Descarcatorul cu rezistenta nelineara din oxizi

metalici (Zinc oxide varistor)

Cuvantul “varistor” provine de la asocierea a doua cuvinte: “Variable rezistors”. Inainte ca

descarcatoarele bazate pe varistoare de ZnO sa apara pe piata dispozitivelor de protectie a
circuitelor electrice, elementele mai sus mentionate erau folosite, pentru diminuarea avariilor, cu
toate dezavantajele lor. Astfel:

- Eclatorul: are doua mari dezavantaje - variatia tensiunii de protectie cu timpul de crestere a
supratensiunii (durata frontului undei) si existenta curentului de insotire.

- “Silicon jonction” (precum Diodele, Tiristoarele) sunt utilizate doar in circuite de joasa
tensiune si de mica energie (cca. 1 Joule)

- Varistoarele: sunt reprezentate de doua tipuri de materiale - Carbid Siliconic si Oxid de Zinc.

Primul tip de material (SiC) prezinta un ridicat curent de scurgere (peste 10 mA) si o neliniaritate
slaba (de 10 ori mai mica decat la varistoarele pe baza de ZnO) - ceea ce a impus la utilizarea lor
in serie cu eclatoare de amorsare. Tensiunea de prag a acestui ansamblu serie incepe sa devina
foarte sensibil la timpul de crestere a supratensiunii.

Al doilea tip de material (ZnO), de curand intrat pe piata, nu este exceptat de defecte, dar
varistoarele bazate pe ZnO reprezinta un compromis acceptabil in domeniul energiei, curentului
de scurgere, raspunsului in timp si a costului.

Istoric
In 1958, Kosman si Gesse din fosta URSS, au descoperit, pentru prima data, proprietatile
neliniare ale materialelor bazate pe ZnO, insa fara un prea mare ecou pe piata industriala.

Abia in 1968, Matsuoka de la “Matsushita Electronic Components” a anuntat descoperirea

efectului de varistor dupa multe cercetari efectuate pe contacte realizate intre o ceramica
semiconductoare (ZnO) si un metal (Argint).

La cativa ani dupa publicarea descoperirii lui Matsushita in 1970, principalele companii
producatoare de echipamente pentru energetica s-au angajat pentru aceeasi aventura: aplicatii
diversificate pentru protectie, incepand de la JT pana la IT - General Electric Company, ABB,
Meidensha Company (aceasta din urma beneficiind de colaborarea cu Matsushita).

Cazul GECo este foarte sugestiv de relatat in acest sens

- dupa ce Matsushita a anuntat in 1970 realizarea varistoarelor pe baza de ZnO, GECo se
lanseaza in 1971 in cercetarea si dezvoltarea de materiale, prin solutionarea succesiva a
problemelor legate de: neliniaritatea varistorului, stabilitatea sub tensiune continua si alternativa,
alegerea electrozilor si acoperirea varistoarelor pentru a preveni conturnarea acestora; aceasta
munca a durat 5 ani ;

- la sfarsitul lui 1976, GECo a inceput sa produca descarcatoare pentru retele de curent alternativ
de la 10 la 600 kV ;

- primul descarcator cu ZnO de curent alternativ - 588 kV, fara eclatoare, este instalat pentru
prima data in sistemul ITAIPU- Brazilia .

Similar cu aceste eforturi de dezvoltare, cercetarile au continuat cu tarie in scopul intelegerii

mecanismului de conductie in acest tip de material, al corelarii intre unele elemente de
impurificare si proprietatile electrice ale materialului.

In anii ’80 au aparut cca. 80 articole/an in reviste stiintifice, avand ca subiect varistoarele cu
ZnO, pentru a se stabiliza (in mod curent) la cca. 40 articole/an.

Este foarte dificil de estimat exact aportul economic al varistoarelor bazate pe ZnO, dar se poate
preciza cu exactitate ca in Japonia se fabrica cca. 1,2 bilioane unitati/an.

Producatori europeni renumiti: Harris, ABB, Soule, Siemens, Raychem, Iskra, LCC-Thomson .

