca mai au un pret fix. Aici nu se pot face
prognoze despre dezvoltarea ulterioara a pretului, deoarece schimbarile neprevazute
in oferta si cerere ar putea modifica puternic situatia pretului. Eforturile autoritatilor
locale in domeniul administrarii deseurilor pot duce insa la schimbari semnificative
ale pretului.
Posibilitati de promovare a utilizarii de materiale refolosibile
Desfacerea produselor reciclate poate fi sustinuta, atat de industria
prelucratoare, comert, consumatori, cat si de autoritatea publica, in felul urmator:
Industria prelucratoare:
 Extinderea capacitatilor de reciclare disponibile ;
 Continuarea dezvoltarii procedeelor de prelucrare a deseurilor
valorificabile;
 Dezvoltarea industriei de produse din materiale reciclate.
Comertul:
 Sprijinirea desfacerii produselor noi provenite din reciclare;
 Formarea pretului in favoarea produselor reciclate.
Consumatorii:
 Schimbarea comportamentului de consum in directia unei cereri
crescute pentru bunurile si produsele reciclate, respectiv pentru
produsele cu o componenta ridicata in produse reciclate.
Institutiile publice:
 Incurajarea initiativelor de cercetare, de model si promovare
- prin preluarea si implementarea practicilor de succes ;
 Reducerea impozitelor pentru crearea unor noi oportunitati de
prelucrare a deseurilor valorificabile ;
 Sprijin financiar pentru imbunatatirea si extinderea instalatiilor
tehnice si tehnologiilor disponibile si care trebuie implementate ;
 Consumarea produselor reciclate intr-o proportie mai mare
decat in prezent ;

- 66
 Hotarari politice clare, respectiv prevederi legale pentru
utilizarea produselor reciclate ;
 Demersuri de constientizare a populatiei in vederea utilizarii si
vanzarii produselor reciclate etc.
Hartie si carton vechi
Reciclarea hartiei vechi este bine cunoscuta si utilizata astazi, in industria
hartiei.
Hartia si cartonul se inalnesc printre altele, mai ales sub forma de:
 Hartii poligrafice (hartii pentru imprimanta si de ziar) ;
 Hartii si cartoane de impachetat ;
 Hartie igienica;
 Hartii si cartoane tehnice speciale.
Deseurile din hartie se obtin, in principal, in urmatoarele domenii:
 Tipografii, edituri, chioscuri de distribuire a presei,
 Intreprinderi care prelucreaza hartie,
 Magazine,
 Autoritati, administratii, firme de prestari servicii,
 Gospodarii particulare.
In Romania, deseurile din hartie si carton . provenind intr-o proportie
covarsitoare din intreprinderi . sunt colectate prin punctele de colectare REMAT.
Hartia veche colectata separat si valorificata se foloseste in principal in
industria hartiei ca materie prima fibroasa. Exista posibilitati de valorificare a
hartiei vechi si in afara industriei hartiei, ca de ex. in industria materialelor de
constructii ca material izolant, la producerea de placi fibroase, sau ca material de
umplere a ambalajului, dar o asemenea utilizare este totusi de o importanta redusa.
In trecut, deseurile din hartie erau folosite in diverse tari ca material ajutator pentru
compostarea deseurilor organice. Avand in vedere continutul ridicat de C si N si
proportia redusa a apei, acest lucru pare normal. Dar intrucat hartia este prelucrata
tehnic, se poate ca, in functie de tehnologiei de imprimare si a compozitiei
colorantilor, continutul in metalele grele sa fie prea ridicat si sa dauneze procesului
de compostare.
Astazi, deoarece culorile pentru imprimare sunt imbunatatite si contin mai
putine metale grele, putem presupune ca exista o tendinta de reducere a continutului
lor in deseurile din hartie.
Gradul de folosire a hartiei vechi este diferit, din motive tehnice mai ales si in
functie de fiecare tip de hartie. In timp ce utilizarea la producerea hartiei de ambalaj
si cartonului nu ridica probleme deosebite, la folosire in zona hartiilor speciale
poligrafice apar greutati.
Revalorificarea hartiei vechi la fabricarea hartiei are totusi limite tehnice. La
fiecare ciclu de reutilizare se scurteaza fibrele si determina necesitatea unui aport
suplimentar de fibra.
Alte eforturi de valorificare facute in ultimul timp au condus la dezvoltarea
alternativelor si posibilitatilor de utilizare. In principalul domeniu de utilizare, industria
hartiei, caracteristicile hartiei vechi pot fi imbunatatite, in special prin introducerea
instalatiilor moderne de prelucrare, care deschid noi modalitati de folosire.
Mentionam in principal procedeele de spalare a cernelii pentru marirea gradului de
alb al hartiei, prin indepartarea culorilor de imprimare si fractionarea fibrelor pentru
separarea fibrelor mai scurte (=cu capacitate redusa de a forma legaturi).
Nu in ultimul rand trebuie subliniate eforturile pentru crestereagradului de
acceptare a consumului de produse continand hartie veche.

- 67
Utilizarea ecologica a valorificarii hartiei vechi este, din punctul de vedere
al managementului deseurilor, cea mai importanta cale in reducerea cantitatilor de
deseuri. Astfel, este diminuata poluarea mediului prin

 Economisirea cantitatilor de materii prime si de energie ;


 Diminuarea emisiilor de gaze si ape reziduale.
De ex. prin utilizarea hartiei vechi la fabricarea hartiei noi, atat consumul de lemn
cat si cheltuielile in energie pentru transportul lemnului si pentru productie se reduc.
In plus, se reduc si efectele negative asupra climei, ca urmare a defrisarii
suprafetelor forestiere (ce diminueaza procesul transformarii dioxidului de carbon in
oxigen), si asupra solului (cresterea riscului de eroziune). Hartia fabricata pe baza
hartiei vechi are de asemenea o nevoie mai scazuta de apa si o incarcatura in ape
reziduale mai mica decat hartia fabricata numai din material lemnos.
Deosebit de nepoluanta este productia de hartie reciclata, atunci cand este
instituit un circuit al apei si se renunta la decolorare (splararea cernelii) si inalbire
(prin folosirea compusilor cu clor), deoarece apele reziduale obtinute de la decolorari
chimice si utilizarea decolorantilor sunt extrem de impurificate si trebuie privite critic.
Fabricile de hartie sunt interesate sa pastreze hartia veche pe cat posibil
neamestecata si fara impuritati majore, ca de ex. metale, materiale plastice,
cioburi de sticla si resturi organice, hartii cerate, rezistente la apa sau incleiate.
Hartia veche este sortata in vederea reutilizarii pe sortimente, pentru a putea
produce in cele din urma cele 4 tipuri de hartie mentionate la inceputul acestui
capitolDiferentele uzuale de calitate trebuie luate in considerare, privind cerintele
pietei nationale si internationale. La nivel european, datele referitoare la acest aspect
pot fi gasite in Norma CEN 643, la nivel national . in Standardele (STAS) din seria
4527.
Privind lucrurile la modul general, de ex. grupa de hartie noua Hartie
poligrafica cuprinde hartie veche de prelucrata din materialele provenite din
deseurile menajere (ziare, ilustrate), materiale imprimate returnate si resturi de la
tipografii.
La fabricarea hartiilor de ambalaj, sau la cartoane se folosesc materiale din
hartie veche corespunzatoare fiecarui strat in parte. Pentru recto si verso se folosesc
materialele din resurile menajere, deseuri amestecate si resturi din cartonaje.
Stratul acoperitor este format din dosare si formulare tipizate vechi, care
contin
sau nu contin lemn.
Hartia veche utilizata la fabricarea hartiei gofrata se compune din hartie veche
amestecata, resturi din magazin si resturi din cartoane gofrate.
Intre hartiile igienice deosebim hartia . tissue, formata 100% din hartie
reciclata, iar pentru fabricarea hartiei pentru toaleta si bucatarie se mai foloseste si
hartie creponata. Ambele au un continut de hartie veche de pana la 100%. La
fabricarea hartiei-tissue se pot folosi hartie veche alba fara lemn, fasii multicolore,
dosare, ziare, ilustrarte, resturi din tipografii si materiale imprimate returnate, la hartia
creponata hartie veche fara lemn.
Piata maculaturii este caracterizata prin mari variatii ale preturilor si ale
cantitatilor, ce se produc in intervale scurte de timp. Astfel, nu se fac intotdeauna
plati, ci anumite fabrici de hartie primesc maculatura numai daca se achita o suma in
plus.
Variatiile se pot explica mai ales prin modificarea in timp a ofertei, supuse si
urmatorilor factori de influenta:

- 68
 Dezvoltarea/marimea conjuncturala a productiei de hartie,
 Paleta de productie a industriei hartiei,
 Pretul si calitatea concurentei pe pietele nationale si internationale ale
materiei prime pentru hartie si hartiei noi,
 Calitatea si disponibilitatea tipurilor de maculatura solicitate,
 Nevoia industriei hartiei, ca si cota de utilizare la fabricarea de produse noi,
 Cererea actuala de pe piata, adica consumul de hartie, carton si cartonaje,
 Stadiul tehnicii industriale de prelucrare,
 Exporturile si importurile de maculatura,
 Cursul dolarului.
De aceea, la realizarea contractelor de achizitii si a negocierii conditiilor pretului
de vanzare-cumparare intre autoritatile locale si comerciantii de materiale
valorificabile, este necesara luarea in considerare a conditiilor de functionare a
fabricilor de hartiei sicarton. Pentru industria hartiei, utilizarea maculaturii ofera in
parte avantaje economice. De aceea, aceasta industrie este interesata de o livrare
sigura a maculaturii si a posibilitatii de a calcula preturile pe termen lung.
Reprezentantul intereselor asociatiilor nationale ale industriei hartiei la nivel
european este .Confederation of European Paper Industries (CEPI).. CEPI reprezinta
legatura intre reprezentantii membrilor asociatiilor nationale si institutiile europene,
asigura schimbul de informatii intre acestia si participa activ la elaborarea acelor
reglementari din legislatia UE care au efecte asupra industriei hartiei.

Sticle vechi
Cea mai mare parte din sticla provenita din deseurile menajere si cele
industriale este reprezentata de sticla din recipiente. O posibilitate importanta de
reducere a sticlei vechi este deci industria sticlei pentru recipiente. La reciclarea
sticlei vechi, materiilor prime la retopire li se adauga nisip de cuart, carbonat de
calciu si cioburi.
Si in industria sticlei plane se utilizeaza cioburi. Insa, din cauza compozitiei
chimice diferite, in comparatie cu sticla pentru recipiente, se folosesc numai cioburi
din productia si prelucrarea de sticla plana.
Sticla veche de valoare inferioara poate fi folosita la fabricarea de materiale
izolatoare (vata de sticla), de materiale de slefuit, ca si de teracote si gresii.
Sticla de ecranul televizoarelor nu trebuie colectata impreuna cu sticla pentru
recipiente. In cazul acesteia se intalnesc materiale incarcate cu substante toxice,
caretrebuie colectate separat si tratate corespunzator. Pentru asigurarea unor cote
de reciclare inalte in industria sticlei pentru recipiente, este neaparat necesar sa se
evite o contaminare a sticlei pentru recipiente cu astfel de sticle. Daca nu, acest lucru
poate aduce cu sine probleme pentru industria sticlei pentru recipiente, in ceea ce
priveste valorile limita totale ale metalelor grele, stabilite in directivele UE privind
ambalajele.
La ora actuala, sticla se colecteaza, in proportie redusa, prin REMAT. In mare,
recipientele din sticla sunt colectate din casa in casa de catre comercianti particulari
de materiale vechi, care le livreaza apoi contra cost la punctele de colectare REMAT.
Sticla veche poate fi reciclata fara probleme, teoretic, intr-o proportie de 90%.
Totusi, aceasta valoare teoretica poate fi atinsa, daca sticla este colectata separat pe
culori, deoarece cota de reciclare pentru sticla depinde foarte mult de culoarea
produsului.
Industria sticlei pentru recipiente produce in general sticla alba, verde si maro.
La fabricarea sticlei albe este necesara o puritate a culorii, pentru sticla veche

- 69
utilizata, de aproximativ 99,5 %, pentru a putea obtine, la un ados de 50% cioburi, o
calitate suficienta a sticlei. De asemenea, la fabricarea sticlei maro, numai putine
cioburi diferite pot fi utilizate. Recipientele din sticla avand alte culori decat cele trei
mentionate mai sus pot fi colectate impreuna cu recipientele din sticla verde,
deoarece la fabricarea sticlei verzi pentru recipiente este tolerat cea mai mare
cota de cioburi diferite. Este posibila o cota de sticla veche amestecata de pana la
70% in cazul sticlei albe, 60% - la sticla maro si 95% - la sticla verde. La fabricarea
sticlei pentru recipiente, problemele care apar in procesul de productie (cum ar fi
incluziuni nedorite in sticla), sunt provocate de substante perturbatoare cum ar fi
ceramica, pietrele, portelanul, plasticul, aluminiul, metalele feroase si neferoase. Pe
langa separarea pe culori, sticla veche trebuie deci pregatita riguros inainte de topire,
adica eliberata, mecanic sau manual, de substante straine si granulata. Indeosebi
sticlele alba si maro sunt foarte sensibile in ceea ce priveste impuritatile amintite.
In industria fibrelor de sticla, culorile joaca un rol mic, insa in cioburi nu trebuie
sa fie absolut deloc substante straine.
Pe langa efectele pozitive in managementul deseurilor (de ex. diminuarea
volumelor de la rampele de depozitare prin reducerea cantitatilor de deseuri, marirea
puterii calorice a gunoiului ramas), prin reciclarea sticlei vechi se pot obtine si alte
avantaje ecologice, dintre care amintim:
 Economisirea energiei si reducerea emisiilor la recuperarea, transportul si
pregatirea materiilor prime;
 Reducerea interventiilor asupra peisajului si a prejudiciilor asupra apei
freatice cauzate de exploatarea materiilor prime;
 Diminuarea poluarii apelor reziduale la fabricarea sodei.
Necesarul de energie la fabricarea sticlei se diminueaza pe punct de procent al
adosului de cioburi cu cca. 0,2 pana la 0,5% . Pentru ca avantajul energetic sa nu fie
anulat de cheltuielile cu transportul, acestora trebuie sa li se acorde o mare
importanta.
Nerentabilitatea in cazul distantelor mari este si motivul pentru care practic nu
exista comert international in domeniul reciclarii sticlei.
Datorita economisirii de energie si de materii prime, utilizarea cioburilor ofera
de obicei uzinelor de sticla avantaje economice. Pe langa economiile in energie,
mai ales posibilitatea amestecarii cantitatilor de sticla veche in vanele de topire, se
obtine o durata de topire mai scurta, in comparatie cu folosirea numai a materiilor
primare.
In ceea ce priveste preturile de pe piata sticlei vechi din Romania nu se pot
face afirmatii in acest moment, pentru ca depind in general de cantitatile de sticla
vechedisponibile si de necesarul industriei.

Metale vechi

Locurile de depozitare a fierului vechi se afla mai ales in zonele industriale.


