.

Poezia ”Plumb” a apărut în 1918 în fruntea volumului cu același nume. ”Plumb” este
considerată o capodoperă a creației bacoviene și o culme a simbolismului
românesc. Printre caracteristicile de arta poetica a operei “Plumb”, putem aminti
asezarea in fruntea volumului de debut si conceptia autorului despre poezie.

2.
Tema poeziei o reprezinta condiția poetului într-o lume meschina, incapabila de a
înțelege si a promova valorile, dar și condiția existențială a oricărui individ - moartea
iminentă. 

3.
Opera lui Bacovia se încadrează in curentul literar numit simbolism. 

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa ca reacţie împotriva

parnasianismului, a romantismului retoric şi a naturalismului, promovând conceptul
de poezie modernă, care este definită ca „arta de a simţi”. Simboliştii susţin ideea că
fiecărui obiect din lumea înconjurătoare îi corespunde un sentiment, o stare care
poate fi exprimat şi explicat prin simboluri. Teoreticianul simbolismului este Jean
Moreas, prin manifestul literar „Le symbolisme”, în care vorbeşte despre o artă care
va fi împotriva falsei sensibilităţi şi susţine că poezia trebuie să sugereze doar şi nu să
descrie.

Poeţii îşi manifestă preferinţa pentru imagini imprecise, prin care se transmit diverse
senzaţii, stări ale spiritului. Starea poetică este caracterizată prin decadenţă, astfel
sentimentele şi stările sugerate sunt: tristeţea, suferinţa, deznădejdea, frica, delirul,
nevroza, plictisul, apăsarea singurătăţii, spaima de moarte sau de neant, izolarea,
oboseala psihică, monotonia. Principalele teme şi motive simboliste reprezintă aceste
stări şi atitudini poetice, de aceea se preferă teme ca condiţia poetului nefericit,
lumea oraşului sufocant, moartea văzută ca descompunere a lumii, natura dezolantă,
apocaliptică, amorul defunct, singurătatea, evadarea spre mari depărtări sau tărâmuri
misterioase. Aceste teme sunt ilustrate prin câteva motive tipice, cum ar fi ploaia sau
apa, materia aflată în descompunere, iubita moartă, amurgul, frigul, vântul, metale
preţioase sau instrumente muzicale. O trăsătură definitorie a poeziei simboliste este
muzicalitatea, realizată prin enumeraţii, repetiţii, refrene sau prezenţa unor
instrumente muzicale. O mare inovaţie din punct de vedere prozodic este cultivarea
versificaţiei libere, ceea ce corespunde muzicalităţii interioare. Simbolistica culorilor
este o altă trăsătură a creaţiilor simboliste, culorile redând stări profunde, emoţii
puternice.
4.
George Bacovia a fost un scriitor roman, format la scoala simbolismului literar
francez. Acesta este autorul unor volume de versuri si de proza scrise in baza unei
tehnici unice in literatura romana, cu vadite influente din marii lirici moderni francezi
pe care acesta ii admira.

Bacovia este cel mai mare reprezentant al simbolismului românesc, un poet vizionar,
creând drama însingurării prin poeziile sale. Este un poet al sensibilităţii, un spirit
decadent, un poet al marilor tristeţi. Lirica lui evidenţiază stări depresive, de adâncă
tristeţe, degradarea psihicului până la distrugere sau dispariţie. Starea obişnuită e
tristeţea, deznădejdea, frica, delirul, nevroza, ca rezultate ale singurătăţii, ale
descompunerii lumii. Baeovia este parcă poetul coborât în Infern pentru a aduce la
suprafaţă vedenii stranii, strigăte de teroare. Prin aceste stări reprezintă refuzul lumii;
poezia lui este sinceră, e un semnal de alarmă, o autosalvare în faţa lumii nesigure.
Baeovia îşi compune un stil din suferinţă şi izolare, creând poezii de o frumuseţe
stranie, inimitabilă.
Poezia „Plumb” a apărut în fruntea volumului de debut, intitulat „Plumb” în anul 1916
şi este o poezie programatică, o ars poetica, sintetizând motive şi mijloace de
expresie, stări poetice şi viziuni caracteristice pentru creaţiile bacoviene. Poezia
exprimă starea de melancolie, de tristeţe, de izolare a poetului, care se simte
însingurat în lume. Tema poeziei este moartea, sugerată în primul rând prin cuvântul
„plumb”, repetat simetric şi obsesiv de şase ori, respectiv singurătatea, sugerată prin
reluarea simetrică a sintagmei „stăm singur”.

5.
Titlul poeziei este unul incifrat, plin de semnificatii. Plumbul semnifica greutate, se
face astfel referire la greutatea sufleteasca. Prin culoarea gri se exprima plictisul
existential, prin consoanele “p”, ”l”, “m”, “b” se exprima caderea in neant, iar prin
capacitatea rapida de oxidare exprima ca dupa bucurii vin si suparari.

Plumbul este un metal, iar greutatea sa considerabilă sugerează o stare sufletească

apăsătoare, grea - de aici și prima concentrație simbolistică. Culoarea gri redă o
existenţă monotonă şi astfel cadrul în care trăieşte poetul este un spaţiu al pierderii
speranţelor. Maleabilitatea metalului sugerează labilitatea psihică, starea de nevroză
a poetului, astfel cadrul produce o stare de nelinişte, o stare depresivă. Sonoritatea
surdă a cuvântului face trimitere la izolare, la închidere definitivă, astfel eul liric se află
într-un cadru care trimite la singurătate.