Compozitie
Intr-un varistor cu ZnO, procentul cel mai mare de material este de peste 90 mol % ZnO si
compozitia este echilibrata prin adaugarea de alti oxizi metalici.

Un numar de diferiti oxizi suplimentari poate fi folosit pentru realizarea proprietatilor

materialului varistorului: Bi, Pr, Ba, Sr, La, Co, Mn, Ni, Cr, Sb, Si, B, Ti.

Un varistor tipic cu ZnO contine suplimentar - Sb2O3 , Bi2O3 , CoO , MnO si Cr2O3 .

Pudrele de oxizi (obtinute prin macinare) sunt amestecate, uscate si presate apoi in corpuri
“brute” care apoi sunt sinterizate la temperaturi in jur de 1200 0C.

Proces de fabricatie
Varistoarele pe baza de ZnO sunt realizate, in general, printr-un proces conventional folosit si la
fabricarea ceramicelor.

Oxizii aditionali utilizati pentru impurificare (“dopare”) in formarea pudrei cu dimensiuni de

cativa microni, sunt cantariti si amestecati cu oxidul de zinc prin intermediul bilelor de macinare.
Durata acestei operatii este de cateva ore in mediul umed, cu adaugare de produse organice
precum lianti si lubrifianti care sa faciliteze operatiile urmatoare. Aceasta ultima operatie permite
obtinerea unei pudre cu “sferoide” de 100 mm diametru. Pudra este presata intr-o matrita cu o
forma corespunzatoare si mostrele obtinute sunt apoi sinterizate la 1100-1300 0C. Aceasta
operatie este foarte importanta deoarece ea asigura dezvoltarea (“cresterea”) cristalina a
granulelor de ZnO si formarea microstructurii de care depinde proprietatile electrice ale
varistorului .

Microstructura
Microstructurile rezultate constau din granule de ZnO si faze intergranulare, constituite (de fapt)
din spineli minerali (de tip Zn7Sb2O12) si un numar de faze bogate in Bi; mai sunt si alte faze
minore care nu se pot detecta prin tehnica conventionala .

Grauntele de spineli sunt in mod uzual prezente intre granulele de ZnO si sunt considerate a fi
izolante electric si nu contribuie direct la caracteristica neliniara curent/tensiune.

Formulele chimice ale produselor sinterizate sunt complexe, complexitatea lor fiind dependenta
de natura elementelor de impurificare (“dopare”), care sunt o prezenta invariabila in fiecare faza .

Impurificatorul principal in faza ZnO este cobaltul, dar manganul, cromul nichelul si antimoniul
sunt deasemenea prezente in foarte mici concentratii. Componentele principale ale materialului
granular sunt toate dopate prin crom, mangan, cobalt si nichel.

Tensiunea de strapungere a varistorului este determinata de dimensiunile granulelor de ZnO din

materialul varistorului. Ele variaza de la cativa microni (pentru aplicatii la IT) sute de microni
(pentru aplicatii la JT in electronica). Dimensiunile granulelor sunt controlate prin cantitatea si
natura oxizilor aditionali.

Blocul de baza introdus in varistor este granula de ZnO formata ca rezultat al sinterizarii.

In timpul acestui proces, variate elemente chimice sunt distribuite in asa fel incat microstructura
formata va avea proprietati puternic rezistive in zona de vecinatate a grauntilor de ZnO si
proprietati puternic conductive in interiorul grauntilor de ZnO.

Microstructura functionala a varistoarelor de ZnO poate fi descrisa ca fiind constituita din :

- granule de ZnO semiconductoare impurificate;

- interfete ZnO care asigura bariere la conductia electrica si care dau o “crestere” a
caracteristicilor neliniare curent/tensiune

- o retea continua asigura o cale alternativa de conductie, si poate aduce o contributie

semnificativa la conductivitatea din regiunea de pre-strapungere a caracteristicilor
curent/tensiune.
Mecanismul de conductie in varistorul de ZnO
Datorita microstructurii granulare a varistorului de ZnO, exista bariere de potential intre
granulele de ZnO datorate unor electroni captati.