Aici se obtine fierul vechi intr-o cantitate si forma concentrate. In ceea ce priveste
fierul vechi din gunoiul menajer, este vorba in special de tabla alba si fier. Categoria
metalelor neferoase este dominata de aluminiu.
In principiu, metalele se preteaza bine la revalorificare, deoarece, in timpul
utilizarii nu se modifica structura lor. Fierul vechi din gunoiul menajer este impur . din
cauza hartiei, plasticului, cauciucului, lacurilor, culorilor, resturi de mancare s.a.m.d,
asa incat el nu poate fi utilizat decat pregatit intr-un proces de obtinere a fierului brut
si aotelului. Din aceasta cauza, este necesara o colectare cat mai curata. In ceea ce

- 70
priveste reciclarea metalelor, in Romania exista o infrastructura functionala de mult
timp. O mare parte din fierul vechi este utilizat in industria producatoare si
prelucratoare a metalelor, fie reintrodus direct in procesele de productie, respectiv de
prelucrare, fie ajunge, prin colectarea selectiva si reintroducerea lui de catre REMAT
si comercianti particulari de materiale vechi, in industria otelului.
Cantitatea de fier vechi este impartita, la nivel mondial, in doua grupe
principale:
 Cantitatea proprie de fier vechi din furnale si otelarii, ca si din turnatorii.
Acest fier vechi ramane in circuitul materiilor prime, respectiv al celor
industriale, de aceea se mai numeste si fier vechi in circuit ;
 Fierul vechi cumparat, unde este vorba fie despre resturile de productie
colectate de catre industria fierului vechi, asa-numitul fier vechi nou, fie despre
bunurile de consum si industriale, din otelarii si turnatorii, care nu mai pot fi
utilizate, asa-numitul fier vechi vechi.
 Un utilizator important al fierului vechi este industria producatoare de fier
si otel.
Cerintele de calitate sunt diferite, in functie de metodele de obtinere a otelului.
Factorii care influenteaza calitatea fierului vechi sunt continutul in fier,
greutatea in vrac si impuritatile metalice ca si cele nemetalice. Spre deosebire
de resturile nemetalice din productie, metalele vechi din gunoiul menajer nu
indeplinesc de regula aceste cerinte. Cerintele de calitate ale otelariilor pot fi atinse in
aces caz numai printr-o prelucrare mecanica.
In cazul nemetalelor, cerintele in ceea ce priveste puritatea sunt foarte
ridicate. Aluminiul vechi trebuie sa fie de ex. fara amestecuri metalice. Cerintele de
calitate (continuturile in substante straine, compozitia chimica, listele de sortimente)
pentru metalele feroase se regasesc in Standardul Romanesc STAS 6058-1/88, care
a fost adaptat inca de la inceputurile sale cerintelor europene (indeosebi pentru fier,
cupru, alama). De asemenea, nedorite sunt foliile si hartiile cu un strat de aluminiu,
deoarece, la topire, cauzeaza dificultati tehnice prin ramasitele de cenusa.
Utilitatea ecologica a reciclarii metalelor rezida in economisirea materiilor
prime, reducerea interventiilor in peisaj si a efectelor lor negative la exploatarea
minereului de fier, ca si in economisirea de energie in comparatie cu productia
otelului din minereu de fier.
Mai ales cu ajutorul reciclarii aluminiului pot fi diminuate o serie de poluari
grave ale mediului care apar la productia primara a acestui metal (economisire de
materie prima, diminuarea poluarilor mediului la exploatarea bauxitei, diminuarea
emisiilor atmosferice, consum mai mic (cu pana la 95%!) de energie primara).
Pericolul cel mai mare este constituit de emisiile in atmosfera, daca purificarea
aerului rezidual rezultat din procesul de retopire nu se face corespunzator stadiului
actual al tehnicii, iar, prin arderea impuritatilor organice, dioxina si furanul ajung in
mediu o data cu gazelereziduale. In ciuda faptului ca fierul vechi poate fi usor vandut,
colectarea selectiva din gospodarii nu este necesara in toate cazurile (cantitatea
obtinuta este redusa, greutatea in vrac este mica, iar costurile de colectare ridicate),
dar trebuie examinata atent.
Efecte mai evidente se asteapta prin colectarea selectiva a metalelor din
gunoiul cu granulatie mare si din cel industrial. Structurile de valorificare
(REMAT, comercianti particulari de materiale vechi) trebuie sprijinite in acest scop.
Resturi din metale se obtin in domeniul casnic mai ales din
ambalajelealimentelor. Analizele gunoiului menajer din Ramnicu Valcea au aratat ca
procentul lor din totalitatea resturilor din ambalaje este redus, nu in ultimul rand din

- 71
motivul rolului inca important al conservarii proprii a alimentelor . Pentru mentinerea
unui procent mic in ambalaje ar trebui ca masurile de impiedicare a formarii
deseurilor sa fie tratate cu o atentie sporita La nivel european exista cate o
asociatie atat pentru industria fierului si a otelului, cat si pentru comertul de metale
neferoase si industria reciclarii metalelor neferoase, organisme care reprezinta
interesele asociatiilor nationale pe langa ComisiaUniunii Europene. Pentru domeniul
metalelor neferoase, aceasta este .European Metal

- 72
3.4. CONCEPTULI DE GESTIONARE INTEGRATA A
DESEURILOR
In capitolul de fata vor fi prezentate, prin exemplificari pentru grupe de deseuri
alese ca si pentru zone de provenienta, obiectivele, conceperea si etapele unui
concept integrat de management al deseurilor.

 Obligatia de evitare a generarii si de valorificare a deseurilor ;


 Obligatia de colectare selectiva;
 Interdictia de amestecare.
Obiective:
 Stabilizarea, respectiv reducerea cantitatii de deseuri;
 Reducerea potentialului daunator al deseurilor de depozitat;
 Intensificarea activitatilor de valorificare, cu integrarea in acelasi timp a
sistemelor existente in colectarea selectiva si valorificare;
 Stoparea proacticilor nedorite de salubrizare a deseurilor, ca de ex.
depozitarile ilegale de deseuri, incinerari necontrolate etc.;
 Pregatirea deseurilor cu potential reactiv mic, nevalorificabile si
depozitarea lor corespunzatoare.

- 73
ABORDAREA ECOLOGICĂ ŞI CONDIŢII DE SECURITATE IN DOMENIUL
GESTIONARII DEŞEURILOR
Impactul gestionarii deşeurilor asupra mediului
Strategiile şi conceptele de implementare a gestionarii integrate a deşeurilor se
bazeaza astazi pe doua principii general recunoscute in intreaga lume:

Dacă evitarea formării unui deşeu nu este posibilă, atunci trebuie căutate metode
de valorificare sau posibilitati de reutilizare. Din perspectiva tehnologică, exista doua
tipuri de valorificare : valorificare materiala şi valorificare energetică (obţinerea de
energie electrică sau termică).

Valorificarea materialelor
În principiu, valorificarea materială a deşeurilor trebuie să fie preferată datorită
păstrării (cel puţin parţiale) a energiei şi materialelor utilizate la fabricarea produsului.
Puterea minimă mecanică sau termică pentru transformarea deşeului într-un produs
utilizabil sau valorificabil caracterizează in acest caz calea optimă de valorificare. Din
acest punct de vedere, trebuie să fie preferată utilizarea multiplă a produselor.

Igiena şi protecţia sănătăţii în domeniul gestionarii deşeurilor


Factorii de risc datorati de agenţii patogeni din deşeuri

Interdependenta dintre protectia sanatatii populatiei si protectia mediului este


de mult timp recunoscuta, drept pentru care managementul deşeurilor a apărut ca
fiind extrem de necesar pentru asigurarea unui climat de viata sanatos.
Prin introducerea sistemelor de valorificare şi tratare a deşeurilor au crescut
posibilităţile de contaminare a angajaţilor din sistemul de salubritate. Deseurile şi
reziduurile sunt astăzi materiale de lucru din care trebuie să fie extrase substanţele
valorificabile, asa incat, pe lângă funcţia . scop .igiena mediului., apare acum
şi .igiena muncii..

- 74
Prezenta microorganismelor in materialele organice este în principiu un
fenomen natural. Mai ales deşeurile umede sunt purtătoarele unui număr mare de
germeni patogeni diferiţi.

Sporii de bacterii şi ciuperci se găsesc în deşeu în concentraţie deosebit de mare în :


 resturi de mâncare, care fermentează mai multe zile în pubelă şi prind
mucegai ;
 batiste de hârtie folosite, şervete de unică folosinţă, prosoape ;
 scutece şi articole de igienă ;
 resturi de alimente lipite de ambalaj ;
 material rezultat din măturare şi praf din gospodării;
 excremente de câine şi pisică, nisip pentru pisică.
Condiţiile favorabile (umiditate, căldură) conduc la înmulţirea rapidă a germenilor
în pubelele pentru gunoi menajer şi biologice. Miceliile ciupercilor de mucegai, dar şi
viermii şi larvele sunt identificabile după puţine zile în deşeu.
Conform unei analize a lui Streib, ciupercile de mucegai şi drojdiile ating
concentraţiile :
 în gunoiul menajer şi biologic neseparat, după 7 zile de depozitare, de 108
UC/g
 şi în gunoiul umed, după 7 −14 zile de depozitare, de 108 UC/g. Deşeuri din
spitale şi alte instituţii medicale
Deşeurile produse în spitale provin din toate sectoarele specifice activitatii
medicale: în administraţie, la internarea pacienţilor, la aprovizionarea cu alimente, la
punctele de tratare medicală, dar şi în cursul întreţinerii clădirilor şi echipamentelor.
De aceea, indicaţiile privind tipul de îndepărtare a deşeurilor (stabilirea modalităţii de
evacuare) se orientează după necesitatea igienei şi protecţiei sănătăţii, ţinându-se
cont de domeniul de provenienţă din cadrul spitalului.
O clasificare in functie de tipul de îndepărtare a deseului se poate realiza
dupăcum urmează:
A. deşeuri care pot fi evacuate prin orice metodă accesibilă (asemănătoare cu
deşeul menajer şi cu cel din unităţile de producţie);
B. deşeuri care trebuie tratate termic în vederea igienizării (deşeuri specifice
spitalelor);
C. deşeuri care necesită o tratare specială (deşeu special).

- 75
IV. PROCEDEE DE RECICLARE A DESEURILOR

1.COLECTAREA ŞI TRANSPORTUL DEŞEURILOR

În ultimii ani, posibilităţile de valorificare a materialelor din gunoiul menajer s-


au îmbunătăţit considerabil, prin tehnologiile noi, mai bune. Ca urmare a acestui fapt
şi a obiectivului de a îmbunătăţi, prin valorificarea deşeurilor, protejarea mediului şi
resurselor, în Uniunea Europeană, extragerea substanţelor valorificabile a devenit o
cerinţă legală. România s-a aliniat acestei strategii prin actuala legislaţie privind
deşeurilor.
Ambalajele de folosinţă multiplă sunt inferioare actualmente, la multe produse,
celor de unică folosinţă. Acestea, ca de ex. ambalajele pentru băuturi din PET, ca şi
cutiile din tablă albă sunt formate din materii prime pentru a căror valorificare
(reciclare) există bune premise tehnico-metodologice. Ambalajele din sticlă rămân în
continuare recipientul preferat pentru multe produse.
Valorificarea deşeurilor din metale feroase şi neferoase este o metodă de
reciclare verificată şi practicată de mulţi ani. Industria oţelului a dezvoltat reprimirea
metalului vechi şi a definit cerinţele pentru componenţa livrărilor. În România, în
aprilie 1999, a fost introdus standardul SR 6058/1: materiale valorificabile din fier .
legat de topirea fierului.
Pentru clasificarea materiilor prime secundare şi a deşeurilor din metale
neferoase, este valabil standardul STAS 3017-78.
Colectarea metalelor feroase şi neferoase din gunoiul menajer câştigă în

- 76
importanţă, deoarece recunoaşterea automată şi separarea aluminiului şi tablei albe
din fluxurile de deşeuri sunt astăzi lipsite de probleme. Ambalajele conţin astăzi, în
formă pură . ca folii . sau în materialul mixt, metale neferoase care pot fi recuperate.
Dispunem de metode automate de recunoaştere a cutiilor de carton de la
băuturi. Aceste materiale mixte pot fi împărţite în final în cartoane şi nemetale.
Colectarea materialelor problematice (de ex. baterii, resturi de vopsea,
medicamente, produse de curăţat) este obligatorie din perspectivă ecologică,
deoarece aceste materiale, în cursul îndepărtării deşeurilor, măresc potenţialul toxic
al deponiilor sau pricinuiesc probleme la tratarea deşeurilor.
Colectarea separată şi tratarea deşeurilor biologice sunt componente
importante ale conceptelor moderne integrate de management al deşeurilor.

Procedee de colectare
Procedeele colectării deşeurilor se deosebesc în mare după tipul utilizării
recipientelor de colectare, dupa cum urmeaza:
 procedee de golire;
 procedee cu recipient de schimb;
 procedee cu recipient de unică folosinţă;
 procedee fără pubelă.

1.1.Procedee de golire
La procedeele de golire, vehiculul de colectare şi transport preia, într-un ciclu
de colectare deşeul din recipientele de la faţa locului (proces de golire).
La colectarea deşeurilor reziduale, vehiculele cu sistem de compactare sunt
dotate cu unul sau mai multe dispozitive de ridicare, respectiv de răsturnare pentru
recipientele standard (de ex. pubele mari în format european). In acest caz, sunt
folosite în principal recipiente mari cu capacitatea de până la 1,1 m3 pentru gunoiul
menajer şi pentru deşeurile de producţie asimilabile cu acesta.
Dacă nu există recipiente de colectare la faţa locului, deşeurile sunt răsturnate
într-o cupă ataşată vehiculului, care, activata hidraulic, se goleşte în interiorul
vehiculului.
Pentru colectarea materialelor valorificabile în procedeul de golire, se
utilizează pubele mari cu capacitatea de 240 l şi 1.100 l pe rotile sau containere de
depozitare.
Colectarea separată a hârtiei şi cartonului din deşeul menajer este un
procedeu de golire foarte răspândit în Europa şi practicat ca metodă de reciclare.
Industria hârtiei a definit standarde de calitate pentru reprimirea hârtiei vechi,
conform cărora se face şi remuneraţia. În România există standardele STAS 4527/1-
81 şi 4527/2-81, care reglementează cerinţele de calitate, structura şi manipularea ca
şi recuperarea hârtiei şi cartonajelor.
Colectarea selectivă trebuie să fie alcătuită în aşa fel încât să se obţină o
puritate cât mai mare a materialului şi deci o clasă de calitate. Procedeul de golire cu
utilizarea recipientelor de 240 −1.100 l este potrivit îndeplinirii acestei sarcini.
Ca recipiente de colectare pentru deşeul biologic, în procedeul de golire, s-au
fixat pubelele cu capaciatea de 60 . 240l. La utilizarea pubelelor mai mari, din cauza
greutăţii volumetrice a deşeului biologic, apar adeseori probleme de randament
aleputerii de ridicare a dispozitivului de răsturnare.

a.Procedee cu recipient de schimb


La procedeul cu recipient de schimb, vehiculul de transport preia recipientele

- 77
umplute şi le transportă la punctul de golire (deponie, staţie de tratare, depozit pentru
materiale valorificabile, întreprinderi industriale etc.). Este vorba in acest caz despre
containere mari de peste 3 m³ pentru deşeuri amestecate sau containere cu unul sau
mai multe compartimente pentru colectarea materialelor valorificabile.
Exemple de sisteme de recipiente de schimb:
 colectarea sticlei, hârtiei, PET şi a cutiilor de băuturi în recipiente cu unul
sau mai multe compartimente,
 containere concave pentru deşeurile din construcţii,
 recipiente de schimb pentru deşeu rezidual sau materiale valorificabile în
campinguri, cazarme, alte complexuri multifuncţionale,
 containere pentru fier vechi pentru întreprinderile industriale,
 containere mari pentru hârtie/ carton/ cartonaje de ex. de la tipografii (şi
cu dispozitiv de compactare încorporat).

b. Procedee cu recipient de unică folosinţă


La acest procedeu, vehiculul de colectare preia deşeul în recipiente de unică
folosinţă, într-un tur de colectare.
Exemple de utilizare:
 colectarea selectivă a materialelor valorificabile (ambalaje mixte, plastic,
metal) în .saci pentru materiale valorificabile. din plastic;
 colectarea sezonală selectivă a frunzelor în .saci de frunze. din hârtie
(compostabile) ;
 colectarea gunoiului rezidual în saci din plastic.
Recipientele de unică folosinţă (sacii) sunt de obicei colectate şi transportate cu
vehicule de gunoi convenţionale, cu presă şi spaţiu deschis de încărcare sau în
camioane de serie cu remorcă.

c. Procedeul fără pubelă


La colectarea fără pubelă, un singur tip de deşeu, manevrabil manual, este
preluat de un camion cu remorcă sau de un vehicul de colectare dotat cu o
deschizăturămare de încărcare şi cu presă.

