BALTAGUL

CARACTERIZARE VITORIA LIPAN

Baltagul este un roman tradițional prin arhitectura laborioasă, simetrică, subiectul
coerent, evoluând în episoade și secvențe narative distincte, unitare, cu planuri
compoziționale clar delimitate, interbelic ( publicat în 1930), obiectiv ( naratorul obiectiv,
omniscient, extradiegetic are o percepție integrală a lumii românești și dispune de o percepție
nelimitată a vieții exterioare, interioare; viziune dindărăt, narațiune heterodiegetică de tip
auctorial). Baltagul este și roman mitic pentru că zugrăveşte o civilizaţie veche
pastorală și valorifică mituri precum cel al transhumanței (Miorița) sau cel al coborârii în
Infern (Isis și Osiris).
În egală măsură, romanul este social deoarece oferă o imagine globală asupra
modului de viață și trăsăturilor de caracter ale oierilor moldoveni, dar și bildungsroman
pentru că în plan secundar, evoluează Gheorghiță.
În plus, Baltagul este un roman de dragoste: iubirea pentru Nechifor
este explicit mărturisită de Vitoria: Căci eu... am trăit pe lumea asta numai pentru omul acela
al meu. Reprezintă motivul principal al acțiunilor femeii.
Tema ilustrează lumea arhaică a satului românesc, sufletul țăranului
moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradițiilor și al specificului național, cu un mod
propriu de a gândi, a simți și a reacționa în fața problemelor cruciale ale vieții, apărând
principii de viață fundamentale statornicite din vremuri imemoriale. Complexitatea
romanului este dată de prezența mai multor teme literare: familia, viața, moartea, dragostea,
inițierea, transhumanța. Perspectiva narativă este specifică romanului realist. Naratorul
prezintă faptele, fără a se implica, lăsând personajele să se prezinte. Acest narator neutru, cu
focalizare zero, alternează cu notația în stil indirect liber. Vitoria preia rolul de personaj-
reflector, prin intermediul căruia se realizează portretul lui Nechifor, dar și unele etape ale
acțiunii. Titlul romanului – Baltagul – este simbolic,
întrucât în mitologia autohtonă baltagul este arma menită să îndeplinească dreptatea, este o
unealtă justiţiară. Astfel, atunci când este folosit pentru înfăptuirea dreptăţii, acesta nu se
pătează de sânge. De asemenea, în roman, baltagul se constitue ca un simbol al labirintului,
ilustrat de drumul şerpuit pe care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soţului, atât un labirint
interior, al frământărilor sale, cât şi un labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munţilor
pe care îl parcursese Nechifor Lipan. Acțiunea debutează cu imaginea Vitoriei
stând singură pe prispa casei și torcând, în timp ce gândește la întârzierea nejustificată a
soțului ei. Intriga este anterioară, așa cum reiese din gândurile ei: Nechifor plecase după niște
oi, la Dorna, dar era aproape Sfâtu-Andrei și el încă nu se întorsese. După o perioadă de
asceză, în care Vitoria reflectează, întoarsă către ea însăși, interpretând semnele-îl visează pe
Nechifor cu spatele, trecând spre apus peste o revărsare de ape, și după ce apelează la toate
instanțele lumești și spirituale- preotul, vrăjitoarea Maranda, prefectura de la Piatra-Neamț,
unde depune o plângere, Vitoria pleacă la începutul primăverii alături de Gheorghiță în
căutarea soțului ei. Însoțiți mai întâi de negustorul David, apoi singuri, mama și fiul refac din
popas în popas itinerariul soțului, află că acesta a cumpărat în noiembrie 300 de oi de la Vatra
Dornei, că a vâdut 100 dintre ele unor ciobani și că s-a îndreptat cu aceștia spre iernat. Din
crâșmă în crâșmă, urma lui Nechifor se pierde între Sabasa și Suha, iar Vitoria află numele
însoțitorilor lui Nechifor- Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, îmbogățiți subit în toamna trecută.
Pentru că de la aceștia nu află nimic, după descoperirea câinelui Lupu în curtea unui
gospodar, cei doi găsesc rămășițele lui Nechifor într-o prăpastie. La praznicul de după
înmormântare, Vitoria îl încolțește pe Calistrat și uimește pe toți povestind crima. Bogza,
ajuns la capătul puterilor, îl atacă pe Gheorghiță, dar este atacat de câine și ucis de cel din
urmă . Își recunoaște vina și își cere iertare. Vitoria își recapătă grijile obișnuite, semn că
lumea reintră în cursul întrerupt.
Conflictul epic este construit pe trei secvențe: așteptarea lui Nechifor de către Vitoria,
drumul parcurs de Vitoria în căutarea soțului ei și împlinirea tradiției ( datina înmormântării
în timpul căreia se reconstituie asasinatul și sunt pedepsiți făptașii). Căutarea constituie axul