Practic, frontiera unitara dintre doua granule de ZnO reprezinta un semiconductor unic cu
caracteristica neliniara si proprietatile rezistorului sunt date de o retea de microvaristoare
conectate serie-paralel. La fiecare frontiera, bariera de potential controleaza trecerea curentului
de la o granula la alta (se opun trecerii curentului pentru tensiunea de nivel scazut, dand o mare
rezistivitate materialului).

Cand tensiunea aplicata pe doua granule adiacente (pe o frontiera unitara) este in jur 3 V, se
produce un fenomen de recombinare care neutralizeaza sarcina spatiala si provoaca un colaps al
barierei de potential, curentul incepand sa circule prin rezistor. Rezistivitatea materialului
descreste puternic si ea este limitata doar de rezistivitatea granulelor de ZnO. Datorita unei foarte
pronuntate neliniaritati a rezistentei de ZnO, la o crestere relativ mica a tensiunii, curentul atinge
valori de ordinul sutelor-miilor de amperi.

Aplicatii ale varistorului cu ZnO in retele de joasa

tensiune
Supratensiunile sunt intotdeauna prezente in retelele electrice (la joasa sau inalta tensiune).

Pentru sistemul de distributie la joasa tensiune, supratensiunile provin de la “surse externe” fata
de retea - supratensiuni de trasnet, supratensiuni care provin de la defecte ale sistemului de
distributie, precum si de la “surse interne” - arderea sigurantelor in circuite inductive etc .

O statistica arata ca supratensiunile apar, in medie, de 5 ori/an cu o amplitudine care poate creste
pana la 4 kV.

Pe de alta parte, luand in considerare faptul ca tensiunea la care se produc strapungerile

dielectricului la cele mai uzuale masini electrice nu depaseste 1500 V (regula 2U + 1000), se
poate constata usor ca pericolul de deteriorare este mare sau, in cel mai favorabil caz, se va
observa o diminuare a duratei de viata a masinii.

Ca urmare, este imperativ necesara utilizarea dispozitivelor de protectie care se amplaseaza in

paralel pe intrarea liniei de alimentare. Intr-un sistem trifazat, se plaseaza cate un dispozitiv pe
fiecare faza, intre faze si pamant si intre neutrul retelei si pamant.

Caracteristicile “folositoare” ale varistorului de ZnO sunt :

- un foarte bun coeficient de neliniaritate (mai mare de 50);

- un foarte bun coeficient de calitate: V (1 mA) / V (5 kA) = 1.6 - 1.8;

- o mare capacitate de absorbtie a energiei de descarcare (200 J/cm3);

- o slaba diminuare a caracteristicilor datorita imbatranirii.

Componentele folosite in sistemul de protectie (un modul) are, in general, varistoare de ZnO si
eclatoare in gaz.

Eclatorul de amorsare este un dispozitiv de protectie folosit in trecut in domeniul

telecomunicatiilor. El este compus din electrozi metalici si o anvelopa ceramica umpluta cu un
gaz rar. Pe peretele anvelopei se depun linii de grafit care servesc la initierea descarcarii.

Capacitatea de absorbtie a energiei eclatoarelor nu este mare. Interesul pentru ele rezida in
valoarea foarte scazuta a capacitatii lor. Din acest motiv, ele sunt folosite la protectie liniilor de
semnal.

Modulele de protectie de joasa tensiune sau descarcatoarele de joasa tensiune sunt realizate
pentru a fi conectate in sistemul public de distributie sau in instalatiile electrice cu tensiuni sub
1000 V, pentru protectia lor impotriva supratensiunilor atmosferice sau industriale. Modulele
sunt realizate doar cu varistoare de ZnO sau prin asociere varistoare ZnO - eclatoare. Eclatoarele
sunt foarte rar utilizate singure pentru liniile de putere de 250/400 V, deoarece se pune problema
incendiului.

Caracteristici
Limitarea supratensiunilor intr-o retea electrica se poate face prin doua categorii de masuri -
masuri tehnice si masuri privind coordonarea izolatiei .