- 78
2. Valorificarea materialelor refolosibile colectate selectiv
Materialele valorificabile colectate selectiv sunt supuse mai întâi valorificării
materiale.
La valorificarea materială nu se produce o modificare fizica. Deşeul separat,
pe cât posibil pe sortimente pure, este supus unui proces de prelucrare mecanică,
pentru a fi transformat din nou într-un produs din acelaşi material.
Fracţiunile de deşeu care pot fi valorificate material sunt :
sticla;
metalele feroase;
metalele neferoase;
materiale plastice;
substanţe minerale.
Pentru obţinerea materialelor din deseu (sticlă, plastic, substanţe minerale) cu
o calitate adecvată valorificării materiale (puritatea sortimentelor), trebuie neapărat
să se realizeze o colectare selectivă a acestor deşeuri. O separare ulterioară din
gunoiul
amestecat se poate face numai cu eforturi mari şi conduce în general la un rezultat
nerentabil.
La valorificarea materiilor prime din fracţiunea de deşeu plastic se produce
mai intai transformarea chimică a materialului de bază petrochimic, din care se pot
obţine ulterior noi produse din plastic. In acest caz, materialele nu trebuie să fie
sortate pe sortimente pure, iar micile impurităţi care se mai intalnesc nu sunt un motiv
de excludere a materialului de la utilizare.
La valorificarea materială a deşeurilor, sarcina întreprinderilor publice şi
private de gospodărire a deşeurilor începe cu colectarea şi se termină cu predarea
deşeurilor, prelucrate corespunzător sau împachetate (în funcţie de tipul de deşeu şi
destinaţia utilizării), către unităţile de producţie, respectiv întreprinderile industriale
prelucrătoare.

- 79
2.1. Valorificarea hârtiei şi a cartonului

După colectarea fracţiunii HCC în containere depozit, în alte recipiente sau


sub formă de baloturi, se realizează confecţionarea formelor optime în vederea
transportului. Cu ajutorul unei prese pentru baloturi, materia primă secundară este
predată mai departe (de ex. baloturi 1.100 x 1.100 x 1.400 mm), unui întreprinzător
specializat de reciclare şi transport sau direct la întreprinderea de valorificare a
deşeurilor. In instalaţiile industriei prelucrătoare se realizează următorii paşi
deprelucrare :

Reciclarea hârtiei:
Reciclarea hârtiilor hidrorezistente:
Unul din criteriile importante pentru reciclarea hârtiei este capacitatea de
defibrare, respectiv usurinta cu care maculatura poate fi redispersata în apa.
Lucrarea prezinta unele date experimentale referitoare la capacitatea de
defibrare a doua tipuri dehârtii hidrorezistente - o hârtie acoperita cu PE prin laminare
si o hârtie acoperita cu film de polimeri.
Experimentele de laborator au aratat ca hârtia acoperita cu PE se defibreaza
usor în conditii obisnuite de defibrare, si separarea foliei de PE este influentata
pozitiv de cresterea consistentei si de lucru la temperatura mica (în jur de 30OC)
Hârtia acoperita cu film de polimeri a putut fi defibrata numai în conditii dure
de tratament mecanic si chimic, fiind nedefibrabila în conditii obisnuite.
 
CONSIDERATII GENERALE
Istoricul reciclarii hârtiei începe practic odata cu fabricarea ei. Astfel, se poate
afirma ca întotdeauna industria hârtiei a reciclat cantitati apreciabile de brac rezultat
la prelucrarea si utilizarea hârtiei. Daca în urma cu doua decenii reciclarea era
determinata în principal de motivatii economice, în ultimii ani accentul este pus pe
motivatiile ecologice, dezvoltându-se conceptul de marca “ eco” care serveste ca un
important instrument de piata.
Unul din factorii cheie care determina reciclabilitatea unui sortiment de hârtie
este capacitatea de destramare si dispersare a fibrelor în apa în vederea separarii de
contaminanti.
Hârtiile si cartoanele care nu au suportat tratamente speciale în procesele de
fabricatie si prelucrare nu ridica probleme deosebite în ceea ce priveste destramarea
maculaturii. Din acest punct de vedere, dificultatile cele mai mari se întâmpina la
prelucrarea bracului si maculaturii din ambalaje, care pot fi tratate în masa sau
acoperite la suprafata (prin cretare sau laminare), în 2 scopul creerii unor bariere la
penetratia fluidelor (apa si vapori de apa, uleiuri, grasimi, s.a.).

- 80
Unul din factorii care determina variabilitatea calitatii maculaturii provenite din
ambalaje este tratamentul pentru marirea rezistentei în stare umeda sau pentru
impermiabilizare completa /1/.
Hârtiile si cartoanele hidrore-zistente se fabrica prin tratarea în masa cu rasini
capabile de a dezvolta legaturi covalente sau care reticuleaza la suprafata fibrelor,
astfel ca la contactul cu apa hârtia îsI pastreaza cel putin 15-20 % din rezistenta în
stare uscata.
Fabricarea hârtiilor hidrorezistente a început în urma cu circa 50 ani, când
rasina melamin-formaldehidica si ceva mai târziu rasinile ureo-formaldehidice s-au
folosit ca agenti de hidrorezistenta în mediu acid.
La mijlocul anilor ‘50 au aparut rasinile de tip poliamid-poliamin-epiclorhidrina
care au capacitatea de reticulare în mediu neutru si care la început si-au gasit
aplicatii pentru sortimentele de hârtii sanitare iar ulterior la fabricarea hârtiei în mediu
neutru/alcalin.
Atât rasinile formaldehidice cât si cele epiclorhidrinice confera hârtiei
hidrorezistenta permanenta. Atunci când cantitati apreciabile din aceasta hârtie
ajunge într-un circuit traditional de prelucrare a maculaturii apar numeroase
dificultati, dintre care mai importante sunt cresterea cantitatii de material nedefibrat si
scaderea randamentului de recuperare a fibrei.
Hârtiile hidrorezistente pe baza de rasini formaldehidice pot fi destramate
relativ usor la pH acid (sub 4,0), prin cresterea temperaturii si a duratei de
destramare /2/.~n cazul folosirii rasinilor epiclorhidrinice, hârtia se destrama mult mai
greu deorece în procesul de maturare se produc reactii de reticulare de tip fibra-
rasina ceea ce reduce foarte mult capacitatea de umectare a hârtiei. Pentru
destramarea acestui tip de maculatura sunt necesare conditii mai energice de
tratament.
Dificultatile de prelucrare a maculaturii hidrorezistente limiteaza capacitatea de
reciclare a acesteia, dar având în vedere importanta conservarii resurselor naturale
se impune gasirea unor 3 solutii adecvate de prelucrare. Solutiile sus mentionate
implica consumuri mai mari de chimicale si de energie termica si mecanica si nu pot
fi aplicate decât în conditiile prelucrarii separate a maculaturii hidrorezistente.
Dar, capacitatea de destramare a maculaturii din ambalaje nu este limitata
numai de tratamentele pentru hidrorezistenta. Exista numeroase alte tipuri de
tratamente tip bariera la fluide, cum sunt : impregnare cu ceruri si rasini, laminarea
(cu folii sau filme de polimeri), încleierea la suprafata si cretarea. Fiecare din aceste
tratamente contribuie într-o masura mai mare sau mai mica la reducerea capacitatii
de destramare.
Capacitatea de defibrare (evaluata prin indicele de formare, numarul si
marimea flocoanelor) a cartoanelor ondulate tratate în mediu apos (cu polimeri si
latexuri dispersabili sau emulsionabili în apa) este mult mai buna decât a celor tratate
cu rasini si polimeri sub forma de topituri.
Capacitatea de defibrare mai buna în cazul acoperirilor cu diferite formule în
care apa este mediul de transport se explica prin gramajul mai mic al depunerilor
(formulele pe baza de solutii apoase de adezivi si polimeri sunt eficiente la gramaj
mic al depunerilor) si prin faptul ca în mod obisnuit aceste formule contin agenti de
emulsionare, care la temperatura de destramare contribuie la redispersarea stratului
de acoperire.
Adezivii, folositi la cretare sau in formulele cernelurilor de tipar, filmele de
polimeri si cunoscutele tratamente cu rasini termoreactive (“hot-melt”) trec in

- 81
suspensie sub forma de particule mai mari sau mai mici reprezentând asa numitii
“contaminanti adezivi” din pasta de maculatura.
Aceste tipuri de contaminanti sunt greu de separat si provoaca dificultati atât
in procesul de prelucrare a maculaturii cât si la utilizarea pastei de maculatura, in
procesul de fabricare a hârtiei sau cartonului.Particulele adezive se depun pe
echipamente (conducte, rezervoare, site) sau ramân in produsul finit producând
defecte (reducând calitatea hârtiei).
Pentru a diminua aceste probleme, instalatiile de prelucrare a maculaturii
trebuie sa fie dotate cu o serie de utilaje pentru separarea acestor contaminanti sau
pentru aducerea în stare de dispersie fina (dispersie termo-mecanica). Tipurile de
echipamente difera de la o fabrica la alta, dar ele trebuiesc corelate cu clasa de
maculatura folosita si sortimentul de hârtie fabricat.
Aceste dificultati create de materialele adezive si de rasinile hidrorezistente la
prelucrarea maculaturii pot determina dezvoltarea unor noi tipuri de materii prime atât
pentru formulele de cretare cât si a adezivilor hot-melt, astfel incât acestea sa fie
mult mai compatibile cu procesul de sortare si destramare a maculaturii.
 
CONCLUZII
Reciclarea hârtiei hidrorezistente si în general a hârtiilor si cartoanelor care au
fost tratate pentru impermiabilizare la apa ridica probleme deosebite la destramare.
Data fiind diversitatea mare de tratamente aplicate fie la fabricarea hârtiei, fie la
prelucrarea ei, este necesar ca cel ce prelucreaza si utilizeaza maculatura sa
cunoasca natura acestor tratamente si astfel, sa evite aprovizionarea cu maculatura,
care nu poate fi prelucrata pe instalatiile si utilajele existente în dotare.
Datele din literatura si experimentale de laborator prezentate evidentiaza
necesitatea ca maculatura hidrorezistenta sa fie prelucrata separat de alte clase de
maculatura. Atunci când acest lucru nu este posibil, este preferabil ca aceasta sa fie
eliminata din circuitul de reciclare chiar din faza de control preliminar a calitatii
maculaturii.
 
 

2.2.Valorificarea sticlei
Pe lângă tehnicile colectării şi transportului, la reciclarea sticlei mai există
puţine cerinţe (în privinţa tehnicii metodologice) impuse întreprinderii de gospodărire
a deşeurilor .
Astfel, la colectarea în containere depozit, acestea sunt golite în vehicule de
colectare, iar sticla este predată direct industriei prelucrătoare.
La colectarea în recipiente de 1,1 mc sau în pubele mari de 240 l, acestea
sunt golite de obicei de un vehicul cu încărcare spate si cu umplere corespunzătoare.
Mai nou, se folosesc şi autoîncărcătoare cu basculare peste cap pentru
sistemele de colectare a sticlei vechi în aceste recipiente. Aceste vehicule sunt
dotate cu recipiente de schimb, care pot fi containere cu mai multe compartimente
pentru diferitele culori ale sticlei. Containerele de schimb pot fi încărcate într-un alt
camion şi transportate direct la beneficiarul lor. Astfel se renunţă la un proces de
reîncărcare într-un buncăr, care duce adesea la impurificarea sticlei vechi.
In industria prelucrătoare se realizează umătorii paşi de prelucrare.
2.3. Valorificarea fierului vechi Sarcinile întreprinderilor de reciclare privind
valorificarea metalelor feroase constau în:

- 82
 colectarea lor din deseuri;
 separarea fierului vechi de alte componente ale produselor (de ex. la
demontarea autovehiculelor vechi) ;
 eventual mărunţirea părţilor de fier vechi;
 confecţionarea formei pentru transport (cu presa pentru fierul vechi).
Transportul către oţelării se realizează de obicei pe calea ferata. La valorificarea
vehiculelor vechi, trebuie anihilate in special pericolele asupra mediului din
vecinătateaîntreprinderii de valorificare. Astfel, uleiurile de motor şi pentru angrenaje
scurse reprezintă un pericol pentru apa freatică, iar produsele de răcire conţin, când
vorbim despre aparate mai vechi, clorfluorocarboni - responsabili de deteriorarea
stratului de ozon si deci dăunătoare climei.
Cutiile de băuturi din tablă albă sunt colectate în containere cu mai multe
compartimente, care sunt apoi golite, de obicei, în buncăre şi de aici reîncărcate în
containere de transport.

2.4. Valorificarea metalelor

Pentru a putea fi susţinut, un sistem de reciclare are nevoie de o piaţă


suficientă a produselor derivate din deşeuri, care să consume toate deşeurile
rezultate în urma fabricaţiei si post-consum. De asemenea, este nevoie de tehnologii
adecvate pentru gestionarea elementelor de aliere (impurităţi) astfel încât produsele
realizate din deşeuri să poată pătrunde pe această piaţă a deşeurilor. Un sistem
sustenabil de reciclare a metalelor, cu costuri reduse, reclamă următoarele:
 Aliaje primare relativ pure care să acţioneze ca diluanţi pentru acumularea
inevitabilă de impurităţi din bucla de reciclare, şi care să ofere o modalitate de
înnobilare a compoziţiei de aliaj secundar, fără necesitatea de a recurge la
rafinarea prin topire
 Un număr mare de aliaje secundare cu conţinut ridicat de materiale reciclate,
care să ofere o piaţă suficientă pentru toate deşeurile reciclate
 Tehnologie cu cost redus si un sistem pentru gestionarea elementelor de
aliere din deşeuri si pentru utilizarea acestor elemente în vederea obţinerii
unui nou metal aliat. În ultimii ani, s-a dovedit extraordinar faptul că inspecţia
manuală, în combinaţie cu salarii si costuri de transport reduse, aşa cum este
cazul Asiei în prezent, poate concura cu succes cu cele mai bune tehnologii
actuale de separare si sortare elaborate în America de Nord si Europa.
 Flux nerestricţionat de deşeuri metalice între segmentele de piaţă si zonele
geografice. Mecanismul pieţei libere optimizează în mod automat, ţinând cont
de costurile minime, distribuţia de metal între pieţe si consumatori. Reciclarea
în buclă închisă a fiecărui produs sau aliaj, opţiunea costului cel mai ridicat, nu
sunt necesare pentru a asigura reciclarea completă a deşeurilor.
Sistemul actual de reciclare a metalelor satisface deja aceste cerinţe.
Reglementările suplimentare trebuie să aibă grijă să nu solicite o reciclabilitate la
costuri ridicate, care nu creşte în mod neapărat gradul de reciclare. Cei care se
ocupă de reglementare trebuie să faciliteze crearea unui teren de acţiune fără
probleme pentru toţi cei care participă la reciclare si la piaţa deşeurilor. Sistemul nu
trebuie să fie distorsionat pe plan local prin lipsa reglementărilor privind sănătatea si
securitatea sau mediul înconjurător, sau prin neaplicarea acestor reglementări; de
asemenea, acest sistem nu trebuie distorsionat prin bariere exagerate ale taxelor,
prin stimulente pentru impozite sau rate de schimb valutar deformate; nici prin
contabilitate sau practici financiare corupte.

