Relația dintre două personaje- Ion-Ana

Opera literară ,,Ion’’, aparținând lui Liviu Rebreanu, apărută în anul 1920, a fost scrisă pe durata a
șapte ani, se încadrează în categoria romanului realist-obiectiv, deoarece autorul mizează pe
obiectivitate, acțiunea este ancorată în actualitatea vieții, înfățișând diverse aspecte sociale,
personajele sunt tipice, iar forma adoptată este una echilibrată, punându-se accent pe exactitatea
exprimării. De aceea și viziunea despre lume sau perspectiva narativă este una obiectivă, întrucât
naratorul este omniprezent și omniscient, iar relatarea întâmplărilor se face la persoana a III-a, fără
vreo implicare afectivă. Un element esential al structurii acestui roman îl constituie personajele care
participă la acțiune și se încadrează unor anumite tipologii, stabilind între ele diferite relații și fiind
purtătoarele mesajului autorului. Personajele, ca element esential al structurii unui roman realist-
obiectiv, participă la acțiune și se încadrează unei anumite tipologii, stabilind între ele anumite relații.
Aceasta nu înseamnă însă că personajele sunt construite schematic, deoarece ele sunt prezentate, în
mod realist, cu defectele și cu calitățile lor, devenind individualități complexe și verosimile. În privința
relațiilor dintre personajele romanului, acestea sunt numeroase, dar una dintre cele mai interesante
este cea dintre Ion, personajul principal al romanului și Ana, deoarece este o relație aparte, complexă
prin numeroasele asemănări și deosebiri dintre personaje. Evoluția relației dintre aceste două
personaje este evidențiată de scriitor printr-o serie de elemente ale textului: prin temă, prin acțiune,
prin construirea conflictelor și evidențierea relațiilor lor cu celelalte personaje ale romanului sau
printr-o diversitate de procedee de caracterizare sau de tehnică narativă.

Statutul social, psihologic și moral

Ion, protagonistul romanului, întruchipează tipologia tăranului sărac nemulţumit de propia condiţie
sociala, pe care vrea să şi-o îmbunătăţească. În societatea rurală a satului Pripas, unde condiţia
socială a individului este dată de numărul de pogoane de pământ deţinute, Ion se simte marginalizat
social. Şi asta datorită faptului că destinul i-a hărăzit să trăiască într-o familie în care tatăl a risipit
zestrea soţiei. Destinul prestabilit al protagonistului este surpins încă de la scena horei, printr-o
secventă de perspectivă finalistă, când naratorul îl surpinde pe Alexandru Glanetasul „abandonat ca
un câine la uşa bucătăriei, sfiindu-se să se amestece în vorbă printre bocotanii satului”. La polul opus
al statutului social se situează Ana, fiica „bocotanului” Vasile Baciu. Femeia devine o ţintă pentru Ion
care profită de nevoia ei de tandreţe şi de afecţiune pentru a pune mâna pe pământurile lui Vasile
Baciu. Cele două personaje par să reitereze destinul părinţilor lor a căror căsătoriei are la bază acelaşi
motiv al flăcăului sărac şi al feţei bogate. Tatăl lui Ion s-a căsătorit cu Zenobia, o fată cu zestre, pe
care ulterior a risipit-o. Tatăl Anei, Vasile Baciu, şi-a luat o soţie bogată, a păstrat averea, dar şi-a
pierdut nevasta. Aşadar, în acest roman care propune o viziune tradiţională, datele biografice ale
celor două personaje au rolul de a avertiza asupra destinului lor prestabilit. Atât Ion, cât şi Ana vor
încerca să forţeze limitele destinului, astfel sfârşind tragic. Din punct de vedere psihologic, atât Ion
cât şi Ana reprezintă caractere slabe, suspuse obsesiilor. Ion acţionează obsesiv în dorinta lui de a
avea cât mai mult pământ, în vreme ce Ana îşi doreşte obsesiv afecţiunea lui Ion. Relaţia dintre cele
două personaje este una specifică între manipulator şi manipulat. Ion conştientizează nevoia fetei de
afecţiune şi recurge la manipulare pentru a-şi atinge scopul, acela de a intra în posesia pământurilor
lui Vasile Baciu. Orbită de dorinţa de afecţiune şi de protecţie, Ana se lasă antrenată în jocul malefic a
lui Ion. Din punct de vedere moral, existenţa celor două personaje este lipsa sferei eticii. Ion este
total imoral, pentru că recurge la gesturi necinstite pentru a-si atinge scopul: o lasă însărcintă pe Ana,
făcând-o de rusinea satului, împingând-o în cele din urmă la spânzurătoare. Ana, la rândul ei, poate fi
imorală având în vedere faptul că a acceptat să fie părtașă la actul erotic înainte de căsătorie. Cu
toate acestea, cele două personaje pot fi absolvite parţial de vină, dar avem în vedere că au acţionat
influenţaţi din exterior. Ion, la început, pune în aplicare planul de seducere pentru fata
„bocotanului” la vorbele aruncate de Titu Herdelea „Vasile Baciu nu vrea s-o dea de voie, trebuie
să-l obligi să o facă”.

Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care evaluează relația

dintre cele două personaje.