- Masuri tehnice: au rolul de reducere functionala a supratensiunilor si care se practica in special

in retelele de IT; ca de exemplu: echiparea LEA cu fire de garda, echiparea statiilor cu
paratrasnete Franklin, echiparea intreruptoarelor cu rezistente sunt pentru conectarea LEA,
conectarea controlata - sincronizata sau cu control de polaritate;

- Masuri privind coordonarea izolatiei: care au rolul de a permite realizarea unei protectii
economice prin dimensionarea corespunzatoare a izolatiei echipamentului si de a asigura
continuitatea in functionare a retelei .

Una din principalele masuri, din ansamblul de masuri ce constituie coordonarea izolatiei, este
introducerea descarcatoarelor electrice .

Descarcatorul cu rezistenta variabila (drv) reprezinta protectia primara impotriva diferitelor

categorii de supratensiuni: exterioare (atmosferice, care se propaga pe LEA ) si interne (de
comutatie). El se monteaza in paralel cu echipamentul care va fi protejat, in general intre faza si
pamant si, mult mai rar, intre faze .
Elementele active ale drv-ului din ultima generatie sunt realizate dintr-un material rezistiv cu
puternic caracter neliniar (caracteristica rezistiva neliniara U-I mult mai “puternica” decat la drv-
urile cu SiC si spatii de amorsare), material compus din mai multe parti oxid de zinc si alti oxizi
de metal si sinterizate impreuna. In consecinta, drv-ul modern poate fi numit - in mod uzual -
descarcator ZnO (cu oxid de zinc ) sau MO (metal oxid).

Rezistenta din oxizi metalici este un semiconductor, proprietatile electrice speciale fiind
rezultatul microstructurii acesteia. Granulele de ZnO au o conductivitate electrica foarte buna si
fiecare frontiera unitara dintre doua granule de ZnO reprezinta un semiconductor unic cu
caracteristica puternic neliniara. Astfel, proprietatile rezistentei sunt date de o retea de
microvaristoare conectate serie-paralel si la fiecare frontiera, o bariera de potential controleaza
trecerea curentului de la o granula la alta. Cand tensiunea de deschidere este depasita, barierele
de potential (care in conditii normale, sub tensiunea de continua functionare Uc, limiteaza
circulatia curentului la valori de ordinul zecilor de mA) “cad” si curentul incepe sa circule prin
rezistor. Datorita unei foarte pronuntate neliniaritati a rezistentei de ZnO, la o crestere relativ
mica a tensiunii, curentul atinge valori de ordinul sutelor - miilor de amperi .

In felul acesta, in cazul aparitiei unor supratensiuni, drv-ul intra in conductie prin cresterea
imediata si puternica a curentului, limitand nivelul supratensiunii la valoarea tensiunii reziduale
ce se stabileste la bornele descarcatorului prin trecerea curentului de descarcare. Cand
supratensiunea dispare, drv-ul revine imediat la starea sa esentiala de “ne-conductie”, cu un
curent de scurgere extrem de redus (nesemnificativ).

O diferenta majora fata de drv-ul clasic (cu carbura de siliciu) este si aceea ca nu are spatii de
amorsare si ca urmare, elementele active sunt acum solicitate continuu sub tensiunea de serviciu
a retelei, tot atat de mult ca sub orice conditii anormale de serviciu. In consecinta, drv-ul cu
ZnO este dimensionat la solicitari astfel incat el sa poata rezista la aceste solicitari pentru toata
viata lui (tinand cont de fenomenul de imbatranire naturala a elementelor active, repartitia
neliniara pe blocurile active, supratensiunile de comutatie si atmosferice provocate de trasnet,
supratensiuni temporare cu durata lunga, stabilitate termica ) .

Proprietatile electrice ale varistorului ZnO in domeniul curentului de scurgere permit obtinerea
unei scheme echivalente, ca in figura 5.38

Fig. 1 Schema echivalenta a varistorului cu ZnO

Pentru un ansamblu drv cu ZnO, in conditii normale de functionare, este predominanta
componenta capacitiva a curentului total, in timp ce, componenta rezistiva este minora.