- 83
2.5. Proiectarea vehiculelor şi cei trei R

A delega producătorilor responsabilitatea pentru reciclarea propriilor lor


produse reprezintă o binecuvântare cu două tăişuri. Încurajează luarea în
considerare a reciclării pe durata ciclurilor de proiectare si producţie, dar – în acelaşi
timp – încurajează înfiinţarea de sisteme de reciclare paralele, ineficiente, de către
producătorii care manifestă un interes redus pentru afacerea cu deşeuri sau care nu
înţeleg această activitate.
Un inginer proiectant de vehicule are contribuţia cheie în determinarea
facilitaţii prelucrării vehiculului uzat în vederea reutilizării si reciclării. Prioritatea de
gradul trei este cea corespunzătoare pentru proiectarea în vederea reciclării.
1. Prima prioritate în proiectare ar trebui întotdeauna să fie reducerea – reducerea
accidentelor prin optimizarea caracteristicilor privind manipularea si securitatea, si
reducerea consumului de combustibil si a emanaţiilor asociate, evacuate în
atmosferă.
2. A doua prioritate la proiectare ar trebuie să fie reutilizarea. Prelungiţi durata de
viată a vehiculelor prin eliminarea coroziunii si prin facilitarea demontării si
întreţinerea fiecărei piese componente.
Acest lucru va da roade şi la demontarea vehiculului uzat, precum şi la re-
fabricaţia pieselor pentru piaţa de piese de schimb. Sistemul de reciclare actual este
deja construit pentru a face fată diverselor materiale de construcţie si pentru a
separa aceste materiale, ca urmare acest sistem impune constrângeri mai puţin
severe si corespunzătoare pentru prioritatea de grad trei la proiectare. Cu toate
acestea, câtă vreme prezenta lucrare se concentrează asupra reciclării, cele mai
importante consideraţii la proiectare referitoare la reciclare sunt următoarele.
 Eliminarea toxinelor. Acestea includ cromul 6+, mercurul, plumbul,
polimeriihalogenaţi – policlorurile de vinil, bifenilii policloruraţi etc. Prin
mărunţire, metalele grele / toxice se distribuie în întreaga masă a reziduurilor
mărunţite si astfel acestea devin mai dificil de utilizat ca strat de acoperire
zilnică la gropile de gunoi sau ca sursă de căldură. Pe durata combustiei,
polimerii cloruraţi si fluoruraţi pot conduce la emisia unora dintre agenţii de
poluare atmosferică cu cea mai mare toxicitate si ce mai distrugători pentru
stratul de ozon. Proiectarea componentelor structurale cheie din aliaje primare
cu raport maxim proprietăţi / masă. Spre exemplu, reducerea masei roţilor,
AlSi-A356, a amortizorului, AlZn-7029, a elementelor structurale extrudate si a
elementelor de rigidizare structurală din tablă AlMg-5754. Alegerea dintre
familiile de aliaje standard, pe bază de elemente de aliere uzuale, cum ar fi Al,
AlCu, AlMn, AlSi, AlMg, AlMgSi si AlZn.
Lăsarea la o parte vehiculelor care folosesc metale primare, iar acolo unde este
posibil să se minimizeze numărul de piese multimaterial, numărul de materiale /
piesă, cât mai mic.
 Să se evite elementele de aliere „exotice”. Aliajele mai rar întâlnite pot avea
proprietăţi atrăgătoare. Adăugarea de litiu conferă o rigiditate specifică
ridicată, iar staniul permite superplasticitatea. Totuşi, limitele de concentraţie
pentru aceste elemente în aliajele comune este < 0,05%, iar un mic număr de
componente care conţin aditivi de aliere în cantităţi mici pot “otrăvi” sistemul
de reciclare a aluminiului.
Există o problemă similară la aliajele de turnătorie pe bază de Al-Si cu elemente
de aliere utilizate pentru rafinarea si modificarea structurii eutectice a Al-Si. Cei din

- 84
vest utilizează ca aditivi Sr, Ca si Na, în vreme ce în Asia se utilizează Sb. Sistemele
sunt incompatibile, deoarece combinaţia aditivilor duce la precipitări. Milioane de
vehicule uzate asiatice sunt mărunţite în vest, laolaltă cu vehicule uzate locale,
ducând astfel la creşterea costurilor de tratare pentru aliajele secundare de
turnătorie.
 Să se asigure o piaţă corespunzătoare pentru orice materiale reciclate din
sectorul de transport. Concentratul metalic provenit de la agenţii de mărunţire
conţine dejaaluminiu din toate sectoarele industriale, inclusiv din construcţii,
ambalaje, aparatură, maşini etc. Nu este necesar să se separe vehiculele
uzate pentru agentul de mărunţire.
 Să se proiecteze componente de volum mare cu conţinut mare de
materialereciclate. Turnarea de elemente structurale reprezintă un alt exemplu
atractiv. În vehiculele care conţin aluminiu în mod intensiv există o utilizare în
continuă creştere a elementelor structurale turnate, cu pereţi subţiri pentru
componentele de suspensie si de stâlpi structurali. Aliajele de turnătorie conţin
concentraţii mai mari ale elementelor de aliere si impun cerinţe mai puţin
severe decât componentele obţinute prin deformare. Acest lucru permite un
conţinut mai mare de materiale reciclate si asigură o piaţă continuă pentru
aluminiul reciclat şi alte metale neferoase.
Elementele structurale turnate sunt proiectate pentru a consolida mai multe
componente unite din metal stanţat. Astfel se reduce numărul de articulaţii, adezivi si
dispozitive de fixare din mai multe materiale.
 A nu se opri la componentele metalice; să se caute aplicaţii tolerante la
umpluturi si aditivi pentru cauciucul si materialele plastice reciclate. Căldura,
vibraţia sonoră si izolaţia la impact reclamă un volum ridicat de material
ascuns, pentru care cerinţele în ceea ce priveşte proprietăţile mecanice sunt
lejere, astfel putându-se consuma şi valorifica cauciucul, masele plastice si
spuma de scaune mărunţite şi alte materiale.
Produsele includ plafonul, podeaua, portbagajul si căptuşeala capotei.
 Să se promoveze dezvoltarea pieţelor pentru materiale reciclabile provenite
din vehicule uzate în orice sector industrial. Separarea aliajelor neferoase si
tehnologia de sortare a aliajelor, produce deja aliaje 3105 pentru acoperiri la
clădiri si aliaje 3104 pentru conserve din aluminiul recuperat din concentratele
metalice obţinute prin mărunţirea automobilelor. Pieţele care nu au legătură cu
automobilele deţin potenţial de consum pentru întreaga cantitate de cauciuc si
mase plastice rezultate din toate genurile de deşeuri, inclusiv din vehicule
uzate. Cauciucul din anvelope si aşchiile de plastic pot fi utilizate pentru
umpluturile din construcţii si pentru combaterea eroziunii, ca suport agricol, la
suprafeţe pentru terenuri de joacă, arene si parcări, sau ca medii de filtrare si
umplutură. Cauciucul si masele plastice mărunţite pot fi utilizate ca lianţi sau
umpluturi pentru betonul asfaltic modificat cu cauciuc / polimer sau pentru
componente obţinute prin formare / extrudare. Totuşi, promovarea activă a
acestor pieţe este necesară prin educaţie, eliminarea reglementărilor locale
care vin în contradictoriu, elaborarea de produse din deşeuri (inclusiv
standarde si specificaţii) şi investiţii în infrastructură în vederea unei utilizări
eficiente a acestor produse.
 Proiectarea să se facă astfel încât mărunţirea să genereze piese dintr-un
singur material. Acest lucru se poate face prin unirea componentelor si prin
reducerea alăturării permanente a materialelor diferite. Dispozitivele de fixare
din material plastic care sunt ataşate la tabla din otel pot fi mărunţite si

- 85
reciclate, deoarece se sparg sau se desfac când sunt mărunţite. Să se evite
montarea tablei prin sudareavalorifica cauciucul, masele plastice si spuma de
scaune mărunţite şi alte materiale.
Produsele includ plafonul, podeaua, portbagajul si căptuşeala capotei.
 Să se promoveze dezvoltarea pieţelor pentru materiale reciclabile provenite
din vehicule uzate în orice sector industrial. Separarea aliajelor neferoase si
tehnologia de sortare a aliajelor, produce deja aliaje 3105 pentru acoperiri la
clădiri si aliaje 3104 pentru conserve din aluminiul recuperat din concentratele
metalice obţinute prin mărunţirea automobilelor. Pieţele care nu au legătură cu
automobilele deţin potenţial de consum pentru întreaga cantitate de cauciuc si
mase plastice rezultate din toate genurile de deşeuri, inclusiv din vehicule
uzate. Cauciucul din anvelope si aşchiile de plastic pot fi utilizate pentru
umpluturile din construcţii si pentru combaterea eroziunii, ca suport agricol, la
suprafeţe pentru terenuri de joacă, arene si parcări, sau ca medii de filtrare si
umplutură. Cauciucul si masele plastice mărunţite pot fi utilizate ca lianţi sau
umpluturi pentru betonul asfaltic modificat cu cauciuc / polimer sau pentru
componente obţinute prin formare / extrudare. Totuşi, promovarea activă a
acestor pieţe este necesară prin educaţie, eliminarea reglementărilor locale
care vin în contradictoriu, elaborarea de produse din deşeuri (inclusiv
standarde si specificaţii) şi investiţii în infrastructură în vederea unei utilizări
eficiente a acestor produse.
 Proiectarea să se facă astfel încât mărunţirea să genereze piese dintr-un
singur material. Acest lucru se poate face prin unirea componentelor si prin
reducerea alăturării permanente a materialelor diferite. Dispozitivele de fixare
din material plastic care sunt ataşate la tabla din otel pot fi mărunţite si
reciclate, deoarece se sparg sau se desfac când sunt mărunţite. Să se evite
montarea tablei prin sudareaSă se încurajeze separarea la sursă si să se
minimizeze amestecul deşeurilor. Să se proiecteze instalaţii de producţie noi
cu manipulare separată a deşeurilor din aluminiu si din otel şi, dacă are
aplicabilitate practică, din aliaje separate. Exemplele sunt otel de prelucrare în
instalaţii de stanţare, 6111 placaj şi 5754 interioare.
Nu este necesar să se includă materiale reciclate în fiecare componentă a
vehiculului.
Această reciclare în buclă închisă reprezintă opţiunea cu cel mai mare cost si nu
este necesară pentru un sistem de reciclare eficient. Cel mai eficient este să existe
câteva componente de volum mare, adecvate pentru a accepta un conţinut mare de
materiale reciclate si pentru a permite fluxul liber al deşeurilor si al materialelor
reciclabile de la un produs la altul.

Sistemul actual integrat de reciclare a materialelor

După depoluarea sa si după ce un agent de demontare îndepărtează piesele


de schimb într-un depozit de vechituri, vehiculul uzat este preluat de un sistem
integrat global de producţie si reciclare a materialelor. Fig. 1 încearcă să ilustreze în
rezumat buclele principale de reciclare ale producţiei, utilizării si reciclării actuale
pentru aluminiu. Partea de aluminiu din sistemul global de fabricaţie / reciclare a
materialelor trebuie să ia în consideraţie mai mult decât pur si simplu aluminiul post-
consum.

- 86
Fluxurile interne imediate si fluxurile de deşeuri rezultate din fabricaţie se
combinăajungând să fie la fel de mari ca si fluxul de deşeuri post-consum. Aceste
bucle instantanee de reciclare a deşeurilor au un impact semnificativ asupra
economiei relative a materialelor care concurează pentru diversele aplicaţii. Spre
exemplu, turnarea tip "near-net-shape" conferă aliajelor de topitorie un avantaj
semnificativ asupra componentelor din aliaj de tablă stanţată, care generează
deşeuri în etapele directe de turnare a lingourilor la rece, laminare la cald si rece,
stanţare si matriţare. Pe durata producţiei si a fabricaţiei componentelor, aliajele sunt
cunoscute si este uzual fezabil să se menţină separarea la sursă a deşeurilor de
aliaj. Separarea la sursă este întotdeauna mai puţin costisitoare decât sortarea
ulterioară a amestecului de deşeuri combinate.
Componentele din aluminiu reprezintă de obicei o fracţiune minoră a
vehiculului final asamblat, a clădirii, maşinii sau produsului ambalat. La fel cum
asamblarea si construcţia trebuie să se ocupe de toate materialele componentelor, la
fel trebuie să procedeze si la dezasamblarea si reciclarea post-consum. În vreme ce
reciclarea deşeurilor rezultate din producţie si fabricaţie se poate concentra de
aluminiu cunoscute, sistemul de reciclare postconsum trebuie să realizeze, să
prelucreze si să recicleze toate componentele materiale ale articolelor, vehiculelor si
asupra câtorva aliaje clădirilor uzate, si acest sistem este deja constituit să
procedeze astfel.
Aluminiul reprezintă încă un element minor în acest sistem. Când preţurile
deşeurilor de otel au scăzut de la 100$ / t la 50$ / t, agenţii care se ocupau de
mărunţire au renunţat la mărunţirea automobilelor si a reziduurilor provenite din
demolarea clădirilor. Deoarece nu se mai generau deşeuri de oţel, nu mai era nici
cazul să se recupereze metalele nemagneticesau alte materiale reciclabile. Orice
sistem de reciclare trebuie înlăture problemă această esenţială. Practic nu există
şantiere de reciclare pentru aluminiu sau otel – numai depozite de vechituri si de
deşeuri. Agenţii de mărunţire pentru automobile prelucrează nu numai automobile; ei
mărunţesc orice articol sau resturi care conţin metal. Un agent de reciclare trebuie să
comercializeze toate fluxurile de produse, pentru a-si menţine rentabilitatea.

2.6. Valorificarea metalelor neferoase.

- 87
Pentru valorificare, deşeurile din metale neferoase sunt colectate în principal
de întreprinderi specializate de reciclare . din industrie şi de unităţile de producţie.
În cursul separării materialelor valorificabile din deşeul menajer, din metalele
neferoase sunt colectate selectiv (aproape exclusiv) urmatoarele:
 ambalajele din aluminiu;
 bateriile şi acumulatorii mici.
Procedura tehnica este exact ca la metalele feroase (tabla albă) si se realizeaza
numai în proporţie redusă de catre întreprinderile de management al deşeurilor. La
colectarea comună a cutiilor pentru băuturi cu aalte deseuri, separarea tablei albe

- 88
(metal feros) de aluminiu (metal neferos) se poate face cu ajutorul magneţilor.

3.7. Valorificarea materialelor plastice


La valorificarea materialelor plastice colectate selectiv, un procent insemnat
de deşeuri provine din producţia de ferestre, uşi şi mobile.
La comercializare, pe primul loc se situeaza foliile de ambalaje şi resturi de
polistiren. Producătorul de gunoi menajer (consumatorii) furnizează în domeniul
materialelor plastice mai ales ambalaje de la băuturi, cu precădere PET-uri.
Recipientelede băuturi din PET formează în Europa o mare parte a gunoiului
menajer. Din acest motiv, in diferite ţări (de ex. Italia) a început colectarea separată
pe sortimente a recipientelor din PET.
În cursul valorificării, întreprinderile de management al deşeurilor, respectiv
firmele de reciclare, au sarcina de a pregăti ambalajele PET pentru transportul către
întreprinderile prelucrătoare. In acest sens, sunt disponibile instalaţii pentru:
 perforarea recipientelor din PET;
 presarea PET-urilor în aşa-numitele .brikett-uri. sau baloturi.
Baloturile pot fi transportate cu camioane, iar .brikett.-urile de PET presate, sepot
transporta analog materialelor în vrac.