Relaţia dintre cele două personaje se evidenţiază încă de la scena horei, prezentată încă din
expoziţiunea romanului. Deşi o iubeşte pe Florica, Ion alege să o invite la joc pe Ana. Apoi cei doi se
retrag din joc pentru a sta de vorbă singuri, feriţi de ochii lumii. Prin stil indirect liber, naratorul
omniscient pătrunde în gândurile protagonistului. Cititorul observă că Ion nu-şi îndreaptă privirea
spre ochii Anei, ci îi surprinde doar buzele care se mişcă lent, dezvelindu-i gingiile trandafirii, cu nişte
dinţi albi ca laptele şi cu strunguliţa la mijloc. Faptul că privirea Anei nu este înregistrată de
protagonist sugerează faptul că acesta nu are niciun interes să cunoască sufletul femeii. În schimb îi
apare în minte imaginea Floricăi „cu ochii albăstrii ca cerul de primăvară”. Această secvenţă narativă
reliefează relaţia dintre cele două personaje, faptul că Ion nu o iubeşte pe Ana, ci pe Florica, fata
frumoasă, dar săracă.

Imediat după ce Vasile Baciu află că Ana este însărcinată cu Ion, o bate şi o alungă de acasă. Ajunsă la
locuinţa Glanetasului, femeia este întâmpinată de indiferența lui Ion care continuă să mănânce,
tăindu-şi tacticos bucăţile de mâncare. Îşi şterge apoi briceagul de pantaloni, ridicându-şi privirea
spre pântecele Anei, moment în care afişează un zâmbet de satisfacţie. Este conştient că-n pântecele
Anei se află garantul pentru pământurile lui Vasile Baciu. O trimite apoi pe Ana după tatăl său pentru
a discuta condiţiile de nuntă.

Elemente de structură

Discursul narativ al romanului dezvoltă o tematică rurală, aducând în prim plan problematica
pământului în satul transilvănean, Pripas, de la începutul sec al XX-lea. În societatea rurală, surprinsă
de Rebreanu în roman poziţia socială este dată de numărul de loturi de pământ deţinute. De
asemenea, întemeierea familiilor se realizează pe criterii economice. Astfel, Ion renuntă la iubirea
pentru Florica cu scopul de a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu. Într-un război al orgoliilor
masculine, Ana nu este decât o victimă a desinului.

Conflictul principal al romanului este unul exterior şi constă în lupta pentru pământ în satul
Pripas. Protagonistul este răspunzător pentru toate conflictele majore prezente în text: între Ion şi
Simion Lungu, între Ion şi Vasile Baciu, între Ion şi George Bulbuc etc. Modernitatea romanului constă
însă în surpinderea unui conflict interior, sufletul protagonistului fiind scindat între cele două porniri
contradictorii: „Glasul pămantului” şi „Glasul iubirii”.

Perspectiva narativă obiectivă, cu o vizune „dindărăt” îi aparţine unui narator omniscient,

omniprezent şi extradiegetic. Acest narator nu idealizează personajele, nu intervine în existenţa lor,
lăsându-le să evolueze spre deznodământ, după năzuinţe şi slăbiciuni. Omniscienta naratorială se
evidenţiază în scenele de perspectivă finalistă. De exemplu, imaginea drumului din incipit
prefigurează traseul existenţial al protagonsitului, la fel cum imaginea mâinilor sale „pline cu lutul
cleios ca nişte mănuşi de doliu” avertizează asupra sfârşitului său tragic. De asemenea, imaginea
cârciumarului spânzurat averizează sfârşitul tragic al Anei.

Modalităţile de caracterizare a celor două personaje sunt cele consacrate de proză realistă: directe
şi indirecte. În capitolul al doilea naratorul oferă informaţii biografice semnificative pentru evoluţia
ulterioară a celor doi. Despre Ion aflăm că era cel mai bun elev al învăţătorului Herdelea, dar că
băiatul a refuzat să-şi continue şcoala pe motiv că „pământul îi era mai drag ca ochii din cap”. Despre
Ana ni se spune că a rămas orfană de mamă, nevoită fiind să trăiască lângă un tată sever şi alcoolic.
Aceste elemente biografice sunt semnificative pentru a înţelege comportamentul obsesiv al celor
două personaje: Ion îşi doreşte pământ, iar Ana, afecţiune. Gesturile, faptele, gândurile sau relaţia
dintre personaje se constitue în adevărate mijloace indirecte de carcaterizare. Pe lângă mijloacele
consacrate de caracterizare autorul foloseşte şi modalităţi moderne: monologul interior şi stilul
indirect liber.

Concluzie

Prin cele două personaje, Ion şi Ana, Liviu Rebreanu şi-a exprimat viziunea tradiţională
privind relaţia omului în raport cu destinul.Omul tradiţional crede într-un destin prestabilit.
Încercarea de a forţa limitele destinului, de a-i depăşi, are consecinţe tragice. Cele două personaje au
încercat să atingă fericirea, să se opună destinului şi, de aceea, au sfârşit tragic. Prin Ion şi Ana,
personajele purtătoare de semnificaţie al mesajului transmis prin discursul narativ, scriitorul
transilvănean şi-a exprimat viziunea asupra unei existenţe tragice, resimțindu-se influențe ale
naturalismului.