romanului și se asociază cu motivul labirintului. Parcurgerea drumului are diferite
semnificații. Pentru Gheorghiță, călătoria are rol educativ, de inițiere a tânărului. Căutându-l
pe Nechifor, Vitoria parcurge simultan două lumi: spațiu real, concret, precum și o lume de
semne și minuni, al căror sens ea știe să-l descifreze.
În mitologia universală, labirintul este casa securii duble, sugerând dualitatea
existențială, adică un simbol al vieții și al morții. Centrul acestui labirint este râpa dintre Suha
și Sabasa, unde zac osemintele lui Nechifor Lipan.
Specific romanului este și conflictul interior al eroinei, ilustrat prin zbuciumul
profund al sufletului ei chinuit de incertitudine, în care se manifestă un drum lăuntric sinuos,
de la neliniște la adevăr, numit labirint interior.
Vitoria Lipan, personajul principal, este tipul muntencei puternice, capabilă să
țină unită o familie și vie o tradiție. Este o figură reprezentativă de erou popular, întrunind
calitățile omului simplu de la țară, în care se înscriu cultul pentru adevăr și dreptate,
respectarea legilor strămoșești și a datinilor. Este un personaj mitic și un personaj-simbol
pentru țăranul român. Social, ea este femeia puternică și aprigă de la munte, capabilă
să conducă gospodăria în lipsa soțului. Dintr-o familie cu dare de mână, are piei de miel în
pod, oi în munte, parale într-un cofăiel cu cenușă, plătește argatul și pe cei care îi oferă
serviciile-preot, negustori, cârciumari.  De asemenea, își asumă statutul de văduvă cu
demnitate și hotărâre. Psihologic și moral, ea este expresia  unei credințe
străvechi, care se manifestă într-o anumită structură psihică și înțelegere a vieții și a datinilor.
Dovedește în diferitele împrejurări prin care trece  luciditate, inteligență, spirit întreprinzător
și practic, stăpânire de sine.  Păstrătoare a tradițiilor- Îți arăt eu coc, valț și bluză, ardete-ar
focul să te arză!- îi declară Minodorei- , acceptă pragmatic să vorbească la telefon, lasă pe
Gheorghiță să călătorească cu trenul. În relația cu ceilalți, este mamă puternică, soție
iubitoare, respectă regulile comunității,  propriile reguli precum și legile ancestrale, scrise în
semnele vremii. Portretul fizic, realizat prin caracterizare directă de către
narator, este acela al unei femei mature, dar care, în ciuda trecerii anilor, îşi păstrase
frumuseţea: ,Ochii ei căprii, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duşi
departe, Acei ochi aprigi şi încă tineri căutau în zări necunoscute.
Observația incisivă este o trăsătură definitorie a
personajului pe care Gheorghiță o scoate în evidență : Mama asta trebuie să fie
fărmăcătoare: cunoaște gândul oamenilor… Un  episod ilustrativ pentru această
trăsătură este incipitul romanului. Vitoria este portetizată ca o femeie încă frumosă, ageră în
vorbă și în faptă, care apără ferm cuviința amenințată de tendințele cosmopolite ale fetei
Minodora. Bună cunoscătoare  a naturii umane, îi spune lui Gheorghiță: ” Eu te citesc pe tine,
măcar că nu știu carte.”; ”toate pe lumea asta arată ceva”. În finalul scenei, leagă întârzierea
lui Nechifor de constatarea cu înfrigurare a semnelor rău- prevestitoare: visul cu Nechifor
întors către apus, peste o revărsare de ape, cântatul cocoșului o singură dată, a plecare,
întunecarea neașteptată a cerului, înrăutățirea vremii.

O altă secvență relevantă pentru personaj este cea finală, în care Vitoria, veritabil

Hamlet feminin, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala
tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta
disimulării, tactică psihologică pe toți participanții la praznic pentru a determina
deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și
povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu el. În punctul culminant,
repovestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar. Intransigența
aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine ucide om- spune un
personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.
Vitoria Lipan posedă și atributele eroului himeric.
În cazul acestui tip uman, mișcarea sufletească urmărește ritmul naturii, se conformează unor
forțe ce o transcend. Femeia se călăuzește după semne existente în natură și pe chipurile
oamenilor, mentalitatea sa este arhaică în acțiunile pe care le întreprinde. În descoperirea
adevărului dovedește inteligență, tenacitate, luciditate, forță de stăpânire și devotament în
împlinirea tradiției. În concluzie, personajul literar Vitoria
Lipan se încadrează in tipologia femeii justițiare și hotărâte care reușește să-și ducă la bun
sfârșit misiunea care i-a fost menită.