RECICLAREA MASELOR PLASTICE

Privita la nivel mondial, utilizarea materialelor plastice a crescut in importanta


in anii .60. In Romania, consumul de plastic, deci si cantitatea de salubrizat a crescut
dramatic abia dupa schimbarea politica produsa in anii .90. Nu dispunem in acest
caz de cifre exacte privind productia de plastic, cantitatile de plastic de salubrizat sau
posibilitatile si activitatile de valorificare din Romania.
Resturile din plastic provin atat din gunoiul menajer, cat si din cel industrial.
Pana acum, in Romania, reciclarii plasticului i s-a acordat o importanta secundara,
mai ales din cauza lipsei posibilitatilor tehnice. Intr-o proportie redusa, aceasta
fractiune este colectata prin REMAT, dupa care este supusa unei valorificari.
Plasticul se imparte in urmatoarele grupe:
Termoplastic
Polietilena (PE)
Polipropilena (PP)

- 89
Policlorura de vinil (PVC)
Polistiren (PS)
Poliamida (PA)
Duroplastic
Epoxid
Silicon
Poliuretani legati spatial
Elastomeri
Cauciuc
Poliuretan(PU)
Cea mai mare parte din productia de materiale plastice este constituite de PE,
PVC, PP si PS. In domeniul ambalajelor sunt utilizate mai ales tipurile de materiale
plastice PE si PP. Putem deduce de aici ca, mai ales in cazul PET, se va realiza o
crestere a cantitatilor de materiale plastice utilizate si, in consecinta, si o crestere a
cantitatilor de deseuri din acest domeniu.
La reciclarea plasticului se deosebesc in practica trei modalitati de valorificare,
principial diferite:
valorificare a materiilor industriale;
valorificare a materiilor prime;
utilizare energetica.
Prin valorificarea materiilor industriale intelegem prelucrarea mecanica
(purificare si separare a substantelor straine, maruntire, macinare, separare in functie
de tip si, in conditiile date, granulare) a materialelor plastice.
Premisa acestei modalitati de valorificare este existenta unor materiale
plastice pure. La aceasta cerinta se incadreaza mai ales deseurile din productia
intreprinderilor prelucratoare de plastic sau deseurile obtinute din revalorificarea
industriala a bunurilor individuale, nu insa si resturile plastice amestecate provenite
din gunoiul menajer.
In vederea reciclarii materialelor industriale, pentru prelucrarea resturilor din
plastic amestecate, exista diferite posibilitati tehnice necesare pentru a obtine o
puritate a sortimentelor cat mai mare. Pe langa sistemele automate simple de
sortare, se folosesc si diferite metode costisitoare (de ex. metoda plutire-
sedimentare, metoda hidrociclonului sau sortarea centrifuga).
Principalii utilizatori pentru regranulatele din plastic sunt producatorii de
folii, de conducte si intreprinderile de stropire/turnare. Prin retopire se produc in
cele din urma forme noi, iar regranulatele sunt prelucrate si obtinute componente
finite in forma pura.
Pentru perspectiva ecologica si economica este important ca produsele finite
sa poata fi prelucrate si in bunuri mai putin pretentioase (care initial erau produse din
materiale plastice primare), respectiv, prin .downcycling., ca de ex. ghiveciuri de
flori, banci pentru parcuri.
Pe de alta parte, trebuie avut in vedere ca produsele de acest tip sunt
necesare si ca este deci mai ieftin sa le produci din materiale plastice reciclate,
inferioare, in loc de a folosi la fabricarea lor materii prime.
Deseurile care sunt valorificate prin modalitatea descrisa mai sus sunt
produse mai ales de catre consumatori industriali finali, ca de ex. de catre agricultori
sau intreprinderi de desfacere. In principiu, ele sunt mai usor de colectat din aceste
locuri.
Materialele termoplastice sunt potrivite mai ales valorificarii materiilor
industriale. Spre deosebire de duroplastele insolubile si de elastomerii care nu se

- 90
topesc, ele trec intr-o stare plastica pe care o pastreaza si dupa racire. Printr-un
aport scazut de energie, materiale termoplastice folosite pot fi aduse in zona
temperaturii de transformare (intre 90° si 120 C°, in functie de materialul plastic),
pentru a li se conferi o noua forma si simultan o noua functie. PVC-ul nu poate fi
valorificat prin metoda mentionata mai sus.
La valorificarea materiilor prime, procesele chimice determina
transformarea materialelor plastice vechi in materiale prime petrochimice, ca uleiuri si
gaze, din care pot fi sintetizate materiale plastice noi, culori sau materiale adezive
noi. Metodele utilizate, ca hidratarea, gazeificarea, hidroliza, piroliza sau reducerea in
furnale, se deosebesc mult, primele doua atingand in principal un procent de utilizare
industriala mai mare.
Aceste metode sunt potrivite pentru prelucrarea deseurilor amestecate si
impure, adica tot ceea ce nu se poate descompune, necesitand mari cheltuieli pentru
aducerea lor in fractiuni pure, pentru a fi valorificate.
Materialele plastice sunt utilizate prin ardere la obtinerea de energie termica si
electrica. Pe aceasta cale sunt «valorificate» mai ales resturile plastice amestecate si
impure, dar si cele toxice, din cuptoarele de ciment sau instalatiile industriale de
incinerare.
Arderea materiilor plastice pentru obtinerea energiei este la ora actuala inca
controversata, deoarece, din perspectiva ecologica, trebuie acordata o atentie
deosebita purificarii gazelor de ardere, deoarece in procesul de ardere pot aparea
substante toxice problematice, ca de ex. dioxina.
Valorificarea energetica este de dorit din perspectiva ecologica numai atunci
cand se realizeaza in instalatii de incinerare superioare, sarace in emisii, cu un
control al calitatii materialului introdus, ca si cu o utilizare eficienta a energiei.
Semnificatia ecologica a valorificarii resturilor din plastic este in principal
economisirea de resurse, adica economisirea de energie si a emisiilor legate de ea.
Acest lucru se exprima si in reducerea contributiei la efectul de Marimea acestei
contributii depinde de efortul ecologic coroborat cu modalitatea de valorificare.
In functie de fiecare situatie de valorificare, de standardele tehnice, ca si de
calitatea si compozitia deseurilor din plastic, utilizarea simultana a diferitelor
modalitati de valorificare sau ingradirea valorificarii deseurilor din plastic poate
reprezenta optimul la anumite niveluri. Astfel, reciclarea materialelor plastice din
industrie poate fi rentabila, in timp ce pentru fractiunea de plastic din gunoiul menajer
este dificila, deoarece :
lipseste puritatea sortimentelor, deci este posibil numai un asa-
numit .downcycling. in produse inferioare, daca nu sunt utilizate metode de
prelucrare care sa corespunda celor mai noi cunostinte si performante tehnice ;
efortul de colectare este considerabil ;
distantele mari pana la instalatiile de valorificare pot reprezenta o dificultate in
plus.
Situatia de piata a bunurilor plastice si deci si rentabilitatea economica a
utilizarii plasticului reciclat sunt in mare masura dependente de pretul petrolului pe
piata mondiala si al produselor pe baza de petrol, ca si de efortul financiar pentru
prelucrare.
Diversitatea sortimentelor, materialele mixte, impuritatile si lipsa acceptarii pe
piata pot avea o influenta negativa asupra valorificarii plasticului si a utilizarii
materialelor plastice reciclate. Pentru a actiona impotriva acestei influente, trebuie
impuse industriei producatoare utilizarea anumitor materiale plastice sau limitarea la
materiale plastice relativ usor separabile.

- 91
Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant si se realizeaza intr-
o gama larga in multe tari. Exista inca probleme tehnice, economice si structurale de
depasit,dar posibilitatile sunt vaste.
     Cu toate ca unele mase plastice pot parea identice, de fapt sunt grupe de
materiale diferite cu o structura moleculara diferita. Reciclarea depinde de procesul
de a le separa pe fiecare in parte. Aceasta poate fi obtinuta in mod eficient in fabricile
unde materialele reciclabile generate in procesul de productie sunt usor de separat.
     Utilizarea materialelor plastice prezinta probleme de identificare, separare
si de contaminare. Dar acolo unde sunt suficiente cantitati de materiale reciclabile
clasificabile, de exemplu ambalaje de paleti sau saci utilizati in industrie sau
agricultura, reciclarea este realizata cu succes. Cele mai scumpe produse secundare
din plastic, precum cele ce provin din calculatoare, fotocopiatoare si o gama larga de
echipamente electronice similare, sunt foarte solicitate. Spectrometrul este una din
tehnicile utilizate pentru a asigura precizia identificarii acestor materiale care, dupa
procesare, sunt deseori folosite in manufacturarea echipamentelor electronice si
electrice noi.
     Reciclarea schimba proprietatile mecanice ale maselor plastice, astfel
incat nu poate fi posibila reciclarea unor cantitati mari de un anumit tip reintegrandu-
le imediat in acelasi proces de productie. In unele sectoare, prejudecatile impotriva
materialelor secundare ramane un obstacol important in reciclarea plasticului, dar
aceasta atitudine se schimba rapid o data cu luarea in considerare a protectiei
mediului si a altor influente.
Recuperarea ambalajelor de plastic reprezinta cea mai mare provocare,
si nu doar in realizarea economica privind colectarea de material suficient segregat
pentru a face reciclarea viabila.
Sticlele PET, care sunt utilizate in cantitati mari in multe tari pentru
bauturi, este un excelent exemplu de reciclare ale ambalajelor . Polyethylene
terephthalate - numele complet al cuvantului PET- este un material sofisticat de o
rezistenta mare care este utilizat cu foarte mare eficienta ca recipient pentru bauturi.
Avantajul reciclarii ambalajelor PET este enorm, data fiind numarul mare de sticle
folosite care pot fi exploatate la un cost acceptabil.
     Costul de colectare a materialelor in cantitati mici de la o multitudine de
surse este principalul obstacol in dinamizarea progresului in reciclarea multor
polimeri. In unele tari, politicile administrative isi asuma o mare responsabilitate in
recuperarea de ambalaje si alte produse. Aceasta "responsabilitate" presupune
dezvoltarea reciclarii maselor plastice prin acoperirea unor elemente ale costurilor
comerciale traditionale - initial prin manufacturare si distribuire, si in final de catre
consumator prin preturile de productie usor crescute.
     Reciclarea diferitelor tipuri de plastic prezinta o problema in ceea ce
priveste incompatibilitatea polimerilor. Oricum, introducerea asa - numitilor "
compatibilizatori" care creaza stabilitate polimerica intre legaturile dintre structura
diferita a moleculelor a maselor plastice, faciliteaza utilizarea de combinatii.
Compatibilizatorii pot face deja posibila producerea unui tip de aliaje din plastic din
materiale de calitate inferioara.
Procesele continua sa se dezvolte pentru a obtine substantele utilizate in producerea
maselor plastice, si pentru a folosi aceste materiale ca materie prima in producerea
unor substante diferite. Gunoiul, plasticul nereciclabil, au valoare calorica si pot fi
utilizate prin urmare drept combustibil.
     Exista sapte tipuri diferite de materiale plastice. Puteti determina gradul
plasticului privind aproape in partea de jos a recipientului. Acest numar corespunde

- 92
gradului materialului din plastic, conform tabelului de mai sus. Nu sunt incluse toate
exemplele posibile. Gruparea separata pe tip de material este obligatorie inainte de a
recicla.

Etapizarea obiectivelor de recuperare si reciclare a PET-urilor pe perioada


2002-2010 in Romania.

Anul Recuperare Reciclare


[%] [%]
2003  2,00  0,50
2004  5,00  2,00
2005 10,00  3,50
2006 17,00  5,00
2007 25,00  8,00
2008 34,00 12,50
2009 43,00 18,50
2010 50,00 25,00

Consumul de mase plastice in Romania pe sector de activitate.


milioane
  Sector %
tone
   Ambalaje 13,72    37,3
   Constructii  6,94    18,9
   Electric si electronic  2,67      7,3
   Auto  2,65      7,2
   Alte sectoare domestic/uz casnic  7,83    21,3
   Industrii mari  1,99      5,4
   Agricultura  0,96      2,6
   Total 36,769 100  

Reciclarea maselor plastice.

Material / Proprietati Aplicatiile Produse cu continut de


Simbol reciclare material produsului material reciclat

PETP, PETE, PET Claritate Butelii (sticle) ibre, saci pentru pastrare si
Polietilentereftalat (transparenta), plastic bauturi transport imbracaminte, folie
rezistent, nealcoolice, apa, si placi, containere pentru
durabil, solid, suc, bere, sifon alimente si bauturi, covoare,

- 93
(Poliester bariera pentru (apa curele (benzi, chingi) de
termoplastic) gaz si carbogazoasa), legat, lana tocita, butelii
umiditate, sos picant (sticle, flacoane), jachete
retine (ketchup) si ulei. scamosate, folie pentru
carbonatarea, Borcane unt de retentia solului, filtre.
rezistent la arahide, muraturi, Observatii: Pentru reciclarea
caldura. jeleu si gem containerelor din PET:
(dulceata). Film - spalati si aplatizati; puteti
(folie) si tavi lasa etichetele, nu insa
pentru alimente capacele (sigiliile de la
preparate la capace);
cuptor, curele - nu puneti sticle de produse
(benzi, chingi) de petroliere (ex.: ulei de motor),
legat si containere de pesticide sau ierbicide.
alimentare sau
nealimentare.
HDPE - Polietilena Proprietati Butelii (sticle) de Butelii (sticle, flacoane)
de inalta (mare) bune de lapte, apa, suc, colorate de detergent lichid
densitate. bariera pentru cosmetice, pentru vesela si lenjerie,
(Poliolefine) umiditate, sampon, detergent balsam de rufe, sampon, ulei
rigiditate, lichid pentru de motor si butelii (sticle,
rezistenta, vesela si lenjerie, flacoane) transparente de
durabilitate, inalbitor, lapte si apa; tevi, cosuri,
rezistenta la recipiente iaurt si navete, ghivece de flori,
chimicale, margarina, cutii margini (borduri) de gradina,
permeabil la cereale, carne, folie si placi, lazi de gunoi
gaz, usor de navete, pungi, saci (reciclare), mobilier din plastic
procesat si si sacose. (scaune, banci), casute
usor de format pentru caini, produse lumber
(prelucrat). (compozit plastic+lemn), dale,
masa picnic, cutie postala,
garduri, containere, lazi
pentru compost, granule.
Observatii: Rezistenta
chimica face sa fie bun
pentru ambalaje casnice si
produse chimice industriale
ca detergenti si inalbitori.
Butelia (sticla) cu pigment
(colorant) are o mai buna
rezistenta la crapare decat
sticlele fara pigment
(colorant).
PVC Versatilitate, Ambalaje Ambalaje, legatura pentru foi
claritate transparente detasabile (sina plastic
/V/ (transparenta), alimentare si indosariere), pardoseli,
Policlorura de vinil usor de nealimentare, panouri (casete), lambriuri,
amestecat, tuburi rigole, flaps noroi, folie si
rezistenta, medicamente, placi, dale si rogojini,

- 94
durabilitate, izolatii fire si stergatoare de picioare,
rezistent la cabluri, folie si dusumea elastica, tava
grasimi, ulei si placi, produse din (suport) casete si CD-uri, cutii
chimicale, industria electrice, izolatii cabluri,
caracteristici constructiilor ca semnale de trafic, furtun de
de curgere si tevi, fitinguri, gradina, liziera mobila pentru
proprietati aparatori, dale, casa, butelii (sticle, flacoane)
electrice benzi pentru detergent vase,
stabile. transportoare si geamuri; dale, tigle, articole
ferestre; butelii instalatii (tevi, fitinguri),
(sticle, flacoane), denivelari pentru viteza,
pungi pentru capace (canale) pentru
sange, produse drumuri de acces industriale.
din piele sintetica.
Polietilena de Usor de ungi (sacose) Invelitori de transport, cutii de
joasa (mica) procesat, alimentare pentru gunoi, dale, mobilier, folie si
densitate - LDPE / rezistent, paine si produse placi, containere compost,
PEJD - . durabil, flexibil, congelate, pungi butelii (sticle, flacoane) de
(Poliolefine) usor de lipit (la (sacose) pentru suc natural de lamaie, cutii de
cald), bariera lazi/cutii haine, mustar, articole plastic-lemn
pentru butelii (sticle, (cherestea gard, etc.).
umezeala. flacoane)
comprimate pentru
miere, mustar.
Deasemeni este
folosita pentru
producerea
capacelor flexibile
si este folosita in
aplicatii cu fire si
cabluri electrice.
Fibre, covoare,
mobilier, caserole
si tavi pentru
alimente, tevi si
canalizari (rigole).
PP Rezistent, Butelii (sticle, Carcase baterii auto,
durabil, flacoane) pentru semnalizari lumina, cabluri
Polipropilena rezistent la ketchup, baterii, perii maturi,
caldura, containere iaurt si stergatoare gheata, palnie
chimicale, margarina /unt, ulei, rastel pentru biciclete,
grasimi tuburi, flacoane de greble, benzi de legat,
(unsori) si ulei, medicamente, granule, placi, tavi, recipiente
bariera aplicatii textile ca pentru iaurt siropuri.
umezeala. covoare, sfoara,
Punctul inalt de snur, franghie
topire face ca (funie, corzi),
produsele sa navete rigide si
fie rezistente componente auto.

- 95
pentru
umplerea cu
lichide calde.
PS Versatil, Ambalaje de Termometre, comutatoare
Polistiren izolator, protejare, lumina, izolatii termice,
claritate containere, cartoane oua, orificii de
(transparenta), capace, pahare, ventilatie, tavi, rigle, rame,
usor de format, sticle (butelii, ambalaje, cesti, farfurii
punct relativ flacoane) si tavi, (castroane), pahare
scazut de carcase CD, expandate, ustensile (unelte)
topire. aplicatii de servire diverse.
a alimentelor, tavi
de expunere a
carnii, cartoane
oua, flacoane
aspirina, pahare,
castroane, cutite.
Altele Depinde de Butelii (sticle) Butelii (sticle, flacoane),
material sau reutilizabile de apa pentru mancare si sucuri,
PC /Acrilic / Plastic combinatia de de trei sau cinci sirop, aplicatii plastic-lemn.
amestecat / materiale. galoane (, suc de Observatii: Indicatiile acestor
Poliester si fibre de lamaie si ketchup. simboluri se foloseste atunci
poliester (PBT, cand este folosit un alt
PCTA, PCTG, material altul decat cele 6
PETG) / Nylon si tipuri prezentate mai sus sau
fibre de Nylon (PA este facut din mai multe
6, 6.6, 11, 12, 6.10, materiale prezentate mai sus
6.12) / sau este folosit intr-o
Poliuretan / ... combinatie de straturi de
materiale.