Cuvântul-cheie al poeziei este ”plumb”, care are valoare de simbol, repetiție și epitet.
In exprimarea ”sicriele de plumb” sugerează căderea, imposibilitatea zborului și a
salvării.

6. 
Discursul poetic al poeziei ”Plumb” este conceput sub forma unui monolog tragic în
care poetul exprimă o stare sufletească disperată, lipsită de orice speranță.
”Atmosfera poeziei bacoviene iese din limitarea senzațiilor, a imaginilor, a
expresiei poetice și din repetiția lor monotonă” (E. Lovinescu)
7.
Poezia are două catrene, formând două planuri: cel exterior, material, redând
imaginea unei lumi care determină izolarea şi cel interior, spiritual, simbolizând starea
sufletească deprimantă a eului liric. În extern poetul pare a fi izolat și disperat, la fel și
în interior, se pare că nici iubirea invocată cu disperare nu este o șansă de salvare. 

8.
In poezia ”Plumb” există un motiv esențial: moartea, redat prin ”sicriu”, ”mort”,
”somn”, ”dormea adînc”, ”cavou”, ”coroane”, ”era frig”, ”era vint”. Celelalte motive –
amorul, tristeațea singurătatea – sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esențiale
de alunecaare inevitabilă spre moarte, neant.

9.
In prima strofa ne este dezvaluit universul existential, impietrit, funebru, sugerat de
sintagmele: “funerar vestmant”, “flori de plumb” si imaginea auditiva “scartaiau
coroanele de plumb” care amplifica alaturi de punctele de suspensie atmosfera
macabra, sinistra, sugerand defapt frica de moarte. Prima strofă definește un univers
rece, străin, in care poetul trăiește sentimetnul singurătății tragice: ”Dormeau adînc
sicriile de plumb,/ Și flori de plumb și funerar veșmînt – / Stau singur in cavou… și era
vint…/ Și scîrțîiau coroanele de plumb”.

10.
In a doua strofa ne este dezvaluita o alta secventa lirica, in care iubirea ca mijloc de
salvarea din acest univers macabru este refuzata. Acest fapt este identificat in
expresia “dormea intors amorul meu de plumb” care propune o viziune concreta si
antropomorfa asupra iubrii, ca un mit ce moare si isi pierde calitatea de
absolut. Strofa a doua definește realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar
acesta doarme întors cu fața spre moarte. ”Aripile de plumb” sugerează căderea
surdă și grea, din care poetul nu se mai poate înălța, căderea in moarte este
inevitabilă, și nici măcar iubirea invocată cu disperare nu reprezintă o șansă de
salvare: ”Dormea întors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb, și-am inceput să-l
strig – / Stam singur lingă mort… și era frig…/ Și-i atîrnau aripile de plumb.”

11.
In text apar elemente de prozodie precum masura versurilor de zece silabe, rima
imbratisata si ritmul trohaic care alterneaza cu amfibranhul.

La nivelul lexical, fonetic, morfosintactic, poetul exteriorizează ideea de alunecare

spre neant. Verble la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaz persistența
atmosferei deprimate. Repetiția conjuncției ”și” amplifică această atmosferă: ”Și flori
de plumb și funerar veștmînt – /… și era vint… / Și scîrțîiau coroanele/… și-am inceput
să-l strig/… și era frig…/ Și-i atîrnau aripile de plumb.”. epitetele ”adînc”, ”întors”,
”funerar”, ”singur” contribuie la realizarea unei neliniști metavizice. Frecvența
consoanelor ”m, b, v, l”, a diftongului ”au” și a triftongului ”eau” sugerează plînsetul
ca ecou al atmosferei insuportabile. Versul este iambic in exclusivitate, iar tonul este
elegiac. Structura poeziei este armonioasă, prima strofă se repetă in afară de versul al
doilea, astfel încît primul vers este in realție cu versul 5, 3 cu 7, și 4 cu 8. Din mijloace
artistice de realizare pe lingă simbol intilnim metafore și personificări: ”Dormeau
adînc sicriile de plumb”.

Toate cuvintele incipitului au un tipar sintactic clasic: predicat, complement,

subiect, atribut sunt metafore simbol ale mortii, ale caderii in inertia plumbului.
Incipitul debuteaza cu “dormeau adanc, sicriele de plumb” scotand in evidenta atat
somnul Bacovian, halucinatoriu cat si imaginea macabra a sicrielor.

12.
Opera este incheiata prin “si atarnau airipile de plumb” care in viziunea lui Lucian
Blaga semnifica zborul intors spre apus.

Sentimentul dominant este de oboseală, de trecere inevitabilă spre moarte. In numai

cele două catrene ale ei, poezia exprimă o stare sufletească de o copleșitoare
singurătate, iar atmosfera este de o dezolare totală in tremurătoarea apăsare
materială fiind sugerată de greutatea metalului întunecat.

In concluzie, datorita elementelor prezentate mai sus, putem afirma ca “Plumb” de

George Bacovia intruneste toate notele definitorii curentului literar numit simbolism.