NOTA
In timp ce, pentru drv-urile cu ZnO de inalta tensiune domeniul tipic in care ia valori
componenta capacitiva este 0,53 mA (valoare de varf, si este dependenta de capacitatile parazite
si de tensiunea de continua functionare Uc) si, in acelasi timp, componenta rezistiva este in
domeniul 50250 mA (valoare de varf), la 20 oC (ex. marca ABB, tip EXLIM - montate in
SEN), pentru drv-urile de medie tensiune limitele maxime sunt: 1 mA - curent total de
scurgere si < 10 mA - componenta rezistiva de conductie (ex: marca RAYCHEM, tip HDA).

Specialisti din tarile nordice (ex: Power Gride Company NORWAY) afirma ca, dintr-un util
punct de vedere, este de dorit sa se verifice starea drv-ului cu ZnO la intervale regulate de timp,
prin “procesarea” curentului de scurgere si fara scoaterea de sub tensiune a drv-
ului. Instrumentul uzual folosit la verificarea drv-urilor 'clasice' in serviciu ( mA-metru ) nu
este solutia optima pentru verificarea drv-ului cu ZnO, deoarece nu poate diferentia
componentele curentului total ; mA - metru va masura curentul total de scurgere. In plus, el
nu poate separa curentul de scurgere intern de curentul de scurgere de pe suprafata
izolatorului.

Cea mai precisa metoda de verificare a drv-ului, in conditii de serviciu, este de a masura
componenta rezistiva de conductie a curentului de scurgere prin drv .

De exemplu: pentru drv-urile de IT, ABB a proiectat un sofisticat aparat cu microprocesor -

numit LCM (Leakage Current Monitor - monitorul curentului de scurgere), care poate lucra cu
orice tip de drv cu ZnO de IT, dar echipat cu contor - de tip TXC. Metoda optima de masurare
consta in analiza armonica a curentului de scurgere prin descarcator, metoda cu care se obtin
rezultate de incredere si prin introducerea unei probe in camp, proba ce permite o compensare
pentru armonicele de curent generate de armonicele de tensiune.

Evident, si componenta rezistiva a curentului total de scurgere prin drv este dependenta de
tensiunea aplicata si de temperatura. Ca urmare, la masuratoarea in conditii de exploatare este
necesara cunoasterea metodologiei de corectie a valorilor masurate pentru a putea fi comparate
cu cele de referinta .

Pentru drv-urile cu ZnO cu anvelopa din masa polimerica (etanse, fara spatiu de aer), firmele de
renume nu recomanda nici macar masurarea curentului total de scurgere sau, altfel spus - free
maintenance !

Printre avantajele care impun utilizarea lor rapida in locul celor “clasice” se remarca :

- influenta neglijabila a temperaturii asupra caracteristicii neliniare la ZnO ;

- stabilitatea caracteristicii neliniare la impulsuri de curent repetate ;

- pierderile de putere activa mai reduse cu cca. 35 - 40% ;

- nivele de protectie mult mai coborate, fapt ce permite coeficienti de siguranta mari ;

- atenuarea mai rapida a supratensiunilor temporare, pe care le suporta un timp limitat;

-capacitate de descarcare mai mare si comportare mult mai buna la supratensiuni de comutatie ;

- durata de viata mai mare ;

- constructia anvelopelor din mase polimerice speciale, indeosebi polimer siliconic, asigura
excelente caracteristici dielectrice pe suprafata exterioara si o mare rezistenta la conditii severe
de poluare (apa de mare, praf, nisip, poluare industriala) - vezi ANEXA 1 .

Constituind piesa vitala a echipamentului la bornele caruia este montat cat si in asigurarea altui
echipament din statie impotriva distrugerii, este esential ca drv-ul sa aiba o mare sensibilitate
intrinseca in orice conditii de functionare a sistemului.

Drept urmare, sistemul in care va fi introdus drv-ul co ZnO trebuie cunoscut in toate conditiile
de functionare, cu accent pe conditiile de supratensiuni temporare (tranzitorii) .