De ce este importantă reciclarea?


•Se stopează impactul negativ asupra mediului înconjurător.
• Reciclarea şi refolosirea materialelor reduc nevoia de a folosi resursele naturale:
petrol, apa, energie, dar se reduc şi emisiile nocive din aer.
• Se reduc cantităţile de deşeuri ce merg spre gropile de gunoi. Într-o groapă de
gunoi sticlele PET ocupă cca. 30% din volum.
• Reciclarea reduce cheltuielile de depozitare a deşeurilor. Costurile de întreţinere
sunt reduse, prin urmare scad cheltuielile administraţiilor locale şi implicit taxele faţă
de populaţie şi agenţii economici.
• Procesul de reciclare creează noi locuri de muncă.
Domenii de utilizare a PET-ului reciclat
- Industria textilă, pentru producerea fibrelor şi firelor poliesterice. PET-ul reciclat este
folosit în proporţie de 100 % sau în amestec cu materia primă virgină.

- 96
- Industria producătorilor de ambalaje alimentare sau nealimentare.
- Industria automobilistică – în injectarea unor subansamble.
- În producerea benzilor, chingilor sau foliilor din PET.

Fazele si componentele unui proces de reciclare

Procesul complet de recilare a deseurilor din materiale plastice sunt grupate , in


principal, in 5 faze:

      A)   Explorarea resurselor de materiale plastice de interes pentru


recuperare
Rezultatul acestei faze este un studiu care permite aproximarea cantitativa si
calitativa a deseurilor reciclabile,  precum si raspandirea si desnitatea locala a
locurilor din care aceste deseuri se pot preleva
B)   Colectarea de materiale reciclabile.(efectuata pe baza unor scheme
optime), compactarea si depozitarea  
       materialelor colectate.
Rezultatul acestei faze este materialul colectat, in forma compacta.
C)   Recuperarea  materialelor colectate in forma utilizabila in reciclare
(transformarea materialelor colectate in
       macinatura  avand un grad corespunzator de curatenie si separare)
Rezultatul acestei faze este macinatura curate din material recuperate.
Procesul tehnologic cuprinde in principiu o instalatie de debalotare si sortare, o
instalatie de macinare, o instalatie de spalare, o instalatie de separare a
contaminantilor, o instalatie de clatire, o instalatie de uscare si o instalatie de
ambalare.
D)   Regenerarea materialului. Conversia macinaturii in granule, utilizabile in
procesarea secundara (regranularea 

- 97
       macinaturii)
Rezultatul acestei faze il constituie granulele de material recuperat, destinat
diferitelor aplicatii industriale
Instalatia cuprinde in principal o instalatie de uscare-cristalizare-densificare, o
instalatie de extrudare cu degazare, o instalatie de granulare, o instalatie de uscare
finala si o instalatie de ambalare.
E)   Reconversia propriu-zisa .Executia de produse din materiale recuperate
Rezultatul acestei faze il constituie obtinerea de produse secunare (fibre si fire,
folii si placi, tevi si conducte, componente injectate sau chiar butelii de
ambalare lichide
g. Valorificarea materialelor amestecate
La colectarea amestecurilor de materiale valorificabile) o parte din efortul
colectării (efectuat de producătorul de deşeu) este transferată instalaţiilor de sortare
automatizate.
Amestecurile de materiale valorificabile, colectate sunt formate din deşeuri de:
Plastic
 Folii;
 Bidoane;
 Pahare;
 Ambalaje.
Metal
 Cutii de ambalaj şi capace din tablă albă;
 Cutii de ambalaj din aluminiu;
 Alte metale (bucăţi mici).
Materiale mixte
 Baxuri de băuturi;
 Ambalaje vacuum;
 Ambalaje pentru îngheţare.
Separarea amestecului de materiale valorificabile se realizează în staţii de sortare
ale întreprinderilor de reciclare specializate. La utilizarea unui sac de materiale
valorificabile în sistemul de colectare, pentru deschiderea sacilor de materiale
valorificabile este necesar un dispozitiv mecanic (scarificator pentru saci). Instalaţiile
de separare automate sunt construite special pentru:
Separarea metalelor
Operatia de separare se face cu ajutorul unor magneţi situaţi pe margine, care
colectează metalele feroase (cutii din tablă albă, capace de tablă) din fluxul de
amestecuri de materiale valorificabile mărunţite.
Aluminiul, ca metal neferos poate fi selecţionat de asemenea automat din
amestec, prin tehnica inducţiei (prin intermediul unui separator cu curent turbionar).

Separarea materialelor plastice


Fracţiunile de plastic uşoare (folii, polistiren şi material spongios) pot fi
separate din amestecul de materiale valorificabile prin vânturare, la fel ca si bucăţile
de hârtiecare sunt separate astfel.
Recunoaşterea tipurilor de materiale plastice
Pentru recunoaşterea tipurilor de materiale plastice a aparut, de putin timp,
metoda de măsurare prin reflexia razelor infraroşii. Obiectul din plastic este analizat
de un detector IR direct de pe banda transportoare. În funcţie de tipul de plastic,
obiectul este transferat de banda transportoare într-un recipient, printr-un procedeu
cu jet de aer sub presiune. Dintre tipurile de materiale plastice usor de recunoscut

- 98
prin acest procedeu, fac parte polietilena (PE), policlorura de vinil (PVC) şi polietilena
tereftalică (PET). In plus agregatele de sortare optică facilitează recunoaşterea
obiectelor individuale în funcţie de proprietăţile lor optice (formă, culoare,
transparenţă). In acest mod se poate renunţa la sortarea manuală, extrem de
costisitoare. Fracţiunile de plastic pure, astfel obţinute, pot fi supuse în final
valorificării materiale.
Determinarea componentelor materialelor mixte
Materialele mixte conţin deseori o componentă semnificativa de carton,
acoperită cu o folie de plastic sau metal. Astfel de învelişuri ale materialelor pot fi
separate numai prin tratare chimică, operatie care se poate realiza numai în cadrul
unui proces special, în instalaţii din industria hârtiei sau a metalelor.
Separarea cu ajutorul forţei de gravitaţie
Prin acest procedeu, hârtia poate fi separată de alte materiale din ambalaje
intr-un pulper (rezervor cu malaxor).
De asemenea, materialele plastice sunt sortate în funcţie de densitatea lor, in
centrifuge de sortare, tehnică ce se potriveşte cel mai bine separării PVC-ului şi
polistirenului (PS).
2.9. Valorificarea materialelor lemnoase din construcţie
Deşeurile lemnoase se obţin îndeosebi în lucrările de demolări de clădiri.
Lemnul din construcţii poate fi valorificat termic sau material . In decizia de alegere a
caii de valorificare, relevantă este o eventuală pretratare a lemnului de construcţii cu
produse de protecţie. Dacă substanţele dăunătoare sunt absente, există posibilitatea
unei utilizări pentru producţia plăcilor de şpan aglomerat.
Pentru România este recomandabilă o reutilizare a resturilor de lemn,
deoarece piaţa materialelor lemnoase oferă suficiente cantitati. Un mod de primire şi
predare a masei lemnoase utilizabile poate fi implementat în cadrul unui concept de
gospodărire a deşeurilor.
2.10. Valorificarea substanţelor minerale
In deşeul din localităţi se află si substanţe minerale, valorificabile la
lucrărileconstrucţie şi demolareMolozul din beton şi ţiglă poate fi prelucrat in instalaţii
de concasare, până la amestecuri minerale pentru lucrările stradale (ca straturi
portant şi de protecţie împotriva îngheţului).
Pentru obţinerea de material cu o granulometrie adecvata (de ex. pentru
contrucţii de drenaj), trebuie să se facă o sortare prealabila intr-o staţie de cernere.

3.Reciclarea deşeurile mixte


Materialele valorificabile din deşeul mixt pot fi separate în cadrul pretratării
deşeului, înainte de îndepărtare. Tehnica mecanică de tratare, care permite de ex.
separarea metalelor sau a altor materiale valorificabile, poate precede sau completa
urmatoarele metode:
3.1. Tratarea mecanico-biologică a deşeului rezidual

la tratarea deşeului mixt în vederea stabilizării acestuia (tratarea
mecanico−biologică a deşeului = TMB) pot fi separate în prealabil materiale
valorificabile.
3.2. Tratarea biologică a deşeului verde şi a celui biologic
pungile de plastic constituie impurităţile din deşeul biologic, iar foliile din plastic
cernute, care pot fi rar valorificate rentabil, trebuie indepartate prin depozitare finala.
3.3. Tratarea termică a deşeurilor
la prelucrarea deşeului rezidual, înainte de pretratarea termică sau valorificare,

- 99
metalele trebuie sa fie separate.

3.4. Separarea fierului din deşeurile mixte


Deşeul mixt mărunţit în prealabil este dus cu ajutorul unui transportor mobil cu
bandă sub un magnet, unde metalele feroase sunt atrase magnetic şi transferate
într-un container.

3.5. Separarea materialelor plastice din deşeurile mixte


La pretratarea biologico-mecanică a deşeurilor, foliile de plastic sunt « suflate
» din deşeul mixt, în vânturătoare. De asemenea, la pretratarea anaerobă a
deşeurilor, materialele plutitoare din plastic pot fi separate prin procedeul umed.

3.6. Separarea sticlei din deşeurile mixte


La tratarea anaerobă a deşeurilor, resturile de sticlă din deşeul mixt pot fi
extrase ca aşa-numita .fracţiune a materialelor grele., dar o valorificare rentabilă a
resturilor desticlă din deşeul amestecat nu este încă posibilă.

3.7. Valorificarea materialelor plastice mixte


Materialele plastice mixte colectate separat pot fi utilizate ca materie primă .
agent reducător la producţia de fier brut. Prin folosirea plasticului, păcura utilizata in
prezent poate fi înlocuită în raport de 1:1. În cursul valorificării materiale,
aglomeratele plastice mărunţite pot fi utilizate la obţinerea de produse din beton sau
înlocuitori ai lemnului (stâlpi, palisade pentru grădini, piloni pentru zidurile de
protecţie fonică).
Prin piroliză, sub influenţa căldurii şi a aerului, materialul organic poate fi
descompus. La piroliza materialelor plastice, catenele lungi moleculare sunt rupte şi
descompuse în fragmente moleculare mai mici, care in final pot fi astfel transformate
în gaz de sinteză şi metanol. Într-un alt procedeu de valorificare a materiilor prime
(procedeul BASF), plasticul mixt este redus la un produs intermediar şi transformat
apoi in olefină (hidrocarbura).
3.8. Reciclarea deşeurilor mixte de pe şantiere
Exista intreprinderi de salubrizare foarte specializate care preiau deşeurile
mixte de pe şantiere si le supun unei valorificări. Fracţiunile obţinute in acest caz
sunt:
-resturi de plastic (în principal folie) ;
-metale;
-lemn de construcţii;
-substanţe minerale.
Cea mai mare parte este reprezentată de substanţele minerale. Acestea
(beton,pietriş, ţiglă, frize) sunt sparte şi cernute, iar amestecurile de minerale obţinute
suntcomercializate, pe cât este posibil.

3.9. Substanţele refolosibile provenite din incinerarea deşeurilor


La anumite procese ale incinerării rezultă zguri în care au ajuns si metale din
deşeul mixt, care ar putea fi valorificate.
În România, în multe zone se pot obţine pietriş şi nisip foarte ieftin, astfel încât
comercializarea substanţelor minerale ca amestec reciclat este putin probabila.
Deoarece este vorba despre un material inert, nimic nu împiedică insa depozitarea
molozului la deponii speciale.

- 100
. Determinarea completă a componentelor deseurilor mixte
La anumite procedee de tratare ale deşeului mixt, sunt urmărite concepte, în
care separearea mecanică a fracţiunilor de deşeuri, ca procese primare şi de start,
nu joacă nici un rol.
Tratare mecanică integrală
Tratarea mecanică integrală sau separarea intensivă reprezintă un
procedeutratare a deşeurilor cu ajutorul căruia gunoiul menajer şi deşeurile
amestecate din unităţi de producţie pot fi prelucrate şi valorificate în diferite sectoare
ale industriei separat după fracţiuni.
Important este aici să se determine mecanic componentele deşeului şi să fie
separat de la inceput în componentele sale de bază. Deşeul din localităţi poate fi
separat în fractiuni principale prin metode tehnice succesive, numite « paşi de
prelucrare », care pot fi :
-mărunţire;
-separare mecanica a metalelor neferoase;
-uscare;
-separare a altor fractiuni (electrostatică, prin curent turbionar, prin cernere,
vânturare etc.);
-sortare după granulaţie.
Fracţiunile materiale astfel obţinute sunt uscate, afânate, depozitate şi pot fi
dezodorizate şi igienizate prin tratări speciale.
În primul pas de prelucrare, metalul feros se separă magnetic, iar deşeul
ramas este trecut prin maşini de mărunţire şi cernere şi adus la o granulaţie unitară.
În final, deşeul este uscat şi cernut în diferite granulaţii, dupa care prin vânturare se
separă din nou deşeul, în fracţiuni cu greutate specifică diferită (fracţiuni uşoare şi
grele).
Fracţiunea grea, la rândul ei, se separă în fracţiuni de metal neferos,
substanţe minerale, plastic sau organice.
In funcţie de puritatea sortimentelor şi de cerintele pieţei, fracţiunile pot fi
valorificate, existănd posibilităţi de utilizare ca materii prime secundare pentru
produde :
-cartonaje şi hârtii de calitate inferioară ;
-plăci decapate întărite cu fibre;
-produse din materiale plastice mixte;
-oţel (agent reducător pentru procesele din furnale);
-produse din metale feroase;
-materiale şi părţi minerale de construcţie ;composturi;combustibili
înlocuitori.
Necesarul de energie este mare pentru uscarea materialelor, dar poate fi
acoperit prin utilizarea combustibilului inlocuitor produs printr-un proces de
valorificare.
Datorită anumitor proprietăţi ale materiilor prime, se poate realiza o separare
a materialului măcinat pe fracţiuni, care conţin iniţial mai multe materiale. Astfel, se
obţin de fracţiuni granulate având preponderent componente de :
-metal feros;
-metal neferos;
-material plastic;
-materiale inerte;
-organice (granulat);

- 101
-fibre de diferite mărimi (fracţiune organiscă fină) ;
-praf.
Acestea sunt specificate la utilizarea in proceselor industriale avand un grad
deomogenitate si puritate mare, iar materialul este prelucrat ca o materie primă.
3.10.Procedee biologice de valorificare a substanţelor din deşeuri
In cadrul conceptelor integrate de gospodărire a deşeurilor, aceste procedee
pot reprezenta o componentă importantă. Prin reintroducerea fractiunilor reziduale
organice colectate separat, în circuitul substanţelor, se poate obţine o uşurare
evidentă a deponiilor pentru deşeul din localităţi, iar fracţiunea termic valorificabilă
este optimizată în ceea ce priveşte compoziţia şi puterea ei calorică.
Se pot valorifica biologic, în principal, deşeuri organice din gospodării ca şi
resturi de plante de origini diverse. Întrucat in structura materială a acestor deşeuri
se constată diferenţe semnificative, procedeele şi tehnicile trebuie adaptate fiecarui
tip de deseu. In mare, procedeele se împart în procedee aerobe (compostare) şi
procedee anaerobe (fermentare), dar exista si combinaţii ale acestor procedee de
bază.
Condiţiile pentru tratarea biologică a deşeurilor organice
Descompunerea biomasei de origine vegetală sau animală se realizează în
natură prin organiseme unicelulare (microorganisme), fără a fi necesar nici-un aport
energetic.
Este vorba despre grupele principale descompunatoare, respectiv ciupercile şi
bacteriile.
Prin faptul că sunt mici (bacterii ~ 1/1000 mm) raportul suprafaţa/volum este
foarte mare, si deoarece transformarea materialelor de către microorganisme este
proporţională cu suprafaţa specifică (şi nu cu masa) rezultă un randament de
descompunere foarte mare pe care-l realizeaza aceste organisme.
Un alt element de performanţă a microorganismelor este faptul că pot
descompune diferite substanţe şi sunt adaptabile în scurt timp la condiţii de mediu
schimbatoare. Deoarece bacteriile nu sunt supuse proceselor de metabolism fixe, ci
dispun de o mare adaptabilitate, au capacitatea să descompună toate substanţele
organice naturale şi o mare parte din compusii organici artificiali.
Substanţele care pot fi descompuse de microorganisme sunt specifice
majorităţii tipurilor de deşeu din localităţi, respectiv:
-deşeuri din producţia de alimente şi din pregătirea mâncărurilor ;
-deşeuri vegetale din grădini, parcuri etc ;
-deşeuri din hârtie, carton, textile din fibre naturale, celuloză ;fecale,
excremente;
-deşeuri din lemn;
-deşeuri de la abatoare.
Cele mai importante procese biologice şi biomecanice de descompunere şi
transformare, ce caracterizeaza procedeele aerob-microbiene de tratare a deşeurilor,
sunt:
-descompunerea celulozei şi chitinei;
-descompunerea xilanului;
-descompunerea ligninei;
-formarea humusului;
-formarea metanului;
-amonificare/nitrificare;
-nitrificare/denitrificare.
Dotarea tehnică a staţiilor de tratare biologică a deşeurilor

- 102
Inainte de tratarea biologică propriu-zisă, deşeurile organice, sunt supuse unei
prelucrări atat de ansamblu cat şi de detaliu.
Impurităţile care pot dăuna procesului tehnologic sunt indepartate. Dotarea
tehnică, utilizată independent de procesul propriu-zis al tratării biologice a deseurilor,
este descrisă în continuare.
In general, se utilizeaza următoarele instalaţii şi aparate:
-instalaţii de transport;
-maşini de mărunţire; instalaţii de cernere; separatoare cu magnet pentru metale
feroase;
-separatoare pentru metale neferoase;
-vânturătoare;
-separator al materialelor dure;
-pulpere/rezervoare cu malaxor;
-aparate de răsturnare a grămezilor;
-buncăre de depozitare şi dozare;
-instalaţii de epurare a aerului rezidual ;
-cântare.
Compostarea
În întreaga Europă, compostarea a devenit o componentă importantă a
conceptelor de management integrat al deşeurilor. Dacă pot fi garantate, pe termen
lung, sigurnaţa calităţii şi comercializarea produsului compost, se poate atinge, prin
compostarea deşeurilor organice naturale, o prelungire a durabilitatii instalaţiilor
primare
Condiţii metodologice si tehnice
Elementele principale ale desfăşurării procedeelor din instalaţiile de
compostare sunt prezentate în Fig.. Procedeele de compostare oferite pe piaţă se
deosebesc în principal prin sistemul de fermentaţie. Exista in ultimul timp procedeul
fermentaţiei intensive, la care apar diferenţe considerabile de tehnica metodologică
pentru controlarea proceselor de descompunere.
: Sistemul de bază ale unei instalaţii de compostare

- 103
Pregătirea materialelor
Prin pregătirea materialelor, atât condiţiile materiale, cât şi cele
metodologicotehnice ale procesului de compostare sunt optimizate. Operatiile
parţiale sunt:
-pregătirea deşeului biologic pentru procesul de fermentaţie ;
-extragerea substanţelor străine care deranjează procesul şi a fracţiunii cu
granulaţie superioară (impurităţi).
În cursul pregătirii materialelor se realizează o mărunţire şi o defibrare a
particulelor organice. Astfel, suprafaţa specifică a deşeului biologic şi deci suprafaţa
de intervenţie a microorganismelor se măresc, iar obţinerea de date despre
materialele organice este facilitată. În acelaşi timp, prin amestecare, se obţine o
compoziţie omogenă a materialelor.
Dacă materialul de intrare este deşeu biologic, colectat cu precădere din
gospodării şi bucătării, adeseori structura materialului trebuie îmbunătăţită ulterior.
De obicei se adaugă crengi mărunţite, obţinute în campaniile de tăiere a copacilor şi
arbuştilor.
Extragerea impurităţilor
De obicei, există şi impurităţi ajunse în materialul de compostat datorate
distribuirii neglijente a fracţiunilor (aruncări greşite) din deşeul din localităţi.
Este vorba despre bucăţi de plastic, sticlă, metal etc, care sunt separate în
cursul pregătirii materialului, eventual şi după fermentaţie in funcţie de procedeu şi
de tipul de material. Metalul este deja sortat, cu ajutorul instalaţiilor cu magneţi, în
timpul pregătirii materialelor.
În general, pe lângă instalaţiile tehnice, se apelează şi la colectarea manuală.
Prelucrare

- 104
Prin procesul prelucrării trebuie să înţelegem mai întâi cernerea în funcţie de
fracţiuni a produsului final. Diferitele utilizări ale compostului necesită granulaţii în
material adaptate destinaţiei finale.
Pe lângă clasarea în mare, în cursul unui .finishing. se separă materialele dure
(de ex. pietrele) balistic, iar materialele uşoare (de ex. bucăţi de plastic) . prin
vânturare.
Procesul de fermentaţie
Condiţiile de mediu optime, intervalul optim de tempertaură şi timpul necesar
proceselor microbiene de bază în cadrul compostării au fost puse faţă-n faţă
Atingerea obiectivelor procesului (de ex. igienizarea) este dependentăconsiderabil de
temperatura procesului.
Metode de compostare
Metodele de compostare existente şi utilizate actualmente în Europa centrală se
deosebesc în principal prin :
-tehnica răsturnării materialului pentru compost ;
-derularea procesului biologic;
-tehnica de aerisire pentru procesul de fermentaţie ;
-durata procesului de fermentaţie intensivă ;
-gradul de maturare al materialului final ;
Fermentaţia intensivă susţinută mecanic este urmată la cele mai multe metode
de o postfermentaţie, pentru a atinge un grad înalt de maturitate. La o utilizare
specială, puternic automatizată, a compostării în grămezi încapsulate are loc un
proces integrat de fermentaţie intensivă, aataat principală caat şi ulterioară.
Tipurile de metode sau tehnici de compostare sunt:
-compostarea în grămezi (deschise sau încapsulate) ;
-compostarea în tunel sau şiruri;
-compostarea în boxe;
-compostarea în containere;
-compostarea în tambur;
-compostarea în ricoşeu.
4.4. Valorificarea termică a deşeurilor
Indicaţiile tehnice ale valorificării termice directe (incinerarea deşeului) şi
tehnicile de lucru indirecte (incinerarea biogazului şi a gazului de sinteză din deşeu)
vor fi descrise in continuare
4.1. Valorificarea termică a combustibililor proveniţi din deşeuri
Pe lângă reintroducerea stabilită a materiilor prime secundare şi a altor
materiale valorificabile în circuitul substanţelor, valorificarea termică a combustibililor
înlocuitor obţinuţi din deşeuri câştigă din ce în ce mai multă importanţă. Această
metodă de valorificare este tehnic posibilă şi economic rentabilă deoarece deseurile
au o valoare a puterii calorice între 15.000-18.000 MJ/MG, în funcţie de tipul de
deşeu, şi un conţinut în energie comparabil cu lignitul.
Avantajele valorificării termice a deşeurilor sunt:
-diminuarea consumului de combustibili fosili (cărbuni, petrol) şi deci diminuarea
emisiilor de CO2, dăunătoare climei. Încă un aspect ecologic pozitiv este faptul că o
parte din materialele din combustibilul secundar sunt fractiuni de materii prime sau
produse ale acestora (de ex. lemn, hârtie, textile etc.);
economisirea combustibililor obişnuiţi (de ex. cărbunii folositi la obţinerea energiei
electrice) şi deci protejarea resurselor naturale.
La obţinerea şi utilizarea combustibililor din deşeuri, pe lângă conţinutul
energetic necesar, este de asemenea important de stiut si conţinutul în substanţe

- 105
toxice al gunoiului amestecat. Eliminarea substanţelor toxice, în cadrul procesului de
prelucrare a deşeurilor în combustibil, poate asigura îndeplinirea acestei cerinţe de
calitate.
Cerinţele generale privind combustibilii secundari din deşeuri pot fi formulate
după cum urmează:
posibilitate de depozitare (stabilitate biologică şi greutate volumetrică);
posibilitate de transport (stabilitate mecanică şi greutate volumetrică) ;
confecţionare pentru transportarea şi transformarea optima a
combustibililor in cadrul procesului de valorificare termică;
putere constantă de încălzire;
îndeplinirea tuturor cerinţelor cu referire la limitele conţinutului în substanţetoxice
(de ex. clor şi metale grele).
4.2.Domenii de utilizare a combustibililor proveniţi din deşeuri
Gospodărirea energiei
Un client important pentru combustibilul din deşeu este sectorul energetic.
Centralele termice ce functioneaza cu ajutorul gunoiului combină tehnica de
lucru a instalaţiilor de incinerare a deşeurilor cu producerea de aburi pentru obţinerea
căldurii şi electricităţii. Tehnica de ardere este determinată de puterea calorică a
deşeului.
Pentru centralele obişnuite de producere a electricităţii, la utilizarea
combustibilul înlocuitor trebuie să se verifice compatibilitatea instalaţiei destinate
folosirii cărbunelui cu noul tip de combustibil. Poate fi necesară o restructurare
ulterioară a instalatiei sau o amestecare prealabila a combustibililor.

Industria cimentului
La fabricarea clincherelor de ciment, deşeul tratat la căldură mare şi supus
unui proces de ardere poate fi valorificat termic. Efectele asupra calităţii gazului de
ardere sunt de mare însemnătate.
. Procedee de tratare
Teoretic, procesul tratării deseului până la obţinerea combustibilului înlocuitor finit
cuprinde, la cele mai multe metode, cu mici variaţiuni următoarele etape:
premărunţirea şi determinarea structurii materialului;
separarea meticuloasă a metalului feros;
mărunţire (granulaţie de cca. 50 mm) ;
separarea metalelor neferoase;
mărunţirea fină şi confecţionarea .pastilelor de deseu..

- 106
Metodă aerobă în construcţii deschise.

Procesul de fermentaţie

- 107
Construirea unei grămezi de fermentaţie după metoda aerisirii în dom

- 108
Descompunerea anaeroba a substantelor organice

- 109
7. SINTEZA PRIVITOARE LA RECICLAREA DESEURILOR
Colectarea selectiva
Ce reprezinta colectarea selectiva?
Ce sunt deseurile de ambalaje?
Ce trebuie sa stim despre reciclare?
De ce este important sa reciclam?
De ce reciclam sticla?
De ce reciclam plasticul?
De ce reciclam hartia si cartonul ?
De ce reciclam metalul?
Implementarea colectarii selective
Ce reprezinta colectarea selectiva?
Colectarea selectiva a deseurilor este solutia la indemana tuturor si presupune
depozitarea deseurilor in locuri special amenajate in vederea reciclarii. Conform HG
621/ 2006 ( completata si modificata prin 1872/2006 ) institutiile publice, asociatiile,
fundatiile, persoanele fizice sunt obligate sa colecteze selectiv deseurile de ambalaje
in containere diferite, inscriptionate in mod corespunzator si amplasate in locuri
speciale accesibile cetatenilor.
Culorile, pentru identificarea containerelor si recipientelor destinate colectarii
selective a deseurilor de ambalaje, conform ordinului 1121 din 5 ianuarie 2006 sunt:
 
Metal si
Sticla Hartie si
Sticla alba Mase
colorata Carton
Plastice

Alb Verde Albastru Galben


 
Ce sunt deseurile de ambalaje?
Deseurile de ambalaje reprezinta toate ambalajele si materialele de ambalare care
nu se mai folosesc care sunt aruncate la gunoi. Deseurile reprezinta una dintre
principalele cauze ale poluarii. Din fericire, multe dintre ele sunt reciclabile, iar
reciclarea si refolosirea lor ca materii prime, este cea mai indicata metoda pentru
reintroducerea in circuitul economic.
 
Ce trebuie sa stim despre reciclare?
Reciclarea reprezinta colectarea, separarea si procesarea unora dintre
componentele deseurilor in vederea transformarii lor in produse utile. Aproape toate
materialele care intra in compozitia deseurilor: hartia, sticla, ambalajele din plastic,
cutiile metalice pot face obiectul unui proces de reciclare.
 
De ce este important sa reciclam:
Se protejeaza natura si resursele naturale
Se reduce poluarea solului, apei, aerului
Se reduce poluarea mediului inconjurator
Se economiseste energie
 
De ce reciclam sticla?
Cioburile de sticla constituie un material de inlocuire a materiilor prime

- 110
Cioburile produse de fabricile de sticla se folosesc integral in fabricatie, in industria
sticlariei
Stiati ca...
Sticla are nevoie de 1000000 de ani pentru a se descompune in bucatele mici?
Prin reciclarea unei tone de sticla se economisesc 1.2 tone de materii prime ( soda,
nisip, feldspat)?
Sticla poate fi reciclata la nesfarsit fara sa isi piarda din calitati?
De ce reciclam plasticul?
Pentru ca descompunerea naturala in mediul inconjurator necesita peste 500 de ani
datorita materialelor care il alcatuiesc. Cu fiecare tona de plastic reciclat se
economisesc intre 700 si 800 kg de petrol brut.
Stiati ca...
Din 10 pet-uri reciclate se poate fabrica un tricou sau un metru patrat de covor?
Din 50 pet-uri se poate face un pulover?
 

De ce reciclam hartia si cartonul ?


Pentru ca la tiparirea unui cotidian de mare tiraj se folosesc 3000 de metri cubi de
lemn , adica 1500 de arbori cu o varsta de 50 de ani.
Stiati ca...
Ziarele contin hartie reciclata in proportie de 50%?
Este nevoie de un copac de 15 ani pentru a produce 700 de pungi de hartie?
Fiecare tona de hartie reciclata poate salva 17 copaci?
Hartia si cartonul pot reciclate doar de 10 ori?
 
De ce reciclam metalul?
Pentru ca fabricarea unui produs nou din metal reciclat economiseste intre 74% si
95% din energia necesara realizarii aceluiasi produs din resurse primare. Daca
reciclam o doza de aluminiu vom economisi energie suficienta pentru producerea
altor 20 de doze reciclate.
Stiati ca...
Aluminiul este 100%reciclabil?
O tona de otel reciclat inseamna 1 tona de minereu de fier economisit?
In fiecare secunda se recicleaza 630 de cutii de otel?
Un televizor poate functiona trei ore incontinuu cu energia economisita prin reciclarea
unei cutii de aluminiu?
Pentru fabricarea unei tone de aluminiu sunt necesare 4 tone de minereu de
bauxita?
 
Reciclarea sticlei:
Reciclarea buteliilor din sticla sau a sticlei sparte din constructii are avantajul ca:
-reintroduce in circuitul economic un material pretios;
-diminuiaza volumul de materiale din gropile de gunoi
Folosind aceste echipamentele se obtin granule de sticla de dimensiuni comparabile
cu boabele de porumb si mai mici. Granulele au muchiile si
colturile rotunjite, au aspect de nisip, fapt care le face utilizabile si pentru plaje
artificiale. Folosind un echipament aditional de cernere (vezi pagina separare /
cernere) se pot sorta granulele de sticla de la dimensiune de 0,1 mm pana la 10 mm.
Intr-o constructie speciala, se pot procesa si parbrizele sau oglinzile, cu separarea
foliilor aplicate pe acestea.

- 111
Echipamente                                Capacitate                                      
Model H-100V                                150 – 225 kg/ora                              
Model H100VT                                1 tona / ora                                  
Model H 200                                   2 tone / ora                                    
Model H 500                                   5 tone / ora                                                            
Model GM-2                                    3 – 10 tone / ora
Model GM-1                                    10 – 20 tone / ora
 
Etichetele, capacele, inelele de pe sticle se separa automat in cursul procesului de
reciclare, fara sa fie
necesara nici un fel de interventie umana in acest sens.
Oricare dintre echipamentele de mai sus poate fi construit si in varianta mobila (cu
carosarea furnizorului
sau prin grija beneficiarului). Avantajul este acela ca echipamentul se poate deplasa
la mai multe puncte de
colectare, realizandu-se economii in domeniul transportului.
 
DOMENII DE UTILIZARE A GRANULELOR DE STICLA
-Fabricare sticla sau fibra de sticla;
-material de sablare;
-elemente filtrante pentru apa, fose septice etc.;
-material de umplutura petru drumuri;
-component pentru materiale compozite (cu beton, asfalt etc.);
-placute colorate pentru mozaic sau alte utilizari decorative;
-material antiderapant;
-saci cu rol de contragreutate;
-material de umplutura in jurul conductelor;
 
Pet reciclat si modificat pentru uz alimentar
Fulgi din PET-ul reciclat:
Prin reciclare moleculele de PET  devin mai scurte decât cele de PET virgin. Datorită

acestei lungimi reduse, PET-ul reciclat nu se poate folosi pentru butelii de uz

alimentar decât în proporţie foarte mică în amestec cu granule de PET virgin. Cu o

tehnologie specială, dezvoltată de  PTP Group, moleculele de PET reciclat sunt

“sudate” şi rezultă molecule de lungimi apropiate de ale PET-ului virgin. Această

“sudură” se realizează prin intermediul câte unui atom de siliciu.