In general, doar supratensiunile temporare aparute in cazul punerilor la pamint si la

pierderea sarcinii prezinta interes.

Anumite configuratii de retele pot da (uneori) si supratensiuni de rezonanta, care pot fi evitate
prin proiectarea sistemului si nu pot constitui un motiv de baza pentru alegerea capacitatii drv-
ului de a suporta supratensiunea temporara. Daca la pierderea sarcinii se produce o punere la
pamant, supratensiunile temporare pe fazele sanatoase tind sa creasca mai mult decat ar ajunge
daca evenimentele se produc separat.

Dar, aceste situatii fiind rare in exploatare, poate fi justificata acceptarea defectarii drv-ului in
loc de alegerea unui drv mai performant si care, avand un inalt nivel de protectie, scade mult
marja de protectie a echipamentelor din statie (definita conf. PE 109/ 92 ) .

Pentru a cunoaste marimile ce caracterizeaza noua generatie de drv-uri, si pentru a sublinia

necesitatea cunoasterii supratensiunilor temporare din sistemul in care se va introduce drv-ul cu
ZnO, trebuie sa definim urmatoarele:

- tensiunea (maxima) de continua functionare Uc, [kVef] (Maximal Continuous Operating

Voltage - MCOV sau COV) - valoarea eficace admisa, la frecventa sistemului, care poate fi
aplicata in mod continuu intre bornele drv-ului si care trebuie sa indeplineasca conditia minima:

Uc > Um , pentru retele cu neutru izolat sau tratat prin bobina ;

Uc > Um/ 3 , pentru retele cu neutru legat direct sau tratat prin rezistenta,

unde : Um - tensiunea maxima de functionare a sistemului, [kVef] .

- tensiunea nominala Ur, [kVef] (Rated Votage) - tensiunea eficace pe care trebuie sa o suporte
drv-ul timp de minimum 10 secunde, dupa ce a fost preincalzit la 60 0C si a fost supus unei
injectii mari de energie conform standardelor .

Drept urmare, intr-o retea cu o anumita tensiune maxima de serviciu se pot alege drv-uri cu
diferite tensiuni nominale Ur, pentru conditii diferite de supratensiuni .
- capacitatea de absorbtie a energiei E, [kJ/kV din Uc sau Ur] (Energy Capability) - energia
electrica maxima pe care drv-ul o poate absorbi la un moment dat, fara sa necesite o pauza pentru
racire si fara a diminua stabilitatea termica la care a fost fabricat (si testat) in conditii normale de
functionare cu un impuls inalt de curent de amplitudine si durata specificate ;

- nivel admis de supratensiuni temporare Tr sau Tc, [u.r.] (Temporary Overvoltage Withstand
Strength Factor) - caracterizeaza rezistenta la solicitarile supratensiunilor temporare si reprezinta
cresterea temporara a tensiunii de frecventa industriala pe care drv-ul o poate suporta pe o durata
de t secunde.

Comportare la supratensiuni temporare se prezinta sub forma unei curbe: T (calculat ca raport
intre valoarea supratensiunii temporare pe descarcator si valoarea efectiva a tensiunii Uc sau Ur a
drv-ului, functie de firma) functie de durata timpului de solicitare in tensiune, la o anumita
temperatura ambientala si pentru doua situatii - cu impuls anterior prin drv (drv “energizat”) si
fara impuls anterior .

- nivel de protectie la supratensiuni atmosferice (de trasnet) - tensiunea reziduala generata de

un impuls de curent nominal [kA, forma 8/20 ms] .

- caracteristici de protectie - multimea valorilor tensiunii reziduale [kVef] obtinute pentru

diferite forme si amplitudini de curent de impuls [kA, 1/10 ms - 8/20 ms - 30/60 ms] .

Daca tensiunea Uc se alege functie de tensiunea maxima de serviciu a retelei, tensiunea nominala
Ur a drv-ului se alege functie de conditiile de supratensiuni specifice retelei; deci tensiunea Ur
este o masura a capacitatii de a suporta supratensiunile temporare.