Fulgii din PET-ul reciclat sunt mai întâi modificaţi printr-un proces chimic şi apoi
transformaţi în pelete de PET-M.
Moleculele de PET-M au proprietăţi similare cu cele ale PET-ului virgin. Mai mult,
elasticitatea este mai mare, fiind mult mai uşor de suflat în forme şi materialul este
hidrofob, nu aderă apa la el şi prin urmare se usucă foarte uşor.
Acest material se poate folosi 100 % pentru butelii de uz alimentar. Unii producători
de preforme folosesc deja acest material ca atare, alţii în diverse proporţii, cum ar fi
40 % PET-M pentru butelii colorate şi 15 % pentru butelii clare.

- 112
Materialul se poate recicla în aceleaşi condiţii ca şi buteliile provenite integral din
PET virgin, şi se poate modifica din nou după reciclare fără nici un fel de restricţie.
Din acest motiv buteliile din PET-M nu trebuie să poarte un marcaj distinct care să
permită deosebirea lor de cele provenite din PET-ul virgin ci pot fi amestecate cu
acestea fără limită.
 
 
Transformarea deşeurilor biodegradabile în compost 
Toate deşeurile biodegradabile: menajere, dejecţii animale, resturi vegetale, deşeuri
din industria alimentară, ajung pe o cale sau alta într-o fază de putrefacţie în care
reprezintă un îngrăşământ natural ecologic deosebit de preţios.
Calea pe care se ajunge la această fază este la fel de importantă ca şi produsul finit
în sine.
Prima variantă este aceea de a lăsa deşeurile biodegradabile în voia soartei până
când ajung în faza finală de putrefacţie amintită mai sus, numită putrefacţie anaerobă
– cu lipsă acută de oxigen. Acest lucru este relativ acceptabil pentru o parte din
materialele biodegradabile, cum ar fi resturile vegetale, dacă nu sunt depozitate în
straturi prea groase.
 
Pentru celelalte deşeuri biodegradabile (dejecţii animale, resturi menajere etc.)
lăsarea la voia întâmplării presupune miros insuportabil, infestarea pânzei de apă
freatică, răspândirea de microbi şi alte neajunsuri. Actualele norme de protecţie a
mediului nu permit deţinătorilor de deşeuri biodegradabile să infesteze solul, apa şi
aerul datorită neajunsurilor colective pe care acestea le crează.
Astfel, deţinătorii de deşeuri biodegradabile ajung să fie obligaţi ca fie direct, fie prin
intermediari, să recurgă la tehnologii care evită infestarea aerului, solului şi a apei.
O soluţie de “sterilizare” ar fi incinerarea. Aceasta presupune consum de energie şi
emisii de gaze cu efect de seră, respectiv, nu este de preferat.
 
O altă soluţie este transformarea deşeurilor biodegradabile în compost folosind
biodegradarea aerobă  - cu aport substanţial de oxigen. Această soluţie conduce la
atingerea scopului final în 10 – 14 săptămâni, în timp ce soluţia anaerobă are nevoie
de 12 – 24 luni.
 
PUŢINĂ CHIMIE 
 Materie organică proaspătă + O2 = materie organică stabilizată + CO2 + H2O +
căldură 
În cazul glucozei
Cu aport de oxigen – aerobic
C6H12O6 + 6O2 →    6CO2 + 6H2O + caldură 2.800 kJ/mol
Toate reacţiile chimice de acest tip produc substante stabilizate, fără miros, fără
microbi, fără infestarea mediului
Fără oxigen – anaerobic
C6H12O6  →     3CH4 + 3CO2 +
+ căldură  400 kJ/mol
Reacţiile de acest tip generează substanţe instabile chimic, generează mirosuri,
facilitează apariţia microbilor, infestează mediul înconjurător.
 

- 113
Datorită cantităţii mari de căldură care se degajă cu ocazia reacţiilor aerobe, această
metodă se mai numeşte şi compostare fierbinte. Materialul atinge temperaturi de
peste 70° C.
Din acest motiv materialul emană vapori de apa, care, în sezonul rece au aspect de
ceaţă.
 
ETAPELE  COMPOSTĂRII
 ●      Identificarea deşeurilor biodegradabile de prelucrat, din punct de vedere al
naturii şi cantităţii lor;
●      Determinarea suprafeţei platformei necesare şi a utilajelor ce urmează a fi
folosite;
●      Evaluarea condiţiilor climatice din zonă (zonă ploioasă, secetoasă, foarte caldă
etc.);
●      Mărunţirea materialului de compostat şi dispunerea lui în şire în lungul
platformei;
●      Răscolirea continua a materialului (de 2 – 3 ori pe săptămână, funcţie de
condiţiile climatice);
●      Adăugarea de apă în cazul în care este nevoie;
●      Evaluarea nivelului de prelucrare şi stabilirea momentului în care prelucrarea s-
a finalizat
Sunt necesare următoarele echipamente:
 ●      Mărunţitor (shredder);
●      Încărcător frontal;
●      Separator materiale anorganice;
●      Agitator (turner);
●      Atelier întreţinere echipamente;
●      Platformă asfaltată su betonată.
.
Echipamentele vor fi dimensionate conform nevoilor concrete ale clienţilor.
Pentru procurarea de echipamente şi tehnologie se poate conta pe fonduri de laUE.
AVANTAJELE  FOLOSIRII COMPOSTULUI 
●      Se elimină mirosurile neplăcute, sursele de răspândire a microbilor şi infestarea
solului, a apei şi a aerului;
●      Se îmbunătăţeşte fertilitatea solurilor cu un îngrăşământ ecologic, lipsit de
toxicitate (aportul necesar de compost trebuie făcut în urma recomandării unei
persoane avizate);
●      Solul îmbunătăţit cu compost devine mai afânat şi mai penetrant. Astfel, în cazul
ploilor, acest sol absoarbe o mare cantitate de apă, în timp ce alte soluri se comportă
ca un acoperiş de tablă, facilitând inundaţiile;
●      Capacitatea solului de a “respira” creşte până la 40 % faţă de situaţia în care nu
se aplică un astfel de tratament;
●      Se pot crea soluri fertile pe terenuri complet nefertile, de exemplu în zonele
fostelor exploatări miniere de suprafaţă.
 
 
Reciclarea ambalajelor în industria alimentară:
Reciclarea diferitelor materiale de ambalaj
Aspectele legate de mediu ale utilizării ambalajelor sunt de o mare importanţă pentru
fiecare dintre noi, nu doar pentru producătorii acestora sau pentru industria
alimentară. Resursele naturale mondiale sunt limitate, iar omenirea se află în faţa

- 114
unei opţiuni dramatice: distrugere sau protejare, în tot ceea ce facem trebuie să luăm
în considerare implicaţiile acţiunilor noastre asupra medîului. A contribui la
conservarea şî refolosirea resurselor existente este rnai mult decât o bună politica
civică, este un imperativ. Lumea se indreaptâ către o eră a conservării din care
reciclarea este o parte integrantă.
În teorie schema materialelor folosite este circulară - un fel de mişcare
perpetuă in care substanţele primare sunt exploatate sau colectate şi transtormate în
produse care dau naştere supraabundenţel şi apoi sunt reciclate într-un proces de
manufacturare. Fară reciclare, circuitul materialclor în natură ar deveni o serie de
evenimenle fără o rezoluţtie logică. Eventualele materiale utile ar deveni dispensabile
şi nu ar fi păstrate ca o posibilă resursă. Folosirea de materiale deja prelucrate
implică economii substanţiale de energie în comparaţie cu utilizarea materialelor
brute, iar produsele secundare sunt mai puţin poluante decât materiiie prime.
Reciclarea diferitelor materiale de ambalaj
Practic, nu există o soluţie ecologicâ ideală în cazul ambalajelor. Există doar o
multitudine de măsuri care se pot lua. Una dintre ele este reciclarea, procesarea
ambalajelor goale, astfel încât să fie aduse la forma lor iniţială sau la un model
asemănător. Unele maleriale se pretează foarte bine la reciclare. Altele, deşi teoretic
se pot recicla, necesită proceduri nepractice.
Aluminiul este probabil cel mai bun exemplu. Sunt necesare mari cantitaţi de
energie pentru a produce aluminiul primar, în timp ce pentru reciclare sunt necesare
doar 1/12 din aceasta energie, iar produsul obţinut este la fel de bun ca şi cel rezultat
din prelucrarile primare şi poate fi prelucrat în continuare fară nici o restricţie
specificâ.
Hârtia de o anumită calitate poate fî reciclată, dar procesul necesită cantitaţi mari de
energie şi substanţe chimice, iar produsul finit diferă substanţial faţă de cel original,
în ceea ce priveşte caracteristicile sale, este inferior din punct de vedere calitativ faţă
de produsul primar.
Sticla poate fi topită şi reprelucrată cu succes, dar procesul necesită la fel de multă
energie ca şi în cazul prelucrării primare, dacă se iau în considerare şi costurile cu
transportul sticlei uzate.
Plasticul nu poate fi considerat drept un sigur material, el fiind format mai degrabă
dintr-o mare varietate de materiale. Teoretic, unele dintre ele sunt reciclabile, altele
nu. Conform reglementarilor intemaţionale, nici un material plastic nu poate fi
reprocesat pentru a fi reutilizal ca ambalaj în industria alimentarâ,
Produsele care pot fi reciclate, precum produsele din sticlă şi aluminiu (sticle, cutii,
folii, tăvi etc.) trebuie să fie reciclate şi industria trebuie să fie de acord cu ideea de a
marca aceste produse astfel încât consumatoru! să ştie ce are de facut. De
asemenea, produsele care nu sunt reciclabile nu trebuie marcate şi ele cu semnul
reciclarii doar pentru a le face să arate mai frumos, Ce poate face consumatorul cu o
cutie dc bomboane goală, marcatâ cu cete Irei săgeţi care indică faptul câ respectiva
cutie este reciclabilă? Anumite materiale de ambalaj nu sunt adecvate pentru
reciclare, Din această cauză. pentru acestea trebuie găsite alte metode de
depozitare, nu doar gropile de gunoi. 0 soluţie ar putea fi arderea, dar unele
materiale devin foarte poluante în acest proces. Ambalajul reciclabil ideal necesilă o
cantitale mica de energie pentru a fi reciclat şi nu conţine componente toxice. El
protejează produsul ambalat astfel încât pierderile acestuia sunt nule şi permile
distribuirea şi stocarea produselor la temperatura camerei pe termen nelimitat. Când
este ars, ambalajul respectiv elibereaza energia înmagazinata la producerea
acestuia, transformand-o în electricitale cu emisle poluanta "zero", Este

- 115
biodegradabil. Bineînteles, un astfel de ambalaj nu există, dar există materiale şi
procese care se apropie mai mult sau mai puţin de acest model ideal.
Pentru producţia de hârtie este nevoie de lemn. Lemnul produce oxigen şi are
funcţii majore în proiejarea terenurilor împotriva eroziunii, a furtunilor devastatoare si
a aluviunilor, padurea prezervă viaţa sâlbatică şi în consecinta. daca este lasata în
aceasta stare. devine o sursa majora de hrana pentru noi. Producţia de hârtie implicâ
mari consumuri cnergetice, poluează suprafeţe întinse de apa si irnplica utilizarea
unor substanţe chimice toxice. Un ambalaj din hârtle esle de patru ori mai greu decât
unul realizat din polietilenâ în condiţiile aceleiaşi greutaţi de transportat, deci este
necesara de patru ori mai multă energie pentru transportul ei.
In prezent. revizuirea Directivelor privind ambalarea şi reziduurile rezultate din
ambalare se află la nivelul Uniunii Europene. Exista şi o poziţie oficială a
organizaţiilor din industria alimentară referitor la aceste reglemenlâri. Eficientizarea
materialelor şi prevenirea formării deşeurilor impune o abordare a "extracţiei, folosirii
şi aruncării" mai mult ciclică decât tipic liniară, pentru prelucrarea şi utilizarea
resurselor. Cei "4R" -Reducerea, Refolosirea, Reciclarea şi Recumpărarea - oferă
insă o cale simplă de a lua în considerare modul în care atât indivizii, cât si
colectivităţile schimbă modul de utilizare al materialelor.
Cei 4R în actualitate:
Reducerea este primul şi cel mai important pas în practicile de eficientizare a
materialelor şi prevenirea formării deşeurilor. Este elementul esenţial al acestei
probleme, deoarece implicâ acţiunile de eliminare sau reducere a toxicităţii
materialelor înainte ca acestea să ajungă la groapa de gunoi a oraşului. Reducerea
materiilor prime include urmatoarele acţiuni:
• reducerea folosirii materialelor nereciclabile
• înlocuirea malerialelor şi produselor disponibile cu materiale şi produse retolosibile
• reducerea ambalării
• reducerea cantitaţii de deşeuri generate
• stabilirea unor taxe pentru deşeuri în vederea reducerii de catre generatori a
cantitaţilor de deşeuri
• mărirea eficienţei ulilizării hârtiei, cartonului. sticlei, metalului, plasticului şi a altor
materiale.
Reutilizarea este următorul pas în eticientizarea materialelor şi în prevenirea formării
deşeurilor, Refolosirea efectivă păstrează structura iniţială a materialului sau
articolului şi nu necesită energie sau timp suplimentar pentru folosire.
Reciclarea este cel de-al treilea pas, care implicâ convertirea articolelor executate în
materie primâ pentru refabricare. Prin înlocuirea materialelor naturale cu resurse
naturale reciclate, resursele naturale şi energia sunt conservate. In plus, reciclarea
contribuie la economie.
Recumpărarea, pasul final care încheie şi începe un nou proces ciclic 4R,
presupune cumpărarea produselor care au ca scop reducerea sursei şi/sau execuţia
din rnateriale reciclate. Aceasta metodă încurajează piaţa şi dezvoltarea tehnologiei
pentru produsele care conservă resursele şi previne formarea de deşeuri. Reciclarea
este folositoare pentru mediu doar dacă procesul de reciclare este controlat. 
Reciclarea dozelor metalice de băuturi 
Funcţie de gradul de contaminare cu agenţi poluanţi, liniile respective vor conţine
echipamente pentru una sau mai multe din etapele următoare de prelucrare:
1.    Spargerea baloţilor;
2.    Tocarea dozelor;
3.    Separarea oţelului;

- 116
4.    Separarea contaminanţilor (pamânt, pietre etc.);
5.   Separarea;
6.   Desprăfuirea;
7.   Ambalarea;
Alegerea soluţiei depinde de mai mulţi factori, cum ar fi: nivelul de contaminare,
aspectul dozelor colectate (doze goale, doze presate, doze balotate) tipul tehnologiei
de topire care va fi folosit etc.
Dozele folosite conţin aluminiu care este deosebit de preţtios şi care poate fi refolosit
de mai multe ori. Procesul de obtinere a aluminiului din materia sa primă este
deosebit de costisitor prin consumul său uriaş de energie electrică, consum de multe
ori mai mare decat obţinerea aluminiului din reciclare. Prin reciclarea dozelor de
băuturi, se obţine aluminiu la un preţ deosebit de avantajos şi aceasta se poate
repeta în mai multe cicluri.
Astfel se obtine un caştig dublu:
1. prin reducerea consumului de energie
2. prin minimizarea exploatării resurselor naturale.

Exemple de scheme de recuperare

- 117
INSTALAŢIE PENTRU COLECTARE, RECUPERARE, REGENERARE ŞI
RECICLARE MATERIALE PLASTICE

În cadrul acestui proces, buteliile, colectate printr- un sistem oarecare sunt


transformate în granule de înaltă calitate, cu utilizare alimentară. Calitatea aceasta
este determinata de urmatorii factori:

A. Sistemul asigură mărirea vâscozităţii materialului reciclat


B. Testele efectuate pe granulele obţinute au determinat calitatea alimentară a
produsului.

- 118

S-ar putea să vă placă și